"nimeni nu e mai presus de lege"

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 1 aprilie 2008, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 32.030/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Ecaterina Gabriela Spinu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 26 aprilie 2001, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 12 iulie 2006, Curtea a decis sa ii comunice Guvernului capatul de cerere intemeiat pe articolul 6 § 1 din Conventie in ceea ce priveste echitatea procedurii penale. Invocand prevederile art. 29 § 3 din Conventie, ea a decis sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei

4. Reclamanta s-a nascut in anul 1971 si locuieste in Ramnicu Valcea.

1. Arestarea preventiva a reclamantei si urmarirea penala impotriva sa

5. La data de 11 ianuarie 1996, reclamanta a fost convocata la sediul politiei din Ramnicu Valcea pentru a fi audiata cu privire la un omor ce avusese loc in Oradea in noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 1995. In aceeasi zi, ea a fost predata sub escorta la politia din Oradea. Reclamanta afirma ca a fost insultata in mod constant pe traseu de catre ofiterii de politie care o insoteau. Guvernul contesta aceste afirmatii si observa ca niciun element de proba nu a fost adus in sprijinul lor.
6. La data de 12 ianuarie 1996, reclamanta a fost pusa sub acuzare si arestata preventiv pentru o perioada de 30 de zile, dupa ce i-a fost adusa la cunostinta de catre procuror invinuirea de savarsire a infractiunilor de nedenuntare a talhariei urmata de moartea lui N.A., de tentativa de omor si de talharie asupra lui V.T., precum si de detinere de substante toxice, infractiuni prevazute de art. 176, 211, 312 si 262 din Codul penal si de art. 14 din Decretul nr. 466/1979 privind regimul produselor si substantelor toxice.

7. La prima audiere la politie, reclamanta a negat orice participare la faptele imputate. Ulterior, ea a revenit asupra
declaratiei sale initiale si a recunoscut, in prima faza, faptele referitoare la V.T., precum si participarea sa la omorul savarsit asupra lui N.A. Ea afirma ca a recunoscut faptele imputate ca efect al relelor tratamente la care a fost supusa din partea agentilor de politie. Mai mult, ea sustine ca, in anul 1996, i-a fost prescris si administrat un tratament cu diazepam si alte medicamente pe baza de barbiturice de catre doctorul inchisorii in scopul de a o determina sa recunoasca. Guvernul contesta aceste afirmatii privind supunerea la rele tratamente si observa ca ele nu sunt sustinute.
8. Din dosarul medical al reclamantei tinut in timpul arestului sau preventiv rezulta ca aceasta a suferit de insomnie in anii 1996 si 1997 si ca i-a fost administrat un tratament pe baza de barbiturice.
9. Au avut loc perchezitii la domiciliul reclamantei si al celorlalti 2 suspecti, H.G. si M.M. La domiciliul ultimului mentionat, politia a descoperit o vesta ce ii apartinea lui M.M., cu pete de sange pe interior. Vesta a fost trimisa pentru analiza petelor de sange, insa grupa sanguina nu a putut fi stabilita. In timpul urmaririi penale, acesti 2 coinculpati si-au recunoscut participarea la faptele imputate.
10. La data de 19 februarie 1996 a aparut in presa un articol intitulat „Doi subofiteri ajunsi asasini” (in speta suspectii H.G. si M.M.), ce descria faptele imputate reclamantei. In articolul respectiv nu exista nicio mentiune explicita referitoare la sursa informatiilor pe care le prezenta.
11. Prin rechizitoriul din data de 27 mai 1996, Parchetul de pe langa Tribunalul Judetean Bihor a trimis-o in judecata pe reclamanta in acelasi timp cu M.M. si H.G. pentru infractiunile mentionate mai sus. In opinia parchetului, M.M. si H.G. ar fi comis o infractiune de talharie urmata de moartea lui N.A., pe care reclamanta nu a denuntat-o. Mai mult, reclamanta si H.G. ar fi comis o tentativa de omor si de talharie asupra lui V.T., parte civila in proces. Pentru a savarsi aceste infractiuni, reclamanta ar fi folosit substante toxice.
12. In opinia parchetului, faptele prezentate in rechizitoriu erau stabilite de raportul medico-legal, de declaratiile coinculpatului M.M. si ale reclamantei care recunosteau faptele imputate si de procesul-verbal de confruntare dintre reclamanta si victima V.T. Rechizitoriul preciza si faptul ca marturiile coinculpatului M.M. si ale reclamantei, facute in prezenta avocatilor lor alesi, au fost inregistrate pe o caseta video si consemnate in scris. Pe de alta parte, s-a mentionat ca inculpatii, asistati tot de avocatii lor, au participat la o reconstituire a faptelor.
13. Pentru parchet, faptele erau dovedite de procesul-verbal de cercetare la fata locului, de plansele foto, de reconstituire,
de identificarea unui grup de persoane, de expertizele si de documentele medicale prezentate, pe langa depozitiile martorilor si marturiile inculpatilor.

2. Instanta de fond

14. In sedinta de judecata din data de 14 octombrie 1996, reclamanta a solicitat ca tribunalul sa audieze martorii acuzarii care erau absenti. Printr-o incheiere de sedinta, instanta a dispus ca parchetul sa faca demersurile necesare pentru a-i prezenta la audiere.
15. Prin Incheierea de sedinta din data de 11 noiembrie 1996, instanta a amanat judecata pentru data de 9 decembrie
1996, pentru motivul ca martorii acuzarii nu erau prezenti, si a emis mandate de aducere in sarcina politiei, pentru a-i cauta pe martori la domiciliu si pentru a-i aduce. Un martor al apararii a fost audiat de instanta.
16. In sedinta de judecata din data de 26 ianuarie 1998, dupa mai multe amanari din cauza unor erori de procedura, instanta a constatat lipsa martorilor acuzarii si a dat citire depozitiilor pe care le-au facut in timpul urmaririi penale.
Reclamanta a contestat aceasta citire, aratand ca era necesara audierea martorilor, cu atat mai mult cu cat dovezile aflate la dosar erau contradictorii.
17. In fata instantei, reclamanta si coinculpatii M.M. si H.G. au revenit asupra declaratiilor pe care le-au dat in timpul urmaririi penale: recunoscandu-si participarea la faptele referitoare la V.T., ei au negat in schimb participarea lor la producerea mortii lui N.A.
18. In sedinta de judecata din data de 2 februarie 1998, instanta le-a ordonat reclamantei si celorlalti coinculpati sa nu contacteze mass-media pentru a da detalii despre cauza.
19. In sedinta de judecata din data de 24 aprilie 1998, reclamanta a solicitat din nou instantei sa dispuna audierea martorilor acuzarii. Mai mult, ea a aratat ca, in timpul arestului sau preventiv, a fost supusa unor rele tratamente din partea agentilor de politie si ca a fost drogata pentru a recunoaste faptele.
20. Prin Sentinta din data de 8 iunie 1998, tribunalul a schimbat incadrarea juridica a faptele si a hotarat ca din probele aflate la dosar reiesea ca reclamanta se facea vinovata de complicitate la infractiunea de talharie urmata de moartea lui N.A., de tentativa de talharie asupra lui V.T., precum si de detinere de substante toxice. Instanta a condamnat-o la pedeapsa de 10 ani inchisoare, la pedeapsa complementara a interzicerii de a se afla in orasul Oradea pentru o perioada de 3 ani dupa executarea pedepsei si la plata unor daune-interese catre partile civile.
21. In ceea ce priveste afirmatiile reclamantei privind relele tratamente, instanta a considerat ca acestea nu au fost sustinute, ca daduse declaratia in prezenta avocatului ales si ca din caseta inregistrata in timpul audierii sale nu reiesea ca fusese supusa unor rele tratamente. Totusi, instanta a constatat ca era evident ca reclamanta avusese dificultati sa le indice politistilor traseul urmat in Oradea in noaptea crimei — ceea ce se explica prin faptul ca ea nu cunostea orasul — si ca politistii dadusera dovada de „exces de zel” atunci cand au insistat ca aceasta sa il indice cu exactitate.
22. In ceea ce priveste raspunderea penala a reclamantei pentru complicitatea la infractiunea de omor savarsita asupra lui N.A., instanta a retinut ca ea a fost dovedita de propriile sale marturii si prin cele ale coinculpatului M.M., facute in timpul urmaririi penale in prezenta avocatilor lor, precum si de petele de sange gasite pe vesta acestuia din urma, in ciuda faptului ca spalarea ei facuse imposibila analiza.
23. Un articol aparut la data de 22 septembrie 1998 in ziarul „Evenimentul zilei” a prezentat faptele, mentionand un alibi oferit reclamantei de mama sa, dar care nu fusese luat in considerare de anchetatori.
24. Un articol aparut la data de 31 octombrie 1998 in ziarul „Romania libera” a abordat de asemenea cauza, bazandu-se pe declaratiile catorva martori si ale coinculpatului M.M. Din el reiesea ca autoritatile implicate in ancheta refuzasera sa faca comentarii si sa raspunda la intrebarile ziaristilor. Un alt articol aparut la data de 6 februarie 1999 a expus un „studiu al cauzei”, realizat de ziaristul V.B. Aceste articole nu faceau nicio trimitere directa la sursa informatiilor.

3. Instanta de apel — Curtea de Apel Oradea

25. Reclamanta a formulat apel impotriva Sentintei din 8 iunie 1998, solicitand achitarea sa pentru complicitate la infractiunea de omor si pentru infractiunea de talharie asupra lui N.A., invocand insuficienta probelor. In subsidiar, ea a solicitat schimbarea incadrarii juridice cu privire la faptele imputate in nedenuntarea unei infractiuni. Ea a subliniat ca marturisise faptele intr-un moment in care se afla sub influenta anumitor medicamente.
26. La data de 29 octombrie 1998, curtea de apel a statuat ca probele erau contradictorii si ca reclamanta revenise, in fata tribunalului, asupra declaratiei sale conform careia ar fi comis talharia urmata de moartea lui N.A. La cererea reclamantei, curtea de apel i-a audiat pe martorul S.L. si pe victima V.T.
27. La data de 26 martie 1999, curtea de apel a audiat pe partea civila V.I., mostenitor al lui N.A., si pe martorii acuzarii T.G. si V.C., care au revenit asupra declaratiilor date in timpul urmaririi penale. La cererea parchetului, martorul acuzarii M.G., care asistase la reconstituirea faptelor, a fost audiat. Procesul verbal de reconstituire a faptelor, precum si rapoartele medico-legale au fost analizate de curtea de apel. Reclamanta a declarat ca nu intelege sa mai solicite administrarea altor probe.
28. In sedinta de judecata din data de 2 aprilie 1999, reclamanta, reprezentata prin avocatul sau, si-a prezentat motivele de apel. Avand ultimul cuvant, ea si-a justificat revenirea asupra declaratiei in ceea ce priveste participarea la infractiunea comisa fata de N.A. prin faptul ca, in momentul in care a dat declaratia, ea se afla sub influenta anumitor medicamente. Totusi, reclamanta a recunoscut participarea sa la tentativa de talharie asupra lui V.T.
29. Prin Decizia din data de 7 mai 1999, curtea de apel a admis apelul reclamantei, achitand-o de acuzatia de complicitate la talharie urmata de moartea lui N.A. si respingand cererea de daune-interese a partilor civile. Curtea de apel a apreciat ca situatia de fapt referitoare la decesul lui N.A. retinuta de parchet si de tribunalul judetean nu era confirmata de probele administrate in cauza. Ea a aratat ca era de datoria parchetului sa aduca dovezile suficiente care sa permita condamnarea reclamantei. Or, din dosar nu reiesea ca reclamanta era vinovata de omorul respectiv. Singura proba acuzatorie o constituiau marturiile sale, asupra carora ea a revenit, de altfel, care nu erau coroborate cu alte elemente din dosar, si aceasta cu atat mai mult cu cat martorii acuzarii au revenit ei insisi asupra declaratiilor facute in timpul urmaririi penale. Prin urmare, prezumtia de nevinovatie impunea achitarea ei.
30. Curtea de apel a statuat, in schimb, ca din probele aflate la dosar reiesea ca reclamanta se facea vinovata de savarsirea infractiunii de talharie asupra lui V.T. si de detinere de substante toxice si a condamnat-o la pedeapsa de 2 ani de inchisoare. Pe de alta parte, aceasta a dispus punerea sa in libertate, dupa ce a constatat ca durata arestului preventiv executat era egala cu cea a pedepsei aplicate.
31. Unul dintre judecatorii completului de judecata a redactat o opinie separata, argumentand ca din probe reiesea ca reclamanta era vinovata si de complicitate la talharie urmata de moartea lui N.A. El a evidentiat declaratiile foarte detaliate ale reclamantei si ale coinculpatului M.M. date in timpul urmaririi penale, prin care si-au recunoscut faptele si pe care se baza reconstituirea facuta de anchetatori. De asemenea, el a retinut ca reconstituirea fusese facuta in prezenta inculpatilor si a avocatilor lor, ceea ce excludea orice influenta si constrangere din partea anchetatorilor.

4. Instanta de recurs — Curtea Suprema de Justitie

32. Ministerul public a formulat recurs, aratand ca curtea de apel nu facuse o interpretare corecta a probelor si ca din declaratiile martorilor reiesea ca reclamanta a fost intr-adevar complice la infractiunea de omor savarsita asupra lui N.A. Nu a fost dispusa nicio noua masura de urmarire.
33. La data de 23 mai 2000, Curtea Suprema de Justitie a tinut o prima sedinta la care au fost prezenti reclamanta si ceilalti 2 coinculpati reprezentati de acelasi avocat din oficiu. Totusi, Curtea Suprema de Justitie a amanat judecata din cauza unui viciu de procedura referitor la partile civile. In acelasi timp, ea a dispus numirea unui avocat din oficiu pentru fiecare dintre coinculpati.
34. In sedinta de judecata din data de 3 octombrie 2000, reclamanta si ceilalti 2 coinculpati au fost reprezentati inca o data de acelasi avocat numit din oficiu. Dezbaterile au avut loc in aceeasi zi, iar reclamanta, avand ultimul cuvant, a solicitat respingerea recursului Ministerului Public. Reclamanta precizeaza ca nu a avut timp decat sa aprobe concluziile avocatului si ca sedinta nu a durat decat aproximativ 5 minute.
35. Prin Decizia din data de 7 noiembrie 2000, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul parchetului, casand decizia curtii de apel si confirmand sentinta pronuntata in prima instanta. Ea s-a exprimat dupa cum urmeaza:
28 „Din examinarea probelor existente in dosar rezulta ca instanta de fond a pronuntat o solutie temeinica si legala, decizia instantei de apel fiind gresita.
Din analiza atenta a declaratiilor inculpatilor, facute in cursul urmaririi penale, comparativ cu declaratiile lor date ulterior, la instante, se desprinde cu usurinta concluzia ca cele care exprima adevarul sunt relatarile facute in cursul urmaririi penale.
Relatarile inculpatilor facute in cursul urmaririi penale se coroboreaza cu alte probe, din care rezulta, in mod cert, savarsirea de catre ei a infractiunilor retinute in sarcina lor de catre instanta de fond (...).
Referitor la infractiunea de omor, a carei victima a fost N.A., declaratiile inculpatilor M.M. si R.E. [reclamanta], prin care au recunoscut savarsirea faptei, facute in cursul urmaririi, se coroboreaza cu urmele de sange identificate ulterior pe partea interioara a gecii inculpatului M.M.
La evaluarea declaratiilor inculpatilor facute la urmarirea penala (...) este de avut in vedere ca aceste recunoasteri au avut loc in prezenta aparatorilor (...).
Pe langa toate argumentele, logic si coerent prezentate in considerentele sentintei instantei de fond, sunt de avut in vedere si conduc la aceeasi concluzie si motivele exprimate in scris, prin opinia separata a judecatorului P.N. care a facut parte din completul de judecata la judecarea apelului.
Pentru toate aceste considerente, urmeaza a se admite recursul parchetului, a se casa decizia instantei de apel, cu privire la dispozitia de achitare a inculpatilor M.M. (...) si pentru inculpata R.E. [reclamanta], pentru infractiunea prevazuta de art. 26—174—176 lit. d) din Codul penal.”
36. Prin Decizia din data de 11 ianuarie 2002, Curtea Suprema de Justitie a respins contestatia in anulare a reclamantei avand ca obiect anularea Deciziei din data de 7 noiembrie 2000 mentionata mai sus, fara a redeschide fondul cauzei.
37. La data de 14 aprilie 2004, reclamanta a fost liberata conditionat.

II. Dreptul intern pertinent

1. Codul de procedura penala in vigoare la data evenimentelor

38. Prevederile relevante sunt urmatoarele:

ARTICOLUL 341
„(1) Presedintele inainte de a incheia dezbaterile da ultimul cuvant inculpatului personal.
(2) In timpul in care inculpatul are ultimul cuvant, nu i se pot pune intrebari. Daca inculpatul releva fapte sau imprejurari noi, esentiale pentru solutionarea cauzei, instanta dispune reluarea cercetarii judecatoresti.”

ARTICOLUL 38514
„(1) Instanta verifica hotararea atacata pe baza lucrarilor si materialului din dosarul cauzei si a oricaror inscrisuri noi, prezentate la instanta de recurs.
(2) Instanta este obligata sa se pronunte asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror si de parti.”

ARTICOLUL 38515
„(1) Instanta, judecand recursul, pronunta una din urmatoarele solutii: (...)
2. admite recursul, casand hotararea atacata si (...) a) mentine hotararea primei instante, cand apelul a fost gresit admis; (...)
c) (...) Curtea Suprema de Justitie, daca admite recursul, cand este necesara administrarea de probe, dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarare a fost casata (...);
d) retine cauza spre rejudecare (...).”

ARTICOLUL 38516
„(1) Cand instanta de recurs caseaza hotararea si retine cauza spre rejudecare potrivit art. 38515 pct. 2 lit. d), se pronunta prin decizie si asupra probelor ce urmeaza a fi administrate, fixand termen pentru rejudecare (...).”

ARTICOLUL 38519
„Rejudecarea cauzei dupa casarea hotararii atacate se desfasoara potrivit dispozitiilor cuprinse in partea speciala, titlul II, capitolele I («Judecata — Dispozitii generale») si II(«Judecata in prima instanta»), care se aplica in mod corespunzator.”
2. Modificarile Codului de procedura penala intrate in vigoare
la data de 7 septembrie 2006
39. Prevederile relevante sunt urmatoarele:

ARTICOLUL 38514
„(11) Cu ocazia judecarii recursului, instanta este obligata sa procedeze la ascultarea inculpatului prezent (...), atunci cand acesta nu a fost ascultat la instantele de fond si apel, precum si atunci cand aceste instante nu au pronuntat impotriva inculpatului o hotarare de condamnare.”

ARTICOLUL 4081
„(1) Hotararile definitive pronuntate in cauzele in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a unui drept prevazut de Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pot fi supuse revizuirii, daca consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate.
(2) Pot cere revizuirea:
a) persoana al carei drept a fost incalcat;
b) sotul si rudele apropiate ale condamnatului, chiar si dupa moartea acestuia;
c) procurorul.
(3) Cererea de revizuire se introduce la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care judeca cererea in complet de 9 judecatori.
(4) Cererea de revizuire se poate face in termen de un an de la data ramanerii definitive a hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului.
(...)
(11) Cand instanta constata ca cererea este fondata:
a) desfiinteaza, in parte, hotararea atacata sub aspectul dreptului incalcat si, rejudecand cauza, cu aplicarea dispozitiilor din capitolul III, sectiunea II, inlatura consecintele incalcarii dreptului;
b) desfiinteaza hotararea si, cand este necesara administrarea de probe, dispune rejudecarea de catre instanta in fata careia s-a produs incalcarea dreptului, aplicandu-se dispozitiile din capitolul III, sectiunea II (...).”

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie

40. Reclamanta se plange de faptul ca nu a beneficiat de un proces echitabil, in masura in care Curtea Suprema de Justitie a condamnat-o pentru complicitate la talharie urmata de moartea lui N.A., dupa ce fusese achitata in apel, fara sa fie reaudiata personal si in lipsa oricarei alte probe nouadministrate.
Ea sustine o incalcare a dreptului sau la un proces echitabil, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele in partea sa relevanta:
„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) de catre o instanta (...) care va hotari (...)asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa.”

A. Asupra admisibilitatii

41. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, Curtea constata ca acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului

a) Argumentele partilor

(i) Reclamanta
42. Reclamanta releva ca, desi a avut ultimul cuvant pentru cateva minute, astfel cum prevede art. 341 din Codul de procedura penala, nu a fost audiata in timpul dezbaterilor de catre Curtea Suprema de Justitie, care a decis condamnarea sa penala pentru infractiunea cea mai grava. In plus, aceasta instanta nu a audiat martorii in mod direct. Reclamanta subliniaza ca singura instanta care a dispus masuri pentru a audia martorii, si anume curtea de apel, a dispus achitarea sa.
43. Ea apreciaza ca probele prezentate de parchet nu ii stabileau vinovatia in ceea ce priveste omorul savarsit asupra lui N.A. si evidentiaza ca tribunalul si Curtea Suprema de Justitie au acordat intaietate declaratiei pe care ea a dat-o in timpul urmaririi penale, in detrimentul celei date in fata instantei.
44. In sfarsit, ea releva ca, desi prevederile legale nationale actuale impun instantelor de recurs sa audieze inculpatul si martorii, ele nu au intrat in vigoare decat in anul 2006 si, prin urmare, nu erau susceptibile sa ii remedieze situatia.

(ii) Guvernul
45. Guvernul considera ca trebuie facuta o distinctie intre cauza de fata si Cauza Constantinescu impotriva Romaniei (nr. 28.871/95, § 59, CEDO 2000-VIII), prin faptul ca, in speta, reclamanta nu a fost condamnata pentru prima oara de catre instanta care a statuat in recurs. In opinia sa, trebuie subliniat faptul ca, prin casarea hotararii pronuntate in apel, Curtea Suprema de Justitie a restabilit constatarile facute de tribunalul judetean in Sentinta sa din data de 8 iunie 1998. Mai mult decat atat, spre deosebire de Cauza Ilisescu si Chiforec impotriva Romaniei (nr. 77.364/01, 1 decembrie 2005), in care reclamantul nu fusese niciodata audiat de o instanta, in cauza
de fata reclamanta fusese deja audiata de prima instanta.
46. In ceea ce priveste omisiunea Curtii Supreme de Justitie de a o audia pe reclamanta, Guvernul arata ca aceasta a fost prezenta la cele doua sedinte de judecata care au avut loc in timpul procesului de recurs si ca a fost asistata de un avocat numit din oficiu. Mai mult, el subliniaza ca din dosar nu reiese ca reclamanta ar fi solicitat in mod expres sa fie audiata de instanta de recurs. In acest context, Guvernul atrage atentia asupra ultimelor modificari ale Codului de procedura penala, care obliga instantele care statueaza in recurs sa audieze inculpatul.
47. In ceea ce priveste omisiunea Curtii Supreme de Justitie a audia din nou martorii, Guvernul subliniaza ca acestia fusesera deja audiati in cadrul procesului si ca reclamanta nu a solicitat o noua audiere a lor. Mai mult decat atat, hotararea de condamnare a reclamantei nu s-a intemeiat exclusiv sau in mod determinant pe depozitiile martorilor, ci pe ansamblul elementelor de proba aflate la dosar, in special pe declaratiile inculpatilor si pe petele de sange identificate pe partea interioara a vestei lui M.M. Prin aceasta, situatia in cauza de fata difera de cea din cauzele Bricmont impotriva Belgiei (Hotararea din 7 iulie 1989, seria A nr. 158, p. 31) si Unterpertinger impotriva Austriei (Hotararea din 24 noiembrie 1986, seria A nr. 110,
p. 14).
48. Pe de alta parte, Guvernul reaminteste ca in dreptul roman nu exista nicio prevedere legala care sa stabileasca o ordine de preferinta intre declaratiile succesive facute in timpul urmaririi penale si in fata instantelor, in ipoteza in care acestea ar fi contradictorii. In opinia sa, tribunalul si Curtea Suprema de Justitie si-au intemeiat hotararile pe probe obtinute legal, ce demonstreaza in mod convingator vinovatia reclamantei.
49. In sfarsit, Guvernul reaminteste ca, potrivit jurisprudentei Curtii, instantele nationale sunt cele care au, in principiu, competenta de a aprecia probele adunate si pertinenta celor pe care inculpatii doresc sa le administreze (Bricmont, citata anterior, p. 31, § 89) si ca echitatea unei proceduri trebuie analizata in ansamblul sau (Delta impotriva Frantei, Hotararea din 19 decembrie 1990, seria A nr. 191-A, p. 15, § 35, si Vidal impotriva Belgiei, Hotararea din 22 aprilie 1992, seria A nr. 235-B, p. 32, § 33).

b) Aprecierea Curtii

50. Curtea reaminteste ca modalitatile de aplicare a art. 6 in procedurile de apel si de „recurs” depind de caracteristicile procedurii in discutie; trebuie tinut cont de intreaga procedura interna si de rolul cuvenit instantei de apel sau de recurs in ordinea juridica nationala. Cand are loc in prima instanta o sedinta de judecata publica, lipsa dezbaterilor publice in apel se poate justifica prin particularitatile procedurii respective, tinand seama de natura sistemului de apel intern, de competenta instantei de apel, de modul in care interesele reclamantului au fost intr-adevar expuse si protejate in fata ei si in special de natura problemelor pe care aceasta a trebuit sa le solutioneze (Botten impotriva Norvegiei, Hotararea din 19 februarie 1996, Culegere de hotarari si decizii, 1996-I, p. 141, § 39).
51. Astfel, in fata unei curti de apel ce se bucura de competenta deplina, art. 6 nu garanteaza in mod necesar dreptul la o audiere publica si nici cel de a asista personal la dezbateri, in cazul in care are loc o astfel de audiere (Fejde impotriva Suediei, Hotararea din 29 octombrie 1991, seria A nr. 212-C, p. 69—70, § 33).
52. In schimb, Curtea a declarat ca atunci cand o instanta de recurs este sesizata cu solutionarea unei cauze in fapt si in drept si este investita sa analizeze in ansamblul ei problema vinovatiei sau a nevinovatiei, ea nu poate, din motive de echitate a procesului, sa decida asupra acestor probleme fara aprecierea directa a marturiilor prezentate personal de inculpatul care sustine ca nu a comis fapta considerata infractiune (hotararile Ekbatani impotriva Suediei din 26 mai 1988, seria A nr. 134, p. 14, § 32, si Constantinescu impotriva Romaniei, citata anterior, § 55).
53. Totusi, pentru a stabili daca in speta a avut loc sau nu incalcarea art. 6, trebuie analizat in concreto rolul Curtii Supreme de Justitie si natura chestiunilor de care a trebuit sa ia cunostinta.
54. In aceasta privinta, Curtea observa ca, in speta, competenta instantei de recurs era definita in art. 38514 si 38515 din Codul de procedura penala.
55. Curtea constata ca, spre deosebire de cauza Constantinescu, mentionata mai sus, cauza de fata nu aduce in discutie aplicarea art. 3856 alin. 3 din Codul de procedura penala, conform caruia, atunci cand procedura de recurs se refera la o hotarare care nu este susceptibila de apel, instanta este obligata sa analizeze cauza sub toate aspectele ei, fara a se limita la motivele si cererile invocate de partea care a formulat recursul. Cu toate acestea, trebuie observat ca, in speta, chiar daca Curtea Suprema de Justitie s-a pronuntat in cadrul unei proceduri de recurs impotriva unei hotarari pronuntate in apel, nu este mai putin adevarat faptul ca ea nu s-a limitat la a Exercita un rol de instanta suprema, acordand atentie numai erorilor de drept, ci a procedat la propria apreciere a faptelor pentru a cerceta daca au fost suficiente pentru a permite condamnarea reclamantei. Prin urmare, instanta de recurs a fost intr-adevar sesizata cu analiza cauzei in fapt si in drept si a fost chemata sa analizeze in ansamblul ei problema vinovatiei sau a nevinovatiei.
56. Curtea constata ca, in cazul de fata, pentru a confirma una dintre cele doua hotarari pronuntate de instantele inferioare, Curtea Suprema de Justitie a dat o noua interpretare probelor si, in special, depozitiilor reclamantei si celor ale coinculpatului M.M. (vezi § 35 de mai sus). In concluzie, aspectele pe care Curtea Suprema de Justitie a trebuit sa le analizeze pentru a se pronunta asupra recursului se refereau la vinovatia reclamantei si aveau, asadar, un caracter esentialmente faptic. Trebuia apreciat daca reclamanta participase la talharia urmata de moartea lui N.A.
57. Or, potrivit opiniei Curtii, pentru a duce la bun sfarsit aceasta sarcina, audierea reclamantei parea cu atat mai necesara cu cat ea fusese condamnata si achitata succesiv de catre instantele inferioare si cu cat ea contesta participarea sa la faptele imputate, precum si conditiile in care facuse marturiile (mutatis mutandis, Constantinescu, citata anterior, § 59).
58. In masura in care Guvernul subliniaza ca reclamanta nu solicitase sa fie audiata de Curtea Suprema de Justitie, Curtea apreciaza ca instanta de recurs era obligata sa ia masuri pozitive in acest scop, chiar daca reclamanta nu solicitase in mod expres o aprobare in acest sens (vezi, mutatis mutandis,Botten, citata anterior, § 53, si Danila impotriva Romaniei, nr. 53.897/00, § 41, 8 martie 2007). Curtea mai reaminteste ca faptul ca reclamanta a luat ultimul cuvant in procesul de recurs nu exonera Curtea Suprema de Justitie de obligatia de a o audia in timpul dezbaterilor (Constantinescu, citata anterior, § 58). Curtea apreciaza ca, in speta, Curtea Suprema de Justitie trebuia cu atat mai mult sa o audieze pe reclamanta cu cat aceasta isi sustinea nevinovatia si fusese achitata in apel din lipsa de probe (mutatis mutandis, Arnasson impotriva Islandei,nr. 44.671/98, § 38, 15 octombrie 2003).
59. Mai mult decat atat, Curtea constata ca, in speta, Curtea Suprema de Justitie si-a intemeiat judecata pe o noua interpretare a declaratiilor reclamantei si ale lui M.M., fara sa ii fi audiat ea insasi.
60. In aceasta privinta, Curtea subliniaza ca termenul „martor” are, in sistemul Conventiei, un sens „autonom” (Hotararea Vidal impotriva Belgiei din 22 aprilie 1992, seria A nr. 235-B, p. 32—33, § 33, si Lucà impotriva Italiei, nr. 33.354/96, § 41, CEDO 2001-II). Astfel, din moment ce o depozitie, indiferent ca a fost facuta de un martor stricto sensu sau de un coinculpat, este susceptibila sa intemeieze, intr-un
mod substantial, condamnarea invinuitului, constituie o marturie acuzatorie, iar garantiile prevazute de art. 6 § 1 din Conventie ii sunt aplicabile (vezi, mutatis mutandis, Hotararea Ferrantelli si Santangelo impotriva Italiei din 7 august 1996, Culegere 1996- III, p. 950—951, §§ 51—52).
61. Dupa ce a constatat o contradictie intre marturiile facute de reclamanta si de coinculpatul sau, M.M., in timpul urmaririi penale si declaratiile ulterioare in fata instantei, Curtea Suprema de Justitie a concluzionat ca primele corespundeau realitatii, deoarece se coroborau cu alte probe, fara a preciza care anume. Or, acest martor al acuzarii nu a fost audiat. Pe de alta parte, Curtea observa ca Curtea Suprema de Justitie a facut trimitere la petele de sange gasite pe vesta lui M.M., cu toate ca instantele inferioare au constatat ca aceste pete nu puteau fi analizate stiintific si ca nu se putea identifica persoana careia ii apartineau. Fara indoiala, era de datoria instantei de recurs sa aprecieze datele culese; nu este mai putin adevarat ca vinovatia reclamantei a fost stabilita pe baza acelorasi probe care i-au determinat pe judecatorii Curtii de Apel sa se indoiasca suficient
de temeinicia acuzatiei pentru a motiva solutia sa de achitare.
62. Prin urmare, putem considera ca Curtea Suprema de Justitie si-a incalcat obligatia de a dispune masuri pozitive pentru a clarifica declaratiile martorului (Arnasson, citata anterior, § 38) si de a-i da reclamantei posibilitatea sa isi apere cauza.
63. In ceea ce priveste afirmatia Guvernului conform careia ultimele modificari ale Codului de procedura penala obliga instantele care statueaza in recurs sa audieze inculpatul, Curtea observa ca aceste modificari nu au intrat in vigoare decat la data de 7 septembrie 2006, in timp ce, in speta, reclamanta a fost condamnata printr-o decizie din data de 7 noiembrie 2000.
64. Prin urmare, Curtea apreciaza ca hotararea de condamnare a reclamantei de catre Curtea Suprema de Justitie, fara sa fi fost audiata personal, fara sa fi fost audiat nici macar martorul acuzarii si in conditiile in care fusesera pronuntate hotarari contradictorii impotriva ei de doua instante inferioare, este contrara cerintelor unui proces echitabil in sensul art. 6 § 1din Conventie.
65. Asadar, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 3 din Conventie

66. Reclamanta sustine ca a suferit rele tratamente din partea politistilor insarcinati cu ancheta. In plus, ea afirma ca in timpul arestului sau preventiv din anul 1996 a fost victima unei tentative de viol din partea unui gardian si ca i-a fost administrat un tratament pe baza de barbiturice. Ea invoca art. 3 din Conventie, care prevede urmatoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

1. Asupra capatului de cerere referitor la administrarea unui tratament pe baza de barbiturice
67. Curtea observa ca nicio proba din dosar nu dovedeste ca reclamanta a fost supusa unui astfel de tratament. Daca este adevarat ca din dosarul sau medical reiese ca i s-au administrat calmante in timpul arestului sau preventiv din anul 1996, nu este mai putin adevarat ca in aceste fise medicale se mentioneaza ca ea suferea de insomnie si ca era depresiva, ceea ce ea nu contesta in mod clar. Curtea observa de asemenea ca tribunalul si curtea de apel sesizate cu aceste afirmatii le-au considerat neintemeiate, pe motivul ca reclamanta nu a oferit nicio proba pentru a le sustine si ca, daca aceste probe existau, avocatii sai nu ar fi pierdut ocazia sa le prezinte in fata instantelor. Mai mult decat atat, din dosar nu reiese, iar reclamanta nici nu a sustinut in fata instantelor nationale faptul ca aceste medicamente i-au fost administrate cu forta, avand, prin urmare, posibilitatea sa refuze administrarea lor.
68. Rezulta ca acest capat de cerere este vadit neintemeiat si trebuie respins in temeiul art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

2. Asupra capatului de cerere referitor la tentativa de viol si la acuzatiile de rele tratamente
69. Curtea reaminteste ca acuzatiile de rele tratamente trebuie sustinute cu elemente de proba adecvate (vezi, mutatis mutandis, Hotararea Klaas impotriva Germaniei din 22 septembrie 1993, seria A nr. 269, p. 17, § 30).
70. In speta, in lipsa celui mai mic inceput de dovada, Curtea statueaza ca aceste acuzatii ale reclamantei nu pot fi considerate ca fiind fondate. Pe de alta parte, reclamanta nu a invocat in mod expres sau macar in esenta acest capat de cerere in fata instantelor nationale.
71. Prin urmare, acest capat de cerere este vadit neintemeiatsi trebuie respins in temeiul art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

III. Asupra pretinsei incalcari a art. 5 § 1, art. 6 §§ 1, 2 si 3 b) si art. 10 din Conventie
72. Intr-o scrisoare din data de 19 iunie 2002, reclamanta denunta nelegalitatea arestului sau preventiv in sediul politiei in perioada 11—12 ianuarie 1996, pe motivul ca nu fusese emis niciun mandat de executare impotriva ei, incalcandu-se art. 5 § 1 din Conventie. In aceeasi scrisoare, invocand art. 6 din Conventie, ea denunta imposibilitatea de a beneficia de discutii confidentiale cu avocatul sau, in timp ce era retinuta, si durata exagerata a procedurii. Ea se plange si de faptul ca nu a beneficiat de un aparator in timpul procesului de recurs si de faptul ca atat avocatul ales de ea, cat si avocatii numiti din oficiu care au reprezentat-o in timpul procesului au colaborat cu anchetatorii si nu au vegheat la protejarea dreptului sau la aparare.
73. Invocand in esenta art. 6 § 2 din Conventie, ea se plange, in aceeasi scrisoare, de faptul ca diverse ziare au publicat informatii referitoare la desfasurarea procedurii penale impotriva ei. Ea considera ca aceste informatii i-au incalcat dreptul la prezumtia de nevinovatie. Mai mult decat atat, ea se plange in esenta de o incalcare a dreptului sau la libertatea de exprimare, astfel cum este acesta garantat de art. 10 din Conventie, din cauza ca, la data de 2 februarie 1998, judecatorul P.A. i-a interzis sa ia legatura cu mass-media.
74. In ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 5 § 1 din Conventie, Curtea constata ca reclamanta a omis sa il invoce in mod expres sau macar in esenta in fata instantelor nationale. In orice caz, reclamanta a fost condamnata in prima instanta la data de 8 iunie 1998, in timp ce ea nu a sesizat Curtea cu acest capat de cerere decat la data de 19 iunie 2002, adica mai tarziu de termenul de 6 luni (B. impotriva Austriei, Hotararea din 28 martie 1990, seria A nr. 175, p. 14, § 39). Rezulta ca acest capat de cerere este tardiv si trebuie respins in temeiul art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.
75. In ceea ce priveste celelalte capete de cerere ale reclamantei intemeiate pe art. 6 §§ 1, 2 si 3 b) si art. 10 din Conventie, Curtea observa ca procedura ce face obiectul prezentei cauze s-a incheiat prin Decizia Curtii Supreme de Justitie din 7 noiembrie 2000 si ca aceste capete de cerere au fost formulate pentru prima data la 19 iunie 2002, adica mai tarziu de termenul de 6 luni. De asemenea, ea reaminteste ca o contestatie in anulare, in masura in care nu se refera la fondul unei cauze, nu constituie un recurs efectiv, in sensul art. 35 § 1 din Conventie, susceptibil sa intrerupa termenul de 6 luni, fiind vorba de o cale de atac extraordinara.
76. Rezulta ca, presupunand chiar ca reclamanta ar fi epuizat caile de atac interne, aceste capete de cerere sunt tardive si trebuie respinse in temeiul art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.

IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
77. Conform art. 41 din Conventie, „Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila”.

A. Prejudiciu

78. Reclamanta solicita suma de 1.000.000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral, din cauza arestarii nelegale si a abuzurilor pe care le-a suferit in timpul arestului sau. Ea mai subliniaza ca, din cauza inechitatii procedurii, a ajuns sa fie condamnata pentru o infractiune grava pe care nu a comis-o si care a dus la o pedeapsa cu inchisoarea mai grea decat in apel.
Pe de alta parte, aceasta condamnare nelegala a impiedicat-o sa isi continue studiile, iar in prezent ii este greu sa gaseasca un loc de munca.
79. Guvernul considera ca singurul fundament ce trebuie retinut pentru acordarea unei reparatii echitabile este eventuala incalcare a art. 6 § 1 din Conventie. Mai mult, el obiecteaza, aratand ca nu se poate specula asupra solutiei la care ar fi ajuns Curtea Suprema de Justitie daca pretinsa incalcare a art. 6 § 1nu ar mai fi avut loc. In sfarsit, Guvernul arata ca valoarea daunelor solicitate de reclamanta este exorbitanta comparativ cu sumele acordate de Curte in cauze similare (vezi, de exemplu, Constantinescu, citata anterior, § 82, si Ilisescu si Chiforec, citata anterior, § 48) si considera ca o eventuala
hotarare de condamnare ar constitui o reparatie suficienta pentru prejudiciul moral pe care pretinde ca l-a suferit.
80. Curtea releva ca singurul fundament ce trebuie retinut, pentru acordarea unei reparatii echitabile, consta, in speta, in faptul ca reclamanta nu a beneficiat de un proces echitabil in fata Curtii Supreme de Justitie. Desigur, Curtea nu poate specula care ar fi fost rezultatul procesului in caz contrar, dar nu apreciaza exagerat sa considere ca partea interesata a suferit un prejudiciu moral real in timpul acestui proces [Pélissier si Sassi impotriva Frantei (MC), nr. 25.444/94, § 80, CEDO 1999-II].
81. Prin urmare, statuand in echitate, in conformitate cu art. 41 din Conventie, Curtea ii acorda reclamantei suma de 5.000 EUR.
82. Mai mult, Curtea reaminteste ca atunci cand un particular, cum este cazul de fata, a fost condamnat in urma unei proceduri in care au avut loc incalcari ale cerintelor art. 6 din Conventie, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la cererea partii interesate reprezinta in principiu un mijloc adecvat de reparare a incalcarii constatate (vezi Gençel impotriva Turciei, nr. 53.431/99, § 27, 23 octombrie 2003, si Tahir Duran impotriva Turciei, nr. 40.997/98, § 23, 29 ianuarie 2004). In acest sens, ea observa ca art. 4081 din Codul de procedura penala roman permite revizuirea unui proces pe plan intern atunci cand Curtea a constatat incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale unui reclamant.

B. Cheltuieli de judecata

83. Reclamanta nu solicita rambursarea cheltuielilor de judecata.

C. Dobanzi moratorii

84. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, In unanimitate, CURTEA
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 6 § 1, in ceea ce priveste condamnarea reclamantei de catre Curtea Suprema de Justitie fara sa fi fost audiata personal si fara administrarea directa a probelor, si inadmisibila in rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie;
3. hotaraste ca:
a) statul parat sa ii plateasca reclamantei, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 § 2 din Conventie, suma de 5.000 EUR (cinci mii euro) cu titlu de daune morale, suma ce va fi convertita in lei romanesti la cursul de schimb valabil la data platii, plus suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit la suma de mai sus;
b) incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.

Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 29 aprilie 2008, in conformitate cu art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.

Josep Casadevall,
presedinte

Santiago Quesada,
grefier

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.