"nimeni nu e mai presus de lege"

Ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă

Sentinţă
TIP: PENALĂ
Nr./Dată 30/07.04.2011
Autor: Judecătoria Moldova Nouă
Judecător: Popescu Nicoleta Mihaela.
Domenii asociate: -ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, prev.şi ped. de art.178 al.2 şi art.184 al.1 şi 3 Cod penal- condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi admitere în parte a laturii civile.


Potrivit raportului de expertiză, autoturismul condus de inculpat circula cu viteza de 73 km/h, iar autoturismul condus de partea vătămată, cu 110 km /h.
Se concluzionează că inculpatul a încălcat disp. art. 7 din O.U.G. 195/2002 care prevede că: ”orice vehicul care circula pe drumurile publice trebuie sa corespundă normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului si utilizarea conform destinaţiei” şi disp. art. 48 din acelaşi act normativ” . Conducătorul de vehicul trebuie sa respecte regimul legal de viteza si sa o adapteze in funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevra în condiţii de siguranţă. Partea vătămată a încălcat disp. art 48 din O.U.G. 195/2002, şi art. 49 din acelaşi act normativ care menţionează limitele maxime de viteză în afara localităţilor.
Potrivit aceloraşi probe, inculpatul ar fi avut posibilitatea de a evita producerea accidentului dacă ar fi condus mai prudent şi nu ar fi acţionat sistemul de frânare. Intrarea în derapaj s-a datorat următoarelor: acţionarea sistemului de frânare, starea precară a anvelopelor din spate şi fenomenul de acvaplanare.
Chiar dacă autoturismul condus de partea vătămată circula cu viteză peste limita legală, ar fi avut posibilitatea de a evita accidentul numai în situaţia în care nu ar fi virat dreapta, însă în situaţii limită o astfel de manevră se realizează instinctiv.
Conform suplimentului la raportul de expertiză, în situaţia în care s-ar fi circulat cu viteza legală, partea vătămată nu ar fi avut la dispoziţie timpul necesar procesului de frânare şi nu ar fi putut evita impactul.
Instanţa nu a reţinut apărarea inculpatului în sensul că ar fi acţionat sistemul de frânare pentru a evita impactul, întrucât autoturismul condus de partea vătămată ar fi intrat pe sensul său de mers, neexistând probe în acest sens. Pentru aceste motive, în baza art.178 alin 2 Cod penal, l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2(doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în temeiul art.184 alin 1 şi 3 Cod penal, l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă faţă de partea vătămată C. D., la pedeapsa de 5( cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă faţă de partea vătămată C. T, la pedeapsa de 6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă faţă de partea vătămată D. M. A., în baza art.33 lit. b şi art. 34 lit. b C. p., a contopit pedepsele stabilite anterior, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare.
În temeiul art.71 C.p. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit. b C.p. pe durata executării pedepsei, neexistând nici un temei care să justifice interzicerea şi a celorlalte drepturi prev. de art. 64 Cod penal .
Deoarece s-a creat convingerea că inculpatul se poate îndrepta şi fără executarea efectivă a pedepsei şi, îndeplinite fiind şi celelalte cerinţe ale art. 81 C.pen., instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, principale şi accesorii, pe un termen de încercare calculat conform disp. art. 82 C.pen.
Cu privire la latura civilă, în baza art. 14 şi 346 Cod penal coroborat cu art.998 Cod civil şi art. 50 şi art. 55 alin.1 din Leg. nr. 136/1995, raportat la înscrisurile doveditoare depuse şi la culpa comună a părţilor, a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile C. D., C. T. , D.M.A. şi a obligat inculpatul alături de asigurător la plata daunelor materiale şi la plata daunelor morale.
Art. 313 alin 1 din Leg. nr. 95/2006 instituie obligaţia persoanelor care, prin faptele lor, aduc prejudicii sănătăţii unei persoane, de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, respectiv cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. În situaţia producerii pagubei în patrimoniul unităţii sanitare din cauza culpei comune a inculpatului şi a părţii vătămate, operează principiul de drept civil al răspunderii în raport cu întinderea culpei, despăgubirile datorate fiind diminuate corespunzător. Neexistând, astfel cum s-a arătat anterior, niciun temei de drept pentru a se deroga de principiul enunţat, inculpatul a fost obligat a plăti unităţii sanitare cheltuielile necesitate de asistenţa medicală acordată părţii vătămate numai în raport cu propria sa culpă.
Având în vedere deconturile anexate, raportat şi la culpa comună a părţilor, a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi a obligat inculpatul alături de asigurător la plata cheltuielilor de spitalizare.

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.