Şedinţa publică de la 31 octombrie 2008
Completul compus din:
Preşedinte – (...) I (...)
Judecător – (...) E.
Judecător – (...) (...)
Grefier – (...) (...)
M i n i s t e r u l P u b l i c reprezentat prin procuror E. F.
Pe rol judecarea recursului penal având ca obiect „ucidere din culpă” (art. 178 Cod penal) formulat de inculpatul J. E. şi de către partea civilă S. D. împotriva deciziei penale nr. 258 din 09.06.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i.
La apelul nominal lipsă părţile.
Dezbaterile asupra recursului penal de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 30.10.2008, susţinerile şi concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunţarea pentru azi, când,
Curtea,
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr.638 din 29.10.2007 a J u d e c ă t o r i e i P a ş c a n i s-au dispus următoarele:
Condamnă inculpatul J. E., fiul lui B. şi O., născut la 17.08.1984, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 al.1,2 Cod penal.
În U..art.81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei şi stabileşte un termen de încercare de 5 ani. Atenţionează inculpatul asupra dispoziţiilor art. 83, 84, 85 Cod penal.
Admite în parte acţiunea civilă formulată de moştenitorii S. D., S. M. N. şi S. E. N. şi, în consecinţă:
- obligă asiguratorul BCR Asigurări SA, Sucursala B la plata despăgubirilor morale către S. D. până la concurenţa primei de asigurare totale în sumă de 4.422 lei şi inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T. SA B, la plata sumei de 15.578 lei, cu acelaşi titlu, către S. D.;
- obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către moştenitorii S. M. N. şi S. E. N. a sumelor de câte 10.000 lei reprezentând despăgubiri morale;
- obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către moştenitorii minori S. M. N. (născut la 27.03.2004) şi S. E. N. (născut la 9.07.2001) a unor pensii de întreţinere în cuantum de câte 101 lei, începând cu data apariţiei stării de nevoie (17.12.2005) şi până la majoratul acestora.
Respinge cererea moştenitorilor privind acordarea celorlalte pretenţii civile.
În temeiul art.193 Cod procedură penală, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare către S. D. în sumă de 250 lei reprezentând onorariu apărător.
În temeiul art.191 al.1, 3 Cod procedură penală, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 650 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul J. E. este angajat al SC T. 2000 SA iar la data de 17.12.2005 conducea autoutilitara marca Volkswagen D., cu număr de înmatriculare (...) pe drumul european 583, pe relaţia I - Tg. G.. În jurul orelor 17,30, inculpatul a ajuns în dreptul localităţii E. unde a observat cu întârziere un pieton ce se angajase in traversare pe marcajul pietonal. Neputând frâna la timp, viteza de deplasare fiind, potrivit raportului de expertiza criminalistica, de aproximativ 92 Km./h., autoutilitara condusă de către inculpat a lovit pietonul S. E., in urma impactului cu autoturismul acesta a fost proiectat pe carosabil, suferind astfel leziuni grave in urma cărora a intervenit decesul.
Din declaraţiile martorilor U. O., I. E. şi J. B. rezultă că aceştia se aflau iniţial într-un bar cu victima, aceasta părăsind la un moment dat barul, cu intenţia de a pleca acasă. Astfel, martorul J. B. susţine că a văzut cum victima a traversat strada pe la trecerea de pietoni, pe marcaj, din partea T. a sensului de mers I - Tg. G., iar când a ajuns pe celălalt sens a fost lovită din plin de când o autoutilitară cu număr de B. Victima a fost proiectată la capătul podeţului din apropiere.
Şi martorii U. O. şi I. E. susţin că accidentul a avut loc la trecerea de pietoni din dreptul barului, victima fiind căzută jos, lângă un podeţ.
Din procesul verbal de cercetare la faţa locului, instanţa reţine că, la măsurătorile efectuate victima nu se mai afla la locul respectiv, ea fiind transportată cu o ambulanţă spre spital şi decedând pe drum. Rezultă însă că în apropierea trecerii de pietoni despre care fac vorbire martorii sus-menţionaţi au fost identificate urme de frânare, urme de lichid organic brun roşcat precum şi bunuri ale victimei.
Conform raportului de expertiză criminalistică, în jurul orelor 17,30, conducând autoutilitara, inculpatul a ajuns în dreptul Primăriei din localitatea E. unde a observat un pieton care s-a angajat în traversare de la stânga spre dreapta. Conform propriilor declaraţii, inculpatul a acţionat sistemul de frânare în momentul impactului ce a urmat, victima fiind lovită şi proiectată pe carosabil. Se reţine că în momentul producerii accidentului carosabilul era uscat şi vizibilitatea bună, specifică orei şi anotimpului.
Analizându-se dispunerea mijloacelor materiale de probă şi datelor din procesul verbal de cercetare la faţa locului, precum şi avariile autoutilitarei s-a concluzionat că impactul s-a produs pe mijlocul marcajului pietonal de pe E. a doua a sensului de mers I - Tg. G., la circa 1,8 m. faţă de axul drumului.
Prin acelaşi raport se reţine că viteza de circulaţie a autoutilitarei, în momentul premergător accidentului a fost de 92 km./h., arătându-se că accidentul putea fi evitat dacă conducătorul auto ar fi circulat cu o viteza de cel mult 68 km/h, cu atât mai mult ar fi putut evita accidentul dacă ar fi circulat conform dispoziţiilor legale.
De asemenea, se mai reţine că la angajarea în traversare a victimei, autoutilitara se afla la o distanţă de 7-6 m. faţă de limita marcajului pietonal, victima apreciind corect că autoutilitare se află la o distanţă suficient de mare care să-i permită efectuarea traversării.
Potrivit raportului de constatare medico-legala, moartea numitului S. E. a fost violenta, datorată comei cerebrale traumatice, consecinţa a contuziei cerebrale si a hemoragiei produsă ca urmare a politraumatismului cranio-cerebral, abdominal si al bazinului. Potrivit aceluiaşi raport, in momentul decesului alcoolemia victimei era de 1,50 g %o.
În ceea ce priveşte apărările formulate în cauză de către inculpat, instanţa reţine că în cursul urmării penale, acesta a declarat că a observat la aproximativ un metru în faţa sa, un pieton care se angaja în traversarea străzii, pe marcajul pietonal existent, el conducând cu aproximativ 90 km/h, şi deşi a frânat brusc nu a mai putut evita impactul cu victima. Prin aceeaşi declaraţie inculpatul recunoaşte săvârşirea infracţiunii arătând că a luat cunoştinţă de raportul de expertiză efectuat în cauză, fiind de acord cu concluziile acestuia.
În aceste condiţii apare ca fiind contradictorie poziţia ulterioară a inculpatului, care în cursul cercetării judecătoreşti susţine că circula cu o viteză de aproximativ 50 km./h., nu este de acord cu precizările din raportul de expertiză, declaraţiile sale ulterioare necorespunzând realităţii, iar impactul cu victima având loc după aproximativ 10-20 de metri după marcajul pietonal. Mai susţine că a redus viteza, fiind orbit de luminile unei maşini de pe contrasens, dar în acelaşi timp a putut vedea că trecerea de pietoni era liberă atunci când el a trecut.
Pentru susţinerea apărării sale în acest sens, inculpatul a depus la dosar un raport de expertiză tehnică-auto extrajudiciar , în condiţiile în care această probă îi fusese respinsă iniţial de instanţa, ca fiind inutilă, la dosarul cauzei existând deja efectuat un raport de expertiză, m necontestat după întocmirea sa de către inculpat.
De asemenea, inculpatul s-a folosit în apărarea sa de depoziţiile numiţilor E. B. şi T. E.-G., colegi de serviciu, aceştia susţinând în declaraţiile lor că se aflau într-o altă autoutilitară, în spatele celei conduse de inculpat, iar impactul dintre aceasta din urmă şi victimă având loc la o distanţă între 15-30 metri de trecerea de pietoni.
Instanţa apreciază că declaraţiile acestor martori sunt lipsite de credibilitate, ele contrazicând celelalte probe anterior reţinute - declaraţiile martorilor din lucrări, procesul verbal de cercetare la faţa locului şi raportul de expertiză întocmit în cursul urmării penale, în aceste condiţii apărând ca îndoielnică chiar şi prezenţa celor doi martori la locul respectiv. De altfel, apare puţin plauzibil ca inculpatul să nu se fi folosit de declaraţiile celor doi martori în apărarea sa încă din cursul urmării penale.
În aceste condiţii urmează a înlătura atât declaraţiile martorilor E. B. şi T. E. G. cât şi raportul de expertiză tehnică - auto extrajudiciară depus, ca nefiind verosimile.
De asemenea, instanţa apreciază ca lipsită de relevanţă apărarea inculpatului privind încărcătura autoutilitarei pe care o conducea, şi în aceste condiţii limita de viteză în localitate rămânând aceeaşi (50 km/h), dispoziţiile legale nederogând în acest sens.
Coroborând probele reţinute, instanţa constată dovedită vinovăţia inculpatului care prin fapta sa culpabilă, a provocat decesul victimei S. E., reţinând în sarcina inculpatului încălcarea de către acesta a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 49 al. 1 din OUG 195/2002 şi art. 155 al. 1 din Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002 privind limita legală de viteză de 50 km./h. în localitate precum şi nerespectarea obligaţiei de a acorda prioritate pietonilor angajaţi în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni aşa cum prevede art. 180 pct. 7 din Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002.
Faţă de acestea, urmează a-l condamna pe inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare privind săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 al. 1, 2 Cod penal .
La individualizare cuantumului pedepsei, instanţa reţine lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, precum şi împrejurarea că acesta a dat dovadă de un comportament corespunzător în societate şi la locul de muncă aşa cum rezultă din caracterizările depuse la dosar.
Pentru aceleaşi considerente, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi îndeplinit şi fără executarea efectivă a acesteia şi în temeiul dispoziţiilor art. 81 Cod penal urmează a suspenda condiţionat executarea pedepsei stabilind un termen de încercare de 5 ani. Se va atenţiona inculpatul asupra dispoziţiilor art. 83, 85 Cod penal.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa reţine că soţia victimei, S. D., a primit în cursul cercetărilor suma de 1.000 lei de la partea responsabilă civilmente, SC T. SA B, cu titlu de despăgubiri materiale. De asemenea, la dosar se află o chitanţă privind cheltuieli de înmormântare în sumă de 100 lei.
În ceea ce priveşte martorii audiaţi I. E. şi J. B.-T., prin declaraţiile lor, aceştia nu fac dovada cheltuielilor de înmormântarea suportate de soţia victimei, moştenitoarea S. D.. Cum în cauză nu s-a produs nici altfel de dovezi în acest sens, urmează a respinge cererea moştenitoarei privind acordare cheltuielilor de înmormântare, rămânând ca cele dovedite confirm chitanţei să fie acoperite prin suma primită ca despăgubire materială de la partea responsabilă civilmente.
În cauză, instanţa reţine că victima era singura întreţinătoare a familie sale, în condiţiile în care soţia sa, S. D. nu realiza venituri. Prin urmare, în temeiul art. 1000 al. 3 Cod civil, inculpatului aflat în culpă în solidar cu partea responsabilă civilmente, îi va reveni obligaţia de întreţinere a celor doi copii minori ai victimei, S. M. - N. (născut 27.03.2004) şi S. E.-N. (născut 29.07.2001). Având în vedere veniturile realizate de inculpat, aşa cum rezultă din adeverinţa depusă în acest sens la dosar, dar şi nevoile celor doi minori întreţinuţi, urmează a obliga cei doi întreţinători în solidar la plata unor pensii de întreţine în cuantum de câte 101 lei începând cu data apariţiei stării de nevoie – 17.12.2005, data accidentului, dată de la care tatăl-victimă nu a mai putut presta întreţinere şi până la majoratul celor doi minori.
Având în vedere că la data accidentului rutier petrecut, autoutilitara condusă de inculpat se afla asigurată la BCR Asigurării SA – Sucursala B (contract valabil până la data de 31.12.2005), prima de asigurare totală fiind, conform datelor furnizate de asigurător, în valoare de 4.422 lei, urmează a obliga asigurătorul la plata despăgubirilor morale către moştenitoarea S. D. până la concurenţa sumei reprezentând prima de asigurare totală şi pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 15.578 lei, cu acelaşi titlu şi, de asemenea, către S. D..
De asemenea, urmează a obliga inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către moştenitorii S. M.-N. şi S. E.-N. a unor despăgubiri morale în cuantum de 10.000 lei pentru fiecare.
În acest sens, instanţa apreciază ca fiind întemeiată cererea moştenitorilor dată fiind starea de puternică suferinţă psihică provocată acestora prin decesul soţului, respectiv, tatălui moştenitorilor.
Urmează a respinge cererea privind obligarea inculpatului la plata în folosul moştenitoarei S. D. a unei pensii de întreţinere, apreciind că această cerere nu este întemeiată şi, de asemenea nu se justifică, moştenitoarea, chiar dacă în prezent nu realizează venituri, fiind aptă de muncă.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpatul J. E., partea civilă S. D. în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorilor S. E. N. şi S. M. N. şi partea responsabil civilmente S.C. T. SA B, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din următoarele motive:
Inculpatul şi partea responsabil civilmente au solicitat reaprecierea probatoriului administrat în cauză şi reţinerea culpei exclusive a victimei în producerea accidentului.
Apelurile formulate de părţile civile se referă la modalitatea de soluţionare a laturii civile, respectiv la faptul că nu s-au acordat daunele morale şi materiale în cuantumul solicitat.
Prin decizia penală nr.258 din 9.06.2008, T r i b u n a l u l I a ş i a dispus următoarele:
1.Admite apelurile formulate de partea civila S. D. în nume propriu şi ca reprezentant legal al minorilor S. E. N. şi S. M. N. şi partea responsabilă civilmente S.C. T. 2000 SA împotriva sentinţei penale nr. 638/29.10.2007 pronunţată de J u d e c ă t o r i a I a ş i, pe care o desfiinţează în parte în latură civilă, în sensul că majorează cuantumul daunelor morale acordate părţilor civile, stabileşte o sumă globală a daunelor materiale reprezentând prestaţia periodică stabilită în favoarea minorilor, înlătură dispoziţiile privind obligarea în solidar a inculpatului cu partea responsabilă civilmente la plata daunelor morale şi face aplicarea dispoziţiilor privind obligarea inculpatului în solidar cu asiguratorul, la plata acestora.
Rejudecând cauza:
Obligă inculpatul J. E. în solidar cu asiguratorul E. Asigurări SA Sucursala B să achite suma de câte 20.000 lei către fiecare din părţile civile S. D., S. E. N. şi S. M. N., ultimii doi prin reprezentant legal cu titlu de daune morale.
Obligă inculpatul J. E. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. T. 2000 SA să achite minorilor S. E. N. şi S. M. N. suma de câte 2200 lei reprezentând prestaţie periodică, începând cu data apariţiei stării de nevoie şi până la pronunţarea sentinţei apelate şi, în continuare, câte 101 lei lunar, pentru fiecare minor, până la majoratul acestora.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
2.Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul J. E. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul să achite suma de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte daunele morale solicitate, prima instanţă a obligat asiguratorul să achite o sumă conform contractului de asigurare, până la concurenţa primei de asigurare, în valoare de 4422 lei. Prin contractul de asigurare încheiat între părţi, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asiguratorului – poliţa RCA, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului sau terţului păgubit o indemnizaţie, conform art. 9 din Legea nr. 136/1995 republicată. În ceea ce priveşte cuantumul indemnizaţiei acesta nu este egal cu prima de asigurare RCA, ci este stabilită prin Ordinul CSA nr. 3108/2004, valoarea maximă a sumelor ce pot fi acordate cu titlu de despăgubiri.
Având în vedere cuantumul stabilit prin ordinul sus-menţionat şi faptul că, în mod evident părţile civile – soţia şi copii minori au fost afectaţi iremediabil de moartea victimei, instanţe consideră că se impune acordarea unor sume, cu titlu de daune morale, către fiecare parte civilă, ca o reparaţie materială a suferinţei provocate.
În ceea ce priveşte prestaţia periodică stabilită în favoarea minorilor, instanţa de fond a reţinut corect că, raportat la veniturile pe care le realiza victima, trebuie avut în vedere venitul minim pe economie, la stabilirea pensiilor de întreţinere. Însă, de la data apariţiei stării de nevoie şi până la data pronunţării hotărârii trebuia ca instanţa să stabilească o sumă globală, urmând ca ulterior, de la data pronunţării hotărârii să fie stabilită pensia lunară, până la majoratul minorilor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1000 alin. 2 Cod civil inculpatul va fi obligat în solidar cu părţile responsabil civilmente la plata sumelor ce reprezintă prestaţia periodică, aşa cum a reţinut corect instanţa de fond.
În ceea ce priveşte latura penală, raportat la motivele de apel invocate de inculpat, tribunalul reţine că, raportat la întreg probatoriul administrat în cauză culpa inculpatului a fost dovedită.
În cauză s-a efectuat o expertiză criminalistică, din concluziile căreia rezultă că autoturismul condus de inculpat circula cu 92 km./h., iar acesta ar fi putut fi evitat dacă respecte limitarea de viteză de 50 km./h., stabilită de lege. S-a solicitat atât la fond cât şi în apel efectuarea unei expertize tehnice, având în vedere diferenţele între cele două rapoarte de expertiză aflate la dosar, unul din cele două fiind extrajudiciare (fila 60 dosarul de fond).
Prin expertiza criminalistică efectuată s-au stabilit toate circumstanţele producerii accidentului, iar expertiza extrajudiciară – care nu este criminalistă ci tehnică-auto – nu conţine elemente de natură a conduce la concluzia că se impune efectuarea unei noi expertize.
De altfel, dinamica producerii accidentului, viteza cu care circula autoturismul şi posibilităţile de evitare se stabilesc pe calea expertizei criminalistice şi nu pe calea expertizei tehnice-auto, care s-a solicitat.
Faţă de toate aceste considerente, tribunalul, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelurile formulate de partea civilă, în nume propriu şi ca reprezentant legal şi al părţii responsabile civilmente S.C. T. 2000 SA şi va desfiinţa în parte în latură civilă sentinţa primei instanţe, în sensul că va majora cuantumul daunelor morale, va stabili o sumă globală a daunelor materiale responsabile reprezentând prestaţia periodică până la momentul pronunţării hotărârii şi va înlătura dispoziţiile privind obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabil civilmente şi va face aplicarea dispoziţiilor privind obligarea inculpatului în solidar cu asiguratorul.
Raportat aceloraşi considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, tribunalul va respinge ca nefondat apelul inculpatului J. E. împotriva aceleiaşi sentinţe.
În termen legal, hotărârile astfel pronunţate au fost recurate de către inculpatul J. E., părţile civile S. D., în nume propriu şi ca reprezentant al părţilor civile S. E. N. şi S. M. N. şi de partea responsabilă civilmente SC T. 2000 SA B, fiind criticate pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând, în esenţă, motivele invocate în apel, motive expuse pe larg în scris şi oral şi consemnate întocmai în preambulul prezentei hotărâri.
Inculpatul J. E. critică hotărârile recurate sub aspectul greşitei condamnări şi, pe cale de consecinţă, obligarea greşită la plata despăgubirilor civile, câtă vreme nu se face vinovat de comiterea faptei, sens în care converg toate probele administrate în cauză.
Critică soluţiile instanţelor de fond şi de apel motivat de faptul că şi-au întemeiat soluţia de condamnare pe raportul de expertiză efectuat în cursul urmăririi penale, fiind respinsă solicitarea sa de a se efectua o nouă expertiză de specialitate.
Analiza probatoriului administrat în cauză converge spre o singură soluţie pertinentă şi anume aceea că victima singură este vinovată de producerea accidentului; inculpatul ar fi putut evita accidentul doar dacă ar fi stat pe loc.
Interpretarea eronată a probatoriului a condus instanţele la pronunţarea unei hotărâri nelegale de condamnare şi de obligare a sa la plata cheltuielilor judiciare.
Solicită pentru toate motivele expuse pe larg în scris şi oral, admiterea recursului, achitarea sa şi exonerarea de la plata despăgubirilor.
Aceleaşi motive de recurs au fost invocate şi de către partea responsabilă civilmente, fiind consemnate întocmai, astfel că nu se va mai relua expunerea acestora.
În ceea ce priveşte recursurile formulate de părţile civile, acestea vizează latura civilă a cauzei, apreciată ca fiind necorespunzător soluţionată de către instanţe. Apreciază părţile civile că raportat la impactul produs de fapta inculpatului şi prejudiciul cauzat, iremediabil, se impune cu necesitate majorarea despăgubirilor morale acordate până la plafonul maxim admis de legea privind asigurările.
Solicită admiterea recursurilor şi majorarea daunelor morale.
Examinând actele şi lucrările dosarului de fond prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de cazurile de casare prevăzute de art.385 ind.9 pct.18 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Prin prisma motivelor de recurs invocate, în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, Curtea constată că instanţele au administrat, în mod legal, un amplu material probator, pe care l-au evaluat corespunzător şi pe baza căruia au stabilit corect situaţia de fapt ce corespunde întocmai realităţii obiective de dovedit.
Există eroare gravă de fapt, în sensul normei procesual penale în discuţie, când starea de fapt reţinută în hotărâre este evident contrară actelor şi probelor din dosar; ea se manifestă prin contrarietatea necontroversată dintre conţinutul dosarului şi ceea ce reţine instanţa prin hotărârea sa, cu privire la existenţa sau inexistenţa faptei etc.
Or, aşa cum reiese cu evidenţă din actele dosarului, instanţele au dat eficienţă dispoziţiilor art.63 alin.2 Cod procedură penală, referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar şi evidenţiind aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpatului recurent în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, fiind înlăturate în mod just şi argumentat declaraţiile martorilor pe care inculpatul a încercat să-şi dovedească nevinovăţia, fiind evident pro causa şi, implicit, neconcludente.
Susţinerea inculpatului în sensul că „putea evita accidentul doar dacă stătea pe loc” este atât o dovadă crasă de lipsă de respect faţă de normele de convieţuire cât şi o dovadă a lipsei conştientizării responsabilităţii pe care acesta trebuie să o manifeste atât faţă de calitatea în care a săvârşit fapta – respectiv şofer, cât şi de fapta însăşi şi consecinţele acesteia. Or, consecinţele actului său de iresponsabilitate cu privire la obligaţiile ce îi reveneau în calitate de şofer – s-a dovedit fără dubiu că circula cu 92 km./h. o autoutilitară supraîncărcată în localitate, în dreptul unui marcaj pietonal! – sunt iremediabile şi absolut traumatizante, iar atitudinea adoptată chiar şi în faţa instanţei dovedeşte lipsa celei mai elementare conduite de respect faţă de părţile civile.
D. în privinţa vinovăţiei inculpatului, coroborată şi cu celelalte probe administrate, este neîndoielnic expertiza criminalistică efectuată în cauză – singura în măsură, în ciuda susţinerilor inculpatului cu privire la efectuarea unei expertize tehnice auto, evident neutilă şi neconcludentă, cum în mod temeinic au reţinut şi instanţele fondului, motivat în primul rând că obiectul acesteia îl constituie expertizarea stării tehnice a autovehiculului implicat în accident şi nu modul de producere a acestuia, aspect ce se stabileşte doar prin expertiza criminalistică – care concluzionează asupra culpei exclusive a inculpatului în producerea accidentului, urmare a rulării autoutilitarei pe care a conducea, cu viteză excesivă.
Concluzionând, în ceea ce priveşte latura penală a cauzei cu referire la susţinerile de nevinovăţie invocate de către inculpat, Curtea constată că nu rezultă, din analiza coroborată a dosarului şi a hotărârilor recurate, vreun viciu în stabilirea situaţiei de fapt şi, implicit, a vinovăţiei inculpatului, în sensul că nu există discordanţă între considerentele hotărârii şi probele administrate în ceea ce priveşte modul de percepţie şi analiză a acestora.
În schimb, în ce priveşte latura civilă se constată întemeiate, parte din motivele invocate de recurenţi, Curtea constatând deficitară rezolvarea acesteia.
Astfel, în ceea ce priveşte daunele morale este de jurisprudenţă că pentru astfel de prejudiciu nu se administrează probe, relativ la susţinerea inculpatului că instanţa de apel, fără a administra alte probe, a majorat cuantumul acestora. Deşi nu mai puţin adevărat este că pentru stabilirea acestora este necesar un set minim de elemente probatorii care să certifice, pe de o parte, existenţa unui astfel de prejudiciu, iar, pe de altă parte, să fie în măsură să ofere instanţelor criterii generale de apreciere în cuantificarea daunelor, aceste consideraţii de ordin general nu sunt absolut necesare în cauză. Şi aceasta întrucât atât existenţa prejudiciului moral cauzat părţilor civile cât şi criteriile de cuantificare a acestuia sunt evidente prin însăşi rezultatul produs ca urmare a faptei prejudiciabile: decesul soţului şi, respectiv tatăl părţilor civile, indiferent de vârsta acestora, ireparabil, dar cu atât mai mult raportat la dispariţia prematură din viaţa lor a celui ce trebuia să le ofere întreţinere, afecţiune şi siguranţă.
Din această perspectivă, apreciindu-se de altfel că întrucât daunele morale au caracter pur afectiv, stabilirea lor fiind lăsată la suverana apreciere a instanţelor, Curtea apreciază că se impune cu necesitate, ca o reparare justă, cel puţin din punct de vedere material a prejudiciului nepatrimonial, majorarea corespunzătoare a daunelor morale acordate până spre plafonul maxim admis în acordarea despăgubirilor de către societăţile de asigurare.
Astfel, în ce priveşte justificarea soluţiei instanţei de recurs în majorarea corespunzătoare a daunelor morale, deosebit de argumentele de ordin afectiv expuse şi la evidenţa oricărei persoane care este în măsură să cuantifice faptul implacabil al dispariţiei persoanei dragi, cu implicaţii profunde şi îndelungate asupra celor doi copii lipsiţi prematur de ocrotirea părintească a tatălui, un argument îl constituie şi limita pe care asigurătorii sunt obligaţi să o acorde în cazul producerii riscului asigurat.
Şi, din această perspectivă, Curtea urmează să reţină nelegala obligare a inculpatului în solidar cu asiguratorul la plata acestor prejudicii.
S-a statuat cu titlu de jurisprudenţă deja, că răspunderea asigurătorului nu este una solidară cu a inculpatului, ci o răspundere izvorâtă din efectul legii.
Astfel, din dispoziţiile art.48 alin.1 din Legea nr.136/1995 – privind asigurările şi reasigurările, asigurarea obligatorie de răspundere civilă vizează autovehiculul înmatriculat în România şi nu persoana deţinătoare a acestuia, proprietar sau nu.
În accepţiunea actului normativ menţionat, în materia asigurărilor răspunzător pentru producerea accidentului şi, pe cale de consecinţă, de acordarea despăgubirilor, nu este persoana – indiferent de calitatea acesteia, ci autovehiculul asigurat.
Or, acesta este temeiul pentru care obligaţia de dezdăunare trebuie stabilită în sarcina asigurătorului la care era asigurat autoturismul răspunzător de producerea accidentului şi nu răspunderea civilă delictuală personală şi în solidar cu cel ţinut a răspunde împreună cu persoana care a comis faptul prejudiciabil, reglementată de dispoziţiile art.998-999, art.1000 şi următ. Cod civil.
De altfel, dispoziţiile legii sunt extrem de clare în această privinţă, dispoziţiile art.57 din lege stabilind că „drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia (…)”.
Asigurătorul este deci ţinut să acorde despăgubiri ca efect al contractului de asigurare şi în virtutea legii, urmare a producerii riscului asigurat.
De altfel, în situaţia premisă a producerii unui accident de circulaţie fără victime, persoana păgubită prin avarierea autoturismului se adresează, în baza poliţei de asigurare obligatorie a celui răspunzător de producerea evenimentului, direct asigurătorului acestuia din urmă, fără a fi necesară implicarea sa.
În ceea ce priveşte întinderea despăgubirilor acordate de asigurător acestea privesc „sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală (…)”, potrivit art.50 alin.1 din lege.
De asemenea, nivelul primelor de asigurare, limita maximă a despăgubirilor de asigurare se stabilesc, potrivit art.53 alin.1 din lege, prin hotărâre a Guvernului, pentru anul 2005 acesta fiind „până la 1.000.000.000 lei pentru fiecare persoană, dar nu mai mult de 5.000.000.000 lei indiferent de numărul persoanelor accidentate, în caz de vătămări corporale sau de deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial.
Or, aşa fiind, câtă vreme legea prevede şi permite un astfel de cuantum, în raport de prejudiciul cauzat, pe care l-am analizat, estimat şi valorificat din punct de vedere subiectiv, cuantumul despăgubirilor morale acordate de cele două instanţe apare ca fiind cel puţin nejustificat şi se impune cu necesitate majorarea acestora.
Singura obligaţie pentru care inculpatul este ţinut a răspunde, în solidar cu partea responsabilă civilmente, în condiţiile răspunderii civile delictuale reglementată de art.998-999 şi art.1000 alin.3 Cod civil, este, dat fiind natura acesteia, obligaţia de plată a prestaţiei periodice în favoarea celor doi minori, reprezentând echivalentul obligaţiei de întreţinere pe care o datora victima acestora în condiţiile prevăzute de Codul familiei.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Curtea urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art.385 ind.15 pct.2 lit. „d” Cod procedură penală, că admită recursurile formulate de inculpatul J. E. şi partea civilă S. D., în nume propriu, şi ca reprezentant legal al minorilor S. E. N. şi S. M. N., împotriva deciziei penale nr.258 din 9.06.2008 a T r i b u n a l u l u i I a ş i şi a sentinţei penale nr.638 din 29.10.2007 a J u d e c ă t o r i e i P a ş c a n i, pe care le va casa, în parte, în latura civilă, iar, în rejudecare se va proceda conform dispozitivului.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii – nemodificate – din hotărârile penale recurate.
În ceea ce priveşte recursul formulat de partea responsabilă civilmente, pentru considerentele mai sus expuse atât în ce priveşte latura penală cât şi latura civilă a cauzei, în raport de care susţinerile formulate apar neîntemeiate, Curtea urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art.385 ind.15 pct.1 lit. „b” Cod procedură penală, să îl respingă ca nefondat.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală va dispune obligarea părţii responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea celorlalte recursuri vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive, În numele legii, DECIDE:
1.Admite recursurile formulate de inculpatul J. E. şi partea civilă S. D., în nume propriu, şi ca reprezentant al minorilor S. E. N. şi S. M. N., împotriva deciziei penale nr.258 din 9.06.2008 a T r i b u n a l u l u i I a ş i şi a sentinţei penale nr.638 din 29.10.2007 a J u d e c ă t o r i e i P a ş c a n i, pe care le casează, în parte, în latura civilă.
Rejudecând cauza:
Obligă asigurătorul E. Asigurări SA Sucursala B să achite suma de câte 90.000 (nouăzecimii) lei către fiecare dintre părţile civile S. D., S. E. N. şi S. M. N., ultimii doi prin reprezentant legal, cu titlu de daune morale.
Înlătură dispoziţia contrară privind obligarea inculpatului J. E. la plata daunelor morale în solidar cu asigurătorul E. Asigurări SA B.
Menţine celelalte dispoziţii din hotărârile penale recurate.
2.Respinge, ca nefondat, recursul formulat de partea responsabilă civilmente S.C. T. 2000 SA împotriva aceloraşi hotărâri.
Obligă asigurătorul E. Asigurări SA B să plătească părţii civile S. D. suma de 5000 lei cheltuieli judiciare (apărător ales).
Obligă partea responsabilă civilmente SC T. 2000 SA să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor inculpatului şi ale părţilor civile, în sumă de 150 lei, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 octombrie 2008.
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.I.E. C.P. A.D.
Grefier,
Red.C.I.E.
Tehnored.C.M.
T r i b u n a l u l I a ş i:
-M. O.
-B. E.
J u d e c ă t o r i a I a ş i:
-Ş. J.
20.XI.2008.-
2 ex.-