"nimeni nu e mai presus de lege"

DECIZIA Nr.124 din 05 decembrie 1995 cu privire la constituţionalitatea Legii* pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/1995 pentru modificarea şi completarea Legii nr.32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată, referitor la art.6 lit.g) din ordonanţă

Publicată în Monitorul Oficial nr.293 din 19.12.1995

Curtea Constituţională a fost sesizată, la 1 noiembrie 1995, de către 25 de senatori, şi
anume: Gábor Menyhért Hajdú, Adrian Dumitru Popescu Necşeşti, Nicolae Manolescu
Apolzan, Ştefan Radoff, Tănase Tăvală, Dénes Seres, Radu Ceontea, Lajos Magyari, Gheorghe Frunda, Nistor Bădiceanu, Adrian Sârbu, Matei Boilă, Emilian Buzică, Károly
Ferenc Szabó, Emil Negruţiu, Iosif Csapó, Attila Verestóy, Florin Buruiană, Mihai Buracu,
Dumitru Călueanu, Ion Păun Otiman, Gábor Kozsokár, Tiberiu Vladislav, Maria Matilda Ţeţu
şi Ioan Paul Popescu, asupra neconstituţionalităţii Legii pentru aprobarea Ordonanţei
Guvernului nr.17/1995 pentru modificarea şi completarea Legii nr.32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată, referitor la art.6 lit.g) din ordonanţă.
În motivarea sesizării se arată că prin ordonanţă a fost modificat textul art.6 lit.d) din Legea nr.32/1991, în sensul că dispoziţiile referitoare la scutirea de impozitul pe salariu a
invalizilor de gradul I sau II şi a persoanelor handicapate încadrabile în gradul I sau II de invaliditate au fost preluate în cadrul unei noi dispoziţii ce face obiectul prevederilor de la lit.g)
a acestui articol, introducându-se unele restricţii cu caracter neconstituţional, şi anume:
— scutirea se aplică doar dacă invalizii de gradul I sau II, ori persoanele handicapate încadrabile în gradul I sau II de invaliditate sunt împiedicate, din această cauză, în exercitarea
profesiei sau a funcţiei [art.6 lit.g), teza I];
— această scutire nu se aplică pentru persoanele fizice care au calitatea de asociat la societăţile comerciale şi la alţi agenţi economici, dacă îndeplinesc în acelaşi timp şi funcţia de
administrator sau orice altă funcţie remunerată în cadrul acestora [art.6 lit.g), teza a II-a].
Or, susţin autorii sesizării, introducerea — în prima situaţie — a circumstanţierii legate
de împiedicarea în exercitarea profesiei sau a funcţiei ”...anihilează posibilitatea acordată prin
Legea nr.32/1991 persoanelor aparţinând categoriei invalizilor de gradul I şi II şi
handicapaţilor asimilaţi acestora de a se bucura de scutire de impozit pe salarii, respectiv le pretinde să-şi schimbe profesia sau funcţia”.
Cât priveşte cea de-a doua restricţie, aceasta — ca şi cea dintâi — aduce atingere, în
opinia autorilor sesizării, prevederilor art.46 din Constituţie, potrivit cărora persoanele
handicapate se bucură de protecţie specială, restrângerea fiind astfel contrară textului
constituţional precitat. Mai mult decât atât, ultima restricţie violează şi dispoziţiile art.16 din
Constituţie, care consacră principiul egalităţii în faţa legii, pentru că: ”Este inadmisibil să se
facă o diferenţiere între persoanele vizate de art.6 lit.g), bazată pe funcţia deţinută de aceste
persoane în cadrul societăţilor comerciale şi al altor agenţi economici”.
Potrivit art.19 alin.(1) din Legea nr.47/1992, s-au solicitat puncte de vedere preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere al preşedintelui Senatului se solicită respingerea sesizării,
considerându-se că argumentele invocate nu sunt concludente spre a se reţine încălcarea textelor constituţionale, deoarece handicapul unei persoane, fiind din cauze şi de natură
diferite, precizarea făcută de ordonanţă, în sensul împiedicării în exercitarea profesiei sau a funcţiei, este cu atât mai necesară, în mod eronat fiind interpretată, în sesizare, ca un mijloc
prin care s-ar impune schimbarea profesiei sau a funcţiei. Cu privire la limitarea cuprinsă în art.6 lit.g) din teza a II-a, se consideră a fi firească şi
necesară, deoarece nu este vorba despre o funcţie salariată în regimul contractului de muncă, ci despre o activitate liberă, pe care fiecare şi-o organizează şi o realizează pe
* Legea nr.122/1995 pentru aprobarea O.G. nr.17/1995 pentru modificarea şi completarea Legii nr.32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată (M. Of. nr.293 din 19 decembrie 1995).
măsura posibilităţilor personale, care produce venituri aleatorii; numai salariile justifică
scutirea de impozite, iar nu şi câştigurile din operaţiuni comerciale.
Guvernul apreciază, în punctul său de vedere, că ”noua prevedere a legii, aşa cum este
formulată în ordonanţă, acordă o protecţie socială reală, prin scutirea de la plata impozitului a persoanelor care, datorită handicapului, nu îşi pot îndeplini sarcinile specifice profesiei sau
funcţiei şi, ca atare, sunt remunerate cu niveluri scăzute de salarizare în comparaţie cu persoanele fără handicap”. De aceea consideră că ordonanţa elimină astfel criteriile arbitrare
de acordare a scutirii doar ca urmare a stării de persoană handicapată, fără a ţine seama de mărimea venitului realizat. Referitor la critica adusă textului art.6 lit.g), teza a II-a, raportat la
prevederile art.16 din Constituţie, se arată că prin aceste dispoziţii ”nu se face o discriminare între persoanele fizice cu acelaşi statut juridic, întrucât handicapatul asociat, în cadrul unor agenţi economici, chiar dacă are calitatea de salariat, se află într-o altă poziţie socială şi
materială faţă de handicapatul simplu angajat”. Din aceste considerente, Guvernul a solicitat
respingerea sesizării.
La solicitarea judecătorului-raportor au comunicat informaţii şi date statistice Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, precum şi Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi.
Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând sesizarea formulată, punctele de vedere ale preşedintelui Senatului şi Guvernului,
celelalte lucrări ale dosarului, precum şi concordanţa dintre textul ce face obiectul sesizării şi
dispoziţiile constituţionale, reţine următoarele:
Curtea constată, cu majoritate de voturi, că este competentă să soluţioneze obiecţia de
neconstituţionalitate, în temeiul art.144 lit.a) coroborat cu art.114 din Constituţie şi al art.17 din Legea nr.47/1992, minoritatea considerând că sunt aplicabile exclusiv prevederile art.144 lit.c) din Constituţie.
Cât priveşte fondul, obiecţia de neconstituţionalitate vizând teza I a art.6 lit.g) din ordonanţă, potrivit căreia beneficiază de scutirea de impozite invalizii de gradul I sau II şi
persoanele handicapate încadrabile în aceste grade de invaliditate, doar dacă starea lor îi împiedică în exercitarea profesiei sau a funcţiei, este nefondată. În cazul în care aceste
persoane prestează, ca şi oricare alt salariat, o activitate pentru care invaliditatea lor nu constituie un impediment, reducerea de impozit ar avea exclusiv semnificaţia unui avantaj contrar prevederilor art.16 din Constituţie, potrivit cărora cetăţenii sunt egali în faţa legii, fără
privilegii şi fără discriminări.
În obiecţia de neconstituţionalitate se susţine că acordarea reducerii de impozit numai
persoanelor împiedicate în exerciţiul funcţiei, din cauza invalidităţii, contravine dispoziţiilor
art.46 din Constituţie, potrivit cărora ”Statul asigură realizarea unei politici naţionale de
prevenire, de tratament, de readaptare, de învăţământ, de instruire şi de reintegrare socială a
handicapaţilor...”. Din aceste dispoziţii constituţionale rezultă însă că scutirea de impozite nu
este prin natura ei o măsură de protecţie socială specifică. Ocrotirea socială a handicapaţilor
urmăreşte, în esenţă, integrarea lor socioprofesională. În acest sens, prin legile nr.53/1992 şi
nr.57/1992 s-au instituit forme şi modalităţi speciale de ocrotire, în scopul integrării
socioprofesionale a persoanelor handicapate, îndeosebi în domeniile medical, vamal (legat
de importul unor produse specifice), al învăţământului, al transportului, locativ, al recalificării
în muncă, al regimului de muncă, al pensiilor şi concediilor de odihnă, al taxelor de
abonament la diverse servicii etc.
În orice caz, constituie o prerogativă exclusivă a legiuitorului de a institui formele şi
modalităţile de protecţie socială a persoanelor handicapate şi a invalizilor în funcţie de politica sa în acest domeniu.
În ce priveşte teza a II-a a art.6 lit.g) din ordonanţă, potrivit căreia reducerile instituite în prima teză a acestui articol nu se aplică celor care au calitatea de asociaţi şi îndeplinesc,
totodată, funcţia de administrator sau o altă funcţie remunerată la unitatea unde sunt asociaţi,
Curtea constată că această prevedere nu include persoanele care îndeplinesc o asemenea funcţie remunerată pe baza contractului de muncă.
Potrivit Legii privatizării societăţilor comerciale nr.58/1991, Legii nr.77/1994 privind
asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează,
Legii nr.55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, cât şi principiilor generale ale economiei de piaţă, orice salariat poate să dobândească acţiuni la societatea unde este încadrat. Legea nr.77/1994 chiar presupune ca unică ipoteză o asemenea situaţie. Or, dacă
salariaţii ar fi, din cauza invalidităţii de care suferă, decăzuţi de la reducerea de impozit, ca
urmare a dobândirii calităţii de asociaţi, s-ar crea o discriminare între aceştia şi ceilalţi
salariaţi, care, prin exercitarea drepturilor lor de a dobândi acţiuni, nu suferă nici un neajuns de ordin fiscal, ca o consecinţă a opţiunilor lor. În fond, persoana salariată având o asemenea incapacitate, dar care este şi asociat, se găseşte în aceeaşi situaţie cu salariatul aflat în incapacitate, dar care însă nu are şi calitatea de asociat. De aceea diferenţierea între aceste
două categorii este contrară prevederilor art.16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a
cetăţenilor în faţa legii şi nu se încadrează în nici una dintre ipotezele prevăzute în art.49 din Constituţie, referitoare la restrângerea unor drepturi. În consecinţă, prin expresia orice altă funcţie remunerată nu se poate înţelege şi
categoria de persoane cu invaliditate, la care face referire textul, ci numai situaţiile în care
aceste persoane ar fi remunerate pe alt temei decât contractul de muncă, cum sunt colaboratorii externi, administratorii unei societăţi comerciale care, potrivit Legii nr.31/1990,
desfăşoară activitatea pe baza unei împuterniciri acordate de adunarea generală a
acţionarilor. Cu referire la această ultimă categorie, întrucât situaţia lor este aceea de mandatari ai acţionarilor, ea este similară cu calitatea, în general, de mandatar al unei
persoane. În fond, acţionarii, ca orice mandant, atunci când le-au acordat încrederea de a fi
administratori, au avut în vedere, în mod necesar, şi invaliditatea lor, iar administratorii au
acceptat mandatul fără a ignora starea lor de invaliditate.
Având în vedere considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art.16, art.46 şi art.144
lit.a) din Constituţie, precum şi prevederile art.20 din Legea nr.47/1992, în unanimitate, cât
priveşte fondul,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii
DECIDE:

1. Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/1995 pentru modificarea şi
completarea Legii nr.32/1991 privind impozitul pe salarii, republicată, cu referire la dispoziţiile
art.6 lit.g), teza I, din ordonanţă, este constituţională.
2. Dispoziţiile tezei a II-a a art.6 lit.g) din ordonanţă sunt constituţionale numai în măsura în care expresia orice altă funcţie remunerată se referă la funcţiile îndeplinite pe alt temei decât contractul de muncă.
Deliberarea a avut loc la data de 5 decembrie 1995 şi la ea au participat: Ioan Muraru, preşedinte, Costică Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Antonie Iorgovan, Lucian Stângu, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlătescu, judecători.

FacebookMySpaceTwitter