"nimeni nu e mai presus de lege"

Obligatia angajatorului de a realiza o efectiva si reala repunere a partilor în situatia anterioara concedierii. Daune morale la care este îndreptatit salariatul
Hotarârea definitiva si executorie a instantei, prin care s-a dispus repunere a partilor în situatia anterioara concedierii, a fost încalcata de angajatorul care a conditionat reintegrarea angajatului pe postul detinut anterior, de acceptarea unei modificari unilaterale a drepturilor salariale acordate, în sensul diminuarii semnificative a acestora, fiind astfel încalcate dispozitiile art.8 din Codul muncii, potrivit carora relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-credinte. Astfel, angajatului i-a fost cauzat si un prejudiciu nepatrimonial, pentru care va fi antrenata raspunderea angajatorului, în temeiul disp.art.269 alin.1 din Codul muncii.
Angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa îl despagubeasca pe salariat în situatia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul.
Curtea de Apel Iasi, decizia civila nr. 86/03.02.2009
Prin cererea înregistrata sub nr.1603/89/09.06.2008, contestatorul N.Gh. a solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C.”F.” S.A., anularea deciziei de reintegrare în munca nr.151/12.05.2008 emisa de intimata, respectarea în totalitate a sentintei civile nr.366/2008 a Tribunalului Vaslui si a deciziei civile nr.515/2008 a Curtii de Apel Iasi si obligarea intimatei la plata de daune morale, în cuantum de 30000 lei.
În motivarea cererii, contestatorul a aratat ca a fost salariatul societatii intimate, fiindu-i desfacut contractul de munca în cursul anului 2007. Decizia de concediere a fost contestata, fiind anulata prin sentinta civila nr.366/2008, ramasa irevocabila prin decizia civila nr.515/09.09.2008 a Curtii de Apel Iasi. Prin aceeasi hotarâre, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior si obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de munca si pâna la reintegrarea efectiva.
Desi aceasta hotarâre era executorie, angajatorul a emis decizia de reintegrare, stabilind contestatorului, de la data reintegrarii, un salariu mai mic decât cel avut anterior, respectiv de 600 lei, fata de 949 lei.
Mai mult decât atât, contestatorul a mai sustinut ca nivelul de salarizare prevazut în decizia contestata era conditionat de realizarea în proportie de 100% a sarcinilor de serviciu, ceea ce constituie o modificare unilaterala a contractului sau de munca.
Prin întâmpinarea formulata, S.C.”F.” S.A. Bârlad a solicitat respingerea contestatiei ca fiind neîntemeiata, întrucât decizia de reintegrare a contestatorului a fost emisa cu respectarea dispozitiilor legale si a celor judecatoresti.
Prin sentinta civila nr.1285/30.10.2008, Tribunalul Vaslui a admis contestatia formulata de contestatorul N.Gh., a dispus anularea deciziei nr.151/12.05.2008, intimata fiind obligata sa achite contestatorului drepturile salariale conform deciziei civile nr.515/09.09.2008 a Curtii de Apel Iasi si suma de 30000 lei, cu titlu de daune morale.
Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.366/2008 a Tribunalului Vaslui, ramasa irevocabila prin decizia civila nr.515/09.09.2008 a Curtii de Apel Iasi, s-a dispus anularea deciziei nr. 396/01.10.2007 emisa de S.C.”F.” S.A. Bârlad, reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior si obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de munca si pâna la reintegrarea efectiva.
Prin decizia nr.151/12.05.2008, intimata a dispus reintegrarea contestatorului pe postul detinut anterior deciziei de desfacere a contractului individual de munca, însa începând cu data de 12.05.2008 si la un nivel de salarizare inferior celui stabilit prin actul aditional nr.2747/31.05.2007.Astfel, angajatorul nu a repus decât partial salariatul în situatia anterioara emiterii actului contestat, stabilind în mod unilateral, cu încalcarea disp.art.41 din Codul muncii, atât un salariu mai mic decât cel avut anterior concedierii, cât si o noua conditie, cea a realizarii sarcinilor de serviciu în procent de 100% pentru obtinerea salariului specificat prin decizie.
În ceea ce priveste capatul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, instanta de fond a constatat ca decizia contestata se înscrie în rândul deciziilor cu caracter sicanatoriu, care aduc o grava atingere drepturilor recunoscute de legislatia în vigoare, demnitatii si onoarei, intimata neconformându-se unei hotarâri judecatoresti executorii, astfel încât acesta este fondat, în temeiul disp.art.269 alin.1 din Codul muncii.
S-a retinut ca fiind întemeiata, în temeiul disp.art.274 din C.pr.civ. si cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
Împotriva acestei sentinte civile a formulat recurs S.C.”F.” S.A. Bârlad, considerând-o ca fiind nelegala si netemeinica pentru urmatoarele motive:
În mod gresit prima instanta a anulat în totalitate decizia contestata, desi contestatorul criticase doar punctul 3 din aceasta decizie.
S-a mai aratat ca în mod gresit prima instanta a obligat recurenta sa achite contestatorului-intimat drepturile salariale conform deciziei civile nr.515/09.09.2008 a Curtii de Apel Iasi, desi nu a fost investita cu un astfel de capat de cerere si cu toate ca angajatorul mai fusese obligat, printr-o hotarâre anterioara, la plata acestor drepturi banesti.
Recurenta a mai sustinut ca în mod gresit prima instanta a acordat contestatorului daune morale în cuantum de 30.000 lei, fara a respecta decizia nr.XL din 07.05.2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, care prevedea ca daunele morale pot fi acordate salariatilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprind clauze exprese în acest sens.
Prin întâmpinarea formulata, intimatul N.Gh. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Analizând recursul formulat de S.C.”F.” S.A. Bârlad, prin prisma motivelor de recurs invocate si a dispozitiilor legale aplicabile, curtea a retinut ca acesta este în parte fondat pentru urmatoarele considerente:
Art.78 din Codul muncii, reglementând sanctionarea concedierilor nelegale, statorniceste: „în cazul în care concedierea a fost efectuata netemeinic si nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul”.
Potrivit alineatului 2 al aceluiasi articol, la solicitarea salariatului, instanta care a dispus concedierea va repune partile în situatia anterioara emiterii actului de concediere.
S-a retinut ca, desi intimatul a formulat o astfel de solicitare în cadrul litigiului ce s-a purtat între parti în legatura cu legalitatea si temeinicia masurii de concediere dispuse prin decizia nr. 396/01.10.2007 emisa de recurenta, iar Tribunalului Vaslui, prin sentinta civila nr.366/03.04.2008, ramasa irevocabila prin decizia civila nr.515/09.09.2008 a Curtii de Apel Iasi, a repus partile în situatia anterioara emiterii actului de concediere, angajatorul, abia la data de 12.05.2008, a emis decizia nr.151, contestata în cauza de fata.
Având în vedere faptul ca prin aceasta decizie, emisa de recurent, astfel cum rezulta chiar din preambulul acesteia, în executarea sentintei civile nr.366/03.04.2008 a Tribunalului Vaslui, intimatul nu a fost repus în situatia anterioara emiterii actului de concediere, în mod corect prima instanta a retinut ca se impune anularea acesteia.
Prin decizia nr.193/2001, Curtea Constitutionala a decis ca repunerea partilor în situatia anterioara nu lezeaza în nici un mod dreptul de proprietate al angajatorului, drept ce trebuie exercitat cu respectarea continutului si limitelor sale, stabilite de lege. Fara posibilitatea repunerii partilor în situatia anterioara concedierii, atingerea adusa dreptului la munca nu s-ar repara si nu ar asigura stabilitatea raporturilor de munca.
Practic, repunerea partilor în situatia anterioara emiterii actului de concediere, reglementata de dispozitiile art. 78 alin.2 din Codul muncii, constituie una dintre masurile cele mai energice de restabilire a legalitatii, de aparare eficienta a dreptului la munca. Ea reprezinta o adevarata restitutio in integrum, implicând nu numai reîncadrarea pe postul detinut anterior, ci repunerea în situatia anterioara, ca si cum raportul de munca nu ar fi fost nici un moment întrerupt; aceasta implica, neconditionat, reintegrarea pe postul detinut anterior începând cu data concedierii si acordarea salariului de care salariatul beneficia anterior.
În speta, angajatorul, nerespectând dispozitiile unei hotarâri judecatoresti definitive si executorii de repunere a intimatului în situatia anterioara emiterii actului de concediere si încalcând flagrant dispozitiile art. 41 din Codul muncii, care prevad cazurile si conditiile în care poate interveni modificarea unilaterala a contractului de munca, a conditionat practic reintegrarea intimatului pe postul detinut anterior concedierii, de acceptarea de acesta a unui salariu de 600 lei, fata de cel în cuantum de 949 lei, stabilit prin actul aditional nr. 2747/31.05.2007.
Mai mult, s-a retinut ca, pe lânga diminuarea semnificativa a salariului intimatului, s-a adaugat, prin aceeasi decizie, o conditie suplimentara care prevede ca salariul, în acest cuantum inferior celui avut anterior concedierii, va fi platit doar în conditiile realizarii în procent de 100% a sarcinilor de serviciu.
Contractul individual de munca este un contract oneros si comutativ, salariul reprezentând un element esential al acestuia, cauza si obiectul oricarui asemenea contract, intimatul solicitând repunerea în situatia anterioara concedierii tocmai în vederea obtinerii salariului stabilit prin acordul partilor, în suma de 949 lei.
De asemenea, s-a mai retinut ca recurenta a dispus reintegrarea contestatorului începând cu data de 12.05.2008, lasând descoperita perioada 01.10.2007-11.05.2008, în care, urmare a anularii deciziei de concediere nr. 396, raporturile de munca dintre parti nu au fost întrerupte.
Au fost înlaturate, pentru considerentele expuse anterior, sustinerile recurentei în sensul ca în mod eronat prima instanta a dispus anularea în întregime a deciziei nr. 151/12.05.2008, având în vedere ca prin acest act angajatorul nu a realizat o efectiva si reala repunere a partilor în situatia anterioara concedierii.
Astfel , pentru a evita savârsirea infractiunilor prevazute si pedepsite de disp.art.277si 278 din Codul muncii, Curtea a retinut ca angajatorul va trebui sa repuna efectiv intimatul în situatia anterioara emiterii actului de concediere, reintegrându-l pe acesta pe postul detinut anterior începând cu data când a fost concediat, 01.10.2007, cu mentinerea drepturilor salariale si fara a conditiona reluarea activitatii salariatului de acceptarea unor conditii de salarizare dezavantajoase pentru acesta.
S-au retinut însa ca fiind fondate sustinerile recurentei în sensul ca în mod gresit prima instanta a obligat societatea la plata drepturilor salariale cuvenite contestatorului conform deciziei civile nr.515/09.09.2008, având în vedere ca aceasta obligatie de plata a despagubirilor ce se cuvin intimatului pâna la data când angajatorul va realiza repunerea efectiva a partilor în situatia anterioara, a fost stabilita cu autoritate de lucru judecat de Curtea de Apel Iasi.
În ceea ce priveste daunele morale acordate intimatului de prima instanta, acestea au fost cenzurate de curtea de apel doar sub aspectul cuantumului acestora.
S-a retinut ca, dupa pronuntarea deciziei nr.XL din 07.05.2007 de Înalta Curte de Casatie si Justitie, care stabilise ca, în cadrul litigiilor de munca privind atragerea raspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit disp.art.269 alin.1 din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariatilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca cuprinde clauze exprese în acest sens, au fost modificate dispozitiile acestui articol.
Decizia a fost pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie în interpretarea dispozitiilor art.269 alin.1 din Codul muncii, astfel cum acestea erau în vigoare la data respectiva, fiind obligatorie pentru instante pâna la data când aceste prevederi au fost modificate prin Legea nr.237/2007.
În prezent, se aplica aceste dispozitii modificate, care prevad ca angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa îl despagubeasca pe salariat în situatia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul.
În speta, având în vedere faptele angajatorului prezentate anterior, de nerespectare a hotarârii definitive si executorii de repunere a partilor în situatia anterioara concedierii din data de 01.10.2007, prin conditionarea reintegrarii intimatului pe postul detinut, de acceptarea unei modificari unilaterale a drepturilor salariale acordate, în sensul diminuarii semnificative a acestora, fiind astfel încalcate de recurent dispozitiile art.8 din Codul muncii, potrivit carora relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-credinte, Curtea a retinut ca acesta a cauzat intimatului si un prejudiciu nepatrimonial, pentru care va fi antrenata raspunderea sa în temeiul disp.art.269 alin.1 din Codul muncii.
Prin aceeasi decizie nr.193/2001, Curtea Constitutionala a retinut în acest sens ca prevederile constitutionale privind libertatea economica nu îl îndreptatesc pe angajator sa actioneze în mod arbitrar, nesocotind dispozitiile legale referitoare la organizarea si functionarea firmei, care includ si cele privind încheierea, executarea si încetarea contractelor individuale de munca pentru salariatii acestuia.
Prejudiciul moral suferit de intimat este întarit si de dispozitiile deciziei nr.224/25.07.2008 emise de angajator, depusa în recurs, care prevad ca: „Începând cu data prezentei, domnului N. G. i se interzice accesul în S.C. „F” SA. Va fi platit sa stea acasa.”
Pentru aceste considerente, s-a retinut ca intimatului i se cuvin daune morale în cuantum de 5.000 lei, care reprezinta o justa si echitabila reparatie a prejudiciului suferit de acesta prin faptele angajatorului, suma de 30.000 lei acordata de prima instanta cu titlu de despagubiri morale fiind stabilita în mod disproportionat fata de dauna nepatrimoniala suferita de salariat în cursul executarii contractului sau de munca.

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.