"nimeni nu e mai presus de lege"

Reclamantul poate sa renunte oricând la judecata, fie verbal în sedinta, fie prin cerere scrisa si se constata prin încheiere data fara drept de apel, potrivit art. 246 alin. 1 si 2 Cod procedura civila.
Daca actiunea introductiva de instanta cuprindea doua cereri, din care numai una era evaluabila în bani- cu o valoare de pâna la 100.000 lei si asupra celeilalte, reclamantul a înteles sa renunte la judecata, hotarârea pronuntata este supusa recursului, în conditiile prevazute de art. 282 ind. 1 Cod procedura civila.
1. Prin sentinta civila nr. 1522/2008 pronuntata de Judecatoria Craiova, s-a respins actiunea precizata formulata de reclamantul GN, în contradictoriu cu pârâtii SC ESP SRL si BGI.
Pentru a se pronunta astfel, au fost avute în vedere urmatoarele:
În sedinta publica, reclamantul a precizat câtimea pretentiilor, in sensul ca a solicitat obligarea in solidar a pârâtelor la plata sumei de 10.000 lei ce reprezinta daune morale, rezultate in urma publicarii articolului din cotidianul “ES”. Ulterior, oral în sedinta publica, reclamantul a precizat ca renunta la capatul de cerere privind dreptul la replica si a solicitat obligarea celor doi pârâti numai la daune morale.
Din analiza disp. art. 998 si urm Cod civil , s-a concluzionat ca raspunderea delictuala, in general presupune existenta sau întrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii: prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.
Victima faptei ilicite care solicita obligarea autorului prejudiciului la reparare, conform principiului înscris in art. 1169, este tinuta sa faca dovada existentei conditiilor raspunderii civile delictuale.
In speta, reclamantul nu a dovedit prejudiciul moral cauzat de pârâtul jurnalist, expresiile folosite in articolul semnat de acesta, nefiind de natura sa-i afecteze onoarea si reputatia.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs în termen legal, reclamantul, solicitând admiterea recursului si pronuntarea unei solutii juste.
În motivarea recursului, reclamantul a sustinut ca instanta de fond nu a analizat articolul care l-a calomniat si care îi aduce prejudicii morale si materiale, nu a analizat dreptul la replica pe care l-a scris si nu a fost publicat si nici probele administrate, respectiv declaratiile martori. Reclamantul a precizat ca nu a mai solicitat si publicarea dreptului la replica, fiind tardiva, dar ca nu a renuntat la cerere.
În sedinta publica, fata de precizarea reclamantului ca nu a renuntat la capatul de cerere privind dreptul la replica si constatând ca cererea formulata nu este evaluabila patrimonial, tribunalul a calificat drept apel calea de atac.
2. Prin decizia civila nr. 24/ 2009 pronuntata de Tribunalul Dolj, s-a respins apelul declarat.
Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a avut în vedere urmatoarele considerente:
Având în vedere pozitia oscilanta a reclamantului pe parcursul procesului cu privire la obligarea ziarului la publicarea dreptului la replica, tribunalul a retinut lipsa de interes a acestuia pentru acest capat de cerere, întrucât nu a apelat sentinta în ceea ce priveste renuntarea la judecarea capatului de cerere privind publicarea dreptului la replica, nu a justificat interes pe tot parcursul procesului si publicarea nu îi mai procura nici un folos practic, dupa cum el însusi a sustinut.
Conditiile angajarii raspunderii civile delictuale a pârâtului pentru prejudiciul moral creat reclamantului de catre pârâti, sunt cele reglementate de dispozitiile art. 998-999 din Codul civil si au fost în mod corect analizate de instanta de fond. În speta, tribunalul a apreciat ca faptul ilicit nu poate fi retinut, întrucât s-a stabilit ca afirmatiile pârâtului despre implicarea reclamantului în litigii civile nu au caracter cert, actual si de nereparat si nu au adus atingere cinstei, onoarei, reputatiei, demnitatii si prestigiului acestuia.
3. Împotriva acestei hotarâri judecatoresti a declarat recurs reclamantul, criticând decizia pentru nelegalitate.
Recursul s-a admis ca fondat, dar pentru considerentele ce se vor arata în continuare, având prioritate în examinare motivul de ordine publica invocat de Curte si pus în dezbaterea partii prezente în conditiile art. 306 alin. 2 Cod procedura civila.
1. Preliminar analizarii acestui motiv de recurs, s-au impus urmatoarele precizari:
Prin actiunea introductiva de instanta, reclamantul a solicitat obligarea pârâtilor la publicarea dreptului la replica si obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune materiale si morale.
În sedinta, reclamantul si-a precizat în scris cererea în pretentii, reducând câtimea de la 100.000 lei la 10.000 lei numai cu titlu de daune morale, nefiind foarte clar redata pozitia sa cu privire la cererea având ca obiect obligarea publicarii dreptului la replica.
În orice caz, în aceasta privinta, reclamantul a lamurit pe deplin instanta si a exprimat clar si fara echivoc vointa de a nu mai investi instanta cu acest capat de cerere, restrângând în acest mod actiunea.
Lamurirea în acest sens a fost exprimata în sedinta si consemnata la termenul din sedinta publica în încheierea de dezbateri de la acea data, ocazie cu care se consemneaza sustinerile partilor, iar reclamantul a pus în final concluzii numai asupra cererii privind daunele morale.
Mai mult, prima instanta s-a pronuntat exclusiv asupra actiunii asa cum a fost precizata si restrânsa raportat la cadrul procesual cu privire la obiect, respectiv numai asupra cererii de obligare a pârâtilor la plata de daune morale, motivând solutia dispusa în aceleasi limite.
Din modul de redactare a încheierii de dezbateri , dar si a sentintei - rezulta de asemenea ca, prima instanta s-a socotit investita dupa ce a luat act de renuntare, cu un cadru procesual restrâns cu privire la obiect, apreciind totodata ca nefiind necesara aplicarea expresa în sensul motivarii în drept, a disp. art. 246 alin. 1 Cod procedura civila, potrivit carora reclamantul poate sa renunte oricând la judecata, fie verbal în sedinta, fie prin cerere scrisa.
Dar, este consemnata în încheierea din sedinta publica, exprimarea de vointa a reclamantului, asa cum s-a aratat în precedent, în conditiile art. 264 alin. 2 Cod procedura civila, instanta procedând în consecinta la deliberare, dupa amânarea pronuntarii , în sensul pronuntarii în limitele a ceea ce s-a cerut.
În orice caz, la dosar nu rezulta ca reclamantul nemultumit ar fi formulat vreo cerere privind îndreptarea unor eventuale erori materiale strecurate în încheierea de dezbateri cu privire la sustinerile partilor, potrivit disp. art. 281 alin. 1 Cod procedura civila.
De asemenea, fiind evident ca instanta s-a pronuntat numai asupra cererii si a motivat ca urmare, solutia pronuntata privind daunele morale , nu apare la dosar formulata vreo cerere de completare a hotarârii în temeiul art. 281 ind. 2 Cod procedura civila, în masura în care reclamantul ajungea la concluzia ca a fost înteles gresit de instanta, ca nu a intentionat sa renunte la judecata unei cereri, astfel ca instanta efectiv ar fi omis sa se pronunte asupra capatului de cerere având ca obiect obligatia de a face.
Mai mult, nici prin cererea de recurs, direct sau indirect, reclamantul nu face vreo referire cu privire la eventuala confuzie pe care ar fi facut-o instanta cu privire la declaratia verbala facuta în sedinta si consemnata în încheiere, respectiv la neanalizarea si/sau nepronuntarea asupra cererii respective, cu toate consecintele ce decurg de aici, stiut fiind ca instanta de control judiciar nu se poate pronunta pentru prima oara asupra unei cereri, aceasta analizând doar modul de solutionare a cererii de catre prima instanta, solutie pe care o desfiinteaza/caseaza sau o modifica.
Dimpotriva, în finalul cererii de recurs, reclamantul explica de ce nu a mai solicitat publicarea dreptului la replica.
În aceiasi ordine de idei, desi la termenul de la 19 mai 2008 în fata tribunalului, reclamantul a sustinut ca a mentinut si capatul de cerere privind dreptul la replica, dar ca totusi, nu este de acord cu calificarea caii de atac din recurs în apel, dar la termenul de la 19 ianuarie 2009 a declarat verbal si a motivat ca „renunta” la acest capat de cerere, desi instanta de control judiciar nu avea de solutionat o cerere de chemare în judecata, ci o cale de atac.
De notat în aceasta privinta este faptul ca tribunalul însusi, evident ca nu ia act în vreun fel de aceasta renuntare. În considerentele deciziei analizeaza pentru prima oara si direct cererea, ca fiind lipsita de interes, mentionând în acelasi timp ca reclamantul nu a apelat sentinta cu privire la renuntarea la judecata, contrar dispozitiilor art. 246 alin. 2 Cod procedura civila rap. la art. 299 alin. 1 Cod procedura civila, întrucât calea de atac în acest caz este cea a recursului, pentru ca în final, prin respingerea apelului, tribunalul pastreaza motivând, o sentinta care nu cuprinde vreo solutie data asupra acestui capat de cerere.
În consecinta, toata discutia se reduce la lamurirea acestei chestiuni, respectiv a stabilirii clare si fara echivoc a limitelor investirii instantei cu privire la obiect si a faptului daca prima instanta ce a solutionat actiunea, s-a pronuntat în aceste limite.
Or, raspunsul corect la aceasta întrebare este cel aratat în precedent, având în vedere toate argumentele expuse, din care rezulta fara dubiu care a fost vointa reala a reclamantului în aceasta privinta, în sensul restrângerii pretentiilor initiale numai la cererea având ca obiect daunele morale a caror câtime o si reduce la suma de 10.000 lei si de renuntare la judecata cererii privind dreptul la replica.
Un argument final în sustinerea acestei concluzii, care exprima si mai limpede reprezentarea pe care a avut-o reclamantul asupra limitelor investirii primei instante, îl mai constituie si sustinerea din finalul recursului de astazi – alineat antepenultim, în care se arata ca publicarea tardiva a dreptului la replica este ineficienta si ca nepublicarea voluntara de catre ziar i-a produs prejudicii, explicitând ca daunele au fost solicitate si din aceasta perspectiva.
2. Asa fiind, în mod gresit tribunalul a recalificat calea de atac promovata ca fiind apel, judecând ca urmare, în compunerea unui complet format de doi judecatori.
Valoarea obiectului în litigiu, la data promovarii actiunii, este de 100.000 lei, asa cum rezulta din cererea de chemare în judecata.
Potrivit dispozitiilor legale prev. de art. 2821 alin. 1 cod procedura civila, în vigoare la data pronuntarii hotarârii primei instante, asa cum au fost modificate prin Legea 195/ 26 mai 2004, de aprobare cu modificari a OUG 58/2003 si ulterior prin art. I pct. 40 din Legea 219/2005 - nu sunt suspuse apelului hotarârile judecatoresti date în prima instanta în litigii al caror obiect au o valoare de pâna la 100.000 lei inclusiv, în materie civila.
Termenul de litigiu desemneaza procesele si cererile, respectiv toate actiunile cu caracter patrimonial, în principal prin faptul ca obiectul priveste un drept evaluabil în bani.
De altfel, in acest sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 32/2008 data in recurs in interesul legii, in interpretarea si aplicarea disp. art. 282 ind. 1 alin. 1 Cod procedura civila, în vederea determinarii competentei materiale de solutionare în prima instanta si în caile de atac.
Asadar, unde legea nu distinge, nici judecatorul nu poate face o asemenea operatiune, aplicând textul în interpretarea sa teleologica, în acord cu scopul si obiectul reglementarii.
Prin urmare, actiunea în pretentii vizând plata unor despagubiri banesti pentru acoperirea unui prejudiciu fie si de natura morala, este o actiune cu caracter patrimonial, având continut economic si obiectul asupra caruia poarta litigiul, este evaluabil în bani.
Pe cale de consecinta, hotarârea pronuntata de prima instanta, având în vedere valoarea obiectului litigiului, nu era supusa apelului, ci numai recursului, potrivit disp. art. 299 alin. 1 teza I cod procedura civila, asa cum corect s-a stabilit în prima instanta.
În ceea ce priveste competenta de solutionare a caii de atac a recursului, sunt aplicabile dispozitiile legale de procedura în vigoare la , respectiv ale art. 2 pct. 3 cod procedura civila potrivit carora, tribunalele solutioneaza recursul declarat împotriva hotarârilor pronuntate de judecatorii, care potrivit legii, nu sunt supuse apelului, în compunere de 3 judecatori, conform art. 54 alin. 2 L. 304/2004 privind organizarea judiciara.
Pe cale de consecinta, decizia recurata a fost gresit pronuntata de tribunal ca instanta de apel si in complet de doi judecatori, cu nesocotirea unor dispozitii legale cu caracter imperativ de procedura si de organizare judiciara, care afecteaza de nelegalitate hotarârea pronuntata, fiind incidente cazurile de casare prev. de art.304 pct. 1 si 5 cod procedura civila.
În baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II cod procedura civila, s-a admis ca fondat recursul reclamantului, s-a casat decizia astfel pronuntata si s-a trimis cauza spre solutionare în recurs aceleiasi instante, Tribunalului Dolj - competent material în solutionarea acestei cai de atac.
Fata de prioritatea în examinare a acestui motiv de recurs si de solutia care s-a impus, nu s-au mai analizat celelalte motive invocate de recurentul reclamant privind fondul cauzei.

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.