DECIZIA Nr.129∗ din 24 octombrie 1996

Publicată în Monitorul Oficial nr.158 din 16.07.1997

Lucian Stângu - preşedinte
Costica Bulai - judecător
loan Deleanu - judecător
loan Griga - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.332 alin.3
din Codul de procedură penală, ridicată de Rotaru Eusebiu în Dosarul nr.1.117/1996 al
Tribunalului Bacău.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 17 octombrie 1996, în prezenţa reprezentantului
Ministerului Public şi a părţii, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea,
având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 24 octombrie
1996.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 29 aprilie 1996, pronunţată în Dosarul nr.1.117/1996, Tribunalul
Bacău a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
art.332 alin.3 din Codul de procedură penală, ridicată de inculpatul Rotaru Eusebiu. În
susţinerea excepţiei invocate, inculpatul arată că dispoziţia din art.332 alin.3 din Codul de
procedură penală, care prevede că împotriva hotărârii de desesizare pot face recurs numai
procurorul şi inculpatul arestat în cauză, contravine dispoziţiilor art.128 din Constituţie, care,
prevăzând că “Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot
exercita căile de atac, în condiţiile legii”, garantează dreptul tuturor părţilor interesate, inclusiv
al inculpatului judecat în stare de libertate, de a folosi calea de atac prevăzută de lege
împotriva hotărârii de desesizare. În speţă, susţine inculpatul, deşi, în urma probelor
administrate, s-a stabilit nevinovăţia sa şi s-a solicitat achitarea, instanţa, care fusese
învestită numai cu privire la el, a dispus totuşi desesizarea şi trimiterea cauzei la procuror,
deoarece raportul de expertiză criminalistică a stabilit că vinovată de producerea accidentului
este o altă persoană decât inculpatul. În aceste condiţii, deşi interesat în folosirea căii de atac
a recursului împotriva hotărârii de desesizare, inculpatul n-a putut beneficia de dreptul
constituţional la folosirea căilor de atac, datorită dispoziţiei neconstituţionale din art.332 alin.3
din Codul de procedură penală.
Exprimându-şi opinia, Tribunalul Bacău apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată, deoarece faptul că art.332 alin.3 din Codul de procedură penală limitează
folosirea căii de atac a recursului numai de către unii dintre subiecţii procesului penal, între
aceştia nefiind şi inculpatul în stare de libertate, nu este de natură să justifice concluzia că
aceste dispoziţii contravin celor din art.128 al Constituţiei.
În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate au fost solicitate, în baza art.24
alin.(3) din Legea nr.47/1992, puncte de vedere Guvernului şi celor două Camere ale
Parlamentului.
În punctul de vedere al Guvernului se consideră că excepţia de neconstituţionalitate este
neîntemeiată, art.332 alin.3 din Codul de procedură penală nefiind în contradicţie cu art.128
din Constituţie. Se mai arată că “existenţa unor reglementări restrictive în ceea ce priveşte
folosirea căilor de atac, în cazul în care cercetarea penală s-a efectuat de un organ
necompetent, se explică, pe de o parte, prin aceea că instanţa căreia i se adresează recursul
nu antamează fondul procesului, ci se rezumă la verificarea legalităţii hotărârii, pentru a se
vedea dacă cercetarea penală s-a efectuat de un organ necompetent, iar pe de altă parte,
această reglementare, la fel ca şi alte reglementări speciale, este determinată de nevoia
înfăptuirii corecte a justiţiei, în raport cu obiectivele activităţii de judecată”. Se menţionează că
obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl pot constitui numai textele de lege care
∗ Definitivă ca urmare a Deciziei nr.69 din 15 aprilie 1997. (M. Of. nr.158 din 16 iulie 1997)
reglementează situaţii sau împrejurări bazate pe acte sau fapte concrete, iar nu situaţii sau
aspecte juridice pe care, în mod voit, legiuitorul le-a omis.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor, dispoziţiile art.332 alin.3 din Codul de procedură penală, raportate la prevederile
Constituţiei şi ale Legii nr.47/1992, reţine următoarele:
În temeiul art.144 lit.c) din Constituţie, al art.23 şi al art.26 alin.(3) din Legea nr.47/1992,
Curtea este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Dispoziţia din art.332 alin.3 din Codul de procedură penală prevede că “Împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de inculpatul arestat în
cauză”. Prin această dispoziţie, sfera persoanelor care pot face recurs împotriva unei hotărâri
judecătoreşti a fost aşadar redusă la două: procurorul, care poate face întotdeauna recurs, şi
inculpatul, care poate folosi această cale de atac numai dacă este arestat în cauză. Celelalte
persoane care, în mod obişnuit, pot folosi calea de atac a recursului potrivit dispoziţiilor
art.3852 şi art.362 din Codul de procedură penală au fost excluse de la acest drept. Această
excludere, care se întemeiază pe prezumţia că singurii subiecţi interesaţi să facă recurs
împotriva hotărârilor judecătoreşti de desesizare sunt procurorul şi inculpatul arestat în
cauză, este însă contrară prevederilor art.128 din Constituţie, care stabilesc că împotriva
hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în
condiţiile legii. Or, este evident că, potrivit Constituţiei, nu numai inculpatul arestat în cauză, ci şi inculpatul judecat în stare de libertate sau cel arestat în altă cauză are dreptul de a face
recurs împotriva hotărârii de desesizare, după cum au acest drept şi alte persoane ale căror
interese legitime au fost vătămate printr-o astfel de hotărâre.
Restrângerea, prin această dispoziţie legală, a dreptului celorlalte părţi interesate de a
folosi calea de atac a recursului împotriva hotărârii judecătoreşti nu poate fi justificată prin
invocarea vreunuia dintre temeiurile prevăzute în art.49 din Constituţie, iar argumentele că
prin restrângerea sferei titularilor recursului se asigură celeritatea procesului penal şi
desfăşurarea acestuia într-un termen rezonabil nu pot fi primite, deoarece aceste scopuri nu
pot fi realizate prin nesocotirea dreptului constituţional la folosirea căilor de atac împotriva
hotărârilor judecătoreşti.
De altfel, aşa cum susţine autorul excepţiei, dispoziţia art.332 alin.3 din Codul de
procedură penală vine în contradicţie şi cu prevederile art.6 al Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950,
ratificată de România prin Legea nr.30/1994, în care se statuează că orice persoană are
dreptul la judecarea, în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil, a cauzei sale.
Pentru motivele arătate, în temeiul art 144 lit.c) din Constituţie, precum şi al art.13 alin
(1) lit A.c), al art.24 şi al art.25 alin (1) din Legea nr.47/1992,

CURTEA

În numele legii
DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate a art.332 alin.3 din Codul de procedură penală,
cât priveşte limitarea dreptului de a exercita recursul numai la inculpatul arestat, invocată de
Rotaru Eusebiu în Dosarul nr.1.117/1996 al Tribunalului Bacău - Secţia penală.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa din 24 octombrie 1996.