"nimeni nu e mai presus de lege"

Ucidere din culpă

Dosar nr. 2355/244/2010 - Ucidere din culpă -

R O M Â N I A
JUDECĂTORIA HUŞI
SENTINŢA PENALĂ Nr. 262
Şedinţa publică de la 13 Septembrie 2011
Completul compus din:
PREŞEDINTE
Grefier
CU PARTICIPARE PROCUROR

Pe rol fiind pronunţarea cauzei penale inculpatul X din mun.Huşi, jud. Vaslui, Şos. şi pe părtile civile: S. G., S.I. L. domiciliaţi în mun. Huşi, jud. Vaslui, A. A., din Husi, jud.Vaslui, SPITALUL MUN. HUŞI, SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ PROF.DR.N.OBLU IAŞI şi pe parte vătămată S. L., având ca obiect ucidere din culpă (art.178 c.penal).
La apelul nominal făcut în ziua pronunţării in şedinţa publică lipsesc părţile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţa din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din 6 septembrie 2011, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.306 Cod pr.penală, precum si a da posibilitatea apărătorilor părţilor să depune concluzii scrise, instanţa a amânat pronunţarea pentru azi, 13 septembrie 2011.
In termenul de pronunţare la data de 12.09.2011, apărătorul părţilor civile, a depus o serie de concluzii scrise la dosar.
După studiu şi deliberare instanţa dă sentinţa de faţă.

INSTANŢA

Asupra cauzei penale de faţă

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi cu nr. 1497/P/2009 şi înregistrat la această instanţă la nr. 2355/244/2010, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată inculpatului X, cu datele personale arătate în dispozitivul sentinţei, pentru săvârşirea unei infracţiuni de ucidere din culpă şi a două infracţiuni de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 178 al. 2 şi 3 teza I cod pen., art. 184 alin. l şi 3 cod pen. şi art. 184 alin. 2 şi 4 cod pen., cu aplicarea art.33 lit. „b” cod pen., constând în aceea că, în data de 27.09.2009, în jurul orei 03,55, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului Daewoo Nubira cu nr.VS 03 SME, pe DN 28, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,00 gr.‰, inculpatul a provocat un accident de circulaţie în urma căruia numitul S. C. T. a decedat, numitul S. I. L. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale şi numitul A. A. a prezentat leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa, rămânând cu infirmitate fizică permanentă.
Inculpatul a recunoscut şi regretat comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Din actele şi lucrările dosarului - actul de constatare, proces verbal de cercetare la faţa locului, declaraţia părţii vătămate, raport de autopsie, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor, buletin de analiză, alte acte - instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:
În dimineaţa zilei de 27.09.2009 inculpatul X, posesor al unui permis de conducere categoria B, se deplasa pe DN 28 direcţia Iaşi-Huşi, la volanul autoturismului proprietate personală narea Daewoo Nubira cu numărul de înmatriculare VS…..
În maşină se mai aflau numiţii A. A., în vârstă de 40 de ani, pe locul lin dreapta faţă, S. I., în vârstă de 23 de ani, pe locul din dreapta spate, R. I., în mijloc, pe bancheta din spate S.C. T., în vârstă de 24 de ani, pe locul din stânga spate.
În jurul orei 03,55, ajungând în dreptul Km. 137 - 900 m, în afară localităţii Drînceni, potrivit propriei declaraţii, după un viraj la stânga, în încercarea de evitare a unui câine intrat pe suprafaţa carosabilă, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, autoturismul intrând într-un proces de derapare, descriind o traiectorie oblică pre stânga, faţă de axul şoselei.
În aceste condiţii, inculpatul a acţionat pedala de frână, autoturismul intrând în derapare pe o distanţă de 72 m., imprimând urme specifice pe carosabil, apoi a ieşit pe acostament, iar după alţi 38 de m. a intrat cu partea din spate stânga în impact cu un trunchi de copac aflat pe partea stângă a sensului Iaşi-Huşi, la o distanţă de 4,5 m. faţă de marginea şoselei. După impactul cu arborele, autoturismul a ricoşat oprindu-se la o distanţă de 7,2 m.
Inculpatul a aşteptat la faţa locului sosirea organelor de poliţie, a fost testat cu aparatul alcooltest la ora 04,56, rezultatul fiind 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar victimele accidentului S. C. T. (care ulterior a decedat), A. A. şi S. I. L. au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
Totodată, la Spitalul mun. Huşi, la orele 05,10 şi 06,10 inculpatului i-au fost recoltate probe biologice stabilindu-se o alcoolemie de 1,05 - 0,90 gr.‰.
Potrivit procesului verbal de cercetare la faţa locului, locul accidentului este situat pe DN28, la Km. 137-900 m, în afara localităţii Drânceni, drumul este din covor asfaltat, uscat, lat de 6,6 m., fără denivelări, circulaţia se desfăşoară în ambele sensuri pe câte o bandă pe fiecare sens, există acostament, iar vizibilitatea era specifică desfăşurării traficului rutier pe timp de noapte, la lumina farurilor autoturismului, fără iluminare artificială. La locul accidentului nu sunt instalate indicatoare rutiere, drumul este marcat cu marcaje longitudinale, linii continue de delimitare a drumului pe marginile 1aterale ale acestuia şi marcaj axial linie continuă în curbă şi la ieşirea din această curbă şi marcaj linie întreruptă pe partea dreaptă a liniei continue.
La faţa locului au fost identificate patru urme de frânare-derapare, una de 55 m., dinspre axul drumului, alta de 72 m. lungime şi alte două de 12 m şi 16 m. lungime. Potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie existent la dosar, moartea numitului S. C. T. a fost violentă, ea s-a datorat insuficienţei cardio - respiratorii acute consecinţa unui traumatism cervical cu interese medulare şi bronhopneumonie. Leziunile s-au putut produce prin loviri de corpuri dure din interiorul unui autovehicul în cadrul unui accident rutier. Între leziunile de violenţă constatate şi deces există o legătură directă de cauzalitate. Nu s-a determinat alcoolemia datorită perioadei de spitalizare.
Partea vătămată S. I. L. a fost internat în Spitalul mun. Huşi în perioada 27.09. - 01.10.2009 şi a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii 1/3 inferioară radius drept şi luxaţiei scapulo-humerale stângi. Leziunile s-au putu produce prin lovituri cu şi de corpuri dure în condiţiile unui accident rutier. Pot data din 27.09.2009. A necesitat 40-45 zile de îngrijii medicale de la data producerii traumatismului. Leziunile nu au pus în primejdie viaţa-susnumitului.
Cu ocazia audierii, partea vătămată a declarat că depune plângere prealabilă şi doreşte să se judece cu inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
De asemenea, partea vătămată A. A. a fost internat în perioada 27.09 - 17.10.2009 în Spitalul Clinic de Urgenţă „Profesor Dr.Nicolae Oblu” Iaşi şi a prezentat leziuni traumatice de tipul fracturii duble de mandibulă, subcondiliană stângă şi laterală dreapta, hematomului splenic pentru care s-a efectuat splenectomia, hemoperitoneul secundar, chemozisului şi plăgii contuze. Leziunile s-au putut produce prin lovire de corpuri dure din interiorul autovehiculului, în contextul unui accident rutier. Pot data din 27.09.2009. A necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor. Leziunile au pus în primejdie viaţa susnumitului. Urmare traumatismului, susnumitul rămâne cu infirmitate fizică permanentă.
Cu ocazia audierii inculpatul a declarat că, în noaptea de 26/27.09.2009 s-a deplasat cu autoturismul său Daewoo Nubira cu numărul VS.03.SME la discoteca din satul Ghermăneşti. În jurul orelor 24,00 a revenit cu maşina în Huşi pentru a căuta o persoană care să-i conducă maşina, întrucât intenţiona să se întoarcă la discotecă şi să consume băuturi alcoolice. Inculpatul declară că 1-a găsit pe un prieten, numitul P. G., pe care 1-a luat cu el la Ghermăneşti. După ce a intrat la discotecă, susţine că, la scurt timp, a aflat că persoana pe care o adusese de la Huşi să-i conducă maşina la întoarcere, plecase. Inculpatul precizează că, în jurul orelor 0,30 s-a hotărât să se întoarcă la Huşi, şi cu aproximativ 5 minute înainte de a pleca a consumat cea 100 ml. vodcă şi 100 ml. bere alcoolizată. La plecare, s-a urcat el la volanul maşinii, iar ceilalţi prieteni ai săi, A. A., S. I., R. I. şi S. C. T. au ocupat locurile în autoturism anterior menţionate. După ce a parcurs astfel cea 10 minute, înainte de a ajunge în localitatea Drânceni, într-o curbă uşoară la stânga i s-a părut că vede pe partea carosabilă un animal, a virat dreapta, a ieşit cu roţile de pe şosea pe acostamentul din dreapta, a frânat şi apoi a intrat în derapaj intrând în contact cu un pom de pe marginea drumului.
Având în vedere ora la care s-a produs accidentul şi totodată faptul că prima probă biologică i-a fost recoltată inculpatului la un interval de timp mai mare de 30 minute faţă de acest moment, în cauză s-a dispus efectuarea unui calcul retroactiv prin care s-a stabilit că, la ora producerii accidentului, valoarea alcoolemiei învinuitului era de aproximativ 1,00 gr.‰, aflându-se în faza de absorbţie.
Conform raportului de expertiză medico-legală privind calculul retroactiv al alcoolemiei, efectuat în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa constată că , la ora 03, 55, când s-a produs accidentul de circulaţie, valoarea alcoolemiei era de 1, 05 gr.‰.
În urma efectuării expertizei criminalistice s-au stabilit următoarele:
- viteza autoturismului în momentul premergător accidentului a fost de cea 125 Km/h ;
- producerea accidentului rutier s-a datorat depăşirii vitezei maxim legal admise de către inculpat, iar dacă acesta s-ar fi deplasat cu viteza maxim legal admisă de 100 km/h., accidentul putea fi evitat indiferent de motivul pentru care autoturismul a intrat proces de derapare. Rezultă aşadar, culpa exclusivă a inculpatului în ceea ce priveşte producerea accidentului rutier care a avut ca rezultat decesul unei persoane şi vătămarea corporală a altor două persoane.
În drept, faptele inculpatului X care în data de 27.09.2009, în jurul orei 03,55, în timp ce se deplasa la volanul autoturismului Daewoo Nubira cu nr.VS 03 SME, pe DN 28, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,00 gr.‰, a provocat un accident de circulaţie în urma căruia numitul S. C. T. a decedat, numitul S. I. L. a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale şi numitul A. A. a prezentat leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 50-55 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa, rămânând cu infirmitate fizică permanentă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de:
- ucidere din culpă prev. ped. art. 178 alin. 2 şi 3 teza I C. penal, pentru care urmează să fie condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplic. art. 74 lit. a C. penal, art. 76 lit. b C. penal, motivat de comportarea bună a inculpatului înainte de comiterea infracţiunii;
- vătămare corporală din culpă prev. ped. art. 184 alin. 1 şi 3 C. penal, pentru care urmează să fie condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare cu aplic. art. 74 lit. a C. penal, art. 76 lit. e teza I C. penal, motivat de comportarea bună a inculpatului înainte de comiterea infracţiunii;
- vătămare corporală din culpă prev. ped. art. 184 alin. 2 şi 4 C. penal, pentru care urmează să fie condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare cu aplic. art. 74 lit. a C. penal, art. 76 lit. e teza I C. penal, motivat de comportarea bună a inculpatului înainte de comiterea infracţiunii;
În baza art. 33 lit. b C. penal şi art. 34 lit. b C. penal, instanţa va dispune contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Art. 52 C. penal, arată că scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi că prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Art. 72 C. penal prevede că: “La stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.”
Conform disp. art. 86 indice 1 C. penal, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
c) se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c).
Faţă de cuantumul pedepsei aplicate şi lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, comportamentul bun în familie şi societate până la comiterea faptelor penale, instanţa constată că scopul educativ al pedepsei aplicate poate fi realizat şi fără privarea de libertate a inculpatului urmând ca, în baza art. 86 indice 1 şi art. 86 indice 2 C. penal, să dispună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fixând termen de încercare de 5 ani.
Instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 indice 4 C. penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 86 indice 3 C. penal, instanţa va obliga pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri (obligaţii) de supraveghere:
- să se prezinte trimestrial, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 71 alin. 5 C. penal, va dispune pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi suspendarea pedepsei accesorii stabilite mai sus.
Relativ la latura civilă, instanţa constată următoarele: S. G., tatăl victimei S. C. T., care a decedat în urma accidentului, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 30. 000 lei, despăgubiri materiale reprezentând cheltuielile efectuate cu înmormântarea şi pomenile ulterioare şi suma de 1. 000. 000, despăgubiri morale; S. L., mama victimei S. C. T., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1. 000. 000, despăgubiri morale; S. I. L., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1. 000. 000, despăgubiri morale; A. A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.000.000 lei despăgubiri morale, toţi cu cheltuieli de judecată, în sarcina asigurătorului BCR VIENNA INSURANCE GROUP SA BUCUREŞTI.
Cu privire la despăgubirea materială a părţii civile Stan Grigore, tatăl victimei Stan Ciprian Traian, constând în cheltuielile efectuate cu înmormântarea şi pomenile ulterioare, instanţa constată că existenţa şi cuantumul acestui prejudiciu a fost pe deplin dovedit, raportat la factura fiscală depusă la dosar, fila 73.
Referitor la daunele morale solicitate de către părţile civile, instanţa constată că aprecierea prejudiciului moral, nu se rezumă la determinarea preţului suferinţei fizice şi psihice care, de altfel, sunt inestimabile, ci înseamnă o apreciere multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului moral şi a implicaţiei acestuia pe toate planurile vieţii sociale ale persoanelor vătămate.
Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării unor criterii nepatrimoniale, cum ar fi: importanţa prejudiciului, durata şi intensitatea durerilor fizice şi psihice, tulburările şi neajunsurile pretins încercate de victimele prejudiciului moral.
Nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menţine la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea dăunează climatului moral sănătos de care are dreptul să beneficieze orice persoană şi creează o stare de nelinişte, de zdruncinare a mersului calm şi paşnic al vieţii sufleteşti. Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se face prin folosirea unor criterii obiective ci doar pe baza unor aprecieri subiective în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a judecătorului în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului dar aceste împrejurări nu-1 pot împiedica pe judecător ca prin propriile aprecieri să stabilească nivelul despăgubirilor care, în circumstanţele unui caz dat, ar putea constitui o reparaţie suficientă.
Părţile civile, S. G. şi S. L., părinţii victimei, dar şi S. I. L., fratele victimei şi chiar victimă a accidentului rutier, au suferit un prejudiciu moral constând în suferinţele psihice cauzate de moartea unei persoane iubite.
Părţile civile au suferit şi un prejudiciu de companie, izvorât din faptul că dispariţia fiului lor produce implicit şi un prejudiciu de agrement ce constă în restrângerea posibilităţilor părţilor civile de a se bucura de viaţă, de a se bucura de satisfacţii materiale, spirituale, sentimentale pe care viaţa alături de victimă le-ar fi putut-o oferi.
Conform principiilor fundamentale ale psihologiei individuale şi sociale, mai ales atunci când victima rămâne cu o infirmitate fizică permanentă, aşa cum este în cazul părţii civile A. A., suferinţele psihice constând în lezarea demnităţii, sentimentul umilinţei, frustrarea, însoţesc întotdeauna, şi uneori depăşesc în intensitate traumele psihice propriu-zise.
S-a dovedit în cauză că, prin fapta inculpatului, partea vătămată care este o persoană tânără, activă a fost supusă unor dureri de durată, i-a fost lezată demnitatea. Este de înţeles că partea vătămată care a rămas cu o infirmitate fizică permanentă ce nu poate fi ameliorată, va fi afectată psihic tot restul vieţii şi că umilinţa şi frustrarea îi vor limita nu numai percepţia efectivă dar, mai ales, percepţia afectivă, împrejurări ce concretizează prejudiciul moral suferit de acesta.
Aşa fiind, despăgubirea morală a părţilor civile se impune a fi acordată, pentru a contribui la reducerea compensatorie a suferinţei psihice încercate prin fapta comisă de către inculpat şi urmările acesteia, dar nu în cuantumul solicitat
Pentru cele ce preced, în baza art. 14, art. 346 alin. 1 C. pr. penală, rap. la art. 998-999 C. civil, cu ref. la art. 49 şi urm. din L 136/1995 şi Ordinul CSA 20/2008, instanţa va admite în parte acţiunea civilă formulată de către părţile civile şi, în consecinţă, va obliga asigurătorul de răspundere civilă BCR VIENNA INSURANCE GROUP SA BUCUREŞTI să plătească, pentru inculpat: părţii civile Stan Grigore suma de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi 150. 000 lei cu titlu de daune morale; părţii civile Stan Lucia suma de 150. 000 lei cu titlu de daune morale; părţii civile Stan Ionuţ Lucian suma de 100. 000 lei cu titlu de daune morale; părţii civile Agheorghiesei Adrian suma de 100. 000 lei cu titlu de daune morale.
Spitalul Mun. Huşi şi Spitalul Clinic de Urgenţă “Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi, s-au constituit părţi civile în cauză cu suma de 605, 30 lei respectiv, 129, 40 lei, c/v cheltuieli de spitalizare.
Urmează ca în baza art. 14, art. 346 alin. 1 C. pr. penală comb. art. 313 alin. 1 din L 95/2006 cu ref. la art. 49 şi urm. din L 136/1995 şi Ordinul CSA 20/2008, instanţa să admită acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Mun. Huşi şi Spitalul Clinic de Urgenţă “Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi, conform dispozitivului sentinţei.
În baza art. 191 alin. 1 C. pr. penală şi art. 193 alin. 1 C. pr. penală, instanţa va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

Condamnă pe inculpatul X, fiul lui şi , născut la data de în mun. , jud. Vaslui, domiciliat în mun., CNP , fără antecedente penale:
- pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prev. ped. art. 178 alin. 2 şi 3 teza I C. penal, cu aplicare art. 74 lit. a C. penal şi art. 76 lit. b C. penal la pedeapsa de 3 ani închisoare.
- pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. ped. art. 184 alin. 1 şi 3 C. penal, cu aplicare art. 74 lit. a C. penal şi art. 76 lit. e teza I C. penal la pedeapsa de 2 luni închisoare.
- pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. ped. art. 184 alin. 2 şi 4 C. penal, cu aplicare art. 74 lit. a C. penal şi art. 76 lit. e teza I C. penal la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. b C. penal şi art. 34 lit. b C. penal, contopeşte pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prev. art. 64 lit. a teza a II-a şi b C. penal.
În baza art. 86 indice 1 şi art. 86 indice 2 C. penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi fixează termen de încercare de 5 ani.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86 indice 4 C. penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 86 indice 3 C. penal, obligă pe inculpat ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri (obligaţii) de supraveghere:
- să se prezinte trimestrial, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 71 alin. 5 C. penal, dispune pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi suspendarea pedepsei accesorii stabilite mai sus.
În baza art. 14, art. 346 alin. 1 C. pr. penală comb. art. 313 alin. 1 din L 95/2006 cu ref. la art. 49 şi urm. din L 136/1995 şi Ordinul CSA 20/2008, admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Mun. Huşi şi, în consecinţă:
Obligă asigurătorul de răspundere civilă BCR VIENNA INSURANCE GROUP SA BUCUREŞTI să plătească, pentru inculpat, părţii civile Spitalul Mun. Huşi suma de 605, 30 lei, c/v cheltuieli de spitalizare cu dobânda de referinţă practicată de B. N. R. până la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din OG 9/2000 modificată şi completată cu L 356/2002.
În baza art. 14, art. 346 alin. 1 C. pr. penală comb. art. 313 alin. 1 din L 95/2006 cu ref. la art. 49 şi urm. din L 136/1995 şi Ordinul CSA 20/2008, admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă “Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi şi, în consecinţă:
Obligă asigurătorul de răspundere civilă BCR VIENNA INSURANCE GROUP SA BUCUREŞTI să plătească, pentru inculpat, părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă “Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi suma de 129, 40 lei, c/v cheltuieli de spitalizare cu dobânda de referinţă practicată de B. N. R. până la achitarea prejudiciului, conform art. 3 alin. 3 din OG 9/2000 modificată şi completată cu L 356/2002.
În baza art. 14, art. 346 alin. 1 C. pr. penală, rap. la art. 998-999 C. civil, cu ref. la art. 49 şi urm. din L 136/1995 şi Ordinul CSA 20/2008, admite în parte acţiunea civilă formulată de către părţile civile S. G., S. L., S. I. L. şi A.G., toţi cu domiciliul procesual ales la sediul Cab. Av. Liviu Filip, situate în mun. Iaşi, str. Silvestru, nr. 3, parter şi, în consecinţă:
Obligă asigurătorul de răspundere civilă BCR VIENNA INSURANCE GROUP SA BUCUREŞTI să plătească, pentru inculpat: părţii civile S. G. suma de 30. 000 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi 150. 000 lei cu titlu de daune morale; părţii civile S. L. suma de 150. 000 lei cu titlu de daune morale; părţii civile S. I. L. suma de 100. 000 lei cu titlu de daune morale; părţii civile A. A. suma de 100. 000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 alin. 1 C. pr. penală, obligă inculpatul să achite statului suma de 1. 200 lei, cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 alin. 1 C. pr. penală, obligă inculpatul să achite părţilor civile S. G., S. I. L. şi A. A., suma de 9. 000 lei, cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13. 09. 2011.


Preşedinte,


Grefier,

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.