"nimeni nu e mai presus de lege"

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -

DECIZIA Nr. XXIII
din 19 martie 2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 123 din 15/02/2008

Dosar nr. 40/2006

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la natura juridică a acţiunii în regres exercitată de asigurător împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 91 de judecători din totalul de 116 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis, în sensul de a se stabili că, în raport cu dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, natura juridică a acţiunii în regres exercitată de asigurător împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă.

SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar în stabilirea naturii juridice a acţiunii în regres exercitate de asigurător, societate de asigurare, împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident.

Astfel, unele instanţe au considerat că o asemenea acţiune, formulată de asigurător împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident, are natură juridică civilă şi nu comercială, invocând dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, potrivit cărora acţiunea în regres este inclusă în "activitatea de asigurare", distinctă de operaţiunea de "asigurare", a cărei semnificaţie este explicată la pct. 3 din acelaşi articol, singura ce constituie faptă de comerţ obiectivă, în sensul prevederilor art. 3 pct. 17 din Codul comercial, susceptibilă să atragă incidenţa legii comerciale.

S-a relevat că din moment ce "activitatea de regres" este inclusă în reglementarea prevăzută la art. 2 lit. A pct. 1 din Codul comercial, în cadrul căreia i se dă semnificaţia unei activităţi de asigurare, nu poate fi considerată, în acelaşi timp, că ar întruni şi trăsăturile faptei de comerţ la care se referă art. 3 pct. 17 din Codul comercial.

S-a apreciat, de asemenea, că într-un astfel de caz nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 4 din Codul comercial, referitoare la faptele de comerţ subiective, deoarece în însuşi conţinutul acestui text de lege se precizează că obligaţiunile unui comerciant intră sub incidenţa sa numai "dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul".

În fine, s-a argumentat că subrogarea asigurătorului în drepturile asiguratului, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, nu poate imprima natură comercială dreptului său la repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, întemeiat pe dispoziţiile art. 998-999 din Codul civil, cât timp acest drept este prin excelenţă civil, nefiind născut dintr-o activitate cu caracter comercial.

Alte instanţe, dimpotrivă, au apreciat că acţiunea societăţii de asigurare, prin care solicită obligarea persoanelor culpabile de producerea unui accident la plata de despăgubiri, în limita sumelor achitate terţilor cărora li s-a cauzat prejudiciul, are natură comercială.

În sprijinul acestui punct de vedere au fost invocate dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, relevându-se că atribuirea, în cadrul pct. 1 de sub lit. A a acestui articol, a semnificaţiei de "activitate de asigurare" activităţii de regres, imprimă caracter comercial acţiunii în regres având ca obiect recuperarea sumelor de bani plătite de asigurător cu titlu de despăgubiri asiguratului, ca urmare a producerii accidentului pentru care s-a asigurat.

S-a mai argumentat că, în raport cu prevederile art. 6 şi 56 din Codul comercial, actele de asigurare, chiar dacă au caracter de fapte de comerţ numai pentru asigurător, sunt supuse legii comerciale pentru toţi contractanţii.

Ca urmare, s-a motivat că, din moment ce, în cadrul acţiunii în regres ce tinde la soluţionarea raporturilor juridice dintre părţi reglementate prin lege, astfel cum ele decurg nu numai din faptul producerii accidentului de către persoana culpabilă, ci şi din contractul de asigurare ce a fost încheiat anterior, natura juridică a litigiului prin care asigurătorul se subrogă în drepturile asiguratului sau ale beneficiarului contra celor răspunzători de producerea pagubei nu poate fi decât comercială.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

Potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/2005, "în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, conform art. 54 alin. 2 şi 3".

Pe de altă parte, prin art. 3 pct. 17 din Codul comercial, sunt considerate "ca fapte de comerţ" şi "asigurările, chiar mutuale, în contra daunelor şi asupra vieţii", iar, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din acelaşi cod, "asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai în ce priveşte pe asigurător".

Aşa fiind, în raport cu prevederile art. 56 din Codul comercial, potrivit cărora "dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în cât priveşte acest act, legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel", se impune ca şi acţiunea în regres exercitată de asigurător, ca urmare a subrogării sale în drepturile asiguratului, să fie supusă legii comerciale, cu privire la toţi contractanţii, deoarece asigurarea ce a fost încheiată constituie faptă de comerţ în ceea ce îl priveşte pe asigurător.

Invocarea răspunderii civile delictuale a terţului, în baza dispoziţiilor art. 998 şi 999 din Codul civil, aplicabile în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Codul comercial, nu poate imprima caracter civil acţiunii în regres exercitate de asigurător, atâta vreme cât această acţiune, îndreptată împotriva terţului vinovat de producerea accidentului, îşi are temeiul în contractul de asigurare, iar caracterul de act comercial al asigurării, în ceea ce îl priveşte pe asigurător, atrage incidenţa legii comerciale, potrivit art. 56 din Codul comercial, faţă de toţi contractanţii.

Caracterul comercial al unui astfel de litigiu este impus şi de incidenţa principiului accesorialităţii, potrivit căruia faptele civile dobândesc caracter comercial datorită strânsei lor legături cu un fapt calificat de lege ca fiind comercial, cum sunt delictele şi cvasidelictele în materie comercială, făcând posibilă aplicarea normelor de drept civil material, în cadrul unui litigiu comercial, fără să îl transforme într-un litigiu civil.

De altfel, dispoziţia art. 2 lit. A pct. 1 din Legea nr. 32/2000, prin care "activitatea de regres şi de recuperare" este inclusă în "activitatea de asigurare", imprimă şi ea caracter comercial indiscutabil acţiunii în regres exercitate de asigurător, în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că natura juridică a acţiunii în regres exercitate de asigurător (societate de asigurare) împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii, D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, stabilesc:

Natura juridică a acţiunii în regres exercitate de asigurător (societate de asigurare) împotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comercială, iar nu civilă.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.