"nimeni nu e mai presus de lege"

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 16 septembrie 2008, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 5.945/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Ioan Barb (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 21 martie 2001, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul, caruia i-a fost admisa acordarea asistentei judiciare din oficiu, este reprezentat de doamna Diana-Olivia Calinescu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul, ziarist de profesie, invoca o incalcare a dreptului sau la libertatea de exprimare ca urmare a condamnarii sale penale pentru un articol publicat.
4. La 7 noiembrie 2005, presedintele Sectiei a treia a decis sa comunice cererea Guvernului. Astfel cum permite art. 29 § 3 din Conventie, acesta a decis sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

In Fapt

I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in anul 1960 si locuieste in Calan.

A. Originea cauzei
6. La data de 25 noiembrie 1999, reclamantul, ziarist de profesie, a publicat intr-un ziar national un articol intitulat „O familie hunedoreana da o teapa de 300.000.000 lei”, cu subtitlul „Presedintele Forumului German, P.D., a promis, fara baza legala, 700 de locuri de munca in Germania; 700 de persoane au fost pacalite pana acum”.
7. In acest articol, reclamantul arata ca P.D. promisese locuri de munca in Germania, dar ca, potrivit Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, acesta nu avea „(...) nicio baza legala pentru a recruta forta de munca pentru Germania. Oamenii carora le-a promis slujbe nu vor putea pleca niciodata daca nu sunt selectati de partea germana (...) (...) pentru a fi valabil in Germania, un contrat de munca trebuie sa aiba stampila MMPS [Ministerului Muncii si Protectiei Sociale din Romania], precum si pe cea a Centralei de Mediere [din Bonn]. (...) Asadar, cursantii sai au aruncat banii pe fereastra si s-au ales doar cu promisiuni imposibil de onorat. Poate ca P.D. asteapta ca Parlamentul sa voteze proiectul de lege privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate.
Proiectul a fost finalizat (...), dar se pare ca nu figureaza printre prioritatile parlamentarilor nostri. Deocamdata, s-a constatat ca P.D. nu indeplineste conditiile cerute de lege pentru sustinerea cursurilor, el neavand nici macar atestat de predare a limbii germane. Din nefericire, nu a incalcat nicio lege scrisa, ci doar a exploatat credibilitatea sa si disperarea celor care doreau sa munceasca, deci nu va putea fi tras la raspundere.”
8. Reclamantul a mai aratat ca P.D. informase circa 700 de persoane interesate ca trebuie sa urmeze un curs de limba germana si de pregatire profesionala. P.D. si sotia sa asigurau cursuri de limba germana cu plata si, prin intermediul societatii sale, P.D. organiza cursurile de pregatire profesionala.
Reclamantul estima ca P.D. incasase astfel aproximativ 300.000.000 de lei romanesti (ROL) ca urmare a acestor cursuri.

B. Cercetarea penala impotriva lui P.D.
9. La 28 ianuarie 2000, politia a efectuat o ancheta cu privire la cursurile de limba [germana] si de pregatire profesionala organizate de P.D. Astfel, ancheta stabilise ca P.D. ar fi promis unui numar de 71 de persoane care au participat la cursurile de limba si de pregatire profesionala ca va interveni pe langa functionarii Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, in schimbul unei contributii de 50 marci germane (DEM) de persoana, in scopul de a obtine in cel mai scurt timp stampila ministerului pe contractele lor de munca in Germania. Anchetatorii estimau ca faptele de mai sus puteau constitui infractiunea de trafic de influenta si, prin urmare, au trimis dosarul la parchet.
10. La 20 aprilie 2000, politia a trimis un nou dosar la parchet, care cuprindea o ancheta pentru fapte similare pretins a fi fost comise de catre P.D.
11. La 21 iulie 2000, parchetul a emis o rezolutie de neincepere a urmaririi penale, considerand ca faptele comise nu constituiau infractiunea de trafic de influenta. Totusi, s-a considerat ca ancheta trebuia continuata pentru a se stabili daca faptele respective puteau constitui infractiunea de inselaciune si a trimis dosarul la politie.
12. La 12 ianuarie 2001, politia a finalizat ancheta si a propus parchetului pronuntarea unei solutii de neincepere a urmaririi penale pentru infractiunea de inselaciune.
13. Prin Rezolutia din 7 martie 2001, parchetul de pe langa Judecatoria Deva a confirmat propunerea organelor de politie.

C. Condamnarea penala a reclamantului pentru insulta
14. Prin Sentinta din 14 iulie 2000, Judecatoria Deva l-a declarat pe reclamant vinovat de savarsirea infractiunilor de insulta si de calomnie si l-a condamnat la o amenda penala de 10.000.000 ROL, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, si la plata de daune-interese reprezentand repararea prejudiciului moral in cuantum de 75.000.000 ROL. Instanta a aratat ca reclamantul publicase articolul mentionat mai sus, in care afirma ca P.D. pacalise 700 de persoane, promitandu-le ca vor avea contracte de munca in Germania. De asemenea, s-a apreciat ca P.D. a fost de buna-credinta cand a organizat cursurile cu acordul organelor administrative de specialitate si in baza consimtamantului participantilor. Instanta a concluzionat ca reclamantul a comis infractiunile de insulta si de calomnie impotriva lui P.D.
15. Prin Decizia din 26 septembrie 2000, tribunalul a admis partial recursul reclamantului: a casat partial sentinta, l-a achitat pe reclamant pentru infractiunea de calomnie, insa a confirmat condamnarea sa la plata unei amenzi penale, redusa la 500.000 ROL, fara suspendare, pentru savarsirea infractiunii de insulta. Tribunalul a respins cererile lui P.D. formulate pe latura civila.
16. Tribunalul a retinut urmatoarele: „In articol, [reclamantul] a aratat ca partea civila P.D., in calitatea sa de presedinte al Forumului German, a luat legatura cu diferite institutii din tara si din Germania si societati comerciale care se ocupa cu plasarea fortei de munca in vederea angajarii romanilor la lucru in Germania.
In acest sens, fiind necesara cunoasterea limbii germane, acesta a deschis (...) cursuri de initiere in aceasta limba [germana], percepand taxe (...), iar valuta [DEM] a fost data de cursanti, fara insa a le fi fost solicitata de [P. D.].
(...) [P. D.] a luat legatura cu reprezentanti din Germania pentru a facilita ocuparea de catre romani a unor locuri de munca in strainatate, insa n-a avut baza legislativa necesara (...), sperand ca pana la terminarea cursurilor situatia se va rezolva. Rezulta deci ca [P. D.] a actionat cu buna-credinta.
In articol sunt inserate doua capitole, unul intitulat „700 de persoane au fost pacalite pana acum”, in care [reclamantul] a facut un calcul din care rezulta ca [P. D.] a beneficiat de pe urma acestora de circa 300.000.000 lei [ROL], in realitate fiind doar 244 de cursanti.
Titlul si continutul articolului (...), coroborate cu celelalte probe existente in dosarul de fond sau depuse in recurs, constituie infractiunea de insulta (...).
Pentru existenta infractiunii de calomnie, este necesara afirmarea sau imputarea in public, trebuie sa se faca cu privire la o fapta determinata si privind o anumita persoana. Or, din actele dosarului reiese ca tocmai fapta determinata si persoana anume lipsesc, fiind vorba de o „familie hunedoreana”. In aceasta situatie, faptele [reclamantului] (...) intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de insulta, prevazuta de articolul 205 din Codul Penal, text de lege in baza caruia va ramane condamnat.”
17. Condamnarea reclamantului pentru infractiunea de insulta a fost inscrisa in cazierul judiciar.
18. La 6 martie 2001, reclamantul a platit amenda penala.

II. Dreptul intern pertinent
19. Articolele relevante din Codul penal erau astfel redactate la data evenimentelor din cauza de fata:

ARTICOLUL 205
„Atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda (...)”
Acest articol a fost modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2002, in sensul ca insulta nu mai este pedepsita decat cu amenda. Ordonanta de urgenta a Guvernului a fost publicata la data de 27 mai 2002 in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 351.

ARTICOLUL 206
„Afirmarea ori imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara ori dispretului public, se pedepseste cu inchisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amenda.”

ARTICOLUL 207
„Proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie.”
20. Articolele relevante din Codul civil prevad urmatoarele:

ARTICOLUL 998
„Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara.”

ARTICOLUL 999
„Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa.”

In drept

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 10 din Conventie
21. Reclamantul se plange de faptul ca, prin condamnarea sa la plata unei amenzi penale pentru insulta, i-a incalcat in mod nejustificat libertatea de exprimare, garantata de art. 10 din Conventie, care prevede urmatoarele:
„1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare.
Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica Statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru
securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.”

A. Asupra admisibilitatii
22. Curtea constata ca cererea nu este vadit neintemeiata in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea observa ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, cererea trebuie declarata admisibila.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor
23. Guvernul nu contesta ca aceasta condamnare a reclamantului constituie o ingerinta, insa considera ca aceasta era prevazuta de lege, urmarea scopul legitim al protectiei reputatiei altora si era necesara intr-o societate democratica. Cu privire la acest ultim aspect, evidentiaza ca reclamantul a facut afirmatii grave impotriva unui simplu particular care beneficiaza, conform jurisprudentei Curtii, de o protectie mai mare a vietii sale private.
24. In plus, Guvernul considera ca afirmatiile rec lamantului nu aveau o baza factuala suficienta si ca partea interesata nu a actionat cu buna-credinta. Pe de alta parte, atrage atentia asupra faptului ca cercetarea penala pornita impotriva lui P.D. se referea la fapte diferite de cele din articolul litigios.
25. In fine, acesta considera ca, folosind cuvinte precum „jaf” si „a pacalit” cu privire la P.D., reclamantul a depasit doza de exagerare permisa, dand dovada de o lipsa de etica profesionala.
26. In ceea ce il priveste pe reclamant, acesta obiecteaza ca ingerinta pe care a suferit-o era prevazuta de lege in sensul jurisprudentei constante a Curtii, in masura in care instantele interne nu au explicat prin ce anume faptele comise, analizate in lumina comportamentului sau, constituiau infractiunile pentru care a fost condamnat.
27. In opinia sa, P.D. era o persoana publica: era
presedintele sectiei locale a unui partid politic reprezentat atat in Parlament, cat si in institutiile locale si era cunoscut si pe plan local in calitatea sa de pastor. Asadar, limitele acceptabile ale unei critici care il vizeaza pe P.D. trebuie sa fie mai largi, incluzand si o anumita doza de exagerare.
28. De asemenea, reclamantul sustine ca a facut cercetari amanuntite asupra subiectului inainte de publicarea articolului si ca a fost de buna-credinta, cuvintele sale inscriindu-se in etica profesionala care se impune unui ziarist.
29. In fine, reclamantul argumenteaza ca o amenda similara cu a sa a fost considerata de Curte ca fiind severa in Cauza Sabou si Pircalab impotriva Romaniei, nr. 46.572/99, §§ 17 si 42, 28 septembrie 2004.

2. Aprecierea Curtii
30. Curtea doreste sa reaminteasca principiile fundamentale care se desprind din jurisprudenta sa cu privire la libertatea de exprimare (vezi, printre multe altele, Sabou si Pircalab, mentionata mai sus, §§ 33—36; Cumpana si Mazare impotriva Romaniei [MC], nr. 33.348/96, §§ 88—91, 93, 98—99 CEDO 2004-XI; Nikula impotriva Finlandei, nr. 31.611/96, §§ 44—46, CEDO 2002-II; Boldea impotriva Romaniei, nr. 19.997/02, §§ 44—47, 54—55, CEDO 2007-... (extrase); si Guja impotriva Moldovei [MC], nr. 14.277/04, § 69—78, CEDO 2008-...).
31. In speta, Curtea constata in primul rand ca existenta unei ingerinte in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu face obiectul unei controverse intre parti. In continuare, reaminteste ca a constatat deja ca textele pe care s-au intemeiat instantele interne constituie o „lege” in sensul jurisprudentei Curtii (Sabou si Pircalab, citata anterior, § 37) si constata ca aceasta urmarea un scop legitim, si anume protectia reputatiei altor persoane.
32. In ceea ce priveste proportionalitatea ingerintei, Curtea observa ca instantele interne l-au condamnat pe reclamant pe latura penala, apreciind ca, prin intermediul articolului sau, a adus atingere onoarei lui P.D. Prin urmare, ramane de analizat daca motivele invocate de autoritatile nationale pentru a justifica condamnarea erau pertinente si suficiente (Boldea, citata
anterior, §§ 53—54).
33. Curtea constata ca articolul litigios aborda subiecte de interes general si deosebit de actuale pentru societatea romaneasca, si anume somajul, posibilitatile de a gasi un loc de munca in strainatate si pretinsa coruptie din administratie.
Aceasta mai observa ca afirmatiile reclamantului nu se refereau la aspecte din viata privata a lui P.D., ci la actiunile sale in domeniile mentionate mai sus (Sabou si Pircalab, §§ 38—39; si Nikula, § 51, hotarari mentionate mai sus). Pe de alta parte, constata ca activitatile lui P.D. criticate de reclamant si care au dus la condamnarea sa vizeaza strict aceste subiecte de interes general.
34. In plus, indiferent ca afirmatiile reclamantului reprezinta mputari ale unor fapte sau judecati de valoare, faptele relatate de reclamant nu erau lipsite de baza factuala suficienta, lasand la o parte greseala privind numarul participantilor la cursurile organizate de P.D. (Boldea, citata anterior, §§ 54—55). Or, aceasta eroare in sine nu poate duce la concluzia ca eclamantul a actionat cu rea-credinta. In plus, instantele interne nu au retinut niciodata reaua-credinta a reclamantului in aceasta privinta. Pe de alta parte, Curtea observa ca instantele nu au analizat elementele subiective ale infractiunilor imputate reclamantului; concret, acestea nu au explicat de ce actiunile reclamantului constituiau una sau ambele infractiuni mentionate, ultumindu-se sa stabileasca faptele si sa traga direct concluzia vinovatiei sale.
35. Curtea mai constata ca termenii folositi de reclamant in articolul sau nu au fost considerati de partea lezata sau de instantele interne ca vadit ofensatori (Mamère impotriva Frantei, nr. 12.697/03, § 25, CEDO 2006-...).
36. Pentru aceste motive, Curtea apreciaza ca atitudinea reclamantului analizata global demonstreaza ca a actionat cu buna-credinta si ca afirmatiile sale se inscriu in doza de exagerare si de provocare acceptabila (vezi Prager si Oberschlick impotriva Austriei, Hotararea din 26 aprilie 1995, seria A nr. 313, p. 19, § 38; si, per a contrario, Cumpana si Mazare, citata anterior, § 104; Stangu si Scutelnicu impotriva Romaniei, Hotararea din 31 ianuarie 2006, nr. 53.899/00, § 51; Ivanciuc impotriva Romaniei (dec.), nr. 18.624/03, 8 septembrie 2005; si Titei impotriva Romaniei (dec.), nr. 1.691/03, 23 mai 2006).
37. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca solutia de condamnare a reclamantului a fost disproportionata fata de scopul legitim urmarit si ca autoritatile nationale nu au oferit motive pertinente si suficiente pentru a o justifica. Prin urmare, ingerinta suferita de reclamant nu poate fi considerata „necesara intr-o societate democratica”.
In consecinta, a avut loc incalcarea art. 10.

II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
38. Conform art. 41 din Conventie, „Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
39. Din perspectiva art. 46 din Conventie, reclamantul solicita redeschiderea procesului sau, achitarea sa si rectificarea cazierului sau judiciar. Or, Curtea observa ca aceste cereri se refera la executarea acestei hotarari, care intra in competenta Comitetului de Ministri.
40. Reclamantul mai solicita, din perspectiva art. 41, suma de 19,88 euro (EUR) cu titlu de daune materiale, reprezentand valoarea in euro a amenzii penale, si 5.000 EUR cu titlu de daune morale pe care le-a suferit.
41. In ceea ce priveste prejudiciul material, Guvernul nu contesta valoarea amenzii platite de reclamant si considera ca o constatare a incalcarii ar fi suficienta pentru a acoperi prejudiciul moral.
42. Curtea apreciaza oportun sa ii acorde reclamantului 19,88 EUR cu titlu de daune materiale si 1.000 EUR cu titlu de daune morale.

B. Cheltuieli de judecata
43. Reclamantul mai solicita si suma de 2.631 EUR pentru cheltuielile angajate in fata Curtii, reprezentand onorarii de avocat, suma care sa fie platita direct avocatului sau. Au fost depuse la dosar o copie a contractului de asistenta incheiat de reclamant si aparatorul sau, precum si o prezentare detaliata a activitatii avocatului.
44. Guvernul nu se opune acordarii catre reclamant a unei sume care sa corespunda cu cheltuielile necesare si observa ca avocatul a trimis pretentiile reclamantului, facand trimitere la o alta cerere, si ca a fost nevoie ca Guvernul sa verifice documentele din cele doua dosare pentru a deduce ca
observatiile se refereau intr-adevar la dosarul de fata.
45. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta, tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea ii aloca avocatului reclamantului, pentru procedura de la Strasbourg, suma de 2.631 EUR, mai putin 850 EUR care i-au fost deja platiti de Consiliul Europei pentru asistenta judiciara, adica in total 1.781 EUR.

C. Dobanzi moratorii
46. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, In unanimitate, CURTEA:

1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 10 din Conventie;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie:
(i) 19,88 EUR (nouasprezece euro si optzeci si opt centi), suma care va fi convertita in moneda statului parat, pentru daunele materiale, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
(ii) 1.000 EUR (una mie euro), suma care va fi convertita in moneda statului parat, pentru daunele morale, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
b) ca statul parat sa ii plateasca avocatului reclamantului suma de 1.781 EUR (una mie sapte sute optzeci si unu euro) pentru cheltuieli de judecata;
c) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.

Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 7 octombrie 2008, pentru aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.

Josep Casadevall,
presedinte

Santiago Quesada,
grefier

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.