Cuprins pe materii : Drept civil. Obligaţii. Răspundere civilă delictuală. Răspunderea pentru fapta altei persoane.

Index alfabetic : Obligaţii.

- răspundere civilă.

- faptă ilicită.

- prejudiciu.

- raport de prepuşenie.
- despăgubiri.

C.civ., art. 1000 alin.(3)

Raportul de prepuşenie nu este dat numai de relaţiile de muncă ori de prestări servicii materializate prin contracte specifice, ci şi de raporturile efective din momentul săvârşirii faptei ilicite.

Astfel, esenţial este ca în acel moment făptuitorul să se afle sub îndrumarea şi autoritatea persoanei a cărei răspundere în garanţie va fi angajată în înţelesul art. 1000 alin.(3) Cod civil, chiar dacă acea persoană era alta decât cea la care acel făptuitor era angajat din punct de vedere formal.

ICCJ, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 1529 din 6 martie 2008

La 27 iulie 2004 G.C. a chemat în judecată pe pârâţii S.G.S. şi S.C. A. S.R.L. pentru a fi obligaţi la plata sumei de 3.000 Euro daune materiale, 300 Euro lunar cu titlu de despăgubiri civile periodice cu începere de la 10 iunie 2004 şi 350.000 Euro daune morale. Ulterior reclamanta a majorat câtimea daunelor materiale la 300 milioane lei, a despăgubirilor periodice la 15 milioane lei şi a daunelor morale la 14 miliarde lei.

Tribunalul Braşov a recunoscut prin încheiere, pe cale incidentală, sentinţa penală definitivă pronunţată de Judecătoria oraşului Gyor din Ungaria la 18 iunie 2004, prin care s-a constatat că pârâtul S.G.S. s-a făcut vinovat pentru infracţiunea de accident rutier din culpă săvârşită în localitatea Hegyeshalom din Ungaria, având ca rezultat invaliditatea perenă cauzată reclamantei G.C. Pârâtul, în calitate de şofer, a pornit autobuzul tip Volvo cu uşile deschise fără a se asigura că a luat sfârşit urcarea şi coborârea pasagerilor, condiţii în care reclamanta G.C. a căzut din autobuz, ale cărui roţi din spate au trecut peste piciorul stâng al reclamantei, ceea ce a determinat

amputarea ulterioară a acelui picior la nivelul treimii mijlocii a coapsei.

Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 15/S/2006, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta S.C. A. S.R.L. şi a admis în parte acţiunea civilă introdusă de reclamanta G.C., obligând în solidar pe pârâţii S.G.S. şi S.C. A. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 215.354.000 lei ROL şi echivalentul a 20.000 forinţi cu titlu de daune materiale, suma de 15.000.000 lei ROL lunar cu începere de la 10 iunie 2004 cu titlu de despăgubiri civile periodice, suma de 2 miliarde lei ROL cu titlu de daune morale.

Toate părţile au declarat apel.

Curtea de Apel Braşov, a pronunţat decizia civilă nr. 273/AP din 12 decembrie 2006, prin care a admis apelurile şi a schimbat în parte sentinţa primei instanţe în sensul că, păstrând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, a redus cuantumul despăgubirilor periodice lunare de la 1500 RON la 800 RON şi a majorat cuantumul daunelor morale de la 200.000 RON la 1.000.000 RON.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs reclamanta şi pârâta S.C. A. S.R.L.

Reclamanta a cerut modificarea deciziei recurate în sensul stabilirii daunelor morale la cuantumul cerut, scop în care a susţinut că suma acordată în apel este consecinţa unei nelegalităţi în sensul definit prin art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Pârâta S.C. A. S.R.L. a invocat cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 C.proc.civ., susţinând că instanţele au încălcat prevederile art. 1000 alin.(3) din C.civ., care defineşte prepuşenia prin criteriul raportului de subordonare dintre comitent şi prepus, raport care nu a existat între pârâţi la data producerii faptului cauzator de prejudicii. La acel moment, pârâtul S.G.S. era angajatul S.C. T. S.A., care a efectuat transportul în cauză în calitatea sa de prestator către S.C. A. S.R.L., calitate izvorâtă din contractul de prestări servicii intervenit între menţionatele societăţi comerciale.

Ca urmare, calitatea procesuală pasivă aparţine angajatorului persoanei care a săvârşit fapta delictuală, astfel că S.C. A. S.R.L. nu poate fi parte în acest proces.

Recursurile au fost respinse în temeiul art. 312 alin.(1) C.proc.civ.

Cu privire la recursul formulat de reclamantă, Curtea a reţinut următoarele :

Majorând cuantumul daunelor morale, instanţa de apel a avut în vedere, aşa cum rezultă explicit din motivarea hotărârii atacate, prejudiciul moral deosebit constând în dureri fizice şi suferinţe psihice cu greu cuantificabile, generate reclamantei de accident şi consecinţele acestuia: renunţarea la o viaţă de familie normală, imposibilitatea de a avea copii, dificultăţile în participarea la evenimente normale în viaţa unei persoane, incluzând importantul prejudiciu de agrement şi estetic.

Diferenţa dintre valoarea acordată a daunelor morale şi cea susţinută de reclamantă nu este rezultatul lipsei temeiului legal, încălcării legii ori greşitei aplicări a legii în sensul reglementat prin art. 304 pct. 9 C.proc.civ., ci sunt consecinţa exclusivă a interpretării probelor şi evaluării întinderii prejudiciului de către instanţa de apel ca operaţiuni de introspecţie şi voinţă psihologică ale judecătorilor din apel.

Cu alte cuvinte, cuantificarea reparaţiei daunelor morale pe baza unor criterii corecte constituie chestiuni de fapt, iar criticile în contra acesteia, sunt critici de netemeinicie, care însă nu mai constituie motiv de recurs după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, dată la care a fost abrogat pct. 11 al art. 304 C.proc.civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L., s-au

reţinut următoarele :

Este adevărat că pârâtul S.G.S. era angajatul S.C. T. S.A., firmă care, în raport cu pârâta S.C. A. S.R.L., avea calitate de cărăuş, izvorâtă dintr-un contract de prestări servicii intervenit între cele două societăţi.

Invocata inexistenţă a raportului de prepuşenie este numai un aspect pur formal.

În realitate, prepuşenia nu este dată numai de relaţiile de muncă ori de prestări servicii materializate prin contracte specifice, ci şi de raporturile

efective din momentul săvârşirii faptei ilicite.

Astfel, esenţial este ca în acel moment făptuitorul să se afle sub îndrumarea şi autoritatea persoanei a cărei răspundere în garanţie va fi angajată în înţelesul art. 1000 alin.(3) Cod civil, chiar dacă acea persoană era alta decât cea la care acel făptuitor era angajat din punct de vedere formal.

Este ceea ce instanţele au constatat în cauza de faţă în urma administrării şi analizării unui probatoriu pe deplin lămuritor, care atestă clar existenţa unor raporturi dintre pârâţi, similare raporturilor de muncă.

Ca urmare, nu este întemeiată susţinerea referitoare la lipsa calităţii procesuale a S.C. A. S.R.L.

În raport cu toate cele ce preced, în temeiul art. 312 alin.(1) C.proc.civ., recursurile au fost respinse ca nefondate.