"nimeni nu e mai presus de lege"

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statu

and in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, C. Birsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnul E. Myjer, doamnele I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecatori, si din domnul S. Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 18 octombrie 2007,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 15.402/04) indreptata impotriva Romaniei, prin care doi cetateni germani, doamna Helene Belasin si domnul Peter Belasin (reclamantii), au sesizat Curtea la data de 26 aprilie 2004, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantii sunt reprezentati de doamna Andrea-Eva Pal, avocat in Leverkusen. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 5 octombrie 2006, Curtea a hotarat sa comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 § 3 din Conventie, aceasta a hotarat sa fie analizate in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.
4. In temeiul art. 44 § 1 a) din Regulamentul Curtii, aceasta a comunicat o copie a cererii si Guvernului german, care nu a dorit sa isi prezinte punctul de vedere asupra cauzei.

In Fapt

I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantii, sot si sotie, s-au nascut in anul 1941 si, respectiv, in anul 1945 si locuiesc la Bonn.
6. Ei erau coproprietarii unui bun imobil alcatuit din constructie si terenul aferent in suprafata de 1.600 m2, situat in Str. Republicii nr. 35, Buzias, Romania, inscris in cartea funciara la nr. 293. In anul 1988, statul a intrat in posesia bunului in temeiul Decretului nr. 223/1974, conform caruia persoanele care emigrau in strainatate erau obligate sa transfere statului imobilele pe care le detineau, in schimbul unei compensatii (Decretul nr. 223/1974). Din dosar reiese ca, cu aceasta ocazie, statul le-a acordat reclamantilor suma de 9.731 lei romanesti, cu titlu de reparatie, reprezentand valoarea unei jumatati a bunului. Statul si-a transcris dreptul de proprietate in cartea funciara.
7. La data de 22 ianuarie 1997, statul le-a vandut constructia sotilor M.
8. La data de 22 decembrie 2001, reclamantii au introdus pe rolul Judecatoriei Lugoj o actiune impotriva Consiliului Local Buzias si a sotilor M. in vederea constatarii nevalabilitatii titlului statului asupra bunului in cauza si nulitatii contractului de vanzare-cumparare, precum si pentru a dispune transcrierea dreptului lor de proprietate in cartea funciara. Prin Sentinta din 11 martie 2002, instanta a respins actiunea reclamantilor. Prin Decizia din 1 iulie 2002, Tribunalul Timis le-a respins apelul.
9. Reclamantii au formulat recurs impotriva acestei decizii. Prin Decizia ramasa irevocabila la data de 25 septembrie 2002, Curtea de Apel Timisoara le-a admis recursul si a constatat ca bunul a fost trecut ilegal in proprietatea statului. Curtea de Apel Timisoara a apreciat ca statul nu avea un titlu valabil asupra bunului in cauza, in masura in care partea din bunul respectiv ce ii apartinea reclamantei a fost trecuta in patrimoniul statului in schimbul unei compensatii derizorii, iar cea care ii apartinea reclamantului a fost trecuta in patrimoniul statului fara nicio compensatie. In aceste circumstante, bunul in litigiu nu putea face obiectul unui contract de vanzare-cumparare in temeiul Legii nr. 112/1995 ce reglementeaza situatia bunurilor pentru care statul avea un titlu valabil. Pe de alta parte, Curtea de Apel Timisoara a retinut ca sotii M. au fost de rea-credinta in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare. Prin urmare, aceasta a constatat ca fiind afectat de nulitate contractul de vanzare-cumparare din 22 ianuarie 1997, dispunand radierea dreptului de proprietate al sotilor M. si transcrierea dreptului de proprietate al reclamantilor in cartea funciara.
10. In anul 2003, procurorul general al Romaniei a formulat in fata Curtii Supreme de Justitie un recurs in anulare impotriva acestei decizii. Acesta a aratat ca, la interpretarea legislatiei interne, Curtea de Apel Timisoara comisese grave erori de drept, ducand la o gresita solutionare a litigiului. Acesta a sustinut ca imobilul fusese trecut legal in patrimoniul statului in temeiul Decretului nr. 223/1974 prin decizia consiliului local. In orice caz, pretinsa nelegalitate a nationalizarii nu afecta valabilitatea contractului de vanzare-cumparare in masura in care a fost incheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar sotii M. au fost de buna-credinta in momentul incheierii sale.
11. Prin Decizia din 20 octombrie 2004, redactata la 6 decembrie 2004, Inalta Curte de Casatie si Justitie (fosta Curte Suprema de Justitie) a admis recursul in anulare, a casat Decizia din 25 septembrie 2002 si a respins actiunea reclamantilor. Aceasta a apreciat ca prevederile Legii nr. 10/2001 erau aplicabile in speta si ca imobilul a fost trecut in mod nelegal in patrimoniul statului. Totusi, facand aplicarea art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, instanta a constatat valabilitatea contractului de vanzare-cumparare din 22 ianuarie 1997, in masura in care respecta prevederile Legii nr. 112/1995 si in care sotii M. au fost de buna-credinta in momentul incheierii sale.
12. Prin Decizia din data de 26 iunie 2006, Primaria a constatat dreptul reclamantilor de a obtine o despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul nationalizat. Din dosar rezulta ca, pana in prezent, nu le-a fost platita nicio despagubire.

II. Dreptul intern pertinent
13. Prevederile legale pertinente sunt descrise in hotararile S.C. Masinexportimport Industrial Group S.A. impotriva Romaniei (nr. 22.687/03, § 22, 1 decembrie 2005), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, §§ 19-26, 21 iulie 2005), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, §§ 38-53, 1 decembrie 2005) si Radu impotriva Romaniei (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).

In Drept

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie
14. Reclamantii sustin ca rejudecarea Deciziei definitive din 25 septembrie 2002 a Curtii de Apel Timisoara a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice. Din acest motiv, ei sustin ca a avut loc o incalcare a art. 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele in partea sa relevanta:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)"

A. Asupra admisibilitatii
15. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, Curtea constata ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului


1. Argumentele partilor
16. Dupa ce a facut trimitere la principiile desprinse din Hotararea Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII), Guvernul considera ca prezenta cauza difera de Cauza SC Masinexportimport Industrial Group S.A. impotriva Romaniei (nr. 22.687/03, 1 decembrie 2005), in masura in care, in speta, pe langa consiliul local, in litigiu erau implicati particulari care au obtinut de altfel hotarari favorabile in prima si in a doua instanta. In opinia Guvernului, recursul in anulare introdus de procurorul general urmarea sa garanteze respectarea principiului legalitatii, in masura in care Inalta Curte de Casatie si Justitie a apreciat ca instanta de recurs, singura care a statuat in favoarea reclamantilor, apreciase gresit probele.
17. In fine, Guvernul reaminteste modificarea Codului de procedura civila, si anume eliminarea caii extraordinare a recursului in anulare in materie civila.
18. Reclamantii nu au prezentat observatii in raspuns la cele ale Guvernului.

2. Aprecierea Curtii
19. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de art. 6 § 1 din Conventie, trebuie sa se interpreteze in lumina preambulului Conventiei, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante.
20. Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data de catre instante in mod definitiv oricarui litigiu sa nu mai fie pusa in discutie (Brumarescu, citata anterior, § 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre parti nu este abilitata sa solicite reexaminarea unei hotarari definitive si executorii cu unicul scop de a obtine o reanalizare a cauzei si o noua hotarare in privinta sa. Reexaminarea nu trebuie sa devina un apel deghizat, iar simplul fapt ca pot exista doua puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauza. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decat daca o impun motive substantiale si imperioase (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
21. Curtea observa ca desfiintarea unei hotarari judecatoresti definitive nu a fost motivata, in speta, prin existenta unor noi probe care nu le fusesera disponibile partilor inainte si care erau apte de a influenta solutionarea cauzei (Pravednaya impotriva Rusiei, nr. 69.529/01, § 27, 18 noiembrie 2004). Aceasta desfiintare a fost intemeiata in speta numai pe pretinsa apreciere gresita a probelor de catre instanta de recurs. Or, acest argument nu este suficient pentru a justifica desfiintarea unei hotarari definitive, in pofida faptului ca in procedura erau implicati si particulari (vezi, printre multe altele, Raicu impotriva Romaniei, nr. 28.104/03, § 25, 19 octombrie 2006, si Popea impotriva Romaniei, nr. 6.248/03, §§ 33-37, 5 octombrie 2006).
22. Pe de alta parte, Curtea constata ca, in cauza de fata, se regasesc elementele care au determinat-o, in Cauza SC Masinexportimport Industrial Group S.A. mentionata mai sus, sa constate incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice si, prin urmare, incalcarea art. 6 § 1 din Conventie, si anume interventia intr-un litigiu civil a unei autoritati, in speta procurorul general, care nu era parte in procedura, si rejudecarea unei hotarari definitive care a dobandit autoritate de lucru judecat.
23. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca anularea de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a Deciziei definitive din data de 25 septembrie 2002 a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, aducand astfel atingere dreptului reclamantilor la un proces echitabil.
Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
24. Reclamantii se plang de faptul ca Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie din data de 20 octombrie 2004 a avut ca efect incalcarea dreptului lor la respectarea bunurilor, astfel cum este acesta recunoscut la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."

A. Asupra admisibilitatii
25. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului


1. Argumentele partilor
26. Guvernul considera ca ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantilor determinata de admiterea recursului in anulare era, la data evenimentelor, prevazuta de lege si urmarea un scop legitim, si anume buna administrare a justitiei, in masura in care instanta de recurs a facut o apreciere gresita a probelor. In ceea ce priveste proportionalitatea ingerintei, Guvernul observa ca, pe langa autoritatile de stat, in litigiu erau implicati si particulari. In plus, in opinia Guvernului, reclamantii vor primi o despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001.
27. Guvernul subliniaza dificultatile legate de reglementarea problemei imobilelor nationalizate si face o prezentare a legilor adoptate succesiv de stat in materie dupa anul 1989. Cu acest titlu, el rezuma obiectivele Legii nr. 112/1995 si ale Legii nr. 10/2001, aceasta din urma fiind prima lege care reglementeaza in mod global problema imobilelor nationalizate, urmarind sa asigure echilibrul intre cerinta existentei reparatiei si securitatea raporturilor juridice, si, in fine, Legea nr. 247/2005, care a modificat si completat Legea nr. 10/2001, implementand cadrul institutional si financiar pentru o aplicare mai eficienta a acestei legi.
28. Guvernul arata ca autoritatile nationale beneficiaza de o mare putere discretionara, nu numai in ceea ce priveste alegerea masurilor menite sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau sa reglementeze in materie de drept al proprietatii, ci si pentru a asigura timpul necesar implementarii lor. Guvernul afirma ca ultima reforma in materie, si anume Legea nr. 247/2005, stabileste principiul acordarii unei despagubiri echitabile si neplafonate, stabilita printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, si accelereaza procedura de restituire sau de despagubire. Aceasta lege prevede ca, in cazul in care restituirea imobilului nu este posibila, despagubirea se va face prin emisiune de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la nivelul valorii bunului, stabilita prin expertiza.
29. Guvernul concluzioneaza ca despagubirea prevazuta de legislatia romana raspunde cerintelor art. 1 din Protocolul nr. 1 si ca intarzierea inregistrata in acordarea despagubirii nu aduce atingere justului echilibru ce trebuie pastrat intre interesele de fata, tinand seama si de circumstantele exceptionale ale reglementarii in materie.
30. Reclamantii nu au prezentat observatii in raspuns la cele ale Guvernului.

2. Aprecierea Curtii
31. Curtea reaminteste ca dreptul de proprietate al reclamantilor asupra imobilului in litigiu a fost stabilit prin Decizia definitiva din data de 25 septembrie 2002 si constata ca dreptul astfel recunoscut nu era revocabil. Asadar, reclamantii aveau "un bun" in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (vezi Brumarescu, citata anterior, § 70).
32. In continuare, Curtea observa ca Decizia din 20 octombrie 2004 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, rejudecand fondul cauzei si respingand actiunea in anulare a contractului de vanzare-cumparare, creeaza o situatie daca nu identica, cel putin similara cu cea a reclamantilor din Cauza Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, § 43, 21 iulie 2005; vezi si Sebastian Taub impotriva Romaniei, nr. 58.612/00, §§ 38-40, 12 octombrie 2006). Prin urmare, Curtea constata ca la finalul procedurii in cauza coexista doua titluri de proprietate asupra aceluiasi bun si ca reclamantii se afla in imposibilitatea de a obtine posesiunea asupra bunului ai carui proprietari au fost recunoscuti.
33. Curtea a analizat cu mai multe ocazii cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale cauzei de fata si a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (vezi, printre altele, Porteanu impotriva Romaniei, nr. 4.596/03, §§ 32-35, 16 februarie 2006).
34. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun element de fapt sau argument care sa poata duce la o concluzie diferita in cazul de fata. Curtea reafirma in special ca, in contextul legislativ roman ce reglementeaza actiunile in revendicare imobiliara si restituirea bunurilor nationalizate de regimul comunist, vanzarea de catre stat a bunului altuia catre terti de buna-credinta, chiar daca aceasta a fost anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, reprezinta o privare de bunuri. O astfel de privare, combinata cu lipsa totala de despagubire, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
35. Curtea observa ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 81/2007, adoptata recent, urmareste accelerarea procedurii de despagubire pentru bunurile preluate abuziv de catre stat. Totusi, aceasta observa ca nici astazi fondul "Proprietatea" nu functioneaza intr-un mod susceptibil sa duca la acordarea efectiva a unei despagubiri.
36. Tinand cont de cele de mai sus si de jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca, in speta, zadarnicirea dreptului de proprietate al reclamantilor asupra bunului lor i-a facut sa sufere o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul de a li se respecta bunurile, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
Prin urmare, a avut loc incalcarea acestei prevederi.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
37. Conform art. 41 din Conventie:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu
38. Reclamantii solicita restituirea imobilului in litigiu, compus din constructie si terenul aferent. Ei nu solicita reparatia eventualului lor prejudiciu moral.
39. Guvernul observa ca, desi restitutio in integrum este cea mai buna modalitate de a repara un prejudiciu, Curtea poate acorda o despagubire atunci cand aceasta restituire se dovedeste a fi imposibila. In acest sens, el constata ca bunul in litigiu este ocupat in prezent de titularii contractului de vanzare-cumparare. Guvernul apreciaza ca valoarea bunului compus din constructie si terenul aferent este de 45.047 euro (EUR) si prezinta in acest scop un raport de expertiza din luna aprilie 2007. El considera in acelasi timp ca reclamantii trebuie sa restituie suma de circa 700 dolari americani (USD) pe care au primit-o in anul 1988 cu ocazia nationalizarii (vezi paragraful 6 de mai sus).
40. Curtea reaminteste ca o hotarare care constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica de a pune capat incalcarii si de a-i corecta consecintele astfel incat sa refaca pe cat posibil situatia anterioara acesteia (Iatridis impotriva Greciei [reparatie echitabila] [MC], nr. 31.107/96, § 32, CEDO 2000-XI). Aceasta constata ca singurul fundament ce trebuie retinut pentru acordarea unei reparatii echitabile consta, in speta, in anularea unei decizii definitive ce incalca principiul securitatii juridice si dreptul reclamantilor la respectarea bunurilor.
41. Curtea apreciaza ca, in circumstantele spetei, restituirea bunului in litigiu reclamantilor, al caror drept de proprietate a fost confirmat prin Decizia definitiva din 25 septembrie 2002 a Curtii de Apel Timisoara, i-ar repune pe reclamanti, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 6 din Conventie si cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu ar fi fost incalcate. In cazul in care statul parat nu procedeaza la aceasta restituire in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, Curtea hotaraste ca statul sa le plateasca reclamantilor, ca daune materiale, o suma care sa corespunda valorii actuale a bunului.
42. In speta, in ceea ce priveste stabilirea valorii despagubirii ce poate fi platita reclamantilor, Curtea observa ca numai Guvernul a prezentat un raport de expertiza referitor la valoarea bunului compus din constructie si terenul aferent. Tinand cont de informatiile de care dispune referitor la preturile de pe piata imobiliara locala, precum si de informatiile partilor, ea apreciaza ca valoarea de piata actuala a bunului este de 45.047 EUR. Totusi, trebuie scazuta suma deja primita de reclamanti cu titlu de despagubire in anul 1988, a carei valoare actuala a fost stabilita cu echitate. Prin urmare, suma ce trebuie platita impreuna reclamantilor pentru prejudiciul material este de 40.000 EUR.

B. Cheltuieli de judecata
43. Reclamantii nu au solicitat rambursarea cheltuielilor de judecata.
44. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care le-a solicitat. Prin urmare, Curtea nu le aloca reclamantilor nicio suma cu acest titlu.

C. Dobanzi moratorii
45. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, In unanimitate, CURTEA
1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie;
3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat sa le restituie reclamantilor imobilul situat in Str. Republicii nr. 35, Buzias, compus din constructie si terenul aferent, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa unei astfel de restituiri, statul parat sa le plateasca impreuna reclamantilor, in acelasi termen de 3 luni, suma de 40.000 EUR (patruzeci mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) ca suma respectiva sa fie convertita in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii, la care sa fie adaugata orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
d) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 15 noiembrie 2007, in aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.


Bostjan M. Zupancic, Santiago Quesada,
presedinte grefier

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.