"nimeni nu e mai presus de lege"

Cererea nr. 5.325/03) in Cauza Voiculescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 13 ianuarie 2009, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 5.325/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Anca Carmen Voiculescu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 28 ianuarie 2003, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanta sustine in special ca ancheta cu privire la circumstantele decesului mamei sale, lovita de un camion militar prost intretinut in timp ce traversa strada conform codului rutier, nu a fost efectiva.
4. La data de 24 noiembrie 2005, presedintele Sectiei a treia a decis sa ii comunice Guvernului cererea. In baza art. 29 § 3 din Conventie, presedintele sectiei a hotarat ca admisibilitatea si temeinicia cauzei sa fie analizate in acelasi timp.

In Fapt

5. Reclamanta s-a nascut in anul 1968 si locuieste in Brasov.
6. La data de 25 martie 1998, mama reclamantei a fost lovita de un camion in timp ce traversa o intersectie, iar semaforul era verde pentru pietoni. Camionul apartinea unei unitati militare si era condus de sergentul D.D., care se deplasa de la o unitate militara la alta. Victima a decedat.
7. Procesele-verbale intocmite de politie la datele de 25, 26 si 27 martie 1998, in urma accidentului, mentionau un viciu de functionare la nivelul sistemului de franare, precum si la nivelul farurilor, al luminilor de semnalizare a directiei si al claxonului.
8. La data de 30 martie 1998, politia a audiat mai multi martori.
9. La data de 12 aprilie 1998, reclamanta a adresat o plangere Ministerului Justitiei cu privire la lentoarea cu care se desfasura ancheta.
10. La data de 15 aprilie 1998, politia a transmis dosarul la Parchetul Militar Brasov, competent sa continue cercetarea penala in speta.
11. La data de 27 aprilie 1998, reclamanta s-a constituit parte civila si a solicitat audierea a 2 martori.
12. O expertiza din data de 16 septembrie 1998 a constatat ca defectiunea sistemului de franare era anterioara accidentului, ca la data de 25 martie 1998, inainte de plecarea camionului de la unitatea militara, nu se procedase la verificarea sistemului de franare si ca, din cauza starii de deteriorare a autovehiculului, verificarea sistemului de franare si a claxonului era imperios necesara la reviziile tehnice ale camionului. Expertul a estimat ca acel camion intrase in intersectie in momentul in care semaforul trecea de la culoarea galbena la culoarea rosie si ca rula cu 36 de kilometri la ora. Avand in vedere ca sistemul de semnalizare acustica nu functiona, D.D. scosese capul pe fereastra camionului pentru a-i avertiza pe pietonii care traversau la culoarea verde a semaforului ca nu putea frana. Expertul a concluzionat ca, in masura in care sistemul de franare si claxonul nu functionau, accidentul nu ar fi putut fi evitat.
13. La data de 27 noiembrie 1998, procurorul insarcinat cu ancheta a admis obiectiunile formulate de invinuiti cu privire la raportul de expertiza si a solicitat un nou raport, care a fost prezentat la data de 10 august 1999.
Cel de-al doilea expert a considerat ca era posibil ca sistemul de franare sa fi functionat intr-o anumita masura, imposibil insa de determinat cu exactitate, inainte de intrarea camionului in intersectie si ca activarea subita si puternica a franei sa fi dus la o proasta functionare a acestuia. De asemenea, expertul a apreciat ca accidentul ar fi putut fi evitat daca sistemul de franare ar fi fost verificat la reviziile tehnice ale autovehiculului.
14. In perioada 15 aprilie 1998—12 mai 2000, parchetul l-a audiat pe D.D. de 5 ori, procedand totodata la audierea unor martori si a unor salariati din aceeasi unitate militara ca si invinuitul.
15. La data de 12 mai 2000, Parchetul Militar Brasov a dispus trimiterea in judecata pentru savarsirea infractiunii de ucidere din culpa a numitilor D.D. si P.D., sergentul care, conform jurnalului de bord al camionului, procedase la revizia tehnica a acestuia la data de 23 ianuarie 1998, fara a verifica sistemul de franare.
16. La data de 8 iunie 2000, reclamanta a confirmat in fata instantei constituirea sa in parte civila.
17. Prin Sentinta din data de 9 ianuarie 2001, Tribunalul Militar Cluj a dispus restituirea cauzei la parchet in vederea completarii urmaririi penale. Instanta a apreciat ca organele de cercetare trebuiau sa identifice persoana care, conform jurnalului de bord, efectuase la data de 5 martie 1998 ultima
revizie tehnica si persoana care ar fi trebuit sa verifice starea tehnica a camionului in dimineata zilei de 25 martie 1998, inainte de plecarea sa din unitatea militara. Avand in vedere faptul ca sergentul P.D. nega ca ar fi efectuat efectiv revizia tehnica din 23 ianuarie 1998, instanta a dispus si administrarea de probe pentru stabilirea veridicitatii informatiilor ce figurau in jurnalul de bord cu privire la aceasta revizie.
Prin Decizia din data de 8 martie 2001, Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti a respins recursul parchetului militar impotriva Sentintei din data de 9 ianuarie 2001.
18. Procurorul a reluat urmarirea penala, a reaudiat inculpatii si martorii si a dispus o noua expertiza a camionului.
19. Aceasta a treia expertiza, efectuata la data de 28 septembrie 2001, a confirmat in totalitate dinamica accidentului, asa cum a fost stabilita prin expertiza din 16 septembrie 1998. Conform expertului, camionul intrase in intersectie in momentul in care semaforul a trecut de la verde la galben. Dupa ce a analizat jurnalul de bord al camionului, expertul a constatat, ca si ceilalti 2 dinaintea sa, ca sistemul de franare nu mai fusese verificat din data de 12 noiembrie 1993, cu incalcarea unui ordin al Ministerului de Interne care impunea o verificare amanuntita a sistemului de franare la fiecare 2 ani.
Ca si colegii sai, el a considerat ca aceasta operatiune ar fi trebuit realizata cu ocazia reviziei tehnice din 23 ianuarie 1998 si ca o simpla inspectie vizuala nu permitea detectarea defectiunilor la sistemul de franare.
20. La data de 3 aprilie 2002, Parchetul Militar Brasov a dispus scoaterea de sub urmarire penala a inculpatilor fata de faptul ca revizia tehnica din 23 ianuarie 1998 nu ar fi permis detectarea proastei functionari a sistemului de franare si ca in jurnalul de bord al camionului ar fi inscrise informatii false cu privire la revizia din data de 5 martie 1998, fara rea intentie, de catre un tert, P.M.
21. La data de 11 iulie 2002, Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti a admis plangerea reclamantei si a trimis cauza la Parchetul Militar Brasov pentru completarea cercetarilor.
22. La data de 10 aprilie 2003, dupa ce a audiat din nou inculpatii si 11 martori, Parchetul Militar Brasov a dispus scoaterea de sub urmarire penala a inculpatilor. Parchetul a apreciat ca, in cauza, ar fi putut fi obtinute despagubiri de catre reclamanta in temeiul raspunderii civile delictuale.
23. La data de 14 august 2003, Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti a admis inca o data plangerea reclamantei si a trimis cauza la Parchetul Militar Brasov pentru completarea urmaririi penale.
24. La data de 27 octombrie 2003, Parchetul Militar Brasov a dispus din nou scoaterea de sub urmarire penala a inculpatilor, apreciind ca faptele acestora nu intruneau elementele constitutive ale unor infractiuni.
La data de 27 septembrie 2004, Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Teritorial Brasov a informat-o pe reclamanta, printr-o simpla adresa nemotivata, ca plangerea sa a fost respinsa.
25. Reclamanta a introdus la Tribunalul Militar Cluj o plangere impotriva ordonantei de scoatere de sub urmarire penala.
La data de 31 martie 2005, plangerea sa a fost respinsa ca inadmisibila printr-o sentinta ce a fost ulterior confirmata definitiv, la data de 13 octombrie 2005, in urma apelului reclamantei, de catre Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti.

In Drept

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 2 din Conventie
26. Reclamanta sustine ca ancheta cu privire la circumstantele decesului mamei sale nu a fost efectiva. Ea invoca in esenta art. 2 din Conventie, care prevede urmatoarele:
„Dreptul la viata al oricarei persoane este protejat prin
lege. (...)”

A. Asupra admisibilitatii
27. Curtea constata ca cererea nu este vadit neintemeiata in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea constata ca cererea nu este afectata de niciun alt motiv de inadmisibilitate, trebuind, in consecinta, declarata admisibila.

B. Asupra fondului


1. Argumentele partilor
28. Guvernul evidentiaza faptul ca ancheta a fost inceputa la initiativa autoritatilor imediat dupa accident si ca au fost culese si analizate toate probele ce s-ar fi putut dovedi utile pentru solutionarea cauzei. De asemenea, Guvernul arata ca ancheta a fost condusa in mod obiectiv si fara ca desfasurarea ei sa fi fost influentata in vreun fel de calitatea partilor.
29. Reclamanta contesta pozitia Guvernului, aratand ca ancheta nu s-a desfasurat cu celeritate, din cauza, in special, a faptului ca martorii au fost reaudiati de mai multe ori si ca au fost efectuate 3 expertize cu acelasi obiect. Ea sustine ca, din cauza carentelor anchetei, instantele au fost nevoite sa dispuna restituirea cauzei la parchet, care i-a refuzat in permanenta accesul la dosar. De asemenea, reclamanta arata ca a fost nevoita sa atace de mai multe ori solutiile de scoatere de sub urmarire penala si subliniaza ca, desi parchetul ierarhic superior i-a dat castig de cauza, parchetul care a instrumentat cauza a mentinut de fiecare data solutia initiala.

2. Aprecierea Curtii
30. Curtea reaminteste ca art. 2 § 1 impune statului obligatia de a asigura dreptul la viata prin implementarea unei legislatii penale concrete, care sa descurajeze comiterea de infractiuni contra persoanei si care sa se sprijine pe un mecanism de aplicare conceput pentru a preveni, impiedica si pedepsi
incalcarile sale. Aceasta obligatie presupune, implicit, inceperea unei anchete oficiale efective atunci cand o persoana isi pierde viata. Scopul esential al unei astfel de anchete este sa asigure punerea in aplicare efectiva a legislatiei interne ce protejeaza acest drept. Ancheta trebuie sa permita stabilirea cauzei decesului si identificarea persoanelor vinovate. Este vorba nu de o obligatie de rezultat, ci de o obligatie de mijloace; asadar, autoritatile trebuie sa fi luat masuri rezonabile pentru culegerea probelor referitoare la incident.
31. Orice deficienta a anchetei care ii reduce capacitatea de a stabili cauza decesului sau persoanele responsabile risca sa duca la concluzia ca ea nu corespunde acestei norme. In acest context, cerinta de promptitudine si diligenta rezonabila este implicita [a se vedea, in special, Havva Dudu Esen impotriva Turciei, nr. 45.626/99, §§ 46—48, 20 iunie 2006, Pereira Henriques impotriva Luxemburgului, nr. 60.255/00, §§ 56—60, 9 mai 2006, Hugh Jordan impotriva Regatului Unit, nr. 24.746/94, §§ 108, 136—140, CEDO 2001-III (extrase) si Mahmut Kaya impotriva Turciei, nr. 22.535/93, §§ 106—107, CEDO 2000-III].
32. Or, in speta, ancheta judiciara a inceput la data de 25 martie 1998 si s-a incheiat abia la data de 13 octombrie 2005, adica dupa 7 ani si 7 luni. Pe deasupra, ea s-a incheiat cu o solutie de scoatere de sub urmarire penala care a pus capat constituirii in parte civila a reclamantei, fara ca problema raspunderii pentru accidentul care a dus la decesul mamei sale sa fi fost elucidata, inclusiv sub aspectul raspunderii obiective a autoritatilor militare, ceea ce arunca o indoiala asupra posibilitatii acesteia de a obtine o despagubire pentru prejudiciul suferit [Moldovan impotriva Romaniei (nr. 2), nr. 41.138/98 si 64.320/01, §§ 119—120, CEDO 2005-VII (extrase)].
33. Curtea apreciaza ca durata anchetei si solutiile repetate de restituire a cauzei in vederea completarii urmaririi penale datorate modului in care aceasta s-a desfasurat sunt imputabile autoritatilor.
Mai mult, in circumstante cum sunt cele in speta, in care nu se contesta ca accidentul a fost produs de un camion militar condus de un militar aflat in exercitiul functiilor sale, este de asteptat o rigoare mai mare din partea autoritatilor in ancheta desfasurata cu privire la cauzele incidentului si identificarea vinovatilor.
34. In ceea ce o priveste pe reclamanta, ea a dat dovada de diligenta fara a abuza de caile de atac puse la dispozitia sa, iar plangerile sale repetate impotriva solutiilor de scoatere de sub urmarire penala au fost toate admise. Pe deasupra, desi caracterul efectiv al anchetei trebuie sa fie asigurat de autoritati, si nu sa se bazeze pe vigilenta partii civile, Curtea observa ca reclamanta a mers pana acolo incat a contestat in fata instantelor solutia de scoatere de sub urmarire penala imediat ce calea de atac impotriva acestei solutii a devenit efectiva, la data de 1 ianuarie 2004 [Dumitru Popescu impotriva Romaniei (nr. 1), nr. 49.234/99, §§ 43—45, 26 aprilie 2007].
35. In fine, Curtea constata ca, la data evenimentelor, procurorii militari erau, la fel ca si inculpatii, militari activi si ca, in aceste conditii, faceau parte dintr-o structura militara intemeiata pe principiul subordonarii ierarhice. Or, tinand cont mai ales de faptul ca persoana care conducea camionul se afla in exercitiul functiilor sale, aceasta legatura de tip institutional reprezinta, in speta, o lipsa de independenta si de impartialitate
a procurorului militar in instrumentarea anchetei (a se vedea, mutatis mutandis, Barbu Anghelescu impotriva Romaniei, nr. 46.430/99, § 67, 5 octombrie 2004; Bursuc impotriva Romaniei, nr. 42.066/98, § 107, 12 octombrie 2004; si Mantog impotriva Romaniei, nr. 2.893/02, § 69—70, 11 octombrie 2007).
36. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca ancheta judiciara condusa in speta nu poate fi considerata efectiva.
Prin urmare, in speta a avut loc incalcarea art. 2 din Conventie, sub aspectul laturii sale procedurale.

II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
37. Conform art. 41 din Conventie:
„In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
38. Reclamanta solicita, cu titlu de daune materiale, suma de 1.500 euro (EUR) cu titlu de cheltuieli de inmormantare, precum si suma de 50.000 EUR cu titlu de daune morale.
39. Guvernul se opune rambursarii sumei solicitate cu titlu de cheltuieli de inmormantare si arata ca familia victimei a primit dupa accident un ajutor in valoare de 8.600.000 lei romanesti (ROL) din partea statului, precum si suma de 8.000.000 ROL din partea lui D.D., pentru a acoperi costul inmormantarii. Pe de alta parte, Guvernul considera ca pretentiile reclamantei cu titlu de daune morale sunt excesive si face trimitere la jurisprudenta Curtii in materie.
40. Curtea nu distinge nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material pretins si, in consecinta, respinge aceasta cerere (Pereira Henriques, § 94, si Hugh Jordan, § 170, hotarari mentionate mai sus). In schimb, ea considera ca este cazul sa ii acorde reclamantei suma de 15.000 EUR cu titlu de daune morale.

B. Cheltuieli de judecata
41. De asemenea, reclamanta solicita suma de 3.000 EUR pentru onorariile avocatilor care au asistat-o in fata Curtii si 1.800 EUR pentru cheltuielile suportate cu ocazia vizitelor la Strasbourg. Ea mai solicita 1.500 EUR pentru cheltuielile aferente procedurii interne. In dovedirea pretentiilor sale, reclamanta a depus la dosar chitante ce atesta plata sumei de 9.300.000 ROL catre avocat in perioada 1998—2002 si documente justificative legate de taxele postale in valoare de 1.049.529 ROL.
42. Guvernul considera ca valoarea onorariilor de avocat demonstrata de reclamanta se ridica la 342 EUR si roaga Curtea sa nu acorde decat cheltuielile dovedite, necesare si rezonabile.
43. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta, tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabil sa ii acorde reclamantei suma de 500 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata.

C. Majorari de intarziere
44. Curtea considera potrivit ca valoarea majorarilor de intarziere sa fie stabilita in raport cu rata dobanzii pentru facilitatea de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, In unanimitate, CURTEA:
1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 2 din Conventie, pe latura sa procedurala;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantei, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie, sumele de mai jos, care vor fi convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii:
(i) 15.000 EUR (cincisprezece mii euro), cu titlu de daune morale, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit; si
(ii) 500 EUR (cinci sute euro), cu titlu de cheltuieli de judecata, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamanta;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma va fi majorata cu o dobanda simpla egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene aplicabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparatie echitabila pentru rest.

Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 3 februarie 2009, in aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.

Josep Casadevall,
presedinte

Santiago Quesada,
grefier

Curtea Europeana a Dre

pturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, C. Birsan, V. Zagrebelsky, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. Berro-Lefevre, judecatori, si din doamna F. Araci, grefier adjunct de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 4 ianuarie 2007,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 23.468/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean grec, Nikolaos Sissanis (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 4 iunie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat de domnii Costas Avgeris si Vassilios Chirdaris, avocati in Pireu si Atena. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, doamna Beatrice Ramascanu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 16 septembrie 2005, Curtea (Sectia a treia) a hotarat sa comunice cererea Guvernului. Invocand dispozitiile art. 29 § 3 din Conventie, aceasta a hotarat sa analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.
4. Guvernul grec nu si-a manifestat intentia de a interveni in cadrul procedurii.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei


5. Reclamantul s-a nascut in anul 1952 si locuieste in Roznov (Romania).
A. Prima masura preventiva de obligare de a nu parasi tara in Dosarul penal nr. 42/PMF/1998
6. La data de 10 februarie 1998, a fost inceputa urmarirea penala impotriva reclamantului pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala, fals si uz de fals. Dupa 10 zile, la data de 20 februarie 1998, politia a luat fata de reclamant masura preventiva de obligare de a nu parasi tara. In vederea executarii acestei masuri, politia a inscris in pasaportul acestuia mentiunea "C", informandu-l pe reclamant despre acest aspect la data de 23 februarie 1998, insa fara a preciza temeiul legal al acestei masuri.
7. La data de 4 martie 1998, organele de politie au confiscat mai multe documente contabile ce apartineau Societatii Comerciale Ritz Rom - SRL, al carei director general era reclamantul. Ulterior, la o data neprecizata, politia a confiscat documentele ce apartineau unei alte societati a reclamantului.
8. Reclamantul a formulat recurs impotriva acestei masuri preventive, invocand dispozitiile art. 1401 din Codul de procedura penala, care prevede posibilitatea de a ataca in justitie ordonanta prin care procurorul dispune o masura preventiva.
9. Prin incheierea de sedinta din data de 6 martie 1998, Tribunalul Judetean Constanta a respins recursul, dupa ce a constatat ca procurorul nu dispusese nicio masura preventiva impotriva reclamantului.
10. Prin intermediul Consulatului Greciei in Romania, reclamantul a aflat ca, la data de 19 martie 1998, parchetul ii interzisese sa paraseasca tara pentru o perioada de 30 de zile.
11. La data de 14 august 1998, dupa expirarea acestei perioade, reclamantul a solicitat radierea mentiunii "C" din pasaportul sau.
12. Prin hotararea ramasa definitiva din data de 28 august 1998, Judecatoria Constanta a admis cererea reclamantului si a dispus radierea mentiunii.
13. Prin rechizitoriul din data de 29 noiembrie 2003, parchetul a dispus trimiterea in judecata a reclamantului pentru savarsirea unor infractiuni vizand nelegalitatea documentelor contabile ale societatilor comerciale pe care le administra.
14. Prin sentinta din data de 24 iunie 2005, Judecatoria Constanta a pronuntat achitarea reclamantului. Apelul introdus impotriva acestei sentinte de parchet si partile civile a fost respins la data de 6 noiembrie 2006 de Tribunalul Judetean Constanta.

B. A doua masura preventiva de obligare de a nu parasi tara in Dosarul penal nr. 51/PMF/1998


15. La data de 31 august 1998, Parchetul a inceput urmarirea penala impotriva reclamantului intr-un alt dosar, pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune, fals intelectual si uz de fals, fiind acuzat ca ar fi simulat deteriorarea si apoi salvarea unei nave romanesti in portul Dakar.
16. Prin notificarea din data de 2 septembrie 1998, Politia Municipiului Constanta a solicitat Biroului pentru Straini, Emigrari si Pasapoarte din municipiul Constanta, din cadrul Ministerului de Interne, inscrierea mentiunii "C" in pasaportul reclamantului.
17. La data de 20 noiembrie 1998, parchetul a dispus arestarea preventiva a reclamantului pe o perioada de 30 de zile.
18. Acesta a fost incarcerat intr-o celula a cladirii Politiei Judetene Constanta, timp de doua luni, impreuna cu persoane acuzate de omucidere. A fost detinut intr-o camera mica, lipsita de orice sursa de lumina si de toaleta, prevazuta cu un pat fara asternuturi si infestat de paduchi.
19. Datorita agravarii starii sale de sanatate ca urmare a incarcerarii in cladirea politiei, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul Poarta Alba, pentru a putea beneficia de ingrijiri medicale. Astfel cum recunoaste Guvernul, reclamantul a fost repartizat intr-o celula insalubra de 24 de metri patrati, infestata de paduchi si fara incalzire, pe care o impartea cu circa o suta de detinuti. Conform afirmatiilor reclamantului, la fiecare 4 detinuti era atribuita o singura saltea destramata si murdara, iar hrana pe care o primea era alterata.
20. Prin rechizitoriul din data de 2 decembrie 1998, parchetul a decis trimiterea reclamantului in judecata.
21. Pe perioada arestarii preventive, reclamantul a solicitat in mai multe randuri (4 martie, 8 iulie, 4 august, 23 septembrie, 7 octombrie 1999 si 21 ianuarie 2000) punerea sa in libertate sub control judiciar. Instantele au refuzat sa-i admita cererile datorita faptului ca infractiunile pentru care era cercetat erau sanctionate cu o pedeapsa cu inchisoarea in anumite limite, care impiedica aplicarea beneficiului punerii in libertate sub control judiciar. Ultimul recurs intentat de reclamant in acest sens a fost respins la data de 14 februarie 2000 de Curtea de Apel Constanta.
22. Prin sentinta din data de 8 iunie 2000, Tribunalul Judetean Constanta l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsa de 2 ani si 10 luni de inchisoare pentru cele 3 infractiuni din rechizitoriu si a hotarat mentinerea arestarii preventive.
23. Reclamantul a introdus apel impotriva acestei sentinte, sustinandu-si nevinovatia, solicitand revocarea masurii arestarii preventive. Acesta a invocat beneficiul art. 140 din Codul de procedura penala, care prevede ca instanta trebuie sa constate din oficiu incetarea masurii arestarii preventive atunci cand durata acestei masuri a ajuns la jumatate din maximul pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea de care este acuzata partea interesata.
24. Prin incheierea din data de 19 iulie 2000, Curtea de Apel Constanta a dispus punerea in libertate a reclamantului.
25. Prin decizia din data de 21 decembrie 2000, Curtea de Apel Constanta a anulat sentinta atacata si a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Judetean.
26. Prin sentinta din data de 8 martie 2006, Tribunalul Judetean Constanta a pronuntat achitarea reclamantului.
27. Curtea nu a fost informata asupra evolutiei ulterioare a procedurii.

C. Demersurile efectuate de reclamant in vederea radierii mentiunii "C" din pasaportul sau

1. Primele demersuri la Ministerul de Interne


28. La data de 9 noiembrie 2000, reclamantul a solicitat Ministerului de Interne radierea mentiunii "C" din pasaportul sau, insa acesta i-a comunicat respingerea cererii la data de 10 noiembrie 2000. Raportandu-se la dispozitiile Legii nr. 25/1969 privind regimul strainilor (denumita in continuare Legea nr. 25/1969), ministerul si-a motivat refuzul prin faptul ca procesul penal in cadrul caruia fusese luata masura preventiva nu se incheiase.

2. Prima procedura derulata in fata instantelor penale


29. La data de 13 septembrie 2000, reclamantul a solicitat Tribunalului Judetean Constanta sa dispuna radierea mentiunii "C" din pasaportul sau. Tribunalul si-a declinat competenta in favoarea Curtii de Apel Constanta, care trebuia sa statueze asupra apelului introdus impotriva sentintei Tribunalului Judetean din data de 8 iunie 2000 (paragraful 23 de mai sus).
30. Prin decizia din data de 21 decembrie 2000, Curtea de Apel Constanta a anulat sentinta mentionata mai sus, insa nu s-a pronuntat asupra cererii reclamantului referitoare la radierea mentiunii "C" din pasaportul sau.
31. In fata Tribunalului Judetean Constanta reclamantul si-a reiterat cererea referitoare la anularea mentiunii "C". Invocand dispozitiile art. 29 din Legea nr. 123/2001 privind regimul strainilor in Romania (denumita in continuare Legea nr. 123/2001), care abrogase vechea Lege nr. 25/1969, acesta a aratat ca orice masura preventiva de obligare de a nu parasi tara trebuia pronuntata de un magistrat, in timp ce mentiunea din pasaportul sau fusese inscrisa din ordinul organelor de politie.
32. Prin hotararea din data de 13 decembrie 2001, Tribunalul Judetean Constanta a respins cererea reclamantului. Instanta a aratat ca reclamantul nu dovedise faptul ca urmarirea penala desfasurata impotriva sa luase sfarsit sau ca fusese achitat, conform dispozitiilor art. 30 alin. b) din Legea nr. 123/2001 din 2 aprilie 2001 (paragraful 51 de mai jos). Curtea nu a fost informata daca reclamantul a introdus recurs impotriva acestei hotarari.


3. Noi demersuri la Ministerul de Interne


33. In anul 2002, la o data neprecizata, reclamantul a solicitat din nou Ministerului de Interne radierea mentiunii "C" din pasaportul sau. Prin intermediul Consulatului Greciei in Romania, el a fost informat despre refuzul ministerului din data de 11 aprilie 2002.
34. La data de 30 iunie 2002, reclamantul a trimis o adresa la Biroul pentru Straini, solicitand informatii referitoare la temeiul legal al masurii preventive luate impotriva sa si la legalitatea acesteia, in lumina dispozitiilor art. 29 alin. 1 lit. b) din noua Lege nr. 123/2001 privind regimul strainilor.
35. La data de 11 iulie 2002, autoritatea administrativa i-a comunicat, facand referire la prima masura preventiva, ca fusese luata in temeiul art. 27 din Legea nr. 25/1969 si ca prevederile noii Legi nr. 123/2001 nu i se puteau aplica, deoarece acestea nu reglementau faptele anterioare intrarii sale in vigoare. De asemenea, aceasta l-a informat pe reclamant ca masura fusese luata pe o perioada nedeterminata.

4. Prima procedura in contencios administrativ


36. In anul 2002, reclamantul a chemat in judecata in contencios administrativ, in fata Tribunalului Judetean Constanta, Inspectoratul Judetean de Politie Constanta si a solicitat anularea masurii preventive de obligare de a nu parasi tara si, pe cale de consecinta, radierea mentiunii "C" din pasaportul sau. El a aratat ca masura preventiva fusese luata pentru o perioada de 30 de zile, in temeiul Legii nr. 25/1969, care a fost abrogata de Legea nr. 123/2001. Or, conform acestei noi legi, orice masura preventiva trebuia luata de un magistrat, in timp ce, in cazul sau, masura fusese luata de politie, care nu oferea garantiile cerute pentru un "magistrat", in sensul legii mai sus mentionate.
37. Prin sentinta din data de 12 decembrie 2002, Tribunalul Judetean Constanta a respins cererea reclamantului. In ceea ce priveste competenta de a decide asupra aplicarii unei asemenea masuri preventive, instanta a pus in evidenta faptul ca Legea nr. 25/1969, in vigoare la data luarii masurii, nu impunea ca masura sa fie luata de un magistrat. Legea nr. 123/2001, care prevede aceasta cerinta, nu putea fi aplicata faptelor cauzei fara a incalca principiul general al neretroactivitatii legii. Mai mult, instanta a constatat faptul ca reclamantul nu dovedise ca urmarirea penala desfasurata impotriva sa se incheiase sau ca fusese achitat, conform dispozitiilor art. 30 lit. b) din Legea nr. 123/2001.
38. La data de 7 aprilie 2003, Curtea de Apel Constanta a confirmat in recurs aceasta sentinta.

5. A doua procedura derulata in fata instantelor penale


39. La data de 10 decembrie 2003, reclamantul a introdus o noua actiune in fata Judecatoriei Constanta, avand ca obiect radierea mentiunii "C".
40. Prin hotararea din data de 7 ianuarie 2004, instanta a respins actiunea ca inadmisibila, dupa ce a constatat ca inscrierea masurii in pasaportul reclamantului era un act administrativ si ca, prin urmare, ea nu putea fi contestata decat in temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
6. A doua procedura in contencios administrativ
41. In anul 2004, reclamantul a solicitat anularea actului administrativ din data de 2 septembrie 1998, prin care departamentul pentru straini din cadrul Ministerului de Interne dispusese inscrierea mentiunii "C" in pasaportul sau. De asemenea, el a solicitat daune materiale si morale.
42. La data de 26 februarie 2004, la cererea instantei, politia a comunicat un document intitulat "punct de vedere", in care a aratat ca masura preventiva luata impotriva reclamantului se intemeia pe instructiunile Ministerului de Interne nr. 555/1996, emise pentru aplicarea Decretului-lege nr. 10 din 8 ianuarie 1990 privind regimul pasapoartelor si al calatoriilor in strainatate si a art. 27 din Legea nr. 25/1969. Conform acestor instructiuni, politia ar fi fost obligata sa restranga, pentru o perioada de pana la 7 zile, libertatea de circulatie a strainului in privinta caruia existau indicii ca ar fi comis o fapta ce constituia o infractiune, chiar si in lipsa aprobarii procurorului sau a instantei.
43. Prin sentinta din data de 29 martie 2004, Tribunalul Judetean Neamt, Sectia de contencios administrativ, a admis partial cererile reclamantului. Acesta a dispus radierea mentiunii "C" din pasaport, insa a respins cererea de acordare a daunelor materiale si morale.
Fragmentul relevant din aceasta sentinta are urmatorul continut:
"Reclamantul nu se afla in prezent sub puterea unui mandat emis de magistrat prin care magistratul sa fi dispus vreo masura de restrangere a libertatii de circulatie.
Termenul pentru care masura administrativa de aplicare a stampilei cu simbolul C a fost luata este in prezent expirat.
Restrangerea libertatii de circulatie nu poate fi dispusa decat de instanta de judecata, iar instanta penala nu a dispus nicio astfel de masura, inculpatul fiind cercetat si judecat in prezent in stare de libertate.
Din motivele mai sus aratate, cererea reclamantului de desfiintare a actului administrativ cu nr. 454.281 din 2.09.1998 este intemeiata, instanta urmand a dispune admiterea acesteia.
Cu privire la daunele morale si materiale solicitate, instanta retine urmatoarele:
Reclamantul, dupa adoptarea masurii administrative dispuse prin Adresa nr. 454.281 din 2.09.1998, nu a suferit prejudicii morale si materiale ca urmare a acestui act administrativ. Prejudiciile suferite sunt consecinta faptelor penale pentru care a fost condamnat. Faptul ca organele de politie au efectuat cercetari nu poate fi de natura a atrage raspunderea materiala sau morala a acestora, atat timp cat solutionarea cauzelor penale s-a facut de instanta de judecata, si nu de politie. Actul administrativ a fost legal emis la data intocmirii acestuia, iar solutia desfiintarii acestuia nu atrage antrenarea raspunderii materiale sau morale a emitentului.
Pe cale de consecinta, capatul de cerere referitor la daunele materiale si morale solicitate de reclamant urmeaza a fi respins."
44. Aceasta sentinta, ramasa definitiva, a fost executata la data de 10 iunie 2004, prin inscrierea literei "L" in pasaportul reclamantului.

II. Dreptul si practica interna pertinente


A. Constitutia in vigoare la data faptelor


45. Prevederile relevante au urmatorul continut:

ARTICOLUL 23
Libertatea individuala

"(1) Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.
(2) Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege.
(3) Retinerea nu poate depasi 24 de ore.
(4) Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitatii mandatului, arestatul se poate plange judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata. Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata.
(5) Celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in cel mai scurt termen; invinuirea se aduce la cunostinta numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.
(6) Eliberarea celui retinut sau arestat este obligatorie, daca motivele acestor masuri au disparut.
(7) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.
(8) Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata.
(9) Nicio pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii."

ARTICOLUL 25
Libera circulatie
"(1) Dreptul la libera circulatie, in tara si in strainatate, este garantat. Legea stabileste conditiile exercitarii acestui drept.
(2) Fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara, de a emigra, precum si de a reveni in tara."

B. Legea nr. 25 din 17 decembrie 1969 privind regimul strainilor


46. Prevederile relevante au urmatorul continut:

ARTICOLUL 27

"1. Strainul invinuit sau inculpat intr-un cauza penala nu poate parasi tara decat numai dupa scoaterea de sub urmarire, incetarea urmaririi penale, incetarea procesului penal sau achitare, iar in caz de condamnare, numai dupa executarea pedepsei.
2. In cazul in care condamnarea a fost pronuntata cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, strainul poate parasi tara dupa ce hotararea a ramas definitiva.
3. Strainul care nu are domiciliul in Romania si este invinuit sau inculpat intr-o cauza penala poate parasi tara chiar si fara indeplinirea conditiilor prevazute in alin. 1, daca a depus cautiunea prevazuta de lege. [...]"

ARTICOLUL 28

"In cazurile prevazute la articolul 27, organele competente sau persoanele interesate vor instiinta Ministerul Afacerilor Interne despre obligatiile ce revin strainului, comunicand si actele doveditoare."
47. Prin Decizia nr. 106 din data de 11 aprilie 2001, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a art. 27 din Legea nr. 25/1969. Curtea a statuat astfel:
"[Curtea] constata ca aceste dispozitii legale sunt neconstitutionale in masura in care restrangerea exercitiului dreptului la libera circulatie, prevazut la art. 25 alin. (1) din Constitutie, al strainului invinuit, inculpat sau condamnat intr-o cauza penala nu se dispune de catre un magistrat si nu se respecta prevederile art. 23 si 49 din Constitutie."
48. Legea nr. 25/1969 a fost abrogata prin Legea nr. 123 din 2 aprilie 2001, mai jos prezentata.
C. Instructiunile nr. 555 din data de 21 mai 1996 ale ministrului de interne privind modul de actiune al unitatilor Ministerului de Interne pentru aplicarea dispozitiilor legale referitoare la restrangerea exercitarii dreptului la libera circulatie
49. Prevederile relevante au urmatorul continut:
"Avand in vedere prevederile articolelor 19, 25 si 49 din Constitutia Romaniei, articolului 27 din Legea nr. 25/1969 privind regimul strainilor in Romania, precum si ale articolelor 16 si 18 din Decretul-Lege nr. 10/1990 privind regimul pasapoartelor si calatoriilor in strainatate,
In temeiul articolului 13 alin. 2 din Legea nr. 40/1990 privind organizarea si functionarea Ministerului de Interne, emit urmatoarele:

CAPITOLUL III
Nepermiterea iesirii sau intrarii din/in tara

ARTICOLUL 8

Punctele politiei de frontiera si punctele de mic trafic sau treceri simple asigurate de unitatile de graniceri iau masura nepermiterii iesirii ori intrarii in tara a unor persoane, in baza legii.
Impotriva cetatenilor romani nu poate fi luata masura nepermiterii intrarii in tara.

ARTICOLUL 9

Luarea masurii nepermiterii iesirii ori intrarii in tara, pe perioade limitate, a unor persoane, se solicita Directiei Generale a Politiei de Frontiera, pentru Straini, Probleme de Migrari si Pasapoarte, pentru punctele politiei de frontiera si Comandamentului National al Granicerilor pentru punctele de mic trafic si treceri simple.
Masurile de la alineatul 1 asupra unor persoane (darea in consemn) se solicita prin adresa scrisa, aprobata, dupa caz, de:
- Subsecretarul de Stat, Sef al Inspectoratului General al Politiei si adjunctul acestuia;
- Sefii directiilor generale din Inspectoratul General al Politiei, respectiv a municipiului Bucuresti sau inlocuitorii acestora la comanda;
- Sefii directiilor din Inspectoratul General al Politiei, din Directia Generala de Politie a municipiului Bucuresti sau inlocuitorii acestora;
- Sefii inspectoratelor de politie judetene, loctiitorii acestora si sefii brigazilor de politie criminala si de ordine publica;
- Sefii inspectoratelor de politie transporturi sau inlocuitorii acestora la comanda;
- Seful Unitatii militare 0215, loctiitorii acestuia si sefii diviziunilor din structura unitatii.
Directia Generala a Politiei de Frontiera, pentru Straini, Probleme de Migrari si Pasapoarte si Comandamentul National al Granicerilor pot lua masura nepermiterii iesirii ori intrarii din tara a unor persoane pe baza prevederilor legale.
In cazuri urgente, organele de politie pot solicita direct punctelor politiei de frontiera si punctelor de mic trafic si treceri simple, luarea masurii nepermiterii iesirii ori intrarii din/in tara a unor persoane cu obligatia de a raporta ulterior organului ierarhic pentru a hotari cu privire la mentinerea sau suspendarea masurii. [...]

ARTICOLUL 12

Organele de politie au obligatia sa prezinte formatiunilor de pasapoarte judetene si a municipiului Bucuresti documentele de trecere a frontierei apartinand cetatenilor straini care au comis fapte penale in timpul sederii in Romania si sa solicite aplicarea in acestea a stampilei cu litera C pentru a nu se permite iesirea din tara a celor cercetati in stare de libertate.
La terminarea cercetarilor, in functie de solutie, se va mentine interdictia de iesire din tara ori se va solicita formatiunilor de pasapoarte sa aplice stampila cu litera L, ceea ce semnifica ridicarea interdictiei de iesire din tara.
Strainii care fac obiectul restrictiei de iesire din tara prin aplicarea in pasaport (document de trecere a frontierei) a stampilei cu litera C nu sunt supusi procedurii de instituire a consemnelor prevazute in prezentele instructiuni.
La aplicarea stampilei cu litera C si, respectiv, litera L, formatiunile de pasapoarte judetene si a municipiului Bucuresti vor comunica datele de identificare ale strainilor in cauza Directiei Generale a Politiei de Frontiera, pentru Straini, Probleme de Migrare si Pasapoarte, pentru luarea in evidentele specifice."
50. Aceste instructiuni, prevazute cu mentiunea "secret", nu au fost niciodata publicate.

D. Legea nr. 123 din 2 aprilie 2001 privind regimul strainilor in Romania (intrata in vigoare la data de 3 mai 2001)


51. Prevederile relevante au urmatorul continut:

ARTICOLUL 29

"(1) Strainului nu i se permite iesirea din tara in urmatoarele situatii: [...]
b) este invinuit sau inculpat intr-o cauza penala si magistratul dispune instituirea masurii interdictiei parasirii localitatii in scopul bunei desfasurari a procesului penal, indiferent de faza in care acesta se afla; [...].
(2) In situatiile prevazute la lit. b) si c), masura de a nu permite parasirea tarii va fi luata de organul competent din cadrul Ministerului de Interne numai in baza solicitarii scrise a organelor de urmarire penala, a instantelor judecatoresti sau a organelor prevazute de lege, care au atributii de punere in executare a pedepsei inchisorii."

ARTICOLUL 30

"Strainul aflat in una dintre situatiile prevazute la art. 29 poate iesi din tara daca dovedeste organului competent din cadrul Ministerului de Interne, cu documente emise de autoritatile competente, potrivit legii, ca: [...]
b) s-a dispus neinceperea urmaririi penale, a fost scos de sub urmarire penala ori s-a dispus incetarea urmaririi penale, a fost achitat ori s-a dispus incetarea procesului penal; [...]."
52. Legea nr. 123/2001 a fost abrogata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194 din 27 decembrie 2002 de mai jos.

E. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul strainilor (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 955 din 27 decembrie 2002)


53. Prevederile relevante au urmatorul continut:

ARTICOLUL 15
Nepermiterea iesirii

"(1) Strainului nu i se permite iesirea din tara in urmatoarele situatii:
a) este invinuit sau inculpat intr-o cauza penala si magistratul dispune instituirea masurii interdictiei de parasire a localitatii sau a tarii; [...].
(2) In situatiile prevazute la alin. (1) masura de a nu permite iesirea de pe teritoriul Romaniei va fi luata de organul competent din cadrul Ministerului de Interne numai in baza solicitarii scrise a procurorului, a instantelor judecatoresti si a organelor prevazute de lege care au atributii de punere in executare a pedepsei inchisorii.
(3) In toate situatiile se vor preciza motivele pentru care se solicita masura si, dupa caz, vor fi prezentate documentele doveditoare. [...]"
54. Aceasta ordonanta de urgenta a fost aprobata prin Legea nr. 357/2003 din data de 11 iulie 2003.

F. Codul de procedura penala, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281 din data de 24 iunie 2003 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 468 din data de 1 iulie 2003)


55. Prevederile relevante au urmatorul continut:

ARTICOLUL 136
Scopul si categoriile masurilor preventive

"In cauzele privitoare la infractiuni pedepsite [...] cu inchisoare, pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala [...], se poate lua fata de acesta una dintre urmatoarele masuri preventive: [...]
c) obligarea de a nu parasi tara; [...].
Masurile prevazute in alin. 1 lit. b) si c) se pot lua de procuror, in cursul urmaririi penale, sau de instanta de judecata, in cursul judecatii."

ARTICOLUL 145
Obligarea de a nu parasi localitatea

"[...] In cursul urmaririi penale, durata masurii prevazute in alin. 1 nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul cand ea este prelungita, in conditiile legii. Masura obligarii de a nu parasi localitatea poate fi prelungita in cursul urmaririi penale, in caz de necesitate si numai motivat. Prelungirea se dispune de instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 30 de zile. [...]"

ARTICOLUL 1451
Obligarea de a nu parasi tara

"[...] Dispozitiile art. 145 se aplica in mod corespunzator si in cazul masurii obligarii de a nu parasi tara. [...]"

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 2 § 2 din Protocolul nr. 4 la Conventie


56. Reclamantul sustine ca prin inscrierea mentiunii "C" in pasaportul sau, in vederea executarii masurii preventive de obligare de a nu parasi tara, autoritatile i-au incalcat dreptul la libertatea de circulatie, astfel cum este prevazut de art. 2 din Protocolul nr. 4, care are urmatorul continut:
"1. Oricine se gaseste in mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul sa circule in mod liber si sa-si aleaga in mod liber resedinta sa.
2. Orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa.
3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care, prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, siguranta publica, mentinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora.
4. Drepturile recunoscute in paragraful 1 pot, de asemenea, in anumite zone determinate, sa faca obiectul unor restrangeri care, prevazute de lege, sunt justificate de interesul public intr-o societate democratica."

A. Asupra admisibilitatii


57. Curtea retine faptul ca cele doua masuri preventive de obligare de a nu parasi tara au fost luate fata de reclamant in cadrul a doua proceduri penale distincte. Asadar, ele trebuie analizate separat.
1. Masura preventiva din data de 20 februarie 1998
58. Inca de la inceput, Curtea retine faptul ca nelegalitatea primei masuri a fost confirmata prin hotararea definitiva din data de 28 august 1998 a Judecatoriei Constanta. Avand in vedere faptul ca cererea a fost introdusa la data de 4 iunie 2002, adica dupa mai mult de 6 luni, rezulta ca acest capat de cerere este tardiv si trebuie respins in baza dispozitiilor art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.
2. Masura preventiva din data de 2 septembrie 1998
59. In ceea ce priveste aceasta a doua masura preventiva, Curtea constata ca cererea reclamantului nu este vadit neintemeiata, in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, Curtea constata ca aceasta parte a cererii nu este lovita de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, declara admisibil acest capat de cerere.


B. Asupra fondului


1. Argumentele partilor


60. Guvernul nu contesta faptul ca, in cauza, masurile preventive luate impotriva reclamantului reprezinta o ingerinta in libertatea sa de circulatie. Potrivit Guvernului, aceste masuri aveau un temei legal in dreptul roman, si anume dispozitiile Legii nr. 25/1996 privind regimul strainilor. Aceasta lege era accesibila, deoarece era publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Guvernul apreciaza ca aceasta lege indeplinea si cerintele de previzibilitate, in special in ceea ce priveste cea de-a doua masura, avand in vedere faptul ca reclamantul facuse deja obiectul unei prime restrictii. In ceea ce priveste instructiunile Ministerului de Interne la care politia face trimitere in "punctul de vedere" din data de 26 februarie 2004, Guvernul considera ca nu este vorba decat de instructiuni de ordin procedural pentru uzul intern al politiei.
De asemenea, Guvernul apreciaza ca masurile luate de politie erau "necesare intr-o societate democratica".
In primul rand, acestea urmareau scopul legitim al pastrarii ordinii publice si pe cel al prevenirii savarsirii de infractiuni.
In fine, Guvernul considera ca aceste masuri au fost proportionale cu scopul urmarit. Astfel, acesta arata ca restrangerea libertatii de circulatie nu a durat decat 6 ani, ca probele aflate in dosarele penale justificau aceste masuri si ca autoritatile nationale au oferit justificari pentru luarea acestor masuri.
61. Reclamantul contesta argumentele Guvernului. Acesta arata ca masurile preventive au fost luate impotriva sa din ordinul politiei, desi Codul de procedura penala in vigoare la momentul la care au fost luate aceste masuri prevedea necesitatea existentei unui ordin al procurorului sau a unei hotarari judecatoresti. Mai mult, reclamantul sustine ca nicio masura preventiva nu putea depasi 30 de zile, in timp ce masurile luate in privinta sa s-au intins pe o perioada de circa 6 ani.
In fine, reclamantul subliniaza faptul ca Judecatoria Constanta, prin sentinta sa din data de 28 august 1998, si Tribunalul Judetean Neamt, prin decizia sa din data de 29 martie 2004, au constatat nelegalitatea masurilor preventive.

2. Aprecierea Curtii


a) Principiile care se desprind din jurisprudenta Curtii
62. Curtea reaminteste faptul ca dreptul la libera circulatie, astfel cum este recunoscut in paragrafele 1 si 2 ale art. 2 din Protocolul nr. 4, are ca scop asigurarea libertatii de circulatie, drept garantat oricarei persoane de a circula in cadrul teritoriului in care se afla, precum si de a-l parasi; acest fapt implica dreptul de a merge intr-o tara la alegerea sa, in care ar putea primi autorizatia de a intra (vezi, mutatis mutandis, Peltonen impotriva Finlandei, decizia Comisiei din data de 20 februarie 1995, D.R. 80-A, p. 43, § 1). Rezulta ca libertatea de circulatie impune interdictia oricarei masuri susceptibile de a aduce atingere acestui drept sau de a-i restrange exercitarea, din moment ce nu raspunde cerintei de a reprezenta o masura ce ar putea fi considerata "necesara intr-o societate democratica", care sa urmareasca scopurile legitime prevazute in paragraful 3 al articolului mentionat anterior.
63. Astfel, Curtea considera ca masura prin care o persoana este deposedata de un document de calatorie, de exemplu pasaportul, reprezinta, fara indoiala, o ingerinta in exercitarea libertatii de circulatie (Baumann impotriva Frantei, hotararea din data de 22 mai 2001 nr. 33.592/96, § 62, CEDO 2001-V).
b) Aplicarea in cauza a principiilor generale
64. Curtea observa ca, desi reclamantul nu a fost deposedat de pasaportul sau (vezi, a contrario, Baumann, citata mai sus), el nu s-a putut folosi de acest document de calatorie care, daca ar fi fost cazul, i-ar fi permis sa paraseasca teritoriul Romaniei. Asadar, Curtea apreciaza ca reclamantul a suferit o restrangere a exercitiului dreptului sau la libertatea de circulatie, ceea ce reprezinta o ingerinta in sensul art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventie (vezi, mutatis mutandis, Guzzardi impotriva Italiei, hotararea din data de 6 noiembrie 1980, seria A nr. 39, p. 33, § 92, Raimondo impotriva Italiei, hotararea din data de 22 februarie 1994, seria A nr. 281-1, p. 19, § 39, si Labita impotriva Italiei, 6 aprilie 2000, nr. 6.772/95, p. 38-39, § 193).
65. Ramane de vazut daca aceasta restrangere era "prevazuta de lege" si constituia o "masura necesara intr-o societate democratica".
66. Curtea reaminteste jurisprudenta sa constanta, conform careia expresia "prevazuta de lege" impune ca masura incriminata sa aiba un temei in dreptul intern, insa vizeaza, de asemenea, calitatea legii in cauza: aceasta trebuie, intr-adevar, sa fie accesibila justitiabilului si previzibila in ceea ce priveste efectele sale (Rotaru impotriva Romaniei [MC], hotararea din data de 4 mai 2000, nr. 28.341/95, § 52, CEDO 2000-V). Pentru ca legea sa satisfaca cerinta de previzibilitate, ea trebuie sa precizeze cu suficienta claritate intinderea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere a autoritatilor in domeniul respectiv, tinand cont de scopul legitim urmarit, pentru a oferi persoanei o protectie adecvata impotriva arbitrarului [vezi Olsson impotriva Suediei (nr. 1), hotararea din data de 24 martie 1988, seria A nr. 130, § 61]. In plus, nu putem considera drept "lege" decat o norma enuntata cu suficienta precizie, pentru a permite cetateanului sa isi controleze conduita; apeland la nevoie la consiliere de specialitate in materie, el trebuie sa fie capabil sa prevada, intr-o masura rezonabila, fata de circumstantele spetei, consecintele care ar putea rezulta dintr-o anumita fapta.
67. Curtea apreciaza ca trebuie analizata "calitatea" normelor juridice invocate in cauza, cercetand in special daca dreptul intern stabilea cu suficienta precizie conditiile in care masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara putea fi dispusa.
68. Inca de la inceput, Curtea constata exprimarea vaga din art. 27 din Legea nr. 25/1969, in temeiul caruia a fost luata masura preventiva. Acest articol se limiteaza la a stipula ca strainul, invinuit sau inculpat intr-un proces penal, nu poate parasi tara decat dupa incetarea urmaririi penale sau dupa achitarea sa ori, in caz de condamnare, dupa executarea pedepsei.
In primul rand, nu exista nicio mentiune cu privire la autoritatea abilitata sa dispuna o asemenea masura. Este adevarat ca Guvernul a prezentat Instructiunile Ministerului de Interne nr. 555/1996, care completeaza Legea nr. 25/1969, dar acestea indicau numai persoanele abilitate sa execute astfel de masuri si pe cele care trebuiau sa le aprobe. Or, se pare ca aceste instructiuni interne erau prevazute cu mentiunea "secret" si nu au fost publicate in Monitorul Oficial al Romaniei.
69. Curtea mai observa ca, desi art. 27 din lege abiliteaza autoritatile competente sa autorizeze o ingerinta in libertatea de circulatie a strainilor, motivul unei asemenea ingerinte nu este definit cu suficienta precizie (Rotaru, citata mai sus, § 58).
70. De asemenea, Curtea trebuie sa se asigure ca exista garantii adecvate si suficiente impotriva abuzurilor autoritatilor. Aceasta reaminteste ca, in cauzele referitoare la sistemele de supraveghere secreta, analizate din perspectiva art. 8 din Conventie, s-a decis ca asemenea sisteme trebuie sa cuprinda garantii stabilite prin lege, care sunt aplicabile controlului activitatilor serviciilor interesate. Procedurile de control trebuie sa respecte, cat mai fidel posibil, valorile unei societati democratice, in special suprematia dreptului, la care se refera in mod expres preambulul Conventiei. Aceasta implica, printre altele, ca o ingerinta a organelor executivului in drepturile persoanei sa fie supusa unui control eficient, care trebuie sa implice in mod normal, cel putin in ultima instanta, puterea judiciara, deoarece aceasta ofera cele mai bune garantii de independenta, impartialitate si procedura conforma cu legea (Klass si altii impotriva Germaniei, hotararea din data de 6 septembrie 1978, seria A nr. 28, p. 25-26, § 55). Acest rationament ar putea fi aplicat, mutadis mutandis, in cazul art. 2 din Protocolul nr. 4, avand in vedere stransa legatura dintre acest ultim articol si art. 8 din Conventie (vezi in acest sens Iletmis impotriva Turciei, 6 decembrie 2005, nr. 29.871/96, § 50).
71. In cazul de fata, Curtea constata ca procedura de aplicare a masurii preventive de obligare de a nu parasi tara nu ofera astfel de garantii, Legea nr. 25/1969 neprevazand nicio procedura de control, nici in momentul luarii masurii, nici ulterior. De altfel, toate demersurile reclamantului care vizau revocarea masurii preventive (cereri introduse la Ministerul de Interne, contestatii in fata instantelor penale sau in contencios administrativ) au fost respinse, deoarece reclamantul s-a aflat in imposibilitatea de a face dovada ca urmarirea penala indreptata impotriva sa se incheiase sau ca fusese achitat. In realitate, este vorba de o masura automata, aplicata pentru o perioada nedeterminata, ceea ce incalca drepturile persoanei (vezi Riener impotriva Bulgariei, 23 mai 2006, nr. 46.343/99, § 121, Luordo impotriva Italiei, 17 iulie 2003, nr. 32.190/96, § 96, si Iletmis, citata mai sus, § 47).
72. Prin urmare, Curtea apreciaza ca dreptul intern nu reglementeaza suficient de clar intinderea si modalitatile de exercitare a puterii de apreciere a autoritatilor in domeniul respectiv.
73. La toate acestea se adauga faptul ca art. 27 din Legea nr. 25/1969 a fost declarat neconstitutional printr-o decizie a Curtii Constitutionale din data de 11 aprilie 2001 si modificat ulterior prin Legea nr. 123/2001, pentru a se asigura conformitatea cu Constitutia. In acest sens, s-a prevazut ca orice masura preventiva de obligare de a nu parasi tara trebuie luata de un magistrat (art. 29 din Legea nr. 123/2001).
74. Or, avand in vedere faptul ca, in cauza de fata, masura preventiva a fost dispusa de organele de politie, reiese ca, cel putin incepand cu data de 11 aprilie 2001, aceasta nu era in conformitate cu legislatia nationala in vigoare, inclusiv cu Constitutia.
75. Mai mult, Curtea reaminteste ca este in primul rand de datoria autoritatilor nationale si mai ales de cea a instantelor sa interpreteze si sa aplice dreptul intern (Kopp impotriva Elvetiei, hotararea din 25 martie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-II, p. 541, § 59).
76. In aceasta privinta, Curtea constata ca, prin sentinta ramasa definitiva din data de 29 martie 2004, Tribunalul Judetean Neamt a revocat masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara luata impotriva reclamantului. Instanta a constatat ca reclamantul nu se afla sub incidenta niciunei masuri preventive restrictive de libertate luate de un magistrat. Totusi, tribunalul nu a acordat nicio reparatie pentru prejudiciul suferit de persoana interesata ca urmare a prelungirii nelegale a masurii preventive. Mai mult, Guvernul nu a sustinut deloc faptul ca reclamantul ar fi putut folosi o alta cale de atac interna pentru a fi despagubit (Vito Sante Santoro impotriva Italiei, nr. 36.681/97, § 45, CEDO 2004-VI).
77. In temeiul celor de mai sus, Curtea concluzioneaza ca, in perioada 2 septembrie 1998-10 iunie 2004, data la care autoritatile au revocat masura preventiva, atingerea adusa libertatii de circulatie a reclamantului nu era "prevazuta de lege".
78. Luand in considerare aceasta constatare, Curtea apreciaza ca nu este necesar sa mai continue analiza capatului de cerere al reclamantului pentru a cerceta daca ingerinta urmarea un "scop legitim" si daca era "necesara intr-o societate democratica".
79. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventie.

II. Asupra pretinsei incalcari a articolului 6 § 2 din Conventie
80. Reclamantul se plange si de faptul ca autoritatile nu si-au respectat obligatia de a analiza din oficiu legalitatea si oportunitatea masurii preventive luate impotriva sa. Acesta invoca art. 6 § 2 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita."
81. Guvernul contesta sustinerile reclamantului.

A. Asupra admisibilitatii
82. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat, in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, Curtea constata ca acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului
83. Avand in vedere concluziile sale referitoare la art. 2 din Protocolul nr. 4 (paragrafele 64-79 de mai sus), Curtea apreciaza ca nu este cazul sa analizeze daca, in cauza, a avut loc incalcarea acestei dispozitii.

III. Asupra pretinsei incalcari a art. 3 din Conventie
84. Reclamantul denunta conditiile degradante de detentie din cladirea Politiei din municipiul Constanta si din penitenciarul de la Poarta Alba. El invoca dispozitiile art. 3 din Conventie.
85. Inca de la inceput, Curtea constata ca acest capat de cerere a fost prezentat prima data de reclamant in observatiile sale din data de 21 martie 2006, desi acesta fusese pus in libertate la data de 19 iulie 2000. Prin urmare, Curtea trebuie sa stabileasca daca, in speta, reclamantul a respectat termenul de 6 luni prevazut de art. 35 din Conventie.
86. Curtea reaminteste faptul ca regula celor 6 luni are ca obiect sa asigure securitatea juridica si sa vegheze la analizarea intr-un termen rezonabil a cauzelor litigioase referitoare la Conventie. Mai mult, aceasta regula urmareste protejarea autoritatilor si a altor persoane vizate de procedura impotriva incertitudinii care le-ar afecta prin trecerea prelungita a timpului. Cu toate acestea, Curtea observa ca, in mod exceptional, acest principiu poate fi reconsiderat atunci cand un reclamant foloseste o cale de recurs interna si nu are cunostinta decat mai tarziu sau ar fi trebuit sa aiba cunostinta de imprejurarile care fac ca aceasta cale de atac sa fie ineficienta. Intr-un astfel de caz, termenul de 6 luni se poate calcula incepand din momentul in care reclamantul are cunostinta sau ar fi trebuit sa aiba cunostinta de aceste imprejurari [vezi Sakik si Seyrek impotriva Turciei (dec.), nr. 40.076/98, 29 iunie 1999]. In lipsa unei cai de recurs sau atunci cand caile de drept disponibile sunt considerate ineficiente, termenul de 6 luni incepe sa curga, in principiu, de la data la care actul contestat a fost realizat [Hazar impotriva Turciei (dec.), nr. 62.566/00, 10 ianuarie 2002].
87. In cauza de fata, Curtea observa ca reclamantul nu a folosit nicio cale de recurs intern pentru a invoca in cadrul sistemului national, cel putin in esenta, incalcarea art. 3 din Conventie. Prin urmare, termenul de 6 luni incepe sa curga de la data punerii in libertate a reclamantului, adica de la data de 19 iulie 2000. Deoarece reclamantul a formulat pentru prima data cererea intemeiata pe conditiile degradante de detentie la data de 21 martie 2006, acesta nu a respectat termenul de 6 luni.
88. Rezulta ca acest capat de cerere este tardiv si trebuie respins in temeiul art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.

IV. Asupra pretinsei incalcari a art. 5 §§ 1 si 3 din Conventie
89. Reclamantul sustine ca au existat mai multe incalcari ale art. 5 din Conventie, pe care Curtea intelege sa le analizeze separat. Art. 5 prevede urmatoarele in partile sale relevante:
"1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:
a) daca este detinut legal pe baza condamnarii pronuntate de catre un tribunal competent;
b) daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotarare pronuntata, conform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege;
c) daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia;
d) daca este vorba de detentia legala a unui minor, hotarata pentru educatia sa sub supraveghere sau despre detentia sa legala, in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente;
e) daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
f) daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare. [...]
3. Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare [...]."

A. Masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara
90. In primul rand, reclamantul se plange cu privire la faptul ca masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara reprezinta, in egala masura, o incalcare a art. 5 § 1 din Conventie.
91. Curtea reaminteste ca, proclamand "dreptul la libertate", paragraful 1 al art. 5 vizeaza libertatea fizica a persoanei; scopul sau este acela de a garanta ca nimeni sa nu fie lipsit de acest drept in mod arbitrar. Textul nu se refera la simplele restrangeri ale libertatii de circulatie; acestea se supun prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventie. Pentru a stabili daca o persoana este "privata de libertate" in sensul art. 5, trebuie sa se porneasca de la situatia sa concreta si sa se ia in considerare un ansamblu de criterii, cum sunt tipul, durata, efectele si modalitatile de executare a masurii respective (Engel si altii, hotararea din data de 8 iunie 1976, seria A nr. 22, p. 24, §§ 58-59). Intre privarea de libertate si restrangerea libertatii nu exista decat o diferenta de grad sau de intensitate, nu de natura sau de esenta. Includerea intr-una sau alta dintre aceste categorii se dovedeste a fi uneori dificila, deoarece, in anumite cazuri marginale, este vorba de o pura problema de apreciere (Guzzardi impotriva Italiei, hotararea din data de 6 noiembrie 1980, seria A nr. 39, p. 17-19, § 93).
92. In cauza de fata, Curtea constata ca reclamantul nu pretinde ca ar fi avut loc o ingerinta in libertatea sa fizica, ci o ingerinta in libertatea de deplasare. Prin urmare, art. 5 din Conventie nu se poate aplica in speta.
93. Rezulta ca acest capat de cerere este incompatibil ratione materiae cu prevederile Conventiei, in sensul art. 35 § 3 si trebuie respins in temeiul art. 35 § 4.

B. Punerea in libertate sub control judiciar
94. In al doilea rand, in observatiile sale din data de 21 martie 2006 reclamantul afirma ca refuzul instantelor de a-i admite cererile de punere in libertate sub control judiciar incalca dispozitiile art. 5 din Conventie.
95. Curtea retine ca ultima cerere a reclamantului ce viza punerea sa in libertate sub control judiciar dateaza din data de 14 februarie 2000 si ca el a fost pus in libertate la data de 19 iulie 2000. Or, capatul de cerere a fost formulat la data de 21 martie 2006, adica dupa mai mult de 6 luni.
96. Rezulta ca acest capat de cerere este tardiv si trebuie respins conform art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.

C. Masura arestarii preventive luata de un procuror
97. In fine, in observatiile sale din data de 21 martie 2006 reclamantul apreciaza ca masura arestarii preventive a fost luata de un procuror care nu indeplinea exigentele pe care le impune notiunea de "magistrat", in sensul art. 5 § 3 din Conventie. Acesta face trimitere la cauzele Vasilescu impotriva Romaniei si Pantea impotriva Romaniei si pune in evidenta faptul ca procurorul este un magistrat din cadrul Ministerului Public, subordonat in primul rand procurorului general, apoi ministrului justitiei, neindeplinind cerinta de independenta fata de Executiv.
98. Fara a incerca sa descopere cand reclamantul a fost prezentat in fata unui judecator pentru prima data dupa arestarea sa, Curtea observa ca acesta a fost condamnat in prima instanta la data de 8 iunie 2000 de Tribunalul Judetean Constanta si ca a fost pus in libertate la data de 19 iulie 2000. Or, capatul de cerere intemeiat pe art. 5 § 3 din Conventie a fost formulat de reclamant la data de 21 martie 2006, adica dupa mai mult de 6 luni.
99. Rezulta ca acest capat de cerere este tardiv si trebuie respins, conform dispozitiilor art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.

V. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1
100. In fine, reclamantul se plange cu privire la faptul ca autoritatile abilitate sa instrumenteze urmarirea penala indreptata impotriva sa nu i-au restituit documentele confiscate in anul 1998 si care apartineau celor doua societati comerciale al caror director general era. In acest sens, invoca dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1.
101. Curtea nu considera necesar sa se pronunte asupra chestiunii daca reclamantul poate pretinde, in nume propriu, ca este victima confiscarii documentelor celor doua societati, deoarece capatul de cerere trebuie respins ca vadit neintemeiat. Intr-adevar, confiscarea de documente in cadrul unei proceduri penale constituie o reglementare a modului de folosire a bunurilor in conformitate cu interesul general [D'Acquisto impotriva Italiei (dec.), nr. 30.375/96, 7 octombrie 1999]. Aceasta procedura este prevazuta de Codul de procedura penala.
102. Conform jurisprudentei bine stabilite a Curtii, al doilea alineat al art. 1 trebuie interpretat prin prisma principiului enuntat in prima fraza a articolului. Prin urmare, orice ingerinta trebuie sa mentina un "just echilibru" intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale persoanei. Preocuparea pentru asigurarea acestui echilibru se reflecta in structura art. 1 in intregime, inclusiv in cel de-al doilea alineat al sau; prin urmare, trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit. Pe de alta parte, partile contractante sunt, in principiu, singurele in masura sa judece necesitatea de a reglementa folosirea bunurilor, cu conditia ca aceasta reglementare sa nu fie disproportionata fata de scopul sau. Or, masura confiscarii a respectat prevederile Codului de procedura penala (Air Canada impotriva Regatului Unit al Marii Britanii, hotararea din data de 5 mai 1995, seria A nr. 316-A, p. 17, § 40). Mai mult, Curtea observa ca reclamantul nu a declansat nicio procedura pentru restituirea documentelor, in timp ce Codul de procedura penala permite introducerea unei plangeri pentru a contesta masurile luate si actele efectuate in timpul urmaririi penale.
103. Rezulta ca acest capat de cerere este vadit nefondat si trebuie respins, in temeiul art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

VI. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
104. Conform art. 41 din Conventie,
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al Inaltei Parti Contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

1. Prejudiciul material

105. Reclamantul solicita suma de 5.156.764 euro (EUR) cu titlu de daune materiale si morale pentru acoperirea prejudiciului pe care l-a suferit, suma pe care o detaliaza astfel:
a) 598.330 euro (EUR) reprezentand pretul pe care o societate al carei director general era l-a platit in virtutea unui contract incheiat cu Compania Nationala Maritima Romana Navrom, la data de 14 martie 1994;
b) 1.351.203 euro (EUR) reprezentand suma pe care societatea citata mai sus a platit-o pentru noile angajamente contractuale cu compania maritima romana;
c) 408.351 euro (EUR) reprezentand remuneratia pentru gestionarea a 5 vase maritime pe care o societate al carei director general era trebuia sa o incaseze pentru un contract incheiat cu o societate comerciala libaneza;
d) 2.798.880 euro (EUR) reprezentand pierderea de venituri pe care o societate comerciala senegaleza, al carei director general este, ar fi obtinut-o prin exploatarea celor doua pescadoare.
106. Reclamantul apreciaza ca aceste pierderi sunt datorate restrangerii libertatii sale de circulatie, arestarii sale preventive, precum si confiscarii documentelor celor doua societati comerciale romane al caror director general era. In ceea ce priveste sumele avansate in favoarea companiei maritime romane, el sustine ca indisponibilitatea documentelor confiscate de organele de politie a determinat ineficienta procedurii de arbitraj declansate la Curtea de Arbitraj din Londra, in vederea recuperarii acestor sume. Mai mult, el nu a putut participa la procedura de lichidare a companiei nationale romane, care a inceput in 1999.
107. In masura in care prejudiciile aratate de reclamant constituie rezultatul luarii masurii arestarii preventive si al confiscarii documentelor ce apartineau societatilor comerciale al caror director general era, Guvernul apreciaza ca instanta europeana nu poate acorda despagubiri, avand in vedere faptul ca nu a fost invitat sa se pronunte asupra admisibilitatii si temeiniciei capetelor de cerere intemeiate pe aceste fapte.
In ceea ce priveste masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara, Guvernul arata ca reclamantul nu a prezentat dovada legaturii de cauzalitate dintre masura incriminata si asa-zisele daune materiale suferite de societatile comerciale. Mai mult, reclamantul nu poate solicita repararea prejudiciilor suferite de persoane juridice, deoarece cererea de fata a fost introdusa in numele reclamantului, si nu al acestor societati comerciale, astfel incat ele nu pot pretinde ca sunt victimele unei incalcari a Conventiei.
108. Curtea constata ca masura preventiva a obligarii de a nu parasi tara nu l-a impiedicat pe reclamant sa desfasoare o activitate profesionala. Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca nu exista o legatura de cauzalitate intre incalcarea Conventiei constatata si prejudiciul material pretins, respingand cererile reclamantului in aceasta privinta (Vito Sante Santoro, citata mai sus, § 64).


2. Prejudiciul moral

109. Reclamantul solicita, de asemenea, suma de 508.016 euro (EUR), cu titlu de daune morale pe care le-ar fi suferit, suma pe care o detaliaza astfel:
a) 500.000 euro (EUR) drept reparatie a prejudiciului moral suferit in urma arestarii preventive si a torturii fizice la care a fost expus in aceasta perioada, precum si ca urmare a masurii de restrangere a libertatii sale de circulatie. Reclamantul mai arata ca a fost revocat din functia de consul al Senegalului in Romania datorita lipsei de credibilitate si onorabilitate, ca urmare a faptelor prezentate mai sus.
b) 8.016 euro (EUR) reprezentand costul sederii sale in Romania pentru o perioada de 4 ani.
110. In primul rand, Guvernul considera ca reclamantul nu a facut dovada legaturii de cauzalitate dintre incalcarile Conventiei sustinute si prejudiciul moral. In al doilea rand, Guvernul apreciaza ca suma de 500.000 euro este exorbitanta si face trimitere in acest sens la jurisprudenta Curtii (Baumann impotriva Frantei, Labita impotriva Italiei, Lavents impotriva Letoniei, Freimanis si Lidums impotriva Letoniei, Diamantides impotriva Greciei, Y.B. si altii impotriva Turciei).
In ceea ce priveste suma de 8.016 EUR, Guvernul considera ca este vorba de un eventual prejudiciu material, si nu moral, cum il descrie reclamantul. De asemenea, remarca faptul ca reclamantul nu a dovedit legatura de cauzalitate dintre incalcarile prevederilor Conventiei invocate si plata chiriei in Romania timp de 4 ani. Guvernul apreciaza ca reclamantul ar fi platit oricum chirie pentru locuinta sa, indiferent ca ar fi fost in Romania sau in alta parte. Pe de alta parte, cuantumul chiriei platite in Romania este cu siguranta mai mic decat cel pe care l-ar fi platit in Grecia.
In fine, in opinia Guvernului, constatarea incalcarii Conventiei ar constitui in sine o reparatie suficienta a prejudiciului moral.
111. Curtea constata ca temeiul pentru acordarea reparatiei echitabile consta in faptul ca reclamantul nu a putut parasi teritoriul roman. In ceea ce priveste suma de 8.016 EUR, Curtea constata ca este vorba de un prejudiciu material pe care reclamantul il invoca, dar ca nu poate specula asupra a ceea ce ar fi facut reclamantul daca nu i s-ar fi interzis sa paraseasca teritoriul romanesc. In plus, reclamantul a locuit in Romania inainte de luarea masurii de interdictie si a continuat sa locuiasca acolo dupa revocarea acestei masuri (Riener impotriva Bulgariei, nr. 46.343/99, § 163, 23 mai 2006). Totusi, Curtea admite ca reclamantul trebuie sa fi suferit un prejudiciu moral ca urmare a incalcarii art. 2 din Protocolul nr. 4, care nu este compensat suficient prin constatarea incalcarii. Tinand cont de imprejurarile cauzei si statuand in echitate, conform art. 41, Curtea decide sa-i acorde suma de 5.000 EUR.

B. Cheltuieli de judecata

112. Reclamantul solicita, de asemenea, suma de 2.718 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata suportate in fata instantelor interne si suma de 10.000 EUR pentru cele efectuate in fata Curtii.
113. In ceea ce priveste cheltuielile cu procedura in fata instantelor interne, Guvernul considera ca reclamantul nu a dovedit legatura dintre chitantele trimise la Curte si procedurile interne aferente cauzei de fata, deoarece aceste documente nu precizeaza procedurile pentru care a fost platit onorariul avocatial. In ceea ce priveste cheltuielile suportate in fata Curtii, Guvernul considera ca sunt exorbitante (Sabou si Pircalab impotriva Romaniei, nr. 46.572/99, §§ 65-67, 28 septembrie 2004) si ca reclamantul nu a depus la dosar copia contractelor de asistenta judiciara si o lista recapitulativa a orelor de lucru ale avocatilor.
114. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In cauza de fata, tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila suma de 7.000 EUR pentru toate cheltuielile legate de procedura nationala si pentru procedura in fata Curtii, pe care o acorda reclamantului.

C. Dobanzi moratorii

115. Curtea considera necesar ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, IN UNANIMITATE, CURTEA
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 2 din Protocolul nr. 4, referitor la masura preventiva din data de 2 septembrie 1998, si pe art. 6 § 2 din Conventie si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 2 din Protocolul nr. 4;
3. hotaraste ca nu este cazul sa analizeze pe fond capatul de cerere intemeiat pe art. 6 § 2 din Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform dispozitiilor art. 44 § 2 din Conventie, sumele de mai jos, ce vor fi convertite in lei romanesti, la rata de schimb valabila la data platii:
(i) 5.000 EUR (cinci mii euro) cu titlu de prejudiciu moral;
(ii) 7.000 EUR (sapte mii euro) cu titlu de cheltuieli de judecata;
(iii) orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit pentru sumele mai sus mentionate;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 25 ianuarie 2007, in aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.


Bostjan M. Zupancic, Fatos Araci,
presedinte grefier adjunct

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.