"nimeni nu e mai presus de lege"

(Cererea nr. 6.817/02)
In Cauza Iordache impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupančič, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 23 septembrie 2008,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 6.817/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Florian Iordache (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 17 iunie 2001 in temeiul art.34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul, caruia i-a fost acordat beneficiul asistentei judiciare, este reprezentat de doamna Nicoleta Popescu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat prin agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul sustine in special o incalcare a dreptului sau de acces la instanta din cauza respingerii actiunii sale ca urmare a neachitarii taxelor de timbru, precum si o incalcare a dreptului sau la respectarea vietii de familie, in masura in care i s-au interzis drepturile parintesti in urma unei condamnari penale si instantele au refuzat sa ii acorde un drept de vizita. In fine, el sustine ca nu are nicio cale de atac efectiva pentru a se plange de interzicerea drepturilor sale parintesti.
4. La data de 18 ianuarie 2006, Curtea a hotarat sa ii comunice cererile de mai sus Guvernului. Astfel cum prevede art. 29 § 3 din Conventie, aceasta a mai hotarat sa fie analizate in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei. In aceeasi zi, Curtea a hotarat sa acorde prioritate cererii, in aplicarea art. 41 din Regulamentul Curtii.

In Fapt

I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in anul 1966 si locuieste in Giurgiu.

A. Procedura penala impotriva reclamantului
6. La data de 9 septembrie 1998, printr-o ordonanta a parchetului de pe langa Tribunalul Giurgiu, reclamantul a fost invinuit pentru omucidere comisa asupra persoanei lui M.U., concubinul sotiei sale, V.I. In aceeasi zi, el a fost arestat
preventiv.
7. Prin rechizitoriul din 27 octombrie 1998, parchetul l-a trimis in judecata pe reclamant in fata Tribunalului Bucuresti pentru infractiunile mentionate in ordonanta de punere sub acuzare. Parchetul a retinut ca, la data de 8 septembrie 1998, insotit de alte persoane (martorii) si de fiul sau minor, reclamantul s-a dus cu masina la casa victimei; acolo a izbucnit o altercatie, iar partea interesata i-a aplicat cateva lovituri de cutit lui M.U., care i-au fost fatale acestuia. Apoi, reclamantul s-a urcat in masina si le-a aratat martorilor cutitul.
8. Prin Sentinta din 29 martie 1999, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsa de 20 de ani de inchisoare, insotita automat de pedeapsa accesorie prevazuta de art. 64 coroborat cu art. 71 din Codul penal, inclusiv interdictia de exercitare a autoritatii parintesti in timpul detentiei. Instanta a confirmat in mare parte constatarile parchetului.
9. Sentinta a fost confirmata de Curtea de Apel Bucuresti la data de 26 mai 1999, apoi de Curtea Suprema de Justitie, prin Decizia definitiva din 17 noiembrie 1999.
10. Prin Sentinta din 23 octombrie 2000, Tribunalul Giurgiu a respins cererea de revizuire introdusa de reclamant. Sentinta a fost confirmata de Curtea de Apel Bucuresti la data de 8 ianuarie 2001, precum si de Curtea Suprema de Justitie, prin Decizia definitiva din 24 aprilie 2001.
11. La data de 29 mai 2007, comisia pentru individualizarea pedepselor a modificat regimul de executare a pedepsei reclamantului, care a trecut de la regimul semideschis la regimul de maxima securitate. Prin Incheierea din 21 iunie 2007, contestatia formulata de reclamant in temeiul Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal a fost respinsa de judecatorul-delegat, care a retinut ca nu erau intrunite conditiile prevazute de lege pentru executarea pedepsei in regim semideschis.
Prin Sentinta din 6 septembrie 2007, Judecatoria Giurgiu a confirmat incheierea judecatorului-delegat.
12. Prin Sentinta din 12 iulie 2007, Judecatoria Giurgiu a respins cererea reclamantului de intrerupere a executarii pedepsei. Intemeindu-se pe o expertiza medico-legala, instanta a hotarat ca starea de sanatate a reclamantului nu era incompatibila cu regimul de detentie cu executare.

B. Procedurile referitoare la M.I., fiul minor al reclamantului

1. Divortul parintilor
13. La data de 25 ianuarie 1999, Judecatoria Giurgiu a pronuntat divortul dintre reclamant si V.I.
14. Copilul minor, M.I., nascut la data de 15 decembrie 1993, a fost incredintat spre ingrijire de catre instanta fostei sotii a reclamantului. In plus, instanta l-a condamnat pe reclamant la plata unei pensii alimentare catre fiul sau.
2. Actiunea pentru stabilirea unui drept de vizita 15. In anul 2000, reclamantul a intentat o actiune impotriva fostei sale sotii in fata Judecatoriei Giurgiu pentru a obtine dreptul de a-si vizita fiul, pe care nu il mai vazuse de la incarcerarea sa din data de 9 septembrie 1998.
16. Prin Sentinta din 16 octombrie 2000, Judecatoria Giurgiu a respins cererea acestuia. Ea a statuat ca mama copilului nu putea fi constransa sa il aduca pe acesta la inchisoare.
17. Reclamantul a introdus apel impotriva acestei hotarari si a solicitat Tribunalului Giurgiu sa ii permita fratelui sau sa il insoteasca pe copil in timpul vizitelor. Cererea de apel a fost inregistrata de Tribunalul Giurgiu la data de 29 ianuarie 2001. La data de 19 februarie 2001, la primul termen de judecata, instanta a constatat ca reclamantul nu fusese citat corect. In continuare, ea a observat ca acesta trebuia sa plateasca o taxa judiciara de timbru in suma de 60.000 lei romanesti (ROL) pentru prima instanta si in suma de 30.000 ROL pentru apel, precum si timbrul judiciar in valoare de 4.500 ROL. Tribunalul a dispus ca reclamantul sa fie citat si ca citatia sa mentioneze obligatia de a achita aceste sume.
18. La data de 19 martie 2001, pentru a-i permite reclamantului sa achite cheltuielile de judecata, cauza a fost amanata, la cererea acestuia, pentru data de 2 aprilie 2001. Din cauza citarii incorecte, a fost stabilit un nou termen de judecata pentru data de 30 aprilie 2001. La aceasta data, reclamantul a solicitat un nou termen, pentru a intra in legatura cu familia sa in vederea obtinerii mijloacelor financiare necesare.
19. La data de 28 mai 2001, Tribunalul Giurgiu a respins o noua cerere de amanare introdusa de reclamant pentru a i se permite sa isi contacteze familia si a declarat apelul nul din cauza neplatii taxelor de timbru.
20. La data de 29 iunie 2001, reclamantul a facut recurs impotriva acestei decizii. Curtea de Apel Bucuresti a fixat la suma de 30.000 ROL taxele de timbru si la suma de 1.500 ROL timbrul judiciar, sume pe care reclamantul nu le-a achitat.
Prin urmare, prin Decizia definitiva din 24 septembrie 2001, Curtea de Apel Bucuresti a anulat recursul pentru neplata taxelor de timbru.
3. Cereri formulate la directia pentru protectia copilului 21. Reclamantul a trimis mai multe adrese la Directia Judeteana pentru Protectia Copilului Giurgiu (directia), pentru a atrage atentia acesteia asupra situatiei fiului sau. El sustinea ca fosta sa sotie plecase in Spania pentru a se prostitua si ca abandonase copilul.
22. Prin Adresa din 10 noiembrie 2003, directia l-a informat ca, inainte sa plece in Spania, fosta lui sotie solicitase la Primaria Giurgiu ca C.B., sora sa, sa fie numita curatorul copilului M.I., cerere ce fusese admisa la data de 24 iulie 2002.
Conform acestei adrese, M.I. locuia cu matusa sa la Velcea, judetul Giurgiu, si frecventa cursurile scolii locale; pe de alta parte, copilul ar fi declarat ca era multumit ca locuia cu matusa sa. Mai mult, mama acestuia contribuia la intretinerea fiului sau, trimitand regulat bani prin posta.
De asemenea, directia a respins cererea reclamantului ca C.B. sa fie inlocuita in calitatea sa de curator de catre fratele partii interesate. Aceasta a luat nota de o declaratie data de fratele reclamantului prin care acesta o informa ca nu dispune de mijloacele necesare pentru a-l creste pe M.I., avand la randul sau 3 copii in ingrijire, si ca, in orice caz, copilul era bine tratat in familia matusii sale. Directia a considerat ca nu era necesar sa numeasca un alt curator pentru M.I., atat timp cat matusa sa ii oferea un mediu familial armonios.
23. La o data neprecizata, reclamantul a facut o plangere la politia orasului Giurgiu.
In Adresa din data de 18 noiembrie 2003, Politia Giurgiu a reluat informatiile ce figurau in Adresa directiei din data de10 noiembrie 2003.
24. Prin Adresa din 10 februarie 2004, directia i-a comunicat reclamantului ca nu putea sa se implice in cautarea unei solutii pentru situatia sa. Ea justifica neinterventia sa prin faptul ca, in virtutea Sentintei de condamnare din 29 martie 1999, reclamantul nu isi mai putea exercita autoritatea parinteasca in timpul detentiei sale. De asemenea, directia i-a reamintit ca mama i-l incredintase pe fiul sau spre ingrijire lui C.B., matusa acestuia.
25. La data de 28 septembrie 2005, reclamantul a fost informat de fratele sau ca C.B. parasise Romania si ca il luase pe copil cu ea in Spania. Fratele reclamantului sustinea ca acolo copilul era exploatat prin retele de trafic de fiinte umane.
4. Actiunea pentru incredintarea copilului
26. La data de 26 mai 2005, reclamantul a sesizat Judecatoria Giurgiu cu o actiune impotriva fostei sale sotii, a lui C.B. si a directiei pentru a i se incredinta copilul M.I. Partea interesata a solicitat ca acesta sa ii fie incredintat directiei pana la punerea sa in libertate. Prin Sentinta din 9 februarie 2006, instanta a constatat ca C.B. nu reusise sa ii ofere lui M.I. un mediu familial multumitor, ca mama copilului, care se afla tot in Spania, nu ii trimitea cu regularitate ajutor financiar si ca minorul fusese rau tratat cu ocazia sederii sale in Spania. Ea a constatat ca situatia retinuta de instanta ce incredintase copilul mamei sale se schimbase considerabil de la sentinta; prin urmare, ea a admis actiunea reclamantului si l-a incredintat pe M.I. directiei.
27. Informatiile aflate la dosar nu permit sa se stabileasca daca aceasta sentinta a ramas definitiva.

II. Dreptul intern pertinent
28. Prevederile legale relevante in materie de taxe de timbru sunt descrise in hotararile Weissman si altii impotriva Romaniei [nr. 63.945/00, §§ 20—21, CEDO 2006-VII (extrase)] si Iorga impotriva Romaniei (nr. 4.227/02, § 22—25, 25 ianuarie 2007).
29. Prevederile legale relevante din Codul penal referitoare la interzicerea drepturilor parintesti ca pedeapsa accesorie sunt descrise in Hotararea Sabou si Pircalab impotriva Romaniei (nr. 46.572/99, § 21, 28 septembrie 2004).

In Drept

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie
30. Reclamantul denunta refuzul instantelor, intemeiat pe neplata taxelor de timbru, de a statua asupra cererii sale de obtinere a dreptului de a-si vizita copilul. In esenta, el invoca art. 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...).”

A. Asupra admisibilitatii
31. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea constata ca el nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor
32. Sprijinindu-se pe jurisprudenta Curtii in materie de acces la instanta, in special pe hotararile Golder impotriva Regatului Unit (21 februarie 1975, seria A nr. 18), Z. si altii impotriva Regatului Unit [(MC), nr. 29.392/95, CEDO 2001-V], Airey impotriva Irlandei (9 octombrie 1979, seria A nr. 32), Tolstoy Miloslavsky impotriva Regatului Unit (13 iulie 1995, seria A nr. 316-B) si Kreuz impotriva Poloniei (nr. 28.249/95, CEDO 2001-VI), Guvernul arata ca stabilirea cheltuielilor de procedura in cadrul actiunilor civile nu poate constitui, in sine, o piedica in dreptul de acces la o instanta. El sustine ca reclamantul ar fi putut sa solicite din partea Ministerului Finantelor scutirea de taxa de timbru. In plus, el a avut mai mult de doua luni la dispozitie pentru a plati cheltuielile.
33. In fine, el argumenteaza ca, spre deosebire de cauza Weissman si altii mentionata mai sus, in care Ministerul Finantelor era atat partea parata, cat si autoritatea insarcinata sa analizeze cererea de scutire, in speta, litigiul ii privea exclusiv pe reclamant si pe fosta lui sotie.
34. Reclamantul sustine ca tribunalul judetean nu i-a comunicat valoarea taxei de timbru si ca, desi aceasta valoare ar putea parea derizorie pentru marele public, pentru el nu era deloc derizorie, deoarece era incarcerat si nu dispunea de niciun venit. De asemenea, el considera ca instanta nu i-a analizat situatia deosebita, si anume imposibilitatea in care se gasea de a-si procura banii necesari pentru a plati taxa de timbru in timpul detentiei sale.
In plus, el arata ca nicio autoritate nu l-a informat despre posibilitatea de a solicita o scutire si considera ca, din acest motiv, autoritatile si-au incalcat obligatiile pozitive decurgand din art. 6 din Conventie.
35. El afirma ca judecatoria a statuat pe fondul cererii sale fara sa ii solicite sa achite taxa de timbru.
36. In fine, reclamantul reaminteste miza importanta a procesului, care avea ca obiect dreptul sau de a-si vizita fiul, si considera ca instantele nu au tinut cont de interesul copilului de a pastra relatiile cu tatal sau.

2. Aprecierea Curtii
37. Curtea observa ca apelul si recursul introduse de reclamant impotriva Sentintei din data de 16 octombrie 2000 au fost respinse din cauza neplatii taxelor de timbru.
38. Curtea a avut de analizat in mai multe randuri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale spetei de fata si a constatat incalcarea art. 6 § 1 din Conventie (vezi, printre alte cauze, Weissman si altii, §§ 32—44, si Iorga, §§ 34—52, hotarari mentionate mai sus). Dupa analizarea tuturor elementelor ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata duce la o concluzie diferita in cauza de fata.
39. In concret, Curtea observa ca, in speta, valoarea taxei de timbru stabilita de instanta de apel se ridica la 94.500 ROL, suma care, desi nu pare foarte mare la prima vedere, reprezinta totusi o suma considerabila pentru o persoana aflata in situatia reclamantului, care la momentul respectiv era incarcerat si nu dispunea de niciun venit.
Desigur, tribunalul judetean i-a acordat in doua randuri o amanare pentru a putea procura banii necesari in vederea platii sumei respective. Totusi, Curtea trebuie sa observe ca reclamantul nu avea nicio posibilitate de a-si procura aceasta suma prin mijloace proprii si ca se afla la mila familiei sale, care nu avea nicio obligatie legala de a-i oferi bani.
40. Spre deosebire de Cauza Weissman, in care limitarea dreptului reclamantilor de acces la instanta a aparut in stadiul initial al procedurii (Weissman, mentionata mai sus, § 42), in speta, reclamantul a obtinut o sentinta pe fondul cauzei, pronuntata de judecatorie, inainte de a i se respinge apelurile din cauza neplatii taxei de timbru.
Totusi, Curtea reaminteste ca, desi Conventia nu impune statelor crearea unui dublu nivel de jurisdictie, daca acestea hotarasc sa implementeze un astfel de sistem, ele au obligatia sa vegheze ca justitiabilii sa se bucure in fata instantelor de apel de garantiile fundamentale ale art. 6 § 1 din Conventie (Delcourt impotriva Belgiei, 17 ianuarie 1970, § 25, seria A nr. 11). Prin urmare, dreptul de acces la o instanta trebuie sa fie respectat si de instanta de apel.
Curtea apreciaza ca aceasta abordare se aplica cu atat mai mult in speta cu cat obligatia de a plati taxa de timbru nu a fost impusa decat de instanta de apel, care a solicitat plata atat a cheltuielilor de judecata pentru procedura in fata ei, cat si a celor pe care aceasta le considera ca fiind datorate pentru procedura in fata instantei de fond.
41. In continuare, Curtea reaminteste ca in Cauza Iorga a statuat ca, la momentul respectiv, nu exista nicio cale de atac efectiva pentru a solicita esalonarea sau scutirea de plata taxelor de timbru si ca, in orice caz, independenta justitiei putea
fi pusa la indoiala din cauza ca hotararea prin care instanta stabilea taxa de timbru trebuia sa fie contestata in fata unui minister (Cauza Iorga, mentionata mai sus, paragrafele 45—47 si 49). Deoarece la data evenimentelor din cauza de fata era inca valabila aceeasi procedura pentru contestarea taxei de timbru, Curtea apreciaza ca faptul ca Ministerul Finantelor nu era, in speta, parte in procedura litigioasa nu influenteaza aplicabilitatea principiilor rezultand din cauzele Weissman si altii si Iorga, mentionate mai sus.
42. In fine, Curtea observa miza foarte importanta a actiunii introduse de reclamant, ce avea ca obiect dreptul de a-si vizitafiul, si reaminteste ca judecatorul sesizat cu o astfel de cerere are obligatia, conform jurisprudentei constante a Curtii, de a apara intotdeauna interesul superior al copilului (vezi, printre altele, Sylvester impotriva Austriei, nr. 36.812/97 si 40.104/98, § 59, 24 aprilie 2003, si Monory impotriva Romaniei si Ungariei, nr. 71.099/01, § 83, 5 aprilie 2005). Or, fara sa nege ca este in primul rand de datoria instantelor interne sa analizeze faptele, sa interpreteze si sa aplice dreptul intern si sa stabileasca astfel limitele rolului activ pe care legea romana i-l incredinteaza judecatorului national [(Brualla Gómez de la Torre impotriva Spaniei, 19 decembrie 1997, § 31, Culegere de hotarari si decizii 1997—VIII, si García Ruiz impotriva Spaniei (MC), nr. 30.544/96, § 28, CEDO 1999-I)], Curtea observa ca, in speta, Guvernul nu a putut sa dovedeasca faptul ca tribunalul judetean sau curtea de apel i-a explicat reclamantului care sunt consecintele neplatii taxelor de timbru sau ca acesta ar fi putut solicita sa fie scutit de plata lor, dat fiind ca o astfel de cerere, oricat de incerta ar fi fost solutionarea sa la data respectiva, constituia pentru reclamant singurul mijloc de a-si vedea apelurile judecate pe fond.
43. Ținand cont de aceste elemente si dupa o apreciere globala a faptelor, Curtea constata ca a avut loc incalcarea art. 6§ 1 din Conventie.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 si 13 din Conventie, intemeiata pe retragerea autoritatii parintesti

44. Invocand, in esenta, art. 8 si 13 din Conventie, reclamantul sustine ca retragerea autoritatii parintesti, ca pedeapsa accesorie condamnarii sale penale, i-a incalcat dreptul la respectarea vietii sale de familie si ca nu a dispus de o cale de atac efectiva in fata unei instante nationale pentru a remedia aceasta situatie.
45. Art. 8 din Conventie prevede urmatoarele:
„1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”
46. Art. 13 din Conventie prevede urmatoarele:
„Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale.”

A. Asupra admisibilitatii
47. Intemeindu-se pe cauzele Posti si Rahko impotriva Finlandei (nr. 27.824/95, §§ 39—40, CEDO 2002—VII) si Rizki impotriva Frantei [(dec.), nr. 44.893/98, 3 octombrie 2000)], Guvernul invoca nerespectarea termenului de 6 luni, in masura in care situatia de care se plange reclamantul a provenit dintr-un act instantaneu, si anume Decizia din 17 noiembrie 1999. El considera ca faptul ca reclamantul continua sa sufere consecintele acestei masuri nu ii transforma cauza intr-o situatie continua, in sensul jurisprudentei mentionate mai sus.
48. Reclamantul se opune acestui argument, considera ca situatia de care se plange era continua si reaminteste ca interdictia respectiva l-a impiedicat sa participe activ la luarea deciziilor privind curatela si incredintarea fiului sau.
49. Curtea reaminteste ca o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor acesteia poate imbraca nu numai forma unui act instantaneu, ci si forma unei situatii continue. Conceptul de „situatie continua” desemneaza o stare de lucruri ce rezulta din actiuni continue indeplinite de stat sau in numele statului, actiuni ale caror victime sunt reclamantii. Faptul ca un eveniment are consecinte importante situate in timp nu inseamna ca el se afla la originea unei „situatii continue” [Posti si Rahko, mentionata mai sus, §§ 39—40; Petkov impotriva Bulgariei (dec.), nr. 77.568/01, 178/02 si 505/02, 4 decembrie 2007, si Meltex LTD impotriva Armeniei (dec.), nr. 37,780/02, 27 mai 2008].
50. Curtea subliniaza ca, atunci cand cererea se refera la o situatie continua impotriva careia nu exista nicio cale de atac, termenul de 6 luni incepe sa curga de la data incetarii acestei situatii. Atat timp cat situatia persista, regula celor 6 luni nu isi mai gaseste aplicare [vezi, mutatis mutandis, Hornsby impotriva Greciei, 19 martie 1997, § 35, Culegere 1997—II; Marikanos impotriva Greciei (dec.), nr. 49.282/99, 29 martie 2001; Doğan si altii impotriva Turciei, nr. 8.803—8.811/02, 8.813/02 si 8.815—8.819/02, § 113, CEDO 2004—VI (extrase)].
Asadar, ramane de stabilit daca situatia de care se plange reclamantul constituie o „situatie continua” in sensul art. 35 din Conventie.
51. Totusi, Curtea apreciaza ca raspunsul dat acestei intrebari si, implicit, argumentul bazat pe nerespectarea termenului de 6 luni avansat de Guvern sunt strans legate de esenta capetelor de cerere enuntate de reclamant sub incidenta art. 8 si 13 din Conventie.
Prin urmare, exceptia trebuie unita cu fondul cauzei.
52. Pe de alta parte, Curtea constata ca aceste capete de cerere nu sunt vadit neintemeiate in sensul art. 35 § 3 din Conventie. In plus, ea constata ca acestea nu sunt afectate de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarate admisibile.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor
53. In ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 8 din Conventie, Guvernul considera ca ingerinta suferita de reclamant era prevazuta de lege si urmarea un scop legitim, si anume apararea intereselor superioare ale copilului. In opinia sa, spre deosebire de Cauza Sabou si Pircalab, mentionata mai sus, gravitatea infractiunii pentru care reclamantul a fost condamnat si faptul ca ea a fost comisa in prezenta copilului justifica masura luata de instante.
54. In ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 13 din Conventie, Guvernul argumenteaza ca reclamantul ar fi avut dreptul sa se opuna executarii pedepsei accesorii in temeiul art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penala, conform caruia o contestatie poate fi formulata impotriva executarii unei hotarari din cauza oricarui incident intervenit in timpul acestei executari. El considera ca hotararea Sabou si Pircalab, mentionata mai sus, poate constitui un astfel de „incident” si furnizeaza hotarari interne, ce dateaza din anul 2005, in care instantele au aplicat direct aceasta hotarare in cadrul unor cai de atac similare.
55. Reclamantul considera ca ingerinta in drepturile sale prevazute de art. 8 din Conventie nu urmarea un scop legitim si nu era proportionala. El sustine ca instantele interne nu au tinut cont nici de comportamentul sau fata de fiul sau, nici de interesul acestuia, ci au facut o aplicare automata a legii. El sustine, de asemenea, ca afirmatiile Guvernului in ceea ce priveste consecintele infractiunii de omor asupra copilului sunt pure speculatii, avand in vedere ca nicio instanta nu a constatat in mod definitiv faptul ca fiul sau ar fi fost martor la crima sau ca ar fi vazut cutitul care se pretinde a fi fost folosit de reclamant.
56. De asemenea, el considera, din perspectiva art. 13 din Conventie, ca nu a putut sa beneficieze, la data evenimentelor, de o cale de atac efectiva pentru a se plange de incalcarea drepturilor sale parintesti, hotararile furnizate de Guvern fiind toate ulterioare faptelor din cauza sa.

2. Aprecierea Curtii
57. Curtea reaminteste ca a statuat deja ca aplicarea interdictiei totale si absolute a exercitarii drepturilor parintesti, prin efectul legii, fara ca instantele sa verifice tipul de infractiune comisa si interesul minorilor, nu poate raspunde unei cerinte primordiale referitoare la interesele copiilor si, prin urmare, nu poate urmari un scop legitim, cum este protectia sanatatii, a moralei sau a educatiei minorilor. Astfel, ea a constatat incalcarea dreptului la respectarea vietii de familie garantat de art. 8 din Conventie (Cauza Sabou si Pircalab, mentionata mai sus, §§ 48—49). In plus, ea a apreciat ca o persoana aflata in situatia reclamantului nu avea niciun mijloc eficient pentru a-si apara drepturile rezultate din art. 8 in fata instantelor competente, ceea ce contravine art. 13 din Conventie (ibid., § 56).
58. Ținand cont de elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata duce la o concluzie diferita in cauza de fata. In mod special, ea apreciaza ca, chiar daca infractiunea pentru care a fost condamnat reclamantul era grava si presupunand ca ea a putut sa justifice retragerea drepturilor parintesti, instantele nu au facut decat sa aplice interdictia automat. Intr-adevar, ele nu au sustinut niciun moment ca reclamantul era raspunzator de lipsa de grija fata de copilul sau minor sau ca i-ar fi aplicat un tratament condamnabil si nici nu au folosit faptele concrete ale cauzei pentru a explica aplicarea masurii hotarate. Instantele nu au apreciat nici interesul copilului, nici presupusa nedemnitate a reclamantului pentru a-I interzice acestuia sa isi exercite drepturile parintesti.
59. De altfel, Curtea observa ca mai tarziu, chiar daca reclamantului ii era in continuare interzisa exercitarea drepturilor sale parintesti, prin Sentinta din 9 februarie 2006, Judecatoria Giurgiu i-a atribuit implicit partii interesate custodia copilului, fara a justifica aceasta masura printr-o schimbare oarecare la nivelul autoritatii morale exercitate de reclamant asupra copilului sau.
60. Curtea admite ca Sentinta din 9 februarie 2006, mentionata mai sus, poate fi consecinta aplicarii de catre instantele interne a hotararii Sabou si Pircalab, mentionata mai sus, care, in opinia Guvernului, ar fi modificat jurisprudenta instantelor in materie. Totusi, aceasta hotarare nu a fost adoptata de Curte decat la data de 28 septembrie 2004, adica dupa 5 ani de la data la care reclamantului i-a fost aplicata interdictia. Cel putin pana la aceasta data, acesta nu a avut nicio cale de atac efectiva impotriva interdictiei automate ce i-a fost aplicata.
Mai mult decat atat, daca se cuvine sa apreciem exemplele de jurisprudenta furnizate de Guvern, aceste elemente sunt ulterioare faptelor relevante. Asadar, in speta, Curtea nu se poate abate de la concluzia la care a ajuns pe fondul Cauzei Sabou si Pircalab, mentionata mai sus.
61. In ceea ce priveste intrebarea daca faptele de care se plange reclamantul pot constitui o „situatie continua”, Curtea reaminteste ca, in Cauza Vasilescu impotriva Romaniei (22 mai 1998, § 49, Culegere 1998—III), aceasta a hotarat ca sechestrul bunurilor reclamantei de catre autoritati constituia o astfel de situatie, deoarece sechestrul respectiv fiind ilegal, reclamanta isi pastra dreptul de proprietate asupra bunurilor sale.
62. Or, acelasi rationament se aplica mutatis mutandis in speta, in masura in care Curtea a stabilit deja ca decizia de a-l lipsi pe reclamant de drepturile sale parintesti contravenea Conventiei.
63. Desigur, in speta, autoritatile nu au luat masuri pentru a-l impiedica pe reclamant sa isi exercite drepturile parintesti, element retinut de Curte in vederea stabilirii existentei unei situatii continue. Curtea reaminteste totusi ca a stabilit deja ca omisiunile autoritatilor competente pot sa constituie si ele „actiuni continue indeplinite de stat”. Astfel, in cauza Vasilescu, mentionata mai sus, „actul” indeplinit de stat consta in a o impiedica pe reclamanta sa isi foloseasca bunurile netulburata. De asemenea, Curtea a considerat ca o situatie continua omisiunea autoritatilor de a se conforma hotararilor judecatoresti definitive (Sabin Popescu impotriva Romaniei, nr. 48.102/99, § 51, 2 martie 2004).
64. In speta, Curtea constata ca dupa adoptarea Deciziei din data de 17 noiembrie 1999, reclamantul nu a avut nicio posibilitate efectiva de a-si exercita drepturile parintesti. Trebuie mentionat ca pentru copil a fost instituita o curatela fara ca reclamantul sa fi fost informat despre acest lucru. Desigur, la momentul respectiv, mama avea deja custodia copilului in baza sentintei de divort si ea era cea care solicitase curatela. Nu se
poate trece cu vederea totusi faptul ca reclamantul nu si-a putut exprima pozitia cu privire la instituirea acestei curatele.
Mai mult decat atat, in anul 2004, directia pentru protectia copilului a folosit interdictia drepturilor parintesti ca argumentpentru a-si justifica neinterventia in urma informatiilor date de reclamant cu privire la situatia dificila a copilului sau (paragrafele 24 si 25 de mai sus), in timp ce temerile partii interesate au fost confirmate, 2 ani mai tarziu, de catre instante, care au constatat ca situatia copilului s-a inrautatit din anul 1999. In fine, Curtea observa ca elementele din dosar sugereaza ca copilul a putut sa paraseasca teritoriul romanesc in anul 2005, plecand in Spania, fara acordul tatalui.
65. Dat fiind ca actiunea autoritatilor nu s-a limitat la decizia ce stabilea interdictia, prezenta cerere se distinge de cauzele in care Curtea a apreciat ca anularea, pe calea unui recurs extraordinar, a unei hotarari judecatoresti definitive constituia un act instantaneu ce nu crea o situatie continua, chiar daca anularea ducea la o redeschidere a procedurii [Sardin impotriva Rusiei (dec.), nr. 69.582/01, CEDO 2004—II].
66. Pentru aceste motive, Curtea apreciaza ca situatia reclamantului, care era lipsit de exercitarea drepturilor sale parintesti, reprezinta in speta o situatie continua.
67. Prin urmare, trebuie respinsa exceptia preliminara a Guvernului si constatata pe fond incalcarea art. 8 si 13 din Conventie in acest sens.

III. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 din Conventie, intemeiata pe lipsa dreptului de vizitare

68. Invocand acelasi art. 8 din Conventie, reclamantul se plange de faptul ca nu beneficiaza de dreptul de a-si vizita fiul.
69. Avand in vedere constatarea referitoare la art. 6 § 1 din Conventie (paragraful 43 de mai sus), Curtea apreciaza ca acest capat de cerere trebuie considerat admisibil, insa ca nu este necesar sa analizeze daca in speta a avut loc incalcarea art. 8 in acest sens (vezi, printre altele, Iorga, mentionata mai sus, § 60).

IV. Asupra celorlalte pretinse incalcari

70. Invocand in esenta art. 6 din Conventie, reclamantul se plange de solutionarea procedurii penale intentate impotriva sa, precum si de modul in care parchetul a condus ancheta si in care instantele au apreciat probele ce le-au fost prezentate.
71. Or, Curtea constata ca procesul penal impotriva reclamantului s-a incheiat cu decizia Curtii Supreme de Justitie din data de 17 noiembrie 1999. Introducand prezenta cerere la data de 17 iunie 2001, reclamantul nu a respectat termenul de 6 luni prevazut de art. 35 § 1 din Conventie. Pe de alta parte, cererea de revizuire introdusa de reclamant nu poate fi luata in considerare pentru calculul termenului de 6 luni, in masura in care ea nu constituie in speta o cale de atac efectiva in sensul articolului respectiv.
Rezulta ca acest capat de cerere este tardiv si trebuie respins, in aplicarea art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.
72. Prin scrisoarea din 12 iunie 2007, reclamantul, invocand in esenta art. 3 din Conventie, sustine si ca a suferit tratamente condamnabile din partea anchetatorilor in timpul procesului penal impotriva sa. Or, Curtea observa ca ancheta impotriva reclamantului s-a incheiat cel tarziu la data de 17 noiembrie 1999, data deciziei definitive pronuntate impotriva sa, adica cu mai mult de 6 luni inaintea introducerii acestui capat de cerere.
Rezulta ca acest capat de cerere este, de asemenea, tardiv si trebuie respins, in aplicarea art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.
73. Prin aceeasi scrisoare din 12 iunie 2007, reclamantul se plange de lipsa ingrijirilor medicale si invoca in acest sens un episod ce dateaza din anul 2006. Curtea apreciaza ca acest capat de cerere se preteaza unei analize sub incidenta art. 3 mentionat mai sus, insa observa ca, incepand cu data de 27 iunie 2003, data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate, reclamantul avea la dispozitie o cale de atac efectiva in fata instantelor pentru a se plange de conditiile detentiei sale, inclusiv de pretinsa lipsa a ingrijirilor medicale; or, conform informatiilor de care dispune Curtea, reclamantul nu a intreprins astfel de demersuri.
Rezulta ca acest capat de cerere trebuie respins din cauza neepuizarii cailor de atac interne, in aplicarea art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.
74. In fine, la data de 8 octombrie 2007, invocand in esenta art. 6 § 1 din Conventie, reclamantul se plange de respingerea cererii sale de modificare a conditiilor de executare a pedepsei sale. Or, presupunand chiar ca acest articol este aplicabil in speta [Stan impotriva Romaniei (dec.), nr. 6.936/03, 20 mai 2008], Curtea nu distinge nicio urma de arbitrar in modul in care instantele interne au statuat asupra cererii reclamantului. In definitiv, nimic nu ii permite Curtii sa se abata de la concluzia acestor instante privind executarea pedepsei reclamantului.
Rezulta ca acest capat de cerere este vadit neintemeiat si trebuie respins, in aplicarea art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

V. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

75. Conform art. 41 din Conventie,
„In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
76. Reclamantul solicita suma de 30.000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit.
77. Guvernul considera ca suma solicitata este excesiva si ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre incalcarile pretinse si pretentiile avansate.
78. Curtea, tinand cont de incalcarile constatate, considera ca trebuie sa ii acorde reclamantului 9.000 EUR pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de judecata
79. Reclamantul mai solicita si suma de 5.915 EUR pentru cheltuielile de judecata angajate de reprezentanta sa in fata instantelor interne si in fata Curtii, dintre care 5.715 EUR pentru onorarii avocatiale si 200 EUR pentru alte costuri (telefon si fotocopii). Onorariile avocatiale sunt defalcate astfel:
— 5.280 EUR pentru orele lucrate, dintre care 8 ore pentru analiza faptelor si a probelor din dosar, 12 ore pentru studierea jurisprudentei relevante, 10 ore pentru analiza observatiilor Guvernului, 12 ore pentru pregatirea observatiilor reclamantului si 2 ore pentru pregatirea cererii de reparatie echitabila;
— 405 EUR pentru 5 ore de discutii cu reclamantul si 4 ore pentru redactarea scrisorilor adresate Curtii;
— 30 EUR pentru redactarea si trimiterea scrisorilor si pentru fotocopierea documentelor.
O copie a contractului de asistenta incheiat intre reclamant si reprezentanta sa, precum si o cerere de plata directa a intregii sume catre avocata au fost atasate la dosar.
80. Prin scrisoarea din 8 octombrie 2007, reclamantul i-a transmis Curtii o serie de documente si a informat-o ca nu a putut sa ia legatura cu avocatul sau, acesta din urma neraspunzandu-i la scrisori.
81. Guvernul contesta suma solicitata cu titlu de cheltuieli de judecata. El pune in evidenta faptul ca avocatul nu a intervenit decat dupa comunicarea cererii si face referire la cauze in care reprezentantii au solicitat cheltuieli mai reduse pentru cereri de o complexitate mai mare decat cea din cauza de fata (Natchova si altii impotriva Bulgariei, nr. 43.577/98 si 43.579/98, § 185, 26 februarie 2004; Anguelova impotriva Bulgariei, nr. 38.361/97, § 174, CEDO 2002—IV, si Velikova impotriva Bulgariei, nr. 41.488/98, § 103, CEDO 2000—VI). Acesta mai apreciaza ca, dat fiind ca o parte din capetele de cerere au fost declarate inadmisibile, Curtea ar trebui sa reduca proportional suma acordata (Kehayov impotriva Bulgariei, nr. 41.035/98, § 94, 18 ianuarie 2005).
82. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta, tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea apreciaza ca cererile formulate pentru raspunsurile la observatiile Guvernului, precum si pentru comentariile reclamantului, care au fost integral pregatite si trimise de avocat, sunt justificate. In schimb, Curtea observa ca fotocopierea documentelor si pregatirea scrisorilor au fost clasificate in 3 categorii diferite si ca reclamantul s-a plans de lipsa raspunsurilor la scrisorile pe care i le-a trimis avocatului.
In fine, Curtea apreciaza ca argumentul Guvernului cu privire la sumele solicitate in perioada 2000—2004 de alti avocati, precum si argumentul referitor la complexitatea capetelor de cerere analizate nu sunt relevante in speta.
83. Prin urmare, Curtea ii acorda reprezentantei reclamantului suma de 5.500 EUR pentru procedura in fata Curtii, mai putin 850 EUR care i-au fost deja platiti de catre Consiliul Europei in cadrul asistentei judiciare. Suma finala, in valoare de 4.650 EUR, va fi platita direct in contul avocatului.

C. Dobanzi moratorii
84. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

Pentru aceste motive, In unanimitate, CURTEA
1. uneste cu fondul exceptia preliminara a Guvernului intemeiata pe tardivitatea capetelor de cerere formulate in baza art. 8 si 13 din Conventie si o respinge;
2. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 (accesul la o instanta), art. 8 si 13 si inadmisibila in rest;
3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie;
4. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 8 § 1 din Conventie in ceea ce priveste interdictia drepturilor parintesti;
5. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 13 din Conventie;
6. hotaraste ca nu este necesar sa analizeze capatul de cerere intemeiat pe art. 8 § 1 din Conventie referitor la dreptul de vizitare;
7. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie, suma de 9.000 EUR (noua mii euro), ce va fi convertita in moneda statului parat, ca daune morale, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
b) ca statul parat sa ii plateasca avocatului reclamantului suma de 4.650 EUR (patru mii sase sute cincizeci euro) pentru cheltuieli de judecata;
c) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
8. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, ulterior fiind comunicata in scris la data de 14 octombrie 2008, in conformitate cu art. 77 paragrafele 2 si 3 din Regulament.

Josep Casadevall,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.