"nimeni nu e mai presus de lege"

TITLUL III
Rudenia

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale


Noţiune

Art. 420 – (1) Rudenia firească este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.

(2) Rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege.

 

Rudenia în linie dreaptă sau colaterală

Art. 421 - (1) Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendenţei unei persoane dintr-o altă persoană şi poate fi ascendentă sau descendentă.

(2) Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun.

(3) Gradul de rudenie se stabileşte astfel:

a) în linie dreaptă, după numărul naşterilor: astfel, copiii şi părinţii sunt rude de gradul întâi, nepoţii şi bunicii sunt rude de gradul al doilea;

b) în linie colaterală, după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fraţii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătuşa şi nepotul de gradul al treilea, verii primari de gradul al patrulea.


Afinitatea

Art. 422 – (1) Afinitatea este legătura dintre un soţ şi rudele celuilalt soţ.

(2) Rudele soţului sunt, în aceeaşi linie şi acelaşi grad, afinii celuilalt soţ.

CAPITOLUL II

Filiaţia


Secţiunea 1

Stabilirea filiaţiei


§1. Dispoziţii generale


Modurile de stabilire a filiaţiei


Art. 423 – (1) Filiaţia faţă de mamă rezultă din faptul naşterii; ea se poate stabili şi prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească.

(2) Filiaţia faţă de tatăl din căsătorie se stabileşte prin efectul prezumţiei de paternitate.

(3) Filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, după caz.


Dovada filiaţiei

Art. 424 – (1) Filiaţia se dovedeşte prin actul de naştere întocmit în registrul de stare civilă, precum şi cu certificatul de naştere elibera pe baza acestuia.

(2) În cazul copilului din căsătorie, dovada se face prin actul de naştere şi prin actul de căsătorie al părinţilor, trecute în registrele de stare civilă, precum şi prin certificatele de stare civilă corespunzătoare.

Posesia de stat

Art. 425 – (1) Posesia de stat este starea de fapt care indică legăturile de filiaţie şi rudenie dintre copil şi familia din care se pretinde că face parte. Ea constă, în principal, în următoarele împrejurări:

a) o persoană se comportă faţă de un copil ca fiind al său, îngrijindu-se de creşterea şi educarea sa, iar copilul se comportă faţă de această persoană ca fiind părintele său;

b) copilul este recunoscut de către familie, în societate şi, când este cazul, de către autorităţile publice, ca fiind al persoanei despre care se pretinde că este părintele său;

c) copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintelui său.

(2) Posesia de stat trebuie să fie continuă, paşnică, publică şi neechivocă.


Posesia de stat conformă cu actul de naştere


Art. 426 – (1) Nici o persoană nu poate reclama o altă filiaţie faţă de mamă decât aceea ce rezultă din actul său de naştere şi posesia de stat conformă cu acesta.

(2) Nimeni nu poate contesta filiaţia faţă de mamă a persoanei care are o posesie de stat conformă cu actul său de naştere.

(3) Cu toate acestea, dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că a avut loc o substituire de copil ori că a fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă femeie decât aceea care l-a născut, se poate face dovada adevăratei filiaţii cu orice mijloc de probă.


Timpul legal al concepţiunii


Art.427 - (1) Intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii. El se calculează zi cu zi.

(2) Prin mijloace de probă ştiinţifice se poate face dovada concepţiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin.(1) sau chiar în afara acestui interval.


Ce se înţelege prin copil


Art.428 – Prin derogare de la dispoziţiile art. 280 alin. (1), în prezentul capitol prin copil se înţelege, după caz, şi persoana majoră a cărei filiaţie este cercetată.

§2. Prezumţia de paternitate


Prezumţia de paternitate


Art.429 – (1) Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei.

(2) Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.

Conflicte de paternitate

Art.430 – (1) În cazul copilului conceput în timpul unei căsătorii, dar născut în timpul altei căsătorii a mamei sale, ulterioare, tatăl copilului este considerat soţul mamei din căsătoria în care el s-a născut.

(2) Dacă paternitatea stabilită potrivit alin.(1) este înlăturată prin hotărâre judecătorească, tată al copilului este considerat soţul din căsătoria în timpul căreia a avut loc concepţia.

(3) În caz de bigamie, tatăl copilului este considerat soţul din ultima căsătorie a mamei, dacă s-a născut după încheierea ei. Dacă această paternitate este înlăturată prin hotărâre judecătorească, tatăl copilului este considerat soţul mamei din căsătoria încheiată mai întâi.

§3. Recunoaşterea copilului


Felurile recunoaşterii

Art. 431 – (1) Dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă sau copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi, mama îl poate recunoaşte pe copil.

(2) Copilul conceput şi născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl său.

(3) După moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.


Formele recunoaşterii


Art.432 - (1) Recunoaşterea poate fi făcută prin declaraţie la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin testament.

(2) Dacă recunoaşterea este făcută prin înscris autentic, o copie a acestuia este trimisă din oficiu serviciului de stare civilă competent, pentru a se face menţiunea corespunzătoare în registrele de stare civilă.

(3) Recunoaşterea, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă.


Recunoaşterea de către minorul necăsătorit


Art.433 – Minorul necăsătorit poate recunoaşte singur pe copilul său, dacă are discernământ la momentul recunoaşterii.


Nulitatea absolută a recunoaşterii

Art. 434 – Recunoaşterea este lovită de nulitate absolută dacă:

a fost recunoscut un copil a cărui filiaţie, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiaţia anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoaşterea este valabilă;
a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenţi fireşti;
a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.

Nulitatea relativă a recunoaşterii

Art.435 – (1) Recunoaşterea poate fi anulată pentru eroare, dol sau violenţă.

(2) Prescripţia dreptului la acţiune începe sa curgă de la data încetării violentei ori, după caz, a descoperirii erorii sau dolului.


Contestarea recunoaşterii de filiaţie


Art.436 - (1) Recunoaşterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând şi de orice persoană interesată.

(2) Dacă recunoaşterea este contestată de celălalt părinte, de copilul recunoscut sau de descendenţii acestuia, dovada filiaţiei este în sarcina autorului recunoaşterii sau a moştenitorilor săi.


§4. Acţiuni privind filiaţia


I. Contestarea filiaţiei


Acţiunea în contestaţia filiaţiei

Art.437 – (1) Orice persoană interesată poate contesta oricând, prin acţiune în justiţie, filiaţia stabilită printr-un act de naştere ce nu este conform cu posesia de stat.

(2) În acest caz, filiaţia se dovedeşte prin certificatul medical constatator al naşterii, prin expertiza medico-legală de stabilire a filiaţiei sau, în lipsa certificatului ori în cazul imposibilităţii efectuării expertizei, prin orice mijloc de probă, inclusiv prin posesia de stat.

(3) Cu toate acestea, dovada filiaţiei nu se face prin martori decât în cazul prevăzut la art.426 alin.(3) sau atunci când există înscrisuri care fac demnă de crezare acţiunea formulată.

II. Acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă


Acţiunea în stabilirea maternităţii

Art.438 – În cazul în care, din orice motiv, dovada filiaţiei faţă de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al naşterii ori în cazul în care se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii, filiaţia faţă de mamă se poate stabili printr-o acţiune în stabilirea maternităţii, în cadrul căreia pot fi administrate orice mijloace de probă.


Regimul juridic al acţiunii în stabilirea maternităţii


Art.439 – (1) Dreptul la acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă aparţine copilului şi se porneşte, în numele acestuia, de către reprezentantul său legal.

(2) Acţiunea poate să fie pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii copilului, în condiţiile legii.

(3)Acţiunea poate fi introdusă şi împotriva moştenitorilor pretinsei mame.

(4) Dreptul la acţiune este imprescriptibil.

(5) Dacă, însă, copilul a decedat înainte de a introduce acţiunea, moştenitorii săi pot să o introducă în termen de un an de la data decesului.

III. Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei


Stabilirea paternităţii prin hotărâre judecătorească


Art.440 – Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaşte pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească.

Acţiunea în stabilirea paternităţii


Art.441 – (1) Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se porneşte în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal.

(2) Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii copilului, în condiţiile legii.

(3) Acţiunea în stabilirea paternităţii poate fi pornită şi împotriva moştenitorilor pretinsului tată.


Prezumţia filiaţiei faţă de pretinsul tată

Art.442 – (1) Paternitatea se prezumă dacă se dovedeşte că pretinsul tată a convieţuit cu mama copilului în perioada timpului legal al concepţiunii.

(2) Prezumţia este înlăturată dacă pretinsul tată dovedeşte că este exclus ca el să îl fi conceput pe copil.


Termen de prescripţie

Art.443 – (1) Dreptul la acţiunea în stabilirea paternităţii nu se prescrie în timpul vieţii copilului.

(2) Dispoziţiile art. 439 alin.(5) se aplică în mod corespunzător.


Despăgubiri


Art.444 – (1) Mama copilului poate cere pretinsului tată să îi plătească:

cheltuielile naşterii şi ale lehuziei;
cheltuielile făcute cu întreţinerea ei timp de patru săptămâni înainte de naştere şi patru săptămâni după naştere.
(2) Mama poate solicita aceste despăgubiri chiar şi atunci când copilul s-a născut mort sau a murit înainte de pronunţarea hotărârii privind stabilirea paternităţii.

(3) Dreptul la acţiune al mamei se prescrie în termen de trei ani de la naşterea copilului.

(4) Mama nu poate cere aceste despăgubiri dacă nu a formulat şi acţiune pentru stabilirea paternităţii.

(5) În afara cheltuielilor prevăzute la alin.(1), mama şi moştenitorii ei au dreptul la despăgubiri pentru orice alte prejudicii, potrivit dreptului comun.

IV. Acţiuni privind filiaţia faţă de tatăl din căsătorie


Acţiunea în tăgada paternităţii

Art.445 – (1) Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de soţul mamei, de mamă, precum şi de copil; ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii acestora, în condiţiile legii.

(2) Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului; când acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale şi, dacă este cazul, a altor moştenitori ai săi.

(3) Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea poate fi pornită de tutore, iar în lipsă, de un curator numit de instanţa tutelară.

(4) Mama sau copilul introduce acţiunea împotriva soţului; dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui.


Tăgăduirea paternităţii de către soţul mamei

Art.446 – (1) Soţul mamei poate introduce acţiunea în tăgăduirea paternităţii în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soţul a cunoscut că este prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumţia nu corespunde realităţii.

(2) Termenul nu curge împotriva soţului pus sub interdicţie judecătorească şi, chiar dacă acţiunea nu a fost pornită de tutore, ea poate fi introdusă de soţ în termen de 3 ani de la data ridicării interdicţiei.

(3) Dacă soţul a murit înainte de împlinirea termenul arătat la alin. (1), fără a porni acţiunea, aceasta poate fi pornită de către moştenitori în termen de un an de la data decesului.


Tăgăduirea paternităţii de către mamă

Art.447 – (1) Acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de către mamă în termen de 3 ani de la data naşterii copilului.

(2) Dispoziţiile art. 445 alin.(3) şi 446 alin.(2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.


Tăgăduirea paternităţii de către copil

Art.448 – (1) Acţiunea în tăgada paternităţii se porneşte de copil, în timpul minorităţii sale, prin reprezentantul său legal.

(2) Dreptul la acţiune nu se prescrie în timpul vieţii copilului.

(3) Dispoziţiile art.439 alin.(5) şi 445 alin.(3) se aplică în mod corespunzător.


Contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie

Art.449 – Orice persoană poate cere, oricând, instanţei să constate că nu sunt întrunite condiţiile pentru ca prezumţia de paternitate să se aplice unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie.

V. Dispoziţii comune privind acţiunile referitoare la filiaţie


Situaţia copilului neviabil


Art.450 – Nici o acţiune privind filiaţia nu este primită în cazul unui copil care nu s-a născut viabil.

Filiaţia legal stabilită


Art.451 – (1) Atâta timp cât o legătură de filiaţie legal stabilită n-a fost contestată în justiţie, nu se poate stabili, pe nici o cale, o altă filiaţie.

(2) Dispoziţiile art.109 alin.(4) rămân aplicabile.


Citarea părinţilor şi a copilului

Art.452 – Părinţii şi copilul vor fi citaţi în toate cauzele referitoare la filiaţie, chiar şi atunci când nu au calitatea de reclamant sau de pârât.


Inadmisibilitatea renunţării


Art.453 – (1) În acţiunile privitoare la filiaţie nu se poate renunţa la drept.

(2) De asemenea, cel care introduce o acţiune privitoare la filiaţie în numele unui copil sau interzis, precum şi copilul minor care a introdus singur, potrivit legii, o astfel de acţiune, nu pot renunţa la judecarea ei.


Situaţia copilului


Art.454 – (1) Când admite o acţiune în stabilirea filiaţiei, instanţa face aplicarea art.467.

(2) Când admite o acţiune în contestarea filiaţiei, instanţa poate stabili, dacă e cazul, modul în care copilul păstrează legături personale cu acela care l-a crescut.


Acţiunea formulată împotriva statului


Art.455 – În cazul în care o acţiune privitoare la filiaţie poate fi pornită împotriva moştenitorilor, iar aceştia nu există ori au renunţat la moştenire, acţiunea poate fi pornită împotriva statului. Moştenitorii renunţători vor fi citaţi, dacă sunt, pentru a-şi valorifica eventualele drepturi.


Efectele stabilirii filiaţiei asupra unui proces penal


Art.456 – În cazul infracţiunilor a căror săvârşire presupune existenţa unui raport de filiaţie care nu este legal stabilit, hotărârea penală nu poate fi pronunţată înainte de rămânerea definitivă a hotărârii civile pronunţată asupra raportului de filiaţie.

Secţiunea a 2-a

Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator


Regimul filiaţiei

Art.457 – (1) Reproducerea umană asistată medical, cu terţ donator, nu determină nici o legătură de filiaţie între copil şi donator.

(2) În acest caz, nici o acţiune în răspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului.


Condiţii


Art.458 – (1) Părinţii care, pentru a avea un copil, doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terţ donator trebuie să îşi dea consimţământul în prealabil, în condiţii care să asigure deplina confidenţialitate, în faţa unui notar public care să le explice, în mod expres, consecinţele actului lor cu privire la filiaţie.

(2) Consimţământul rămâne fără efect în cazul decesului, al formulării unei cereri de divorţ sau al despărţirii în fapt, survenite anterior reproducerii umane asistate medical. El poate fi revocat oricând, în scris, inclusiv în faţa medicului chemat să asigure asistenţa pentru reproducerea cu terţ donator.


Contestarea filiaţiei

Art.459 – (1) Nimeni nu poate contesta filiaţia copilului pentru motive ce ţin de reproducerea asistată medical şi nici copilul astfel născut nu poate contesta filiaţia sa.

(2) Cu toate acestea, soţul mamei poate tăgădui paternitatea copilului, în condiţiile legii, dacă nu a consimţit la reproducerea asistată medical realizată cu ajutorul unui terţ donator.

(3) În cazul în care copilul nu a fost conceput în acest mod, dispoziţiile privind tăgăduirea paternităţii rămân aplicabile.


Răspunderea tatălui

Art.460 – Cel care, după ce a consimţit la reproducerea asistată medical cu terţ donator, nu recunoaşte copilul astfel născut în afara căsătoriei, răspunde faţă de mamă şi faţă de copil. În acest caz, paternitatea copilului este stabilită pe cale judecătorească în condiţiile art.426 şi 439.


Interzicerea unor convenţii

Art.461 – Orice convenţie având drept scop procrearea sau purtarea sarcinii pentru altă persoană este lovită de nulitate absolută.


Confidenţialitatea informaţiilor

Art.462 - (1) Orice informaţii privind procrearea asistată medical sunt confidenţiale.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care, în lipsa unor astfel de informaţii, există riscul unui prejudiciu grav pentru sănătatea unei persoane astfel concepute sau a descendenţilor acesteia, instanţa poate autoriza transmiterea lor, în mod confidenţial, medicului sau autorităţilor competente.

(3) De asemenea, oricare din descendenţii persoanei astfel concepute poate să se prevaleze de acest drept, dacă faptul de a fi privat de informaţiile pe care le cere poate să prejudicieze grav sănătatea sa ori pe cea a unei persoane care îi este apropiată.


Raporturile dintre tată şi copil


Art.463 – Tatăl are aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copilul născut prin reproducere asistată medical cu terţ donator ca şi faţă de un copil născut prin concepţiune naturală.


Reguli aplicabile


Art.464 – Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator, regimul său juridic, asigurarea confidenţialităţii informaţiilor care ţin de aceasta, precum şi modul de transmitere a lor se stabilesc prin lege specială.

Secţiunea a 3-a

Situaţia legală a copilului

Egalitatea în drepturi a copiilor

Art.465 – Copilul din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită potrivit legii are, faţă de fiecare părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi aceea a unui copil din căsătorie.

Numele copilului din căsătorie


Art.466 - (1) Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinţilor săi.

(2) Dacă părinţii nu au un nume comun, copilul ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. În acest caz numele copilului se stabileşte prin acordul părinţilor şi se declară, odată cu naşterea copilului, la serviciul de stare civilă.

(3) În lipsa acordului părinţilor, hotărăşte instanţa tutelară, care comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul de stare civilă unde a fost înregistrată naşterea.


Numele copilului din afara căsătoriei

Art.467 - (1) Copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinţi faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită.

(2) În cazul în care filiaţia a fost stabilită ulterior şi faţă de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinţilor, poate lua numele de familie al părintelui faţă de care şi-a stabilit filiaţia ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se declară, de către părinţi, împreună, la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată naşterea. În lipsa acordului părinţilor se aplică dispoziţiile art.466 alin.(3).

(3) În cazul în care copilul şi-a stabilit filiaţia în acelaşi timp faţă de ambii părinţi, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art.466 alin.(2) şi (3).

CAPITOLUL III
Adopţia
Secţiunea 1
Dispoziţii generale

Noţiune

Art.468 – (1) Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie intre adoptator si adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.

Principiile adopţiei

Art.469 – Adopţia este supusă următoarelor principii:

a) principiul interesului superior al copilului;

b) principiul necesităţii de a asigura creşterea şi educarea copilului într-un mediu familial;

c) principiul continuităţii creşterii şi educării copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, lingvistică şi culturală.


Adopţia internaţională

Art.470 –Condiţiile şi procedura adopţiei internaţionale, ca şi efectele acesteia asupra cetăţeniei copilului, se stabilesc prin lege specială.

Procedura adopţiei

Art.471 – Adopţia se încuviinţează de către instanţa tutelară. Procedura adopţiei este reglementată prin lege specială.


Secţiunea 2
Condiţiile de fond ale adopţiei


§1. Persoanele care pot fi adoptate


Vârsta adoptatului

Art.472 – (1) Copilul poate fi adoptat până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.

(2) Cu toate acestea, poate fi adoptată, în condiţiile legii, şi persoana care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, dacă a fost crescută în timpul minorităţii de către cel care doreşte să o adopte.


Adopţia fraţilor


Art.473 – Adopţia fraţilor de către persoane sau familii diferite se poate face numai dacă acest lucru este în interesul lor superior.


Interzicerea adopţiei între fraţi


Art.474– Adopţia între fraţi este interzisă.

Situaţia soţilor


Art.475 – Adopţia a doi soţi sau foşti soţi de către acelaşi adoptator sau familie adoptatoare, precum şi adopţia între soţi sau foşti soţi sunt interzise.


§2. Persoanele care pot adopta


Capacitatea şi starea de sănătate


Art.476 –Persoanele care nu au capacitate deplină de exerciţiu, precum şi cele cu boli psihice sau handicap mintal nu pot adopta.

Diferenţa de vârstă


Art.477 – (1) Adoptatorul trebuie să fie cu 18 ani mai în vârstă decât adoptatul.

(2) Pentru motive temeinice, instanţa tutelară poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator este mai mică decât 18 ani, dar nu mai puţin de 15 ani.

Condiţii morale şi materiale


Art.478 – (1) Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare creşterii, educării şi dezvoltării armonioase a copilului.

(2) Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin.(1) se atestă de către autorităţile competente, potrivit legii speciale.

Adopţia simultană sau succesivă


Art.479 – (1) Două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan şi nici succesiv, cu excepţia cazului în care sunt soţ şi soţie.

(2) Cu toate acestea, o nouă adopţie poate fi încuviinţată atunci când:

a) adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat; în acest caz, adopţia anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii;

b) adopţia anterioară a încetat din orice alt motiv.

§3. Consimţământul la adopţie


Persoanele care consimt la adopţie


Art.480 – (1) Pentru încheierea unei adopţii este necesar consimţământul următoarelor persoane:

a) părinţii fireşti ai adoptatului minor sau cel care exercită autoritatea părintească, dacă părinţii sunt necunoscuţi, morţi, declaraţi morţi sau puşi sub interdicţie judecătorească;

b) adoptatul care a împlinit 10 ani;

c) adoptatorul sau, după caz, soţii din familia adoptatoare;

d) soţul celui care adoptă, cu excepţia cazului în care este în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa.

(2) Nu este valabil consimţământul dat în considerarea promisiunii sau obţinerii efective a unor foloase, indiferent de natura acestora.


Situaţii speciale privind consimţământul părinţilor


Art.481 – (1) Dacă unul dintre părinţii fireşti este necunoscut, mort, declarat mort, precum şi dacă se află, din orice motiv, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte este îndestulător. Când ambii părinţi se află într-una din aceste situaţii, adopţia se poate încheia fără consimţământul lor.

(2) Părintele sau părinţii decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti ori cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului. În aceste cazuri, consimţământul celui care exercită autoritatea părintească este şi el obligatoriu.

(3) Persoana căsătorită care a adoptat un copil trebuie să consimtă la adopţia aceluiaşi copil de către soţul tău.


Libertatea consimţământului părinţilor


Art.482 – Părinţii fireşti ai copilului sau, după caz, cel care exercită autoritatea părintească, trebuie să consimtă la adopţie în mod liber, necondiţionat şi numai după ce au fost informaţi în mod corespunzător asupra consecinţelor adopţiei, în special asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului cu familia sa de origine.

Data şi revocarea consimţământului părinţilor


Art.483 – (1) Consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data naşterii copilului.

(2) Consimţământul dat în condiţiile alin. (1) poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data exprimării lui.


Refuzul părinţilor de a-şi da consimţământul


Art.484 – În mod excepţional, instanţa tutelară poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau al tutorelui de a consimţi la adopţie, dacă se dovedeşte, cu orice mijloc de probă, că acesta este abuziv şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul copilului, ţinând seama şi de consimţământul acestuia, dat în condiţiile legii.


Condiţiile exprimării consimţământului


Art.485 – Condiţiile în care îşi exprimă consimţământul persoanele chemate să consimtă la adopţie sunt reglementate prin lege specială.


Secţiunea a 3-a
Efectele adopţiei
Data adopţiei


Art.486 – Adopţia produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care a fost încuviinţată.


Efecte asupra rudeniei


Art.487 – (1) Prin adopţie se stabilesc filiaţia între adoptat şi cel care adoptă, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.

(2) Raporturile de rudenie încetează între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte.

(3) Când adoptator este soţul părintelui firesc sau adoptiv, legăturile de rudenie a adoptatului încetează numai în raport cu părintele firesc şi rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul.


Raporturile dintre adoptator şi adoptat

Art.488 – (1) Adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui faţă de copilul său firesc.

(2) În cazul în care cel care adoptă este soţul părintelui firesc al adoptatului, drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită de către adoptator şi părintele firesc căsătorit cu acesta.

(3) Adoptatul are faţă de adoptator drepturile şi îndatoririle pe care le are orice persoană faţă de părinţii săi fireşti.


Decăderea adoptatorului din exerciţiul drepturilor părinteşti

Art.489 – Dacă adoptatorul este decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti, instanţa, ţinând seama de interesul superior al copilului, poate fie să redea părinţilor fireşti exerciţiul drepturilor părinteşti, fie să hotărască instituirea tutelei. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art.202 fiind aplicabile.


Numele adoptatului


Art.490 – (1) Copilul adoptat dobândeşte prin adopţie numele de familie al celui care adoptă.

(2) Dacă adopţia se face de către doi soţi ori de către soţul care adoptă pe copilul celuilalt soţ, iar soţii au nume comun, copilul adoptat poartă acest nume. În cazul în care soţii nu au nume de familie comun, ei sunt obligaţi să declare instanţei care încuviinţează adopţia, numele pe care acesta urmează să-l poarte. Dacă soţii nu se înţeleg, hotărăşte instanţa. Dispoziţiile art.281 rămân aplicabile.

(3) Pentru motive temeinice, instanţa, încuviinţând adopţia, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare şi cu consimţământul copilului care a împlinit 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat.

(4) În cazul adopţiei unei persoane căsătorite, care poartă un nume comun cu celălalt soţ, soţul adoptat poate lua numele adoptatorului, cu consimţământul celuilalt soţ, dat în faţa instanţei care încuviinţează adopţia.

(5) Pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a adopţiei, serviciul de stare civilă competent întocmeşte, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se păstrează, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.


Informaţii cu privire la adopţie


Art.491 – Informaţiile cu privire la adopţie sunt confidenţiale. Modul în care adoptatul este informat cu privire la adopţie şi la familia sa de origine, precum şi regimul juridic general al informaţiilor privind adopţia se stabilesc prin lege specială.


Secţiunea a 4-a
Încetarea adopţiei

Încetarea adopţiei


Art.492 – Adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a anulării ori a declarării nulităţii sale.


Desfacerea de drept a adopţiei


Art.493 – Adopţia este desfăcută de drept în cazul prevăzut de art.479 alin.(2) lit.a).


Desfacerea adopţiei la cererea adoptatorului


Art.494 – (1) Adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viaţa lor sau a ascendenţilor ori descendenţilor lor, precum şi atunci când adoptatul s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani.

(2) Dacă adoptatorul a decedat ca urmare a faptelor adoptatului, adopţia poate fi desfăcută la cererea celor care ar fi venit la moştenire împreună cu adoptatul sau în lipsa acestuia.


Desfacerea adopţiei la cererea adoptatului


Art.495 – Adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatului dacă adoptatorul s-a făcut vinovat faţă de adoptat de faptele prevăzute de art.494.


Anularea adopţiei


Art.496 – (1) Adopţia poate fi anulată la cererea oricărei persoane chemate să consimtă la încheierea ei şi al cărei consimţământ a fost viciat prin eroare asupra identităţii adoptatului, dol sau violenţă.

(2) Acţiunea poate fi formulată în termen de 6 luni de la descoperirea erorii sau a dolului ori de la data încetării violenţei, dar nu mai târziu de doi ani de la încheierea adopţiei.


Nulitatea absolută a adopţiei


Art.497 – (1) Este nulă adopţia fictivă, precum şi cea încheiată cu încălcarea condiţiilor de formă sau de fond, dacă, în acest din urmă caz, legea nu o sancţionează cu nulitatea relativă.

(2) Adopţia este fictivă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului.

(3) Acţiunea în constatarea nulităţii adopţiei poate fi formulată de orice persoană interesată.

Menţinerea adopţiei


Art.498 – Instanţa poate respinge cererea privind nulitatea dacă menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat. Acesta este întotdeauna ascultat, dispoziţiile art.281 rămânând aplicabile.


Efectele încetării adopţiei


Art.499 – (1) La încetarea adopţiei, părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti, cu excepţia cazului când instanţa hotărăşte că este în interesul superior al copilului să instituie tutela sau o altă măsură de protecţie a copilului, în condiţiile legii.

(2) De asemenea, adoptatul redobândeşte numele de familie şi, după caz, prenumele avut înainte de încuviinţarea adopţiei. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, instanţa poate încuviinţa ca acesta să păstreze numele dobândit prin adopţie.

(3) Adoptatul este întotdeauna ascultat, dispoziţiile art.281 rămânând aplicabile.


TITLUL IV

Autoritatea părintească

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Autoritatea părintească


Art.500 – (1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri, care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.

(2) Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.

(3) Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.


Durata autorităţii părinteşti


Art.501 – Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu.


Îndatorirea de respect

Art.502 – Copilul datorează respect părinţilor săi indiferent de vârsta sa.

Neînţelegerile între părinţi

Art.503 – Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa tutelară, după ce ascultă pe părinţi şi luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art.281 fiind aplicabile.

CAPITOLUL II

Drepturile şi îndatoririle părinteşti


Conţinutul autorităţii părinteşti

Art.504 – Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul, îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri şi însuşirilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea şi sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaşte acestuia.


Îndatoriri specifice


Art. 505– (1) Părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios.

(2) În acest scop, părinţii sunt obligaţi:

a) să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;

b) să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare opinia acestuia;

c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului;

d) să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul îngrijirii, educării şi formării profesionale a copilului.


Măsuri disciplinare


Art.506 – Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinţi decât cu respectarea demnităţii copilului. Sunt interzise pedepsele fizice, precum şi orice alte măsuri care pot afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoţională a copilului.


Drepturile părintelui minor

Art.507 – (1) Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la persoana copilului.

(2) Drepturile şi îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau, după caz, altei persoane, în condiţiile legii.

Religia copilului

Art.508 – (1) Părinţii hotărăsc credinţa religioasă a copilului.

(2) Credinţa religioasă a copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia.

(3) Copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-şi aleagă singur credinţa religioasă.


Numele copilului

Art.509 - Părinţii aleg prenumele şi, când e cazul, numele de familie al copilului, în condiţiile legii.


Supravegherea copilului

Art.510 – Părinţii au dreptul şi îndatorirea de supraveghere a copilului minor.

Relaţiile sociale ale copilului

Art.511 – Părinţii nu pot, în afara unor motive temeinice, să împiedice corespondenţa şi legăturile personale ale copilului cu bunicii săi ori cu fraţii şi surorile sale sau cu orice alte persoane, chiar dacă nu sunt rude cu el. Orice neînţelegeri se soluţionează de către instanţa tutelară, cu ascultarea copilului, dispoziţiile art.281 fiind aplicabile.


Înapoierea copilului de la alte persoane

Art.512 - (1) Părinţii pot cere oricând instanţei tutelare înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept.

(2) Instanţa tutelară poate respinge cererea numai dacă înapoierea este vădit contrară interesului copilului.

(3) Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art.281 fiind aplicabile.


Locuinţa copilului

Art.513 – (1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi.

(2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului.

(3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa tutelară hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit 10 ani. Dispoziţiile art. 281 rămân aplicabile.

(4) Copilul minor nu poate părăsi locuinţa stabilită potrivit acestui articol, fără acordul părinţilor, decât în cazurile prevăzute expres de lege.


Schimbarea locuinţei copilului

Art.514 – (1) Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau al unor drepturi părinteşti, schimbarea locuinţei copilului, împreună cu părintele la care locuieşte, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte.

(2) În caz de neînţelegere între părinţi, hotărăşte instanţa tutelară potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art.281 fiind aplicabile.


Schimbarea felului învăţăturii ori al pregătirii profesionale

Art.515 - (1) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere părinţilor să îşi schimbe felul învăţăturii sau al pregătirii profesionale ori locuinţa necesară desăvârşirii învăţăturii ori pregătirii sale profesionale.

(2) Dacă părinţii se opun, copilul poate sesiza instanţa tutelară, iar aceasta hotărăşte pe baza raportului de anchetă psihosocială. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art.281 fiind aplicabile.


Obligaţia de întreţinere

Art.516 - (1) Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.

(2) Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinţii au obligaţia de a-i asigura condiţiile necesare pentru creşterea, educarea şi pregătirea sa profesională.

(3) Părinţii sunt obligaţi să-l întreţină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

(4) În caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa tutelară pe baza raportului de anchetă psihosocială.


Independenţa patrimonială

Art.517 - Părintele nu are nici un drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere.


Administrarea bunurilor copilului

Art.518 - (1) Părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, precum şi de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviinţa aceste acte, după caz.

(2) După împlinirea vârstei de 14 ani minorul îşi exercită drepturile şi îşi execută obligaţiile singur, în condiţiile legii, însă numai cu încuviinţarea părinţilor şi, după caz, a instanţei tutelare.


Alte dispoziţii aplicabile

Art.519 – (1) Drepturile şi îndatoririle părinţilor cu privire la bunurile copilului, sunt aceleaşi cu cele ale tutorelui, dispoziţiile care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător.

(2) Cu toate acestea, nu se întocmeşte inventarul prevăzut de art.149, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.

CAPITOLUL III

Exercitarea autorităţii părinteşti


Modul de exercitare a autorităţii părinteşti

 

Art.520 – (1) Părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească.

(2) Faţă de terţii de bună-credinţă, oricare dintre părinţi, care îndeplineşte singur un act curent pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, este prezumat că are şi consimţământul celuilalt părinte.

Exercitarea autorităţii părinteşti în caz de divorţ

Art.521 – Dacă părinţii sunt divorţaţi, autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii.


Copilul din afara căsătoriei


Art.522 – (1) În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv, faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal, de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc.

(2) Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa tutelară, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.

(3) Instanţa sesizată cu o cerere privind stabilirea filiaţiei, este obligată să dispună asupra modului de exercitare a responsabilităţii părinteşti, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.


Învoiala părinţilor


Art.523 – Cu încuviinţarea instanţei tutelare părinţii se pot înţelege cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 281 fiind aplicabile.


Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte

Art.524 – Dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.


CAPITOLUL IV

Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti


Condiţii

Art.525 – (1) Instanţa tutelară, la cererea autorităţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului, poate pronunţa decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti dacă părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtare abuzivă ori prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti.

(2) Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părinţilor şi pe baza raportului de anchetă psihosocială. Participarea procurorului este obligatorie.


Întinderea decăderii


Art.526 – (1) Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti este totală şi se întinde asupra tuturor copiilor născuţi la data pronunţării hotărârii.

(2) Cu toate acestea, instanţa poate dispune decăderea numai cu privire la anumite drepturi părinteşti ori la anumiţi copii, dar numai dacă, în acest fel, nu sunt primejduite creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor.


Obligaţia de întreţinere

Art.527 - Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti nu scuteşte părintele de obligaţia sa de a da întreţinere copilului.


Instituirea tutelei

Art.528 - În cazul în care, după decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, copilul se află în situaţia de a fi lipsit de îngrijirea ambilor părinţi, se instituie tutela.


Redarea exerciţiului drepturilor părinteşti

Art.529 - (1) Instanţa redă părintelui exerciţiul drepturilor părinteşti, dacă au încetat împrejurările care au dus la decăderea din exerciţiul acestora şi dacă părintele nu mai pune în pericol viaţa, sănătatea şi dezvoltarea copilului.

(2) Până la soluţionarea cererii, instanţa poate îngădui părintelui să aibă legături personale cu copilul, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.


TITLUL V

Obligaţia de întreţinere


CAPITOLUL I

Dispoziţii generale


Caracterul legal al obligaţiei de întreţinere

Art.530 – Obligaţia de întreţinere există numai între persoanele prevăzute de lege. Ea se datorează numai dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege.


Caracterul personal al obligaţiei de întreţinere


Art.531 – (1) Obligaţia de întreţinere are caracter personal.

(2) Ea se stinge prin moartea debitorului sau a creditorului obligaţiei de întreţinere, dacă prin lege nu se prevede altfel.

(3) Dreptul la întreţinere nu poate fi cedat şi nu poate fi urmărit decât în condiţiile prevăzute de lege.


Inadmisibilitatea renunţării la întreţinere


Art.532 – Nimeni nu poate renunţa pentru viitor la dreptul său la întreţinere.

Capitolul II

Persoanele între care există obligaţia de întreţinere şi ordinea în care aceasta se datorează


Subiectele obligaţiei de întreţinere

Art.533 - (1) Obligaţia de întreţinere există între soţ şi soţie, rudele în linie dreaptă, între fraţi şi surori, precum şi între celelalte persoane anume prevăzute de lege.

(2) Dispoziţiile alin.(1) privind obligaţia de întreţinere între rudele în linie dreaptă, precum şi între fraţi şi surori sunt aplicabile şi în cazul adopţiei.

(3) Obligaţia de întreţinere există între foştii soţi, în condiţiile prevăzute de lege.


Întreţinerea copilului de către soţul părintelui său

Art.534 – (1) Soţul care a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ este obligat să continue a da întreţinere copilului cât timp acesta este minor, însă numai dacă părinţii săi fireşti au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie.

(2) La rândul său, copilul poate fi obligat să dea întreţinere celui care l-a întreţinut astfel timp de 10 ani.

Obligaţia de întreţinere aparţinând moştenitorilor

Art.535 - (1) Moştenitorii persoanei care a fost obligată la întreţinerea unui minor sau care i-a dat întreţinere fără a avea obligaţia legală sunt ţinuţi, în măsura valorii bunurilor moştenite, să continue întreţinerea, dacă părinţii minorului au murit, sunt dispăruţi sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întreţinut este minor.

(2) În cazul în care sunt mai mulţi moştenitori, obligaţia este solidară, fiecare dintre ei contribuind la întreţinerea minorului proporţional cu valoarea bunurilor moştenite.

Ordinea de plată a întreţinerii

Art.536 – Întreţinerea se datorează în ordinea următoare:

a) soţii şi foştii soţi îşi datorează întreţinere înaintea celorlalţi obligaţi;

b)descendentul este obligat la întreţinere înaintea ascendentului, iar, dacă sunt mai mulţi descendenţi sau mai mulţi ascendenţi, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepărtat;

c) fraţii şi surorile îşi datorează întreţinere după părinţi, însă înaintea bunicilor.

Întreţinerea în cazul desfacerii adopţiei


Art.537 – După încetarea adopţiei, adoptatul poate cere întreţinere numai de la rudele sale fireşti sau, după caz, de la soţul său.


Pluralitatea de debitori


Art.538 – (1) În cazul în care mai multe dintre persoanele prevăzute la art.533 sunt obligate să întreţină aceeaşi persoană, ele vor contribui la plata întreţinerii, proporţional cu mijloacele pe care le au.

(2) Dacă părintele are drept la întreţinere de la mai mulţi copii, el poate, în caz de urgenţă, să pornească acţiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit întreţinerea se poate întoarce împotriva celorlalţi obligaţi pentru partea fiecăruia.


Obligaţia subsidiară

Art.539 - În cazul în care cel obligat în primul rând la întreţinere nu are mijloace îndestulătoare pentru a acoperi nevoile celui care o cere, instanţa tutelară poate obliga pe celelalte persoane îndatorate la întreţinere să o completeze, în ordinea stabilită la art.536.

Divizibilitatea întreţinerii

Art.540 – Când cel obligat nu poate presta, în acelaşi timp, întreţinere tuturor celor îndreptăţiţi să o ceară, instanţa tutelară, ţinând seama de nevoile fiecăreia dintre aceste persoane, poate hotărî fie ca întreţinerea să se plătească numai uneia dintre ele, fie ca întreţinerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptăţite să o ceară. În acest caz, instanţa hotărăşte, totodată, modul în care se împarte întreţinerea între persoanele care urmează a o primi.


CAPITOLUL III

Condiţiile obligaţiei de întreţinere


Creditorul întreţinerii

Art.541 - Are drept la întreţinere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreţine din munca sau din bunurile sale.

Dreptul la întreţinere al minorului


Art.542 - (1) Minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care părinţii n-ar putea presta întreţinerea fără a-şi primejdui propria lor existenţă, instanţa tutelară poate încuviinţa ca întreţinerea să se asigure prin valorificarea bunurilor pe care acesta le are, cu excepţia celor de strictă necesitate.


Comportamentul necorespunzător

Art.543 – (1) Nu poate pretinde întreţinere acela care s-a făcut vinovat faţă de cel obligat la întreţinere de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri.

(2) Acela care se află în stare de nevoie din culpa sa, poate cere numai întreţinerea de strictă necesitate.


Debitorul întreţinerii


Art.544 – (1) Poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.

(2) La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreţinerea se ţine seama de veniturile şi bunurile acestuia, precum şi de posibilităţile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligaţii ale sale.

Dovada stării de nevoie


Art.545 - Starea de nevoie a persoanei îndreptăţite la întreţinere, precum şi mijloacele celui care datorează întreţinere pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.

CAPITOLUL IV

Stabilirea şi executarea obligaţiei de întreţinere


Cuantumul întreţinerii

Art.546 – (1) Întreţinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere şi cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

(2) Când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii.

(3) Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.


Modalităţile de executare

Art.547 - (1) Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.

(2) (fost 11) Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bună voie, în natură, instanţa tutelară dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.

(3) (fost 2) Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere. Dispoziţiile art.546 alin.(2) şi (3) rămân aplicabile.

Modificarea şi încetarea pensiei de întreţinere


Art.548 – (1) Dacă se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte, instanţa tutelară, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei.

(2) Pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei.


Data de la care se datorează pensia de întreţinere


Art.549 – (1) Pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

(2) Cu toate acestea, pensia poate fi acordată şi pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului.


Plata pensiei de întreţinere

Art.550 – (1) Pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice, la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre judecătorească.

(2) Chiar dacă creditorul întreţinerii a decedat în perioada corespunzătoare unei rate, întreţinerea este datorată în întregime pentru acea perioadă.

(3) De asemenea, părţile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanţa tutelară poate hotărî ca întreţinerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreţinere ale celui îndreptăţit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreţinerea.


Restituirea întreţinerii nedatorate


Art.551 – Dacă, din orice motiv, se dovedeşte că întreţinerea prestată, de bunăvoie sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, nu era datorată, cel care a executat obligaţia poate să ceară restituirea de la cel care a primit-o sau de la cel care avea, în realitate, obligaţia să o presteze, în acest din urmă caz, pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.

CARTEA a III-a

Despre bunuri


Titlul I
Bunurile şi drepturile reale în general

Capitolul I

Despre bunuri în general

Secţiunea 1

Despre distincţia bunurilor

Lucrurile şi bunurile

Art.552 – Sunt bunuri lucrurile, corporale sau incorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.

Bunuri mobile şi imobile


Art.553 - Bunurile sunt mobile sau imobile.


Bunuri imobile


Art.554 – Sunt imobile terenurile, izvoarele şi cursurile de apă, plantaţiile prinse de rădăcini, construcţiile şi orice alte lucrări fixate în pământ cu caracter permanent, platformele şi alte instalaţii de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental, precum şi tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în acestea cu caracter permanent.


Bunuri care rămân sau devin imobile

Art.555 – (1) Rămân bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un fond, pentru a fi din nou întrebuinţate, atât timp cât sunt păstrate în aceeaşi formă, precum şi părţile integrante ale unui imobil care sunt temporar detaşate de acesta, dacă sunt destinate spre a fi reamplasate.

(2) Materialele aduse pentru a fi întrebuinţate în locul celor vechi devin bunuri imobile.


Bunuri mobile


Art.556 - (1) Bunurile pe care legea nu le consideră imobile sunt bunuri mobile.

(2) Sunt bunuri mobile şi undele electromagnetice, precum şi energia de orice fel captate, în condiţiile legii, de orice persoană şi puse în serviciul său, indiferent de caracterul mobiliar sau imobiliar al sursei acestora.


Bunuri mobile prin anticipaţie


Art.557 - (1) Bogăţiile de orice natură ale solului şi subsolului, fructele prinse de rădăcini, plantaţiile şi construcţiile încorporate în sol devin mobile prin anticipaţie, atunci când, prin voinţa părţilor, sunt privite în natura lor individuală în vederea detaşării lor.

(2) Pentru opozabilitate faţă de terţi, este necesară notarea în cartea funciară.


Universalitatea de bunuri


Art.558 – (1) Constituie o universalitate de bunuri ansamblul lucrurilor care aparţin aceleiaşi persoane şi au o destinaţie comună stabilită prin voinţa acesteia sau prin lege.

(2) Bunurile care alcătuiesc universalitatea pot să facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte.


Reguli aplicabile drepturilor purtând asupra bunurilor


Art.559 – (1) Dacă nu se prevede altfel, sunt supuse regulilor referitoare la bunurile imobile şi drepturile reale asupra acestora.

(2) Celelalte drepturi patrimoniale sunt supuse, în limitele prevăzute de lege, regulilor referitoare la bunurile mobile.


Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile


Art.560 - (1) Bunurile sunt fungibile sau nefungibile.

(2) Sunt fungibile bunurile determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligaţii.

(3) Prin act juridic, un bun fungibil prin natura sa poate fi considerat ca nefungibil.


Bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile

Art.561 - (1) Bunurile sunt consumptibile sau neconsumptibile.

(2) Sunt consumptibile bunurile mobile a căror întrebuinţare obişnuită implică înstrăinarea sau consumarea substanţei.

(3) Un bun consumptibil prin natura sa poate deveni neconsumptibil dacă, prin act juridic, i se schimbă întrebuinţarea.


Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile


Art.562 - (1) Bunurile sunt divizibile sau indivizibile.

(2) Bunurile care nu pot fi împărţite în natură fără a li se schimba destinaţia sunt bunuri indivizibile.

(3) Prin act juridic, un bun divizibil prin natura lui poate fi considerat indivizibil.

Bunuri principale şi bunuri accesorii

Art.563 – (1) Bunul care a fost destinat, în mod stabil şi exclusiv, întrebuinţării economice a altui bun este bun accesoriu atât timp cât satisface această utilizare.

(2) Destinaţia comună poate să fie stabilită numai de proprietarul ambelor bunuri.

(3) Dacă nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmează situaţia juridică a bunului principal, inclusiv în caz de înstrăinare sau de grevare a bunului principal.

(4) Încetarea calităţii de bun accesoriu nu poate fi, însă, opusă unui terţ care a dobândit anterior drepturi privitoare la bunul principal.

(5) Separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal nu-i înlătură această calitate.

(6) Drepturile unui terţ privitoare la un bun nu pot fi încălcate prin transformarea acestuia în bun accesoriu.

Secţiunea a 2-a

Produsele bunurilor


Produsele bunurilor
Art.564 – Produsele bunurilor sunt fructele şi productele.

Fructele

Art.565 – (1) Fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui bun, fără a diminua substanţa acestuia. Fructele sunt: naturale, industriale şi civile. Fructele civile se numesc şi venituri.

(2) Fructele naturale sunt produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute fără intervenţia omului, cum ar fi acelea pe care pământul le produce de la sine, producţia şi sporul animalelor.

(3) Fructele industriale sunt produsele directe şi periodice ale unui bun, obţinute ca rezultat al intervenţiei omului, cum ar fi recoltele de orice fel.

(4) Fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă persoană pe temeiul unui act juridic, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor şi dividendele.


Productele


Art.566 - Productele sunt foloasele obţinute dintr-un bun, prin consumarea sau diminuarea substanţei acestuia, precum copacii unei păduri, piatra dintr-o carieră şi altele asemenea.


Dobândirea fructelor şi a productelor


Art.567 – (1) Fructele şi productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel.

(2) Dreptul de proprietate asupra fructelor naturale şi industriale se dobândeşte la data separării de bunul care le-a produs.

(3) Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândeşte zi cu zi.

(4) Cel care, fără acordul proprietarului, avansează cheltuielile necesare pentru producerea şi culegerea fructelor, respectiv a veniturilor sau productelor poate cere restituirea cheltuielilor.

(5) În acest caz, produsele sau contravaloarea acestora pot fi reţinute până la restituirea cheltuielilor. Cu toate acestea, proprietarul poate cere obligarea posesorului la predarea produselor ori a contravalorii acestora dacă furnizează o garanţie îndestulătoare.

Capitolul II

Drepturile reale în general


Drepturile reale


Art. 568 – Sunt drepturi reale:

1. dreptul de proprietate ;

2. dreptul de superficie;

3. dreptul de uzufruct;

4. dreptul de uz;

5. dreptul de abitaţie;

6. dreptul de servitute;

7. dreptul de administrare;

8. dreptul de concesiune;

9. dreptul de folosinţă;

10. drepturile reale de garanţie;

11. alte drepturi cărora legea le recunoaşte acest caracter.


Formele de proprietate


Art.569 – Proprietatea este publică sau privată.


Proprietatea privată


Art.570 – (1) Sunt obiect al proprietăţii private toate bunurile de uz sau de interes privat aparţinând persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau de drept public, inclusiv bunurile care alcătuiesc domeniul privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale.

(2) Moştenirile vacante şi imobilele cu privire la care s-a renunţat la dreptul de proprietate conform art.579 alin.(2) se dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de comună, oraş sau municipiu, după caz, şi intră în domeniul privat al acestora.

(3) Bunurile obiect al proprietăţii private, indiferent de titular, sunt şi rămân în circuitul civil, dacă prin lege nu se dispune altfel. Ele pot fi înstrăinate, pot face obiectul unei urmăriri silite şi pot fi dobândite pe orice cale prevăzută de lege.


Proprietatea publică


Art.571 – (1) Bunurile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz sau de interes public formează obiectul proprietăţii publice, însă numai dacă au fost legal dobândite de către acestea.

(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile aplicabile dreptului de proprietate privată se aplică şi dreptului de proprietate publică, însă numai în măsura în care sunt compatibile cu acesta din urmă.


Titlul II
Proprietatea privată


Capitolul I
Dispoziţii generale


Secţiunea 1

Conţinutul, întinderea şi stingerea dreptului de proprietate privată

Conţinutul dreptului de proprietate privată


Art.572 – (1) Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune în mod liber şi complet de un bun, în limitele stabilite de lege.

(2) În condiţiile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalităţi şi dezmembrăminte, după caz.


Limitele materiale şi limitele juridice ale exercitării dreptului de proprietate privată


Art.573 – (1) Dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său. Acestea sunt limitele corporale ale bunului care formează obiectul dreptului de proprietate, cu îngrădirile stabilite prin lege.

(2) Prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate.

(3) Această limitare se poate face şi prin convenţie, cu excepţiile prevăzute de lege.


Dobândirea dreptului de proprietate


Art.574 – (1) Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, testament, moştenire legală, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi al fructelor, prin ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăşi.

(2) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ.

(3) Prin lege se pot reglementa şi alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate.

(4) În cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobândeşte prin înscriere în cartea funciară, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege.


Riscul pieirii bunului

Art.575 – Proprietarul suportă riscul pieirii bunului, dacă acesta n-a fost asumat de o altă persoană sau dacă prin lege nu se dispune altfel.


Întinderea dreptului de proprietate asupra terenurilor


Art.576 – (1) Proprietatea terenului se întinde şi asupra subsolului şi a spaţiului de deasupra terenului, cu respectarea limitelor legale.

(2) Proprietarul poate face, deasupra şi în subsolul terenului, toate construcţiile, plantaţiile şi lucrările ce găseşte de cuviinţă, în afară de excepţiile stabilite de lege, şi poate trage din ele toate foloasele ce acestea ar produce. El este ţinut să respecte, în condiţiile şi în limitele determinate de lege, drepturile terţilor asupra resurselor minerale ale subsolului, izvoarelor şi apelor subterane, lucrărilor şi instalaţiilor subterane şi altora asemenea.

(3) Apele de suprafaţă şi albiile acestora aparţin proprietarului terenului pe care se formează sau curg, în condiţiile prevăzute de lege. Proprietarul unui teren are, de asemenea, dreptul de a apropria şi de a utiliza, în condiţiile legii, apa izvoarelor şi a lacurilor aflate pe terenul respectiv, apa freatică, precum şi apele pluviale.


Obligaţia de grăniţuire


Art.577 – Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligaţi să contribuie la grăniţuire prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.


Obligaţia de îngrădire


Art.578 – (1) Orice proprietar este dator a-şi îngrădi proprietatea, suportând, în condiţiile legii, cheltuielile ocazionate.

(2) Obligaţia de îngrădire nu există pentru terenurile situate în extravilan, în afara cazurilor prevăzute de lege.


Stingerea dreptului de proprietate


Art.579 – (1) Dreptul de proprietate privată nu se stinge prin neuz. El poate fi însă dobândit de altul, prin uzucapiune sau într-un alt mod, în cazurile şi condiţiile anume determinate de lege.

(2) Proprietarul poate abandona bunul său mobil sau poate renunţa la dreptul de proprietate asupra bunului imobil înscris în cartea funciară. Dreptul se stinge în momentul părăsirii bunului mobil, iar dacă bunul este imobil, prin înscrierea în cartea funciară, în condiţiile legii, a declaraţiei de renunţare.

(3) Exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă şi prealabilă despăgubire, fixată de comun acord între proprietar şi expropriator sau, în caz de divergenţă, pe cale judecătorească.

(4) Nu pot fi supuse confiscării decât bunurile destinate sau folosite pentru săvârşirea unei infracţiuni ori contravenţii sau cele rezultate din acestea.

Secţiunea a 2-a

Apărarea dreptului de proprietate privată


Acţiunea în revendicare


Art.580 – (1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

(2) Dreptul la acţiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepţia cazurilor în care prin lege se dispune altfel.

(3) Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în revendicare introdusă împotriva posesorului este opozabilă şi celui care deţine bunul pentru posesor, putând fi executată direct împotriva acestuia. Hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea în revendicare împotriva celui care deţine lucrul pentru posesor nu este opozabilă posesorului, dacă acesta nu a fost introdus în cauză.


Acţiunea negatorie


Art.581 – (1) Proprietarul poate intenta acţiunea negatorie contra oricărei persoane care pretinde că este titularul vreunui drept, altul decât cel de proprietate, asupra bunului său.

(2) Dreptul la acţiunea negatorie este imprescriptibil.


Proba dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în cartea funciară


Art.582 – În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară.

Efectele admiterii acţiunii în revendicare


Art.583 – (1) Pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri dacă bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat. În aceleaşi condiţii, pârâtul va fi obligat la restituirea productelor sau a contravalorii acestora. În toate cazurile, despăgubirile vor fi evaluate în raport cu momentul restituirii.

(2) Posesorul de rea-credinţă sau detentorul precar va fi obligat, la cerere, şi la restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar.

(3) Proprietarul poate fi obligat, la cerere, să restituie posesorului cheltuielile necesare pe care acesta le-a făcut.

(4) Cheltuielile utile se restituie, la cerere, în limita sporului de valoare, dacă prin lege nu se prevede altfel.

(5) De asemenea, proprietarul va putea fi obligat, la cerere, la restituirea cheltuielilor necesare pentru producerea şi culegerea fructelor sau a productelor.

(6) Pârâtul are un drept de retenţie asupra produselor până la restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea şi culegerea acestora, cu excepţia cazului în care proprietarul furnizează pârâtului o garanţie îndestulătoare.

(7) Dreptul de retenţie nu poate fi exercitat în nici un caz asupra bunului frugifer sau când intrarea în stăpânirea materială a bunului s-a făcut prin violenţă ori fraudă sau când produsele sunt bunuri perisabile ori sunt supuse, ca urmare a trecerii unei perioade scurte de timp, unei scăderi semnificative a valorii lor.

(8) Proprietarul nu este dator să acopere cheltuielile voluptuare. Posesorul are dreptul de a-şi însuşi lucrările efectuate cu aceste cheltuieli numai dacă prin aceasta bunul nu se deteriorează.

Capitolul II

Accesiunea


Secţiunea 1

Dispoziţii generale


Dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune


Art.584 – Proprietarul unui bun devine proprietarul a tot ce se uneşte cu bunul ori se încorporează în acesta, dacă legea nu prevede altfel.

Felurile accesiunii


Art.585 – Accesiunea este naturală când unirea sau încorporarea este urmarea unui eveniment natural ori artificială când rezultă din fapta proprietarului ori a unei alte persoane.

Secţiunea a 2-a

Accesiunea imobiliară naturală


Aluviunile


Art.586 – Adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare revin proprietarului fondului riveran, numai dacă ele se formează treptat.


Terenul lăsat de apele curgătoare


Art.587 – Proprietarul fondului riveran dobândeşte, de asemenea, terenul lăsat de apele curgătoare care s-au retras treptat de la ţărmul respectiv.


Terenul lăsat de apele stătătoare


Art.588 – (1) Proprietarul terenului înconjurat de heleşteie, iazuri, canale şi alte asemenea ape stătătoare, nu devine proprietarul terenurilor apărute prin scăderea temporară a acestor ape sub înălţimea de scurgere.

(2) Tot astfel, proprietarul acestor ape nu dobândeşte nici un drept asupra terenului acoperit ca urmare a unor revărsări sporadice.


Avulsiunea


Art.589 – Proprietarul terenului de la care o apă curgătoare a smuls brusc o parte importantă de teren, alipind-o la terenul altuia, nu pierde dreptul de proprietate asupra părţii desprinse dacă o revendică în termen de un an de la data intrării în posesie.


Albiile râurilor, insulele şi prundişurile


Art.590 – (1) Albiile râurilor aparţin proprietarilor riverani, cu excepţia acelora care, potrivit legii, fac obiectul proprietăţii publice.

(2) Insulele şi prundurile care nu sunt în legătură cu terenurile având malul la nivelul mediu al apei revin proprietarului albiei.

(3) Dacă insula aparţine proprietarilor riverani şi trece peste jumătatea apei, fiecare dintre ei are dreptul de proprietate asupra părţii de insulă ce se întinde spre el pornind de la jumătatea apei.


Dreptul de proprietate asupra insulelor nou formate


Art.591 – În cazul în care o apă curgătoare, formându-şi un braţ nou, înconjoară terenul unui proprietar riveran, el rămâne proprietar asupra insulei astfel create.

Albiile părăsite de apele curgătoare


Art.592 – Albia părăsită de o apă curgătoare care şi-a format un nou curs va avea regimul juridic stabilit în legea specială.


Accesiunea naturală asupra animalelor


Art.593 – (1) Animalele domestice rătăcite pe terenul altuia revin acestuia din urmă dacă proprietarul nu le revendică în termen de două luni de la data declaraţiei făcute la primărie de către proprietarul terenului.

(2) Porumbeii, iepurii, peştii şi alte asemenea animale care trec pe fondul altui proprietar aparţin acestuia cât timp rămân pe fond, cu excepţia cazului în care trecerea a fost provocată prin fraudă sau prin artificii.

(3) Roiul de albine trecut pe terenul altuia revine proprietarului acestuia numai dacă proprietarul roiului nu îl urmăreşte sau încetează să îl urmărească timp de două zile.

Secţiunea a 3-a

Accesiunea imobiliară artificială


§.1 Dispoziţii comune


Dobândirea lucrării de către proprietarul imobilului


Art.594 - (1) Construcţiile, plantaţiile şi orice alte lucrări efectuate asupra unui imobil, denumite în continuare „lucrări”, revin proprietarului acelui imobil dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel.

(2) Dreptul de proprietate asupra lucrării se naşte în favoarea proprietarului imobilului din momentul începerii lucrării, pe măsura realizării ei, dacă prin lege sau act juridic nu se prevede altfel.


Categorii de lucrări


Art.595 – (1) Lucrările pot fi autonome sau adăugate, cu caracter durabil sau provizoriu.

(2) Lucrările autonome sunt construcţiile, plantaţiile şi orice alte lucrări cu caracter de sine stătător realizate asupra unui imobil.

(3) Lucrările adăugate nu au caracter de sine stătător. Ele pot fi:

a) necesare, atunci când în lipsa acestora imobilul ar pieri sau s-ar deteriora;

b) utile, atunci când sporesc valoarea economică a imobilului;

c) voluptuare, atunci când sunt făcute pentru simpla plăcere a celui care le-a realizat, fără a spori valoarea economică a imobilul.


Prezumţii în favoarea proprietarului imobilului


Art.596 – (1) Orice lucrare este prezumată a fi făcută de proprietarul imobilului, cu cheltuiala sa şi că este a lui, până la proba contrară.

(2) Proba contrară se poate face când s-a constituit un drept de superficie, când proprietarul imobilului nu şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra lucrării noi sau în alte cazuri prevăzute de lege.

§.2 Realizarea lucrării cu materialele altuia


Regim juridic


Art.597 - (1) În cazul în care a realizat lucrarea cu materialele altuia, proprietarul imobilului devine proprietarul lucrării, neputând fi obligat la desfiinţarea acesteia şi nici la restituirea materialelor întrebuinţate.

(2) Proprietarul materialelor are numai dreptul la contravaloarea materialelor, precum şi la repararea, în condiţiile legii, a oricăror alte prejudicii cauzate.

§.3 Realizarea unei lucrări autonome asupra imobilului altuia


Lucrări autonome cu caracter durabil efectuate cu bună-credinţă


Art.598 – În cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil este de bună-credinţă, proprietarul imobilului are dreptul:

a) să ceară instanţei să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, plătind, la alegerea sa, autorului lucrării, fie valoarea materialelor şi a manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării sau

b) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulaţie pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.


Lucrări autonome cu caracter durabil efectuate cu rea-credinţă


Art.599 - (1) În cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil este de rea-credinţă, proprietarul imobilului are dreptul:

a) să ceară instanţei să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, cu plata, la alegerea sa, către autorul lucrării, a ½ din valoarea materialelor şi a manoperei ori din sporul de valoare adus imobilului sau

b) să ceară obligarea autorului lucrării la desfiinţarea acesteia sau

c) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulaţie pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.

(2) Desfiinţarea lucrării se face, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, pe cheltuiala autorului acesteia, care este ţinut, totodată, să repare orice prejudicii cauzate, inclusiv pentru lipsa de folosinţă.

§.4 Realizarea unei lucrări adăugate asupra imobilului altuia


Lucrări adăugate necesare

Art.600 – (1) Proprietarul imobilului dobândeşte dreptul de proprietate asupra lucrării adăugate necesare din momentul efectuării acesteia, plătind autorului cheltuielile rezonabile făcute de acesta, chiar dacă imobilul nu mai există.

(2) În cazul în care lucrarea a fost efectuată cu rea-credinţă, din suma datorată de proprietarul imobilului se va putea deduce valoarea fructelor imobilului diminuată cu costurile necesare obţinerii acestora.


Lucrări adăugate utile


Art.601 – (1) În cazul în care autorul lucrării utile este de bună-credinţă, proprietarul imobilului devine proprietarul lucrării din momentul efectuării acesteia, cu plata, la alegerea sa:

a) a valorii materialelor şi a manoperei sau

b) a sporului de valoare adus imobilului.

(2) În cazul în care autorul lucrării utile este de rea-credinţă, proprietarul imobilului are dreptul:

a) să devină proprietarul lucrării, fără înscriere în cartea funciară, plătind, la alegerea sa, autorului lucrării fie ½ din valoarea materialelor şi a manoperei, fie ½ din sporul de valoare adus imobilului, sau

b) să ceară obligarea autorului lucrării la desfiinţarea acesteia, cu repunerea imobilului în situaţia anterioară şi plata de daune-interese.

(3) În ambele cazuri, când valoarea lucrării este considerabilă, proprietarul imobilului poate cere obligarea autorului să îl cumpere la valoarea de circulaţie pe care imobilul ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.


Lucrări adăugate voluptuare


Art.602 – (1) În cazul lucrării voluptuare, proprietarul imobilului are dreptul:

a) să devină proprietarul lucrării, fără înscriere în cartea funciară şi fără nicio obligaţie către autorul lucrării;

b) să ceară obligarea autorului de rea-credinţă a lucrării la desfiinţarea acesteia, cu readucerea imobilului în situaţia anterioară şi plata de daune-interese.

(2) Autorul de bună-credinţă al lucrării poate să o ridice înainte de restituirea imobilului către proprietar, cu condiţia de a readuce imobilul în situaţia anterioară.

§. 5 Înţelesul unor termeni


Noţiunea de autor al lucrării


Art.603 – Drepturile şi obligaţiile prevăzute pentru autorul lucrării nu sunt aplicabile decât aceluia care a realizat lucrarea pentru sine.

Buna-credinţă a autorului lucrării


Art.604 - (1) Autorul lucrării este de bună-credinţă dacă se întemeiază fie pe cuprinsul cărţii funciare în care, la data realizării lucrării, era înscris ca proprietar al imobilului, fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea funciară, dacă, în ambele cazuri, nu rezulta din cartea funciară şi nu a cunoscut pe nicio altă cale viciul titlului său.

(2) Cu toate acestea, nu poate invoca buna credinţă cel care construieşte în lipsa sau cu nerespectarea autorizaţiilor cerute de lege.

(3) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) sunt aplicabile şi autorului lucrării care se întemeiază pe un drept de superficie sau pe orice alt drept care, potrivit legii, îi permite, realizând o lucrare asupra imobilului altuia, să devină proprietarul acesteia.

§.6 Dispoziţii speciale


Lucrări realizate parţial asupra imobilului autorului


Art.605 - (1) În cazul lucrării cu caracter durabil realizate cu bună-credinţă parţial asupra imobilului autorului şi parţial pe terenul proprietarului vecin, acesta din urmă poate cere înscrierea într-o nouă carte funciară a unui drept de coproprietate al vecinilor asupra imobilului rezultat, incluzând terenul aferent, în raport cu valoarea contribuţiei fiecăruia.

(2) Dacă lucrarea a fost realizată cu rea-credinţă, proprietarul terenului vecin poate opta între a cere ridicarea lucrării de pe teren, cu obligarea autorului acesteia la plata de daune-interese, dacă este cazul, şi a cere înscrierea în cartea funciară a unui drept de coproprietate al vecinilor. La stabilirea cotelor-părţi, se va ţine seama de valoarea terenului proprietarului vecin şi de ½ din valoarea contribuţiei autorului lucrării.

(3) În caz de neînţelegere între părţi, instanţa de judecată va stabili valoarea contribuţiei fiecăreia la imobilul rezultat, respectiv a cotelor-părţi din dreptul de proprietate.


Lucrări provizorii


Art.606 – Când lucrarea are caracter provizoriu, în absenţa unei înţelegeri contrare, autorul ei va fi obligat să o desfiinţeze, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, şi, dacă este de rea-credinţă, să plătească despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, inclusiv pentru lipsa de folosinţă.


Înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară

Art.607 – Ori de câte ori dobândirea dreptului de proprietate, exclusivă sau pe cote-părţi, este condiţionată, potrivit reglementărilor din această secţiune, de înscrierea în cartea funciară, înscrierea se face în temeiul convenţiei părţilor sau, după caz, al hotărârii judecătoreşti.


Dreptul autorului lucrării la ridicarea materialelor

Art.608 – (1) Până la data încheierii convenţiei sau a introducerii acţiunii de către cel îndreptăţit la înscrierea în cartea funciară, autorul lucrării îşi poate ridica materialele.

(2) Dacă lucrarea a fost efectuată cu rea-credinţă, autorul acesteia va putea fi obligat, dacă este cazul, la plata de daune-interese.

Reguli privind exercitarea dreptului autorului lucrării la indemnizaţie


Art.609 – (1) Prescripţia dreptului la acţiune al autorului lucrării privind plata indemnizaţiei nu curge cât timp el este lăsat de proprietar să deţină imobilul.

(2) Autorul lucrării de bună-credinţă are, în condiţiile art.2395, un drept de ipotecă legală asupra imobilului până la plata indemnizaţiei.


Reguli privind obligarea autorului lucrării la cumpărarea imobilului


Art.610 – (1) Ori de câte ori proprietarul optează pentru obligarea autorului lucrării la cumpărarea imobilului, în absenţa înţelegerii părţilor, proprietarul poate cere instanţei judecătoreşti stabilirea preţului şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare.

(2) Proprietarul iniţial al imobilului are un drept de ipotecă legală asupra acestuia pentru plata preţului de către autorul lucrării.


Pasivitatea proprietarului pe durata realizării lucrării


Art.611 – Autorul lucrării de rea-credinţă nu poate să opună proprietarului terenului pasivitatea pe care ar fi vădit-o pe durata realizării lucrării.

Autorul lucrării care foloseşte materialele altuia


Art.612 – Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru dobândirea bunurilor mobile prin posesia de bună-credinţă, cel care realizează o lucrare asupra imobilului altuia folosind materialele unui terţ este obligat la plata contravalorii materialelor, precum şi la repararea, în condiţiile legii, a oricăror alte prejudicii cauzate.


Stabilirea indemnizaţiei sau a despăgubirii


Art.613 – Ori de câte ori, în aplicarea unei dispoziţii din prezenta secţiune, instanţa este învestită să stabilească întinderea indemnizaţiei sau a despăgubirii, ea va ţine seama de valoarea de circulaţie a bunului calculată la data hotărârii judecătoreşti.


Cazuri speciale de accesiune


Art.614 – (1) Titularul dreptului de superficie ori al altui drept real asupra imobilului altuia care îi permite să dobândească proprietatea asupra lucrării realizate asupra acelui imobil va avea, în caz de accesiune, în mod corespunzător, drepturile şi obligaţiile reglementate pentru proprietarul imobilului, dacă nu s-a prevăzut altfel în momentul constituirii dreptului real.

(2) Dispoziţiile art.599 şi 605 alin.(2) se aplică, în mod corespunzător, şi lucrărilor autonome cu caracter durabil efectuate de titularul unui drept real asupra imobilului altuia care nu îi permite să dobândească proprietatea asupra lucrării realizate asupra acelui imobil.

(3) Pentru lucrările adăugate efectuate de titularul unui drept real asupra imobilului altuia care nu îi permite să dobândească proprietatea lucrării realizate asupra acelui imobil se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art.733, în lipsa unei prevederi contrare.


Lucrări efectuate de un detentor precar


Art.615 – (1) Lucrările făcute de un detentor precar sunt supuse, în mod corespunzător, regulilor aplicabile posesorului de rea-credinţă.

(2) Detentorul precar nu poate fi însă obligat să cumpere imobilul.


Secţiunea a 4-a

Accesiunea mobiliară


Accesiunea mobiliară

Art.616 - (1) Bunul mobil produs cu materialele altuia aparţine celui care l-a confecţionat sau, după caz, proprietarului materialelor, în funcţie de raportul dintre manoperă şi valoarea materialelor, determinat la data confecţionării bunului.

(2) Proprietarul bunului datorează despăgubiri egale cu valoarea manoperei sau, după caz, cu valoarea materialelor.

Raportul dintre valoarea manoperei şi valoarea materialelor


Art.617 - În toate cazurile în care valoarea materialelor este egală cu manopera sau există o diferenţă nesemnificativă, proprietatea asupra bunului este comună şi se exercită în condiţiile Secţiunii a 2-a a Capitolului V din prezentul titlu.

Unirea a două bunuri mobile


Art.618 - În cazul în care se unesc două bunuri mobile având proprietari diferiţi, fiecare poate pretinde separarea bunurilor dacă prin aceasta celălalt proprietar nu ar suferi un prejudiciu mai mare de o zecime din valoarea bunului său.

Reguli aplicabile în cazul imposibilităţii de separare a bunurilor unite


Art.619 - Dacă nu se poate obţine separarea bunurilor mobile unite sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziţiile art.616 şi 617.


CAPITOLUL III

Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată


Secţiunea 1

Limite legale


§.1 Dispoziţii comune

Interesul public şi interesul privat


Art.620 - (1) Legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate fie în interes public, fie în interes privat.

(2) Limitele legale în interes privat pot fi agravate, modificate ori desfiinţate temporar prin acordul părţilor. Pentru opozabilitate faţă de terţi este necesară îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.

Reguli privind protecţia mediului şi buna vecinătate


Art.621 - Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

§. 2 Folosirea apelor


Reguli privind curgerea firească a apelor


Art.622 - (1) Proprietarul fondului inferior nu poate împiedica în nici un fel curgerea firească a apelor provenite de pe fondul superior.

(2) Dacă această curgere cauzează prejudicii fondului inferior, proprietarul acestuia poate cere autorizarea justiţiei spre a face pe fondul său lucrările necesare schimbării direcţiei apelor, suportând toate cheltuielile ocazionate.

(3) La rândul său, proprietarul fondului superior este obligat să nu efectueze nici o lucrare de natură să agraveze situaţia fondului inferior.


Reguli privind curgerea provocată a apelor


Art.623 - (1) Proprietarul fondului inferior nu poate împiedica nici curgerea provocată de proprietarul fondului superior sau de alte persoane, aşa cum este cazul apelor care ţâşnesc pe acest din urmă fond datorită unor lucrări subterane întreprinse de proprietarul acestuia, al apelor provenite din secarea terenurilor mlăştinoase, al apelor folosite într-un scop casnic, agricol sau industrial, însă numai dacă această curgere precedă vărsarea într-un curs de apă sau într-un şanţ.

(2) În acest caz, proprietarul fondului superior este obligat să aleagă calea şi mijloacele de scurgere de natură să aducă prejudicii minime fondului inferior, rămânând dator la plata unei despăgubiri juste şi prealabile către proprietarul acestui din urmă fond.

(3) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică atunci când pe fondul inferior se află o construcţie, împreună cu grădina şi curtea aferentă, sau un cimitir.


Cheltuieli referitoare la irigaţii


Art.624 – (1) Proprietarul care vrea să folosească pentru irigarea terenului său apele naturale şi artificiale de care poate dispune în mod efectiv, are dreptul ca, pe cheltuiala sa exclusivă, să facă pe terenul riveranului opus lucrările necesare pentru captarea apei.

(2) Dispoziţiile art.623 alin.(2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.


Obligaţia proprietarului căruia îi prisoseşte apa


Art.625 – (1) Proprietarul căruia îi prisoseşte apa pentru necesităţile curente este obligat ca, în schimbul unei juste şi prealabile despăgubiri, să ofere acest surplus pentru proprietarul care nu şi-ar putea procura apa necesară pentru fondul său decât cu o cheltuială excesivă.

(2) Proprietarul nu poate fi scutit de obligaţia prevăzută la alin.(1) pretinzând că ar putea acorda surplusului de apă o altă destinaţie decât satisfacerea necesităţilor curente. El poate însă cere despăgubiri suplimentare proprietarului aflat în nevoie, cu condiţia de a dovedi existenţa reală a destinaţiei pretinse.

Întrebuinţarea izvoarelor


Art.626 – (1) Proprietarul poate acorda orice întrebuinţare izvorului ce ar exista pe fondul său, sub rezerva de a nu aduce atingere drepturilor dobândite de proprietarul fondului inferior.

(2) Proprietarul fondului pe care se află izvorul nu poate să-i schimbe cursul dacă prin această schimbare ar lipsi locuitorii unei localităţi de apa necesară pentru satisfacerea nevoilor curente.


Despăgubiri datorate proprietarului izvorului


Art.627 – (1) Proprietarul izvorului poate cere repararea prejudiciilor cauzate de persoana care, prin lucrările efectuate, a secat, a micşorat ori a alterat apele sale.

(2) Dacă starea de fapt o permite, proprietarul poate pretinde restabilirea situaţiei anterioare atunci când apa era indispensabilă pentru exploatarea fondului său.


Reguli speciale privind folosirea apelor


Art.628 - Dispoziţiile prezentului paragraf se completează cu reglementările speciale în materia regimului apelor.

§3. Picătura streşinii


Picătura streşinii


Art.629 – Proprietarul este obligat să îşi facă streaşina casei sale astfel încât apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin.

§4. Distanţa şi lucrările intermediare cerute pentru anumite construcţii, lucrări şi plantaţii


Distanţa minimă faţă de linia de hotar


Art.630 - Orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanţe minime faţă de linia de hotar, conform legii, regulamentului de urbanism sau, în lipsă, obiceiului locului, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin.


Sancţiuni


Art.631 - (1) În lipsa unor dispoziţii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de cel puţin doi metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de doi metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii.

(2) În caz de nerespectare a distanţei, proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălţimea cuvenită, a arborilor, plantaţiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.

(3) Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparţinând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum şi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său.

§5. Vederea asupra proprietăţii vecinului


Fereastra sau deschiderea în zidul comun


Art.632 - Nu este permis să se facă fereastră sau deschidere în zidul comun.


Distanţa minimă pentru fereastra de vedere


Art.633 - (1) Este obligatorie păstrarea unei distanţe de cel puţin doi metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit, aparţinând proprietarului vecin, şi fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond.

(2) Vederile piezişe spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru.

(3) Distanţa se calculează de la punctul cel mai apropiat de linia de hotar, existent pe faţa zidului în care s-a deschis vederea sau, după caz, pe linia exterioară a balconului, până la linia de hotar.


Fereastra de lumină


Art.634 – Dispoziţiile art.633 nu exclud dreptul proprietarului de a-şi deschide, fără limită de distanţă, ferestre de lumină dacă sunt astfel construite încât să împiedice vederea spre fondul învecinat.

§6. Dreptul de trecere


Dreptul de trecere


Art.635 – (1) Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să ceară trecerea pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.

(2) Trecerea trebuie să se facă în condiţii de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică. Proprietarul fondului înfundat este obligat la plata unei juste despăgubiri.

(3) Dreptul de trecere este imprescriptibil. El se stinge în momentul în care fondul dominant dobândeşte un alt acces la calea publică.


Exercitarea dreptului de trecere în situaţii speciale


Art.636 – (1) Dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, împărţeală sau dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.

(2) Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta poate fi stabilită numai cu consimţământul proprietarului fondului care are acces la calea publică şi cu plata dublului despăgubirii.


Întinderea şi modul de stabilire a servituţii de trecere


Art.637 – Întinderea şi modul de exercitare a servituţii de trecere sunt determinate prin înţelegerea părţilor, prin hotărâre judecătorească sau printr-o folosinţă continuă pe timp de zece ani.

Prescripţia acţiunii în despăgubire şi restituirea despăgubirii încasate


Art.638 – (1) Termenul de prescripţie pentru dreptul la acţiunea în despăgubire pe care o are proprietarului fondului aservit împotriva proprietarului fondului dominant începe să curgă din momentul stabilirii servituţii de trecere.

(2) În cazul în care încetează dreptul de trecere, proprietarul fondului aservit este dator să restituie despăgubirea încasată, cu deducerea pagubei suferite în raport cu durata efectivă a servituţii.

§7. Alte limite legale

Dreptul de trecere pentru utilităţi


Art.639 – (1) Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a firelor electrice subterane ori aeriene, precum şi a oricăror alte instalaţii sau materiale ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeaşi zonă.

(2) Această obligaţie subzistă numai pentru situaţia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.

(3) În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă este vorba despre utilităţi noi, despăgubirea trebuie să fie şi prealabilă.

(4) Clădirile, curţile şi grădinile acestora sunt exceptate de la această servitute, dacă ea are ca obiect conducte şi canale, subterane, în cazul în care acestea sunt utilităţi noi.


Dreptul de trecere pentru efectuarea unor lucrări


Art.640 – (1) De asemenea, proprietarul este obligat să permită folosirea fondului său pentru efectuarea unor lucrări necesare fondului învecinat, precum şi accesul vecinului pe terenul său pentru tăierea crengilor şi culegerea fructelor, în schimbul unei despăgubiri dacă este cazul.

(2) Dispoziţiile art.639 alin.(2) sunt aplicabile.


Dreptul de trecere pentru reintrarea în posesie


Art.641 - (1) Proprietarul unui fond nu poate împiedica accesul altuia pentru a redobândi posesia unui bun al său, ajuns întâmplător pe fondul respectiv, dacă a fost înştiinţat în prealabil.

(2) În toate cazurile, proprietarul fondului are dreptul la o justă despăgubire pentru prejudiciile ocazionate de reintrarea în posesie, precum şi pentru cele pe care bunul le-a cauzat fondului.


Starea de necesitate


Art.642 – (1) În cazul în care o persoană a folosit sau a distrus un bun al altuia pentru a se apăra pe sine ori pe altul de un pericol iminent, proprietarul bunului are dreptul să ceară o despăgubire echitabilă numai de la cel care a fost salvat.

(2) Nu poate pretinde nici o despăgubire proprietarul care a provocat sau a favorizat apariţia pericolului.


Reguli speciale


Art.643 – Îngrădirile cuprinse în prezenta secţiune se completează cu dispoziţiile legilor speciale privind regimul juridic al anumitor bunuri, cum ar fi terenurile şi construcţiile de orice fel, pădurile, bunurile din patrimoniul naţional-cultural, bunurile sacre ale cultelor religioase, precum şi altele asemenea.

Secţiunea a 2-a

Limite convenţionale


Limitarea dreptului de proprietate prin acte juridice


Art.644 - Proprietarul poate să consimtă la limitarea dreptului său prin acte juridice dacă nu încalcă ordinea publică şi bunele moravuri.


Clauza de inalienabilitate. Condiţii. Domeniu de aplicare


Art.645 – (1) Prin convenţie sau testament se poate interzice înstrăinarea unui bun, însă numai pentru o durată de cel mult 75 de ani şi dacă există un interes serios şi legitim.

(2) Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate într-un contract atrage nulitatea întregului contract dacă a fost determinantă la încheierea acestuia. În contractele cu titlu oneros, caracterul determinant se prezumă, până la proba contrară.

(3) Clauza de inalienabilitate este subînţeleasă în convenţiile din care se naşte obligaţia de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă.

(4) Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprită prin stipularea inalienabilităţii.


Condiţii de opozabilitate

Art.646 – (1) Clauza de inalienabilitate nu poate fi invocată împotriva dobânditorilor bunului sau a creditorilor proprietarului care s-a obligat să nu înstrăineze decât dacă este valabilă şi îndeplineşte condiţiile de opozabilitate.

(2) Pentru opozabilitate, clauza de inalienabilitate trebuie să fie supusă formalităţilor de publicitate prevăzute de lege, dacă este cazul.

(3) În cazul bunurilor mobile, sunt aplicabile, în mod corespunzător, regulile prevăzute pentru dobândirea proprietăţii prin posesia de bună-credinţă.

(4) În cazul în care clauza de inalienabilitate a fost prevăzută într-un contract cu titlu gratuit, ea este opozabilă şi creditorilor anteriori ai dobânditorului.

(5) Neîndeplinirea condiţiilor de opozabilitate nu îl lipseşte pe creditorul obligaţiei de a nu înstrăina de dreptul de a pretinde daune-interese proprietarului care nu se conformează acestei obligaţii.


Sancţiuni pentru nerespectarea clauzei de inalienabilitate


Art.647 – (1) Clauza de inalienabilitate nu poate fi invocată împotriva dobânditorilor bunului sau a creditorilor proprietarului care s-a obligat să nu înstrăineze decât dacă este valabilă şi îndeplineşte condiţiile de opozabilitate.

(2) Înstrăinătorul poate să ceară rezoluţiunea contractului în cazul încălcării clauzei de inalienabilitate de către dobânditor.

(3) Atât înstrăinătorul, cât şi terţul, dacă inalienabilitatea s-a stipulat în favoarea acestuia, pot să ceară anularea actului de înstrăinare subsecvent încheiat cu nerespectarea clauzei.

(4) Nu pot fi supuse urmăririi bunurile pentru care s-a stipulat inalienabilitatea, cât timp clauza produce efecte, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Secţiunea a 3-a

Limite judiciare


Depăşirea inconvenientelor normale ale vecinătăţii


Art.648 – (1) Dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său, inconveniente mai mari decât cele normale în relaţiile de vecinătate, instanţa de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum şi la restabilirea situaţiei anterioare atunci când acest lucru este posibil.

(2) În cazul în care prejudiciul cauzat ar fi minor în raport cu necesitatea sau utilitatea desfăşurării activităţii prejudiciabile de către proprietar, instanţa va putea încuviinţa desfăşurarea acelei activităţi. Cel prejudiciat va avea însă dreptul la despăgubiri.

(3) Dacă prejudiciul este iminent sau foarte probabil, instanţa poate să încuviinţeze, pe cale de ordonanţă preşedinţială, măsurile necesare pentru prevenirea pagubei.

CAPITOLUL IV

Proprietatea comună


Secţiunea 1

Dispoziţii generale


Noţiune


Art.649 – Dispoziţiile prezentului capitol se aplică ori ce câte ori, în temeiul unui act juridic sau al altui mod de dobândire prevăzut de lege, dreptul de proprietate privată are doi sau mai mulţi titulari.


Cazuri

Art.650 – (1) Proprietatea comună poate fi proprietate pe cote-părţi (coproprietate) sau în devălmăşie.

(2) Coproprietatea poate fi obişnuită sau forţată.

(3) Coproprietatea forţată nu poate înceta prin partaj judiciar.


Prezumţia de coproprietate


Art.651 - Dacă bunul este stăpânit în comun, coproprietatea se prezumă, până la proba contrară.

Secţiunea a 2-a

Despre coproprietatea obişnuită


Întinderea cotelor-părţi


Art.652 – (1) Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate şi poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulaţie contrară.

(2) Cotele-părţi sunt prezumate a fi egale, până la proba contrară. Dacă bunul a fost dobândit prin act juridic, proba contrară nu se va putea face decât prin înscrisuri.


Repartizarea beneficiilor şi a sarcinilor între coproprietari


Art.653 – Coproprietarii vor împărţi beneficiile şi vor suporta sarcinile coproprietarii, proporţional cu cota lor parte.


Exercitarea în comun a dreptului de folosinţă


Art.654 – (1) Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în măsura în care nu schimbă destinaţia şi nu aduce atingere drepturilor celorlalţi coproprietari.

(2) Cel care, împotriva voinţei celorlalţi proprietari, exercită în mod exclusiv folosinţa bunului comun poate fi obligat la despăgubiri.


Fructele bunului comun


Art.655 – Fructele produse de bunul comun se cuvin tuturor coproprietarilor, proporţional cu cota lor parte.

Dreptul la restituirea cheltuielilor


Art.656 – (1) Coproprietarul care a suportat singur cheltuielile producerii sau culegerii fructelor are dreptul la restituirea acestor cheltuieli de către coproprietari, în proporţie cu cotele lor părţi.

(2) Fructele naturale sau fructele industriale ale bunului comun însuşite de un coproprietar fac parte din masa partajabilă cât timp ele nu au fost consumate ori înstrăinate sau nu au pierit şi pot fi identificate distinct. În caz contrar, coproprietarul interesat are dreptul la despăgubiri, cu excepţia cazului în care fructele au pierit în mod fortuit. Dreptul la acţiunea în despăgubiri este supus prescripţiei, potrivit dreptului comun.

(3) Dreptul de a reclama fructele civile ale bunului comun însuşite de un coproprietar este supus prescripţiei, potrivit dreptului comun.


Modul de folosire a bunului comun


Art.657 - Modul de folosire a bunului comun se stabileşte prin acordul coproprietarilor, iar în caz de neînţelegere, prin hotărâre judecătorească.


Actele de conservare


Art.658 – Fiecare coproprietar poate să facă acte de conservare cu privire la bunul comun fără acordul celorlalţi coproprietari.


Actele de administrare şi de dispoziţie


Art.659 – (1) Actele de administrare, precum încheierea sau denunţarea unor contracte de locaţiune, cesiunile de venituri imobiliare şi altele asemenea cu privire la bunul comun pot fi făcute numai cu acordul majorităţii coproprietarilor şi a cotelor-părţi.

(2) Actele de administrare care limitează în mod substanţial posibilitatea unui coproprietar de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte ori care impun acestuia o sarcină excesivă prin raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de către ceilalţi coproprietari nu vor putea fi efectuate decât cu acordul acestuia.

(3) Coproprietarul sau coproprietarii interesaţi pot cere instanţei să suplinească acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil menţinerii utilităţii sau valorii bunului.

(4) Orice acte juridice de dispoziţie cu privire la bunul comun, actele de folosinţă cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare şi locaţiunile încheiate pe termen mai mare de trei ani, precum şi actele care urmăresc exclusiv înfrumuseţarea bunului nu se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor. Orice act juridic cu titlu gratuit va fi considerat act de dispoziţie.


Sancţiuni


Art.660 – (1) Actele juridice făcute cu nerespectarea regulilor prevăzute la art.659 sunt inopozabile coproprietarului care nu a consimţit, expres ori tacit, la încheierea actului.

(2) Coproprietarului vătămat i se recunoaşte dreptul ca, înainte de împărţeală, să exercite acţiunile posesorii împotriva terţului care ar fi intrat în posesia bunului comun în urma încheierii actului. În acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor coproprietarilor, cu daune-interese, dacă este cazul, în sarcina celor care au participat la încheierea actului.


Acţiunile în justiţie


Art.661 – (1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în orice acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare.

(2) Hotărârile judecătoreşti pronunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătoreşti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalţi coproprietari.

(3) Când acţiunea nu este introdusă de toţi coproprietarii, pârâtul poate cere instanţei de judecată introducerea în cauză a celorlalţi coproprietari în calitate de reclamanţi, în termenul şi condiţiile prevăzute în Codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.


Contractele de administrare a coproprietăţii


Art.662 – (1) Se poate deroga de la dispoziţiile art.653, 654 alin.(1) şi (2), 659 şi 660 alin.(1) printr-un contract de administrare a coproprietăţii încheiat cu acordul tuturor coproprietarilor.

(2) În cazul în care oricare dintre coproprietari denunţă contractul de administrare, acesta îşi încetează existenţa, rămânând aplicabile regulile din prezenta secţiune.

(3) În cazul în care, printre bunurile aflate în coproprietate, se află şi bunuri imobile, contractele de administrare a coproprietăţii şi declaraţiile de denunţare a acestora vor fi notate în cartea funciară, la cererea oricăruia dintre coproprietari.


Reguli aplicabile în cazul cotitularilor altor drepturi reale


Art.663 – Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi în cazul exercitării împreună, de către două sau mai multe persoane, a unui alt drept real principal.

Secţiunea a 3-a

Coproprietatea forţată


§.1 Dispoziţii comune


Cazuri de coproprietate forţată


Art.664 – Se află în coproprietate forţată:

1. bunurile prevăzute în art.667, 678, 704 şi 1151;

2. bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine, situate pe linia de hotar între acestea, cum sunt potecile, fântânile, drumurile şi izvoarele;

3. bunurile comune afectate utilizării a două sau mai multe fonduri, cum ar fi o centrală termică sau alte instalaţii care deservesc două sau mai multe clădiri, un drum comun într-un cartier de locuinţe sau alte asemenea bunuri;

4. orice alt bun comun prevăzut de lege.


Regim juridic general


Art.665 – (1) Fiecare coproprietar poate exercita folosinţa bunului comun, cu condiţia să respecte destinaţia acestuia şi să permită exercitarea folosinţei de către ceilalţi coproprietari.

(2) Când bunul comun are caracter accesoriu în raport cu un bun principal, fiecare coproprietar poate să dispună cu privire la cota sa parte din dreptul de proprietate asupra bunului comun numai odată cu exercitarea dreptului de dispoziţie asupra bunului principal.

(3) Cheltuielile pentru întreţinerea şi conservarea bunului comun se suportă în mod proporţional cu cota parte din drept a fiecărui coproprietar. Când bunul comun are caracter accesoriu, în absenţa unei convenţii contrare, cota-parte din drept a fiecărui coproprietar se stabileşte în funcţie de întinderea bunului principal.

§.2 Coproprietatea asupra părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente


I. Părţile comune


Noţiune


Art.666 – (1) Dacă într-o clădire există spaţii cu destinaţie de locuinţă sau cu altă destinaţie având proprietari diferiţi, părţile din clădire care, fiind destinate întrebuinţării spaţiilor respective, nu pot fi folosite decât în comun sunt obiectul unui drept de coproprietate forţată.

(2) Părţile comune sunt bunuri accesorii în raport cu spaţiile locative, care constituie bunurile principale în sensul art.563.


Părţile comune


Art.667 - Sunt considerate părţi comune, în măsura în care prin lege ori prin act juridic nu se prevede altfel:

a) terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafaţa construită cât şi din cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinaţiei construcţiei, pentru a asigura exploatarea normală a acesteia; pentru excedent, proprietarii sunt titularii unei coproprietăţi obişnuite;

b) fundaţia, curtea interioară, structura de rezistenţă, acoperişul, terasele, coşurile de fum, scările şi casa scărilor, holurile, pivniţele şi subsolurile, rezervoarele de apă, centralele termice proprii şi ascensoarele;

c) canalele pluviale, paratrăsnetele, antenele colective, instalaţiile de telefon, instalaţiile electrice, conductele de apă, de încălzire şi de gaze până la punctul de distribuţie către părţile aflate în proprietate exclusivă, precum şi alte asemenea părţi;

d) alte bunuri care, potrivit legii sau voinţei părţilor, sunt în folosinţă comună.


Atribuirea în folosinţa exclusivă a părţilor comune


Art.668 - (1) Părţile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosinţă exclusivă numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalţi coproprietari.

(2) Decizia de atribuire în folosinţă exclusivă trebuie adoptată cu o majoritate de ¾ din numărul coproprietarilor şi al cotelor-părţi. În clădirile unde sunt constituite asociaţii de proprietari, decizia se adoptă de către adunarea generală, cu aceeaşi majoritate.

Actele juridice privind cotele-părţi

Art.669 – Cota-parte din dreptul de proprietate asupra părţilor comune are caracter accesoriu în raport cu dreptul de proprietate asupra spaţiului din clădire care constituie bunul principal; înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părţi nu se va putea face decât odată cu dreptul asupra spaţiului care constituie bunul principal.


Stabilirea cotelor-părţi


Art.670 – În lipsa unei stipulaţii contrare existente în titlurile de proprietate, cotele-părţi se stabilesc prin raportarea fiecărui spaţiu locativ la totalul spaţiilor locative din clădire.

II Drepturile şi obligaţiile coproprietarilor


Exercitarea dreptului de folosinţă


Art.671 – Fiecare coproprietar poate folosi, în condiţiile acordului de asociere, atât spaţiul care constituie bunul principal, cât şi părţile comune, fără a aduce atingere drepturilor celorlalţi proprietari şi fără a schimba destinaţia clădirii.


Cheltuielile legate de întreţinerea, repararea şi exploatarea părţilor comune

Art.672 – (1) În lipsă de prevedere legală sau înţelegere contrară, fiecare coproprietar suportă cheltuielile legate de întreţinerea, repararea şi exploatarea părţilor comune, în proporţie cu cota sa parte.

(2) Cu toate acestea, cheltuielile legate de părţile comune folosite exclusiv de către unii dintre coproprietari cad în sarcina acestora din urmă.


Obligaţia de menţinere a clădirii în stare bună


Art.673 – Proprietarul este obligat să asigure întreţinerea spaţiului care constituie bunul principal, astfel încât clădirea să se menţină în stare bună.


Obligaţia de a permite accesul în spaţiile care constituie bunurile principale


Art.674 – (1) Coproprietarii sunt obligaţi să permită accesul în spaţiile care constituie bunuri principale pentru efectuarea lucrărilor necesare conservării clădirii şi întreţinerii părţilor comune.

(2) În această situaţie, pentru prejudiciile cauzate, ei vor fi despăgubiţi de către asociaţia de proprietari, sau, după caz, de către proprietarul în interesul căruia au fost efectuate lucrările.


Reguli aplicabile în cazul distrugerii clădirii


Art.675 – În cazul în care clădirea a fost distrusă în întregime ori într-o proporţie mai mare de jumătate din valoarea ei, orice coproprietar poate, în lipsa unei înţelegeri contrare, să solicite vânzarea la licitaţie publică a terenului şi a materialelor de construcţie care au rezultat.


Reguli aplicabile în cazul distrugerii unei părţi mai mici din clădire


Art.676 – În caz de distrugere a unei părţi mai mici, proprietarii vor contribui la refacerea părţilor comune, proporţional cu cotele-părţi. Dacă unul sau mai mulţi coproprietari nu doresc să participe la refacere, ei sunt obligaţi să cedeze drepturile lor celorlalţi coproprietari. Preţul se stabileşte de părţi ori, în caz de neînţelegere, de către instanţa judecătorească.

III. Asociaţia de proprietari


Constituirea asociaţiilor de proprietari


Art.677 – În cazul clădirilor cu mai multe etaje sau apartamente, se constituie asociaţia de proprietari care se organizează şi funcţionează în condiţiile legii.

§.3 Coproprietatea asupra despărţiturilor comune


Prezumţia de coproprietate asupra despărţiturilor comune


Art.678 – (1) Orice zid, şanţ sau altă despărţitură între două fonduri aflate în intravilan este prezumată a fi în proprietatea comună a vecinilor, dacă nu rezultă contrariul din titlul de proprietate, dintr-un semn de necomunitate ori dacă proprietatea comună nu a devenit proprietate exclusivă prin uzucapiune, în condiţiile legii.

(2) Dispoziţiile art.669 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Semne de necomunitate


Art.679 - (1) Există semn de necomunitate a zidului atunci când culmea acestuia este dreaptă şi perpendiculară spre un fond şi înclinată spre celălalt fond. Zidul este prezumat a fi în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului către care este înclinată coama zidului.

(2) Există semn de necomunitate a şanţului atunci când pământul este aruncat ori înălţat exclusiv pe o parte a şanţului. Şanţul este prezumat a fi în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului pe care este aruncat pământul.

(3) Vor fi considerate semne de necomunitate orice alte semne care fac să se prezume că zidul a fost construit exclusiv de unul dintre proprietari.


Obligaţia de construire a despărţiturilor comune


Art.680 – (1) Oricare dintre vecini poate obliga pe proprietarii fondurilor învecinate să contribuie la construirea unei despărţituri comune.

(2) În lipsa unor dispoziţii legale, a regulamentului de urbanism sau a obiceiului locului, înălţimea zidului comun va fi stabilită de părţi, dar fără a depăşi 2 metri, socotindu-se şi coama zidului.


Cheltuielile de întreţinere şi reparare a despărţiturilor comune

Art.681 – (1) Coproprietarii sunt ţinuţi să suporte cheltuielile ocazionate de întreţinerea şi repararea despărţiturii comune, proporţional cu dreptul fiecăruia.

(2) Cu toate acestea, fiecare coproprietar poate să nu participe la cheltuielile de întreţinere şi reparare, renunţând la dreptul său de proprietate asupra despărţiturii comune, dispoziţiile în materie de carte funciară fiind aplicabile. Coproprietarul nu va putea fi apărat de a participa la cheltuieli, în cazul în care are o construcţie sprijinită de zidul comun ori în cazul în care trage un alt folos din exploatarea despărţiturii comune.


Construcţii şi instalaţii aflate în legătură cu zidul comun


Art.682 – (1) Oricare dintre coproprietari are dreptul să sprijine construcţii ori să instaleze grinzi în zidul comun cu obligaţia de a lăsa 6 centimetri spre celălalt coproprietar şi fără a afecta dreptul acestuia de a sprijini construcţiile sale ori de a instala propriile grinzi în zidul comun.

(2) Un coproprietar va avea dreptul de a scurta grinzile puse de vecinul său până în jumătatea zidului, în cazul în care ar dori să instaleze el însuşi grinzi ori să construiască un coş de fum în acelaşi loc.


Înălţarea zidului comun


Art.683 – (1) Oricare dintre coproprietari poate să înalţe zidul, cu îndatorirea de a suporta singur cheltuielile de înălţare peste limita zidului comun, precum şi cheltuielile de reparare a părţii comune a zidului ca urmare a înălţării acestuia.

(2) În cazul în care zidul nu poate rezista înălţării, proprietarul care doreşte să facă această înălţare este dator să reconstruiască zidul în întregime luând din fondul său suprafaţa pentru a asigura grosimea necesară zidului nou ridicat.

(3) Vecinul care nu a contribuit la înălţare poate dobândi coproprietatea, plătind jumătate din valoarea actualizată a materialelor şi manoperei folosite, precum şi, dacă este cazul, jumătate din valoarea terenului întrebuinţat pentru îngroşarea zidului.


Dobândirea coproprietăţii asupra despărţiturilor


Art.684 – Vecinul care nu a contribuit la realizarea despărţiturii comune poate dobândi coproprietatea despărţiturii, plătind jumătate din valoarea actualizată a materialelor şi manoperei folosite şi, după caz, jumătate din valoarea terenului pe care despărţitura a fost construită. Dispoziţiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.

Secţiunea a 4-a

Proprietatea comună în devălmăşie


Proprietatea comună în devălmăşie


Art.685 – Există proprietate devălmaşă atunci când, prin efectul legii sau în temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate aparţine concomitent mai multor persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părţi determinate din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune.

Regulile aplicabile proprietăţii devălmaşe


Art.686 – (1) Dacă se naşte prin efectul legii, proprietatea devălmaşă este supusă dispoziţiilor acelei legi, care se completează, în mod corespunzător, cu cele privind regimul comunităţii legale.

(2) În cazul în care izvorul devălmăşiei este un act juridic, dispoziţiile privitoare la regimul comunităţii legale se aplică în mod corespunzător.

Secţiunea a 5-a

Partajul


Imprescriptibilitatea acţiunii de împărţeală


Art.687 – Încetarea coproprietăţii prin partaj poate fi cerută oricând dacă nu s-a stabilit altfel prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.

Felurile partajului


Art.688 – Partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre judecătorească, în condiţiile legii.


Împărţeala părţilor comune ale clădirilor


Art.689 – (1) Partajul este inadmisibil în cazurile prevăzute de Secţiunile a 3-a şi a 4-a din prezentul capitol, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) Cu toate acestea, partajul poate fi cerut în cazul părţilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente atunci când aceste părţi încetează de a mai fi destinate folosinţei comune.

(3) În cazul proprietăţii periodice şi a celorlalte cazuri de coproprietate forţată, partajul este posibil numai prin bună învoială.


Convenţiile privitoare la amânarea împărţelii


Art.690 – Convenţiile privind amânarea împărţelii nu pot fi încheiate pentru o perioadă mai mare de cinci ani. În cazul imobilelor, convenţiile trebuie încheiate în formă autentică şi supuse formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.

Amânarea împărţelii prin hotărâre judecătorească


Art.691 – De asemenea, instanţa poate dispune, pentru cel mult un an, amânarea împărţelii pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor celorlalţi coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii este înlăturat înainte de împlinirea termenului, instanţa, la cererea părţii interesate, va reveni asupra măsurii.


Condiţii speciale privind capacitatea de exerciţiu


Art.692 – Dacă un coproprietar este lipsit de capacitatea de exerciţiu ori are capacitate de exerciţiu restrânsă, partajul va putea fi făcut prin bună învoială numai cu autorizare instanţei tutelare, precum şi, dacă este cazul, a ocrotitorului legal.


Inadmisibilitatea partajului în cazul uzucapiunii


Art.693 – Partajul poate fi cerut chiar atunci când unul dintre coproprietari a folosit exclusiv bunul, afară de cazul când acesta l-a uzucapat, în condiţiile legii.


Reguli privitoare la modul de împărţire


Art.694 – (1) Partajul bunurilor comune se va face în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar.

(2) Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face într-unul din următoarele moduri:

a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora;

b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.


Datoriile născute în legătură cu bunul comun

Art.695 - (1) Oricare dintre coproprietari poate cere stingerea datoriilor născute în legătură cu coproprietatea şi care sunt scadente ori devin scadente în cursul anului în care are loc partajul.

(2) Suma necesară pentru stingerea acestor obligaţii va fi preluată, în lipsa unei stipulaţii contrare, din preţul vânzării bunului comun cu ocazia partajului şi va fi suportată de către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia.


Executarea silită privitoare la bunul comun


Art.696 - (1) Creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun sau pot cere instanţei împărţeala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra părţii de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.

(2) În cazul vânzării silite a unei cote-părţi din dreptul de proprietate asupra unui bun, executorul judecătoresc va notifica pe ceilalţi coproprietari cu cel puţin 2 săptămâni înainte de data stabilită pentru vânzare, înştiinţându-i despre ziua, ora şi locul licitaţiei. La preţ egal, coproprietarii vor fi preferaţi la adjudecarea cotei-părţi.

(3) Creditorii care au un drept de garanţie asupra bunului comun ori cei a căror creanţă s-a născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestuia au dreptul să urmărească silit bunul, în mâinile oricui s-ar găsi, atât înainte, cât şi după partaj.

(4) Convenţiile de suspendare a împărţelii pot fi opuse creditorilor numai dacă, înainte de naşterea creanţelor, au dobândit dată certă în cazul bunurilor mobile sau au fost autentificate şi au fost îndeplinite formalităţile de publicitate prevăzute de lege, în cazul bunurilor imobile.


Drepturile creditorilor personali ai coproprietarului


Art.697 - (1) Creditorii personali ai unui coproprietar vor putea, de asemenea, să intervină, pe cheltuiala lor, în partajul cerut de coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu pot însă să atace un partaj efectuat, afară numai dacă acesta s-a făcut în lipsa lor şi fără să se ţină seama de opoziţia ce au făcut-o, precum şi în cazurile când partajul a fost simulat ori s-a făcut astfel încât creditorii nu au putut să intervină în proces.

(2) Dispoziţiile alin.(1) sunt aplicabile şi în cazul creditorilor care au un drept de garanţie asupra bunului comun ori cei a căror creanţă s-a născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestuia.


Efectele juridice ale partajului

Art.698 - (1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data partajului.

(2) În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj a fost înscris în cartea funciară.

(3) Dispoziţiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.


Opozabilitatea actelor încheiate cu privire la bunul comun şi garanţiile constituite asupra cotei-părţi din acesta


Art.699 - (1) Actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun, rămân valabile şi sunt opozabile celui care a dobândit bunul în urma partajului.

(2) Garanţiile constituite de un coproprietar asupra cotei sale părţi se strămută de drept asupra bunului atribuit acestuia sau, după caz, a sumelor de bani care i-au fost atribuite prin partaj.

Garanţia pentru evicţiune si vicii ascunse

Art.700 - (1) Coproprietarii îşi datorează, în limita cotelor-părţi, garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse, dispoziţiile legale privitoare la obligaţia de garanţie a vânzătorului aplicându-se în mod corespunzător.

(2) Fiecare este obligat să despăgubească pe coproprietarul prejudiciat prin efectul evicţiunii sau al viciului ascuns. Dacă unul dintre coproprietari este insolvabil, partea datorată de acesta se va suporta, proporţional, de către ceilalţi coproprietari, inclusiv de coproprietarul prejudiciat.

(3) Coproprietarii nu datorează garanţie dacă prejudiciul este urmarea faptei săvârşite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiţi prin actul de partaj.


Desfiinţarea partajului


Art.701 - (1) Partajul prin bună învoială poate fi desfiinţat pentru aceleaşi cauze ca şi contractele.

(2) Partajul făcut fără participarea tuturor
coproprietarilor este lovit de nulitate absolută.

(3) Partajul este însă valabil chiar dacă nu cuprinde toate bunurile comune; pentru bunurile omise se poate face oricând un partaj suplimentar.


Înstrăinarea bunurilor atribuite


Art.702 - Nu poate invoca nulitatea relativă a partajului prin bună-învoială coproprietarul care, cunoscând cauza de nulitate, înstrăinează în tot sau în parte bunurile atribuite.


Reguli aplicabile bunurilor aflate în coproprietate şi în devălmăşie


Art.703 - Prevederile prezentei secţiuni sunt aplicabile bunurilor aflate în coproprietate, indiferent de izvorul său, precum şi celor aflate în devălmăşie.

CAPITOLUL V

Proprietatea periodică


Proprietatea periodică


Art.704 – Dispoziţiile prezentului capitol se aplică, în absenţa unei reglementări speciale, ori de câte ori mai multe persoane exercită succesiv atributul folosinţei specific dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, în intervale de timp determinate, egale sau inegale.


Temeiul proprietăţii periodice


Art.705 - Proprietatea periodică se naşte în temeiul unui act juridic, dispoziţiile în materie de carte funciară aplicându-se în mod corespunzător.


Valabilitatea actelor încheiate de coproprietar


Art.706 - (1) În privinţa intervalului de timp ce îi revine, orice coproprietar poate încheia, în condiţiile legii, acte precum închirierea, vânzarea, ipotecarea şi altele asemenea.

(2) Actele de administrare sau de dispoziţie privind cota-parte din dreptul de proprietate aferentă unui alt interval de timp sunt inopozabile titularului cotei-părţi respective. Dispoziţiile art.660 alin.(2) şi 661 se aplică în mod corespunzător.

(3) În raporturile cu terţii cocontractanţi de bună-credinţă, actele de administrare sau de dispoziţie menţionate la alin.(2) sunt lovite de nulitate relativă.


Drepturile şi obligaţiile coproprietarilor

Art.707 - (1) Fiecare coproprietar este obligat să facă toate actele de conservare, în aşa fel încât să nu împiedice ori să îngreuneze exercitarea drepturilor celorlalţi coproprietari. Pentru reparaţiile mari, coproprietarul care avansează cheltuielile necesare are dreptul la despăgubiri în raport cu valoarea drepturilor celorlalţi coproprietari.

(2) Actele prin care se consumă în tot sau în parte substanţa bunului pot fi făcute numai cu acordul celorlalţi coproprietari.

(3) La încetarea intervalului, coproprietarul este dator să predea bunul coproprietarului îndreptăţit să îl folosească în următorul interval.

(4) Coproprietarii pot încheia un contract de administrare, dispoziţiile art.662 alin.(2) aplicându-se în mod corespunzător.


Obligaţia de despăgubire şi excluderea


Art.708 – (1) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute în prezentul capitol atrage plata de despăgubiri.

(2) În cazul în care unul dintre coproprietari tulbură în mod grav exercitarea proprietăţii periodice, acesta va putea fi exclus, prin hotărâre judecătorească, la cererea coproprietarului vătămat.

(3) Excluderea va putea fi dispusă numai dacă unul dintre ceilalţi coproprietari sau un terţ cumpără cota-parte a celui exclus.

(4) În acest scop, se va pronunţa, mai întâi, o încheiere de admitere în principiu a cererii de excludere prin care se va stabili că sunt îndeplinite condiţiile excluderii, încheiere care va putea fi atacată cu recurs pe cale separată.

(5) După rămânerea definitivă a încheierii de admitere în principiu, în absenţa înţelegerii părţilor, se va stabili preţul vânzării silite pe bază de expertiză. După consemnarea preţului la banca stabilită de instanţă, se va pronunţa hotărârea care va ţine loc de contract de vânzare-cumpărare.

(6) După rămânerea definitivă a acestei hotărâri, dobânditorul îşi va putea înscrie dreptul în cartea funciară, iar transmiţătorul va putea să ridice suma consemnată la banca stabilită de instanţă.


Încetarea proprietăţii periodice


Art.709 - Proprietatea periodică încetează prin radiere din cartea funciară în temeiul dobândirii de către o singură persoană a tuturor cotelor-părţi din dreptul de proprietate periodică, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

TITLUL III

Dezmembrămintele

dreptului de proprietate privată


CAPITOLUL I

Superficia


Noţiune


Art.710 - (1) Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcţie pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren.

(2) Dreptul de superficie se dobândeşte în temeiul unui act juridic, precum şi prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege. Dispoziţiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.

(3) Superficia se poate înscrie şi în temeiul unui act juridic prin care proprietarul întregului fond a transmis exclusiv construcţia ori a transmis terenul şi construcţia, în mod separat, către două persoane, chiar dacă nu s-a stipulat expres constituirea superficiei.

(4) În situaţia în care s-a construit pe terenul altuia, superficia se poate înscrie pe baza renunţării proprietarului terenului la dreptul de accesiune în favoarea constructorului. De asemenea, ea se poate înscrie în favoarea unui terţ pe baza cesiunii dreptului de accesiune.


Durata dreptului de superficie


Art.711 – Dreptul de superficie se poate constitui pe o durată de cel mult 99 de ani. La împlinirea termenului, dreptul de superficie poate fi reînnoit.


Întinderea şi exercitarea dreptului de superficie


Art.712 – (1) Dacă nu se prevede altfel, exercitarea dreptului de superficie este delimitată de întinderea corpului de carte funciară alcătuit din terenul pe care urmează să se construiască sau, după caz, din teren şi construcţie.

(2) În cazul prevăzut în art.710 alin.(3), în absenţa unei stipulaţii contrare, titularul dreptului de superficie nu poate modifica structura construcţiei. El o poate însă demola, dar cu obligaţia de a o reconstrui în forma iniţială.

(3) În cazul în care superficiarul modifică structura construcţiei, proprietarul terenului poate să ceară, în termen de trei ani, încetarea dreptului de superficie sau repunerea în situaţia anterioară. În al doilea caz, curgerea termenului de prescripţie de trei ani este suspendată până la expirarea duratei superficiei.

(4) Titularul poate dispune în mod liber de dreptul său. Cât timp construcţia există, dreptul de folosinţă asupra terenului se poate înstrăina ori ipoteca numai odată cu dreptul de proprietate asupra construcţiei.


Acţiunea confesorie de superficie


Art.713 - (1) Acţiunea confesorie de superficie poate fi intentată împotriva oricărei persoane care împiedică exercitarea dreptului, chiar şi a proprietarului terenului.

(2) Dreptul de la acţiune este imprescriptibil.


Evaluarea prestaţiei superficiarului


Art.714 - (1) În cazul în care superficia s-a constituit cu titlu oneros, dacă nu s-au prevăzut elementele necesare pentru evaluarea prestaţiei superficiarului, titularul dreptului de superficie datorează, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piaţa liberă, ţinând seama de natura terenului, de destinaţia construcţiei în cazul în care aceasta există, de zona în care se află terenul, precum şi de orice alte criterii de determinare a contravalorii folosinţei.

(2) În caz de neînţelegere între părţi, suma datorată proprietarului terenului va fi stabilită pe cale judecătorească.


Cazurile de încetare a superficiei


Art.715 – Dreptul de superficie se stinge prin radierea din cartea funciară, pentru una din următoarele cauze:

a) la expirarea termenului;

b) prin consolidare, dacă terenul şi construcţia devin proprietatea aceleiaşi persoane;

c) prin pieirea construcţiei, dacă există stipulaţie expresă în acest sens;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.


Efectele încetării superficiei prin expirarea termenului

Art.716 – (1) În cazul prevăzut în art.715 lit.a), în absenţa unei stipulaţii contrare, proprietarul terenului dobândeşte dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate de superficiar prin accesiune, cu obligaţia de a plăti valoarea acesteia.

(2) Când construcţia nu exista în momentul constituirii dreptului de superficie, iar valoarea acesteia este egală sau mai mare decât aceea a terenului, proprietarul terenului poate cere obligarea constructorului să cumpere terenul la valoarea de circulaţie pe care acesta ar fi avut-o dacă nu ar fi existat construcţia. Constructorul poate refuza să cumpere terenul dacă ridică, pe cheltuiala sa, construcţia clădită pe teren şi repune terenul în situaţia anterioară.

(3) În absenţa unei înţelegeri contrare încheiate cu proprietarul terenului, dezmembrămintele consimţite de superficiar se sting în momentul încetării dreptului de superficie. Ipotecile care grevează dreptul de superficie se strămută de drept asupra sumei primite de la proprietarul terenului în cazul prevăzut în alin.(1), se extind de drept asupra terenului în cazul prevăzut în alin.(2), teza I sau se strămută de drept asupra materialelor, în cazul prevăzut în alin.(2), teza a II-a.

(4) Ipotecile născute cu privire la teren pe durata existenţei superficiei nu se extind cu privire la întregul imobil în momentul încetării dreptului de superficie în cazul prevăzut la alin.(1). Ele se strămută de drept asupra sumei de bani primite de proprietarul terenului în cazul prevăzut în alin.(2), teza I sau se extind de drept cu privire la întregul teren în cazul prevăzut în alin.(2), teza a II-a.


Efectele încetării superficiei prin consolidare


Art.717 – (1) În cazul în care dreptul de superficie s-a stins prin consolidare, în absenţa unei stipulaţii contrare, dezmembrămintele consimţite de superficiar se menţin pe durata pentru care au fost constituite, dar nu mai târziu de împlinirea termenului iniţial al superficiei.

(2) Ipotecile născute pe durata existenţei superficiei se menţin fiecare în funcţie de obiectul asupra cărora s-au constituit.


Efectele încetării superficiei prin pieirea construcţiei


Art.718 – (1) În cazul stingerii dreptului de superficie prin pieirea construcţiei, drepturile reale care grevează dreptul de superficie se sting, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Ipotecile născute cu privire la nuda proprietate asupra terenului pe durata existenţei dreptului de superficie se menţin asupra dreptului de proprietate reîntregit.


Alte dispoziţii aplicabile


Art.719 - Dispoziţiile prezentului capitol sunt aplicabile şi în cazul altor lucrări autonome cu caracter durabil.

CAPITOLUL II

Despre uzufruct


Secţiunea 1

Dispoziţii generale


Noţiune


Art.720 - Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane şi de a culege fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva substanţa.


Constituirea uzufructului


Art.721 - (1) Uzufructul se poate constitui prin act juridic, uzucapiune sau alte moduri prevăzute de lege, dispoziţiile în materie de carte funciară fiind aplicabile.

(2) Uzufructul se poate constitui numai în favoarea unei persoane existente.


Acţiunea confesorie de uzufruct

Art.722 - Dispoziţiile art.713 alin.(l) se aplică uzufructului în mod corespunzător.

Obiectul uzufructului


Art.723 - Pot fi date în uzufruct orice bunuri mobile sau imobile, corporale ori incorporale, inclusiv o masă patrimonială, o universalitate de fapt ori o cotă-parte din acestea.


Accesoriile bunurilor ce formează obiectul uzufructului


Art.724 - Uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum şi asupra a tot ce se uneşte sau se încorporează în acesta.


Durata uzufructului

Art.725 - (1) Uzufructul în favoarea unei persoane fizice este cel mult viager.

(2) Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice poate avea durata de cel mult 30 de ani. Atunci când este constituit cu depăşirea acestui termen, uzufructul se reduce de drept la 30 de ani.

(3) Dacă nu s-a prevăzut durata uzufructului, se prezumă că este viager sau, după caz, că este constituit pe o durată de 30 de ani.

(4) Uzufructul constituit până la data la care o altă persoană va ajunge la o anumită vârstă durează până la acea dată, chiar dacă acea persoană ar muri înainte de împlinirea vârstei stabilite.

Secţiunea a 2-a

Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului şi ale nudului proprietar


§. 1 Drepturile uzufructuarului şi ale nudului proprietar


Drepturile uzufructuarului


Art.726 - În lipsă de stipulaţie contrară, uzufructuarul are folosinţa exclusivă a bunului, inclusiv dreptul de a culege fructele acestuia.


Fructele naturale şi industriale


Art.727 - Fructele naturale şi industriale percepute după constituirea uzufructului aparţin uzufructuarului, iar cele percepute după stingerea uzufructului revin nudului proprietar, fără a putea pretinde unul altuia despăgubiri pentru cheltuielile ocazionate de producerea lor.


Fructele civile


Art.728 – Fructele civile se cuvin uzufructuarului proporţional cu durata uzufructului, dreptul de a le pretinde dobândindu-se zi cu zi.


Cvasiuzufructul


Art.729 - Dacă uzufructul cuprinde, printre altele, şi bunuri consumptibile, cum ar fi bani, grâne, băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu obligaţia de a restitui bunuri de aceeaşi cantitate, calitate şi valoare sau, la alegerea proprietarului, contravaloarea lor la data stingerii uzufructului.


Uzufructul asupra bunurilor neconsumptibile


Art.730 - (1) Dacă uzufructul poartă asupra unor bunuri care, fără a fi consumptibile, se uzează ca urmare a utilizării lor, uzufructuarul are dreptul de a le folosi ca un bun proprietar şi potrivit destinaţiei lor.

(2) În acest caz, el nu va fi obligat să le restituie decât în starea în care se vor afla la data stingerii uzufructului.

(3) Uzufructuarul poate să dispună, ca un bun proprietar, de bunurile care, fără a fi consumptibile, se deteriorează rapid prin utilizare. În acest caz, la sfârşitul uzufructului, uzufructuarul va restitui valoarea pe care ar fi avut-o bunul la această din urmă dată.


Cesiunea uzufructului


Art.731 - (1) În absenţa unei prevederi contrare, uzufructuarul poate ceda dreptul său unei alte persoane fără acordul nudului proprietar, dispoziţiile în materie de carte funciară fiind aplicabile.

(2) Uzufructuarul rămâne dator exclusiv faţă de nudul proprietar numai pentru obligaţiile născute înainte de cesiune. Până la notificarea cesiunii, uzufructuarul şi cesionarul răspund solidar pentru îndeplinirea tuturor obligaţiilor faţă de nudul proprietar.

(3) După notificarea cesiunii, cesionarul este dator faţă de nudul proprietar pentru toate obligaţiile născute după notificarea cesiunii. În acest caz, uzufructuarului i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile legale din materia fideiusiunii.

(4) După cesiune, dreptul de uzufruct continuă, după caz, până la împlinirea termenului iniţial sau până la decesul uzufructuarului iniţial.


Contractele de locaţiune

Art.732 - (1) Uzufructuarul are dreptul de a închiria sau, după caz, de a arenda bunul dat în uzufruct.

(2) Locaţiunile de imobile încheiate de uzufructuar, înscrise în cartea funciară, sunt opozabile proprietarului sau moştenitorilor acestuia, după stingerea uzufructului prin decesul sau dizolvarea uzufructuarului, până la împlinirea termenului lor, dar nu mai mult de 3 ani de la încetarea uzufructului.

(3) Reînnoirile de închirieri de imobile sau de arendări făcute de uzufructuar şi înscrise în cartea funciară înainte de expirarea contractelor iniţiale sunt opozabile proprietarului şi moştenitorilor săi pe o perioadă de cel mult 6 luni ori, după caz, de un an, dacă la data stingerii uzufructului nu au fost puse în executare. În niciun caz, locaţiunile nu pot dura mai mult de trei ani de la data stingerii uzufructului.

(4) În cazul în care uzufructul s-a stins prin expirarea termenului, locaţiunile încetează, în toate cazurile, odată cu stingerea uzufructului.


Lucrările şi îmbunătăţirile


Art.733 – (1) La încetarea uzufructului, uzufructuarul nu poate pretinde vreo despăgubire pentru lucrările adăugate unui bun imobil, cu excepţia celor necesare, sau pentru îmbunătăţirile aduse unui bun mobil, chiar atunci când prin acestea s-a sporit valoarea bunului.

(2) Dacă lucrările sau îmbunătăţirile au fost făcute fără încuviinţarea proprietarului, acesta poate cere obligarea uzufructuarului la ridicarea lor şi la readucerea bunului în starea în care i-a fost încredinţat.

(3) Uzufructuarul va putea cere o indemnizaţie echitabilă pentru lucrările adăugate necesare. De asemenea, el va putea cere o indemnizaţie echitabilă şi pentru celelalte lucrări adăugate sau pentru îmbunătăţirile făcute cu încuviinţarea proprietarului, dacă, prin acestea, s-a sporit valoarea bunului.

(4) În cazul lucrărilor autonome făcute de uzufructuar asupra unui bun imobil, vor fi aplicabile, în mod corespunzător, în lipsă de stipulaţie sau dispoziţie legală contară, dispoziţiile din materia accesiunii imobiliare artificiale.


Exploatarea pădurilor tinere


Art.734 - (1) Dacă uzufructul cuprinde păduri tinere destinate de proprietarul lor unor tăieri periodice, uzufructuarul este dator să păstreze ordinea şi câtimea tăierii, potrivit regulilor stabilite de lege, proprietar sau obiceiul locului, fără ca uzufructuarul să poată pretinde vreo despăgubire pentru părţile lăsate netăiate în timpul uzufructului.

(2) Arborii care se scot din pepiniere fără degradarea acestora nu fac parte din uzufruct, decât cu obligaţia uzufructuarului de a se conforma dispoziţiilor legale şi obiceiului locului în ce priveşte înlocuirea lor.


Exploatarea pădurilor înalte

Art.735 - (1) Uzufructuarul poate, conformându-se dispoziţiilor legale şi folosinţei obişnuite a proprietarului, să exploateze părţile de păduri înalte care au fost destinate tăierii regulate, fie că aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ determinată, fie că se fac numai pentru un număr de arbori aleşi pe toată suprafaţa fondului.

(2) În celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate tăia arborii înalţi; va putea însă întrebuinţa, pentru a face reparaţiile la care este obligat, arbori căzuţi accidental; în acest scop poate chiar să taie arborii trebuincioşi, cu îndatorirea însă de a constata, în prezenţa nudului proprietar, aceasta trebuinţă.


Alte drepturi ale uzufructuarului asupra pădurilor ce fac obiectul uzufructului


Art.736 - Uzufructuarul poate lua din păduri araci pentru vii; poate, de asemenea, lua produsele anuale sau periodice ale arborilor, cu respectarea obiceiului locului şi a folosinţei obişnuite a proprietarului.


Dreptul asupra pomilor fructiferi


Art.737 - Pomii ce se usucă şi cei căzuţi accidental se cuvin uzufructuarului cu îndatorirea de a-i înlocui cu alţii.


Dreptul asupra carierelor de piatră şi nisip aflate în exploatare


Art.738 - În condiţiile legii, uzufructuarul se foloseşte întocmai ca nudul proprietar de carierele de piatră şi de nisip ce sunt în exploatare la constituirea dreptului de uzufruct.


Situaţia carierelor de piatră şi nisip nedeschise si a comorilor


Art.739 - Uzufructuarul nu are nici un drept asupra carierelor nedeschise încă şi nici asupra comorii ce s-ar putea descoperi în timpul uzufructului.

§.2 Obligaţiile uzufructuarului şi nudului proprietar


Inventarierea bunurilor


Art.740 - (1) Uzufructuarul preia bunurile în starea în care se află la data constituirii uzufructului; acesta nu va putea intra însă în posesia lor decât după inventarierea bunurilor mobile şi constatarea stării în care se află imobilele, cu excepţia cazului în care uzufructul unui bun mobil este dobândit prin uzucapiune.

(2) Inventarul se întocmeşte numai în prezenţa nudului proprietar ori după notificarea acestuia.


Respectarea destinaţiei bunurilor


Art.741 - În exercitarea dreptului său, uzufructuarul este ţinut să respecte destinaţia dată bunurilor de nudul proprietar, cu excepţia cazului în care se asigură o creştere a valorii bunului sau cel puţin nu se prejudiciază în nici un fel interesele proprietarului.


Răspunderea uzufructuarului pentru prejudicii


Art.742 - Uzufructuarul este obligat să-1 despăgubească pe nudul proprietar pentru orice prejudiciu cauzat prin folosirea necorespunzătoare a bunurilor date în uzufruct.


Constituirea garanţiei pentru îndeplinirea obligaţiilor uzufructuarului


Art.743 - (1) În lipsa unei stipulaţii contrare, uzufructuarul este obligat să depună o garanţie pentru îndeplinirea obligaţiilor sale.

(2) Sunt scutiţi să depună garanţie vânzătorul şi donatorul care şi-au rezervat dreptul de uzufruct.

(3) În cazul în care uzufructuarul este scutit de garanţie, instanţa poate dispune depunerea unei garanţii sau luarea unei măsuri conservatorii atunci când uzufructuarul, prin fapta sa ori prin starea de insolvabilitate în care se afla, pune în pericol drepturile nudului proprietar.


Numirea administratorului


Art.744 - (1) Dacă uzufructuarul nu poate oferi o garanţie, instanţa, la cererea nudului proprietar, va numi un administrator al imobilelor şi va dispune ca fructele civile încasate şi sumele ce reprezintă contravaloarea fructelor naturale şi industriale percepute să fie depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la o altă bancă aleasă de părţi. În acest caz, uzufructuarul va încasa numai dobânzile aferente.

(2) Nudul proprietar poate cere vânzarea bunurilor ce se uzează prin folosinţă şi depunerea sumelor la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la o altă bancă aleasă de părţi. Dobânzile produse în cursul uzufructului revin uzufructuarului.

(3) Cu toate acestea, uzufructuarul va putea cere să îi fie lăsate o parte din bunurile mobile necesare folosinţei sale sau familiei sale, cu obligaţia de a le restitui la stingerea uzufructului.


Întârzierea în depunerea garanţiei


Art.745 - Întârzierea în depunerea garanţiei nu afectează dreptul uzufructuarului de a percepe fructele care i se cuvin de la data constituirii uzufructului.


Modul de suportare a reparaţiilor de către uzufructuar si nudul proprietar


Art.746 - (1) Uzufructuarul este obligat să efectueze reparaţiile de întreţinere a bunului.

(2) Reparaţiile mari sunt în sarcina nudului proprietar.

(3) Sunt reparaţii mari acelea ce au ca obiect o parte
importantă din bun şi care implică o cheltuială excepţională, cum ar fi cele referitoare la înlocuirea sau repararea grinzilor, a zidurilor de rezistenţă, a acoperişului, a sistemului de instalaţii electrice, termice ori sanitare, a motorului ori caroseriei unui
automobil sau a unui sistem electronic în ansamblul său.

(4) Reparaţiile mari sunt în sarcina uzufructuarului atunci când sunt determinate de neefectuarea reparaţiilor de întreţinere.

Efectuarea reparaţiilor mari


Art.747 - (1) Uzufructuarul este obligat să-1 înştiinţeze pe nudul proprietar despre necesitatea reparaţiilor mari.

(2) Atunci când nudul proprietar nu efectuează la timp reparaţiile mari, uzufructuarul le poate face pe cheltuiala sa, nudul proprietar fiind obligat să restituie contravaloarea acestora la stingerea uzufructului.


Distrugerile datorate vechimii ori cazului fortuit


Art.748 - Uzufructuarul şi nudul proprietar nu sunt obligaţi să reconstruiască ceea ce s-a distrus datorită vechimii ori dintr-un caz fortuit.


Uzufructul cu titlu particular


Art.749 - Uzufructuarul cu titlu particular nu este obligat la plata datoriilor pentru care fondul este ipotecat, iar dacă le va plăti, are acţiune contra nudului proprietar.


Suportarea sarcinilor si a cheltuielilor în caz de litigiu


Art.750 - (1) Uzufructuarul suportă toate sarcinile şi cheltuielile ocazionate de litigiile privind folosinţa bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor.

(2) Dacă bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sunt plătite de uzufructuar.


Înştiinţarea nudului proprietar


Art.751 - Uzufructuarul este obligat să aducă de îndată la cunoştinţa nudului proprietar orice uzurpare a fondului şi orice contestare a dreptului de proprietate, sub sancţiunea obligării la plata de daune-interese.


Suportarea sarcinilor şi a cheltuielilor proprietăţii


Art.752 - (1) Cheltuielile şi sarcinile proprietăţii revin nudului proprietar.

(2) Atunci când sarcinile şi cheltuielile proprietarului au fost suportate de uzufructuar, nudul proprietar este obligat la rambursarea acestora, iar când uzufructul este cu titlu gratuit, nudul proprietar datorează acestuia şi dobânda legală.


Obligaţiile în caz de pieire a turmei


Art.753 - (1) Dacă turma dată în uzufruct a pierit în întregime din cauze neimputabile uzufructuarului acesta va restitui numai pieile ori valoarea acestora.

(2) Dacă turma nu a pierit în întregime, uzufructuarul este obligat să înlocuiască animalele pierite cu cele de prăsilă.

§.3 Dispoziţii speciale


Opozabilitatea uzufructului asupra creanţelor


Art.754 - Uzufructul asupra unei creanţe este opozabil terţilor în aceleaşi condiţii ca si cesiunea de creanţă.


Drepturile şi obligaţiile în cazul uzufructului asupra creanţelor


Art.755 - (1) Uzufructuarul are dreptul să perceapă dobânzile creanţei şi să îndeplinească toate actele necesare pentru conservarea ori încasarea dobânzilor. Titularul dreptului de creanţă poate face toate actele de dispoziţie care nu aduc atingere drepturilor uzufructuarului.

(2) După plata creanţei, uzufructul continuă asupra
capitalului, cu obligaţia uzufructuarului de a-1 restitui
creditorului la stingerea uzufructului.

(3) Uzufructuarul suportă toate cheltuielile şi sarcinile referitoare la dobânzi.


Uzufructul rentei viagere

Art.756 - Uzufructuarul rentei viagere are dreptul de a percepe, pe durata uzufructului său, veniturile dobândite zi cu zi. Acesta va fi obligat numai la restituirea veniturilor încasate cu anticipaţie.


Uzufructul acţiunilor ori al părţilor sociale


Art.757 - (1) Dreptul de vot aferent părţilor sociale sau acţiunilor date în uzufruct se exercită de către nudul proprietar în adunarea generală extraordinară şi de către uzufructuar în adunarea generală ordinară, în lipsa de prevedere contrară.

(2) Dividendele a căror distribuire a fost aprobată de adunarea generală în timpul uzufructului se cuvin uzufructuarului.


Obligaţia nudului proprietar de a restitui sumele avansate de uzufructuar


Art.758 - (1) Dacă uzufructuarul universal ori cu titlu universal plăteşte datoriile aferente masei patrimoniale sau părţii din masa patrimonială date în uzufruct, nudul proprietar trebuie să restituie sumele avansate, la stingerea uzufructului, fără nici o dobândă.

(2) În cazul în care uzufructuarul nu plăteşte datoriile prevăzute la alin.(l), nudul proprietar poate, la alegere, să le plătească el însuşi sau să vândă o parte suficientă din bunurile date în uzufruct. Dacă însă nudul proprietar plăteşte aceste datorii, uzufructuarul datorează dobânzi pe toata durata uzufructului.

(3) Cu toate acestea, cel care moşteneşte un uzufruct având ca obiect o masă patrimonială sau o fracţiune dintr-o masă patrimonială este obligat să achite, în proporţie cu obiectul uzufructului şi fără nici un drept de restituire, legatele cu titlu particular având ca obiect obligaţii de întreţinere sau, după caz, rente viagere.


Dreptul creditorilor asupra bunurilor uzufructului


Art.759 - Dacă plata datoriilor nu se va face în modul arătat la art.758, creditorii pot să urmărească bunurile date în uzufruct.


Uzufructul fondului de comerţ


Art.760 - Uzufructuarul unui fond de comerţ poate, în lipsă de stipulaţie contrară, să dispună de bunurile ce-1 compun, cu obligaţia de a le înlocui cu altele similare şi de valoare egală.

Secţiunea a 3-a

Stingerea uzufructului


Cazurile de stingere a uzufructului


Art.761 - (1) Uzufructul se stinge pe cale principală prin una din următoarele cauze:

a) moartea uzufructuarului ori, după caz, dizolvarea persoanei juridice;

b) ajungerea la termen;

c) consolidare, atunci când calitatea de uzufructuar şi de nud proprietar se întrunesc în aceeaşi persoană;

d) renunţarea la uzufruct;

e) neuzul timp de 10 de ani.

(2) Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului ori, după caz, prin dizolvarea persoanei juridice chiar dacă termenul nu s-a împlinit sau, după constituire, dreptul de uzufruct a fost cedat unui terţ.

(3) În cazul imobilelor sunt aplicabile dispoziţiile în materie de carte funciară.


Stingerea uzufructului în caz de abuz de folosinţă


Art.762 - (1) Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci când uzufructuarul abuzează de folosinţa bunului, aduce stricăciuni acestuia ori îl lasă să se degradeze.

(2) Creditorii uzufructuarului pot interveni în proces pentru conservarea drepturilor lor; ei se pot angaja să repare stricăciunile şi pot oferi garanţii pentru viitor.

(3) Instanţa poate dispune, după împrejurări, fie stingerea uzufructului, fie preluarea folosinţei bunului de către nudul proprietar cu obligaţia acestuia de a plăti uzufructuarului o rentă pe durata uzufructului. Când bunul este imobil, pentru garantarea rentei, instanţa va dispune înscrierea unei ipoteci în cartea funciară.


Stingerea uzufructului în caz de pieire a bunului


Art.763 - (1) Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime dintr-un caz fortuit. Când bunul a fost distrus în parte, uzufructul continuă asupra părţii rămase.

(2) În toate cazurile, uzufructul va continua asupra despăgubirii plătite de terţ sau, după caz, asupra indemnizaţiei de asigurare, dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului; dispoziţiile art.729 se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL III

Uzul şi abitaţia


Dreptul de uz


Art.764 - Uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia şi de a-i culege fructele naturale şi industriale numai pentru nevoile proprii şi ale familiei sale.


Dreptul de abitaţie


Art.765 - Titularul dreptului de abitaţie are dreptul de a locui în locuinţa nudului proprietar împreună cu soţul şi copiii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia, precum şi cu părinţii aflaţi în întreţinere.


Constituirea uzului şi a abitaţiei


Art.766 - Uzul şi abitaţia se constituie în temeiul unui act juridic sau prin alte moduri prevăzute de lege.

Limitele dreptului de uz si abitaţie


Art.767 - Dreptul de uz ori de abitaţie nu poate fi cedat, iar bunul ce face obiectul acestor drepturi nu poate fi închiriat sau, după caz, arendat.


Obligaţia uzuarului şi a titularului dreptului de abitaţie


Art.768 - (1) Dacă titularul dreptului de uz sau de abitaţie este îndreptăţit să perceapă toate fructele naturale şi industriale produse de bun ori, după caz, să ocupe întreaga locuinţă, este dator să plătească toate cheltuielile de cultură şi reparaţiile de întreţinere întocmai ca şi uzufructuarul.

(2) Dacă titularul dreptului de uz sau de abitaţie nu este îndreptăţit să perceapă decât o parte din fructe ori să ocupe decât o parte din locuinţă, va suporta cheltuielile de cultură sau de întreţinere în proporţie cu partea de care se foloseşte.


Alte dispoziţii aplicabile


Art.769 - Dispoziţiile prezentului capitol se completează, în mod corespunzător, cu cele privitoare la uzufruct.

FacebookMySpaceTwitter

Contact Rapid



Va multumesc pentru increderea acordata.