"nimeni nu e mai presus de lege"

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, C. Birsan, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecatori, si domnul S. Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 29 noiembrie 2007,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 10.443/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care 3 cetateni ai acestui stat, domnul Aurel Iosif si doamnele Doina-Maria Iosif si DalianaMagdalena Bobosila-Iosif (reclamantii) au sesizat Curtea la data de 13 februarie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Ei sunt reprezentati in fata Curtii de domnul I. Olteanu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, doamna B. Ramascanu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 21 noiembrie 2005 Curtea a decis sa comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 § 3, ea a decis sa analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.
4. La data de 19 octombrie 2006 camera a respins cererea reclamantilor de a tine o audiere.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei

5. Reclamantii s-au nascut in 1938, 1942 si, respectiv, 1969 si locuiesc la Bucuresti. Primii doi reclamanti, soti, sunt parintii celei de-a treia reclamante.

A. Geneza cauzei

6. La data de 26 mai 1995 reclamantii au semnat o conventie de ipoteca pe casa lor de vacanta (bunul) cu banca B. (banca), persoana juridica de drept public, constituind o garantie pentru o parte dintr-un credit acordat de banca unui tert. Bunul a fost evaluat la 215.699.000 lei romanesti vechi (ROL). Reclamantii s-au obligat sa nu instraineze bunul fara acordul scris al bancii.
7. La o data neprecizata banca si tertul au semnat o conventie de modificare a obiectului si scadentei contractului de credit initial, fara a-i informa pe reclamanti despre aceasta.
8. In urma lichidarii judiciare a bancii, toate creantele acesteia au fost transmise, la data de 21 iulie 1999, Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB), o institutie publica specializata in recuperarea creantelor statului.
9. La data de 18 septembrie 2001 AVAB i-a somat pe reclamanti sa plateasca creditul.

B. Actiunea in anularea ipotecii

10. In cursul anului 2002 reclamantii au sesizat Curtea de Apel Bucuresti cu o actiune impotriva AVAB, in vederea anularii ipotecii. Ei au aratat ca contractul de ipoteca era nul din cauza modificarii esentiale a contractului de credit, modificare cu care nu au fost de acord, si ca dreptul de a cere executarea silita a ipotecii era prescris.
11. La data de 19 martie 2002 Curtea de Apel Bucuresti a recalificat actiunea in contestatie la executare si, in conformitate cu art. 25 alin. 1 din Ordonanta de urgenta nr. 51/1998, asa cum a fost modificata prin Legea nr. 409/2001, a dispus ca reclamantii sa plateasca o cautiune in valoare de 3.867.331.000 ROL, reprezentand 20% din totalul creditului garantat partial de catre ei.
12. Prin Decizia din data de 9 aprilie 2002, Curtea de Apel Bucuresti a constatat ca reclamantii nu au platit suma mentionata mai sus si a respins actiunea fara a judeca fondul cauzei.
13. Reclamantii au formulat recurs in fata Curtii Supreme de Justitie. Ei s-au plans de faptul ca Curtea de Apel Bucuresti nu a respectat principiul conform caruia partile sunt cele care determina cadrul procesului, intrucat le-a recalificat actiunea in contestatie la executare. De asemenea, ei au aratat ca Curtea de Apel nu si-a motivat decizia si ca nu le-a analizat capetele de cerere.
14. Mai mult, ei au ridicat o exceptie de neconstitutionalitate a art. 25 alin. 1 mentionat mai sus si au solicitat Curtii Supreme sa suspende judecarea pe fond si sa trimita dosarul la Curtea Constitutionala. Ei au apreciat ca, in ipoteza in care contestatia la executare era introdusa de garant pentru o parte din creanta, calculul cautiunii in functie de valoarea totala a creantei si nu in functie de valoarea garantiei era contrar principiilor constitutionale ale protectiei proprietatii private si liberului acces la justitie. O astfel de metoda de calcul avea drept consecinta obligatia de a plati o cautiune mai mare decat valoarea bunului ce facea obiectul executarii.
15. Prin Decizia din data de 5 noiembrie 2002, Curtea Suprema a respins recursul reclamantilor. Instanta a refuzat sa suspende judecarea pe fond si trimiterea dosarului la Curtea Constitutionala, pe motivul ca exceptia de neconstitutionalitate se referea in realitate la interpretarea si aplicarea textului de lege si nu la conformitatea sa cu Constitutia. Ea a statuat ca reclamantii sunt obligati sa plateasca cautiunea deoarece anularea ipotecii ar fi avut ca efect imposibilitatea pentru AVAB de a proceda la executarea silita a garantiei. De asemenea, ea a apreciat ca nu putea sa statueze pe fondul cauzei din cauza neplatii cautiunii.
16. Prin Decizia din data de 12 iunie 2003, Curtea Suprema a respins cererea reclamantilor de revizuire a deciziei din data de 5 noiembrie 2002.

C. Executarea silita a garantiei

17. La data de 22 ianuarie 1999 banca a solicitat Tribunalului Bucuresti deschiderea procedurii de reorganizare judiciara impotriva tertului, considerand ca acesta din urma se afla in incetare de plati. Reclamantii nu au fost parte in aceasta procedura.
18. Prin Decizia din data de 29 septembrie 1999, Tribunalul Bucuresti a constatat ca dreptul de a solicita executarea silita a contractului de credit era prescris si, prin urmare, a respins cererea bancii.
19. Prin Decizia din data de 29 aprilie 2002, acelasi tribunal a respins ca tardiva cererea in revizuire introdusa de AVAB impotriva acestei decizii.
20. Prin Decizia din data de 14 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul introdus de AVAB impotriva Deciziei din data de 29 aprilie 2002, a constatat ca dreptul de a solicita executarea silita a contractului de credit nu era prescris si a trimis dosarul la Tribunalul Bucuresti pentru examinarea fondului cauzei.
21. Prin Adresa din data de 7 decembrie 2002, AVAB i-a informat pe reclamanti ca imobilul lor va fi vandut la licitatie si ca anuntul vanzarii a fost publicat in 3 ziare.
22. La o data neprecizata reclamantii au sesizat Curtea de Apel Bucuresti cu o contestatie la executare. Curtea de Apel Bucuresti le-a solicitat sa plateasca o cautiune in temeiul art. 83 alin. 1 (fostul art. 25 alin. 1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998. Fata de aceasta cerere, reclamantii s-au opus si au ridicat o exceptie de neconstitutionalitate a dispozitiei in cauza.
23. Prin adresele din 27 ianuarie si 14 februarie 2003, AVAB i-a informat din nou pe reclamanti ca imobilul lor va fi vandut la licitatie si ca anuntul vanzarii a fost publicat in 3 ziare.
24. La data de 5 martie 2003 bunul reclamantilor a fost vandut pentru suma de 44.779 dolari americani (USD), adica echivalentul a 1.495.005.014 ROL.
25. La data de 8 aprilie 2003 AVAB le-a solicitat reclamantilor sa predea imobilului adjudecatarului.
26. La data de 13 mai 2003 Curtea de Apel Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate mentionata mai sus.
27. Prin Decizia din data de 30 septembrie 2003, Curtea Constitutionala a respins exceptia, retinand ca s-a pronuntat deja asupra aceleiasi exceptii ridicate in alte cauze si ca motivele pe care le-a expus acolo raman valabile si in speta.
28. La o data neprecizata, Curtea de Apel Bucuresti a respins contestatia la executare a reclamantilor din cauza neplatii cautiunii.

II. Dreptul si practica interna pertinente

A. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51 din 15 decembrie 1998 privind recuperarea anumitor active ale bancilor, modificata prin Legea nr. 409 din 17 iulie 2001

ARTICOLUL 25

"(1) Debitorii pot contesta in justitie masurile dispuse de AVAB potrivit prezentei ordonante de urgenta si pot face contestatie la executare numai dupa depunerea unei cautiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificarii.
(2) Dovada privind plata cautiunii prevazute la alin. (1) va insoti in mod obligatoriu contestatia debitorului fara care aceasta nu va putea fi inregistrata (...)"
29. In urma modificarilor legislative ulterioare, art. 25 alin. 1 a devenit art. 83 alin. 1.

B. Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, in redactarea sa de la momentul respectiv

ARTICOLUL 2

"(1) Curtea Constitutionala asigura controlul constitutionalitatii legilor (...) si a ordonantelor Guvernului.
(...)
(3) (...) Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constitutiei."
(...)

ARTICOLUL 23

"(1) Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante (...) in vigoare, de care depinde solutionarea cauzei.
(2) Exceptia poate fi ridicata la cererea uneia dintre parti sau, din oficiu, de catre instanta de judecata.
(3) Nu pot face obiectul exceptiei (...) prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.
(4) Sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de catre instanta in fata careia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, printr-o incheiere (...).
(5) Pe perioada solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate judecarea cauzei se suspenda.
(6) Daca exceptia este inadmisibila, fiind contrara prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanta o respinge printr-o incheiere motivata, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala."

C. Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004 a Curtii Constitutionale

30. Prin aceasta decizie, Curtea Constitutionala a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 83 alin. 1 din ordonanta mentionata mai sus. Prevederile relevante din decizie sunt urmatoarele:
"Drept urmare, desi ratiunile in considerarea carora legiuitorul a instituit exigenta platii unei cautiuni, constand in preocuparea de a restrange posibilitatea exercitarii cu reacredinta a contestatiei la executare, in scop exclusiv dilatoriu, nu pot fi minimalizate si, cu atat mai putin, negate, determinarea apriorica si imperativa a cuantumului cautiunii, stabilirea acestuia la 20% din valoarea activului bancar supus valorificarii, cat si, mai ales, convertirea neplatii sale intr-un fine de neprimire a contestatiei la executare sunt excesive si, prin aceasta, ingradesc in mod nepermis accesul liber la justitie. Astfel, in masura in care cuantumul sumei datorate este deosebit de important, ceea ce il pune pe debitor in imposibilitate de a achita cautiunea impusa de lege, acesta este lipsit de dreptul de a formula contestatie la executare si de a repune in discutie respectivul cuantum, chiar daca, prin ipoteza, nu datoreaza in realitate suma la care a fost impus (...).
Fata de cele de mai sus (...), Curtea [constitutionala], in numele legii, admite exceptia de neconstitutionalitate (...) si constata ca dispozitiile art. 83 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 (...) sunt neconstitutionale."

D. Codul de procedura civila

ARTICOLUL 322

"Revizuirea unei hotarari ramase definitiva in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, se poate cere in urmatoarele cazuri:
(9) Daca Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale datorata unei hotarari judecatoresti, iar consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate."

IN DREPT

I. Asupra pretinselor incalcari ale art. 6 § 1 din Conventie
31. Din perspectiva art. 6 § 1 din Conventie, reclamantii formuleaza urmatoarele doua capete de cerere: primul determinat de respingerea actiunii lor in anularea ipotecii din cauza neplatii cautiunii si al doilea intemeiat pe refuzul Curtii Supreme de a trimite cauza in fata Curtii Constitutionale.
32. Curtea le va analiza separat.

A. Respingerea actiunii in anularea ipotecii din cauza neplatii cautiunii

33. Reclamantii se plang de faptul ca respingerea actiunii lor in anulare a ipotecii din cauza neplatii cautiunii le-a incalcat dreptul de acces la o instanta asa cum este el garantat de art. 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"1. Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."

1. Asupra admisibilitatii

34. Guvernul afirma ca reclamantii nu au invocat lipsa de resurse financiare si ca au beneficiat de un termen, care a curs de la data de 19 martie pana la data de 9 aprilie 2002, pentru a plati cautiunea.
35. Reclamantii nu au prezentat observatii asupra acestui aspect.
36. Curtea retine ca argumentul Guvernului se aseamana cu o exceptie intemeiata pe neepuizarea cailor de atac interne, care este strans legata de esenta capatului de cerere intemeiat pe art. 6 § 1 din Conventie, astfel incat este cazul sa fie unita cu fondul (vezi, mutatis mutandis, Iorga impotriva Romaniei, nr. 4.227/02, § 29, 25 ianuarie 2007).
37. Pe de alta parte, Curtea constata, in lumina tuturor elementelor aflate in posesia sa, ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, ea constata ca acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Asadar, el trebuie declarat admisibil.

2. Asupra fondului

a) Argumentele partilor


38. Guvernul reaminteste ca interesul unei bune administrari a justitiei poate necesita impunerea unei restrictii financiare la accesul la o instanta. In acest sens, el citeaza cauzele Kreuz impotriva Poloniei (nr. 28.249/95, CEDO 2001-VI, § 54) si Tolstoy-Miloslavsky impotriva Regatului Unit (13 iulie 1995, seria A nr. 316-B, pp. 80-81, §§ 61 si urmatoarele).
39. El considera ca obligatia de a plati o cautiune constituie o ingerinta admisa in dreptul de acces la o instanta, avand in vedere ca ea este prevazuta de lege (si anume art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998), ca ea urmareste scopuri legitime, urmarind sa garanteze celeritatea procedurii de executare silita si sa protejeze creditorul impotriva relei-credinte a debitorului si ca este proportionala cu aceste scopuri.
40. Guvernul observa ca actul normativ in cauza reglementa o procedura speciala avand ca obiect recuperarea anumitor active ale bancilor in care statul era actionar majoritar, in vederea rezolvarii dificultatilor lor financiare.
41. De asemenea, el subliniaza ca natura insasi a cautiunii este cea a unei garantii care, in caz de admitere a contestatiei, ii este restituita persoanei care a platit-o.
42. In ceea ce priveste suma cautiunii, Guvernul constata ca ea a fost stabilita prin lege, si nu de catre instante. El adauga ca aceasta suma nu trebuia sa fie derizorie pentru a putea reprezenta o adevarata garantie in exercitarea cu buna-credinta a drepturilor procesuale.
43. El observa ca, in speta, spre deosebire de Cauza Kreuz mentionata mai sus, instantele nationale nu pot modifica suma cautiunii tinand cont de situatia financiara a reclamantilor, in masura in care aceasta suma este stabilita prin lege.
44. El constata ca hotararile instantelor nationale nu au fost arbitrare si ca ingerinta in dreptul de acces la o instanta era proportionala cu scopurile urmarite, avand in vedere si faptul ca aceasta cautiune putea sa le fie restituita reclamantilor.
45. Reclamantii contesta argumentele Guvernului.
46. Ei reamintesc ca, potrivit jurisprudentei Curtii (De Geouffre de la Pradelle impotriva Frantei, Hotararea din 16 decembrie 1992, seria A nr. 253B), efectivitatea dreptului de acces la o instanta impune ca exercitarea dreptului in cauza sa nu fie impiedicata de existenta vreunui obstacol de drept sau de fapt ce ar putea afecta esenta insasi a dreptului. Reclamantii observa ca obstacolele de fapt cuprind stabilirea unei valori excesive a unei sume care, conform legislatiei nationale, trebuie achitata pentru exercitarea unei actiuni in justitie sau a unei cai de atac, daca partea interesata nu dispune de resurse financiare suficiente (Ait-Mouhoub impotriva Frantei, 28 octombrie 1998, Culegere 1998-VIII).
47. Ei apreciaza ca ingerinta in dreptul lor de acces la o instanta nu era prevazuta de lege, in masura in care actiunea lor in anulare a ipotecii era supusa unei taxe de timbru scazute, in timp ce Curtea de Apel Bucuresti, recalificand actiunea in contestatie la executare, a facut astfel aplicabil art. 25 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998. Reclamantii considera ca aceasta prevedere, a carei neconstitutionalitate a fost constatata prin Decizia din data de 29 ianuarie 2004 a Curtii Constitutionale, nu putea fi considerata lege.
48. In opinia lor, argumentele Guvernului asupra scopului legitim urmarit nu pot fi luate in considerare, in masura in care creditorul insusi nu fusese diligent in vederea recuperarii creantei sale, a carei prescriere a fost constatata prin Decizia din data de 29 septembrie 1999 a Tribunalului Bucuresti.
49. In ceea ce priveste proportionalitatea ingerintei, ei subliniaza ca suma excesiva a cautiunii a constituit un obstacol insurmontabil pentru dreptul lor de acces la o instanta. In acest sens, ei constata ca aceasta suma reprezenta 20% din intreaga creanta si nu din valoarea imobilului ce facea obiectul ipotecii. Mai mult, aceasta suma depasea cu mult valoarea obiectului litigiului, precum si pretul la care imobilul a fost vandut la licitatie. Ei subliniaza si ca Curtea de Apel Bucuresti a respins o contestatie la executare pentru acelasi motiv al neplatii cautiunii.
50. Reclamantii concluzioneaza ca, din cauza valorii sale, cautiunea nu a reprezentat o garantie, ci, dimpotriva, o masura de natura sa ii impiedice sa se adreseze unei instante pentru analizarea cauzei.
b) Aprecierea Curtii
51. Curtea reaminteste ca art. 6 § 1 din Conventie garanteaza fiecarui individ dreptul ca o instanta sa fie sesizata cu orice contestatie referitoare la drepturile si obligatiile sale cu caracter civil. Astfel, el consacra un "drept la o instanta", al carui drept de acces, si anume dreptul de a sesiza instanta in materie civila, nu constituie decat unul dintre aspecte.
52. Totusi, "dreptul la o instanta" nu este absolut. El se preteaza la limitari deoarece, prin insasi natura sa, el impune o reglementare a statului care este liber sa aleaga mijloacele pe care le va utiliza in acest scop.
53. In aceasta privinta Curtea reaminteste ca ea nu a exclus niciodata faptul ca interesele unei bune administrari a justitiei ar putea justifica impunerea unei restrictii financiare la accesul unei persoane la o instanta (Tolstoy-Miloslavsky, mentionata mai sus, pp. 80-81, §§ 61 si urmatoarele, si Kreuz, mentionata mai sus, § 59).
54. In ciuda marjei de apreciere de care dispune statul in materie, Curtea subliniaza ca o limitare a accesului la o instanta nu se impaca cu art. 6 § 1 decat daca urmareste un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit (Weissman si altii impotriva Romaniei, nr. 63.945/00, 24 mai 2006, § 36).
55. In mod special, in lumina principiului conform caruia Conventia are ca scop sa protejeze drepturi nu teoretice sau iluzorii, ci concrete si efective, Curtea reitereaza faptul ca valoarea cheltuielilor, apreciata in lumina circumstantelor unei anumite cauze, inclusiv solvabilitatea reclamantului si faza procedurii in care este impusa restrictia respectiva sunt factori de luat in seama la stabilirea imprejurarii daca partea interesata a beneficiat de dreptul sau de acces la o instanta sau daca, din cauza valorii cheltuielilor, accesul la o instanta a fost limitat atat de mult incat dreptul este incalcat in insasi esenta sa (Tolstoy-Miloslavsky, mentionata mai sus, pp. 80-81, §§ 63 si urmatoarele, Kreuz, mentionata mai sus, § 60, si Weissman si altii, mentionata mai sus, § 37).
56. In speta, Curtea observa ca neplata sumei de 133.984 euro (EUR) cu titlu de cautiune pentru introducerea actiunii a dus la anularea acesteia.
57. Curtea constata inca de la inceput ca suma respectiva, care este fara indoiala foarte mare pentru orice justitiabil de rand, nu era justificata nici de circumstantele speciale ale cauzei, nici de situatia financiara a reclamantilor, ci reprezenta un procent fix, stabilit prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998. In aceste conditii, Curtea nu poate fi de acord cu argumentul Guvernului, conform caruia reclamantii nu au invocat lipsa lor de resurse.
58. Tinand cont de marimea cuantumului cautiunii, Curtea nu poate subscrie nici la argumentul Guvernului, conform caruia reclamantii au beneficiat de termenul de la 19 martie pana la 9 aprilie 2002 pentru a achita cautiunea.
59. Curtea statueaza ca suma solicitata din partea reclamantilor pentru a introduce actiunea era excesiva cu atat mai mult cu cat ea depasea cu mult valoarea la care imobilul fusese evaluat la incheierea contractului de ipoteca, precum si suma obtinuta in urma vanzarii sale la licitatie (vezi paragrafele 6 si 24 de mai sus). Ea nu poate specula asupra calificarii actiunii in cauza, nici asupra eventualei restituiri a cautiunii in caz de admitere a actiunii.
60. Curtea observa ca obligatia impusa reclamantilor de a achita o cautiune extrem de ridicata pentru a putea introduce actiunea i-a lipsit de posibilitatea de a obtine examinarea fondului cauzei si, prin urmare, de dreptul lor de acces la o instanta. Mai mult, ea observa ca Curtea Constitutionala, sesizata intr-o alta cauza cu o exceptie de neconstitutionalitate a prevederii legale privind stabilirea valorii cautiunii, a decis ca nu era conforma cu Constitutia (vezi paragraful 30 de mai sus).
61. Tinand seama de circumstantele spetei si in special de faptul ca restrictia litigioasa a intervenit in stadiul initial al procedurii, Curtea apreciaza ca ea a fost disproportionata si ca astfel a adus atingere insesi esentei dreptului de acces la o instanta (vezi, mutatis mutandis, Teltronic-CATV impotriva Poloniei, nr. 48.140/99, 10 ianuarie 2006).
62. Prin urmare, Curtea a concluzionat ca statul nu a pastrat un echilibru just intre interesul sau de a percepe cheltuieli de judecata, pe de o parte, si interesul reclamantilor de a-si expune pretentiile in fata unei instante, pe de alta parte.
63. Prin urmare, Curtea respinge exceptia de neepuizare a cailor de atac interne, ridicata de Guvern, si constata ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie.
Articol interesant (11)

B. Refuzul Curtii Supreme de a trimite cauza in fata Curtii Constitutionale

64. Reclamantii apreciaza ca refuzul Curtii Supreme de a trimite cauza in fata Curtii Constitutionale pentru a statua asupra exceptiei de neconstitutionalitate pe care au ridicat-o este contrara art. 6 § 1 din Conventie.

1. Asupra admisibilitatii

65. Curtea constata, in lumina tuturor elementelor aflate in posesia sa, ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, Curtea observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

2. Asupra fondului

66. Guvernul nu exclude faptul ca refuzul unei instante nationale, chemata sa se pronunte in ultima instanta, de a trimite o cauza in fata unei alte instante ar putea aduce atingere dreptului de acces la o instanta, daca un astfel de refuz are un caracter arbitrar. Totusi, el apreciaza ca nu acesta este cazul in speta. El considera ca, chiar daca refuzul Curtii Supreme de a trimite cauza in fata Curtii Constitutionale ar putea fi considerat o ingerinta in dreptul reclamantilor la o instanta, aceasta ingerinta era prevazuta de lege, urmarea un scop legitim si era proportionala cu acest scop.
67. El arata ca, potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala nu este competenta sa se pronunte asupra modului de interpretare sau aplicare a legii. Or, Curtea Suprema si-a motivat refuzul prin faptul ca exceptia in cauza se referea la interpretarea si aplicarea textului de lege, si nu la neconstitutionalitatea sa. In ceea ce priveste scopul legitim urmarit, Guvernul face trimitere la cerinta celeritatii procedurii si la interesul creditorului de a-si recupera creanta. In ceea ce priveste proportionalitatea ingerintei, el considera ca decizia Curtii Supreme a fost suficient motivata si ca, de aceea, nu are un caracter arbitrar.
68. In plus, Guvernul constata ca reclamantii au ridicat aceasta exceptie intr-un alt dosar si ca Curtea Constitutionala a respins-o prin Decizia din data de 30 septembrie 2003. Asadar, el apreciaza ca reclamantii au beneficiat de posibilitatea de a li se analiza exceptia de neconstitutionalitate de catre Curtea Constitutionala si ca refuzul Curtii Supreme de a trimite cauza in fata acestei instante nu le-a incalcat dreptul de acces la instanta.
69. Reclamantii contesta argumentul Guvernului. Ei arata ca Curtea Suprema, refuzand in mod arbitrar sa trimita cauza in fata Curtii Constitutionale, s-a ridicat ea insasi la rangul de instanta constitutionala, savarsind astfel un abuz de putere lipsit de cea mai mica justificare, in masura in care Curtea Constitutionala era singura competenta sa analizeze exceptia de neconstitutionalitate si in care solutia procedurii depindea de solutia pe care ar fi dat-o aceasta instanta.
70. In plus, ei constata ca Curtea Constitutionala, sesizata ulterior cu aceeasi exceptie intr-o alta cauza, a admis-o prin Decizia din data de 29 ianuarie 2004.
71. Dupa parerea lor, art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, invocat de Guvern, nu era pertinent in speta, avand in vedere faptul ca ei nu contestau interpretarea sau aplicarea art. 25 alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, ci invocau, in schimb, neconstitutionalitatea sa. Reclamantii considera ca refuzul Curtii Supreme de a trimite cauza a fost abuziv si nu putea fi justificat nici de cerinta de celeritate a procedurii, nici de interesele creditorului. In plus, ei considera ca o astfel de ingerinta ar fi disproportionata cu scopurile invocate.
72. Reclamantii considera ca faptul ca Curtea Constitutionala a analizat aceeasi exceptie, pe care si ei au invocat-o intr-o alta procedura, nu-i putea lipsi de dreptul de acces la o instanta in procedura in anulare a ipotecii.
73. Tinand cont de concluziile sale de la paragrafele 60 si 61 de mai sus, Curtea nu considera necesar sa examineze acest capat de cerere (vezi, mutatis mutandis, Ciobanu impotriva Romaniei, nr. 29.053/95, § 41, 16 iulie 2002, si Mateescu si altii impotriva Romaniei, nr. 30.698/96, § 37, 22 octombrie 2002).

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie

74. Reclamantii arata faptul ca somarea lor din data de 18 septembrie 2001 se referea la un drept prescris si ca vanzarea la licitatie a imobilului ce le apartinea a avut loc in timp ce procedura referitoare la prescrierea dreptului de a obtine executarea silita se afla inca pe rolul Tribunalului Bucuresti. Ei apreciaza ca refuzul instantelor nationale de a le examina cauza le-a incalcat dreptul la respectarea bunurilor, asa cum este el garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."

A. Asupra admisibilitatii

75. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, Curtea
observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

76. Guvernul constata ca raportul juridic instituit prin incheierea contractului de ipoteca intre banca si reclamanti este un raport de drept civil, creat intre particulari si in raport cu care statul este un tert. Mai mult, el considera ca reclamantii ar fi avut posibilitatea sa achite, inainte de vanzarea la licitatie a bunului lor, creditul pe care il garantasera si sa introduca dupa vanzare o actiune impotriva tertului sau sa ceara inscrierea lor in tabelul creditorilor sai, in vederea recuperarii contravalorii imobilului lor.
77. De asemenea, Guvernul apreciaza ca ingerinta in dreptul reclamantilor la respectarea bunului lor era prevazuta de lege, urmarea un scop legitim si era proportionala cu acest scop. El considera ca, in speta, nu a avut loc nicio incalcare a dreptului reclamantilor la respectarea bunului lor.
78. Reclamantii contesta argumentele Guvernului, apreciind ca incalcarea dreptului lor de proprietate a fost consecinta refuzului instantelor nationale de a le analiza cererile.
79. Curtea considera ca acest capat de cerere este direct legat de capatul de cerere analizat din perspectiva art. 6 § 1 din Conventie. Tinand cont de concluziile sale de la paragrafele 62 si 63 de mai sus, ea apreciaza ca nu este cazul sa statueze asupra temeiniciei sale (vezi, mutatis mutandis, printre altele, Glod impotriva Romaniei, nr. 41.134/98, § 46, 16 septembrie 2003, Albina impotriva Romaniei, nr. 57.808/00, § 43, 28 aprilie 2005, Lungoci impotriva Romaniei, nr. 62.710/00, § 48, 26 ianuarie 2006).

III. Asupra celorlalte pretinse incalcari ale art. 6 § 1 din Conventie

80. Invocand in esenta art. 6 § 1 din Conventie, reclamantii se plang de faptul ca Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia din data de 14 noiembrie 2002, a favorizat AVAB intr-o procedura in care ei nu erau parti (vezi paragrafele 17-20 de mai sus).
81. Invocand in esenta art. 6 § 1 din Conventie, reclamantii se plang de respingerea, prin Decizia din data de 30 septembrie 2003 a Curtii Constitutionale, a exceptiei de neconstitutionalitate pe care au ridicat-o (vezi paragraful 27 de mai sus).
82. Tinand cont de totalitatea elementelor aflate in posesia sa si in masura in care ea este competenta sa examineze pretentiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparenta de incalcare a drepturilor si libertatilor garantate de Conventie sau de protocoalele sale.
83. Rezulta ca acest capat de cerere este vadit neintemeiat si trebuie respins in conformitate cu art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.
84. De asemenea, reclamantii se plang, din perspectiva art. 6 § 1 din Conventie, de faptul ca Curtea Suprema de Justitie nu a procedat la administrarea probelor in cadrul procedurii in revizuire ce s-a finalizat prin Decizia sa din data de 12 iunie 2003 (vezi paragraful 16 de mai sus).
85. Curtea observa ca, solicitand revizuirea Deciziei din data de 5 noiembrie 2002 a Curtii Supreme, reclamantii urmareau sa obtina redeschiderea procedurii incheiate cu o decizie definitiva. Or, ea reaminteste ca, conform unei jurisprudente constante, Conventia nu garanteaza, ca atare, dreptul la revizuirea unui proces [vezi, mutatis mutandis, Constandache impotriva Romaniei (dec.), nr. 46.312/99, 11 iunie 2002].
86. Rezulta ca acest capat de cerere este incompatibil ratione materiae cu prevederile Conventiei in sensul art. 35 § 3 si trebuie respins in conformitate cu art. 35 § 4.

IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

87. Conform art. 41 din Conventie:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

88. Reclamantii solicita cu titlu de daune materiale suma de 173.167 euro (EUR) reprezentand valoarea bunului lor. Ei prezinta un deviz estimativ pe care l-au intocmit la data de 12 aprilie 2006, tinand cont "de preturile minime" de pe piata imobiliara.
89. Guvernul contesta aceasta suma. El subliniaza ca acest bun al reclamantilor a fost evaluat la 215.699.000 lei romanesti vechi (ROL), adica 106.098 dolari americani (USD), cu ocazia incheierii contractului de ipoteca, si ca el a fost vandut la licitatie pentru o suma de 1.495.004.000 ROL, adica 44.779 USD. De asemenea, el observa ca reclamantii nu au prezentat niciun raport de expertiza pentru a sustine suma solicitata si ca, in plus, devizul estimativ pe care l-au furnizat este speculativ si nu contine criteriile de natura tehnica, cum ar fi amplasamentul imobilului, vechimea sa, starea sa, structura si accesul la utilitati. Mai mult, el constata ca acest deviz nu este sustinut de anunturi imobiliare sau informatii furnizate de Camera Notarilor Publici referitor la preturile imobilelor.
90. Ca raspuns la observatiile Guvernului asupra art. 41 din Conventie, reclamantii au furnizat un raport de expertiza din data de 6 septembrie 2006, conform caruia valoarea imobilului in cauza este de 220.000 EUR, precum si anunturi imobiliare.
91. Guvernul nu a comunicat observatii complementare despre acest subiect.
92. Reclamantii mai solicita si suma de 27.500 EUR cu titlu de daune morale pentru "hartuirea judiciara" ale carei victime au fost si care a avut consecinte asupra sanatatii si imaginii lor, precum si asupra veniturilor lor. Ei furnizeaza in acest sens documente medicale ce atesta internarea celei de-a doua reclamante intr-un institut oncologic in perioada 23 noiembrie - 5 decembrie 2005 si in perioada 7-10 martie 2006, precum si doua interventii chirurgicale pe care aceasta le-a suferit. Ei sustin ca au suferit prejudicii de imagine din cauza anunturilor referitoare la vanzarea la licitatie a bunului lor, publicate in mai multe randuri in mai multe ziare. In sfarsit, ei apreciaza ca veniturile lor s-au diminuat din cauza timpului alocat pentru asigurarea apararii lor in procedurile litigioase.
93. Guvernul considera ca suma solicitata cu titlu de daune morale nu este fondata, in masura in care reclamantii nu au demonstrat o legatura de cauzalitate intre suferintele psihice invocate si pretinsa incalcare a drepturilor garantate de Conventie.
94. Guvernul apreciaza ca hotararea Curtii ar putea constitui in sine o reparatie suficienta a pretinsului prejudiciu moral suferit de reclamanti.
95. Curtea observa ca, in speta, singurul fundament de retinut pentru acordarea unei reparatii echitabile consta in faptul ca reclamantii nu au beneficiat de un drept de acces la o instanta pentru a-si expune pretentiile.
96. In ceea ce priveste prejudiciul material pretins, Curtea nu poate specula asupra rezultatului pe care l-ar fi avut actiunea in anulare a ipotecii, daca incalcarea Conventiei nu ar fi avut loc. Asadar, nu este cazul sa li se acorde reclamantilor vreo despagubire cu acest titlu (vezi Lungoci, mentionata mai sus, § 53, si, mutatis mutandis, Findlay impotriva Regatului Unit, hotararea din 25 februarie 1997, Culegere 1997-I, p. 284, § 85).
97. In ceea ce priveste prejudiciul moral, Curtea apreciaza ca reclamantii au suferit intr-adevar o frustrare din cauza respingerii actiunii lor. Statuand in echitate, Curtea le acorda suma de 5.000 EUR cu titlu de daune morale.
98. Curtea reaminteste, de asemenea, jurisprudenta sa bine stabilita, conform careia, in caz de incalcare a art. 6 din Conventie, reclamantii trebuie repusi, cat mai curand posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca nu ar fi avut loc incalcarea cerintelor acestei prevederi [Piersack impotriva Belgiei (art. 50), Hotararea din 26 octombrie 1984, seria A nr. 85, p. 16, § 12]. O hotarare care constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica nu numai de a le plati partilor interesate sumele alocate cu titlu de reparatie echitabila, ci si de a alege, sub controlul Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, masurile generale si/sau, daca este cazul, individuale ce trebuie adoptate in ordinea sa juridica interna pentru a pune capat incalcarii constatate de Curte si a-i inlatura, in masura posibilului, consecintele, astfel incat sa restabileasca, pe cat posibil, situatia anterioara acesteia (Ilascu si altii impotriva Moldovei si Rusiei [MC], nr. 48.787/99, § 487, CEDO 2004-VII).
99. Art. 322 § 9 din Codul de procedura civila permite revizuirea unui proces pe plan intern, daca Curtea a constatat incalcarea drepturilor unui reclamant. In plus, Curtea apreciaza ca atunci cand constata ca un reclamant nu a avut acces la o instanta stabilita prin lege, redresarea cea mai potrivita ar fi, in principiu, rejudecarea sau redeschiderea procedurii in timp util si cu respectarea cerintelor art. 6 din Conventie (vezi Lungoci, mentionata mai sus, § 56; Yanakiev impotriva Bulgariei, nr. 40.476/98, § 90, 10 august 2006).

B. Cheltuieli de judecata

100. Reclamantii solicita suma de 4.145 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata in procedurile judiciare interne si in fata Curtii. In acest sens, ei prezinta documente justificative relevante pentru o suma totala de 98.700.000 ROL, din care 89.700.000 ROL pentru procedura in fata Curtii.
101. Guvernul nu se opune acordarii reclamantilor a unei sume care sa corespunda cheltuielilor necesare, legate de procedura interna si de cea in fata Curtii, care sa fie sustinute cu documente.
102. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil.
103. Cu toate acestea, trebuie tinut cont de faptul ca Curtea a constatat in speta o incalcare a unui singur capat de cerere formulat de reclamanti. Conform art. 41, un reclamant poate recupera numai cheltuielile de judecata rezonabile in ceea ce priveste cuantumul lor si care au fost real si necesar angajate pentru a incerca sa corecteze in ordinea juridica interna si in fata Curtii incalcarile constatate de aceasta (vezi, mutatis mutandis, I.J.L. si altii impotriva Regatului Unit din 19 septembrie 2000, cererile nr. 29.522/95, 30.056/96 si 30.574/96, Culegere 2000-IX, § 151).
104. In speta, tinand cont de documentele justificative furnizate de reclamanti si avand in vedere criteriile de mai sus, Curtea considera rezonabila suma de 2.500 EUR, cu toate cheltuielile incluse, si le-o acorda reclamantilor.

C. Dobanzi moratorii

105. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii
Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE,
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 din Conventie privind dreptul de acces la o instanta si pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie din cauza anularii actiunii reclamantilor pentru neplata cautiunii;
3. hotaraste ca nu este cazul sa statueze asupra capatului de cerere intemeiat pe art. 6 § 1 din Conventie referitor la refuzul Curtii Supreme de Justitie de a trimite dosarul in fata Curtii Constitutionale;
4. hotaraste ca nu este cazul sa statueze asupra capatului de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
5. hotaraste:
a) ca statul parat sa asigure redeschiderea procedurii in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie, daca reclamantii doresc acest lucru, si sa le plateasca simultan urmatoarele sume:
(i) 5.000 EUR (cinci mii euro) cu titlu de daune morale;
(ii) 2.500 EUR (doua mii cinci sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecata;
b) ca sumele respective sa fie convertite in moneda statului parat, la cursul de schimb valabil la data platii, la care sa fie adaugata orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
c) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
6. respinge cererea de reparatie echitabila pentru rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la data de 20 decembrie 2007, in conformitate cu art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.


Bostjan M. Zupancic, Santiago Quesada,
presedinte grefier

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.