ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

- SECŢIILE UNITE -

DECIZIA Nr. XIV

din 21 noiembrie 2005

Publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 284 din 29/03/2006

Dosar nr. 24/2005

Sub preşedinţia doamnei Lidia Bărbulescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, conformându-se dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 120 alin. 2 din Codul penal referitoare la efectele graţierii asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat, în cazul graţierii condiţionate.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea cerinţelor legii, fiind prezenţi 95 de judecători din totalul de 110 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că efectele graţierii condiţionate asupra pedepselor suspendate condiţionat se produc numai în măsura în care aceasta a devenit efectivă prin împlinirea condiţiei prevăzute în legea de graţiere, înaintea expirării termenului de încercare al suspendării condiţionate şi fără ca suspendarea condiţionată să fi fost revocată sau anulată, precum şi că aceste efecte au un caracter retroactiv.

SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

Instanţele judecătoreşti nu au un punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea art. 120 alin. 2 din Codul penal, pronunţându-se în mod diferit cu privire la momentul în care se produc efectele graţierii condiţionate asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat.

Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul că, în cazul graţierii condiţionate, termenul de încercare al suspendării condiţionate se reduce, conform art. 120 alin. 2 din Codul penal, numai după împlinirea termenului condiţie impus prin actul de graţiere, însă va fi considerat redus ca efect retroactiv.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că şi în acest caz reducerea termenului de încercare al suspendării condiţionate se produce în momentul în care actul de clemenţă devine incident, independent de împlinirea termenului condiţie impus de acesta.

Ultima soluţie este cea legală.

Conform art. 19 din Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordării graţierii, efectele graţierii sunt cele prevăzute de Codul penal, respectiv de art. 120.

În cazul pedepselor executabile, graţierea are ca efect, potrivit art. 120 alin. 1 din Codul penal, înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei.

Conform art. 120 alin. 2 din Codul penal, în cazul pedepselor a căror executare a fost suspendată condiţionat, efectul constă în reducerea termenului de încercare cu durata pedepsei graţiate. Dacă suspendarea condiţionată a executării pedepsei este revocată sau anulată, pedeapsa sau, după caz, partea din pedeapsă graţiată nu se execută.

Art. 13 alin. (2) din Legea nr. 546/2002 stipulează expres, fără a face distincţie între graţierea condiţionată şi cea necondiţionată, că, atunci când legea de graţiere intră în vigoare înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, graţierea îşi produce efectele numai de la data rămânerii definitive a hotărârii. Per a contrario, graţierea îşi produce efectele la data intrării în vigoare a actului de clemenţă, în cazul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă anterior acestei date.

Codul penal nu prevede nici o dispoziţie cu privire la momentul în care se produc efectele graţierii.

Dispoziţiile actelor de graţiere condiţionată, adoptate până în prezent, potrivit cărora cei graţiaţi, care într-un anumit interval de timp săvârşesc o infracţiune intenţionată, vor executa, pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune, şi pedeapsa neexecutată ca urmare a aplicării graţierii, nu au consecinţe asupra momentului producerii efectelor graţierii.

Interpretarea acestor dispoziţii legale impune în primul rând concluzia că sunt avute în vedere în exclusivitate pedepsele a căror executare a fost înlăturată ca efect al graţierii, nu şi pedepsele care nu s-au executat ca urmare a suspendării condiţionate.

O altă concluzie care se deduce este aceea că aceste dispoziţii legale nu amână producerea efectelor graţierii, ci conferă un caracter provizoriu înlăturării executării pedepsei, urmând ca efectul prevăzut de art. 120 alin. 1 din Codul penal să devină definitiv după trecerea unui anumit termen condiţie.

În consecinţă, şi în cazul graţierii condiţionate efectul constând în reducerea termenului de încercare cu durata pedepsei graţiate se produce imediat, din momentul aplicării graţierii, şi nu după împlinirea termenului condiţie prevăzut de actul de clemenţă. Aşa fiind, cel condamnat este reabilitat de drept, conform art. 86 din Codul penal, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune şi nici nu s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei în baza art. 83 şi 84 din acelaşi cod.

Dacă în cursul termenului de încercare astfel redus cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 din Codul penal, se revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei care, devenind executabilă, este supusă termenului condiţie din legea de graţiere. În consecinţă, dacă acest termen nu s-a împlinit până la data săvârşirii infracţiunii ce atrage revocarea suspendării executării pedepsei, efectul graţierii constând în înlăturarea executării pedepsei nu este definitiv, astfel încât se impune revocarea graţierii, urmând ca pedeapsa să fie executată.

O interpretare contrară, în sensul că graţierea condiţionată produce efectul prevăzut de art. 120 alin. 2 din Codul penal numai după împlinirea termenului condiţie prevăzut de actul de clemenţă, ar echivala practic cu exceptarea, pe cale judecătorească, de la beneficiul graţierii condiţionate, a pedepselor a căror executare a fost suspendată pe un termen de încercare egal sau care depăşeşte termenul condiţie prevăzut de actul de graţiere.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a se decide în sensul concluziilor menţionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea dispoziţiilor art. 120 alin. 2 din Codul penal, stabilesc:

Efectele graţierii condiţionate asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat, constând în reducerea termenului de încercare prevăzut în art. 82 din Codul penal cu durata pedepsei graţiate, se produc imediat şi nu după împlinirea termenului condiţie prevăzut de legea de graţiere, care se referă exclusiv la pedepsele executabile. La împlinirea termenului de încercare astfel redus cel condamnat este reabilitat de drept dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 86 din Codul penal.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţa publică din 21 noiembrie 2005.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

LIDIA BĂRBULESCU

Magistrat-asistent-şef,
Victoria Maftei