"nimeni nu e mai presus de lege"

DECIZIA Nr.18*) din 14 martie 1994

Publicată în Monitorul Oficial nr. 343 din 12 decembrie 1994

Victor Dan Zlătescu - preşedinte
Ion Filipescu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Ioan Griga - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.145,
art.147 şi art.148 din Codul penal, a titlului IV - Infracţiuni contra avutului obştesc şi a titlului VI cap. I, Partea specială - Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, invocată de
reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în cauza ce formează obiectul Dosarului nr.7986/1992 al acestei instanţe.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 9 martie 1994 în prezenţa procurorului şi a
părţii civile - Societatea Comercială ,,Sada” - S.A. Cluj-Napoca şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, pronunţarea fiind amânată pentru astăzi, 14 martie 1994.
Procurorul a susţinut, în esenţă, că excepţia este inadmisibilă deoarece priveşte o lege anterioară Constituţiei şi, potrivit dispoziţiilor art.144 lit.c) din legea fundamentală, ale art.13
alin.(1) lit.A.c) şi ale art.23-26 din Legea nr.47/1992, numai legile şi ordonanţele adoptate
după intrarea în vigoare a Constituţiei pot face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. De altfel, excepţia nu poate fi primită şi pentru că dispoziţiile constituţionale nu operează direct şi
automat, ci mijlocit, prin intermediul legiuitorului ordinar, care are obligaţia de a completa şi a
preciza reglementările de principiu ale legii fundamentale.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin rechizitoriul nr.355/P/1991 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, P. P. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.178 şi art.249 din Codul penal, cauza formând obiectul Dosarului nr.7986/1992 al Judecătoriei Alba Iulia. La termenul de judecată din 26 octombrie 1992, reprezentantul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Alba Iulia a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.145, art.147 şi art.148 din Codul penal, a titlului IV -Infracţiuni contra avutului obştesc şi a titlului VI cap. I,
Partea specială -Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Instanţa a amânat cauza
la 16 noiembrie 1992, în vederea motivării în fapt şi în drept a excepţiei, şi prin încheierea din aceeaşi dată a sesizat Curtea Constituţională.
În susţinerea excepţiei se arată, în esenţă, că normele penale care incriminează şi
pedepsesc faptele contra avutului obştesc sunt în contradicţie cu dispoziţiile art.41, art.134 şi
135 din Constituţie.
Exprimându-şi opinia, potrivit dispoziţiilor art.23 alin.(5) din Legea nr.47/1992, instanţa a
considerat că neconcordanţa dintre reglementările Constituţiei şi legile anterioare poate fi
interpretată ca o abrogare tacită, consecinţa acestei interpretări constând în posibilitatea
recalificării faptelor săvârşite în funcţie de raporturile sociale încălcate, a consecinţelor juridice create potrivit normelor legale existente şi reglementate în Codul penal.
În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, au fost solicitate, potrivit Legii
nr.47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
În punctul de vedere primit de la Guvern se contestă com- petenţa Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei invocate, considerând că aceasta nu este o problemă de ordin constituţional, ci o chestiune de interpretare juridică de competenţa instanţelor judecătoreşti.
Pe fond, se susţine că atât noţiunea obştesc folosită în art.145 din Codul penal, cât şi
categoria juridică de avut obştesc nu sunt contrare Constituţiei, aceasta din urmă având o sferă mai largă decât conceptul de avut public, în care se identifică doar bunurile proprietăţii
publice.
Senatul şi Camera Deputaţilor nu au comunicat punctul lor de vedere.
*) Definitivă ca urmare a Deciziei nr.95 din 21 octombrie 1994, reprodusă la pag.301.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătoruluiraportor, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr.47/1992, reţine următoarele:
În temeiul dispoziţiilor art.144 lit.c) din Constituţie şi ale art.3 şi art.26 alin.(3) din Legea
nr.47/1992, Curtea Constituţională constată că este competentă să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
Cu privire la problema de fond, şi anume dacă dispoziţiile art.145, art.147, art.148, titlul
IV şi titlul VI din Codul penal sunt sau nu constituţionale, se reţin următoarele:
Potrivit art.23 alin.(2) din Legea nr.47/1992, excepţia de neconstituţionalitate poate viza
numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei. Rezultă că excepţia de
neconstituţionalitate putea viza numai dispoziţiile art.178 şi art.249 din Codul penal, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. În faţa Judecătoriei Alba Iulia s-a invocat ,,excepţia de
neconstituţionalitate a art.145, art.147, art.148, titlul IV şi titlul VI din Codul penal”. Este de observat că numai dispoziţiile art.249 fac parte din titlul VI al Codului penal, toate celelalte articole neavând legătură cu judecarea cauzei. Curtea constată însă, în ce priveşte art.249
din Codul penal, că între ipotezele avute în vedere de text se află şi aceea care se referă la
faptul că s-a cauzat ,,o pagubă avutului obştesc”, ipoteză ce a fost avută în vedere la invocarea excepţiei.
Cât priveşte constituţionalitatea prevederilor din Codul penal referitoare la infracţiunile
contra avutului obştesc, se constată că noţiunea de avut obştesc nu se confundă cu noţiunea de proprietate, atât timp cât desemnează un interes general al societăţii şi vizează
proprietatea publică.
Actualele dispoziţii constituţionale - art.135 alin.(2) din Constituţie -consacră două forme
de proprietate: publică şi privată, iar alin.(3) al aceluiaşi articol stabileşte că proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
Alin.(4) şi (5) ale art.135 nominalizează bunurile ce formează obiectul exclusiv al
proprietăţii publice şi regimul juridic aplicabil acestora. Referitor la proprietatea privată, pentru prima dată, Constituţia din 1991 asigură o
protecţie reală a acesteia, stipulând în art.41 alin.(2) că, indiferent de titular, proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege. Subiectele acestui drept de proprietate sunt atât
statul, cât şi cetăţenii, precum şi regiile autonome.
Bunurile regiilor autonome şi ale societăţilor comerciale nu con- stituie proprietate de
stat, ci proprietate privată, deoarece, potrivit art.5 şi art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990,
titularul dreptului de proprietate este regia autonomă sau societatea comercială. Statul este un simplu acţionar care deţine o cotă-parte din capitalul social ce nu se confundă cu
patrimoniul persoanei juridice, cu atât mai mult cu cât, potrivit Legii privatizării societăţilor
comerciale nr.58/1991, în următorii ani va avea loc un proces de înstrăinare a acţiunilor
deţinute de stat.
Ca atare, infracţiunile săvârşite asupra patrimoniului unei societăţi comerciale nu
afectează statul, în calitatea sa de acţionar, şi nu duce nici la micşorarea valorii acţiunilor
deţinute de acesta.
Faţă de dispoziţiile art.41 şi ale art.135 din Constituţie, termenul de avut obştesc
urmează a se aplica numai bunurilor ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Curtea constată că, în prezent, dispoziţiile art.249 din Codul penal referitoare la ipoteza
cauzării unei pagube avutului obştesc sunt parţial abrogate, ele urmând a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute în art.135 alin.(4) din Constituţie. Constatarea abrogării parţiale a
acestor dispoziţii este consecinţa constituţională prevăzută de art.150 alin.(1) din legea fundamentală, în cazul contrarietăţii unei legi preconstituţionale cu prevederile Constituţiei.
În cazul legilor anterioare Constituţiei, neconstituţionalitatea are un caracter specific,
întrucât are o cauză posterioară legii, constând în schimbarea temeiului legitimităţii sale constituţionale.
În sensul celor arătate este şi Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.1/1993, prin care
s-a constatat că dispoziţiile din Codul penal referitoare la infracţiunile contra avutului obştesc
sunt abrogate parţial potrivit art.150 alin.(1) din Constituţie şi, în consecinţă, acestea urmează
a se aplica numai cu privire la bunurile pre- văzute în art.135 alin.(4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
Pentru motivele arătate, în temeiul art.144 lit.c) şi al art.150 alin.(1) din Constituţie,
precum şi al art.1, art.3 şi art.13 alin.(1) lit.A.c) din Legea nr.47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii
DECIDE:

Admite, în parte, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Parchetul de pe lângă
Judecătoria Alba Iulia în Dosarul nr.7986/1992 al acestei instanţe şi constată că dispoziţiile
art.249 din Codul penal referitoare la paguba adusă avutului obştesc sunt parţial abrogate
potrivit art.150 alin.(1) din Constituţie şi, în consecinţă, acestea urmează a se aplica numai cu
privire la bunurile prevăzute de art.135 alin.(4) din Constituţie, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată astăzi, 14 martie 1994.

FacebookMySpaceTwitter