"nimeni nu e mai presus de lege"

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIILE UNITE -

DECIZIA Nr. XXI
din 12 iunie 2006

Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 182 din 16/03/2007

Dosar nr. 9/2006

Sub preşedinţia doamnei judecător Lidia Bărbulescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 81 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b) şi ale art. 82 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, în raport cu dispoziţiile art. 312 alin. 3, 4 şi 5 din Codul de procedură civilă.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenţi 84 de judecători din totalul de 113 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că, în raport cu dispoziţiile art. 81 alin. (1) şi (2) lit. a) şi b) şi ale art. 82 din Legea nr. 168/1999, precum şi cu cele ale art. 312 alin. 3, 4 şi 5 din Codul de procedură civilă, instanţele de recurs pot dispune casarea hotărârii primei instanţe cu trimitere, spre rejudecare, doar în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 81 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 168/1999.

SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În aplicarea dispoziţiilor art. 81 şi 82 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar.

Astfel, unele instanţe, admiţând recursurile în materia litigiilor de muncă, au procedat la judecarea cauzelor pe fond, apreciind că soluţia casării cu trimitere, spre rejudecare, nu poate fi pronunţată decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 81 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 168/1999.

În justificarea acestui punct de vedere au fost invocate dispoziţiile cu caracter imperativ înscrise în art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999, prin care este instituită regula că, în caz de admitere a recursului în materia conflictelor de muncă, instanţa de control judiciar trebuie să judece cauza în fond, singurele excepţii fiind cele prevăzute în alin. (2) al aceluiaşi articol, la lit. a) şi b), potrivit cărora această regulă nu se aplică numai dacă "soluţionarea cauzei de instanţa de fond s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competenţă" sau dacă "judecata în fond a avut loc în lipsa părţii care nu a fost legal citată".

În motivarea punctului de vedere menţionat s-a mai invocat caracterul special, derogatoriu, al reglementărilor din Legea nr. 168/1999 în raport cu prevederile din Codul de procedură civilă, ceea ce face să nu fie incidente, în materia litigiilor de muncă, toate cazurile de casare înscrise în art. 312 alin. 3 şi 5 din acest cod.

Alte instanţe, dimpotrivă, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 168/1999, au dispus trimiterea cauzei spre rejudecare şi în alte situaţii decât cele enumerate la lit. a) şi b) din cuprinsul alin. (2) al art. 81 din această lege, considerând că soluţia casării cu trimitere nu poate fi limitată de acele prevederi, ci sunt incidente şi alte ipoteze enunţate în cuprinsul alin. 3 şi 5 ale art. 312 din Codul de procedură civilă.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 286 din Codul muncii şi ale art. 74 alin. (1) din Legea nr. 168/1999, cererile referitoare la conflictele de muncă se judecă în regim de urgenţă, competenţa de a le soluţiona revenind, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă, tribunalului.

Pentru realizarea acestui principiu, prin art. 286 din Codul muncii şi art. 74 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 168/1999 au fost prevăzute, în materia menţionată, termene de judecată scurte, precum şi alte dispoziţii de natură a asigura soluţionarea pricinii cu celeritate.

Tot astfel, prin art. 76 şi 77 din Legea nr. 168/1999 s-a prevăzut obligaţia instanţei de a încerca stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea părţilor, iar în cazul în care judecata continuă, probele să fie administrate cu respectarea regimului de urgenţă al judecării unor asemenea conflicte.

În acelaşi scop, prin art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 s-a prevăzut că, "în caz de admitere a recursului, instanţa va judeca în fond cauza".

Este de observat însă că în alin. (2) al aceluiaşi articol se precizează că această prevedere, cu caracter de excepţie, "nu se aplică în următoarele situaţii:

a) soluţionarea cauzei de instanţa de fond s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competenţă;

b) judecata în fond a avut loc în lipsa părţii care nu a fost legal citată".

Rezultă deci că prin dispoziţia art. 81 alin. (1) din Legea nr. 168/1999, potrivit căreia, "în caz de admitere a recursului, instanţa va judeca în fond cauza", a fost instituită o regulă aplicabilă în măsura în care este asigurată respectarea celorlalte principii procesuale, care au caracter obligatoriu.

De altfel, în această privinţă, este de reţinut că prin art. 82 din Legea nr. 168/1999 s-a prevăzut, cu caracter imperativ, că "dispoziţiile prezentei legi referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă".

Din această prevedere rezultă deci că, în caz de admitere a recursului, instanţa de control judiciar nu poate să procedeze la judecarea în fond a cauzei nu numai în situaţiile precizate prin dispoziţiile de exceptare înscrise în art. 81 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 168/1999, ci şi atunci când prin judecarea în fond a cauzei, de către însăşi instanţa care a admis recursul, ar fi încălcate şi alte prevederi ale Codului de procedură civilă, care completează, potrivit art. 82, dispoziţiile acelei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor de drepturi.

Or, prin art. 312 alin. 5 din Codul de procedură civilă se prevede că "în cazul în care instanţa a cărei hotărâre este recurată a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea casată sau altei instanţe de acelaşi grad".

Faţă de această dispoziţie procedurală, cu caracter imperativ, este evident că, pe lângă cazurile în care "soluţionarea cauzei de instanţa de fond s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale referitoare la competenţă" sau în care "judecata în fond a avut loc în lipsa părţii care nu a fost legal citată", reglementate expres prin art. 81 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 168/1999, în accepţiunea prevederilor art. 82 din aceeaşi lege se mai impune să se trimită cauza spre rejudecare şi atunci când prima instanţă nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.

În acest sens, trebuie avut în vedere că, pentru asigurarea unui echilibru funcţional în activitatea jurisdicţională, pronunţarea asupra fondului cauzei şi stabilirea situaţiei de fapt rămân totuşi în sarcina instanţelor de fond, iar instanţa de recurs nu poate fi decât o instanţă de control judiciar, cu structură specifică în dreptul de cenzură.

A considera altfel ar însemna ca recursul să se transforme în calea de atac a apelului, iar instanţei de recurs să i se atribuie, contrar spiritului legii, atribuţia de a se ocupa de stabilirea situaţiei de fapt şi de a se pronunţa asupra fondului procesului şi în alte situaţii decât cele la care se referă art. 3041 din Codul de procedură civilă, fără ca această chestiune să fi fost rezolvată mai întâi de către instanţa de fond, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 305 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor.

Aşadar, neavând putere să decidă, prin administrare de noi probe, altele decât înscrisurile, asupra existenţei sau inexistenţei faptei, instanţa de recurs poate să constate că fondul cauzei nu a fost cercetat şi, într-o astfel de situaţie, să caseze hotărârea cu trimiterea cauzei la prima instanţă, pentru judecarea fondului.

Ca urmare, casarea cu trimitere în materia conflictelor de muncă se impune nu numai în situaţiile prevăzute expres la art. 81 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 168/1999, ci şi în cazul în care prima instanţă nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, în recurs, casarea cu trimitere în materia conflictelor de muncă poate fi dispusă numai în situaţiile prevăzute expres şi limitativ în art. 81 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 168/1999, precum şi în cazul în care prima instanţă nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Stabilesc că, în recurs, casarea cu trimitere în materia conflictelor de muncă poate fi dispusă numai în situaţiile prevăzute expres şi limitativ în art. 81 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 168/1999, precum şi în cazul în care prima instanţă nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 iunie 2006.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
LIDIA BĂRBULESCU

Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.