"nimeni nu e mai presus de lege"

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 22 aprilie 2008,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 15.872/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care o editura de drept roman, S.C. Editura Orizonturi - S.R.L. (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 29 aprilie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamanta este reprezentata de administratorul si asociatul sau unic, domnul Ioan Enescu. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de domnul Razvan Horatiu Radu, agent al Guvernului roman pe langa Curtea Europeana a Drepturilor Omului.
3. Societatea reclamanta a sustinut in special ca decizia din data de 13 ianuarie 2003 a Curtii Supreme de Justitie, prin care a fost admis recursul in anulare formulat de procurorul general, a avut ca efect incalcarea dreptului sau la un proces echitabil, asa cum este acesta recunoscut de art. 6 din Conventie, precum si a dreptului sau la respectarea bunurilor, incalcandu-se art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
4. La data de 4 ianuarie 2007, Curtea a hotarat sa comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 § 3 din Conventie, aceasta a hotarat sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

In Fapt

I. Circumstantele cauzei

A. Publicarea traducerii in limba romana a romanului Shogun
5. La data de 15 noiembrie 1985, editura romana Univers si societatea americana Foreign Rights Inc., agent literar al romancierului James Clavell, au incheiat un contract referitor la publicarea de catre editura Univers a unui numar de 35.000 de exemplare din romanul Shogun de James Clavell, roman tradus in limba romana de catre doamna Doina Ceraceanu. Contractul stipula ca drepturile de utilizare a traducerii efectuate de doamna Ceraceanu erau cedate de societatea Foreign Rights Inc., proprietara drepturilor, editurii Univers pana la data de 15 noiembrie 1991.
6. La data de 23 noiembrie 1991, societatea reclamanta a incheiat cu doamna Ceraceanu un contract pentru publicarea a 50.000 de exemplare ale romanului Shogun, pentru o suma de 280.000 lei. Pentru a obtine acest contract, doamna Ceraceanu ii daduse de inteles societatii reclamante ca detine drepturile de exploatare asupra traducerii sale.
7. La putin timp dupa semnarea acestui contract, doamna Ceraceanu a acordat unei alte edituri, Azur, drepturi exclusive in vederea publicarii traducerii sale a romanului Shogun. Ulterior, societatea reclamanta a reziliat contractul incheiat cu doamna Ceraceanu.
8. La data de 15 iulie 1992, societatea reclamanta a incheiat cu F.A. un contract in vederea traducerii aceluiasi roman. Conform art. 7 din acest contract, F.A. isi asuma intreaga responsabilitate pentru caracterul original al traducerii sale. La o data ce nu a fost precizata, reclamanta a publicat 50.100 de exemplare ale traducerii efectuate de F.A.
9. Dorind sa publice si traducerea efectuata de doamna Ceraceanu, societatea reclamanta s-a intors impotriva societatii Azur, iar la data de 24 iulie 1992 cele doua edituri au incheiat un contract de asociere in participatiune referitor la publicarea unui numar de 60.000 de exemplare ale traducerii efectuate de doamna Ceraceanu dupa romanul Shogun. La data de 12 august 1992 a fost introdus pe piata un tiraj de 64.814 exemplare, sub sigla ambelor edituri, Azur si Orizonturi.
10. La data de 29 septembrie 1992, cand contractul de asociere in participatiune a fost executat in intregime, doamna Ceraceanu si-a retras drepturile de la editura Azur.

B. Actiunea avand ca obiect despagubiri introdusa de doamna Ceraceanu pentru plagiat
11. La data de 22 decembrie 1992, doamna Ceraceanu a chemat in judecata in fata Tribunalului Bucuresti societatea reclamanta si pe traducatorul F.A., acuzandu-i ca i-ar fi plagiat traducerea romanului Shogun.
12. La data de 28 februarie 1996, dupa 20 de infatisari, doamna Ceraceanu si-a completat cererea facuta in fata Tribunalului Bucuresti cu un al doilea capat de cerere referitor la prejudiciul suferit din cauza publicarii unui numar de 64.814 exemplare ale traducerii sale de catre editurile Azur si Orizonturi. Societatea reclamanta afirma ca acest capat de cerere nu a fost niciodata dezbatut in fata instantelor.
13. In urma unei cereri de stramutare intemeiate pe motive de banuiala legitima, formulata de societatea reclamanta, cauza a fost trimisa spre judecare Tribunalului Judetean Arges.
14. Tribunalul a dispus efectuarea mai multor expertize de specialitate de catre experti traducatori pentru a stabili originalitatea traducerii, precum si o expertiza contabila.
15. La data de 16 ianuarie 1997, doamna Ceraceanu a depus la dosarul Tribunalului Judetean Arges un document, inregistrat la fila cu nr. 121 din dosar, aratand ca Foreign Rights Inc., agentul literar al lui James Clavell, detinea toate drepturile asupra traducerii in limba romana a romanului Shogun.
16. Prin Sentinta din data de 13 iulie 1999, Tribunalul Judetean Arges a respins actiunea doamnei Ceraceanu. Acesta a constatat ca fusesera efectuate 4 expertize, doua de catre experti propusi de reclamanta si doua de experti propusi de parati. Dintre acesti 4 experti, B., T. si I. au constatat existenta plagiatului, in timp ce A.I.I. a considerat ca traducerea lui F.A. era o creatie originala. Instanta a constatat ca, ulterior, T. depusese un raport complementar, excluzand existenta plagiatului. Instanta a considerat convingatoare expertizele lui T. si A.I.I., care constatau originalitatea traducerii efectuate de F.A. si, asadar, lipsa plagiatului. Mai mult chiar, instanta a statuat ca societatea reclamanta nu isi putea asuma raspunderea pentru traducerea efectuata de F.A., deoarece contractul incheiat intre acesta si societatea reclamanta stipula in mod expres ca responsabilitatea pentru originalitatea traducerii ii revenea in exclusivitate traducatorului.
17. Doamna Ceraceanu a formulat apel impotriva acestei sentinte, aratand ca expertizele urmareau sa demonstreze ca traducerea efectuata de F.A. era un plagiat.
18. Prin Decizia din data de 4 aprilie 2000, Curtea de Apel Pitesti a admis apelul traducatoarei, a casat Sentinta din data de 13 iulie 1999 si a statuat ca traducerea lui F.A. era un plagiat si ca paratii trebuiau sa isi asume in mod solidar consecintele acestui act, deoarece contractul incheiat intre F.A. si Orizonturi, care stipula ca F.A. isi asuma intreaga responsabilitate pentru traducerea sa, nu ii era opozabil doamnei Ceraceanu. Curtea de Apel Pitesti i-a obligat pe parati sa plateasca in solidum suma de 196.441.622 lei romanesti (ROL) din cauza publicarii unui numar de 50.100 de exemplare ale romanului Shogun tradus de F.A.
19. Curtea a mai statuat ca doamna Ceraceanu suferise un prejudiciu distinct din cauza publicarii de catre editurile Orizonturi si Azur a unui numar de 64.814 exemplare ale traducerii sale a romanului si a obligat societatea reclamanta sa ii plateasca suma de 253.637.658 ROL.
20. F.A. si societatea reclamanta au formulat un recurs, care a fost admis prin Decizia definitiva din 19 iunie 2001 a Curtii Supreme de Justitie. Pe fond, aceasta instanta a respins actiunea introdusa de traducatoare, statuand, pe baza expertizelor aflate la dosar, ca traducerea efectuata de F.A. nu era un plagiat.

C. Recursul in anulare formulat de procurorul general al Romaniei si cererile formulate in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului
21. La data de 17 septembrie 2001, doamna Ceraceanu a sesizat Curtea cu doua cereri, dintre care una inregistrata sub nr. 31.250/02, referitoare la actiunea in plagiat.
22. La data de 6 noiembrie 2001, doamna Ceraceanu a formulat un memoriu in fata procurorului general al Romaniei, solicitand acestuia sa introduca un recurs in anulare impotriva Deciziei definitive din data de 19 iunie 2001.
23. La data de 19 iunie 2002, procurorul general a introdus un recurs in anulare in fata Curtii Supreme de Justitie si a solicitat anularea Deciziei din data de 19 iunie 2001 in temeiul art. 330 alin. 2 din Codul de procedura civila. Criticand aprecierea facuta de Curtea Suprema de Justitie asupra expertizelor efectuate, procurorul general a considerat ca Decizia din data de 19 iunie 2001 era vadit eronata si a solicitat rejudecarea cauzei si constatarea existentei plagiatului.
24. Reclamanta a informat Curtea Suprema de Justitie printr-un memoriu ca a introdus doua cereri in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului si a afirmat ca "parchetul a formulat recursul in anulare abia dupa ce i-am prezentat raspunsul pe care l-am primit de la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg, care mi-a acceptat cele doua cereri".
25. Avocatul din partea Foreign Rights Inc. a informat Curtea Suprema de Justitie ca Foreign Rights Inc. detinea in exclusivitate drepturile de utilizare a traducerii efectuate de doamna Ceraceanu si ca aceasta din urma nu putea, asadar, fara acordul din partea Foreign Rights Inc., sa incheie contracte in vederea publicarii traducerii sale. Acesta a depus la Curtea Suprema de Justitie copia diferitelor documente relevante, inclusiv a contractului incheiat cu doamna Ceraceanu.
26. Prin Decizia din data de 13 ianuarie 2003, Curtea Suprema de Justitie a statuat ca expertiza "reputatului" traducator B. demonstrase ca F.A. plagiase traducerea doamnei Ceraceanu si, prin urmare, a admis recursul in anulare, a casat in intregime Decizia din data de 19 iunie 2001 ca vadit neintemeiata si a confirmat Hotararea din data de 4 aprilie 2000 a Curtii de Apel Pitesti, atat in ceea ce priveste capatul de cerere referitor la plagiat, cat si in ceea ce priveste publicarea de catre editurile Orizonturi si Azur a circa 64.000 de exemplare ale romanului. Reclamanta a fost obligata sa plateasca, pe de o parte, in solidar cu F.A., suma de 196.441.622 ROL pentru plagiat si, pe de alta parte, suma de 253.637.658 ROL. In decizia sa, Curtea Suprema de Justitie nu a facut nicio trimitere la probele depuse de Foreign Rights Inc.

D. Contestatia in anulare si cererea de revizuire
27. La data de 29 ianuarie 2003, societatea reclamanta si F.A. au formulat o contestatie in anulare impotriva Deciziei din data de 13 ianuarie 2003. Acestia au aratat ca procurorul general nu solicitase anularea Deciziei din data de 19 iunie 2001 decat in ceea ce priveste capatul de cerere referitor la plagiat si ca, prin urmare, anularea restului dispozitivului deciziei, referitor la publicarea in colaborare cu Azur a traducerii efectuate de doamna Ceraceanu, era ilegala.
28. Invocand art. 49, 51 si 320 din Codul de procedura civila, avocatul din partea Foreign Rights Inc. a formulat o cerere de interventie in numele societatii reclamante. Aceasta cerere a fost respinsa prin Incheierea de sedinta din 15 martie 2004, pe motivul ca ea nu putea fi prezentata in afara analizei fondului. Prin aceeasi incheiere de sedinta, Curtea Suprema de Justitie a amanat analiza contestatiei in anulare.
29. La data de 7 februarie 2003, societatea reclamanta si F.A. au solicitat revizuirea Deciziei din data de 13 ianuarie 2003. Acestia au aratat ca atunci cand a statuat asupra recursului in anulare, Curtea Suprema de Justitie s-a pronuntat, cu incalcarea art. 322 alin. 2 din Codul de procedura civila, asupra unui capat de cerere ce nu fusese invocat de procurorul general in recursul sau in anulare, si anume asupra publicarii in colaborare a unui numar de circa 64.000 de exemplare.
30. Prin doua decizii diferite din data de 15 noiembrie 2004, Curtea Suprema de Justitie a respins ca neintemeiate cererea de revizuire si contestatia in anulare.

E. Executarea silita inceputa impotriva reclamantei
31. La data de 11 ianuarie 2006, doamna Ceraceanu a chemat in judecata reclamanta cu doua actiuni avand ca obiect executarea silita a creantei sale, constatate prin Decizia din data de 13 ianuarie 2003 a Curtii Supreme de Justitie, confirmand Decizia din data de 4 aprilie 2000 pronuntata de Curtea de Apel Pitesti.
32. Printr-o prima actiune, ea a solicitat Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti sa dispuna poprirea conturilor reclamantei. Prin cea de-a doua actiune, ea a solicitat Sectiei comerciale a Tribunalului Bucuresti sa dispuna deschiderea procedurii de faliment impotriva reclamantei.

1. Cererea de poprire a conturilor reclamantei
33. Prin Sentinta din data de 18 ianuarie 2006, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a respins o cerere de poprire a conturilor reclamantei, formulata de doamna Ceraceanu. Judecatoria a considerat ca executarea silita era prescrisa.
34. Prin Decizia din data de 28 iunie 2006, Tribunalul Bucuresti a admis recursul doamnei Ceraceanu impotriva Sentintei din data de 18 ianuarie 2006. Tribunalul a dispus executarea silita prin poprirea conturilor reclamantei pana la achitarea datoriei sale in valoare de 45.022,93 lei noi romanesti (RON), constatata prin Decizia din data de 13 ianuarie 2003.

2. Deschiderea procedurii de faliment impotriva reclamantei
35. Prin Sentinta din data de 14 aprilie 2006, Tribunalul Bucuresti a admis cererea doamnei Ceraceanu si a dispus deschiderea procedurii de faliment in privinta societatii reclamante, pe motivul ca aceasta nu isi achitase datoria in valoare de 45.022,93 RON constatata prin Decizia din data de 13 ianuarie 2003. Din acest fapt instanta a dedus ca societatea debitoare nu facuse dovada ca nu se afla in stare de insolvabilitate. Mai mult, instanta a mai considerat ca:
"Faptul ca debitoarea isi achita obligatiile catre bugetul consolidat de stat nu rastoarna prezumtia ca aceasta nu ar avea disponibilitati banesti necesare acoperirii datoriilor sale exigibile, asa cum este creanta creditoarei Ceraceanu Doina, prezumtie ce reiese din prevederile art. 36 din Legea nr. 64/1995, cu modificarile ulterioare."
Instanta a dispus interzicerea vanzarii partilor sociale ale societatii reclamante si poprirea tuturor conturilor sale bancare. A fost numit un administrator judiciar, iar instanta a stabilit la suma de 2000 RON remuneratia lunara pe care societatea va trebui sa i-o plateasca acestuia.
36. Reclamanta a formulat recurs impotriva acestei sentinte.
37. La data de 15 septembrie 2006, aceasta a consemnat o suma in valoare de 45.022,93 RON la dispozitia instantei, cu precizarea "consemnare suma p[entru] Dosarul nr. 1.899/3/2006 CAB - Sectia a V-a comerciala".
38. Din certificatul fiscal eliberat reclamantei la data de 30 mai 2007 rezulta ca nu avea nicio datorie fata de stat.
39. La data de 20 iunie 2007, Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul societatii reclamante. Decizia a fost redactata la data de 25 iunie 2007.
40. Procedura de faliment a continuat in fata Tribunalului Bucuresti.
41. In urma unei cereri de stramutare intemeiate pe motive de banuiala legitima, formulata de societatea reclamanta, cauza a fost transmisa spre judecare Tribunalului Judetean Arges prin Decizia din data de 8 februarie 2007 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
42. Procedura de faliment se afla in prezent pe rolul Tribunalului Judetean Arges.
43. La data de 25 septembrie 2007, societatea reclamanta a consemnat la Casa de Economii si Consemnatiuni, la dispozitia doamnei Ceraceanu, suma de 45.022,93 RON. Ulterior, aceasta a incasat suma respectiva.

F. Alte proceduri relevante


1. Condamnarea pentru frauda a doamnei Ceraceanu
44. In urma plangerii reclamantei, prin solutia dispusa prin ordonanta procurorului din data de 15 octombrie 2004 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, doamnei Ceraceanu i-a fost aplicata o amenda administrativa in valoare de 10.000.000 ROL pentru savarsirea faptei de inselaciune in contractul incheiat la data de 23 noiembrie 1991 cu editura reclamanta. In urma unui recurs ierarhic al partii interesate, aceasta solutie a fost mentinuta la data de 5 ianuarie 2005.
45. In urma plangerii doamnei Ceraceanu, prin Sentinta din data de 25 februarie 2005 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, solutia dispusa de procuror a fost mentinuta. Instanta a retinut ca, la incheierea contractului din data de 23 noiembrie 1991, doamna Ceraceanu ii daduse de inteles in mod fraudulos cocontractantului sau, si anume editurii reclamante, ca avea dreptul sa autorizeze publicarea traducerii sale a romanului Shogun. Or, agentia Foreign Rights Inc. New York era cea care, in urma unui contract incheiat anterior cu traducatoarea, avea, in realitate, dreptul sa autorizeze reeditarea traducerii in limba romana a romanului. Asadar, traducatoarea nu putea autoriza reeditarea traducerii sale fara acordul agentiei. In ciuda faptului ca ea cunostea aceste aspecte legale ce decurgeau din contractul sau din 1985 incheiat cu agentia, aceasta indusese in eroare cu buna-stiinta editura Orizonturi. Instanta a constatat ca doamna Ceraceanu i-a cauzat editurii un prejudiciu de 218.000 ROL, adica remuneratia prevazuta prin contractul din 23 noiembrie 1991.
46. Recursul doamnei Ceraceanu impotriva acestei sentinte a fost respins prin hotararea Tribunalului Bucuresti din data de 20 mai 2005.
47. In urma sanctionarii doamnei Ceraceanu pentru inselaciune, reclamanta a formulat o noua cerere in revizuire a Deciziei din data de 13 ianuarie 2003. Aceasta cerere a fost respinsa de Inalta Curte de Casatie si Justitie la data de 29 ianuarie 2008.
2. Actiunea civila in constatare
48. La data de 7 ianuarie 2005, reclamanta a chemat-o in judecata pe doamna Ceraceanu in fata Tribunalului Bucuresti cu o actiune civila prin care solicita instantei sa constate ca parata nu avea dreptul sa autorizeze reproducerea traducerii in limba romana a romanului Shogun.
49. Prin Sentinta din data de 6 aprilie 2005, Tribunalul Bucuresti a admis actiunea si a constatat ca doamna Ceraceanu nu mai avea drepturi de proprietate intelectuala asupra traducerii pe care i-o cedase prin contract agentului autorului. Tribunalul a retinut ca drepturile de autorizare a reeditarii traducerii in discutie ii apartineau agentiei Foreign Rights Inc. New York.

II. Dreptul intern pertinent
50. Prevederile esentiale din dreptul intern relevant referitor la recursul in anulare sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei, [MC], nr. 28.342/95, §§ 32-33 CEDO 1999-VII si S.C. Masinexportimport Industrial Group S.A. impotriva Romaniei, nr. 22.687/03, 1 decembrie 2005, § 22.
51. Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58 din 25 iunie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, art. 330-3304 din Codul de procedura civila ce reglementau recursul in anulare au fost abrogate. Totusi, in temeiul prevederilor tranzitorii, hotararile judecatoresti pronuntate pana la data intrarii in vigoare a ordonantei erau supuse cailor de atac existente la data la care au fost pronuntate hotararile.
52. La data evenimentelor, procedura de faliment era reglementata prin Legea nr. 64/1995 din 22 iunie 1995, republicata, cu modificari, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004. Ea a fost modificata prin Legea nr. 249/2005 din 22 iulie 2005.
Legea nr. 64/1995 a fost abrogata prin Legea nr. 85/2006 din 5 aprilie 2006. Noua lege ce reglementeaza falimentul a intrat in vigoare la data de 20 iulie 2006.

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 din Conventie
53. Conform afirmatiilor reclamantei, Decizia din data de 13 ianuarie 2003 a Curtii Supreme de Justitie, prin care s-a admis recursul in anulare formulat de procurorul general impotriva unei hotarari definitive, a incalcat art. 6 § 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."
54. Guvernul se opune acestui argument.

A. Asupra admisibilitatii
55. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului
56. Guvernul subliniaza ca, in speta, spre deosebire de Cauza Brumarescu, recursul in anulare a fost introdus in scopul pastrarii legalitatii si al unei interpretari coerente a prevederilor legale in vigoare. De asemenea, Guvernul arata ca, spre deosebire de Cauza S.C. Masinexportimport Industrial Group S.A., in care recursul in anulare fusese introdus la cererea autoritatilor de stat, in speta litigiul s-a desfasurat intre particulari, iar procurorul general a introdus recursul sau in anulare la cererea uneia dintre parti.
Pe de alta parte, Guvernul afirma ca Hotararea din data de 13 ianuarie 2003 a Curtii Supreme de Justitie, prin care se admitea recursul in anulare, nu si-a produs efectele, deoarece reclamanta nu i-a platit doamnei Ceraceanu sumele datorate.
57. Reclamanta contesta argumentele Guvernului. Aceasta arata ca recursul in anulare intervenit intr-un litigiu intre particulari, motivat prin aprecierea eronata a probelor administrate, a incalcat legea interna in vigoare la data evenimentelor. Ea sustine, pe de alta parte, ca recursul in anulare a dus la deschiderea procedurii de faliment impotriva sa, exclusiv din cauza singurei sale datorii catre doamna Ceraceanu, constatata prin decizia pronuntata in urma acestui recurs in anulare.
58. De asemenea, reclamanta arata ca recursul in anulare a fost admis de Curtea Suprema de Justitie, care i-a impus sa ii plateasca doamnei Ceraceanu o despagubire pentru drepturile sale de proprietate intelectuala asupra traducerii romanului Shogun, in ciuda faptului ca aceasta din urma nu era titulara acestor drepturi. Reclamanta face trimitere in acest sens la constatarile instantelor din alte doua proceduri, una penala, finalizata prin sanctionarea doamnei Ceraceanu pentru inselaciune in contracte, si alta civila, prin care s-a constatat lipsa drepturilor de proprietate intelectuala asupra traducerii sale a romanului Shogun.
59. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de art. 6 § 1 din Conventie, trebuie sa fie interpretat in lumina preambulului la Conventie, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data in mod definitiv oricarui litigiu de catre instante sa nu mai poata fi supusa rejudecarii (Brumarescu, citata anterior, § 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre parti nu este abilitata sa solicite reexaminarea unei hotarari definitive si executorii cu unicul scop de a obtine o reanalizare a cauzei si o noua hotarare in privinta sa. Instantele superioare nu trebuie sa isi foloseasca dreptul de supervizare decat pentru a corecta erorile de fapt sau de drept si erorile judiciare, si nu pentru a proceda la o noua analiza. Supervizarea nu trebuie sa devina un apel deghizat, iar simplul fapt ca pot exista doua puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauza. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decat daca o impun motive substantiale si imperioase (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX).
60. In speta, Curtea observa ca reclamanta din procedura interna, in cazul de fata un particular, a exercitat cele doua cai de atac ordinare, apelul si recursul, pentru a-si arata criticile referitoare la Sentinta din data de 13 iulie 1999. Aceasta sentinta pronuntata in favoarea reclamantei a fost confirmata prin Decizia ramasa definitiva din data de 19 iunie 2001. Procurorul nu a intervenit in niciun moment in cadrul procedurii.
61. Curtea constata ca in cauza de fata se regasesc doua dintre elementele care au determinat Curtea, in Cauza Brumarescu, sa constate incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice si, prin urmare, incalcarea art. 6 § 1 din Conventie, si anume interventia intr-un litigiu civil a procurorului general care nu era parte in procedura si rejudecarea unei decizii definitive ce a dobandit autoritate de lucru judecat (vezi si S.C. Masinexportimport Industrial Group S.A., citata anterior, § 36).
62. In fine, Curtea constata ca, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58 din 25 iunie 2003, recursul in anulare in materie civila a fost desfiintat, autoritatile romane recunoscand astfel, cel putin indirect, ca aceasta cale de atac extraordinara era contrara principiului securitatii raporturilor juridice.
63. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca anularea Deciziei definitive din data de 19 iunie 2001 i-a incalcat reclamantei dreptul la un proces echitabil.
64. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
65. Reclamanta se plange de faptul ca Decizia din data de 13 ianuarie 2003 a Curtii Supreme de Justitie a avut ca efect incalcarea dreptului sau la respectarea bunurilor, astfel cum este acesta recunoscut in art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
66. Guvernul se opune acestui argument.

A. Asupra admisibilitatii
67. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea observa ca nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului
68. Reclamanta considera ca Decizia din data de 13 ianuarie 2003 a Curtii Supreme de Justitie ce anuleaza Decizia definitiva din 19 iunie 2001 a constituit o incalcare a dreptului sau la respectarea bunurilor, ingerinta ce nu urmarea un scop de utilitate publica.
69. Guvernul considera ca ingerinta in dreptul reclamantei la respectarea bunurilor era prevazuta de lege si urmarea un interes legitim, si anume repararea unei erori comise in aprecierea probelor de catre instantele care au judecat cauza inainte.
70. Curtea reaminteste ca Decizia definitiva din data de 19 iunie 2001 a Curtii Supreme de Justitie a statuat ca reclamanta publicase in mod legal traducerea originala a romanului Shogun efectuata de F.A. si a inlaturat orice responsabilitate a acesteia in ceea ce priveste faptele ce stau la baza prezentei cereri, si anume cu privire la orice obligatie de plata catre doamna Ceraceanu, referitor la publicarea traducerii romanului, efectuata de aceasta din urma. Curtea constata ca aceasta decizie a fost pronuntata cu putere de lucru judecat si ca nu era revocabila. Asadar, reclamanta beneficia de o valoare patrimoniala in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, constand in dreptul de a edita o traducere in limba romana a romanului Shogun.
71. In continuare, Curtea constata ca Decizia din data de 13 ianuarie 2003 a Curtii Supreme de Justitie a anulat Decizia definitiva din data de 19 iunie 2001 si a statuat ca reclamanta nu avea dreptul sa publice traducerea romanului Shogun si a condamnat-o sa plateasca suma de 45.022,93 RON cu titlu de daune-interese. Curtea considera ca aceasta situatie este similara cu cea a reclamantului din Cauza Brumarescu mentionata mai sus. Asadar, Curtea apreciaza ca Decizia din data de 13 ianuarie 2003 a Curtii Supreme de Justitie a avut ca efect privarea reclamantei de bunurile sale, in sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi Brumarescu, citata anterior, §§ 73-74).
72. Curtea reaminteste ca o privare de proprietate ce intra sub incidenta acestei a doua norme poate fi justificata numai daca se demonstreaza in special ca ea a avut loc pentru o cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege. Mai mult, orice ingerinta in folosirea proprietatii trebuie sa respecte criteriul proportionalitatii (Brumarescu, citata anterior, §§ 73-74).
73. In speta, Curtea observa ca Guvernul invoca o eroare de apreciere a faptelor de catre tribunal in Sentinta sa din data de 13 iulie 1999 si de catre Curtea Suprema de Justitie, in Decizia sa din 19 iunie 2001, si nu o eroare de drept, pentru a justifica ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor reclamantei. Or, in cazul de fata, parata a putut sa beneficieze de caile de atac ordinare pentru a contesta aprecierea faptelor in fata instantelor superioare. Prin urmare, Curtea apreciaza ca, in ciuda marjei de apreciere de care dispune statul in materie, aceasta asa-zisa eroare nu este suficienta pentru a legitima privarea de un drept dobandit in deplina legalitate in urma unui litigiu civil solutionat in mod definitiv (vezi si Hotararea S.C. Masinexportimport Industrial Group S.A., citata anterior, § 46)
74. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
75. Conform art. 41 din Conventie,
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

1. Prejudiciul material
76. Intr-o prima cerere de reparatie echitabila formulata in termenul acordat de Curte in acest scop, reclamanta solicita, pentru reparatia prejudiciului sau material si sub rezerva executarii silite impotriva sa pana la data hotararii Curtii, suma de 45.000 RON, actualizata cu rata inflatiei, suma pe care aceasta a fost obligata sa o plateasca prin Decizia Curtii Supreme de Justitie din 13 ianuarie 2003. In plus, aceasta ii solicita Curtii sa constate ca gravele circumstante ale incalcarii drepturilor sale nu pot fi remediate decat prin revizuirea deciziei pronuntate in urma recursului in anulare.
77. La data de 25 iunie 2007, in ziua redactarii Deciziei din data de 20 iunie 2007 a Curtii de Apel Bucuresti, care confirma in mod definitiv sentinta ce autoriza deschiderea procedurii de faliment, reclamanta a adresat Curtii o completare la cererea sa initiala de reparatie echitabila. Pe langa pretentiile sale prezentate initial, aceasta solicita suma de 214.345 euro (EUR) pentru pierderea de castiguri din cauza deschiderii impotriva sa a procedurii falimentului, reprezentand beneficiul pierdut in baza contractelor aflate in curs de executare, precum si profitul estimat pentru urmatorii 3 ani, calculat in functie de profitul realizat in ultimii 3 ani.
De asemenea, reclamanta solicita suma de 15.094 EUR pentru prejudiciul material ce acopera plata lunara datorata lichidatorului judiciar, pentru perioada estimata a duratei procedurii de faliment. Aceasta arata ca societatea fusese obligata la aceasta plata lunara prin decizia de deschidere a acestei proceduri.
78. Prin scrisoarea din data de 17 octombrie 2007, reclamanta a informat Curtea ca a platit suma de 45.022,93 RON la care fusese obligata prin Decizia din data de 13 ianuarie 2003, suferind astfel un prejudiciu material concret, a carui reparatie o solicita.
79. Guvernul contesta aceste pretentii. Inainte de plata efectuata de reclamanta, el a aratat ca aceasta nu platise suma pe care ar fi trebuit sa o achite in temeiul Deciziei Curtii Supreme de Justitie din data de 13 ianuarie 2003. In ceea ce priveste celelalte sume solicitate, Guvernul sustine ca nu exista nicio legatura directa intre incalcarea invocata si pretinsul prejudiciu material suferit si ca, in orice caz, cererile nu sunt dovedite.
80. Curtea reaminteste jurisprudenta sa bine stabilita conform careia o hotarare prin care se constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica, in sensul Conventiei, de a pune capat incalcarii si de a-i inlatura consecintele astfel incat sa restabileasca, pe cat posibil, situatia anterioara acesteia.
Statele contractante sunt, in principiu, libere sa aleaga mijloacele pe care doresc sa le foloseasca pentru a se conforma unei hotarari ce constata o incalcare, pronuntata intr-o cauza in care ele sunt parti. Daca natura incalcarii permite o restitutio in integrum, statul parat are obligatia de a o indeplini. Daca, in schimb, dreptul national nu permite sau permite doar o inlaturare incompleta a consecintelor incalcarii, art. 41 ii confera Curtii puterea de a-i acorda partii lezate, daca este cazul, reparatia pe care o considera adecvata [(Brumarescu impotriva Romaniei (reparatie echitabila) [MC], nr. 28.342/95, § 21, CEDO 2001-I)].
81. De asemenea, Curtea reaminteste ca, in caz de incalcare a art. 6 din Conventie, aplicarea principiului restitutio in integrum presupune ca reclamantii sa fie repusi, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca nu ar fi avut loc incalcarea cerintelor acestei prevederi [(Piersack impotriva Belgiei (art. 50), Hotararea din 26 octombrie 1984, seria A nr. 85, p. 16, § 12)].
82. Curtea constata ca deja a acordat, atunci cand a constatat incalcarea art. 6 din Conventie din cauza nerespectarii principiului securitatii raporturilor juridice, sume cu titlu de prejudiciu material suferit in urma anularii unei decizii definitive (Stetsenko impotriva Rusiei, nr. 878/03, § 33, 5 octombrie 2006; Braga impotriva Moldovei, nr. 74.154/01, § 30, 14 noiembrie 2006).
83. In cauza de fata, Curtea reaminteste ca a constatat incalcarea art. 6 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, din cauza anularii, in urma recursului formulat de procurorul general, a unei hotarari judecatoresti ramase definitiva, si anume Decizia definitiva din data de 19 iunie 2001 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie, recunoscandu-i reclamantei o valoare patrimoniala certa.
84. In speta, Curtea observa ca reclamanta i-a platit creditoarei sale suma de 45.022,93 RON, in baza hotararii pronuntate in recursul in anulare. Asadar, reclamantei trebuie sa i se acorde aceasta suma in temeiul art. 41 din Conventie.
85. In ceea ce priveste celelalte sume solicitate cu titlu de daune materiale, din cauza deschiderii procedurii de faliment, Curtea reaminteste ca, intr-o cauza similara, nu a distins nicio legatura de cauzalitate intre incalcarea constatata si prejudiciul solicitat. In ceea ce priveste pierderile de castig, Curtea a declarat ca nu poate specula asupra eventualei evolutii economice a reclamantei (S.C. Masinexportimport Industrial Group S.A. impotriva Romaniei, citata anterior, § 53).
86. Totusi, spre deosebire de situatia retinuta in cauza S.C. Masinexportimport Industrial Group S.A., din dosar nu rezulta ca societatea reclamanta se confrunta cu dificultati financiare inainte de recursul in anulare litigios (S.C. Masinexportimport Industrial Group S.A. impotriva Romaniei, citata anterior, §§ 20 si 51). Situatia de faliment a societatii reclamante este consecinta directa a recursului in anulare ce face obiectul prezentei cereri. Prin urmare, aceasta a suferit un prejudiciu semnificativ ce trebuie sa dea ocazia unei despagubiri [vezi, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding impotriva Ucrainei (reparatie echitabila), nr. 48.553/99, § 71, 2 octombrie 2003].
Avand in vedere circumstantele speciale ale cauzei, Curtea, statuand in echitate, ii aloca suma de 50.000 EUR, pe langa cea alocata la paragraful 84 de mai sus, cu titlu de prejudiciu material in legatura directa cu incalcarea constatata a art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. I la Conventie.

2. Prejudiciul moral
87. Reclamanta solicita suma de 300.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral adus reputatiei sale in urma deschiderii unei proceduri de faliment, pornita exclusiv pentru datoria constatata prin Decizia Curtii Supreme de Justitie din data de 13 ianuarie 2003, ce face obiectul prezentei cereri. Astfel, aceasta face trimitere la publicarile deschiderii procedurii de faliment impotriva sa in Buletinul insolventei din lunile februarie, mai si iunie 2007.
88. Guvernul contesta aceasta suma ca fiind excesiva si nesustinuta.
89. In ceea ce priveste reparatia prejudiciului moral, Curtea a statuat deja ca prejudiciul nonmaterial poate cuprinde, pentru o societate comerciala, elemente mai mult sau mai putin "obiective" si "subiective". Printre aceste elemente trebuie recunoscute reputatia societatii, dar si incertitudinea in planificarea deciziilor ce trebuie luate, tulburarile cauzate in administrarea societatii insesi, ale caror consecinte nu se preteaza unui calcul exact si, in fine, desi intr-o masura mai mica, nelinistea si neplacerile cauzate membrilor organelor de conducere ale societatii (Comingersoll S.A. impotriva Portugaliei, [MC], nr. 35.382/97, § 35, CEDO 2000-IV).
90. In speta, Curtea apreciaza ca situatia de incertitudine prelungita in care a fost pusa reclamanta probabil ca a cauzat, pe de o parte, tulburari considerabile in planificarea deciziilor ce trebuiau luate in ceea ce priveste administrarea activitatii sale economice si, pe de alta parte, neplaceri in relatiile reclamantei cu alte societati. Pe de alta parte, aceasta incertitudine probabil ca a afectat si reputatia reclamantei in ochii clientilor sai actuali si potentiali, afectand succesul comercial si viabilitatea insasi a societatii, in detrimentul asociatilor si al angajatilor (vezi, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding, citata anterior, § 80 si Steel si Morris impotriva Regatului Unit, nr. 68.416/01, § 94, CEDO 2005-II).
91. Avand in vedere totalitatea elementelor aflate in posesia sa si statuand in echitate, astfel cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea hotaraste sa ii aloce reclamantei suma de 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

B. Cheltuieli de judecata
92. Reclamanta nu a trimis nicio cerere privind cheltuielile de judecata angajate in fata instantelor interne si in fata Curtii.
93. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care le-a solicitat. Prin urmare, in speta, Curtea nu ii acorda reclamantei nicio suma cu acest titlu.
C. Dobanzi moratorii
94. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, In unanimitate, Curtea
1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 din Conventie;
3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantei, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume:
i) 45.022,93 RON (patruzeci si cinci mii douazeci si doi lei noi romanesti si nouazeci si trei bani); precum si
(ii) 50.000 EUR (cincizeci mii euro), cu titlu de daune materiale;
(iii) 5.000 EUR (cinci mii euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, cu titlu de daune morale;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, valabila in aceasta perioada, majorata cu trei puncte procentuale;
c) ca sumele mentionate mai sus la pct. (ii) si (iii) sa fie convertite in moneda statului parat, la cursul de schimb valabil la data platii;
5. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 13 mai 2008, in aplicarea art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.


Josep Casadevall, Santiago Quesada,
presedinte grefier

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.