"nimeni nu e mai presus de lege"

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1105 din 26/11/2004*) Hotărârea este reprodusă în facsimil.

(Cererea nr. 42860/98)
(Rezolvare pe cale amiabilă)

În cauza Notar împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a II-a), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii J.-P. Costa, preşedinte; A.B. Baka, L. Loucaides, C. Bîrsan, K. Jungwiert, V. Butkevych, doamna A. Mularoni, judecători; şi domnul T.L. Early, grefier adjunct de secţie;
după ce a deliberat în camera de consiliu, la data de 23 martie 2004,
pronunţă hotărârea următoare, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA
1. La originea cauzei se află cererea nr. 42860/98, îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui stat, domnul Gheorghe Notar (reclamantul), a sesizat Comisia Europeană a Drepturilor Omului la data de 30 martie 1998, în temeiul fostului articol 25 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Reclamantul este reprezentat de doamna M. Macovei, avocată în Baroul Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul B. Aurescu, subsecretar de stat.
3. Reclamantul pretinde că ar fi fost victima unei încălcări a articolelor 3 şi 13 din Convenţie, având în vedere presupusa supunere la rele tratamente de către organele de poliţie şi gardienii Centrului de primire-triere a minorilor Târgu-Mureş, precum şi neefectuarea unei anchete eficiente, care să conducă la descoperirea şi pedepsirea celor responsabili. El se plânge, de asemenea, invocând articolul 5 alineatele 1-5 din Convenţie, că nu a fost arestat şi deţinut potrivit "căilor legale", că nu a fost informat în termenul cel mai scurt asupra motivelor arestării sale şi asupra acuzaţiilor aduse împotriva sa, că nu a fost adus de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare, că nu a beneficiat de dreptul ca un tribunal să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi că i-a fost încălcat dreptul la reparaţii pentru deţinerea sa în condiţii contrare dispoziţiilor articolului 5 alineatele 1-4.
În plus, reclamantul susţine încălcarea articolului 6 alineatul 1 din Convenţie referitor la pretinsa imposibilitate de a solicita despăgubiri pentru deţinerea sa ilegală şi de supunerea la rele tratamente, precum şi la încălcarea dreptului său la respectarea prezumţiei de nevinovăţie, în sensul articolului 6 alineatul 2 din Convenţie, motivând aceasta prin faptul că identitatea sa a fost dezvăluită în cadrul unei emisiuni de televiziune, în cursul căreia a fost identificat ca autor al unei infracţiuni, deşi vinovăţia sa nu fusese încă stabilită în mod legal. El pretinde, în final, că a fost împiedicat să-şi exercite dreptul de recurs individual, potrivit articolului 34 din Convenţie, motivând aceasta printr-o vizită a unor poliţişti la domiciliul său, şi prin convocarea la secţia de poliţie a membrilor familiei sale şi a persoanelor care se găseau la domiciliul său la momentul respectiv.
4. Cererea a fost repartizată primei secţii a Curţii (conform art. 52 alin 1 din Regulament), în cadrul acestei secţii, camera desemnată să examineze cererea (conform art. 27 alin. 1 din Convenţie) a fost constituită potrivit art. 26 alin. 1 din Regulament.
5. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura secţiilor sale (art. 25 alin. 1 din Regulament). Cererea a fost repartizată celei de-a doua secţii a Curţii, reorganizată astfel (art. 52 alin. 1).
6. Prin decizia din 13 noiembrie 2003, camera a declarat cererea parţial admisibilă.
7. Prin scrisoarea din data de 13 ianuarie 2004, partea reclamantă a informat grefa Curţii (numită în continuare grefa) că, urmare a negocierilor purtate cu agentul guvernamental român şi a propunerilor venite din partea acestuia din urmă, este dispusă să accepte rezolvarea cauzei pe cale amiabilă.
8. La data de 5 februarie 2004, în urma schimbului de corespondenţă între grefă şi Guvern, acesta din urmă a confirmat termenii propunerii de rezolvare pe cale amiabilă şi a transmis o declaraţie oficială în acest sens, semnată de agentul guvernamental.
9. La 9 februarie 2004, reclamantul a confirmat, la cererea grefei, că acceptă propunerea de rezolvare pe cale amiabilă a cauzei, aşa cum a fost exprimată în declaraţia dată de Guvern la 5 februarie 2004.

ÎN FAPT

10. Reclamantul este cetăţean român, s-a născut în 1979 şi are domiciliul la Târgu-Mureş.

1. Arestarea reclamantului
a) Opinia reclamantului
11. La data de 7 iulie 1996, reclamantul împreună cu alţi trei minori, suspectaţi de a fi comis o tâlhărie asupra minorului V.A., au fost prinşi de poliţiştii N.I. şi M.D. În drum spre secţia de poliţie, ei au fost loviţi de cei doi poliţişti.
12. Cei patru minori şi victima V.A. au fost conduşi într-o încăpere, însoţiţi de poliţistul M.D. Victima V.A. a negat orice implicare a reclamantului în respectivul incident.
13. Anunţaţi de familia M., părinţii reclamantului s-au deplasat la secţia de poliţie la lăsarea serii. Ofiţerul de serviciu i-a informat că fiul lor a comis o infracţiune şi că nu este posibil să îl vadă.
14. Reclamantul şi ceilalţi trei minori au fost interogaţi de M.D. şi N.I., care le-au dictat ce să scrie. Reclamantul a fost forţat să rescrie declaraţia de mai multe ori, fiind bătut continuu, întrucât niciuna din declaraţiile sale nu părea să le convină poliţiştilor. Interogatoriul a avut loc fără ca un avocat să fie prezent.
15. În jurul orei 20, mama reclamantului, căreia i s-a permis până la urmă să-şi vadă fiul pentru câteva minute, a intrat în încăperea în care se aflau minorii şi a văzut urme de violenţă fizică la capul, pe faţa şi pe braţele reclamantului.
16. Reclamantul şi ceilalţi minori au fost urcaţi apoi într-o maşină de poliţie şi conduşi la Centrul de primire-triere a minorilor Târgu-Mureş (numit în continuare Centrul). Poliţia a redactat o scrisoare de însoţire în atenţia Centrului, menţionând că minorii acostaseră trecători. Scrisoarea nu a fost înregistrată în registrul poliţiei şi nici nu a fost datată.
b) Opinia Guvernului
17. Guvernul contestă faptul că, în urma incidentului din 7 iulie 1996, poliţiştii ar fi făcut uz de forţă pentru a-i prinde pe reclamant şi pe ceilalţi minori implicaţi în tâlhăria comisă asupra lui V.A. Potrivit Guvernului, după ce au fost alertaţi de un martor, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, i-au imobilizat pe presupuşii autori ai infracţiunii şi i-au condus apoi la secţia de poliţie.
18. Reclamantul şi ceilalţi minori suspectaţi de a fi comis infracţiuni nu au fost loviţi după ce au fost duşi la secţia de poliţie. Poliţiştii nu au făcut altceva decât să le atragă atenţia minorilor că trebuie să spună adevărul, şi să le ia declaraţii.

2. Internarea reclamantului în Centrul de ocrotire a minorilor
a) Opinia reclamantului
19. În noaptea de 7 spre 8 iulie 1996, la o oră neprecizată, între 22 şi 6 dimineaţa, reclamantul şi ceilalţi minori au fost duşi la Centru. La sosire, ei au fost obligaţi să fie raşi în cap, să îşi schimbe hainele cu cele date de Centru, să facă duş cu apă rece şi să fie spălaţi cu gaz.
20. În data de 8 iulie 1996, dimineaţa, gardianul D.L. de la Centru i-a lovit cu pumnii şi cu picioarele, spunându-le că acesta nu e decât începutul.
21. În aceeaşi zi, spre prânz, părinţii reclamantului, obţinând de la ofiţerul de poliţie O.D. permisiunea de a a-şi vedea fiul câteva minute, s-au deplasat la Centru, însoţiţi de M.R., o angajată a Centrului, ei şi-au văzut fiul şi au constatat urme de violenţă pe corpul acestuia. Tatăl reclamantului a cerut atunci lui M.R. ca fiul său să fie examinat de un medic, dar M.R. a refuzat, explicându-i că Centrul nu dispune de personal medical şi că regulamentul interzice unui medic din afara Centrului să examineze minorii internaţi.
22. La 9 iulie 1996, reclamantul şi ceilalţi minori au fost transportaţi la secţia de poliţie pentru un nou interogatoriu. Ei nu au fost reprezentaţi de un avocat. Poliţistul care i-a interogat i-ar fi obligat să se lovească reciproc de fiecare dată când răspunsul dat de unul dintre ei nu îi convenea poliţistului. Dacă vreunul dintre ei nu îl lovea suficient de tare pe celălalt, poliţistul intervenea, lovindu-l el însuşi.
23. După aceea, au fost conduşi într-o sală de conferinţe, unde se aflau mai multe organe de poliţie. Ei au fost aliniaţi în faţa poliţiştilor, care luau notiţe, apoi filmaţi de Antena 1, un post local de televiziune (numit în continuare Postul TV A.) şi, în final, fotografiaţi din faţă şi din profil. După aceea, au fost transportaţi înapoi la Centru. Nici reclamantului, nici tatălui său, nu li s-a cerut consimţământul pentru realizarea filmului în cauză şi ei nu şi-au exprimat niciodată consimţământul în această privinţă.
24. În seara zilei de 9 iulie 1996, înregistrarea cu minorii a fost difuzată la televiziune, într-o emisiune a poliţiei dedicată problemei delincvenţei juvenile. Mai mulţi prieteni de familie ai reclamantului au văzut emisiunea, unul dintre ei declarând că a văzut urme de violenţă fizică pe corpul reclamantului. În plus, aceştia au subliniat că, pe parcursul emisiunii, care a durat douăzeci de minute, prezentatorul a dezvăluit identitatea reclamantului şi a menţionat că acesta a comis o tâlhărie.
25. În data de 9 iulie 1996 şi în următoarele trei zile, reclamantul şi ceilalţi minori au fost din nou bătuţi de gardienii Centrului, care i-au lovit cu pumnii sau cu palmele. În fiecare seară, erau obligaţi să facă duş cu apă rece şi, într-o seară, au fost scoşi afară şi obligaţi să facă flotări.
26. La 12 iulie 1996, reclamantul şi ceilalţi minori, după ce li s-au dat înapoi hainele, au fost trimişi la secţia de poliţie şi, apoi, eliberaţi.
27. Ei nu au fost examinaţi de către un medic la internarea în Centru.
28. În data de 26 iulie 1996, Comisia pentru ocrotirea minorilor de pe lângă Consiliul Judeţean Mureş a adoptat o decizie prin care, în conformitate cu art. 1 d) din Legea nr. 3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori, autoriza retroactiv internarea în Centru a reclamantului şi a celorlalţi minori, pe o durată de cinci zile, începând cu 7 iulie 1996, pe motiv că erau predispuşi la comiterea de infracţiuni.
b) Opinia Guvernului
29. La 7 iulie 1996, în jurul orei 23, reclamantul a fost internat în Centru, unde a fost supus unor măsuri de igienă şi dezinfectare.
30. În jurul orei 23:30, tatălui reclamantului i-a fost interzis accesul în Centru de către gardianul T.P., care i-a explicat că regulamentul nu permite vizite pe timpul nopţii şi l-a sfătuit să revină în dimineaţa următoare.
31. Guvernul contestă că reclamantul ar fi fost ras în cap, că ar fi fost lovit şi supus la duşuri reci. Acesta face trimitere la o scrisoare datată 21 mai 2001, adresată prefectului de Mureş, din partea Centrului şi a Direcţiei generale pentru protecţia copilului, în care se menţiona:
"În Centru, copilul nu a fost ras în cap şi nu a fost obligat să facă duşuri reci; la internare, copilul a fost "igienizat" şi "deparazitat" şi i s-a pus la dispoziţie echipamentul necesar (...) nici minorul, nici părinţii săi şi nici I.H. nu au făcut vreo cerere oficială către conducerea Centrului pentru a solicita ca reclamantul să fie consultat de un medic."
32. Guvernul nu contestă faptul că reclamantul şi ceilalţi minori nu au fost examinaţi de un medic pe perioada internării lor în Centru.
33. Emisiunea înregistrată în data de 9 iulie 1996 la secţia de poliţie şi difuzarea sa de către postul de televiziune A. s-ar fi făcut cu consimţământul reclamantului şi cu acordul prealabil al Inspectoratului de Poliţie din Târgu-Mureş.

3. Procedura penală deschisă împotriva reclamantului pentru tâlhărie
34. La 15 iulie 1996, reclamantul a fost convocat la poliţia din Târgu-Mureş, unde, asistat de un avocat, şi în prezenţa unuia dintre părinţii săi, a fost informat că este suspectat de comiterea unei tâlhării, infracţiune pedepsită de articolul 211 din Codul penal. Reclamantul a declarat că se consideră nevinovat, întrucât el nu a făcut decât să asiste la faptele comise de alţi minori.
35. La 15 iulie 1996, Poliţia din Târgu-Mureş a propus Procurorului începerea urmăririi penale împotriva reclamantului şi a solicitat ca acesta să fie arestat preventiv, întrucât reprezintă un pericol public. În aceeaşi zi, reclamantul a fost convocat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Mureş, unde, în prezenţa avocatului său, a luat cunoştinţă de conţinutul dosarului şi şi-a susţinut din nou nevinovăţia. Procurorul nu a emis mandat de arestare pe numele reclamantului, aşa cum propusese poliţia.
36. La 9 decembrie 1996, poliţia din Târgu-Mureş finalizat cercetările referitoare la jaful comis în data de 7 iulie 1996 şi a întocmit un referat înaintat procurorului, cu propunerea de a dispune trimiterea în judecată.
37. Prin rechizitoriul din 17 februarie 1997, Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Mureş a dispus neînceperea urmării penale împotriva reclamantului, în temeiul art. 10 d) din Codul de procedură penală, stabilind că acesta nu a comis o infracţiune.

4. Plângerea penală a reclamantului pentru supunerea la rele tratamente şi deţinere ilegală
38. La 16 iulie 1996, tatăl reclamantului a depus la Parchetul Militar Târgu-Mureş o plângere împotriva poliţiştilor N.I. şi M.D. şi împotriva gardienilor Centrului, prin care îi acuza că l-au bătut şi maltratat pe fiul său între 7 şi 12 iulie 1996. El s-a plâns şi de deţinerea ilegală a fiului său, în lipsa unui mandat de arestare, precum şi de refuzul angajaţilor Centrului de a-l supune unui control medical.
39. La 17 iulie 1996, H.V., medic legist la laboratorul de medicină legală din Târgu-Mureş, l-a examinat pe reclamant la cererea parchetului. Raportul său de expertiză, din data de 17 iulie 1996, menţiona că minorul nu prezintă leziuni traumatice vizibile, care să necesite îngrijire medicală. În plus, raportul sublinia că reclamantul acuză dureri la nivelul cutiei craniene şi al toracelui dorsal bilateral.
40. Prin rezoluţia din 19 decembrie 1996, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva celor doi poliţişti N.I. şi M.D. în temeiul art. 10 d) din Codul de procedură penală, cu motivarea că faptele de care aceştia au fost învinuiţi nu există.
41. Prin rezoluţia din 26 februarie 1997, colonelul magistrat V.D, procuror militar pe lângă Secţia Parchetelor militare, a confirmat soluţia dată prin rezoluţia din 19 decembrie 1996 cu privire la neînceperea urmăririi penale împotriva poliţiştilor N.I. şi M.D., pe care a considerat-o corectă. Constatând, însă, că prevederile Codului de procedură penală referitoare la arestare preventivă nu au fost respectate în cazul reclamantului, a dispus trimiterea dosarului către Parchetul ierarhic inferior şi începerea urmăririi penale pentru arestare nelegală.
42. Prin rezoluţia din 21 mai 1997, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva locotenentului de poliţie P.F. şi a subofiţerilor N.I. şi M.D. pentru privarea de libertate a reclamantului în mod ilegal.

5. Vizita organelor de poliţie la domiciliul reclamantului şi procedura penală pentru violarea de domiciliu
43. La 24 martie 1998, tatăl reclamantului a sesizat Parchetul Militar Târgu-Mureş printr-o plângere penală îndreptată împotriva celor doi poliţişti, acuzându-i de violare de domiciliu şi de purtare abuzivă, infracţiuni pedepsite de articolele 192 şi 250 din Codul Penal.
44. Parchetul a deschis o anchetă, ca urmare a plângerii penale. La 12 mai 1998, tatăl reclamantului a confirmat, cu prilejul audierii sale de către Parchet, că cei doi poliţişti i-au prezentat, în data de 16 martie 1998, în jurul orei 13, în faţa intrării casei sale, un mandat de aducere emis de Tribunalul Târgu-Mureş pentru şedinţa din 18 martie 1998, la care fusese convocat. Acesta a arătat că, după ce a semnat mandatul pe verso, poliţiştii l-au împins, au intrat în casă, în ciuda refuzului său manifest de a-i lăsa să intre, şi le-au cerut persoanelor prezente la domiciliul său să se legitimeze. El a declarat, de asemenea, că poliţiştii i-au spus că nu au nevoie de mandat pentru a pătrunde în domiciliul său înainte de ora 22 şi că poliţia se va arăta binevoitoare faţă de el dacă îşi retrage plângerea făcută la Strasbourg. El a subliniat, în final, că are certitudinea că este în permanenţă hărţuit de organele de poliţie şi cere ca acest fapt să nu se mai repete.
45. La data de 2 iunie 1998, cei doi poliţişti au fost audiaţi de Parchetul Militar Târgu-Mureş. Ei au confirmat faptul că i-au prezentat tatălui reclamantului, în data de 16 martie 1998, un mandat de aducere emis de Tribunalul Târgu-Mureş. Ei au explicat şi faptul că au intrat ulterior în casa reclamantului pe motiv că au auzit mai multe voci venind din interior, ţinând cont de faptul că primiseră reclamaţii referitor la persoanele care frecventau imobilul în cauză. Ei au declarat că în apartament au văzut mai multe persoane care urmăreau un film pornografic, că le-au cerut acestora să se legitimeze şi le-au comunicat să se prezinte la sediul poliţiei după două zile. Poliţiştii neagă că l-ar fi împins pe reclamant pentru a intra în casă sau că ar fi avut vreo discuţie pe tema unei cereri depuse de reclamant sau de tatăl său la Strasbourg.
46. În datele de 29 martie, 10, 18 şi 26 iunie 1998, şase persoane care se aflau la domiciliul reclamantului la momentul incidentului din 16 martie 1998 au fost audiate ca martori de către Parchet. Acestea au declarat că i-au văzut intrând pe cei doi poliţişti în casa reclamantului, în data de 16 iunie 1998, în timp ce urmăreau un film la televizor. Ele au confirmat şi faptul că poliţiştii le-au cerut să se legitimeze şi le-au comunicat să se prezinte la secţia de poliţie. Martorii au declarat că nu i-au auzit pe poliţişti ameninţându-l pe reclamant şi că aceştia din urmă plecaseră când tatăl reclamantului le-a cerut să părăsească casa. În declaraţiile martorilor nu figurează nici o menţiune referitoare la o cerere care ar fi fost introdusă de reclamant la Strasbourg.
47. La 31 iulie 1998, tatăl reclamantului a declarat la Parchet că îşi retrage plângerea penală din 24 martie 1998 împotriva poliţiştilor şi că revine asupra declaraţiilor făcute anterior, pe motiv că incidentul din 16 martie 1998 nu a avut amploarea pe care i-o dăduse el iniţial. El a arătat şi că personal a acceptat ca cei doi poliţişti să intre în casa sa.
48. Prin rezoluţia din 20 octombrie 1998, Parchetul Militar Târgu-Mureş a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva celor doi poliţişti, bazându-se în special pe declaraţia tatălui reclamantului din 31 iulie 1998, care revenea asupra declaraţiei iniţiale, precum şi pe declaraţiile celorlalţi martori şi ale poliţiştilor. Parchetul a constatat că cei doi poliţişti s-au deplasat la domiciliul tatălui reclamantului cu scopul de a-l informa în legătură cu obligaţia de a se prezenta la şedinţa din 18 martie 1998 şi de a-i prezenta mandatul emis în acest scop de Tribunalul Mureş, apoi au părăsit casa la cererea acestuia.

ÎN DREPT
49. În data de 5 februarie 2004, Curtea a primit din partea Guvernului declaraţia următoare:
"1. Declar că, în vederea unei rezolvări pe cale amiabilă a cauzei având la origine cererea nr. 42860/98, Guvernul român se oferă să acorde ex gratia reclamantului suma de 40.000 euro. Guvernul se oferă, de asemenea, să acorde reclamantului 875 euro cu titlu de prejudiciu material, precum şi 8.712,66 euro cu titlu de cheltuieli de judecată, sume plătibile direct avocatei sale, conform contractului încheiat de aceasta cu reclamantul la 3 noiembrie 2003.
La această sumă nu se va aplica nici un impozit şi nici o altă taxă fiscală şi ea va fi virată în euro, urmând a fi convertită în lei, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plăţii, într-un cont bancar indicat de reclamant şi de reprezentanţii autorizaţi ai acestuia. Plata se va face în termen de trei luni de la data pronunţării hotărârii Curţii, conform articolului 39 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, începând de la data expirării termenului menţionat şi până la momentul efectuării plăţii, Guvernul se angajează să plătească o dobândă simplă de întârziere egală cu dobânda minimă pentru împrumut practicată de Banca centrală europeană, valabilă în această perioadă, la aceasta adăugându-se o majorare cu 3 puncte procentuale. Această plată reprezintă rezolvarea definitivă a cauzei.
2. Guvernul se angajează să iniţieze un proces de reformă a legislaţiei în materia taxelor de timbru, astfel încât acţiunile civile referitoare la despăgubiri acordate pentru tratamente contrare articolului 3 din Convenţie să fie scutite de taxă.
3. Guvernul va lua măsurile necesare în scopul informării forţelor de poliţie cu privire la conduita adecvată pe care să o adopte în vederea asigurării respectării prezumţiei de nevinovăţie, în sensul alineatului 2 al articolului 6 din Convenţie.
4. Guvernul va continua să depună eforturi în domeniul protecţiei copilului aflat în dificultate, conform angajamentelor luate prin legislaţia şi strategiile adoptate la nivel naţional (Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, aprobată prin Legea nr. 108/1998, şi Hotărârea nr. 539 din 7 iunie 2001 privind strategia guvernamentală în domeniul protecţiei copilului în dificultate), care înlocuiesc în totalitate legislaţia în vigoare la momentul faptelor.
5. Guvernul consideră că supravegherea, de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, a executării hotărârii Curţii constituie un mecanism adecvat pentru garantarea continuării progreselor în acest domeniu.
6. În final, Guvernul se angajează să nu solicite retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere, potrivit art. 43 alin. 1 din Convenţie, după pronunţarea hotărârii camerei."
50. Această declaraţie a fost însoţită de o scrisoare prin care Guvernul arată că legislaţia în vigoare la momentul faptelor, care reglementa condiţiile de care beneficiau minorii pe perioada internării lor în Centrul de primire din Târgu-Mureş sau în alte instituţii/centre similare, a fost deja modificată. El subliniază că o Comisie judeţeană pentru protecţia copilului şi un Serviciu public specializat, înfiinţate în temeiul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, aprobată prin Legea nr. 108/1998, asigură pe viitor minorilor aflaţi în centre de plasament un mediu familial adecvat. Guvernul indică, inter alia, că părinţilor le este permis să păstreze contactul direct şi permanent cu copilul lor minor aflat într-un centru de plasament şi se obligă să continue procesul de reformă în acest domeniu.
51. La 19 februarie, Curtea a primit din partea reprezentantei reclamantului o scrisoare redactată în termenii următori:
"Confirm faptul că reclamantul acceptă rezolvarea pe cale amiabilă a cauzei, aşa cum a fost propusă de către Guvern."
52. Curtea ia act de convenţia de rezolvare pe cale amiabilă asupra căreia au convenit părţile (conform articolului 39 din Convenţie). Curtea este încredinţată (assuree) că această convenţie reflectă principiul respectării drepturilor omului, astfel cum sunt acestea recunoscute prin Convenţie şi protocoalele sale (articolele 37 alineatul 1 in fine din Convenţie şi 62 alineatul 3 din regulament).
53. Prin urmare, se impune radierea cererii de pe rol.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA:
1. hotărăşte să radieze cererea de pe rol;
2. ia act de intenţia părţilor (implicită din partea reclamantului) de a nu solicita retrimiterea cererii în faţa Marii Camere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 20 aprilie 2004, în aplicarea articolului 77 alineatele 2 şi 3 din regulamentul Curţii.

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 796 din 01/09/2005

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
FOSTA SECŢIE A II-A
(soluţionare amiabilă)

(cererile nr. 41.138/98 şi 64.320/01)
Strasbourg, 5 iulie 2005

Această hotărâre este definitivă (cu privire la reclamanţii Valentina Rostaş, Lucreţia Rostaş, Silvia Moldovan, Eleonora Rostaş, Octavian Rostaş, Bazil Moldovan, Ghioloanca Lăcătuş, Adrian Moldovan, Lucreţia Moldovan, Maria Lăcătuş, Ferdinand Lăcătuş, Adrian Moldovan, Petru "Gălbinuş" Lăcătuş, Petru "Petrişor" Lăcătuş, Persida Dorina Rostaş, Mariana Moldovan, Bazil-Sami Lăcătuş şi Lucaci Moldovan), dar poate fi supusă unor modificări de formă.
În cauza Moldovan şi alţii împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a II-a), reunită într-o cameră formată din:
domnul J.-P. Costa, preşedinte,
domnul L. Loucaides,
domnul C. Bîrsan,
domnul K. Jungwiert,
domnul V. Butkevych,
doamna W. Thomassen,
doamna A. Mularoni, judecători,
şi doamna S. Dolle, grefier de secţie,
după ce a deliberat în secret la 3 iunie 2003 şi 16 iunie 2005,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la această ultimă dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află două cereri (nr. 41.138/98 şi 64.320/01) împotriva României, adresate Comisiei Europene a Drepturilor Omului (Comisia) în temeiul fostului art. 25 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia) la data de 14 aprilie 1997 şi Curţii Europene a Drepturilor Omului (Curtea) la data de 9 mai 2000. Reclamanţii sunt 25 de cetăţeni români de origine romă: primul reclamant, Iulius Moldovan, s-a născut în 1959; al doilea reclamant, Melenuţa Moldovan, s-a născut în 1963; al treilea reclamant, Valentina Rostaş, s-a născut în 1964; al patrulea reclamant, Lucreţia Rostaş, s-a născut în 1950; al cincilea reclamant, Silvia Moldovan, s-a născut în 1955; al şaselea reclamant, Eleonora Rostaş, s-a născut în 1956; al şaptelea reclamant, Octavian Rostaş, s-a născut în 1958; al optulea reclamant, Bazil Moldovan, s-a născut în 1943; al nouălea reclamant, Maria Moldovan, s-a născut în 1940; al zecelea reclamant, Ghioloanca Lăcătuş, s-a născut în 1933; al unsprezecelea reclamant, Adrian Moldovan (domiciliat în Hădăreni nr. 195A), s-a născut în 1943; al doisprezecelea reclamant, Lucreţia Moldovan, soţia celui de-al optulea reclamant, s-a născut la o dată necunoscută; al treisprezecelea reclamant, Maria Lăcătuş, soţia celui de-al nouăsprezecelea reclamant, s-a născut în 1959; datele de naştere ale celui de-al paisprezecelea, cincisprezecelea, şaisprezecelea, şaptesprezecelea, optsprezecelea şi nouăsprezecelea reclamant - Otilia Rostaş, Ferdinand Lăcătuş, Adrian Moldovan (domiciliat în Hădăreni nr. 170), Petru "Gălbinuş" Lăcătuş (domiciliat în Hădăreni nr. 51), Petru "Petrişor" Lăcătuş (domiciliat în Hădăreni nr. 115) şi Petru "Gruia" Lăcătuş (domiciliat în Hădăreni nr. 114) sunt necunoscute; al douăzecilea reclamant, Maria Florea Zoltan, s-a născut în 1964; al douăzeci şi unulea reclamant, Persida Dorina Rostaş, s-a născut în 1970; al douăzeci şi doilea reclamant, Mariana Moldovan, a introdus cererea în numele mamei sale decedate, Rozalia Rostaş (datele de naştere necunoscute); al douăzeci şi treilea reclamant, Bazil-Sami Lăcătuş, fiul celui de-al zecelea reclamant, şi cel de-al douăzeci şi patrulea reclamant, Lucaci Moldovan, s-au născut, de asemenea, la date necunoscute, iar al douăzeci şi cincilea reclamant, Petru Lăcătuş (domiciliat în Hădăreni nr. 148), s-a născut în 1962.
2. Reclamanţii din ambele cereri, cu excepţia primului reclamant, domnul Iulius Moldovan, au fost reprezentaţi în faţa Curţii de Centrul European pentru Drepturile Romilor (ERRC), o organizaţie cu sediul la Budapesta, unii dintre ei fiind iniţial reprezentaţi de primul reclamant. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său, doamna R. Rizoiu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanţii au invocat, în special, faptul că distrugerea bunurilor lor în timpul unei revolte care a avut loc în data de 20 septembrie 1993 şi consecinţele care au decurs din aceasta au reprezentat o încălcare de către statul pârât a obligaţiilor ce-i revin în temeiul art. 3, 6, 8 şi 14 din Convenţie, care garantează, între altele, dreptul de a nu fi supus tratamentelor inumane sau degradante, accesul la instanţă în vederea stabilirii corecte a drepturilor şi libertăţilor civile, dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, precum şi a domiciliului şi dreptul de a nu fi discriminat în exercitarea drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie.
4. Cererea nr. 41.138/98 a fost înaintată Curţii la 1 noiembrie 1998, când Protocolul nr. 11 la Convenţie a intrat în vigoare (art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11).
5. Cererile au fost atribuite Secţiei a II-a a Curţii (regula 52 § 1 din Regulamentul Curţii). În cadrul acestei secţii cauza a fost examinată de o cameră (art. 27 § 1 din Convenţie) constituită în conformitate cu regula 26 § 1.
6. La data de 13 martie 2001, Camera a decis reunirea celor două cereri (regula 42 § 1).
7. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compunerea secţiilor (regula 25 § 1). Prezenta cauză a fost atribuită noii Secţii a II-a (regula 52 § 1).
8. Printr-o decizie din 3 iunie 2003 Curtea a declarat cererile parţial admisibile.
9. Camera a decis, după consultarea părţilor, că nu este necesară o audiere privind fondul cauzei (regula 59 § 3 in fine), fiecare parte răspunzând în scris observaţiilor celeilalte.
10. La 4 şi 19 martie 2004, în urma unui schimb de corespondenţă, grefierul a propus părţilor să încerce să ajungă la o soluţionare amiabilă în sensul art. 38 § 1 (b) din Convenţie. La 19 aprilie şi 18 mai 2004, următorii 18 reclamanţi şi Guvernul au depus declaraţii formale prin care au acceptat soluţionarea amiabilă a cauzei: Bazil Sami Lăcătuş, Adrian Moldovan şi soţia sa, Silvia Moldovan, Ferdinand Lăcătuş, Ghioloanca Lăcătuş, Lucaci Moldovan, Octavian Rostaş şi soţia sa, Eleonora Rostaş, Lucreţia Rostaş, Adrian Moldovan (imobilul nr. 195A), Mariana Moldovan, Maria Lăcătuş, Petru "Gălbinuş" Lăcătuş, Persida Dorina Rostaş, Valentina Rostaş, Petru "Petrişor" Lăcătuş, Bazil Moldovan şi soţia sa, Lucreţia Moldovan.
11. La 19 aprilie 2004, următorii 7 reclamanţi au informat Curtea că nu doresc soluţionarea amiabilă a prezentei cauze: Iulius Moldovan, Melenuţa Moldovan, Maria Moldovan, Petru "Gruia" Lăcătuş, Petru "Dîgăla" Lăcătuş, Otilia Rostaş şi Maria Floarea Zoltan. Cauza lor formează obiectul unei hotărâri separate care soluţionează fondul, adoptată în aceeaşi zi cu prezentul text.
12. La 19 aprilie 2004, reprezentanţii reclamanţilor au informat Curtea că reclamanta Silvia Moldovan a decedat, iar soţul ei, Adrian Moldovan, el însuşi reclamant în prezenta cauză, şi copiii lor minori, Adrian Silviu şi Adriana Moldovan, doresc să continue procesul în numele ei.
13. La 17 august 2004, reprezentanţii reclamanţilor au informat Curtea că reclamantul Bazil Moldovan a decedat, iar soţia sa, Lucreţia Moldovan, şi cei 11 copii ai lor doresc să continue procesul.
14. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat compunerea secţiilor (regula 25 § 1), însă prezenta cauză a fost reţinută de fosta Secţie a II-a.

ÎN FAPT

15. Reclamanţii sunt toţi cetăţeni români de origine romă care au locuit în acelaşi sat. În septembrie 1993 s-a iscat o ceartă între 3 bărbaţi romi şi un alt sătean, ce a condus la moartea fiului celui din urmă, care a încercat să intervină. Cei 3 bărbaţi s-au refugiat într-o casă din apropiere. O mulţime numeroasă şi furioasă, în care s-au aflat comandantul postului local de poliţie şi câţiva poliţişti, s-a adunat în faţa casei. Casa a fost incendiată. Doi dintre bărbaţi au reuşit să iasă din casă, dar au fost urmăriţi de mulţime şi omorâţi în bătaie. Cel de-al treilea a fost împiedicat să iasă din clădire şi a murit în incendiu. Reclamanţii au susţinut că poliţiştii au încurajat mulţimea să distrugă şi alte bunuri ale romilor din sat. Până a doua zi, 13 case ale romilor au fost complet distruse, iar alte câteva au fost avariate grav. Multe dintre obiectele personale ale reclamanţilor au fost, de asemenea, distruse.
16. După incident, locuitorii romi din Hădăreni au formulat o plângere penală la parchet. Petiţionarii au identificat un număr de persoane responsabile pentru evenimentele din 20 septembrie 1993. Printre cei identificaţi se aflau câţiva poliţişti.
17. În iulie 1994, 3 civili au fost arestaţi şi acuzaţi de comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav. Totuşi, aceştia au fost puşi în libertate după câteva ore, iar mandatele lor de arestare au fost anulate. Având în vedere implicarea poliţiştilor în incident, cauza a fost trimisă parchetului militar în octombrie 1994.
18. În septembrie 1995 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a poliţiştilor de la postul local de poliţie cu motivarea că incapacitatea lor de a opri mulţimea nu a reprezentat în sine o formă de participare.
19. În august 1997, procurorul a emis un rechizitoriu prin care a trimis în judecată 11 civili. Procesul penal, la care a fost ataşată acţiunea civilă, a început în noiembrie. La proces, mai mulţi martori au declarat că poliţiştii au fost implicaţi activ în omoruri şi incendieri.
20. Hotărârea care a soluţionat latura penală a cauzei a fost pronunţată la data de 17 iulie 1998. Instanţa a constatat că inculpaţii au acţionat împreună, în moduri diferite, pentru a elimina romii din satul lor. Urmărirea penală a fost considerată necorespunzătoare. Cinci săteni au fost condamnaţi pentru omor deosebit de grav, iar 12 săteni, printre care şi cei 5, au fost condamnaţi pentru alte infracţiuni. Instanţa i-a condamnat la pedepse cuprinse între 1 şi 7 ani de închisoare.
21. Parchetul a formulat apel, considerând pedepsele prea blânde. Instanţa de apel a condamnat un al şaselea sătean pentru omor deosebit de grav şi a mărit pedeapsa unuia dintre inculpaţi; celorlalţi inculpaţi le-au fost reduse pedepsele. În noiembrie 1999, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut condamnările pentru distrugere, dar a schimbat încadrarea din omor deosebit de grav în omor calificat pentru 3 dintre inculpaţi.
22. În 2000, 2 dintre sătenii condamnaţi au fost graţiaţi.
23. La scurt timp după atacul asupra bunurilor romilor, Guvernul român a alocat suma de 25.000.000 lei1) pentru reconstrucţia caselor avariate sau distruse. Numai 4 case au fost reconstruite din aceste fonduri. În noiembrie 1994, Guvernul a alocat încă 30.000.000 lei2), alte 4 case fiind reconstruite. Reclamanţii au depus fotografii care arată că aceste case au fost reconstruite foarte prost.
___________
1) Astăzi, această sumă reprezintă aproximativ contravaloarea sumei de 720 euro.
2) Aproximativ 920 euro.

24. Trei case nu au fost încă reconstruite.
25. La 12 mai 2003, Tribunalul Mureş a pronunţat o hotărâre privind latura civilă a cauzei. Instanţa a acordat reclamanţilor daune materiale pentru distrugerea caselor, constatând că în timpul evenimentelor din 20 septembrie 1993 18 case aparţinând populaţiei rome din Hădăreni au fost distruse total sau parţial şi 3 romi au fost ucişi, iar o instanţă penală a găsit 12 săteni vinovaţi de aceste acte. Întemeindu-se pe un raport de expertiză, instanţa a acordat daune materiale pentru acele case care nu fuseseră reconstruite între timp, precum şi pensie de întreţinere pentru copiii romilor ucişi în incident. În temeiul unei expertize, instanţa a acordat daune materiale pentru distrugerea parţială sau totală a caselor celui de al cincilea, al nouălea, al cincisprezecelea, al şaptesprezecelea, al optsprezecelea şi al nouăsprezecelea reclamant. Capetele de cerere privitoare la pierderea obiectelor personale şi la daune morale au fost respinse ca neîntemeiate.
26. La 24 februarie 2004, Curtea de Apel Târgu Mureş a acordat reclamanţilor daune morale. Recursul este pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.
27. Reclamanţii au arătat că, în general, în urma evenimentelor din septembrie 1993, au fost nevoiţi să locuiască în coteţe de păsări, cocini (Rozalia Rostaş), beciuri fără ferestre (Bazil şi Lucreţia Moldovan) sau în condiţii deplorabile, fără încălzire: 16 persoane într-o singură cameră fără încălzire, 7 persoane într-o cameră cu podea de pământ, familii dormind pe pământ sau podele de beton, fără îmbrăcăminte adecvată, încălzire sau pături (Ghioloanca Lăcătuş, Maria Lăcătuş, Octavian şi Eleonora Rostaş, Petru "Petrişor" Lăcătuş, Valentina Rostaş), 31 de victime ale evenimentelor într-o singură casă (Ferdinand Lăcătuş, Lucaci Moldovan, Rozalia Rostaş, Adrian şi Silvia Moldovan), 14 persoane înghesuite în două camere mici, fără electricitate şi cu încălzire inadecvată (Ferdinand Lăcătuş); 12 persoane au locuit timp de un an într-o bucătărie de vară fără acoperiş corespunzător, uşă sau ferestre (Adrian Moldovan) etc. Aceste condiţii au persistat timp de mai mulţi ani, iar în unele cazuri continuă încă.
28. Ca o consecinţă, mulţi reclamanţi şi familiile lor s-au îmbolnăvit. În special, Octavian Rostaş s-a îmbolnăvit de ulcer; Eleonora Rostaş s-a îmbolnăvit de hepatită; Bazil Moldovan s-a îmbolnăvit de hepatită, iar Lucreţia Moldovan de spondiloză; Rozalia Rostaş s-a îmbolnăvit de inimă şi a murit în urma unui infarct în 1998; Adrian Moldovan s-a îmbolnăvit de diabet; fiica Valentinei Rostaş s-a îmbolnăvit de meningită din cauza unei răceli foarte puternice contractate în noaptea incendiului şi datorită faptului că reclamanta nu a avut bani pentru tratament. Ea este acum retardată mintal.

ÎN DREPT

I. Optsprezece reclamanţi
A. Declaraţiile privind soluţionarea amiabilă
29. Prin scrisorile din 18 mai şi 19 octombrie 2004, Guvernul a făcut următoarea declaraţie:
"1. Declar că Guvernul României se oferă să plătească ex gratia către reclamanţii menţionaţi în anexa la prezenta declaraţie suma totală de 262.000 euro (două sute şaizeci şi două de mii de euro) în vederea soluţionării amiabile a cererilor acestora înregistrate sub numerele 41.138/98 şi 64.320/01. Sumele individuale sunt specificate în anexa la prezenta declaraţie.
Această sumă, care acoperă şi cheltuielile de judecată determinate de cauză, nu va fi impozitată şi va fi plătită în euro, fiind convertită în lei la cursul de schimb aplicabil la data plăţii, într-un cont bancar indicat de reclamanţi şi/sau de reprezentanţii lor autorizaţi. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data comunicării hotărârii pronunţate de Curte în temeiul art. 39 din Convenţia europeană a drepturilor omului. De la data expirării termenului de trei luni menţionat mai sus şi până la data plăţii, la suma menţionată se va plăti o dobândă la o rată egală cu rata marginală de împrumut practicată de Banca Centrală Europeană în perioada de neplată la care se adaugă trei puncte procentuale. Această plată va reprezenta soluţionarea definitivă a cauzei, inclusiv a pretenţiilor civile ale reclamanţilor în faţa instanţelor interne.
2. Guvernul regretă sincer faptul că ancheta penală nu a reuşit să clarifice toate împrejurările care au condus la distrugerea caselor şi bunurilor reclamanţilor şi i-au obligat să locuiască în condiţii improprii, forţându-i astfel pe unii dintre ei să-şi părăsească satul şi a făcut dificilă posibilitatea introducerii, de către reclamanţi, a unei acţiuni civile. Regretă, de asemenea, durata procesului civil care s-a aflat pe rolul instanţelor civile, precum şi anumite remarci făcute de unele autorităţi cu privire la originea romă a reclamanţilor.
3. Se acceptă faptul că astfel de evenimente ridică probleme sub aspectul respectării art. 3, 6 şi 8 din Convenţie şi, având în vedere consecinţele distrugerii caselor şi suferinţa emoţională decurgând din aceasta, probleme excepţionale pot să apară sub aspectul respectării art. 3 din Convenţie, precum şi a art. 14. Guvernul se angajează să emită instrucţiuni corespunzătoare şi să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea în viitor a drepturilor individuale garantate de aceste articole. În special, Guvernul se angajează să adopte următoarele măsuri generale:
- îmbunătăţirea programelor educaţionale pentru prevenirea şi combaterea discriminării romilor în programa şcolară în comunitatea din Hădăreni, judeţul Mureş;
- elaborarea unor programe de informare publică şi de înlăturare a stereotipurilor, prejudecăţilor şi practicilor care afectează comunitatea romilor în instituţiile publice din Mureş competente pentru comunitatea din Hădăreni;
- iniţierea unor programe de educaţie juridică în cooperare cu membrii comunităţilor de romi;
- susţinerea schimbărilor pozitive în rândul opiniei publice din comunitatea din Hădăreni privitoare la romi, pe baza toleranţei şi a principiului solidarităţii sociale;
- stimularea participării romilor la viaţa economică, socială, educaţională, culturală şi politică a comunităţii locale din judeţul Mureş, prin promovarea unor programe de asistenţă mutuală şi dezvoltare comunitară;
- implementarea unor programe de reabilitare a locuinţelor şi a mediului în comunitate;
- identificarea, prevenirea şi soluţionarea activă a conflictelor care pot genera violenţe familiale, comunitare sau interetnice.
În plus, Guvernul se angajează să prevină apariţia în viitor a unor probleme similare prin efectuarea unor anchete adecvate şi eficiente şi prin adoptarea, în viitor, a unor politici sociale, economice, educaţionale şi politice menite să îmbunătăţească situaţia comunităţii romilor, în conformitate cu strategia guvernamentală existentă în acest domeniu. În special, va adopta măsuri generale reclamate de nevoile specifice ale comunităţii din Hădăreni în vederea facilitării soluţionării generale a cazului, luând în considerare şi paşii care au fost făcuţi deja în acest scop şi anume reconstruirea unora dintre casele distruse.
4. Guvernul consideră că supravegherea executării hotărârilor Curţii privitoare la România în aceste cauze de către Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei reprezintă un mecanism adecvat de asigurare a continuării acestor îmbunătăţiri în acest context.
5. În sfârşit, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 § 1 din Convenţie, după pronunţarea hotărârii Curţii."
30. Prin scrisorile din 19 aprilie şi 19 octombrie 2004, reprezentanţii reclamanţilor au depus următoarea declaraţie:
"1. Luăm act de faptul că Guvernul României este pregătit să adopte o strategie generală pentru îmbunătăţirea situaţiei comunităţii romilor şi să ne plătească ex gratia suma de 262.000 euro (două sute şaizeci şi două de mii de euro) în vederea soluţionării amiabile a cererilor noastre înregistrate sub numerele 41.138/98 şi 64.320/01, sumele individuale fiind arătate în anexa la prezenta declaraţie.
Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material sau moral, precum şi cheltuielile judiciare determinate de cauză, va fi plătită în euro, fiind convertită în lei la cursul de schimb aplicabil la data plăţii, într-un cont bancar pe care îl vom indica. Suma nu va fi impozitată şi va fi plătită în termen de trei luni de la data hotărârii pronunţate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenţia europeană a drepturilor omului. De la data expirării termenului de trei luni menţionat mai sus şi până la data plăţii se va plăti o dobândă simplă la suma amintită, la o rată egală cu rata marginală de împrumut practicată de Banca Centrală Europeană în perioada de neplată, la care se adaugă trei puncte procentuale.
2. Acceptăm propunerea şi renunţăm la orice alte pretenţii împotriva României legate de faptele la care se referă prezentele cereri. Declarăm că aceasta reprezintă soluţionarea definitivă a cauzelor, inclusiv a pretenţiilor noastre civile interne.
3. Această declaraţie este făcută în contextul unei înţelegeri amiabile la care Guvernul şi noi am ajuns.
4. Ne angajăm, de asemenea, să nu solicităm trimiterea cauzei la Marea Cameră în temeiul art. 43 § 1 din Convenţie, după pronunţarea hotărârii Curţii."
B. Opinia Curţii
31. Curtea ia notă de acordul la care au ajuns părţile (art. 39 din Convenţie). Consideră că acordul se bazează pe respectarea drepturilor omului, aşa cum sunt definite în Convenţie sau în protocoalele sale (art. 37 § 1 in fine din Convenţie şi regula 62 § 3 din Regulamentul Curţii).
32. În consecinţă, cauzele, în măsura în care îi privesc pe Bazil Sami Lăcătuş, Adrian Moldovan şi soţia sa, Silvia Moldovan, Ferdinand Lăcătuş, Ghioloanca Lăcătuş, Lucaci Moldovan, Octavian Rostaş şi soţia sa, Eleonora Rostaş, Lucreţia Rostaş, Adrian Moldovan (casa nr. 195A), Mariana Moldovan, Maria Lăcătuş, Petru "Gălbinuş" Lăcătuş, Persida Dorina Rostaş, Valentina Rostaş, Petru "Petrişor" Lăcătuş, Bazil Moldovan şi soţia sa, Lucreţia Moldovan, vor fi scoase de pe rol. (Sumele individuale sunt indicate în anexă.)
II. Ceilalţi şapte reclamanţi
33. Curtea reţine că reclamanţii Iulius Moldovan, Melenuţa Moldovan, Maria Moldovan, Petru "Gruia" Lăcătuş, Petru "Dîgăla" Lăcătuş, Otilia Rostaş şi Maria Floarea Zoltan nu au dorit soluţionarea amiabilă a cauzei. Decide să amâne soluţionarea cererilor lor în vederea unei examinări separate a fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE:

1. decide scoaterea cauzelor de pe rol cu privire la Bazil Sami Lăcătuş, Adrian Moldovan şi soţia sa, Silvia Moldovan, Ferdinand Lăcătuş, Ghioloanca Lăcătuş, Lucaci Moldovan, Octavian Rostaş şi soţia sa, Eleonora Rostaş, Lucreţia Rostaş, Adrian Moldovan (casa nr. 195 A), Mariana Moldovan, Maria Lăcătuş, Petru "Gălbinuş" Lăcătuş, Persida Dorina Rostaş, Valentina Rostaş, Petru "Petrişor" Lăcătuş, Bazil Moldovan şi soţia sa, Lucreţia Moldovan;
2. ia act de angajamentele părţilor de a nu solicita trimiterea cauzei în faţa Marii Camere;
3. decide disjungerea şi amânarea soluţionării cererilor reclamanţilor Iulius Moldovan, Melenuţa Moldovan, Maria Moldovan, Petru "Gruia" Lăcătuş, Petru "Dîgăla" Lăcătuş, Otilia Rostaş şi Maria Floarea Zoltan.
Redactată în limba engleză şi comunicată în scris la 5 iulie 2005, în conformitate cu regula 77 § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.

S. Dolle J.-P. Costa,
grefier preşedinte
ANEXĂ
─────────────────────────────────────
Reclamanţi Sume
─────────────────────────────────────
1. Bazil Sami Lăcătuş 11.000 euro
2. Adrian şi Silvia Moldovan (nr. 170) 27.000 euro
3. Ferdinand Lăcătuş 19.000 euro
4. Ghioloanca Lăcătuş 18.000 euro
5. Lucaci Moldovan 23.000 euro
6. Octavian şi Eleonora Rostaş 24.000 euro
7. Lucreţia Rostaş 18.000 euro
8. Adrian Moldovan (nr. 195A) 16.000 euro
9. Rozalia Rostaş (Mariana Moldovan) 13.000 euro
10. Maria Lăcătuş 13.000 euro
11. Petru "Gălbinuş" Lăcătuş 13.000 euro
12. Persida Dorina Rostaş 13.000 euro
13. Valentina Rostaş 13.000 euro
14. Petru "Petrişor" Lăcătuş 13.000 euro
15. Bazil şi Lucreţia Moldovan 28.000 euro
16. Silvia Moldovan (a se vedea nr. 2) -
17. Eleonora Rostaş (a se vedea nr. 6) -
18. Lucreţia Moldovan (a se vedea nr. 15) -
─────────────────────────────────────
TOTAL: 262.000 euro
─────────────────────────────────────

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.