Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Egbert Myjer, Ineta Ziem ele, Luis Lopez Guerra, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 27 martie 2008, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data: 

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 15.741/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Constanta Visan (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 8 aprilie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamanta a fost reprezentata de domnul M.L. Draghici, fiul sau. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, domnul R.-H. Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 18 mai 2005, Curtea a decis sa comunice Guvernului cererea referitoare la pretinsa lipsa de acces la o instanta. Invocand prevederile art. 29 § 3 din Conventie, ea a decis sa analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

In Fapt

I. Circumstantele cauzei

4. Reclamanta s-a nascut in anul 1949 si locuieste in Bucuresti.

A. Procesul penal impotriva reclamantei

5. Prin Decizia definitiva din data de 28 iunie 1993 Tribunalul Bucuresti a condamnat-o pe reclamanta la pedeapsa de 6 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de delapidare, admitand totodata si actiunea civila formulata in cauza. Instanta nu a analizat aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor Decretului nr. 11/1988 privind amnistierea unor infractiuni si reducerea unor pedepse.
6. La data de 5 august 1993 reclamanta a fost arestata in vederea executarii pedepsei, fiind liberata la data de 22 iulie 1994.
7. Prin Decizia definitiva din data de 3 octombrie 1995 Curtea Suprema de Justitie, in urma recursului in anulare formulat de procurorul general, a casat Decizia definitiva din data 28 iunie 1993 si a dispus incetarea procesului penal declansat impotriva reclamantei, cu motivarea ca infractiunile comise facusera obiectul unei amnistii. Curtea Suprema de Justitie a mentinut celelalte dispozitii ale hotararii Tribunalului Bucuresti

B. Actiunea introdusa pentru repararea pagubelor produse prin privarea de libertate in mod nelegal

8. La data de 6 martie 1998, reclamanta a sesizat Tribunalul Bucuresti cu o cerere intemeiata pe dispozitiile art. 998 si 999 din Codul civil, solicitand despagubiri din partea statului pentru daunele produse prin "eroarea judiciara severa ce determinase detentia sa ilegala timp de aproape un an". Reclamanta a solicitat cu titlu de daune suma de 200.000.000 lei (ROL).
9. Cauza a fost judecata de 10 instante, de 3 grade diferite de jurisdictie. Instantele au analizat cauza fie din perspectiva art. 504 din Codul de procedura penala (CPP), fie din perspectiva Codului civil. In cererile sale, reclamanta a invocat Codul civil completat cu prevederile CPP mai sus mentionate.
10. Prin Decizia definitiva din 28 ianuarie 2003 Curtea Suprema de Justitie a respins actiunea reclamantei. Aceasta a considerat ca situatia de fapt din cauza permitea aplicarea art. 504 din CPP, astfel cum acesta a fost interpretat prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998 a Curtii Constitutionale (vezi paragraful 18 de mai jos). Totusi, instanta a considerat, pentru prima data, ca reclamanta ar fi trebuit sa introduca cererea in termen de un an de la data casarii hotararii prin care s-a dispus condamnarea sa (art. 505 din CPP). Deoarece reclamanta nu a respectat acest termen, actiunea a fost considerata prescrisa.
11. La data de 17 februarie 2003, Curtea Suprema de Justitie a eliberat o adeverinta, informand-o pe reclamanta ca actiunea sa fusese respinsa ca prescrisa.
12. La data de 7 noiembrie 2003, reclamanta a obtinut o copie a Deciziei definitive din data de 28 ianuarie 2003, dupa multe incercari fara succes si plangeri adresate Ministerului Justitiei si Curtii Supreme de Justitie referitoare la termenul nerezonabil de redactare a deciziei instantei.

II. Dreptul intern pertinent

A. Prevederi privind amnistia

13. Decretul nr. 11/1988 privind amnistierea unor infractiuni si reducerea unor pedepse, in partea sa relevanta, prevede urmatoarele:

ARTICOLUL 1

"Se amnistiaza toate infractiunile pentru care s-a aplicat pedeapsa cu inchisoare pana la 10 ani inclusiv."
14. Dispozitiile referitoare la amnistie din Codul penal sunt urmatoarele:

ARTICOLUL 119

"(1) Amnistia inlatura raspunderea penala pentru fapta savarsita (...).
(2) Amnistia nu are efecte (...) asupra drepturilor persoanei vatamate."

B. Prevederi referitoare la actiunea in raspundere civila delictuala

15. Articolele relevante din Codul civil prevad urmatoarele:

ARTICOLUL 998

"Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara."

ARTICOLUL 999

"Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa."
16. Conform prevederilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescriptie in cazul actiunilor in despagubiri este de 3 ani de la data producerii prejudiciului.
17. Articolele relevante din CCP prevedeau urmatoarele:

ARTICOLUL 504

"Orice persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotarare definitiva ca nu a savarsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista.
Are dreptul la repararea pagubei si persoana impotriva careia s-a luat o masura preventiva, iar ulterior, pentru motivele aratate in alineatul precedent, a fost scoasa de sub urmarire sau a fost achitata."

ARTICOLUL 505

"(...) Actiunea [pentru repararea pagubei] poate fi pornita in termen de un an de la ramanerea definitiva a hotararii de achitare sau de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire."
18. Prin Decizia nr. 45 din data de 10 martie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 182 din 18 mai 1998, Curtea Constitutionala, sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor primului alineat al art. 504 din CPP, statua dupa cum urmeaza:
"Conform dispozitiilor art. 48 alin. (3) din Constitutie, statul raspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale. Rezulta din acest text ca principiul responsabilitatii statului fata de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare savarsite in procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori (...) Prin urmare, se constata ca organul legislativ nu a pus de acord prevederile art. 504 din Codul de procedura penala cu cele ale art. 48 alin. (3) din Constitutie (...) In consecinta, tinand seama ca art. 504 din Codul de procedura penala instituie numai doua cazuri posibile de angajare a raspunderii statului pentru erorile judiciare savarsite in procesele penale, rezulta ca aceasta limitare este neconstitutionala fata de prevederile art. 48 alin. (3) din Constitutie, care nu permit o asemenea restrangere."

In Drept

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie

19. Reclamanta s-a plans in temeiul art. 6 § 1 din Conventie de lipsa de acces la o instanta in masura in care cererea sa privind acordarea de despagubiri a fost respinsa ca prescrisa in temeiul unei legi ce nu era in vigoare la data la care ea si-a formulat actiunea.
Art. 6 § 1 prevede urmatoarele:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."

A. Asupra admisibilitatii

20. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, ea constata ca acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

B. Asupra temeiniciei

1. Argumentele partilor

21. Guvernul afirma ca stabilirea bazei legale a unei actiuni de catre instanta si termenele-limita pentru introducerea unei actiuni se numara printre limitarile permise ale dreptului de acces la o instanta (a se vedea Perez de Rada Cavanilles impotriva Spaniei, Hotararea din 28 octombrie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-VIII, p. 3255, §§ 43-45).
22. De asemenea, Guvernul afirma ca, datorita rolului activ al judecatorilor nationali si a marjei de apreciere a statului in materie, instantele interne aveau puterea de a determina legea aplicabila pe baza faptelor cauzei si indiferent de temeiurile de drept indicate de catre reclamanta. S-a aratat si ca reclamanta insasi facuse referire atat la articole din Codul civil, cat si la articole din CPP in cererile sale adresate instantelor.
23. Mai mult, Guvernul considera ca termenul-limita impus de art. 504 nu a fost prea scurt (a se vedea, a contrario, Perez de Rada Cavanilles, citata anterior, § 47) si ca acest termen se implinise deja in momentul cand reclamanta a introdus actiunea, aplicarea sa nefiind astfel imputabila duratei proceselor in sine (a se vedea, a contrario, Yagtzilar si altii impotriva Greciei, nr. 41727/98, § 27, CEDO 2001-XII).
24. In sfarsit, Guvernul afirma ca procedura instituita de art. 504 si 505 din CPP reprezenta un remediu efectiv pentru plangerile reclamantei.
25. Reclamanta a contestat argumentele prezentate de Guvern si a reiterat faptul ca art. 504 nu era aplicabil in momentul in care a sesizat instantele de judecata.

2. Aprecierea Curtii

26. Curtea face trimitere la principiile stabilite de jurisprudenta sa referitoare la "dreptul la o instanta", dreptul de acces fiind un aspect al acestuia, aratand in special ca acest drept este supus unor limitari ce nu ar trebui sa restrictioneze sau sa reduca accesul unei persoane in asa fel sau intr-o asa masura incat esenta insasi a dreptului sa fie atinsa (a se vedea, de exemplu, Prince Hans-Adam II of Liechtenstein impotriva Germaniei [MC], nr. 42527/98, §§ 43-50, CEDO 2001-VIII; Yagtzilar, citata anterior, § 22; Brualla Gomez de la Torre impotriva Spaniei, Hotararea din 19 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, p. 2955, § 31-33; Edificaciones martie Gallego S.A. impotriva Spaniei, Hotararea din 19 februarie 1998, Culegere 1998-I, p. 290, § 33-34; Perez de Rada Cavanilles, citata anterior, §§ 43-45; si Lungoci impotriva Romaniei, nr. 62.710/00, §§ 34-36, 26 ianuarie 2006).
27. Curtea observa ca reclamanta a formulat actiunea in despagubiri la data de 6 martie 1998. La data respectiva, art. 504 din CPP, lex specialis in materie de despagubiri pentru o condamnare eronata, nu acoperea situatia reclamantei. Rezulta ca la data respectiva Codul civil era singurul remediu efectiv aflat la dispozitia reclamantei. Abia la data de 18 mai 1998 decizia Curtii Constitutionale prin care se extindea sfera de aplicabilitate a art. 504 a devenit publica.
28. Este adevarat ca reclamanta ar fi putut sa conteste ea insasi constitutionalitatea prevederilor CPP. Astfel, ea ar fi putut sa formuleze actiunea in despagubiri in temeiul art. 504, in termen de un an de la data deciziei definitive pronuntate in cauza sa, adica inainte de luna octombrie 1996, si sa invoce o exceptie de neconstitutionalitate a acelor prevederi in fata instantelor. Totusi, Curtea considera ca atat timp cat reclamanta avea la dispozitie o cale de atac cu mai multe sanse de succes, si anume actiunea intemeiata pe dispozitiile referitoare la raspunderea civila delictuala, ar fi excesiv sa se astepte de la aceasta ca ea sa utilizeze o cale de atac cu o finalitate mai putin previzibila.
29. Curtea, ca si Guvernul, nu neaga competenta instantelor interne de a determina temeiul legal al unei actiuni. Totusi, ea observa ca, facand acest lucru in cauza de fata, instantele au analizat actiunea conform unor prevederi ce nu erau in vigoare la data formularii acesteia si care au urmat reguli procedurale diferite de cele aplicabile in materie de raspundere civila delictuala, in special termene-limita diferite pentru introducerea actiunii. Asadar, reclamanta ar fi trebuit sa prevada eventuala schimbare in legislatie si sa se conformeze acesteia inainte ca respectiva schimbare sa aiba loc efectiv.
30. Din acest motiv, Curtea considera ca gradul de acces acordat de legislatia nationala nu era suficient pentru a garanta dreptul reclamantei la o instanta (a se vedea Yagtzilar, citata anterior, § 26).
31. Mai mult, Curtea nu poate sa nu observe faptul ca niciuna dintre instantele care au solutionat cauza reclamantei in temeiul art. 504, cu exceptia Curtii Supreme de Justitie in ultima instanta, nu a considerat actiunea ca fiind prescrisa. Faptul ca reclamantei i s-a adus la cunostinta interventia prescriptiei doar in aceasta etapa tarzie a procesului a lipsit-o, odata pentru totdeauna, de orice posibilitate de a-si apara dreptul la despagubiri (a se vedea Yagtzilar, citata anterior, § 27).
32. Fata de cele aratate, Curtea apreciaza ca nu se impune sa mai analizeze afirmatiile Guvernului privind calitatea noii cai de atac (a se vedea paragraful 24 de mai sus).
33. Considerentele de mai sus sunt suficiente pentru a ii permite Curtii sa constate ca, in analiza actiunii reclamantei in temeiul unei prevederi legale care nu era in vigoare la data introducerii acesteia, instantele interne au incalcat dreptul reclamantei la o instanta.
Prin urmare, a avut loc o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie.

II. Asupra altor pretinse incalcari ale Conventiei

34. Reclamanta s-a plans in temeiul art. 6 § 1 din Conventie de faptul ca instantele care i-au solutionat cauza nu au fost impartiale si de faptul ca nu a avut parte de un proces echitabil. De asemenea, ea a considerat ca cererea sa vizand acordarea de despagubiri nu a fost solutionata de instante intr-un termen rezonabil si ca decizia definitiva nu a fost pronuntata in mod public, avand in vedere ca i-au fost necesare mai mult de 8 luni pentru a obtine o copie a deciziei respective.
35. In temeiul art. 34, reclamanta s-a plans de faptul ca refuzul autoritatilor de a-i elibera o copie a Deciziei definitive din data de 28 ianuarie 2003 a impiedicat-o timp de cateva luni sa isi finalizeze cererea adresata Curtii.
36. In sfarsit, reclamanta a considerat ca instantele i-au incalcat dreptul de a primi despagubiri pentru o eroare judiciara, garantat de art. 3 din Protocolul nr. 7 la Conventie.
37. Cu toate acestea, tinand cont de toate elementele aflate in posesia sa si in masura in care este competenta sa analizeze aspectele invocate, Curtea constata ca acestea nu prezinta nicio aparenta de incalcare a drepturilor si a libertatilor prevazute de Conventie sau de protocoalele sale.
Rezulta ca aceasta parte a cererii este vadit neintemeiata si trebuie respinsa in conformitate cu art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

III. Asupra aplicarii articolului 41 din Conventie

38. Conform art. 41 din Conventie:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

39. Reclamanta a solicitat acordarea sumei de 1.000.000 euro (EUR) cu titlu de daune morale cauzate de pretinsa incalcare a art. 3 din Protocolul nr. 7 si a sumei de 1.050.000 EUR cu titlu de daune morale cauzate de pretinsele incalcari ale art. 6.
40. Guvernul considera ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre daunele pretinse si presupusele incalcari ale Conventiei si ca pretentiile reclamantei sunt excesive. In opinia sa, o constatare a incalcarii Conventiei ar putea constitui, in sine, o reparatie suficienta a pretinsului prejudiciu moral suferit de reclamanta.
41. Curtea reitereaza faptul ca a constatat existenta unei incalcari a dreptului reclamantei de acces la o instanta din cauza aplicarii termenelor-limita, astfel incat doar acest aspect poate constitui baza acordarii unor despagubiri. Asadar, Curtea ii acorda reclamantei suma de 5.000 EUR cu titlu de daune morale.
42. De asemenea, Curtea reitereaza faptul ca, in urma constatarii unei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie, reclamantul ar trebui sa fie repus, pe cat posibil, in situatia in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 6 nu ar fi fost incalcate; in mod special, ar trebuie sa se asigure posibilitatea de a obtine redeschiderea procesului (a se vedea, Piersack impotriva Belgiei (art. 50), Hotararea din 26 octombrie 1984, seria A nr. 85, p. 16, § 12; Genel impotriva Turciei, nr. 53.431/99, § 27, 23 octombrie 2003; Tahir Duran impotriva Turciei, nr. 40.997/98, § 23, 29 ianuarie 2004; Somogy impotriva Italiei, nr. 67.972/01, § 86, 18 mai 2004; Metaxas impotriva Greciei, nr. 8.415/02, § 35, 27 mai 2004; Caloglu impotriva Turciei, nr. 55.812/00, § 30, 29 iulie 2004; Ilascu si altii impotriva Moldovei si Rusiei [MC], nr. 48.787/99, § 487, CEDO 2004-VII; si Lungoci, citata anterior, §§ 55-56).

B. Cheltuieli de judecata

43. Reclamanta nu a cerut restituirea cheltuielilor de judecata. Prin urmare, nu i se acorda nicio suma cu acest titlu.

C. Dobanzi moratorii

44. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

Pentru aceste motive, In unanimitate, Curtea
1. declara admisibila cererea in ceea ce capatul de cerere privind dreptul de acces la o instanta conform art. 6 § 1 din Conventie si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantei, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie, suma de 5.000 EUR (cinci mii euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale, suma ce urmeaza sa fie convertita in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba engleza, apoi comunicata in scris la data de 24 aprilie 2008, pentru aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulamentul Curtii.

Josep Casadevall,      Santiago Quesada,
presedinte                     grefier