| 
| 
Obligaţia pe care o are unitatea deţinătoare, potrivit Legii nr.10/200
Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Acţiune privind obligarea primarului de a emite dispoziţia prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001. Obligaţia pe care o are unitatea deţinătoare, potrivit Legii nr.10/2001.
Index alfabetic. Drept civil.
decizie/ dispoziţie
obligaţia unităţii deţinătoare
Legea nr. 10/2001: art. 21, art. 23
În executarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, autorităţile locale acţionează - la fel ca şi în cazul altor unităţi deţinătoare, aşa cum sunt definite de art. 21 din Legea nr. 10/2001 -, ca persoane juridice cărora le incumbă obligaţia de restituire (respectiv, de a face acte de dispoziţie cu privire la bunuri din patrimoniul lor), iar nu ca purtătoare ale autorităţii executive locale (neîntocmind acte administrative de autoritate, ci acte civile de dispoziţie).
Împrejurarea că într-o primă etapă a procedurii (cea prealabilă învestirii instanţei), aceste unităţi/entităţi deţinătoare sunt cele care hotărăsc asupra măsurilor compensatorii, nu înseamnă că o pot face în mod discreţionar şi de o manieră care să înlăture controlul judiciar.
Aceasta, întrucât plenitudinea jurisdicţională şi puterea de a aprecia asupra corectei aplicări a legii raportat la situaţia de fapt (în speţă, la regimul juridic al imobilului) aparţine instanţei de judecată, iar nu unităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor în procedura prealabilă.
Î.C.C.J, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 6468 din 10 iunie 2009.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova G.R. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Câmpina, prin primar să se dispună obligarea intimatului să-i restituie prin dispoziţie motivată suprafaţa de 1980 mp, teren situat în Campina, judeţul Prahova (respectiv, restituirea în natură pentru partea de teren rămasă liberă şi acordarea unui alt imobil la schimb sau echivalentul în bani pentru restul de teren ocupat de construcţii), precum şi obligarea intimatului la plata de daune compensatorii în valoare de 1 miliard lei pentru neîndeplinirea voluntară a obligaţiei prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, în calitate de succesor legal al fostelor proprietate ale imobilului D.O. şi M.M. a formulat notificări în baza Legii nr. 10/2001 prin care a solicitat restituirea în natură şi acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul sus menţionat, anexând şi actele doveditoare, însă intimatul nu a emis o dispoziţie în acest sens, motiv pentru care a promovat acţiune.
Pe parcursul procesului, intimata a depus la dosar dispoziţiile nr.292/2005 şi 291/2005, prin care a respins notificările formulate de petent, cu motivarea că acesta nu a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită.
Faţă de această împrejurare, contestatorul a formulat cerere modificatoare, prin care a solicitat anularea dispoziţiilor emise de primar, obligarea la restituirea în natură a terenului liber de construcţii şi acordarea unui imobil la schimb sau despăgubiri băneşti pentru terenul ocupat de construcţii; obligarea la plata de daune compensatorii reprezentând dobânda legală stabilită de O.U.G. nr.9/2000 la valoarea imobilului nerestituit.
În cauză, s-a depus de către S.C. Compania Publică de Gospodărie Comunală S.A. cerere de intervenţie în interes propriu, prin care aceasta a solicitat respingerea acţiunii privind suprafaţa de teren de 141 mp care se află în incinta sa, conform expertizei tehnice depusă în cauză, teren pentru care deţine acte de proprietate respectiv, certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Tribunalul Prahova a pronunţat sentinţa civilă nr. 95 din 25 ianuarie 2006, prin care a admis în parte contestaţia precizată şi modificată, a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC C.P.G.C. SA Câmpina, a anulat dispoziţiile emise de Primarul municipiului Câmpina, a dispus restituirea în natură către contestator a imobilului situat în Câmpina, Calea Doftanei, compus din suprafaţa de 508 mp teren (366 mp + 141 mp) şi 205 mp teren concesionat pentru staţia auto, identificat conform raportului de expertiză.
De asemenea, instanţa a constatat dreptul contestatorului la măsuri reparatorii în echivalent - despăgubiri pentru suprafaţa de 1267 mp teren, a obligat intimata să emită dispoziţie în acest sens şi a respins în rest acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, potrivit actului de partaj de ascendent autentificat, terenul în litigiu a fost proprietatea bunicilor materni ai contestatorului care au înţeles ca în timpul vieţii să împartă astfel averea copiilor. Terenul în suprafaţă de 1980 m.p. a revenit în lotul lui O.D. şi M.M., două dintre surorile mamei contestatorului, iar reclamantul are calitatea de moştenitor legal al acestora şi astfel, calitatea de persoană îndreptăţită, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Cu privire la modalitatea concretă de stabilire a măsurilor reparatorii, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale şi alte amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţiile uşoare sau demontabile. Raportat la aceste prevederi legale, instanţa a apreciat că se impune restituirea în natură, atât a suprafeţei de 367 m.p. pe care se află amplasate construcţii cu caracter provizoriu , cât şi suprafaţa de 141 m.p., teren aflat în incinta SC CPGC SA, întrucât deţinătorul este societate comercială cu asociat unic în persoana Consiliului Local al municipiului Câmpina.
În ceea ce priveşte suprafaţa de 120 m.p., despre care s-a făcut menţiunea că este ocupată de drumul de acces la bateria de garaje construită pe terenul Consiliului local Câmpina, accesul în spatele blocului de locuinţe şi accesul la proprietăţi particulare, acest drum fiind evidenţiat în lucrarea de cadastru imobiliar al municipiului Câmpina, tribunalul a respins cererea de restituire în natură şi a constatat dreptul contestatorului la măsuri reparatorii în echivalent, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (2) care stabilesc că pentru suprafaţa afectată de servituţi şi alte amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Referitor la suprafaţa de 205 m.p. (despre care expertul a precizat că reprezintă teren concesionat pentru staţia auto de transport în comun), s-a reţinut că a fost depus contractul de concesiune din 1995, prin care terenul respectiv a fost concesionat unei societăţi comerciale de drept privat, neavând niciun fel de destinaţie publică. A reţinut tribunalul totodată că, prin încheierea contractului de concesiune intimata a rămas proprietara terenului fiind transmis numai dreptul de folosinţă. Restul terenului solicitat de contestator, aferent blocului de locuinţe, reprezentând spaţii verzi, alee, drum de acces către garajele cu caracter provizoriu, acces în spatele blocului şi la unele proprietăţi particulare, nu poate fi restituit în natură având în vedere aceleaşi dispoziţii ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 menţionate mai sus.
În ce priveşte cererea contestatorului de a i se acorda pentru suprafaţa de 266 m.p. - care reprezintă teren ocupat de construcţia blocului de locuinţe - de către intimată, în compensare un alt teren care, în speţă, este atribuit în folosinţa gratuită către A.N.L., tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, deoarece nu se poate considera că terenul respectiv este disponibil, atâta timp cât există încheiată o convenţie între Consiliul Local al municipiului Câmpina şi A.N.L. privind predarea în folosinţă gratuită a suprafeţei de 23.000 m.p. în vederea construirii de locuinţe.
Cerere privitoare la plata unor daune de întârziere ca urmare a nerespectării prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, (nesoluţionarea notificării în termen de 60 de zile de la înregistrare), a fost respinsă, deoarece textul de lege nu prevede o astfel de sancţiune pecuniară.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel contestatorul G.R., intimatul Municipiul Câmpina - prin primar şi intervenienta S. C. Compania Publică De Gospodărie Comunală S.A. Câmpina, prin reprezentanţii lor legali.
1) În motivarea cererii sale de apel, contestatorul a arătat că, greşit instanţa de fond a respins cererea de restituire pentru suprafaţa de 120 mp pe considerentul că reprezintă servitute legală de trecere şi a suprafeţei de 877 mp motivat de faptul că este ocupată de spaţii verzi, trotuar pietonal şi conducte subterane de canalizare, reţinându-se că ambele suprafeţe fac parte din domeniul public, întrucât în realitate, sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 pe care prima instanţă nu le-a avut în vedere şi ale art. 2 alin. (1) lit. h şi ale alin. (2) din Legea nr.10/2001 coroborat cu art. 6 din Legea nr. 213/1998.
De asemenea s-a susţinut că s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art.26 alin. (1) şi ale art. 1 alin. (2) din Legea nr.10/2001 cu privire la compensarea cu un alt teren, pentru întreaga suprafaţă de teren ce nu poate fi restituită în natură cu atât mai mult cu cât unitatea deţinătoare are în proprietate suprafaţa de teren libere.
O altă critică formulată de apelant s-a referit la cererea de daune, în cauză fiind stabilită culpa unităţii deţinătoare.
2) În motivarea cererii sale de apel, Municipiul Câmpina -
prin primar a arătat că în mod greşit Tribunalul a dispus
restituirea în natură şi a suprafeţei de 141 mp teren, aflată în
incinta SC CPGC SA Câmpina, printr-o greşită aplicare a art. 20
alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege, deoarece certificatul care atestă dreptul de proprietate al acesteia a fost emis anterior promovării contestaţiei iar acest act nu a fost
contestat fiind în prezent un act valabil.
A mai precizat apelantul că instanţa de fond nu a verificat susţinerile intervenientei şi nici actele depuse la dosar din care rezultă că autorul contestatorului a înstrăinat în anul 1942 Societăţii Steaua Română o suprafaţă de 3368 mp şi la efectuarea expertizei nu s-au avut în vedere aceste înscrisuri.
3) Intervenienta S.C. CPGC SA Câmpina a arătat că, în mod
greşit instanţa de fond a interpretat dispoziţiile legale şi a dispus
restituirea suprafeţei de 141 mp pe care o deţine cu titlu de
proprietate.
S-a susţinut că, la efectuarea expertizei nu au fost avute în vedere înscrisurile depuse cu ocazia formulării cererii de intervenţie şi în consecinţă, solicită efectuarea unei noi expertize care să aibă ca obiectiv şi poziţionarea suprafeţei de 141 mp care se află în afara proprietăţii societăţii.
Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia civilă nr. 134 din 14 martie 2007 a respins toate apelurile ca nefondate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, atât din raportul de expertiză efectuat în cauză la instanţa de fond, cât şi din raportul de expertiză dispus de instanţa de apel rezultă că, suprafaţa de 120 mp de teren, este ocupată de drumul de acces la bateria de garaje, ce a fost construită pe terenul proprietatea Consiliului Local Câmpina, tot pe acest drum fiind asigurat şi accesul în spatele blocului de locuinţe precum şi accesul la proprietăţile particulare, astfel încât pentru această suprafaţă apelantul contestator are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 10 alin. (2) din Legea 10/2001.
S-a mai reţinut că nu e posibilă compensarea cu un alt teren pentru această suprafaţă, deoarece terenul indicat de parte nu este disponibil fiind încheiate trei convenţii între Consiliul Local al Municipiului Câmpina şi A.N.L. privind predarea în folosinţă gratuită a suprafeţei de 23.000 mp în vederea construirii de locuinţe.
Referitor la critica formulată de apelantul contestator ce face referire la plata unor daune de întârziere ca urmare a faptului că pârâta nu s-a conformat prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 în sensul că nu a soluţionat cererea în termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării, se constată că art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu prevede o astfel de măsură care să poată fi aplicată pârâtei pentru nerespectarea termenului de 60 zile.
În ceea ce priveşte apelurile declarate de Municipiul Câmpina - prin primar şi S.C. Compania Publică de Gospodărie Comunală S.A. Câmpina, Curtea a constatat că ambele au vizat suprafaţa de 141 mp teren ce este deţinut de intervenientă, societate la care acţionar majoritar este Consiliul Local al Municipiului Câmpina, considerându-se nefondate criticile, deoarece art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 arată în mod expres că imobilele terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a legii de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar sau de orice alte persoane juridice de drept public vor fi restituite unor persoane îndreptăţite prin decizie sau după caz prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamant, pârât şi intervenientă, iar prin decizia nr. 6808 din 18 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat hotărârea, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, ca urmare a admiterii recursurilor declarate de reclamant şi intervenientă. Prin aceeaşi decizie s-a constatat nul recursul pârâtului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a constatat că instanţele fondului, fără să stabilească deplin situaţia de fapt, au reţinut că suprafaţa de 141 m.p. din terenul solicitat de contestator este deţinută în prezent de intervenientă, deşi aceasta a susţinut că autorul contestatorului a înstrăinat o suprafaţă mai mare de teren - de 3368 m.p. - în anul 1942, prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 871/1942 încheiat cu Steaua Română, în care este cuprinsă şi suprafaţa de teren de 141 m.p., a cărei restituire în natură s-a menţinut prin decizia recurată, pe de o parte, iar pe de altă parte, în raportul de expertiză efectuat în apel nu s-a evidenţiat dacă terenul care face obiectul pricinii este sau nu amplasat în incinta intervenientei.
În ceea ce priveşte cererea formulată de contestator de a i se restitui în natură suprafeţele de teren de 120 m.p. şi de 877 m.p., pentru care i s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, instanţa de apel nu a stabilit, prin acelaşi raport de expertiză, dacă acesta este afectat de alee, amenajată ca drum de acces şi dacă aceasta permite accesul spre un loc înfundat în sensul art.616 Cod civil.
A mai reţinut instanţa de recurs că nu s-a stabilit dacă terenul a cărui restituire în natură a fost respinsă, este afectat de construcţii, servituţi legale şi alte amenajări de utilitate publică, astfel încât situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită.
Cu ocazia rejudecării, s-a dispus efectuarea unei expertize topometrice, în sensul îndrumărilor date de instanţa de recurs.
Prin decizia civilă nr. 265 din 14 noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile declarate de reclamant şi de intervenientă S.C. Compania Publică de Gospodărie Comunală Câmpina şi în consecinţă, a schimbat, în parte, sentinţa dispunând restituirea în natură către apelant a suprafeţei de 513 mp, precum şi compensarea pentru diferenţa de teren, rămasă de restituit, cu suprafaţa de 895 mp (conform variantei a IlI-a a raportului a raportului de expertiză). A fost admisă cererea de intervenţie a S.C. Compania Publică de Gospodărie Comunală Câmpina. A fost menţinută sentinţa în ceea ce priveşte restituirea în natură a "suprafeţelor de 366 mp şi 205 mp şi în ceea ce priveşte respingerea în rest a acţiunii.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, după o primă evocare a fondului, tribunalul a admis în parte contestaţia modificată şi completată a anulat cele două dispoziţii şi a dispus restituirea în natură către contestator a imobilului situat în Câmpina, Calea Doftanei, compus din suprafeţele de 508 mp. (-366 mp +141 mp -) şi 205 mp teren, constatându-se dreptul contestatorului de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1267 mp şi respingând în rest acţiunea precum şi cererea de intervenţie în interes propriu.
Apelul declarat de contestator împotriva acestei hotărâri a vizat pe de o parte, modul de soluţionare a cererii de restituire în natură pentru suprafeţele de 120 mp şi 877 mp, şi pe de altă parte, modul de soluţionare a cererii privind compensarea pentru suprafaţa de 266 mp, imposibil de restituit şi soluţia dată pe capătul de cerere având ca obiect daune.
La rândul său, apelul declarat de intervenienta S.C. Compania Publică de Gospodărire Comunală S.A. Câmpina a criticat hotărârea de primă instanţă sub aspectul dispunerii restituirii în natură a suprafeţei de 141 mp şi pentru care deţine titlu de proprietate.
Aceleaşi aspecte ale celui de al doilea apel a vizat şi apelul intimatului Municipiul Câmpina prin primar.
S-a concluzionat astfel, că soluţia primei instanţe cu privire la anularea dispoziţiilor nr. 291/2005 şi 292/2005 şi restituirea în natură a suprafeţelor de 366 mp şi 205 mp a intrat în autoritate de lucru judecat şi faţă de soluţia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu mai pot face obiect de analiză în rejudecarea apelurilor după casarea cu trimitere.
În ceea ce priveşte cererea de restituire în natură a diferenţei de teren până la suprafaţa de 1980 mp (cu excepţia suprafeţei de 266 mp care se află sub blocul de locuinţe), Curtea a reţinut că, dintr-o interpretare coroborată a dispoziţiilor art. 1, art. 7, art. 10 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, actul normativ de reparaţie instituie ca principiu restituirea în natură a imobilelor terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv şi numai în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă se acordă persoanei îndreptăţite măsuri reparatorii prin echivalent.
Potrivit raportului de expertiză, efectuat în rejudecare după casare cu trimitere, restul terenului în litigiu, rămas de restituit în natură sau prin acordarea de despăgubiri, în suprafaţă totală de 1408 mp, se compune din trei suprafeţe şi anume: 513 mp, 579 mp şi 316 mp.
Dintre acestea, prima suprafaţă şi anume, cea de 513 mp este un teren liber de construcţii care include şi suprafaţa de 117 mp pentru care expertiza a trebuit să determine dacă este amenajată ca şi cale de acces publică.
În urma constatărilor efectuate expertul a concluzionat că această suprafaţă de 117 mp (120 mp) nu este delimitată fizic pe teren, nu este amenajată de Primăria Câmpina ca şi cale publică de acces, nu deserveşte un loc înfundat, iar accesul la „bateria de garaje" se realizează pe drumul cel mai scurt prin strada B.P. Haşdeu, pe partea opusă blocului, pe o alee amenajată în acest scop, întreaga suprafaţă de teren liber, de 513 mp, având acelaşi regim juridic cu suprafeţele de 205 mp şi 367 mp, restituite deja contestatorului.
Sub aspectul criticilor vizând compensarea pentru terenul imposibil de restituit în natură cu alt teren, Curtea a reţinut că ,potrivit art. 1 alin. (2) teza II din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit legii cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor legii speciale.
Potrivit raportului de expertiză specialitate topografie, la dispoziţia unităţii deţinătoare există un teren în suprafaţă de 26.670 mp, liber de construcţii, dispunând de utilităţi şi aflându-se în vecinătatea altor terenuri libere proprietatea primăriei Municipiului Câmpina, terenul nefiind grevat de nicio sarcină care să împiedice atribuirea prin compensare.
În consecinţă, Curtea a apreciat ca fiind fondate şi criticile apelantului contestator privind modul de soluţionare de către prima instanţă a cererii privind compensarea cu alt teren pentru suprafaţa imposibil de restituit în natură.
Critica aceleiaşi părţi cu privire la capătul de cerere privind acordarea de daune a fost apreciată de către instanţa de apel ca nefondată, în condiţiile în care raportul juridic dintre apelantul contestator şi unitatea deţinătoare s-a născut în baza unui act normativ special care este Legea nr. 10/2001, nicio dispoziţie a acesteia neprevăzând o sancţiune pecuniară pentru soluţionarea cu întârziere a notificării.
Sub aspectul apelului formulat de către intervenienta S.C. Compania Publică de Gospodărire Comuna S.A. Câmpina, instanţa a reţinut că aceasta a criticat soluţia de primă instanţă în ceea ce priveşte restituirea în natură către contestator a suprafeţei de 141 mp şi că, potrivit raportului de expertiză specialitate topografie efectuat în rejudecare după casarea cu trimitere suprafaţa de 141 mp este inclusă în suprafaţa de 3356 mp, care ocupă vechiul amplasament dobândit de S.C. Steaua Română de la I.D. cu actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 871/1942 şi pentru care apelanta intervenientă deţine certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Aşadar, acest teren menţionat în actul de partaj de ascendent din anul 1948 a ieşit din patrimoniul lui I.D. anterior preluării abuzive şi nu poate face obiectul restituirii către contestatorul apelant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Câmpina, ale cărui critici au vizat următoarele aspecte:
- în mod greşit instanţa de apel a considerat că suprafaţa de 523 mp reprezintă teren liber şi poate fi restituit în natură, deoarece, aşa cum rezultă din schiţa de plan anexă la raportul de expertiză, terenul de 1408 mp a fost folosit în totalitate pentru construcţia blocului de locuinţe şi a amenajărilor aferente, fiind inclus în domeniul public conform H.G.R. nr. 1359/2001.
Suprafaţa de teren din spatele blocului, de 513 mp, este necesară bunei funcţionalităţi a condominiului de locuinţe, precum şi pentru realizarea de spaţii verzi, chiar dacă nu este amenajată la standarde normale, iar potrivit art. 10 alin. (2) şi art. 11 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 10/2001, pentru asemenea situaţii - de suprafeţe de teren afectate servituţilor legale -, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
- în mod eronat instanţa a dispus compensarea pentru diferenţa de teren rămasă de restituit, cu suprafaţa de teren de 895 mp, fără a ţine seama de apărările recurent, conform cărora între Consiliul local al municipiului Câmpina şi A.N.L. exista o convenţie, având ca obiect transmiterea unei suprafeţe de teren în folosinţă gratuită, în scopul construirii de locuinţe.
Această suprafaţă de teren, de 26.670 mp, viabilizată de municipalitate, în scopul transferării către A.N.L., urmează să facă obiectul procedurii de transfer, astfel încât nu se poate considera că este teren disponibil, care să fie acordat în compensare.
În acest sens, instanţa nu a ţinut seama nici de faptul că, în condiţiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, au fost afişate la sediul primăriei anunţuri din care rezulta că nu există disponibile bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent.
Concluzia instanţei, conform căreia acordarea de bunuri în compensare este o obligaţie a unităţii deţinătoare, care ar rezulta din interpretarea sistematică a textelor de lege, este eronată câtă vreme o asemenea atribuire este posibilă, dar condiţionată în acelaşi timp de existenţa unor bunuri sau servicii, situaţie care în speţă nu se regăseşte.
Ca atare, pârâtul nu poate fi obligat să acorde teren în compensare, cât timp legiuitorul prevede posibilitatea, iar nu obligativitatea acordării unei asemenea măsuri reparatorii şi pe de altă parte, raportat la principiul autonomiei locale, numai consiliul local poate să dispună de bunurile proprietate publică şi privată în interesul general al cetăţenilor.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Reclamantul a depus întâmpinare prin care s-a opus admiterii recursului, susţinând caracterul legal al deciziei atacate, care a făcut o corectă aplicare, la situaţia de fapt, a dispoziţiilor legii materiale de reparaţie.
Examinând criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:
- Deşi se susţine că suprafaţa de 513 mp nu putea fi restituită, întrucât este necesară bunei funcţionalităţi a condominiului de locuinţe, în realitate, conform regimului juridic al terenului relevat de probele administrate, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) teza I din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora se restituie în natură partea de teren rămasă liberă, în urma edificării de noi construcţii.
Astfel, conform raportului de expertiză specialitatea topografie, a rezultat că suprafaţa de 513 mp este un teren liber de construcţii, nu este grevat de o cale publică de acces, nu deserveşte un loc înfundat şi se află în continuarea suprafeţelor de 367 mp şi 205 mp, deja restituite reclamantului, având acelaşi regim juridic cu acestea.
Or, în ce priveşte restituirea celor două suprafeţe menţionate, pârâtul nu a pretins că regimul lor juridic s-ar constitui într-un impediment la restituire, astfel încât este nejustificată şi nedemonstrată de către recurent, sub aspect probator, poziţia acestuia în legătură cu imposibilitatea stabilirii măsurii reparatorii în natură.
Faptul pretins, al situării terenului de 513 mp în spatele blocului şi ca fiind necesar accesului la intrarea de serviciu în bloc este contrazis de conţinutul raportului de expertiză, conform căruia terenul se află pe o parte laterală a blocului şi realizează de fapt, legătura între cele două suprafeţe de teren deja restituite.
Tot astfel, împrejurarea că imobilul este inventariat în domeniul public al judeţului Prahova, conform H.G. nr. 1359/2001, nu se constituie, în sine, într-un impediment la restituire, câtă vreme afectaţiunea, utilitatea publică n-au fost demonstrate (conform expertizei, a fost identificată ca zonă aferentă blocului, o altă suprafaţă, de 579 mp, incluzând spaţiile verzi, zona de protecţie a blocului, căile de acces).
Rezultă că, raportat la regimul juridic al terenului, măsura restituirii în natură a fost corect aplicată, dându-se eficienţă principiului care stă la baza legii de reparaţie.
- în ce priveşte măsura compensării, prin atribuirea unui teren în suprafaţă de 895 mp, instanţa de apel a făcut de asemenea, o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materie.
Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, iar acestea vor consta în „compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite ... sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale".
La fel, dispoziţiile art. 10 alin. (10) şi ale art. 26 din Legea nr. 10/2001, reglementează pentru situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în primul rând sub forma compensării cu alte bunuri sau servicii, ori acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Rezultă că, instituind o anumită ordine în care se acordă măsurile reparatorii, legiuitorul a acordat prioritate compensării cu alte bunuri ori servicii şi numai în situaţia în care aceasta nu este posibilă, stabilirea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Sub acest aspect, instanţa de apel a procedat corect la interpretarea sistematică a textelor de lege, concluzionând că unitatea deţinătoare are obligaţia, nu facultatea discreţionară, de a acorda sau nu, măsuri reparatorii prin compensare, atunci când această reparaţie este posibilă.
Susţinerea recurentului potrivit căreia nu i-ar incumba o asemenea obligaţie, având doar o posibilitate în acest sens, dedusă şi din principiul autonomiei locale (care îi permite să dispună de bunurile proprietate publică şi privată), este eronată.
În executarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, autorităţile locale acţionează - la fel ca şi în cazul altor unităţi deţinătoare, aşa cum sunt definite de art. 21 din Legea nr. 10/2001 -, ca persoane juridice cărora le incumbă obligaţia de restituire (respectiv, de a face acte de dispoziţie cu privire la bunuri din patrimoniul lor), iar nu ca purtătoare ale autorităţii executive locale (neîntocmind acte administrative de autoritate, ci acte civile de dispoziţie).
Împrejurarea că într-o primă etapă a procedurii (cea prealabilă învestirii instanţei), aceste unităţi/entităţi deţinătoare sunt cele care hotărăsc asupra măsurilor compensatorii, nu înseamnă că o pot face în mod discreţionar şi de o manieră care să înlăture controlul judiciar.
Aceasta, întrucât plenitudinea jurisdicţională şi puterea de a aprecia asupra corectei aplicări a legii raportat la situaţia de fapt (în speţă, la regimul juridic al imobilului) aparţine instanţei de judecată, iar nu unităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor în procedura prealabilă.
Aşadar, instanţa poate aprecia asupra incidenţei măsurii compensării şi poate cenzura refuzul nejustificat al unităţii deţinătoare de acordare a unei asemenea măsuri.
Sub acest aspect, instanţa de apel a înlăturat în mod corect susţinerea pârâtului conform căreia compensarea nu ar fi posibilă, întrucât terenul identificat cu acest scop nu ar avea caracter disponibil, fiind inclus într-o suprafaţă mai mare, de 26.670 mp, care a făcut obiectul unei convenţii încheiate de Consiliul local Câmpina cu A.N.L., în vederea construirii de locuinţe.
În realitate, terenul acordat în compensare face parte dintr-o altă suprafaţă, decât cea care a făcut obiectul convenţiei cu A.N.L. (având o altă întindere, de 23.000 mp., viabilizată în vederea construirii de locuinţe de către A.N.L.), identificată de expert ca fiind limitrofă cu cea de 26.670 mp .
Acest teren atribuit în compensare este aşadar, parte integrantă a unei suprafeţe libere de construcţii, care nu a fost grevată de nicio sarcină de natură să justifice un impediment la atribuire, argumentele în sens contrar ale recurentului vizând un alt teren.
Că acesta este regimul juridic şi că terenul ce a făcut obiectul convenţiei cu A.N.L., afectat construirii viitoare de locuinţe, este cel în suprafaţă de 23.000 mp, rezultă cu evidenţă şi din conţinutul H.C.L. Câmpina nr. 53/2001 (privind identificarea, delimitarea şi transmiterea în folosinţa gratuită a A.N.L. a unui teren proprietate privată a municipiului Câmpina), precum şi din Convenţia încheiată în anul 2003 între A.N.L. şi Consiliul local Câmpina care, cu privire la obiectul său, face referire la aceeaşi suprafaţă de 23.000 mp menţionată în H.C.L. nr. 53/2001.
În consecinţă, potrivit considerentelor arătate, s-a constatat că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare la speţă a dispoziţiilor legale referitoare atât la restituirea în natură, cât şi la acordarea în compensare a unui teren stabilit ca fiind disponibil şi aparţinând unităţii administrativ-teritoriale.
Ca atare, criticile de nelegalitate formulate fiind lipsite de fundament, recursul a fost respins ca nefondat.
