"nimeni nu e mai presus de lege"

DECIZIA Nr.48 din 17 mai 1994 în legătură cu constituţionalitatea art.52 alin.2 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune*

Publicată în Monitorul Oficial nr.125 din 21.05.1994

Curtea Constituţională a fost sesizată, la data de 28 aprilie 1994, de către un grup de 56 de deputaţi, respectiv de domnii Ilie Nică, Vasile Stan, Simion Baltazar, Mircea Chiostec,
Mihail Olteanu, Marian Dumitriu, Vasile Cristea, Octav Pintilie, Ion Danilescu, Corneliu
Monoranu, Nicolai Lazăr, Viorel Munteanu, Vintilă Nicu, Severin Baciu, Gheorghe Cautis,
Sabin Ghilea, Constantin Constantin, Gheorghe Ana, Nicolae Filip, Gheorghe Roman,
Nicolae Roşca, Ovidiu Bibire Genaru, Dionisie Vâtcu, Valentin Soroceanu, Ilie Nicola, Ion
Lazăr, Constantin Ghiţă, Ion Ionescu, doamna Chiriaca Sârbu, domnii Spiridon Tudorachi,
Amelian Popescu, Laurenţiu Veber, Ionel Bondariu, Radu Liviu Bara, Teodor Jurcă, Romulus
Dobre, doamna Daniela Popa, domnii Florin Negoiţă, Corneliu Seniuc, Constantin Mardare, Ioan Costin, Grigore Marcu, Adrian Constantin Pitca, Dan Verbina, Petru Suhov, Nicolae Mischie, Marin Jugravu, Liviu Mladin, Mircea Pavlu, Ştefan Cazimir, Vasile Voicu, Dumitru
Buzatu, Nicolae Serdin, Petre Sălcudeanu, Aurel Ştirbu şi Marţian Dan cu privire la neconstituţionalitatea art.52 alin.2 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Societăţii
Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.
În sesizare, grupul de deputaţi susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate încalcă art.61
alin.(1) din Constituţie, deoarece se stabilesc reguli de funcţionare şi competenţe pentru cele două comisii permanente, ce intră în contradicţie cu normele de organizare şi funcţionare a acestora, prevăzute în regulamentele proprii fiecărei Camere. Se mai arată că, potrivit art.35
din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile sunt organe de lucru ale acesteia, înfiinţate
în scopul pregătirii lucrărilor Camerei şi, drept consecinţă, nu le pot fi date însărcinări
permanente, prin lege, care să fie exterioare activităţii de pregătire a lucrărilor în plen. Se mai
susţine că textul criticat se referă la o categorie aparte de comisii denumite “de specialitate” ce nu se regăsesc în art.61 alin.(4) din Constituţie, care prevede că fiecare Cameră îşi
constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale.
Potrivit art.19 alin.(1) din Legea nr.47/1992, s-au solicitat preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului punctele lor de vedere în legătură cu
această sesizare. În punctul de vedere al Guvernului se apreciază că dispoziţiile art.52 alin.2 sunt neconstituţionale deoarece ele contravin art.61 alin.(1) din Constituţie care consacră
unul dintre principiile de bază ale vieţii parlamentare, respectiv independenţa celor două
Camere. Se arată că, în temeiul acestei reguli, fiecare Cameră are competenţa de a stabili
propriile structuri de lucru şi normele procedurale în conformitate cu care îşi desfăşoară
activitatea, prin regulamente, astfel încât nu pot fi stabilite prin lege atribuţiile unei comisii. Se
mai susţine că prin competenţa dată comisiilor se instituie o inevitabilă tutelă asupra unei autorităţi administrative, iar prevederea potrivit căreia comisiile “pot face propuneri pentru
înlăturarea abaterilor” contravine art.61 alin.(4) din Constituţie care reglementează raţiunea
constituirii prin regulament a comisiilor permanente, ca elemente ale organizării interne a
fiecărei Camere. Referitor la formula folosită în lege, şi anume “comisii de specialitate”, se
consideră “că este vorba de mai mult decât o simplă inadvertenţă”, atât timp cât Constituţia
stabileşte limitativ cele trei categorii de comisii care pot funcţiona în cadrul Parlamentului: comisii permanente, comisii de anchetă şi comisii speciale.
Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.
Curtea constată că, potrivit art.144 lit.a) din Constituţie şi art.3, art.12 şi art.17 şi
următoarele din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
este competentă să se pronunţe asupra constituţionalităţii art.52 alin.2 din Legea privind * Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de
Televiziune (M. Of. nr.153 din 18 iunie 1994).
organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, fiind legal sesizată de un grup de 56 de deputaţi.
Faţă de cele arătate,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

ţinând seama de sesizarea grupului de deputaţi, de punctul de vedere al Guvernului, de
raportul judecătorului-raportor asupra sesizării, precum şi de prevederile art.144 lit.a) şi ale
art.145 din Constituţie, precum şi ale art.17 şi următoarele din Legea nr.47/1992, reţine
următoarele:
Art.52 alin.2 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de
Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, ce face obiectul sesizării, are următorul
cuprins: “Comisiile de specialitate ale Parlamentului au drept de control asupra activităţii celor
două societăţi şi pot cere, ori de câte ori este cazul, consiliilor de administraţie, rapoarte
asupra activităţii desfăşurate şi pot face propuneri pentru înlăturarea abaterilor de la
prevederile legale constatate. De asemenea, ele pot cere Parlamentului instituirea unor
comisii de anchetă pentru verificarea unor sesizări privind desfăşurarea activităţii de
radiodifuziune sau de televiziune”.
Criticile aduse acestei dispoziţii sunt următoarele:
1. Ele contravin art.61 alin.(1) din Constituţie, deoarece stabilesc reguli de funcţionare şi
competenţe pentru cele două comisii permanente, ce intră în contradicţie cu normele de organizare şi funcţionare a acestora, stabilite prin regulamentele parlamentare. Or, acestea
nu împuternicesc comisiile cu un drept de control permanent, inclusiv pe cel de a se cere
rapoarte, de a propune instituirea unor comisii de anchetă etc.
2. Comisiile parlamentare, prin statutul lor regulamentar, sunt organe interne de lucru ale Camerelor şi, ca atare, nu pot îndeplini însărcinări care să fie exterioare activităţii de pregătire
a lucrărilor Senatului şi ale Camerei Deputaţilor. Activitatea de control parlamentar revine în exclusivitate Parlamentului sau Camerelor ce-l compun, potrivit normelor stabilite prin regulamente, de la care nu se poate deroga prin lege în favoarea comisiilor permanente.
3. Textul criticat se referă la o categorie aparte de comisii (“de specialitate”),
necunoscută enumerării cuprinse în art.61 alin.(4) din Constituţie, fiind în afara acesteia.
În legătură cu criticile de neconstituţionalitate aduse textului art.52 alin.2 din legea precitată, Curtea reţine:
În conformitate cu art.58 din Constituţie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român.
Potrivit acestei poziţii preeminente în sistemul autorităţilor publice ale României, el
exercită prerogative de cea mai mare însemnătate pentru activitatea de stat, fiind, în întregul
său, expresia suveranităţii naţionale rezultată din alegerile parlamentare.
Între aceste prerogative, alături de cea privitoare la adoptarea legilor, este şi activitatea
de control asupra executivului, definită la modul general prin dispoziţiile art.110 din
Constituţie, care, referindu-se la informarea Parlamentului, statornicesc că Guvernul şi
celelalte organe ale administraţiei publice sunt supuse controlului parlamentar, cu obligaţia
pentru organele controlate de a prezenta informaţiile şi documentele cerute de Camera
Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora.
În mod particular, art.31 alin.(5) din Constituţie reglementează o formă specială de
control parlamentar, şi anume acela exercitat asupra serviciilor publice de radio şi de
televiziune, despre care se menţionează că sunt autonome.
Desigur, Parlamentul nu poate desfăşura, în plenul său, asemenea activităţi de control,
lipsindu-i suportul informaţional necesar pentru a-şi formula o opinie corectă asupra obiectului
controlului. Acest fapt este la fel de adevărat, de altminteri, şi pentru procesul legislativ.
Camerele nu ar putea păşi direct la dezbaterea şi adoptarea unei legi, fără o pregătire
corespunzătoare, prealabilă, a lucrărilor ce urmează a se desfăşura în plen.
Acestui rol şi acestor finalităţi le sunt consacrate organizarea şi funcţionarea comisiilor
parlamentare, privite şi definite ca organe de lucru ale Camerelor, care se înfiinţează cu
scopul de a îndeplini însărcinările care le sunt încredinţate tocmai în vederea pregătirii
lucrărilor lor.
Aşadar, elementele ce configurează conceptul de comisie parlamentară sunt caracterul
pregătitor, prealabil, al lucrărilor lor, aspectul de organ intern al Camerelor destinat ca, prin activitatea lui, să poată oferi acestora toate elementele necesare luării unei decizii. Deci, ele
trebuie să dispună de toate condiţiile pentru a culege şi a oferi acele date necesare plenului unei Camere sau Parlamentului spre a-şi fonda, în mod optim, luarea unei decizii.
Din acest considerent, organizarea şi funcţionarea lor sunt amănunţit reglementate,
potrivit art.61 alin.(1) din Constituţie, prin regulamentul fiecărei Camere. Dispoziţiile
constituţionale nu fac decât să exprime acest rol subordonat, pregătitor, al activităţii
comisiilor, diferenţiat conform tipologiei lor, cuprinsă, de altfel, în prevederile art.61 alin.(4) din Constituţie: “Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune”.
Aceasta este enumerarea constituţională la care nici o lege nu poate adăuga. În
consecinţă, sub un prim aspect, textul art.52 alin.2 din legea criticată se referă la un concept
constituţional inexistent ― comisii de specialitate ― şi care poate crea ambiguitate. Într-
adevăr, în lipsa unei alte precizări, cu acelaşi conţinut, în regulamente, sunt permise
interpretări diferite.
Astfel, în primul rând, nu există comisii ale parlamentului decât cele care au primit
însărcinări speciale (cum ar fi cele de anchetă sau Comisia comună pentru exercitarea
controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii).
În al doilea rând, dacă referirea a avut în vedere anumite comisii ale fiecărei Camere, trebuia să le prevadă ca atare. În cazul când au fost vizate unele comisii permanente, este de menţionat faptul că toate comisiile permanente sunt specializate pe anumite domenii; pe de
altă parte, potrivit regulamentelor ambelor Camere, aceste organe interne de lucru nu dispun
de competenţe permanente de control asupra organelor administraţiei publice, ci numai când sunt învestite în acest scop, de la caz la caz, de către Camere. Iar acest fapt este de-a
întregul justificat, câtă vreme controlul parlamentar reprezintă o funcţie esenţială a
Parlamentului în totalitatea sa, întrucât comisiile informează, raportează şi fac propuneri plenului pentru a ajuta la luarea deciziilor care trebuie să aparţină, în mod necondiţionat, Camerelor. Or, exercitarea unui control direct, permanent, de către o comisie, fără raporturi directe cu plenul, aduce atingere funcţiei de control a Parlamentului în întregul său.
Exercitarea unei astfel de atribuţii permanente de către comisii este cu atât mai
neconformă cu spiritul funcţionalităţii lor cu cât orice activitate de control presupune luarea unor decizii. Or, un asemenea act nu poate aparţine decât organului reprezentativ suprem al
poporului român, care este Parlamentul. Acesta nu poate fi reprezentat sau înlocuit de nici
unul dintre organele sale interne şi pe care chiar el şi le înfiinţează, din simplul motiv că el nu poate delega nimănui ― şi cu atât mai puţin unui grup de parlamentari ― suveranitatea
naţională cu care electoratul l-a împuternicit în urma alegerilor parlamentare.
Pentru ca un control parlamentar să fie autentic, el trebuie să fie deplin, adică
Parlamentul ţării trebuie să dispună de posibilitatea de a lua orice măsuri pentru a da conţinut
acestei plenitudini.
Or, din compararea primelor două alineate ale art.52 rezultă unele consecinţe care nu numai că restrâng deplinătatea acestui control, dar, sub un triplu aspect, îl obturează sau îl dublează.
Astfel, potrivit art.52 alin.1, consiliul de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi cel al Societăţii Române de Televiziune prezintă anual Parlamentului sau, când acesta hotărăşte, rapoarte asupra activităţii desfăşurate în anul precedent şi cu privire la programul de activitate pentru anul în curs.
Potrivit celui de-al doilea alineat al art.52, comisiile exercită un control general asupra
celor două societăţi: unul intitulat ca atare (“drept de control”) cu toate consecinţele ce decurg de aici şi altul, pe calea dezbaterii rapoartelor solicitate de comisie ori de câte ori este cazul. Spre deosebire de acest control general, conform primului alineat, Parlamentul se limitează
doar la a asculta şi, desigur, la a dezbate, rapoarte anuale, fie pentru anul precedent, fie pentru anul în curs. Această limitare nu este şi nu poate fi considerată constituţională, oprind
Parlamentul de la exercitarea tuturor formelor de control. Restrângerea funcţiilor
Parlamentului mai rezultă şi din faptul că în urma controlului comisiilor, acestea sunt îndrituite să facă (societăţilor, probabil) propuneri pentru înlăturarea abaterilor de la prevederile legale, element de natură a conferi comisiilor un caracter, practic, autonom în raport cu Parlamentul din care provin.
Pe de altă parte, controlul comisiilor poate fi considerat total independent de activitatea parlamentară în plen. Într-adevăr, din textul legii nu rezultă (aşa cum se prevede spre
exemplu în art.8 din hotărârea de înfiinţare a Comisiei pentru exercitarea controlului
parlamentar asupra activităţii S.R.I.) vreo obligaţie, pentru comisii, de a raporta Parlamentului
despre activitatea desfăşurată în controlul celor două societăţi. În acest fel se contravine direct dispoziţiilor art.110 din Constituţie.
În fine, comisiile, cel puţin prin prisma primirii şi dezbaterii rapoartelor, desfăşoară o
activitate paralelă cu a organului din care provin şi care le-a ales (Parlamentul), situându-se
pe un plan egal cu acesta, de vreme ce şi unul şi celelalte primesc, ascultă şi dezbat rapoarte
privind activitatea desfăşurată de cele două societăţi.
Deplasarea, în condiţiile de mai sus, a unui centru de decizie constituţional
(Parlamentul) la comisii ale acestuia nu este conformă cu menirea celui dintâi, exprimată clar în prevederile art.110 şi art.58 din Constituţie.
Cât priveşte teza finală a alin.2 al art.52, potrivit căreia aceste comisii pot cere
Parlamentului instituirea unor comisii de anchetă pentru verificarea unor sesizări privind
desfăşurarea activităţii de radiodifuziune sau de televiziune, ea depăşeşte, de asemenea,
cadrul regulamentar instituit în temeiul art.61 alin.(1) din Constituţie, reprezentând o ingerinţă
neconstituţională a legiuitorului asupra autonomiei regulamentare a fiecărei Camere.
Într-adevăr, ambele regulamente parlamentare limitează acest drept doar la o treime din
membrii fiecărei Camere pentru a se preveni un posibil fenomen de proliferare nejustificată a
instituirii unor anchete; or, textul criticat – care se raportează la orice sesizare, suveran apreciată de comisie – poate conduce la astfel de consecinţe nedorite. De menţionat, de asemenea, că, potrivit regulamentelor celor două Camere, orice comisie permanentă poate porni o anchetă în cadrul competenţei sale – desigur, cu încuviinţarea Camerei – cu privire la
activitatea desfăşurată în domeniul său de activitate. Teza criticată limitează acest drept
numai la comisii de anchetă comune, deoarece face referire la Parlament şi nu la oricare
dintre cele două Camere.
Având în vedere considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art.144 lit.a) şi ale art.145
alin.(1) din Constituţie, precum şi prevederile art.20 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

În numele legii
DECIDE:

1. Declară neconstituţionale dispoziţiile art.52 alin.2 din Legea privind organizarea şi
funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.
2. Decizia se comunică Preşedintelui României, precum şi preşedintelui Camerei
Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute de art.145 alin.(1) din Constituţie, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 17 mai 1994 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlătescu, judecători.

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.