"nimeni nu e mai presus de lege"

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep

Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 12 februarie 2008,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 35.077/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Traian Licu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 27 august 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul, caruia i s-a acordat asistenta judiciara din oficiu, este reprezentat de domnul Liviu Capraru, avocat din Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamantul sustine ca anularea unei decizii definitive pronuntate in favoarea sa a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice si dreptul la respectarea bunurilor.
4. La data de 23 mai 2005, Curtea a hotarat sa comunice cererea Guvernului. La data de 20 februarie 2007, invocand prevederile art. 29 § 3 din Conventie, aceasta a hotarat sa analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

In fapt

5. Reclamantul s-a nascut in anul 1953 si locuieste in Bucuresti.
6. In timpul regimului comunist, statul a implementat un vast program de construire de locuinte destinate spre a fi inchiriate salariatilor din cadrul intreprinderilor de stat. Administrarea lor a fost incredintata intreprinderilor de stat specializate, actionand sub autoritatea primariilor. Conditiile de atribuire a acestor locuinte erau stabilite prin Legea nr. 5/1973. In fiecare intreprindere, un comitet sindical analiza cererile salariatilor si intocmea o lista de prioritate. Ulterior se incheia contractul de inchiriere cu intreprinderile ce administrau aceste locuinte. Legea nr. 5/1973 a fost abrogata in anul 1996.
7. Prin Decizia din data de 18 decembrie 1990, Primaria Sectorului 3 Bucuresti (Primaria) a atribuit Institutului National de Cercetare "ICSITMU-Titan" mai multe apartamente intr-un imobil in curs de constructie, in vederea inchirierii lor catre salariatii acestui institut.
8. La data de 8 februarie 1991, institutul i-a atribuit reclamantului unul dintre aceste apartamente, el figurand pe primul loc pe lista salariatilor care au solicitat o locuinta.
9. Reclamantul a prezentat intreprinderii care administra apartamentul documentele necesare pentru incheierea contractului de inchiriere. Totusi, semnarea contractului a fost amanata in asteptarea finalizarii lucrarilor.
10. La putin timp dupa finalizarea lucrarilor, prin Adresa din data de 21 iulie 1994, Primaria l-a informat pe reclamant ca a revocat atribuirea mai multor apartamente, printre care si al sau, catre institutul "ICSITMU-Titan".
11. La data de 25 iulie 1994, Primaria a atribuit acest apartament uzinei "Faur". A doua zi, aceasta i l-a atribuit lui S.I., unul dintre salariatii sai. La o data neprecizata, intreprinderea care administra apartamentul a incheiat cu S.I. un contract de inchiriere.
12. La data de 5 septembrie 1994, Primaria Bucuresti le-a vandut apartamentul lui S.I. si sotiei sale, care l-au inchiriat unei societati comerciale.
13. Printr-o actiune introdusa la 25 august 1994 impotriva Primariei, reclamantul a solicitat anularea atribuirii apartamentului catre S.I. El a aratat ca prima atribuire a dat nastere in patrimoniul sau unor drepturi cu caracter civil. Prin urmare, acesta considera ca apartamentul intrase in circuitul civil si ca Primaria nu mai putea sa revoce aceasta atribuire printr-un act administrativ.
14. Primul termen de judecata in fata Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti a avut loc la data de 30 iunie 1995. La 19 ianuarie 1998, reclamantul a solicitat anularea contractului de vanzare-cumparare a apartamentului, precum si introducerea in cauza a lui S.I. si a sotiei lui (denumiti in continuare sotii S.).
15. Prin Sentinta din data de 18 iunie 1999, instanta a respins actiunea, considerand ca, in lipsa unui contract de inchiriere, prima atribuire nu produsese efecte civile. Judecatoria a statuat ca Primaria a procedat legal cu privire la revocarea unui act administrativ si a confirmat vanzarea apartamentului.
16. Prin Decizia din data de 23 mai 2000 a Tribunalului Bucuresti, apelul reclamantului a fost admis. Instanta a anulat atribuirea si vanzarea apartamentului catre S.I., considerand ca:
"Odata depusa repartitia la ICRAL Vitan si luarea in evidenta a acestei repartitii, se presupune ca intre parti s-a incheiat contractul de locatiune in plan volitiv. Ca atare, apelantul reclamant a dobandit dreptul de folosinta a spatiului, iar statul un drept de incasare a chiriei (...).
Chiar daca contractul de inchiriere nu a fost incheiat in forma scrisa si nu din vina apelantului reclamant, ci pentru ca blocul nu era finalizat, partile au dobandit drepturi proprii, nicio parte neputand revoca oferta. (...)
In aceste conditii, statul a incalcat dreptul de folosinta al carui titular era apelantul reclamant, asa incat repartitia emisa intimatului parat S.I. are caracter nelegal, nelicit si abuziv.
Se are in vedere si faptul ca intimatul parat era exclus de la dreptul de a primi un spatiu din fondul locativ de stat conform Legii nr. 5/1973 si Decretului nr. 5/1975, acesta detinand in proprietate o alta constructie (...).
Cum repartitia este nula, avand o cauza falsa si nelicita, conform art. 968 din Codul civil, ea nu putea produce efecte juridice.
Ca atare, fiind incheiat in baza unui act nul, si contractul de vanzare-cumparare subsecvent este nul."
17. Primaria si sotii S. au formulat recurs impotriva acestei decizii.
18. Prin Decizia definitiva din data de 22 martie 2001, Curtea de Apel Bucuresti a anulat recursul Primariei ca fiind nemotivat si l-a respins ca neintemeiat pe cel al sotilor S., in urmatoarele conditii:
"Exista insa si situatii de exceptie, cand actul administrativ nu mai poate fi revocat, ca urmare a dispozitiilor exprese ale legii ori a naturii drepturilor si obligatiilor care s-au nascut in urma actului administrativ. (...)
Actul de repartitie initial poate fi calificat ca un act administrativ care a dat nastere la contracte civile (in sensul larg al termenului), ceea ce inseamna ca acesta a dobandit caracter irevocabil.
Intocmirea in forma scrisa a contractului de inchiriere (...) nu s-a putut realiza pentru simplul fapt ca blocul nu era finalizat.
Cu toate acestea, la momentul depunerii repartitiei la ICRAL Vitan, odata cu luarea in evidenta a acestei repartitii, intre reclamantul Licu Traian, pe de o parte, si ICRAL Vitan, de cealalta parte, s-a incheiat (in plan volitiv) contractul de locatiune care da nastere la drepturi si obligatii pentru fiecare parte. (...)
Existenta Legii nr. 5/1973, care prevedea expres modalitatea de inchiriere a spatiului locativ, precum si conditiile stabilirii si platii chiriei, a facut ca actul administrativ emis initial sa produca efecte specifice dreptului civil si sa capete astfel caracterul irevocabilitatii.
In aceste conditii, repartitia emisa ulterior in favoarea recurentilor-parati nu-si mai poate produce efectele.
Drept consecinta, contractul de vanzare-cumparare (...) este supus sanctiunii nulitatii."
19. La o data neprecizata, la cererea sotilor S., procurorul general a formulat in fata Curtii Supreme de Justitie un recurs in anulare impotriva celor doua decizii mentionate mai sus. Acesta sustinea, pe de o parte, ca reclamantul a introdus tardiv actiunea in anularea contractului de vanzare-cumparare in fata Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti si, pe de alta parte, ca in lipsa semnarii unui contract de inchiriere, atribuirea apartamentului in favoarea reclamantului ramanea un act administrativ care, prin faptul ca nu a generat drepturi si obligatii civile, era susceptibil de a fi revocat.
20. Prin Decizia din data de 30 aprilie 2002, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare, a infirmat deciziile din 23 mai 2000 si 22 martie 2001 si, pe fond, a confirmat Sentinta din 18 iunie 1999 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti.
21. Curtea Suprema de Justitie a statuat ca cererea de anulare a contractului de vanzare-cumparare era inadmisibila, deoarece reclamantul ar fi trebuit sa o formuleze cel mai tarziu in cadrul primului termen de judecata in fata Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti.
22. In ceea ce priveste revocarea ordinului de atribuire, Curtea Suprema de Justitie a apreciat ca aceasta a fost legala din urmatoarele motive:
"(...) Ordinul de repartitie este un act de drept administrativ (...) individual, unilateral si obligatoriu (...).
Revocarea (retractarea) actelor administrative de autoritate se poate face pentru motive de nelegalitate sau oportunitate numai pana cand acest act intra in circuitul civil (deci iese din sfera drepturilor administrative).
Actul administrativ, deci ordinul de repartitie 612 din 8 februarie 1991, nu a iesit niciodata din sfera raporturilor de drept administrativ.
Instantele de casare au retinut gresit incheierea unui contract de inchiriere in plan volitiv, intrucat raporturile de inchiriere si ocupare a locuintei de catre chiriasi se nasc numai in momentul in care se incheie contractul de inchiriere in forma scrisa (dispozitiile Legii nr. 5/1973 sub imperiul careia a inceput raportul juridic, cat si ale Legii nr. 112/1996 precizand acest lucru).
In consecinta, in mod gresit au apreciat instantele de apel si de recurs ca emiterea unei noi repartitii pentru apartament este nula de drept.
In cazul in speta, singurul organ care putea sa decida asupra mentinerii dispozitiilor de repartizare emise sau sa le revoce era Primaria Sectorului 3, intrucat repartitia nu intrase in circuitul civil.
Primaria Sectorului 3, constatand, in momentul finalizarii constructiei, ca partial dispozitiile de repartizare nu mai sunt oportune, le-a revocat.
In concluzie, revocarea repartitiei initiale atribuite reclamantului s-a efectuat in mod legal, intrucat aceasta nu intrase in circuitul civil."
23. La data de 10 iulie 2002, S.I. si sotia sa au vandut apartamentul in cauza unui tert.

In Drept

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie


24. Reclamantul sustine ca a avut loc o incalcare a dreptului sau la un proces echitabil din cauza anularii de catre Curtea Suprema de Justitie a Deciziei definitive pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti la data de 22 martie 2001. El invoca art. 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."

A. Asupra admisibilitatii


25. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, Curtea observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului


26. Facand trimitere la cauza Brumarescu, Guvernul admite ca, in conformitate cu o jurisprudenta constanta a Curtii, admiterea unei cai extraordinare de atac ce supune unei noi judecati o decizie definitiva printr-o procedura de reexaminare este considerata o incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice (Brumarescu impotriva Romaniei, [MC], nr. 28.342/95, § 62, CEDO 1999-VII).
27. Totusi, Guvernul subliniaza ca, in speta, spre deosebire de cauza mentionata mai sus, recursul in anulare a fost introdus in termenul legal de un an de la data deciziei atacate, nefiind expresia unei puteri discretionare a procurorului general de a actiona fara limita in timp. In plus, Guvernul invoca si cauza Ryabykh si arata ca motivele pe care s-a intemeiat recursul in anulare fac parte din motivele exceptionale ce pot justifica anularea unei decizii ce a dobandit autoritate de lucru judecat (Ryabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX). Astfel, o pretinsa eroare de drept cu privire la interpretarea prevederilor legale ce reglementeaza materia contractelor de inchiriere ar justifica anularea deciziei Curtii de Apel Bucuresti.
28. In fine, Guvernul considera ca reclamantul a putut sa isi expuna argumentele in fata Curtii Supreme de Justitie in cadrul unei proceduri ce respecta cerintele art. 6 § 1 din Conventie.
29. Reclamantul contesta argumentele Guvernului si sustine in continuare ca anularea Deciziei definitive din 22 martie 2001 a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice.
30. Curtea reaminteste ca unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data de catre instante in mod definitiv unui litigiu sa nu mai poata fi supusa unei noi judecati (Brumarescu, citata anterior, § 61). In baza acestui principiu, niciuna dintre parti nu este abilitata sa solicite reexaminarea unei hotarari definitive si executorii cu singurul scop de a obtine o reanalizare a cauzei si o noua hotarare in privinta sa. Reexaminarea nu trebuie sa devina un apel deghizat, iar simplul fapt ca pot exista doua puncte de vedere asupra problematicii respective nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauza (Ryabykh, citata anterior, § 52).
31. In speta, Curtea constata ca se regasesc aceleasi elemente ca cele care au determinat-o, de exemplu, in cauza S.C. Masinexportimport Industrial Group S.A., sa constate incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice si, prin urmare, incalcarea art. 6 § 1 din Conventie, si anume interventia intr-un litigiu civil a procurorului general, care nu era parte in procedura, si rejudecarea unei hotarari definitive ce a dobandit autoritate de lucru judecat (S.C. Masinexportimport Industrial Group S.A. impotriva Romaniei, nr. 22.687/03, § 36, 1 decembrie 2005).
Curtea nu a distins niciun element care ar putea sa o determine sa se indeparteze de la aceasta jurisprudenta.
32. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a Deciziei definitive din data de 22 martie 2001 a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, aducand astfel atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil.
Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1


33. Reclamantul se plange de o incalcare a dreptului la respectarea bunurilor sale, avand in vedere ca decizia Curtii Supreme de Justitie l-a lipsit de posibilitatea de a se folosi de apartamentul ce ii fusese atribuit in anul 1991. Acesta invoca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."

A. Asupra admisibilitatii


34. Guvernul sustine ca acest capat de cerere este incompatibil ratione materiae cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, cu motivarea ca un contract de inchiriere de locuinta nu face din titularul sau proprietarul unui "bun" protejat prin articolul mentionat mai sus. Prin urmare, Guvernul afirma ca reclamantul nu era titular nici al unui bun, nici al unei creante fata de stat, in virtutea careia ar fi putut pretinde ca are cel putin o "speranta legitima" de a obtine exercitarea efectiva a unui drept de proprietate.
35. Reclamantul se opune argumentelor Guvernului.
36. Curtea reaminteste ca dreptul la un contract de inchiriere, recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, reprezinta o creanta suficient de bine stabilita pentru a constitui un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 [vezi Teteriny impotriva Rusiei, nr. 11.931/03, § 50, 30 iunie 2005, si Malinovski impotriva Rusiei, nr. 41.302/02, § 46, CEDO 2005-... (extrase)].
37. In speta, Curtea observa ca prin Decizia definitiva din 22 martie 2001 Curtea de Apel Bucuresti a confirmat existenta unui contract de inchiriere incheiat in urma exprimarii consimtamantului partilor. Acest contract de inchiriere constituia asadar o creanta in baza careia reclamantul putea pretinde ca are cel putin o "speranta legitima" de a obtine exercitarea unui drept de natura patrimoniala, ce se incadreaza in notiunea de "bunuri" continuta in art. 1 din Protocolul nr. 1.
38. Rezulta ca exceptia preliminara a Guvernului trebuie respinsa.
39. In continuare, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, aceasta observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului


40. Guvernul sustine ca ingerinta in dreptul reclamantului de a folosi apartamentul in discutie era justificata de necesitatea de a apara ordinea juridica, si anume de a asigura respectarea prevederilor legale, printre care in special Legea nr. 5/1973, care prevedea incheierea in scris a unui contract de inchiriere de locuinta. Acesta adauga ca justul echilibru intre interesele in cauza nu a fost afectat, din moment ce reclamantul nu a locuit niciodata in apartament si nici nu a platit vreodata chirie.
41. Reclamantul se opune argumentelor Guvernului si arata ca, in temeiul prevederilor din Codul civil, un contract de inchiriere de locuinta poate fi incheiat prin simplul acord de vointa al partilor, chiar si in lipsa unui inscris, acesta putand servi eventual ca proba, dar neavand influenta asupra valabilitatii contractului de inchiriere.
42. Curtea apreciaza ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a Deciziei definitive din data de 22 martie 2001, decizie ce confirmase existenta in patrimoniul reclamantului a unei "creante" impotriva statului, constituie o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantului.
43. Asadar, decizia Curtii Supreme de Justitie a avut ca efect lipsirea reclamantului de bunul sau, in sensul celei de-a doua teze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.
44. O privare de proprietate ce intra sub incidenta acestei a doua norme se poate justifica numai daca se demonstreaza, in special, ca a intervenit pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege. Pe deasupra, orice ingerinta in exercitarea dreptului de proprietate trebuie sa respecte criteriul proportionalitatii (Brumarescu, citata anterior, §§ 73-74).
45. In speta, Curtea observa ca Guvernul invoca o eroare de drept a instantelor interne pentru a justifica ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor reclamantului. Or, avand in vedere faptul ca autoritatile locale au beneficiat de doua cai de atac pentru a-si apara pozitia si a-si expune argumentele, Curtea apreciaza ca, in ciuda marjei de apreciere de care dispune statul in materie, aceasta pretinsa eroare nu poate fi suficienta pentru a justifica lipsirea de un bun dobandit in deplina legalitate in urma unui litigiu civil solutionat in mod definitiv (vezi, mutatis mutandis, S.C. Masinexportimport Industrial Group S.A., citata anterior, §6; Konnerth impotriva Romaniei, nr. 21.118/02, § 74, 12 octombrie 2006, si Bartos impotriva Romaniei, nr. 12.050/02, § 56, 20 iulie 2006).
46. Mai mult, presupunand chiar sa s-ar putea demonstra ca privarea de proprietate a servit unei cauze de interes public, Curtea considera ca justul echilibru nu a fost mentinut si ca reclamantul a suportat o sarcina speciala si exorbitanta, din moment ce a fost lipsit nu numai de dreptul de a folosi apartamentul, ci si de orice despagubire sau masura reparatorie in acest sens (vezi, mutatis mutandis, Brumarescu, citata anterior, §§ 79-80).
47. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie


48. Conform art. 41 din Conventie:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
49. Reclamantul nu a formulat nicio cerere in termenul acordat de Curte in acest scop.

Pentru aceste motive, In unanimitate, Curtea
1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie;
3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 4 martie 2008, in aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.


Josep Casadevall, Santiago Quesada,
presedinte grefier

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.