"nimeni nu e mai presus de lege"

Cauza Babes impotriva Romaniei (Cererea nr. 11.601/03) In Cauza Babes impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Bostjan M. Zupancic, presedinte, Corneliu Birsan, Elisabet Fura-Sandstrom, Egbert Myjer, David Thor Bjorgvinsson, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecatori, si din Stanley Naismith, grefier adjunct de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 4 ianuarie 2008, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 11.601/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care 2 cetateni ai acestui stat, doamnele Simona Rucsanda Babes si Anca Babes (reclamantele), au sesizat Curtea la data de 7 martie 2003, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat succesiv de agentul sau, doamna Beatrice Ramascanu, de coagentul sau, doamna Ruxandra Pasoi, si de agentul sau, domnul RazvanHoratiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 6 februarie 2007, Curtea a decis sa comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 § 3 din Conventie, ea a decis sa se analizeze impreuna admisibilitatea si fondul cauzei.

In Fapt

I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantele, doamnele Simona Rucsanda Babes si Anca Babes, s-au nascut in anul 1932, respectiv 1957 si locuiesc in Bucuresti. Reclamantele sunt mama si fiica.
5. Printr-un contract incheiat la data de 1 martie 1940, V.B. a cumparat un bun imobil situat in Bucuresti, str. Tunari nr. 71, sectorul 2. Bunul era compus dintr-un teren in suprafata de 265,17 m2 si dintr-o constructie ce cuprindea mai multe apartamente.
6. In luna aprilie 1950, bunul a fost nationalizat.
7. In anul 1970, V.B. a decedat si a lasat ca mostenitor pe fiul sau, I.B., decedat in anul 1993. Reclamantele, sotia si fiica lui I.B., sunt mostenitoarele sale.

A. Actiunea in revendicare
8. Prin Sentinta definitiva din data de 21 decembrie 1993 Judecatoria Sector 2 Bucuresti (Judecatoria) a admis actiunea introdusa de reclamante impotriva primariei si a societatii care administra imobilele statului (societatea A.) si le-a obligat pe acestea sa le restituie imobilul in litigiu, retinand ca nationalizarea nu fusese conforma cu legea si ca reclamantele erau proprietarele imobilului. La cererea reclamantelor, sentinta a fost investita cu formula executorie.
9. La data de 26 ianuarie 2000, primaria a solicitat revizuirea sentintei mentionate mai sus, constatand ca ea fusese obligata sa restituie intregul imobil reclamantelor, desi apartamentul nr. 6 fusese vandut de V.B. in anul 1946.
10. Prin Intampinarea din 24 februarie 2000, reclamantele au solicitat respingerea cererii de revizuire, precizand ca o astfel de cerere era lipsita de interes, in masura in care ele nu intelegeau sa solicite nici restituirea apartamentului nr. 3, nici restituirea apartamentului nr. 6 al imobilului.
11. Prin Sentinta din data de 19 aprilie 2000, Judecatoria a respins cererea de revizuire, retinand ca, in ceea ce priveste conditiile revizuirii, acestea nu erau indeplinite in speta.
12. Aceasta sentinta a fost mentinuta prin Decizia din data de 11 decembrie 2000 a Tribunalului Bucuresti (Tribunalul) si prin Decizia din 6 iunie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti (Curtea de Apel), care au respins apelul, respectiv recursul primariei.

B. Actiunea avand ca obiect recunoasterea caracterului ilegal al nationalizarii
13. Prin Sentinta definitiva din data de 6 iunie 1997, Judecatoria a admis actiunea introdusa de reclamante impotriva primariei si le-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunului si caracterul ilegal al nationalizarii sale. La cererea reclamantelor, sentinta a fost investita cu formula executorie.

C. Procedura administrativa avand ca obiect restituirea imobilului
14. Prin Decizia din data de 27 septembrie 1999, primaria a dispus, la cererea reclamantelor, restituirea bunului.

D. Vanzarea a 6 apartamente din imobil si actiunea in revendicare si constatare a nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare
15. In perioada 1996-1999, primaria a vandut 6 apartamente din imobil, precum si terenurile aferente catre terti ce locuiau in aceste apartamente in calitate de chiriasi (cumparatorii), in baza urmatoarelor contracte:
- prin Contractul nr. 1.330 din 3 decembrie 1996, ea i-a vandut familiei D. apartamentul nr. 5 si terenul aferent in suprafata de 16,77 m2;
- prin Contractul nr. 3.091 din 25 martie 1997, ea i-a vandut familiei T. apartamentul nr. 4 si terenul aferent in suprafata de 17,25 m2;
- prin Contractul nr. 3.226 din 31 martie 1997, ea i-a vandut familiei B. apartamentul nr. 11 si terenul aferent in suprafata de 16,77 m2;
- prin Contractul nr. 1.727 din 8 octombrie 1998, ea i-a vandut lui D.M. apartamentul nr. 8 si terenul aferent in suprafata de 16,26 m2;
- prin Contractul nr. 1.938 din 13 octombrie 1998, ea i-a vandut lui A.E. apartamentul nr. 1 si terenul aferent in suprafata de 16,66 m2;
- prin Contractul nr. 2.652 din 21 iunie 1999, ea i-a vandut lui R.G. apartamentul nr. 2 si terenul aferent in suprafata de 11,46 m2.
16. La data de 19 august 1999, reclamantele au sesizat Tribunalul cu o actiune impotriva primariei si a cumparatorilor pentru a obtine restituirea celor 6 apartamente si constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare privind aceste apartamente.
17. Prin Adresa din data de 20 ianuarie 2000, societatea A, la cererea reclamantelor, le-a transmis, ca documente atasate, cele 6 contracte mentionate mai sus.
18. Dezbaterile in fata Tribunalului au avut loc la data de 4 decembrie 2000. Reclamantele au depus la dosar concluzii scrise, reiterandu-si cererile de constatare a nulitatii absolute a acestor contracte si de restituire a apartamentelor in cauza.
19. Prin Decizia din data de 11 decembrie 2000, Tribunalul a retinut ca reclamantele erau proprietarele imobilului, dar ca la momentul incheierii contractelor de vanzare-cumparare cumparatorii au fost de buna-credinta.
20. Prin urmare, acesta a admis partial actiunea, a obligat primaria si cumparatorii sa restituie apartamentele in cauza reclamantelor, insa a respins cererea de constatare a nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare.
21. Reclamantele au declarat apel in fata Curtii de Apel, sustinand reaua-credinta a partilor contractante in momentul incheierii contractelor de vanzare-cumparare.
22. Prin Decizia din data de 25 iunie 2001, Curtea de Apel a respins apelul.
23. Aceasta decizie a fost mentinuta prin Decizia din data de 26 noiembrie 2002 a Curtii Supreme de Justitie, care a respins recursul reclamantelor.

E. Cererea intemeiata pe Legea nr. 10/2001
24. Prin Adresa din data de 26 aprilie 2007, primaria a informat Guvernul ca cererea reclamantelor privind imobilul in cauza nu fusese inca analizata din cauza ca reclamantele nu depusesera anumite documente in sprijinul cererii lor.

II. Dreptul si practica interna pertinente
25. Prevederile legale si jurisprudenta interna relevante sunt descrise in hotararea Strain impotriva Romaniei din 21 iulie 2005 (nr. 57.001/00, §§ 19-26, CEDO 2005-VII).
26. Prevederile legale si jurisprudenta interna relevante descrise in Hotararea Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, §§ 31-44) sunt, de asemenea, relevante in cauza de fata.
27. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile preluate in mod abuziv de catre stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost modificata prin Legea nr. 247/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despagubire, permitand beneficiarilor sa aleaga intre o compensatie sub forma de bunuri si servicii si o compensatie sub forma de despagubire pecuniara echivalenta cu valoarea de piata a bunului ce nu poate fi restituit in natura la momentul acordarii sumei.
28. Prevederile relevante din Legea nr. 10/2001 (republicata si modificata la data de 2 septembrie 2005) si modificate prin Legea nr. 247/2005, sunt urmatoarele:

ARTICOLUL 1

"(1) Imobilele preluate in mod abuziv de stat (...) in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite, se restituie, in natura, in conditiile prezentei legi.
(2) In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii (...), cu acordul persoanei indreptatite, sau despagubiri acordate in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv (...)."

ARTICOLUL 10

"(1) In situatia imobilelor preluate in mod abuziv si ale caror constructii edificate pe acestea au fost demolate total sau partial, restituirea in natura se dispune pentru terenul liber si pentru constructiile ramase nedemolate, iar pentru constructiile demolate si terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc in echivalent. (...)
(8) Valoarea corespunzatoare a constructiilor preluate in mod abuziv si demolate se stabileste potrivit valorii de piata de la data solutionarii notificarii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare in functie de volumul de informatii puse la dispozitia evaluatorului.
(9) Valoarea terenurilor, precum si a constructiilor nedemolate preluate in mod abuziv, care nu se pot restitui in natura, se stabileste potrivit valorii de piata de la data solutionarii notificarii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare."

ARTICOLUL 20

"(1) Persoanele care au primit despagubiri in conditiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea in natura, cu obligatia returnarii sumei reprezentand despagubirea primita, actualizata cu indicele inflatiei, daca imobilul nu a fost vandut pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
(2) In cazul in care imobilul a fost vandut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (...), persoana indreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piata corespunzatoare a intregului imobil, teren si constructii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare. Daca persoanele indreptatite au primit despagubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenta dintre valoarea incasata, actualizata cu indicele inflatiei, si valoarea corespunzatoare a imobilului. (...)"
29. Modalitatile de stabilire si de plata a despagubirilor prevazute de Legea nr. 247/2005 sunt descrise in Hotararea Porteanu impotriva Romaniei (nr. 4.596/03, § 24, 16 februarie 2006).
30. Functionarea societatii pe actiuni "Proprietatea" este descrisa in Cauza Radu impotriva Romaniei (nr. 13.309/03, §§ 18-20, 20 iulie 2006).

In drept

I. Asupra obiectului cererii


A. Asupra apartamentelor din imobil
31. Guvernul arata ca obiectul cererii nu poate consta decat in apartamentele nr. 1, 2, 4, 5, 8 si 11 din imobil.
32. Reclamantele nu au prezentat observatii asupra acestui aspect.
33. Curtea observa ca in formularul lor de cerere si in scrisorile ulterioare reclamantele au solicitat "restituirea bunului", fara a preciza daca este vorba de intregul bun situat in Bucuresti, str. Tunari nr. 71, sectorul 2, sau doar de cele 6 apartamente vandute chiriasilor. Totusi, ele au subliniat ca vanzarea apartamentelor in cauza, validata prin hotararile instantelor nationale, le-a impiedicat sa execute hotararile definitive din 21 decembrie 1993 si 6 iunie 1997.
34. In plus, Curtea constata ca, in procedurile din fata instantelor nationale, reclamantele au precizat ca ele nu inteleg sa ceara restituirea apartamentelor nr. 3 si 6 ale bunului (a se vedea paragraful 10 de mai sus).
35. In orice caz, Curtea arata ca nici in formularul lor de cerere si nici in scrisorile lor ulterioare reclamantele nu au facut referire la alte apartamente din imobil. Dimpotriva, prin scrisoarea din data de 13 februarie 2007, ele au subliniat ca ingerinta statului in dreptul lor la respectarea bunurilor decurgea din vanzarea celor 6 apartamente mentionate mai sus.
36. Curtea constata, prin urmare, ca este chemata sa se pronunte doar asupra pretinselor incalcari in ceea ce priveste apartamentele nr. 1, 2, 4, 5, 8 si 11 din imobil.

B. Asupra terenului
37. In observatiile si cererile lor de reparatie echitabila din data de 3 iulie 2007, reclamantele au solicitat pentru prima data restituirea terenului ce formeaza curtea imobilului, in suprafata totala de 266 m2, conform contractului de vanzare-cumparare incheiat in anul 1940 (vezi paragraful 66 de mai jos).
38. Ca raspuns, Guvernul a aratat ca obiectul cererii nu poate consta decat in cele 6 apartamente mentionate mai sus si ca suprafata totala a terenului aferent acestor apartamente este de 95,17 m2.
39. Curtea arata ca, in conformitate cu Contractul de vanzare-cumparare incheiat la data de 1 martie 1940, suprafata totala a terenului este de 265,17 m2 (vezi paragraful 5 de mai sus). Aceasta suprafata este formata din terenul aferent celor 6 apartamente, in suprafata totala de 95,17 m2, care face obiectul contractelor de vanzare-cumparare (a se vedea paragraful 15 de mai sus) si din restul de teren.
40. Asadar, ea apreciaza ca numai suprafata respectiva totalizand 95,17 m2 intra in discutie in cauza de fata.
41. In ceea ce priveste restul de teren, Curtea observa ca aceasta parte a terenului nu a facut obiectul vanzarilor mentionate mai sus si ca, prin urmare, reclamantele sunt proprietarele lui in baza sentintei din 21 decembrie 1993 si a celei din 6 iunie 1997 ale Judecatoriei Sector 2 Bucuresti. In orice caz, ele nu au formulat niciun capat de cerere in ceea ce priveste acest teren.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
42. Reclamantele se plang de faptul ca au suferit o incalcare a dreptului la respectarea bunurilor lor din cauza refuzului instantelor nationale de a anula contractele de vanzarecumparare referitoare la apartamentele in cauza, desi ele retinusera ilegalitatea nationalizarii. Ele invoca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."

A. Asupra admisibilitatii
43. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, ea constata ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului
44. Guvernul insista asupra reformei instituite prin Legea nr. 247/2005 ce modifica Legea nr. 10/2001, care are ca scop accelerarea procedurii de retrocedare si, in cazul in care o astfel de retrocedare se dovedeste a fi imposibila, acordarea unei despagubiri ce consta intr-o participare, in calitate de actionari, la un organism de plasare a valorilor mobiliare, "Proprietatea", organizat sub forma unei societati pe actiuni.
45. Acesta arata ca o cerere depusa de reclamante in temeiul Legii nr. 10/2001 se afla in curs de solutionare la primarie.
46. Guvernul constata ca reparatia prevazuta de legislatia romana raspunde cerintelor jurisprudentei Curtii si ca intarzierea inregistrata in acordarea despagubirii reclamantelor nu afecteaza justul echilibru ce trebuie pastrat intre interesele de fata.
47. Reclamantele contesta argumentele Guvernului.
48. Curtea a solutionat in repetate randuri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale prezentei cauze si a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (a se vedea in special Porteanu, mentionata mai sus, §§ 32-35).
49. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost prezentate, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun element de fapt sau argument care sa poata duce la o concluzie diferita in cazul de fata.
50. Curtea reafirma in special ca, in contextul legislativ roman ce reglementeaza actiunile in revendicare imobiliare si restituirea bunurilor nationalizate de regimul comunist, vanzarea de catre stat a bunului altuia catre terti de buna-credinta, chiar daca aceasta este anterioara confirmarii in justitie in mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, reprezinta o privare de proprietate (a se vedea Porteanu, mentionata mai sus, § 32).
51. Curtea observa ca in prezent Fondul "Proprietatea" nu functioneaza intr-un mod susceptibil a duce la acordarea efectiva a unei despagubiri.
52. Prin urmare, privarea de proprietate, combinata cu lipsa totala de despagubire, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (a se vedea in special Strain, mentionata mai sus, §§ 39, 43 si 59).
53. Tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca, in speta, zadarnicirea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra apartamentelor lor si asupra terenurilor aferente, combinata cu lipsa totala de despagubire de aproximativ 14 ani, le-a facut sa sufere o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
54. Prin urmare, in speta a avut loc incalcarea acestei prevederi.

III. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 § 1 din Conventie
55. Reclamantele se plang de faptul ca vanzarile apartamentelor din imobilul lor, mentinute prin hotarari judecatoresti, au facut imposibila executarea hotararilor definitive din 21 decembrie 1993 si 6 iunie 1997 ale Judecatoriei Sector 2 Bucuresti. Ele invoca art. 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."

A. Asupra admisibilitatii
56. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Mai mult, ea constata ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului
57. Guvernul considera ca, in speta, nu este vorba de un refuz nejustificat al autoritatilor si nici de o amanare nejustificata a executarii, ci de o imposibilitate obiectiva de executare, avand in vedere faptul ca apartamentele in cauza sunt detinute de terti. In opinia Guvernului, in masura in care contractele de vanzarecumparare nu au fost anulate, nu exista nicio posibilitate de a le pune pe reclamante in posesie asupra apartamentelor respective.
58. In orice caz, Guvernul considera ca nu este cazul sa se statueze asupra fondului acestui capat de cerere. In acest sens, el face trimitere la cauza Paduraru, mentionata mai sus, § 75.
59. Reclamantele reitereaza ca cele doua sentinte definitive mentionate mai sus nu au fost executate in masura in care statul a vandut apartamentele din imobil.
60. Curtea considera, tinand cont de concluziile de la paragrafele 51 si 52 de mai sus, ca nu este cazul sa statueze asupra fondului acestui capat de cerere (a se vedea, printre altele, Barcanescu impotriva Romaniei, nr. 75.261/01, § 37, 12 octombrie 2006, Dimitrie Dan Popescu impotriva Romaniei, nr. 21.397/02, § 32, 14 decembrie 2006, Enciu si Lega impotriva Romaniei, nr. 9.292/05, § 36, 8 februarie 2007).

IV. Asupra celorlalte pretinse incalcari
61. Reclamantele invoca art. 3, 8, 9, 10, 13 si 17 din Conventie.
62. Tinand cont de toate elementele aflate la dispozitia sa si in masura in care este competenta sa analizeze afirmatiile formulate, Curtea nu a constatat niciun element de incalcare a drepturilor garantate de prevederile mentionate mai sus.
63. Rezulta ca aceste capete de cerere trebuie respinse ca vadit neintemeiate, in conformitate cu art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

V. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
64. Conform art. 41 din Conventie,
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu
65. In formularul de cerere oficial, reclamantele au solicitat anularea contractelor de vanzare-cumparare si restituirea in natura a bunului. Ele au mai solicitat: valoarea de piata a bunului, adica 600.000 euro (EUR); despagubiri pentru lipsa de folosinta a bunului timp de mai mult de 50 de ani, adica 1.500.000 EUR; despagubiri pentru degradarea bunului, adica 300.000 EUR; daune morale in cuantum de 10.000.000 EUR pentru abuzurile comise impotriva lor si hartuirile pe care le-au suferit in timpul procedurilor judiciare.
66. Prin Scrisoarea din data de 3 iulie 2007, ce cuprindea observatiile lor ca raspuns la cele ale Guvernului, precum si cererile lor in temeiul art. 41 din Conventie, ele au precizat ca inteleg sa isi mentina pretentiile expuse in formularul de cerere si in scrisorile ulterioare. In aceeasi scrisoare ele au mentionat:
"Va informam ca cererea noastra initiala si trimiterile noastre la aceasta se refera si la restituirea terenului ce formeaza curtea imobilului situat in str. Tunari nr. 71, sector 2, avand o suprafata totala de 266 m2, si solicitam restituirea sa in conformitate cu contractul de vanzare-cumparare incheiat in anul 1940."
67. Prin aceeasi scrisoare reclamantele au solicitat, in plus, cu acelasi titlu, anularea contractelor de vanzare-cumparare si evacuarea cumparatorilor din imobil in cel mult 7 zile.
68. Ele nu au prezentat niciun raport de expertiza imobiliara.
69. Guvernul reitereaza faptul ca aceasta cauza nu se refera decat la apartamentele nr. 1, 2, 4, 5, 8 si 11 din imobil si ca suprafata totala a terenului aferent acestor apartamente, asa cum reiese din contractele de vanzare-cumparare, este de 95,17 m2.
70. Avand in vedere cele de mai sus, Guvernul considera ca valoarea totala a apartamentelor este de 517.068 EUR si ca valoarea totala a terenului este de 73.536 EUR. El prezinta in acest sens un raport de expertiza imobiliara.
71. In ceea ce priveste suma solicitata pentru degradarea imobilului, Guvernul considera ca o astfel de suma nu a fost deloc dovedita si ca nu prezinta nicio legatura de cauzalitate cu capetele de cerere ale reclamantelor.
72. In ceea ce priveste suma solicitata pentru lipsa de folosinta a bunului, Guvernul arata ca exista doua categorii de cauze: cele in care partilor interesate li s-a restituit imobilul inainte de hotararea Curtii si cele in care cererea principala se refera la restituirea imobilului, iar cererea secundara, la lipsa de folosinta.
73. In opinia Guvernului, in prima categorie de cauze Curtea a hotarat sa acorde in echitate partilor interesate, carora li se restituise bunul, o suma pentru privarea de proprietate suferita, si nu pentru lipsa de folosinta pe care au suferit-o. In acest sens, el citeaza cauzele Anghelescu impotriva Romaniei (nr. 29.411/95, §§ 75-77, 9 aprilie 2002), Surpaceanu impotriva Romaniei (nr. 32.260/96, §§ 54-56, 21 mai 2002) si Oprescu impotriva Romaniei (nr. 36.039/97, §§ 56-57, 14 ianuarie 2003).
74. Dimpotriva, Guvernul arata ca, in cea de-a doua categorie de cauze, in care reclamantilor nu li s-a restituit imobilul, Curtea a hotarat ca nu poate sa acorde nicio suma pentru lipsa de folosinta, tinand cont de faptul ca ea dispusese restituirea bunului in temeiul art. 41 din Conventie. In acest sens, Guvernul citeaza Cauza Popescu Nasta impotriva Romaniei (nr. 33.355/96, § 62, 7 ianuarie 2003).
75. Guvernul mai adauga ca in Cauza Buzatu impotriva Romaniei (reparatie echitabila) (nr. 34.642/97, § 18, 27 ianuarie 2005), Curtea a retinut, in ceea ce priveste sumele solicitate cu titlu de chirii neincasate, ca ea nu poate specula asupra posibilitatii si randamentului unei inchirieri a apartamentelor respective.
76. Guvernul arata ca jurisprudenta Curtii nu este favorabila acordarii unor sume pentru lipsa de folosinta in situatii similare cu cele din cauza de fata. In acest sens, el face trimitere la Cauza Papamichalopoulos si altii impotriva Greciei (reparatie echitabila), (Hotararea din 31 octombrie 1995, seria A nr. 330-B, p. 60, § 38-39).
77. In ceea ce priveste suma solicitata pentru prejudiciul moral, Guvernul constata ca nu a fost stabilita nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea pretinsa si prejudiciul moral pretins. Mai mult, el considera ca suma solicitata este excesiva si ca, in orice caz, o eventuala hotarare de condamnare ar putea constitui, in sine, o reparatie suficienta pentru prejudiciul moral suferit de reclamante.
78. Curtea reaminteste ca ea a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie din cauza vanzarii de catre stat a apartamentelor si terenului aferent catre terti, in speta 95,17 m2, combinata cu lipsa totala de despagubire.
79. In circumstantele spetei, Curtea apreciaza ca restituirea apartamentelor nr. 1, 2, 4, 5, 8 si 11 din imobilul situat in Bucuresti, str. Tunari nr. 71, sectorul 2, si a terenului aferent in suprafata de 95,17 m2 le-ar pune pe reclamante, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care ar fi fost daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate.
80. Daca statul parat nu procedeaza la aceasta restituire intr-un termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, Curtea hotaraste ca Guvernul sa le plateasca partilor interesate, cu titlu de daune materiale, o suma care sa corespunda valorii actuale a apartamentului.
81. In speta, pentru a stabili valoarea acestei sume, Curtea observa ca Guvernul a prezentat un raport de expertiza care permite stabilirea valorii apartamentelor si a terenului aferent. In conformitate cu acest raport, valoarea totala a celor 6 apartamente este de 517.068 EUR, iar valoarea terenului respectiv este de 73.536 EUR. Tinand cont de faptul ca reclamantele nu au prezentat niciun raport de expertiza, Curtea estimeaza in echitate valoarea de piata actuala a apartamentelor si a terenului aferent la suma de 591.000 EUR.
82. In ceea ce priveste restul de teren, Curtea nu poate dispune restituirea lui (a se vedea paragraful 41 de mai sus).
83. In ceea ce priveste despagubirile pentru lipsa de folosinta a imobilului, Curtea nu va aloca nicio suma in acest sens, tinand cont de faptul ca ea a dispus, ca reparatie, in temeiul art. 41 din Conventie, restituirea bunurilor respective. Curtea va tine totusi cont de privarea de proprietate suferita de reclamante cu ocazia stabilirii reparatiei pentru prejudiciul moral.
84. Referitor la despagubirile pentru degradarea imobilului, Curtea constata ca reclamantele nu au dovedit aceasta cerere. Prin urmare, nicio suma cu acest titlu nu va fi acordata.
85. Referitor la daunele morale, Curtea considera ca evenimentele in cauza le-au cauzat reclamantelor neplaceri si incertitudini, pentru care suma totala de 5.000 EUR reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit.
86. In ceea ce priveste cererea reclamantelor de constatare a nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare si de evacuare a cumparatorilor, Curtea arata faptul ca prevederile Conventiei nu ii ofera competenta necesara pentru a dispune ca statul sa procedeze la aceste masuri (vezi, mutatis mutandis, Caleffi impotriva Italiei, Hotararea din 24 mai 1991, seria A nr. 206-B, p. 21, § 21).

B. Cheltuieli de judecata
87. In formularul de cerere oficial reclamantele au solicitat suma de 4.000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata, cerere pe care ele au mentinut-o prin scrisoarea din data de 3 iulie 2007, mentionata mai sus.
88. Guvernul observa ca reclamantele nu au prezentat niciun document justificativ pentru suma solicitata cu acest titlu si ca, prin urmare, ele nu pot obtine rambursarea ei.
89. Cu toate acestea, Guvernul precizeaza ca nu se opune acordarii de catre Curte reclamantelor a unei sume care sa corespunda cu cheltuielile reale, dovedite, necesare si in cuantum rezonabil.
90. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta, in lipsa oricarui document justificativ, Curtea hotaraste sa nu aloce reclamantelor nicio suma cu acest titlu.

C. Dobanzi moratorii
91. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, In unanimitate, CURTEA
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 1 din Protocolul nr. 1 si pe art. 6 § 1 din Conventie, referitoare la imposibilitatea de obtinere a executarii sentintelor din 21 decembrie 1993 si din 6 iunie 1997 ale Judecatoriei Sector 2 Bucuresti, si inadmisibila pentru rest;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1;
3. hotaraste ca nu se impune analiza capatului de cerere intemeiat pe art. 6 § 1 din Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat sa le restituie reclamantelor apartamentele nr. 1, 2, 4, 5, 8 si 11, situate in Bucuresti, str. Tunari nr. 71, sectorul 2, si terenul aferent, in suprafata de 95,17 m2, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa acestei restituiri, statul parat sa le plateasca impreuna reclamantelor, in acelasi termen de 3 luni, 591.000 EUR (cinci sute nouazeci si una mii euro) cu titlu de daune materiale;
c) ca, in orice caz, statul parat sa le plateasca impreuna reclamantelor 5.000 EUR (cinci mii euro) cu titlu de daune morale;
d) ca sumele respective sa fie convertite in moneda statului parat, la cursul de schimb valabil la data platii, la care sa fie adaugata orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
e) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparatie echitabila pentru rest.

Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 24 ianuarie 2008, in conformitate cu art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.

Bostjan M. Zupancic, Stanley Naismith,
presedinte grefier adjunct

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.