DECIZIA Nr.5 din 4 februarie 1999 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.214 alin.3 din Codul penal

Publicată în Monitorul Oficial nr.95 din 05.03.1999

Lucian Mihai- preşedinte
Costică Bulai- judecător
Kozsokár Gábor- judecător
Ioan Muraru- judecător
Nicolae Popa- judecător
Lucian Stângu- judecător
Florin Bucur Vasilescu- judecător
Romul Petru Vonica- judecător
Ion Bonini- procuror
Florentina Geangu- magistrat-asistent

Pe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.214 alin.3 din Codul penal, ridicată de Gârbă Vasile în Dosarul nr.568/1998 al Judecătoriei Însurăţei din Judeţul Brăila.
La apelul nominal s-a prezentat Gârbă Vasile, personal şi asistat de avocatul Ciubotariu Mihai, în baza împuternicirii avocaţiale depuse la dosar, lipsă fiind Societatea Comercială “Stanriz” — S.A. din Stăncuţa, Judeţul Brăila, legal citată.
Faţă de declaraţia părţilor că nu au cereri prealabile de formulat se constată cauza în stare de judecată şi se dă cuvântul în fond.
Avocatul Ciubotariu Mihai arată că inculpatul Gârbă Vasile a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă prevăzută de art.214 din Codul penal, text legal care încalcă dispoziţiile art.41 alin.(2) din Constituţie, potrivit cărora proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Or, potrivit art.214 alin.3 din Codul penal, dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului, acţiunea penală pentru fapta prevăzută la alin.1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Prin urmare, textul atacat face o deosebire între proprietatea privată aparţinând persoanei fizice şi proprietatea privată a statului, ceea ce contravine prevederii constituţionale menţionate. În concluzie, se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că dispoziţiile art.214 alin.3 din Codul penal sunt neconstituţionale, deoarece pentru proprietatea privată prevede un regim juridic diferenţiat, sub aspectul plângerii prealabile. Se încalcă, astfel, prevederile art.41 alin.(2) din Constituţie, care se referă la ocrotirea în mod egal atât a proprietăţii aparţinând persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat, cât şi a proprietăţii private a statului. Rezultă că acţiunea penală trebuie să se pună în mişcare doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi atunci când bunul este în întregime sau în parte în proprietatea privată a statului. Faţă de cele arătate, se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Judecătoria Însurăţei, prin Încheierea din 4 noiembrie 1998, pronunţată în Dosarul nr.568/1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.214 alin.3 din Codul penal, ridicată de Gârbă Vasile.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăţei, inculpatul Gârbă Vasile a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art.214 din Codul penal, reţinându-se în sarcina sa că, în calitate de şef al fermei nr.4 din cadrul Societatea Comercială “Stanriz” — S.A. Stăncuţa, judeţul Brăila, a aprobat efectuarea unor lucrări şi folosirea unor utilaje fără plată, producând astfel cu rea — credinţă un prejudiciu.
În faţa instanţei judecătoreşti, la termenul de judecată din 4 noiembrie 1998, inculpatul Gârbă Vasile a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.214 alin.3 din Codul penal, susţinând că acest text legal contravine dispoziţiilor art.41 alin.(2) din Constituţie, deoarece face o “deosebire între proprietatea privată aparţinând persoanei fizice şi proprietatea privată a statului”. Această deosebire ar rezulta din faptul că “în cazul în care partea vătămată este o societate cu capital integral sau în parte de stat nu se poate face aplicarea prevederilor art.131 şi 132 din Codul penal (lipsa plângerii prealabile şi împăcarea părţilor)”.
Judecătoria Însurăţei, exprimându-şi opinia, a considerat că excepţia de neconstituţionalitate invocată este întemeiată.
Potrivit art.24 alin.(1) din Legea nr.47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art.214 alin.3 din Codul penal stabileşte o normă de alegere pentru partea vătămată atunci când aceasta nu este statul, considerând-o singura în măsură să aprecieze dacă este cazul să facă plângere prealabilă în vederea declanşării acţiunii penale. În ce priveşte proprietatea statului, în cazul săvârşirii infracţiunii de gestiune frauduloasă, legiuitorul a stabilit o procedură proprie pentru declanşarea urmăririi penale, organele de urmărire penală putându-se sesiza şi din oficiu, în paralel însă cu obligaţia părţii vătămate de a sesiza organele în drept. Prin această prevedere legală s-a dorit ca ocrotirea acestui tip de proprietate să nu fie lăsată la aprecierea părţilor vătămate. Cu referire la regimul sancţionator, se arată că art.214 din Codul penal nu face nici un fel de distincţie, sancţiunea fiind aceeaşi, proprietatea privată fiind ocrotită în mod egal, indiferent de titularul dreptului de proprietate.
În punctul său de vedere Guvernul arată că, deşi dispoziţiile art.214 alin.3 din Codul penal au fost introduse prin Legea nr.140/1996, ele nu au fost corelate cu prevederile art.41 alin.(2) din Constituţie. Astfel, alin.3 al art.214 din Codul penal prevede un regim juridic diferenţiat sub aspectul incidenţei plângerii prealabile, deoarece acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul “proprietăţii private particulare” şi din oficiu când “priveşte proprietatea privată a statului”. Pentru aceste considerente, se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este întemeiată.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul — raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr.47/1992, reţine următoarele:
Potrivit art.144 lit.c) din Constituţie şi art.23 din Legea nr.47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze excepţia ridicată, fiind legal sesizată.
Critica de neconstituţionalitate priveşte art.214 alin.3 din Codul penal, potrivit căruia: “Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului, acţiunea penală pentru fapta prevăzută de alin.1 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.
Rezultă că acţiunea penală împotriva celui care, prin gestiune frauduloasă, a pricinuit o pagubă unei persoane, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, poate fi pusă în mişcare numai în baza plângerii prealabile a persoanei vătămate. În situaţia în care bunul este proprietatea privată a statului, punerea în mişcare a acţiunii penale nu este condiţionată de existenţa plângerii prealabile a persoanei vătămate, ci ea se declanşează din oficiu.
Curtea Constituţională constată că prin art.214 alin.3 din Codul penal se face o diferenţiere neconstituţională între protecţia proprietăţii private a statului şi protecţia proprietăţii private a altor subiecte de drept, atunci când se precizează că, dacă “bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”. Aceste dispoziţii contravin prevederilor art.41 alin.(2) din Constituţie care asigură o egală ocrotire a proprietăţii aparţinând persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat, cât şi proprietăţii private a statului. Aşa fiind, în privinţa bunurilor care formează obiectul proprietăţii private, statul nu poate beneficia de o ocrotire juridică diferită de aceea a persoanelor fizice sau persoanelor juridice de drept privat.
În consecinţă, în temeiul art.214 alin.3 din Codul penal, punerea în mişcare a acţiunii penale se poate face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, atât atunci când bunul aparţine persoanelor fizice sau persoanelor juridice de drept privat, cât şi atunci când bunul este în întregime sau în parte proprietatea privată a statului.
În sensul celor arătate este şi Decizia Curţii Constituţionale nr.177 din 15 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.77 din 24 februarie 1999.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art.144 lit.c) din Constituţie, precum şi al art.13 alin.(1) lit.A.c), al art.23 şi 25 din Legea nr.47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii
DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gârbă Vasile în Dosarul nr.568/1998 al Judecătoriei Însurăţei din Judeţul Brăila şi constată că dispoziţia “cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului” din art.214 alin.3 din Codul penal este neconstituţională.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 februarie 1999.