"nimeni nu e mai presus de lege"

Strasbourg (Cererea nr. 15.204/02)

In cauza Atanasiu impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din:
— Boštjan M. Zupančič, presedinte;
— Corneliu Birsan;
— Elisabet Fura-Sandström;
— Alvina Gyulumyan;
— Egbert Myjer;
— David Thór Björgvinsson;
— Isabelle Berro-Lefevre, judecatori,
— Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 11 decembrie 2007, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 15.204/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Lucian Atanasiu (reclamantul,) a sesizat Curtea la data de 19 aprilie 2001 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia.)
2. Reclamantul este reprezentat de doamna T. Calipetre, avocat in Constanta. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de domnul Razvan Horatiu Radu, agentul guvernamental roman pe langa Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
3. La data de 6 septembrie 2005, Curtea a hotarat sa comunice cererea Guvernului. In temeiul prevederilor art. 29 alin. 3, aceasta a hotarat sa analizeze in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.

IN FAPT

Circumstantele cauzei


4. Reclamantul s-a nascut in anul 1956 si locuieste la Constanta.
5. La data de 20 septembrie 1987, Marcu S. a incheiat cu sotii Victoria si Iosif B. o promisiune de vanzare a unui teren in suprafata de circa 500 m2 situat la Constanta.
6. La data de 9 septembrie 1990, Marcu S. i-a vandut acelasi teren reclamantului si sotiei sale, printr-un contract autentificat in fata notarului.
7. La data de 12 noiembrie 1990, sotii B. au solicitat Judecatoriei Constanta sa constate ca, la data de 20 septembrie
1987, ei au incheiat cu Marcu S. un precontract de vanzarecumparare pentru terenul in cauza si sa pronunte o hotarare care sa tina loc de contract de vanzare-cumparare.
8. La data de 4 septembrie 1991, sotii B. i-au chemat in judecata si pe reclamant si sotia sa printr-o actiune in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare incheiat intre Marcu S., pe de o parte, si reclamant si sotia sa, pe de alta parte.
9. La data de 17 februarie 1992, Judecatoria Constanta a hotarat sa conexeze cele doua cauze.
10. La data de 13 iulie 1992, Judecatoria Constanta a respins actiunea sotilor B. si, in urma cererii reconventionale a reclamantului si a sotiei acestuia, i-a obligat pe primii sa lase terenul in posesia acestora din urma. Sotii B. au formulat recurs impotriva acestei sentinte.
11. La data de 20 noiembrie 1992, Marcu S. a decedat, iar mostenitorii sai au fost introdusi in cauza.
12. La data de 28 ianuarie 1993, la cererea sotilor B., Curtea Suprema de Justitie a stramutat dosarul Tribunalului Constanta la Tribunalul Bucuresti, pe motiv de banuiala legitima cu privire la echitatea procedurii. Judecatorul P. a facut parte din completul Curtii Supreme de Justitie care s-a pronuntat asupra acestei cereri de stramutare.
13. La data de 16 iunie 1993, Tribunalul Bucuresti a admis recursul sotilor B. si a casat hotararea Judecatoriei Constanta cu trimitere spre rejudecare in fata aceleiasi judecatorii.
14. La cererea de stramutare formulata de sotii B., prin
Decizia din data de 10 martie 1994 a Curtii Supreme de Justitie, cauza a fost transmisa Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti. Judecatorul P. a prezidat acest complet al Curtii Supreme de Justitie.
15. La data de 20 iunie 1994, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a admis actiunea sotilor B. si a constatat existenta unui contract de vanzare-cumparare incheiat in anul 1987 intre
Marcu S. si sotii B. pentru terenul in cauza.
16. La data de 15 decembrie 1994, Iosif B. a decedat, actiunea fiind continuata de sotia sa, Victoria B.
17. La data de 3 aprilie 1995, Tribunalul Bucuresti a respins apelul reclamantului si al sotiei sale ca neintemeiat. Acestia au formulat recurs. In timp ce acest recurs se afla pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, ei au formulat o plangere penala pentru fals, sustinand ca chitanta ce dovedea tranzactia din data de 20 septembrie 1987 dintre Marcu S. si sotii B. ar fi fost falsificata. Din acest motiv, procedura in fata Curtii de Apel Bucuresti a fost suspendata la data de 16 octombrie 1995 pana la solutionarea plangerii penale.
18. La data de 26 martie 1996, Parchetul de pe langa Judecatoria Constanta a pronuntat solutia de neincepere a urmaririi penale in favoarea sotilor B. Aceasta decizie a fost mentinuta in urma plangerilor ierarhice ale reclamantului, decizia definitiva a Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie datand din 7 mai 1998.
19. In urma reluarii procedurii civile, la data de 9 iunie 1998, prin Decizia din data de 7 septembrie 1998, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul reclamantului si al sotiei sale si a casat Decizia din data de 3 aprilie 1995 cu trimitere spre rejudecare, pe motivul ca Tribunalul Bucuresti pronuntase aceasta decizie fara a lua act de decesul lui Iosif B.
20. La data de 29 ianuarie 1999, Tribunalul Bucuresti a casat Hotararea din data de 20 iunie 1994 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti si a trimis cauza spre rejudecare in prima instanta. Aceasta decizie nu a fost motivata.
21. La data de 30 iunie 1999, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a admis actiunea formulata de Victoria B. Ea a constatat nulitatea contractului de vanzare-cumparare incheiat la data de 9 septembrie 1990 intre Marcu S., pe de o parte, si reclamant si sotia sa, pe de alta parte, si a constatat existenta unui contract de vanzare-cumparare incheiat in anul 1987 intre Marcu S. si sotii B. Instanta si-a intemeiat hotararea in special pe interogatoriul al carui obiect il facuse Marcu S. inainte de decesul sau si pe declaratia unui martor, care redactase chitanta din data de 20 septembrie 1987 in prezenta Victoriei B. si a lui Marcu S. Mai mult, instanta a apreciat ca Marcu S. incheiase ulterior cu reclamantul si sotia sa un alt contract de vanzarecumparare pentru acelasi teren, avand ca si consecinta lezarea intereselor Victoriei B. si ale defunctului ei sot, in favoarea carora Marcu S. semnase deja o promisiune de vanzare.
22. La data de 16 iunie 2000, Tribunalul Bucuresti a admis apelul reclamantilor si, pe fond, a respins actiunea Victoriei B., cu motivarea ca chitanta ce tinea loc de antecontract de vanzare-cumparare nu fusese semnata de Marcu S.
23. La data de 14 noiembrie 2000, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul Victoriei B. si, pe fond, a respins pretentiile reclamantului si ale sotiei sale, considerand corecta Hotararea din data de 30 iunie 1999 a judecatoriei. Fostul judecator P., intre timp devenit avocat, a reprezentat-o pe Victoria B. in fata Curtii de Apel.

IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie
24. Reclamantul sustine ca durata procedurii a incalcat principiul „termenului rezonabil” asa cum este el prevazut de art. 6 alin. 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)”.
25. Guvernul se opune acestui argument.
26. Perioada ce trebuie luata in considerare nu a inceput decat odata cu intrarea in vigoare a Conventiei in privinta Romaniei, la data de 20 iunie 1994. Totusi, pentru a aprecia caracterul rezonabil al termenelor scurse incepand cu aceasta data, trebuie tinut cont de stadiul in care se afla cauza la momentul respectiv, in cazul de fata in prima instanta, dupa 3 ani de procedura.
Perioada in discutie s-a incheiat la data de 14 noiembrie 2000. Asadar, ea a durat 6 ani si 5 luni, pentru 7 instante.

A. Asupra admisibilitatii
27. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Mai mult, ea observa ca nu este incident niciun alt motiv de
inadmisibilitate.

B. Asupra fondului
28. Reclamantul arata ca nici complexitatea cauzei, nici comportamentul partilor in procedura interna nu ar putea justifica durata acesteia. El considera ca durata nerezonabila a acestei proceduri este imputabila exclusiv autoritatilor judiciare
interne, in special casarilor succesive cu trimitere spre rejudecare, erorilor si viciilor de procedura. In fine, reclamantul arata ca, chiar daca procedura avea un obiect patrimonial, in speta solutionarea unei dispute asupra proprietatii unui teren, miza acestei proceduri a fost deosebit de importanta pentru el, deoarece era vorba de terenul pe care intentiona sa-si construiasca o casa pentru care obtinuse deja autorizatia de construire.
29. Guvernul considera ca aceasta cauza era complexa datorita incidentelor procedurale aparute, precum conexarea celor doua dosare, amanarea procedurii pana la solutionarea unei plangeri penale conexe, stramutarea cauzei si necesitatea introducerii in cauza a mostenitorilor partilor decedate. Mai mult, trebuie aratat ca nu au existat perioade lungi de inactivitate a instantelor interne.
30. Curtea reaminteste ca cerinta caracterului rezonabil al duratei unei proceduri se apreciaza in functie de circumstantele cauzei si tinand cont de criteriile consacrate de jurisprudenta sa, in special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului si cel al autoritatilor competente, precum si miza litigiului pentru partile interesate (a se vedea, printre multe altele, Cauza Frydlender impotriva Frantei [MC], nr. 30.979/96, § 43, CEDO 2000-VII).
31. Curtea observa ca aceasta cauza nu a avut o complexitate deosebita, obiectul sau vizand valabilitatea celor doua contracte de vanzare-cumparare incheiate succesiv de
acelasi vanzator, referitoare la acelasi teren. Pe de alta parte, ea constata ca intarzierile importante in procedura au fost cauzate de casarile si trimiterile successive spre rejudecare a cauzei. In acest sens, Curtea observa ca desfasurarea procedurii a fost de asemenea prelungita din cauza numeroaselor hotarari pronuntate in cauza. Astfel, cauza
a fost trimisa spre rejudecare de doua ori, fie in fata tribunalului, fie in fata judecatoriei, prin Hotararea din data de 7 septembrie 1998 a Curtii de Apel Bucuresti si prin cea din data de 29 ianuarie 1999 a Tribunalului Bucuresti, care au anulat hotararile instantelor inferioare. Mai mult, trimiterea cauzei spre rejudecare putea continua la nesfarsit in absenta unei prevederi legale care sa impiedice aceasta. Desi Curtea nu este competenta sa analizeze modul in care instantele nationale au interpretat si aplicat dreptul intern, ea considera totusi ca toate acele casari succesive cu trimitere spre rejudecare se datoreaza
erorilor comise de instantele inferioare in analizarea cauzei (Cauza Wierciszewska impotriva Poloniei, nr. 41.431/98, 25 noiembrie 2003, § 46). In plus, repetarea acestor casari denota o deficienta de functionare a sistemului judiciar (Cauza Carstea si Grecu impotriva Romaniei, nr. 56.326/00, 15 iunie 2006, § 42).
32. Prin urmare, Curtea apreciaza ca nici complexitatea cauzei, nici comportamentul reclamantului nu explica durata procedurii, privita in ansamblul ei.
33. Curtea a solutionat in mai multe randuri cauze ce ridicau probleme similare cu cea din cazul de fata si a constatat incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie (a se vedea cauza Frydlender, mentionata mai sus). Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata duce la o alta concluzie in cazul de fata. Ținand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca, in speta, durata procedurii litigioase este excesiva si nu corespunde cerintei „termenului rezonabil”.
Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1.

II. Asupra celorlalte pretinse incalcari
34. Invocand art. 6 din Conventie, reclamantul se plange de lipsa de independenta si impartialitate a instantelor care au solutionat procedura privind constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare, din cauza faptului ca judecatorul P. a facut parte din completele de judecata care au solutionat cele doua cereri de stramutare a cauzei din data de 28 ianuarie 1993 si 10 martie 1994, inainte de a activa ca avocat pentru a-I reprezenta pe adversarii sai in fata Curtii de Apel Bucuresti. Reclamantul se plange si de lipsa de acces la instanta pentru a contesta neinceperea urmaririi penale pronuntata de parchet la
data de 26 martie 1996 in urma plangerii sale penale pentru fals.
35. Curtea observa ca cererile de stramutare la care face trimitere reclamantul au fost solutionate prin doua hotarari din data de 28 ianuarie 1993 si 10 martie 1994, adica inainte de intrarea in vigoare a Conventiei in privinta Romaniei, la data de 20 iunie 1994. Mai mult, daca reclamantul ar fi avut o indoiala in ceea ce priveste influenta exercitata asupra judecatorilor Curtii de Apel Bucuresti de catre avocatul adversarilor sai, el ar fi putut sa solicite stramutarea cauzei pe motiv de banuiala legitima sau recuzarea judecatorilor respectivi, ceea ce el nu a demonstrat ca ar fi facut. In sfarsit, Curtea observa ca cererea referitoare la lipsa de acces la o instanta se refera la o procedura care s-a finalizat prin solutia definitiva a Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie din data de 7 mai 1998, cu mai mult de 6 luni inainte de introducerea cererii in fata Curtii.
36. Invocand art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plange cu privire la decizia din data de 14 noiembrie 2000 a Curtii de Apel Bucuresti prin care i-au fost respinse pretentiile asupra proprietatii pe care o dobandise.
37. Curtea reaminteste ca faptul ca un litigiu intre particulari este solutionat de o instanta pe baza dreptului in vigoare nu atrage, in sine, raspunderea statului sub incidenta art. 1 din Protocolul nr. 1, daca nu s-a constatat niciun indiciu de arbitrariu (a se vedea, printre altele, Cauza Vasilev impotriva Bulgariei (decembrie), nr. 47.063/99, 10 martie 2005). In speta, ea observa ca instantele interne au procedat la o analiza aprofundata a probelor aduse de parti. Pe de alta parte, ea nu distinge niciun indiciu de arbitrariu in hotararile pronuntate.
38. Tinand cont de ansamblul elementelor aflate in posesia sa si in masura in care ea este competenta sa examineze pretentiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparenta de incalcare a drepturilor si libertatilor garantate de Conventie sau protocoalele sale.
39. Rezulta ca aceasta parte a cererii este vadit neintemeiata si trebuie respinsa in conformitate cu art. 35 alin. 3 si 4 din Conventie.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
40. Conform art. 41 din Conventie, „In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila”.

A. Prejudiciu
41. Reclamantul solicita suma de 161.700 euro (EUR) cu titlu de daune materiale, inclusiv valoarea terenului care a facut obiectul litigiului in fata instantelor interne, precum si suma de 40.000 EUR cu titlu de daune morale pe care le-a suferit.
42. Guvernul contesta aceste pretentii.
43. Curtea nu distinge nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul material pretins si respinge aceasta cerere. In schimb, Curtea apreciaza ca reclamantul a suferit un anumit prejudiciu moral din cauza duratei procedurii sale civile. Statuand in echitate, ea ii acorda suma de 2.000 EUR cu acest titlu.

B. Cheltuieli de judecata
44. Reclamantul mai solicita suma de 2.930 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata suportate in fata instantelor interne si suma de 250 EUR pentru cele angajate in fata Curtii. In acest sens, el trimite copii de pe doua chitante ce dovedesc plata sumei de 500.000 lei vechi (ROL) si 600 lei noi (RON) catre avocata care il reprezinta in fata Curtii si o a treia chitanta pentru suma de 209,81 RON, aferenta cheltuielilor cu expedierea prin curier, platite avocatei.
45. Guvernul contesta aceste pretentii.
46. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta si tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea apreciaza ca rezonabila suma de 250 EUR cu titlul de cheltuieli de judecata entru procedura in fata Curtii si i-o acorda reclamantului.

C. Dobanzi
47. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.


PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe durata excesiva a procedurii si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 alin. 1 din Conventie;
3. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform
art. 44 alin. 2 din Conventie, urmatoarele sume:
(i) 2.000 EUR (doua mii euro) cu titlu de daune morale;
(ii) 250 EUR (doua sute cincizeci euro) cu titlu de cheltuieli de judecata;
(iii) orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit pentru sumele de mai sus;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
c) ca sumele in discutie sa fie convertite in lei noi (RON) la cursul de schimb valabil la data platii;
4. respinge cererea de satisfactie echitabila pentru rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 17 ianuarie 2008 in conformitate cu art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.


Boštjan M. Zupančič, Santiago Quesada,
presedinte grefier

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.