"nimeni nu e mai presus de lege"

DAUNE MORALE. ADMISIBILITATEA ACTIUNII ÎN ANGAJAREA RASPUNDERII MATERIALE A ZIARISTULUI SI PARTII RESPONSABILE CIVILMENTE. DISTINCTIA FACUTA DE CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI ÎNTRE FAPTE SI JUDECATI DE VALOARE.
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Rm. Vâlcea sub nr.443/288/2007 reclamantii P.V., C.A. , S.B, F.A. si C.N. au chemat în judecata pe pârâtii G.T., M.C., D. E. Ghe. , precum si pe partea responsabila civilmente SC R. SRL RM. VÂLCEA , solicitând instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa fie obligati sa îi despagubeasca pe reclamanti cu contravaloarea prejudiciului moral pe care l-au cauzat prin conduita ilicita , prejudiciu estimat provizoriu în vederea timbrarii la câte 2000 lei pentru fiecare dintre reclamanti.
În motivarea cererii reclamantii au aratat ca printr-o serie de articole publicate în ziarul A. P., editat de partea responsabila civilmente le-au fost aduse mai multe acuzatii deosebit de grave referitoare la pretinse infractiuni pe care le-ar fi savârsit uzând de functiile pe care le îndeplineau. Aceste articole vadit calomnioase si insultatoare, se arata în continuare, au fost de natura a le crea reclamantilor grave prejudicii , sub aspect moral, atât în cadrul institutiilor în care îsi desfasurau activitatea cât si în mediul privat , întreaga campanie de denigrare ( în care a fost folosit inclusiv un condamnat a carui activitate infractionala a fost descoperita datorita investigatiilor reclamantilor), având ca scop intimidarea cu privire la îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Cererea a fost întemeiata în drept pe disp. art. 998-999 , 1000 alin.3 si 1003 C.civ.

Analizând sustinerile partilor , probatoriul administrat în cauza si dispozitiile legale în materie, instanta a retinut :
Printr-o serie de articole publicate în ziarul A.P. în perioada octombrie-noiembrie 2006, a fost data publicitatii o convorbire telefonica purtata între pârâtii G. T. si M.C, convorbire ce viza pretinse fapte de coruptie savârsite de reclamanti în exercitarea atributiilor de serviciu, în cadrul convorbirii telefonice si prin urmare, si al articolelor facându-se referire concreta la persoana fiecaruia dintre reclamanti , la calitatea acestora si la fapta de coruptie savârsita.
Redarea convorbirii telefonice era însotita de comentariul autorului articolelor , respectiv pârâtul D. E.Ghe., comentariu în cadrul caruia pârâtul si-a prezentat propriul punct de vedere legat de savârsirea faptelor de coruptie redând în acelasi timp si fragmente din declaratiile facute pe aceeasi tema , în alt context decât cel al convorbirii telefonice mentionate , de catre pârâtul G.T.
Raportat la starea de fapt retinuta, un comentariu se impune a fi facut cu privire la textele de lege aplicabile în speta.
Astfel:
Potrivit art. 10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si a protocoalelor aditionale la aceasta conventie , ratificata de România prin Legea nr.30/1994: „ 1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei , fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune , de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. 2. Exercitarea acestor libertati ce comporta îndatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati , conditii, restrângeri sau sanctiuni prevazute de lege , care constituie masuri necesare într-o societate democratica pentru securitatea nationala , integritatea teritoriala sau siguranta publica , apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei , protectia reputatiei sau a drepturilor altora , pentru a împiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti.”
Conform art. 30 din Constitutia României :” libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea , onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine, raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului , autorului , organizatorului manifestarii artistice , proprietarului mijlocului de multiplicare , al postului de radio sau de televiziune , în conditiile legii.”
Cadrul legal al obligatiilor ziaristului îl constituie Legea presei nr.3/1974 , republicata, care prevede la art. 69 lit.j , 70 si 76 ( texte de lege în acord cu prevederile art. 30 din Constitutie si care au ramas în vigoare dupa ce Curtea Constitutionala a statuat asupra legii presei - Decizia nr.8/31.01.1996 definitiva prin Decizia nr.55/14.05.1996 , ambele publicate în Monitorul Oficial al României Partea I Nr.129/21.06.1996 ) ca ziaristul raspunde pentru publicatii ce cuprind date sau fapte neadevarate , de natura a vatama interesele legitime si a stirbi demnitatea , onoarea sau reputatia unei persoane , prestigiul sau social sau profesional, ori prin care se profereaza insulte , calomnii sau se aduc amenintari la adresa unei persoane .
Articolele 72, 75 din Legea nr.3/1974 reglementeaza dreptul la replica al persoanei lezate prin afirmatiile facute în presa si pe care le considera neadevarate, drept ce are valoarea unui drept constitutional corelativ celui la libera exprimare a opiniilor , dar acest drept este o forma de reparatie care nu exclude dreptul persoanei prejudiciate de a solicita despagubiri, în conditiile art. 998 -999 C.civ. si art. 30 din Constitutie.
Prin urmare, în sensul art.10 din Conventie si art. 30 din Constitutia României libertatea de exprimare nu trebuie sa afecteze reputatia si drepturile altei persoane , exceptie facând cazurile în care ziaristul actioneaza cu buna- credinta în scopul informarii corecte si judicioase, cu privire la subiecte de interes general.
În practica Curtii Europene ( Cauza nr.58148/00, Plon c. Frantei, Hotarârea din 18 mai 2004) s-a stabilit ca deoarece le furnizeaza un suport autorilor „ editorii participa la exercitarea libertatii de exprimare si , în consecinta , le revin , în mod indirect , aceleasi îndatoriri si responsabilitati ca si autorilor respectivi, în cadrul difuzarii lucrarilor“.
O importanta distinctie face Curtea între fapte si judecati de valoare „ existenta faptelor poate fi demonstrata în timp ce adevarul judecatilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit(Cauza Lingens c.Austriei , Hotarârea din 8 iulie 1986) . Rezulta ca analiza cazurilor privind libertatea presei va fi puternic marcata de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau la judecati de valoare , precum si , de atitudinea subiectiva a autorului , în momentul comiterii faptei. Curtea a afirmat în repetate rânduri ca afirmatii referitoare la fapte determinate , care sunt deci, susceptibile de a fi probate, facute în absenta oricaror dovezi care sa le sustina, nu se bucura de protectia articolului 10 si ca ziaristilor le revine obligatia obisnuita de a verifica o declaratie factuala , aceasta obligatie semnificând faptul ca trebuiau sa se bazeze pe o baza factuala suficient de precisa si fiabila, care sa poata fi considerata ca proportionala cu natura si forta afirmatiei lor , având în vedere ca , cu cât afirmatia este mai serioasa, cu atât baza factuala trebuie sa fie mai solida.( Cauza nr.49017/99 Pedersen si Baadsgard c. Danemarcei), Curtea aratând în acelasi timp ca se impune a se verifica daca „ reclamantii ziaristi au luat masurile necesare pentru a-si îndeplini obligatia de a verifica adevarul declaratiilor factuale , afirmatiile respective fiind serioase pentru persoana vizata si impunând o diligenta speciala din partea editorului”.
Un rol important în stabilirea raspunderii ziaristilor îl are buna sau reaua-credinta, cu care acestia au actionat , în stabilirea acesteia un rol determinant fiind detinut de cercetarile întreprinse în vederea scrierii articolelor în cauza, trebuind sa existe motive particulare care sa permita înlaturarea obligatiei care incumba de regula unui ziar de a verifica declaratiile factuale calomnioase pentru particulari ( chiar atunci când acestea sunt preluate de la terti) , în acest sens, fiind avute în vedere mai ales natura si gradul calomniei în cauza, precum si chestiunea de a stii , pâna la ce punct ziarul putea în mod rezonabil sa considere sursele respective , ca fiiund credibile pentru aceste declaratii( Cauza nr.21980/93 Hotarârea din 20 mai 1999 Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei).
Or, în speta, asa cum s-a aratat în expunerea situatiei de fapt, este vorba despre publicarea în ziar a unor afirmatii calomnioase la adresa reclamantilor ( facute de pârâtii G. T. si M. C. ), însotite de punctul de vedere al ziaristului ( pârâtul D. E.) care , la rândul sau, afirma existenta unor fapte( nefiind vorba , prin urmare despre judecati de valoare ce nu ar putea fi probate).
Prin raspunsurile date la interogatoriu de catre acest pârât , ca si prin depozitia martorului H. O., s-a încercat a se face dovada existentei cercetarilor efectuate în legatura cu tema publicata , fara a se reusi însa acest lucru, singurul temei al articolelor aparute fiind înregistrarea convorbirii telefonice purtata de ceilalti doi pârâti . Acest aspect coroborat cu faptul ca nu s-a facut dovada certa ca s-a încercat si aflarea punctului de vedere al reclamantilor anterior publicarii articolelor ridica puternice semne de întrebare asupra bunei-credinte cu care ziaristul a actionat.
În aceste conditii si având în vedere toate cele anterior expuse, în legatura cu deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului , este evident ca pârâtii nu pot beneficia de protectia articolului 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în cauza fiind antrenata raspunderea civila delictuala a acestora pe temeiul art. 998-999, art.1000 alin.3 si art. 1003 C.civ., cu consecinta obligativitatii repararii prejudiciului moral suferit de reclamanti .
Prin depozitiile martorilor audiati reclamantii au facut dovada prejudiciului moral suferit ca urmare a faptelor savârsite de pârâti desi, asa cum s-a statuat în decizii de speta ale Î.C.C.J., proba faptei ilicite este suficienta, urmând ca prejudiciul si raportul de cauzalitate sa fie prezumate instanta deducând producerea prejudiciului moral din simpla existenta a faptei ilicite de natura sa determine un asemenea prejudiciu , solutie care, desi atipica în raport cu regimul general al raspunderii apare în esenta ei justificata pentru ca, dat fiind caracterul subiectiv , intern al prejudiciului moral , proba sa directa estre practic imposibila.
Cât priveste cuantumul daunelor solicitate , de câte 10 000 lei pentru fiecare dintre reclamanti, instanta a retinut ca acesta este justificat în cauza raportat la gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite , intensitatea si gravitatea atingerii aduse acestora, respectând criteriul impus de Curtea Europeana a Drepturilor Omului potrivit caruia „despagubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proportionalitate cu atingerea adusa reputatiei”

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.