ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -

DECIZIA Nr. LXV (65)
din 15 octombrie 2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 537 din 16/07/2008

Dosar nr. 35/2007

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la durata maximă a măsurii arestării preventive ce poate fi dispusă în cazul reluării urmăririi penale după restituirea cauzei la procuror cu menţinerea acestei măsuri, în temeiul art. 332 din Codul de procedură penală.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 86 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Niţu Tiberiu Mihail, prim-adjunct al procurorului general.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că durata maximă a măsurii arestării preventive nu poate depăşi 180 de zile, calculată prin adiţionarea tuturor perioadelor anterioare din cursul urmăririi penale şi a celor ulterioare momentului procesual al restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit diversitate de soluţii în legătură cu durata maximă a măsurii arestării preventive care mai poate fi dispusă în cazul reluării urmăririi penale după restituirea cauzei la procuror, cu menţinerea acestei măsuri, în temeiul art. 332 din Codul de procedură penală.

Astfel, unele instanţe au prelungit măsura arestării preventive, deşi durata acesteia, cumulată cu cea dispusă în faza urmăririi penale, anterior restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, depăşise 180 de zile.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că durata maximă a măsurii arestării preventive nu poate depăşi 180 de zile, calculată prin adiţionarea tuturor perioadelor anterioare din cursul urmăririi penale şi a celei ulterioare momentului procesual al restituirii cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

S-a motivat că restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, nu constituie o cauză de întrerupere şi reluare, în această fază procesuală, a termenului maxim de 180 de zile al arestării preventive prevăzut de art. 159 alin. 13 ultima teză din Codul de procedură penală.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură penală, durata arestării inculpatului, după reluarea urmăririi penale, poate fi prelungită potrivit art. 155 şi 159 din Codul de procedură penală.

În acest sens, prin art. 159 alin. 13 din Codul de procedură penală, în care este reglementată procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale, se prevede că "durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăşi un termen rezonabil, şi nu mai mult de 180 de zile".

Este semnificativ că aceeaşi reglementare o conţine şi art. 23 alin. (5) din Constituţia României, potrivit căruia în cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile, putându-se prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăşească un termen rezonabil şi nu mai mult de 180 de zile.

Or, din această reglementare de ansamblu reiese că normele de drept intern menţionate nu sunt decât expresia conformităţii legislaţiei naţionale cu exigenţele impuse prin art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale în ceea ce priveşte libertatea şi siguranţa persoanei.

De aceea, ar fi de neconceput ca, în situaţia restituirii cauzei pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 din Codul de procedură penală, să nu poată fi aplicate aceleaşi reguli specifice urmăririi penale, inclusiv în materie de arestare preventivă, evident cu excepţiile prevăzute expres de legiuitor, acolo unde ele există.

Chiar dacă reluarea urmăririi penale are caracter de excepţie, aceasta nu înseamnă că ea ar reprezenta o fază procesuală autonomă, cu reguli proprii, ci constituie doar o etapă specifică tot în cadrul fazei de urmărire penală, efectuată în continuarea celei iniţiale, după desesizarea instanţei de judecată.

Sub acest aspect, este de observat că, în etapa în care este reluată urmărirea penală, în vederea refacerii acesteia, este continuată urmărirea începută iniţial, cu respectarea aceloraşi reguli procedurale.

În raport cu acest caracter al reluării urmăririi penale, ca etapă în care se continuă urmărirea declanşată iniţial, nefiind de conceput ca în aceeaşi cauză să înceapă o nouă urmărire penală, se impune ca, în continuare, măsura arestării preventive a inculpatului să nu poată fi prelungită, decât cu diferenţa dintre timpul arestării preventive efectuat anterior sesizării instanţei prin rechizitoriu până la durata de cel mult 180 de zile.

În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că în cazul restituirii dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale, durata maximă a arestării preventive nu poate depăşi 180 de zile, calculată prin adiţionarea tuturor perioadelor anterioare din cursul urmăririi penale şi a celor ulterioare restituirii cauzei la procuror.

PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În interpretarea dispoziţiilor art. 332 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 159 alin. 13 ultima teză din Codul de procedură penală, stabilesc că, în situaţia restituirii cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, durata maximă a arestării preventive nu poate depăşi 180 de zile, calculată prin adiţionarea tuturor perioadelor anterioare din cursul urmăririi penale şi ulterioare restituirii cauzei la procuror.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2007.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei