"nimeni nu e mai presus de lege"

- SECŢIILE UNITE -

DECIZIA Nr. XVI
din 22 mai 2006

Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 7 din 05/01/2007

Dosar nr. 5/2006

Sub preşedinţia domnului profesor universitar dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la problema aplicabilităţii dispoziţiilor art. 81, 861 şi 867 din Codul penal în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind prezenţi 73 de judecători din totalul de 105 în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, la examinarea aplicabilităţii dispoziţiilor art. 81, 861 şi 867 din Codul penal în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, trebuie avută în vedere pedeapsa indicată în textul de încriminare, iar nu aceea redusă în temeiul art. 16 din aceeaşi lege.

SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În legătură cu dispoziţiile art. 81, 861 şi 867 din Codul penal, instanţele judecătoreşti s-au pronunţat diferit cu privire la problema dacă aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, dacă pedeapsa a fost redusă ca efect al incidenţei prevederilor art. 16 din aceeaşi lege.

Astfel, unele instanţe, apreciind că sancţiunea stabilită ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 constituie pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reglementate prin art. 2-10 din această lege, deoarece este rezultatul unei modalităţi legale de determinare a cuantumului ei, au considerat că într-un asemenea caz sunt incidente dispoziţiile art. 81, 861 şi 867 din Codul penal referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că, în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, la aplicarea dispoziţiilor art. 81, 861 şi 867 din Codul penal trebuie avută în vedere pedeapsa stabilită în textul de lege ce încriminează fapta, iar nu aceea redusă conform art. 16 din aceeaşi lege.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

Aplicarea dispoziţiilor art. 81, 861 şi 867 din Codul penal, referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi la executarea pedepsei la locul de muncă constituie un atribut al instanţei de judecată, pe care aceasta îl realizează în cadrul operaţiunii de individualizare a pedepsei.

Dar, stabilirea oricăreia dintre cele trei modalităţi specifice de aplicare a unei pedepse care să nu fie efectiv executată este condiţionată de îndeplinirea anumitor criterii indicate în cuprinsul textelor de lege care prevăd o atare posibilitate de individualizare.

Între aceste criterii este şi acela prevăzut în art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi în art. 867 alin. 3 din Codul penal, potrivit căruia suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă "în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani".

Cum în raport cu reglementarea cuprinsă în art. 52 alin. 1 raportat la art. 72 alin. 1 din Codul penal, prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege o măsură de constrângere în limitele fixate prin textul încriminator din Codul penal sau din legea specială aplicabilă, este evident că prin dispoziţia art. 16 din Legea nr. 143/2000, referitoare la cazul în care inculpatul beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, nu a fost instituit un alt cuantum legal de pedeapsă.

În adevăr, prin art. 16 din Legea nr. 143/2000, se prevede că "persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege".

În acest fel, din însăşi formularea că persoana care a avut atitudinea menţionată "beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege" rezultă voinţa neîndoielnică a legiuitorului de a stabili că un asemenea caz constituie doar o împrejurare ce impune reducerea obligatorie a pedepsei, iar nu de natură a determina încadrarea faptei în alte limite de pedeapsă.

Ca urmare, textul art. 16 din Legea nr. 143/2000, nestabilind limitele speciale ale pedepselor pentru infracţiunile la care se referă, ci un caz de modificare a limitelor pedepsei în eventualitatea când inculpatul, în timpul urmăririi penale, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, nu constituie o dispoziţie de stabilire de noi limite, speciale, ale pedepsei pentru infracţiunile respective.

Or, câtă vreme în art. 81 alin. 3, art. 861 alin. 3 şi în art. 867 alin. 3 din Codul penal este reglementată interzicerea suspendării condiţionate a executării pedepsei, a suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi a dispunerii executării pedepsei la locul de muncă "în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani", nu ar fi posibil să se procedeze astfel şi atunci când maximul pedepsei este mai mare de 15 ani închisoare şi reducerea lui până la acest cuantum ar fi rezultatul aplicării art. 16 din Legea nr. 143/2000.

A considera altfel ar însemna să se îngăduie instanţei de judecată să se substituie legiuitorului şi să stabilească ea însăşi alte limite de pedeapsă decât cele prevăzute în textul de încriminare a faptei, prin luarea în calcul a circumstanţelor agravante sau atenuante legale, ceea ce nu ar fi admisibil.

Aşa fiind, în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, pedeapsa prevăzută de lege este aceea stabilită în textul de încriminare, iar nu aceea rezultată în urma reducerii la jumătate a limitelor acesteia în conformitate cu art. 16 din aceeaşi lege.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, la aplicarea prevederilor art. 81, 861 şi 867 din Codul penal trebuie avute în vedere limitele de pedeapsă determinate prin textul de încriminare, iar nu cele rezultate în urma reducerii efectuate conform art. 16 din aceeaşi lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La aplicarea art. 81, 861 şi 867 din Codul penal, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 2-10 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările ulterioare, va fi avută în vedere pedeapsa stabilită în textul de încriminare, iar nu cea redusă conform art. 16 din aceeaşi lege.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 mai 2006.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.