"nimeni nu e mai presus de lege"

DECIZIA Nr.66* din 28 iunie 1995

Publicată în Monitorul Oficial nr.210 din 13.09.1995

Viorel Mihai Ciobanu – preşedinte
Mihai Constantinescu – judecător
Florin Bucur Vasilescu – judecător
Raul Petrescu – procuror
Constantin Burada – magistrat-asistent

Pe rol soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.175 alin.(1) lit.c)
din Codul muncii, invocată din oficiu de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr.122/1995.
La apelul nominal s-a prezentat apelantul contestator Şerbănescu George, intimata Direcţia generală pentru agricultură şi alimentaţie Ialomiţa fiind lipsă.
Procedura este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor.
Şerbănescu George solicită admiterea excepţiei, apreciind ca neconstituţionale prevederile art.175 alin.(1) lit.c) din Codul muncii potrivit cărora contestaţiile împotriva redistribuirii de personal, făcută cu prilejul reducerii de personal, sunt de competenţa
exclusivă a organului administrativ ierarhic superior.
Procurorul solicită admiterea excepţiei, susţinând că organele prevăzute în art.175
alin.(1) din Codul muncii nefiind organe jurisdicţionale, prevederile de la lit.c) a aceluiaşi
articol sunt neconstituţionale. De altfel, arată că, în acest sens, Curtea Constituţională a
pronunţat Decizia nr.59/1994 prin care a constatat că dispoziţiile art.175 alin.(1) lit.b) din Codul muncii sunt neconstituţionale.
Preşedintele completului declară închise dezbaterile.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 23 martie 1995, Curtea Constituţională a fost sesizată cu
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.175 alin.(1) lit.c) din Codul muncii, invocată, din oficiu, de către Tribunalul Ialomiţa, în Dosarul nr.122/1995. În motivarea
excepţiei se arată că, potrivit art.174 din Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea
nr.104/1992, ”sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti toate litigiile de muncă ce nu sunt date printr-o dispoziţie expresă în competenţa altor organe”. În raport cu această
reglementare, instanţa consideră că prevederile art.175 alin.(1) lit.c) din Codul muncii, potrivit
cărora contestaţiile împotriva redistribuirii de personal sunt de competenţa organului administrativ ierarhic superior sau organului de conducere colectivă, sunt neconstituţionale,
”organele indicate de acest text neputând avea calitatea de organe jurisdicţionale”.
În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art.24 alin.(3) din Legea nr.47/1992, s-au cerut puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernului.
Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepţia este întemeiată, deoarece
prevederile art.175 alin.(1) din Codul muncii încalcă dispoziţiile art.16, 21 şi 125 din Constituţie, prin faptul că ele constituie o restrângere a drepturilor salariaţilor de a se adresa
justiţiei şi deci trebuie considerate abrogate implicit faţă de prevederile art.150 alin.(1) din Constituţie.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor şi având în vedere dispoziţiile art.175 alin.(1) lit.c) din Codul muncii
raportate la Constituţie, precum şi prevederile Legii nr.47/1992, reţine următoarele:
* Definitivă prin nerecurare.
Constată că, potrivit prevederilor art.144 lit.c) din Constituţie, ale art.1 şi 3 din Legea nr.47/1992, este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit art.175 alin.(1) lit.c) din Codul muncii, sunt de competenţa organului administrativ
ierarhic superior sau a organului de conducere colectivă contestaţiile împotriva redistribuirii de
personal, făcută cu prilejul reducerii personalului din administraţie sau din producţie.
Din analiza textului rezultă că dispoziţiile sale sunt neconstituţionale în funcţie de
prevederile art.21 şi 125 din Constituţie. În conformitate cu aceste prevederi, orice persoană
se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime
şi nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, iar justiţia se realizează prin Curtea
Supremă de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.
În consecinţă, prevederile art.175 alin.(1) lit.c) din Codul muncii, prin faptul că exclud
competenţa instanţelor judecătoreşti de la soluţionarea litigiilor legate de redistribuirea salariaţilor în cazul reducerii de personal, sunt neconstituţionale. Totodată, aceste prevederi
încalcă şi principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii, prevăzut de art.16 alin.(1) din
Constituţie, generând o diferenţă de tratament nejustificată între salariaţii al căror contract de muncă este modificat ca urmare a reducerii de personal, ce nu se pot adresa justiţiei, şi
ceilalţi salariaţi al căror contract este modificat din alte cauze, care au acces la justiţie.
Pentru acest motiv, organul ierarhic superior nu poate fi considerat nici ca un organ administrativ de jurisdicţie, competent în faza prealabilă a litigiului din faţa instanţei
judecătoreşti, deoarece în acest mod diferenţa de tratament, în fond, s-ar menţine. Cât timp,
în cazul modificării unui contract de muncă, salariatul se poate adresa direct justiţiei, nu se
justifică să fie obligat a se adresa, în prealabil, organului ierarhic superior, dacă această
modificare este urmarea reducerii de personal. După cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.1/1994, procedura administrativ-jurisdicţională prealabilă este
condiţionată de anumite exigenţe, care în cazul de faţă nu se regăsesc. De altfel, ar fi contrar înseşi voinţei legiuitorului să se confere prevederilor art.175 alin.(1) lit.c) din Codul muncii o asemenea interpretare, întrucât intenţia acestuia a fost în mod indubitabil de a exclude
competenţa instanţelor judecătoreşti, instituind în mod exclusiv pe aceea a organului administrativ ierarhic superior. Deci o astfel de interpretare ar avea semnificaţia modificării
textului, ceea ce excede competenţa jurisdicţională a Curţii, cu atât mai mult cu cât, în fond, astfel cum este reglementată competenţa organului administrativ, ea nu este însoţită de
garanţiile specifice unei proceduri jurisdicţionale.
Întrucât Codul muncii a fost modificat expres prin Legea nr.104/1992, deci după intrarea
în vigoare a Constituţiei, rezultă că, în speţă, nu se pune problema aplicării art.150 alin.(1) din
Constituţie, ci a controlului legitimităţii constituţionale a prevederilor respective.
Considerentele ce justifică caracterul neconstituţional al art.175 alin.(1) lit.c) din Codul
muncii sunt conforme şi cu practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale, aşa cum rezultă din
Decizia acesteia nr.59 din 18 mai 1994 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea
prevederilor lit.b) a aceluiaşi articol.
Faţă de cele arătate, în temeiul art.16, art.21, art.125 şi art.144 lit.c) din Constituţie,
precum şi al art.13 alin.(1) lit.A.c), art.24 şi art.25 alin.(1) din Legea nr.47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii
DECIDE:

Admite excepţia invocată, din oficiu, de către Tribunalul Ialomiţa şi constată că
prevederile art.175 alin.(1) lit.c) din Codul muncii sunt neconstituţionale.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică din 28 iunie 1995.

FacebookMySpaceTwitter