"nimeni nu e mai presus de lege"


Lovituri aplicate cu pumnul în zona abdomenului urmate de moartea victimei.
Inculpatul i-a aplicat victimei o singura lovitura, cu pumnul, de o intensitate relativ mare, la nivelul abdomenului si care, coroborata cu caracterul spontan al agresiunii si cu absenta oricaror conflicte anterioare cu victima, conduce la concluzia ca acesta a actionat cu intentia de a aplica o corectie victimei si nu pentru a-l ucide.
Trib. Bistrita-Nasaud,
sent. pen. nr. 23/F/26 februarie 2009
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Tribunalul Bistrita-Nasaud nr.122/P/2007 a fost trimis în judecata inculpatul O. I. F. pentru savârsirea infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 Cod penal, constând în aceea ca la data de 17 mai 2007, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat victimei S. M. o lovitura cu pumnul în zona abdomenului cauzându-i ruperea unui hemangiom hepatic preexistent, ce a condus la moartea victimei.
Analizând actele si lucrarile dosarului, respectiv: procesul-verbal de cercetare la fata locului, plansa foto cuprinzând aspectele fixate cu ocazia autopsiei, a cercetarii la fata locului si a reconstituirii, declaratiile partilor civile, respectiv a sotiei victimei si tatalui victimei, raportul de constatare medico-legala, concluziile medico-legale provizorii, declaratiile martorilor, toate coroborate cu declaratiile inculpatului, tribunalul retine în fapt urmatoarele:
Victima a locuit în Bistrita, iar în dupa-amiaza zilei de 17 mai 2007 s-a deplasat cu autoturismul proprietate personala în comuna Sieut pentru rezolvarea unor probleme de serviciu cât si pentru a-si vizita bunicii materni. În centrul comunei mentionate, victima s-a întâlnit cu prietenul sau D. N., ambii fiind invitati de primarul N. I. sa participe la serbarea populara organizata de „Ispas” în satul Sebis. S. M. O. si D. N. au acceptat, astfel ca s-au deplasat în satul Sebis unde, initial, l-au vizitat pe directorul Scolii generale din localitate.
În continuare, cei doi prieteni au baut câte o bere la doua baruri, iar în jurul orei 22 au plecat la Caminul Cultural unde era organizata discoteca. În acest loc, victima S. M. O. s-a certat cu numitul C. I., fara a se lovi reciproc, deoarece conflictul verbal a fost repede aplanat de Dornean Nicolae si de inculpatul O. I. F. Asadar, S. M. O. si C. I. s-au împacat si în jurul orei 24 au plecat împreuna cu D. N. la barul AF „Oltean”, proprietatea lui O. I., local situat în centrul satului Sebis. În ceea de îl priveste pe inculpatul O. I. F., acesta a plecat de la discoteca cu o prietena, în alta directie.
La barul AF „O.”, S. M. O., C. I. si D. N. au mai baut câte o bere în fata localului, cu precizarea ca acolo se mai aflau si alte persoane, respectiv O. I., S. A. (paznic de noapte în sat), S. A. (contabil la Primaria Sieut), S. I. A., P. L. M., O. M. V. si G. U. P. I.
Intre timp, inculpatul O. I. F. s-a despartit de prietena sa si a plecat spre casa, dar a trecut mai întâi per la barul AF „O.”, unde s-a întâlnit cu persoanele mentionate mai sus. Printre subiectele de discutie purtate cu aceasta ocazie a fost si fotbalul. Martorul D. N. a precizat ca la un moment dat victima S. M. O. a folosit expresia „Da-o dracului de Steaua”. Inculpatul O. I. F. a afirmat ca S. M. O. i s-a adresat direct cu „expresiile jignitoare” : „da-i dracului de Steaua si de Becali”.
Cert este ca atitudinea „anti-stelista” manifestata de victima S. M. O. l-a iritat atât de tare pe inculpat, încât acesta, fara a ezita nici o clipa si fara a-i adresa victimei nici un cuvânt, i-a aplicat cu mâna stânga o puternica lovitura de pumn în zona abdominala. Socul a fost atât de puternic încât victima S. M. O. s-a lovit cu spatele de usa barului, iar apoi s-a ghemuit de durere, asezându-se pe treptele terasei localului.
Martorul D. N. a precizat chiar ca timp de câteva secunde S. M. O. nu a putut respira. De altfel, D. N. a încercat sa-i acorde prietenului sau primul ajutor, însa dupa un timp acesta si-a mai revenit, astfel ca l-a transportat cu autoturismul sau la domiciliul bunicilor, l-a asezat pe patul din bucatarie si i-a scos pantofii, dupa care a plecat, spunându-i sa telefoneze daca se va simti rau.
Sosirea lui S. M. O. a fost auzita de bunicul sau, G. V., din camera alaturata bucatariei, însa acesta nu a reactionat în nici un mod deoarece nu cunostea faptul ca nepotul sau fusese lovit.
Bunica victimei, G. M., s-a trezit la ora 5 dimineata si s-a dus în bucatarie. Auzind gemete, a aprins lumina si a constatat ca nepotul sau era culcat pe spate, îmbracat, dar descult. S. M. O. era foarte palid („alb ca varul”), gemea, acuza dureri mari si cerea apa. G. M. a crezut ca nepotul sau a suferit un accident de masina si a încercat sa-i aline durerile servindu-l de mai multe ori cu apa. S. M. O. s-a zbatut în pat timp de circa 2 ore, iar la un moment dat, datorita durerilor atroce si-a introdus în gura degetele de la o mâna, muscându-le cu atâta forta încât au sângerat. Dupa aprox.2 ore de zbatere continua, S. M. O. a început sa delireze, apoi s-a întors cu fata la perete si „s-a linistit”.
Crezând ca nepotul ei a adormit, G. M. s-a îmbracat si s-a dus la magazin sa cumpere pâine, iar dupa ce s-a reîntors acasa a pregatit o cafea. Uitându-se apoi spre patul din bucatarie a constatat ca nepotul ei nu s-a mai miscat din pozitia în care îl lasase. Banuind ca ceva nu este în regula, s-a apropiat de pat si a constatat ca S. M. O. decedase.
Din raportul de constatare medico-legala întocmit de serviciul de Medicina legala Bistrita-Nasaud nr. 1072/III/198/2007 rezulta ca moartea victimei a fost violenta, ea datorându-se unei insuficiente circulatorii acute consecutiva unei hemoragii interne produsa ca urmare a unei rupturi traumatice a unui hemangiom hepatic. Leziunile tanatogeneratoare s-au produs prin lovire activa cu un corp dur (posibil pumni, picioare) în regiunea abdominala, între traumatism si deces existând o legatura de cauzalitate directa.
Partile vatamate S. G. si S. M., parintii victimei, s-au constituit parti civile cu suma de 42.000 lei reprezentând daune materiale si 150.000 lei daune morale.
La rândul sau, partea vatamata S. L., sotia victimei, s-a constituit parte civila cu suma de 100.000 euro sau 3.367.100.000 lei, reprezentând daune morale.
În aparare, inculpatul, prin aparatorul sau ales, a sustinut ca nu se face vinovat de comiterea infractiunii pentru care a fost trimis în judecata, întrucât nu s-a stabilit cu certitudine care a fost momentul în care hemangiomul hepatic preexistent s-a rupt, din actul medico-legal rezultând ca este putin probabil ca acesta sa se fi rupt spontan, ori victima a mai avut un incident în aceeasi zi, fiind prinsa peste abdomen si dusa la masina cu forta.
Dintre cei 3 martori care au asistat la acest incident martorul D. N. a aratat ca victima a intrat singura în masina, martorul P. A. a precizat ca victima a fost ajutata sa urce în masina chiar de inculpatul O. I. F., doar martorul C. I. precizând ca victima a fost urcata în masina de D. N. si P. L. care l-au tinut de mâna, de umeri si de subtiori.
Ori, potrivit raportului de constatare medico-legala leziunile tanatogeneratoare s-au putut produce prin lovire activa cu un corp dur (posibil pumni, picioare) în regiunea abdominala, singurul care i-a aplicat victimei o astfel de lovitura fiind inculpatul, în cadrul incidentului ce a avut loc ulterior, intensitatea traumatismului abdominal fiind, potrivit aceluiasi act medico-legal, relativ mare.
La rândul lor, partile vatamate S. G. si S. M., prin aparatorul lor ales au solicitat schimbarea încadrarii juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecata inculpatul din infractiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 cod penal în infractiunea de omor prev. de art. 174 Cod penal aratând ca inculpatul a actionat cu intentia de a ucide victima având în vedere modul în care acesta a actionat, aplicându-i o lovitura cu o intensitate mare, în zona abdominala, care este o zona foarte sensibila, punct de vedere îmbratisat si de aparatorul ales a partii civile S. L.
În primul rând, este de observat ca, din probele administrate în cauza, rezulta cu certitudine ca inculpatul O. I. F. i-a aplicat victimei S. M. O. o lovitura cu pumnul în zona abdominala, de intensitate relativ mare si care l-a facut pe acesta sa se ghemuiasca de durere, împrejurare recunoscuta, de altfel, de catre inculpat.
În al doilea rând, este stabilit, în afara oricarui dubiu, ca între aceasta lovitura aplicata de inculpat si decesul victimei exista legatura de cauzalitate, acesta datorându-se unei insuficiente circulatorii acute consecutiva unei hemoragii interne produsa ca urmare a unei rupturi traumatice a unui hemangiom hepatic, leziune ce s-a putut produce prin lovire activa cu un corp dur în zona abdominala.
Din punct de vedere al laturii subiective, infractiunea de omor poate fi savârsita cu intentie directa sau indirecta presupunând, asadar, intentia faptuitorului de a ucide, rezultat pe care-l prevede fie ca o consecinta sigura a faptei, fie ca o eventualitate.
Intentia autorului de a omorî victima poate rezulta din activitatea materiala, obiectiva, desfasurata de acesta sau, daca activitatea materiala nu este atât de revelatorie, intentia de a ucide se poate stabili pe baza altor fapte sau împrejurari rezultate din probele administrate.
În prezenta cauza, inculpatul i-a aplicat victimei o singura lovitura, cu pumnul, de o intensitate relativ mare, la nivelul abdomenului si care, coroborata cu caracterul spontan al agresiunii si cu absenta oricaror conflicte anterioare cu victima, conduce la concluzia ca acesta a actionat cu intentia de a aplica o corectie victimei si nu pentru a-l ucide.
Rezulta, prin urmare, ca intentia directa a inculpatului a fost de lovire sau de vatamare a integritatii corporale a victimei, rezultatul mai grav, respectiv moartea acesteia, fiind imputabil din culpa, întrucât acesta putea si trebuia sa prevada, chiar în absenta hemangiomului hepatic preexistent, ca o lovitura de o asemenea intensitate putea produce, fata de zona în care a fost aplicata, ruperea sau lezarea unor organe interne, cu potential letal.
În aceste conditii, este evident ca fapta comisa de inculpat întruneste, în drept, elementele constitutive ale infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte prev. de art. 183 Cod penal.
În favoarea inculpatului nu poate fi retinuta circumstanta atenuanta legala a provocarii prev. de art. 73 lit b Cod penal întrucât desi în declaratia sa (f.27-28) inculpatul a pretins ca victima i-a adresat cuvinte jignitoare de genul „stelistule, Becali, taran prost, imbecil” si l-a înjurat de mama, din declaratia martorului ocular D. N. rezulta ca afirmatiile victimei au fost „da-i dracului de Steaua si de Becali”, martorul S. A. confirmând la rândul sau ca, înainte de incident, în grupul de tineri s-a discutat despre fotbal.
Ori, expresiile aratate nu au fost de natura a-i crea inculpatului o puternica tulburare sau emotie, în sensul textului de lege aratat, sub imperiul careia acesta sa fi reactionat violent.
Pe de alta parte, inculpatul nu are antecedente penale, fiind cunoscut cu o buna conduita, iar potrivit referatului de evaluare (f.111-114) acesta prezinta perspective de reintegrare sociala, astfel ca în favoarea acestuia se va retine circumstanta atenuanta judiciara prev. de art. 74 lit a Cod penal.
În baza acestor texte de lege si având în vedere criteriile generale de individualizare ale pedepselor prev. de art. 72 Cod penal tribunalul îl va condamna pe inculpat la 2 ani închisoare, facând si aplic. art. 74 lit a rap. la art.76 lit b Cod penal.
Totodata, se va face aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 lit a,b cod penal privitoare la pedeapsa accesorie, iar în baza art.88 Cod penal se va deduce din pedeapsa retinerea si arestul preventiv al inculpatului din perioada 19 mai-16 iunie 2007.
În latura civila a cauzei partile vatamate S. G. si S. M. s-au constituit parti civile cu suma de 42.000 lei reprezentând daune materiale si 150.000 lei daune morale.
Pretentiile civile reprezentând daune materiale au fost dovedite în cauza prin declaratiile martorilor, care au aratat ca la înmormântare s-au cheltuit circa 15.000 lei, la masa organizata la 9 zile 2.000 lei, la 6 saptamâni 5.000 lei, la 6 luni 5.000 lei, la 1 an 7.000 lei, iar 6.000 euro a costat monumentul funerar, declaratiile acestora coroborându-se cu chitantele si facturile fiscale depuse la dosar.
Referitor la daunele morale solicitate, fara îndoiala, partilor civile li s-a cauzat un prejudiciu moral reprezentat de suferinta îndurata prin pierderea fiului lor însa tribunalul apreciaza ca suma de 10.000 lei reprezinta o reparatie suficienta sub acest aspect.
Mai trebuie mentionat ca la termenul la care cauza s-a dezbatut în fond aceste parti civile si-au majorat pretentiile civile reprezentând daune materiale la suma de 58.000 lei însa o asemenea cerere apare ca tardiva fata de dispozitiile art. 15 Cod procedura penala.
La rândul sau partea civila S. L., sotia victimei, s-a constituit parte civila cu suma de 100.000 euro reprezentând daune morale.
Din declaratia martorilor rezulta ca partea civila a fost foarte afectata de moartea sotului sau, declaratiile martorilor coroborându-se cu adeverinta eliberata de cabinetul de asistenta psihopedagogica al Colegiului National „Andrei Muresanu” Bistrita, din care rezulta ca partea civila a necesitat consiliere psihologica.
În aceste conditii este evident ca partii civile S. L. i s-a cauzat un prejudiciu moral tribunalul apreciind ca suma de 10.000 lei este suficienta pentru a reprezenta o recunoastere si o justa reparatie a acestuia.

FacebookMySpaceTwitter