"nimeni nu e mai presus de lege"

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

PARTEA GENERALĂ

TITLUL I

PRINCIPIILE ŞI LIMITELE APLICĂRII LEGII PROCESUAL PENALE

Art.1. Normele de procedură penală şi scopul acestora

(1) Normele de procedură penală reglemenatează desfăşurarea procesului penal şi a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală.

(2) Normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente  a atribuţiilor organelor judiciare  cu garantarea drepturilor părţilor şi a celorlalţi participanţi în procesul penal astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări comunitare, precum şi  ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.

Art.2. Separarea funcţiilor judiciare

(1) În procesul penal se exercită următoarele funcţii judiciare:

a) funcţia de urmărire penală;

b) funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală;

c) funcţia de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată;

d)  funcţia de judecată.

(2) Funcţiile judiciare se exercită din oficiu, afară de cazul când, prin lege se dispune altfel.

(3) În desfăşurarea procesului penal exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare

(4) În exercitarea funcţiei de urmărire penală, procurorul şi organele de cercetare ale poliţiei judiciare strâng probele necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată.

(5) Asupra actelor şi măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuţii în acest sens, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.

(6) Asupra legalităţii actului de trimitere în judecată, a probelor pe care se bazează acesta, precum şi a legalităţii soluţiilor de netrimitere în judecată se pronunţă judecătorul de cameră preliminară, în condiţiile legii .

(7) Judecata se realizează de către instanţă, în complete legal constituite.

Art.3. Prezumţia de nevinovăţie

(1) Oricare persoană acuzată de săvârşirea unei infracţiuni este prezumată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr‑o hotărâre penală definitivă.

(2) După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Art.4. Aflarea adevărului

(1) Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului .

(2) Organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului.

Art.5. Ne bis in idem
Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.
Art.6. Obligativitatea punerii în mişcare şi exercitării acţiunii penale

(1) Procurorul este obligat să pună în mişcare şi să exercite acţiunea penală din oficiu atunci când există probe din care rezultă motive întemeiate cu privire la săvârşirea unei infracţiuni.

(2) În cazurile şi în condiţiile prevăzute expres de lege, procurorul poate renunţa la exercitarea acţiunii penale dacă, în raport cu elementele concrete ale cauzei, nu există un interes public în realizarea obiectului acesteia .

(3) În cazurile prevăzute expres de lege, procurorul pune în mişcare şi exercită acţiunea penală după introducerea plângerii prealabile a persoanei vătămate sau după obţinerea autorizării ori sesizării organului competent, sau îndeplinirea unei alte condiţii prevăzută de lege.

Art.7. Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal 

Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata  cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune sa fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil

Art.8. Dreptul la libertate şi siguranţă 

(1) În cursul procesului penal este garantat dreptul oricărei persoane la libertate şi siguranţă.

(2) Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate se dispune în mod excepţional şi doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

(3) Orice persoană arestată are dreptul de a fi informată în cel mai scurt timp, şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi are dreptul de a formula contestaţie împotriva dispunerii măsurii.

(4) Atunci când se constată că o măsură privativă sau restrictivă de libertate a fost dispusă în mod nelegal, organele judiciare competente au obligaţia de a dispune revocarea măsurii şi, după caz, punerea în libertate a celui reţinut sau arestat.

(5) Orice persoană faţă de care s-a dispus în mod nelegal, în cursul procesului penal, o măsură privativă de libertate, are dreptul la repararea pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege.

Art.9. Dreptul la apărare

(1) Părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul de a se apăra ei înşişi sau de a fi asistaţi de avocat.

(2) Părţile, subiecţii procesuali principali şi avocatul au dreptul să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării.

(3) Suspectul are dreptul de a fi informat, înainte de a fi ascultat, despre fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia. Inculpatul are dreptul de a fi informat în cel mai scurt timp, despre fapta pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui şi încadrarea juridică a acesteia.

(4) Înainte de a fi ascultaţi, suspectului şi inculpatului trebuie să li se pună în vedere că au dreptul de a nu face nicio declaraţie.

(5) Organele judiciare au obligaţia de a asigura exercitarea deplină şi efectivă a dreptului la apărare de către părţi şi subiecţii procesuali principali în tot cursul procesului penal.

(6) Dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună-credinţă, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege.

Art.10. Respectarea demnităţii umane şi a vieţii private

(1) Orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane.

(2) Respectarea vieţii private, a domiciliului şi a corespondenţei sunt garantate. Restrângerea exercitării acestor drepturi nu este admisă decât în condiţiile legii şi dacă aceasta este necesară într-o societate democratică.

Art.11. Limba oficială şi dreptul la interpret

(1) Limba oficială în procesul penal este limba română.

(2) Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, actele procedurale întocmindu-se în limba română.

(3) Părţilor şi subiecţilor procesuali care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, de a vorbi, precum şi de a pune concluzii în instanţă, prin interpret.

(4) În cadrul procedurilor judiciare se folosesc interpreţi autorizaţi, potrivit legii. Sunt incluşi în categoria interpreţilor şi traducătorii autorizaţi, potrivit legii.

Art.12. Aplicarea legii procesuale penale în timp şi spaţiu

(1) Legea procesuală penală se aplică în procesul penal, actelor efectuate şi măsurilor dispuse, de la intrarea ei în vigoare şi până în momentul ieşirii din vigoare, cu excepţia situaţiilor prevăzute în dispoziţiile tranzitorii.

(2) Legea procesual penală română se aplică actelor efectuate şi măsurilor dispuse pe teritoriul României, cu excepţiile prevăzute de lege.

TITLUL II

ACŢIUNEA PENALĂ ŞI ACŢIUNEA CIVILĂ ÎN PROCESUL PENAL

CAPITOLUL I

Acţiunea penală

Art.13. Obiectul şi exercitarea acţiunii penale

(1) Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni.

(2) Acţiunea penală se pune în mişcare de către procuror, prin actul de inculpare prevăzut de lege şi se exercită numai de către acesta.

(3) Acţiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal, în condiţiile legii.

Art.14. Condiţiile de punere în mişcare  sau de exercitare a acţiunii penale

Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă motive întemeiate de a crede că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia.

Art.15. Cazuri care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale

(1) Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a) fapta nu există;

b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu există probe că o persoană a săvârşit o infracţiune;

c) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;

d) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

e) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

f)  a fost retrasă plângerea prealabilă în cazul infracţiunilor pentru care  retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;

g) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

h) există autoritate de lucru judecat;

i)  a intervenit un transfer de proceduri către un alt stat, potrivit legii.

(2) În cazul prevăzut la alin.(1) lit.d) şi i) acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior, în condiţiile prevăzute de lege.

Art.16. Stingerea acţiunii penale

(1) În cursul urmăririi penale acţiunea penală se stinge prin clasare sau prin renunţare la urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege.

(2) În cursul judecăţii  acţiunea penală se stinge prin pronunţarea unei hotărâri definitive.

Art.17. Continuarea procesului penal la cererea suspectului sau inculpatului
În caz de amnistie, de prescripţie, de retragere a plângerii prealabile, de  existenţă a unei cauze de nepedepsire sau de renunţare a procurorului la urmărirea penală,  suspectul ori inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

CAPITOLUL II

Acţiunea civilă

Art.18. Obiectul şi exercitarea acţiunii civile

(1) Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect repararea prejudiciului material sau moral produs prin săvârşirea infracţiunii.

(2) Acţiunea civilă se exercită de către persoana vătămată sau de către succesorii acesteia, care se constituie partea civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente.

(3) Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea civilă se exercită în numele acesteia de către procuror în condiţiile art.19 alin.(1) şi (2).

(4) Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului.

(5) Repararea prejudiciului material se face potrivit dispoziţiilor legii civile, după cum urmează:

a) în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris ori prin orice alt mijloc de reparare;

b) prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este cu putinţă;

(6) Despăgubirile se acordă şi pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.

(7) Repararea prejudiciului moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile, după cum urmează:

a) prin plata unei despăgubiri băneşti;

b) prin dispunerea oricăror măsuri necesare pentru  înlăturarea atingerii aduse dreptului lezat.

Art.19. Constituirea ca parte civilă

(1) Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătoreşti.

(2) Constituirea ca parte civilă se face în scris sau oral, cu indicarea naturii şi a întinderii pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază.

(3) În cazul în care constituirea ca parte civilă se face oral, organele judiciare au obligaţia de a consemna aceasta într-un proces‑verbal sau, după caz, în încheiere.

(4) În cazul nerespectării vreuneia dintre condiţiile prevăzute în alin.(1) şi (2), persoana vătămată sau succesorii acesteia nu se mai pot constitui parte civilă în cadrul procesului penal, putând introduce acţiunea la instanţa civilă.

(5) Până la terminarea cercetării judecătoreşti, partea civilă poate:

a) îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă;

b) mări sau micşora întinderea pretenţiilor;

c) solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri băneşti, dacă repararea în natură nu mai este posibilă.

(6) În cazul în care mai multe persoane care nu au interese contrarii s-au constituit parte civilă, acestea pot desemna o persoană, care să le reprezinte interesele în cadrul procesului penal. În cazul în care părţile civile nu şi-au desemnat un reprezentant, pentru buna desfăşurare a procesului penal, desemnarea poate fi dispusă  din oficiu de către organul judiciar.

(7) Dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convenţională unei alte persoane, aceasta nu poate exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal. Dacă transmiterea acestui drept are loc după constituirea ca parte civilă, acţiunea civilă se disjunge.

(8) Acţiunea civilă care are ca obiect repararea prejudiciului rezultat din săvârşirea unei infracţiuni, exercitată la instanţa penală sau la instanţa civilă, este scutită de taxă de timbru sau de timbru judiciar.

Art.20. Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente

(1) Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părţii civile sau a inculpatului, în termenul prevăzut la art.19 alin.(1) .

(2) Atunci când exercită acţiunea civilă, procurorul este obligat să ceară introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente, în condiţiile alin.(1) .

(3) Partea responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la începerea dezbaterilor la prima instanţă de judecată, luând procedura din stadiul în care se află în momentul intervenţiei.

(4) Partea responsabilă civilmente are, în ceea ce priveşte acţiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat.

Art.21. Renunţarea la pretenţiile civile

(1) Partea civilă poate renunţa, în tot sau în parte, la pretenţiile civile formulate, până la terminarea dezbaterilor în apel.

(2) Renunţarea se poate face, fie prin cerere scrisă, fie verbal în şedinţa de judecată.

(3) Partea civilă nu poate reveni asupra renunţării şi nu poate introduce acţiune la instanţa civilă pentru aceleaşi pretenţii.

Art.22. Tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor civile

(1) În cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere, potrivit legii.

(2) Inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în parte, pretenţiile părţii civile.

(3) În cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura recunoaşterii. Cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute, părţile pot administra probe.

Art.23. Exercitarea acţiunii civile de către sau faţă de succesori

(1) Acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces,  reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii civile, dacă moştenitorii sau după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile, în termen de cel mult 2 luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării sau dizolvării.

(2) În caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii responsabile civilmente, acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale dacă partea civilă indică moştenitorii, sau după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii acesteia, în termen de cel mult 2 luni de la data la care a luat cunoştinţă de decesul sau, după caz, de reorganizarea, desfiinţarea sau dizolvarea părţii responsabile civilmente.

(3) În cazurile prevăzute de alin. (1) şi (2), dacă se depăşeşte durata rezonabilă a procesului, instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile şi trimiterea acţiunii la instanţa civilă competentă.

Art.24. Rezolvarea acţiunii civile în procesul penal

(1) În caz de condamnare, instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre şi asupra acţiunii civile.

(2) Când acţiunea civilă are ca obiect repararea prejudiciului material prin restituirea lucrului, iar aceasta este posibilă, instanţa dispune ca lucrul să fie restituit părţii civile.

(3) Instanţa, chiar dacă nu există constituire de parte civilă, se pronunţă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris sau la restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

(4) Când prin desfiinţarea înscrisului sau prin restabilirea situaţiei anterioare pot fi afectate drepturile terţilor, instanţa disjunge acţiunea şi o trimite la instanţa civilă.

(5) În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal în baza art. 15 lit. b)  teza întâi, d), e), h) şi i), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.

Art.25. Disjungerea acţiunii civile

(1) Instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile şi trimiterea ei la instanţa competentă potrivit legii civile, când soluţionarea acţiunii civile în procesul penal determină depăşirea termenului  rezonabil al procesului penal.

(2) Disjungerea se dispune de către instanţă, din oficiu ori la cererea procurorului sau a părţilor.

(3) Probele administrate în faţa instanţei penale până la disjungere pot fi folosite în faţa instanţei civile, afară de cazul când instanţa civilă apreciază că este necesară refacerea lor.

(4) Instanţa dispune disjungerea acţiunii civile şi trimiterea ei la instanţa competentă potrivit legii civile şi în cazul admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei în condiţiile art. 480.

Art.26. Cazuri de soluţionare a acţiunii civile la instanţa civilă

(1)Dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.

(2) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă,  dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

(3) Persoana vătămată sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot să introducă acţiune în faţa instanţei civile, dacă procesul penal a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acţiunea introdusă la instanţa civilă se suspendă în condiţiile prevăzute la alin. (7).

(4) Persoana vătămată sau succesorii acesteia, care au pornit acţiunea în faţa instanţei civile, pot să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de urmărire penală, judecătorului ori instanţei, dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre, chiar nedefinitivă.

(5) În cazul în care acţiunea civilă a fost exercitată de procuror, dacă se constată din probe noi că prejudiciul nu a fost integral acoperit prin hotărârea definitivă a instanţei penale, diferenţa poate fi cerută pe calea unei acţiuni la instanţa civilă.

(6) Persoana vătămată sau succesorii acesteia pot introduce acţiune la instanţa civilă, pentru repararea prejudiciului născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă.

(7) În cazul prevăzut în alin. (1), precum şi în cazul acţiunii civile disjunse, judecata în faţa instanţei civile se suspendă după punerea în mişcare a acţiunii penale şi până la rezolvarea în primă instanţă a cauzei penale, dar nu mai mult de un an.

Art.27. Autoritatea hotărârii penale în procesul civil şi efectele hotărârii civile în procesul penal

(1) Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

(2) Hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale, cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.