CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE* AMENDATĂ DE PROTOCOLUL NR.11 ŞI PROTOCOLUL NR.14

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,

Luând în considerare Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de

Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948,

Considerând că această declaraţie urmăreşte să asigure recunoaşterea şi aplicarea

universală şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunţă,

Considerând că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune cât mai

strânsă între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea

şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,

Reafirmând ataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care

constituie temelia înseşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod

esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o

concepţie comună şi un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg,

Hotărâte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelaşi spirit şi

având un patrimoniu comun de idealuri şi de tradiţii politice, de respect al libertăţii şi de

preeminenţă a dreptului, să ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a

anumitor drepturi enunţate în Declaraţia Universală,

Au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1

Obligaţia de a respecta drepturile omului

Înaltele părţi contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor

drepturile şi libertăţile definite în titlul I al prezentei Convenţii.

TITLUL I - Drepturi şi libertăţi

Articolul 2

Dreptul la viaţă

1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi

cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un

tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.

2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în

cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă;

a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale;

b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane

*

Adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950. A intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. România a ratificat

Convenţia prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în “Monitorul Oficial” nr. 135 din 31 mai 1994.

2 legal deţinute;

c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.

Articolul 3

Interzicerea torturii

Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.

Articolul 4

Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate

1. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire.

2. Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie.

3. Nu se consideră muncă forţată sau obligatorie în sensul prezentului articol:

a) orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile

prevăzute de art. 5 din prezenta convenţie sau în timpul în care se află în libertate

condiţionată;

b) orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă

serviciul militar din motive de conştiinţă, în ţările în care acest lucru este recunoscut ca

legitim, un alt serviciu, în locul serviciului militar obligatoriu;

c) orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau

bunăstarea comunităţii;

d) orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civile normale.

Articolul 5

Dreptul la libertate şi la siguranţă

1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de

libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent;

b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la

o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării

unei obligaţii prevăzute de lege;

c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare

competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când

există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune

sau să fugă după săvârşirea acesteia;

d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub

supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii

competente;

e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o

boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o

împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o

procedură de expulzare ori de extrădare.

2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o

limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse

împotriva sa.

3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c)

din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat

3

împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-

un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi

subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să

introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt

asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.

5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii

contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un

termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de

lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie

asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea

trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei

şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii,

al ordinii publice, ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când

interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura

considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale,

publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce

vinovăţia sa va fi legal stabilită.

3. Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod

amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;

b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune

de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un

avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;

d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea

martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;

e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba

folosită la audiere.

Articolul 7

Nici o pedeapsă fără lege

1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul

în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau

internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era

aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.

2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate

de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată infracţiune

potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.

Articolul 8

Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

4

1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a

domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în

măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o

societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică,

bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea

sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Articolul 9

Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest

drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi

manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în

particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.

2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor

restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate

democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori

pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Articolul 10

Libertatea de exprimare

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde

libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără

amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică

statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui

regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi

supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie

măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea

teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia

sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica

divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea

puterii judecătoreşti.

Articolul 11

Libertatea de întrunire şi de asociere

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de

asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru

apărarea intereselor sale.

2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea

care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru

securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor,

protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.

Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de

către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.

Articolul 12

Dreptul la căsătorie

Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi

5

de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui

drept.

Articolul 13

Dreptul la un recurs efectiv

Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au

fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când

încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.

Articolul 14

Interzicerea discriminării

Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie

asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii

politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate

naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Articolul 15

Derogare în caz de stare de urgenţă

1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice înaltă

parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta

Convenţie, în măsura strictă în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în

contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional.

2. Dispoziţia precedentă nu îngăduie nici o derogare de la art. 2, cu excepţia cazului

de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la art. 3, art. 4 (paragraful 1) şi art. 7.

3. Orice înaltă parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe

deplin pe Secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele

care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze pe Secretarul general al

Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi de la care

dispoziţiile Convenţiei devin din nou aplicabile.

Articolul 16

Restricţii ale activităţii politice a străinilor

Nici o dispoziţie a art. 10, 11 şi 14 nu poate fi considerată ca interzicând înaltelor

părţi contractante să impună restrângeri activităţii politice a străinilor.

Articolul 17

Interzicerea abuzului de drept

Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru

un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau a îndeplini un

act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie

sau a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât cele prevăzute de această

Convenţie.

Articolul 18

Limitarea folosirii restrângerii drepturilor

Restrângerile care, în termenii prezentei Convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi

şi libertăţi nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.

6

TITLUL II - Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Articolul 19

Înfiinţarea Curţii

Pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru înaltele părţi

contractante din prezenta Convenţie şi din Protocoalele sale, se înfiinţează o Curte Europeană

a Drepturilor Omului, numită în continuare Curtea. Aceasta va funcţiona permanent.

Articolul 20

Numărul judecătorilor

Curtea se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al înaltelor părţi contractante.

Articolul 21

Condiţii de exercitare a funcţiilor

1. Judecătorii trebuie să se bucure de cea mai înaltă reputaţie morală şi să întrunească

condiţiile cerute pentru exercitarea unor înalte funcţiuni judiciare sau să fie jurişti având o

competenţă recunoscută.

2. Judecătorii îşi exercită mandatul cu titlu individual.

3. În cursul mandatului lor, judecătorii nu pot exercita nici o activitate incompatibilă

cu cerinţele de independenţă, de imparţialitate sau de disponibilitate impuse de o activitate cu

caracter permanent; orice problemă ridicată în aplicare acestui paragraf este rezolvată de

către Curte.

Articolul 22

Alegerea judecătorilor

1. Judecătorii sunt aleşi de Adunarea Parlamentară în numele fiecărei înalte părţi

contractante, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o listă de trei candidaţi prezentaţi de

înalta parte contractantă.

Articolul 23

Durata mandatului şi revocarea

1. Judecătorii sunt aleşi pentru o perioadă de 9 ani. Ei nu pot fi realeşi.

2. Mandatul judecătorilor se încheie atunci când ei împlinesc vârsta de 70 de ani.

3. Judecătorii rămân în funcţie până la înlocuirea lor. Ei continuă totuşi să se ocupe de

cauzele cu care au fost deja sesizaţi.

4. Un judecător nu poate fi revocat din funcţie decât dacă ceilalţi judecători decid, cu

o majoritate de două treimi, că el nu mai corespunde condiţiilor cerute."

Articolul 24

Grefa şi raportorii

1. Curtea dispune de o grefă ale cărei sarcini şi organizare sunt stabilite prin regulamentul Curţii.

2. Atunci când se pronunţă în complet de judecător unic, Curtea este asistată de 7 raportori care îşi exercită funcţiile sub autoritatea preşedintelui Curţii. Ei fac parte din grefa Curţii."

Articolul 25

Adunarea geneală a Curţii

Curtea reunită în Adunare plenară:

a) alege, pentru o durată de 3 ani, pe preşedintele său şi pe unul sau doi

vicepreşedinţi; ei pot fi realeşi;

b) constituie Camere pentru o perioadă determinată;

c) alege preşedinţii camerelor Curţii, care pot fi realeşi;

d) adoptă regulamentul Curţii;

e) alege grefierul şi unul sau mai mulţi grefieri adjuncţi;

f) formulează orice cerere în temeiul art. 26 alin.2.

Articolul 26

Completele de judecători unici, comitete, Camere şi Marea Cameră

1. Pentru examinarea cauzelor deduse judecăţii Curţii, aceasta se constituie din

complete formate din judecător unic, comitete de 3 judecători, Camere de 7 judecători şi

Marea Cameră, formată din 17 judecători. Camerele Curţii constituie comitete pentru o

perioadă determinată.

2. La cererea Adunării generale a Curţii, Comitetul Miniştrilor poate să reducă la 5

numărul judecătorilor Camerelor, prin decizie unanimă şi pentru o perioadă determinată.

3. Judecătorul unic nu va examina nici o cerere introdusă împotriva înaltei părţi

contractante în numele căreia a fost ales.

4. Judecătorul ales în numele unei înalte părţi contractante care este parte în cauză

este membru de drept al Camerei sau al Marii Camere. În absenţa sa ori în cazul în care nu

poate participa, va participa în calitate de judecător o persoană aleasă de preşedintele Curţii

de pe o listă prezentată în prealabil de către înalta parte contractantă.

5. De asemenea, fac parte din Marea Cameră preşedintele Curţii, vicepreşedinţii,

preşedinţii Camerelor şi alţi judecători desemnaţi în conformitate cu regulamentul Curţii.

Când cauza este transmisă Marii Camere în temeiul art. 43, nici un judecător al Camerei care

a pronunţat decizia nu poate să facă parte din Marea Cameră, cu excepţia preşedintelui

Camerei şi a judecătorului care a participat în numele înaltei părţi contractante interesate."

Articolul 27

Competenţa judecătorilor unici

1. Judecătorul unic poate declara inadmisibilă o cauză, în temeiul art. 34, sau poate

decide radierea ei de pe rol atunci când o asemenea decizie poate fi luată fără o examinare

suplimentară.

2. Decizia este definitivă.

3. Dacă judecătorul unic nu declară inadmisibilă o cauză sau nu o radiază de pe rol,

acesta o va transmite unui comitet sau unei Camere pentru o examinare suplimentară."

Articolul 28

Competenţa comitetelor

1. Un comitet sesizat cu o cerere individuală formulată în temeiul art. 34 poate, cu

unanimitate de voturi:

a) să o declare ca fiind inadmisibilă sau să o radieze de pe rol, atunci când o

asemenea decizie poate fi luată fără o examinare suplimentară; sau 8

b) să o declare ca admisibilă şi să pronunţe în acelaşi timp o hotărâre pe fond, atunci

când problema referitoare la interpretarea sau aplicarea Convenţiei ori a protocoalelor sale,

care este la originea cauzei, face obiectul unei jurisprudenţe constante a Curţii.

2. Deciziile şi hotărârile prevăzute la alin. 1 sunt definitive.

3. Dacă judecătorul ales în numele înaltei părţi contractante, parte în cauză, nu este

membru al Comitetului, acesta din urmă poate, în orice fază a procedurii, să îl invite să

participe în locul unuia dintre membri, ţinând seama de toţi factorii pertinenţi, inclusiv dacă

partea a contestat aplicarea procedurii prevăzute la alin. 1.

Articolul 29

Decizii ale Camerelor asupra admisibilităţii şi fondului

1 Dacă nu a fost luată nici o decizie în temeiul art. 27 sau 28 şi nici nu a fost

pronunţată o hotărâre potrivit art. 28, Camera se pronunţă asupra admisibilităţii şi a fondului

cererilor individuale formulate conform art. 34. Decizia asupra admisibilităţii poate fi luată

separat.

2. O Cameră se pronunţă asupra admisibilităţii şi a fondului cererilor introduse de

state în virtutea art. 33. Cu excepţia cazurilor în care Curtea decide altfel, în cazuri

excepţionale decizia asupra admisibilităţii se ia separat.

Articolul 30

Desesizarea în favoarea Marii Camere

În cazul în care cauza adusă înaintea unei Camere ridică o problemă gravă privitoare

la interpretarea Convenţiei sau a Protocoalelor sale, sau dacă soluţionarea unei probleme

poate conduce la o contradicţie cu o hotărâre pronunţată anterior de Curte, Camera poate, atât

timp cât nu a pronunţat hotărârea sa, să se desesizeze în favoarea Marii Camere, în afara

cazului în care una dintre părţi se opune la aceasta.

Articolul 31

Atribuţii ale Marii Camere

Marea Cameră:

a) se pronunţă asupra cererilor introduse în virtutea art. 33 sau a art. 34, atunci când

cauza i-a fost deferită de Cameră în virtutea art. 30 sau când cauza i-a fost deferită în virtutea

art. 43;

b) se pronunţă asupra aspectelor cu privire la care Curtea este sesizată de către

Comitetul Miniştrilor în temeiul art. 46 alin. 4; şi

c) examinează cererile de aviz consultativ introduse în virtutea art. 47.

Articolul 32

Competenţa Curţii

1. Competenţa Curţii acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea

Convenţiei şi a Protocoalelor sale, care îi sunt supuse în condiţiile prevăzute în art. 33, 34, 46

şi 47.

2. În caz de contestare a competenţei sale, Curtea hotărăşte.

Articolul 33

Cauze interstatale

Orice înaltă parte contractantă poate sesiza Curtea asupra oricărei pretinse încălcări a 9 prevederilor Convenţiei şi ale Protocoalelor sale de către o altă parte contractantă.

Articolul 34

Cereri individuale

Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică, orice organizaţie

neguvernamentală sau de orice grup de particulari care se pretinde victimă a unei încălcări de

către una dintre înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie sau în

Protocoalele sale. Înaltele părţi contractante se angajează să nu împiedice prin nici o măsură

exerciţiul eficace al acestui drept.

Articolul 35

Condiţii de admisibilitate

1. Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum se

înţelege din principiile de drept internaţional general recunoscute, şi într-un termen de 6 luni,

începând cu data deciziei interne definitive.

2. Curtea nu reţine nici o cerere individuală introdusă în aplicarea art. 34, dacă:

a) ea este anonimă; sau

b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau

deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare şi dacă ea nu

conţine fapte noi.

3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în temeiul art. 34,

atunci când apreciază că:

a) cererea este incompatibilă cu prevederile Convenţiei sau ale protocoalelor sale,

este în mod vădit neîntemeiată ori abuzivă; sau

b) reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu important, cu excepţia cazului în care

respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin protocoalele sale impune

examinarea pe fond a cererii şi cu condiţia de a nu respinge pentru acest motiv nici o cauză

care nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională.

4. Curtea respinge orice cerere pe care o consideră inadmisibilă în aplicarea

prezentului articol. Ea poate proceda astfel în orice stadiu al procedurii.

Articolul 36

Intervenţia terţilor

1. În orice cauză aflată în faţa unei Camere sau a Marii Camere, o înaltă parte

contractantă, al cărei cetăţean este reclamantul, are dreptul de a prezenta observaţii scrise şi

de a lua parte la audieri.

2. În interesul bunei administrări a justiţiei, preşedintele Curţii poate invita orice

înaltă parte contractantă care nu este parte în cauză sau orice persoană interesată, alta decât

reclamantul, să prezinte observaţii scrise sau să ia parte la audiere.

3. În orice cauză aflată pe rolul unei Camere sau al Marii Camere comisarul pentru

drepturile omului al Consiliului Europei poate prezenta observaţii scrise şi poate lua parte la

audieri

Articolul 37

Scoaterea de pe rol

1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri

atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că:

a) solicitantul nu doreşte să o mai menţină; sau

10

b) litigiul a fost rezolvat; sau

c) pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai

justifică.

Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului

garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale o cere.

2. Curtea poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci când ea consideră că

împrejurările o justifică.

Articolul 38

Examinarea în contradictoriu a cauzei

Curtea examinează cauza în condiţii de contradictorialitate cu reprezentanţii părţilor şi, dacă

este cazul, procedează la o anchetă, pentru a cărei bună desfăşurare înaltele părţi contractante

implicate vor pune la dispoziţie toate facilităţile necesare.

Articolul 39

Soluţionări pe cale amiabilă

1. În orice etapă a procedurii Curtea se poate pune la dispoziţia părţilor în

vederea soluţionării pe cale amiabilă a cauzei, care să reflecte respectarea drepturilor omului,

aşa cum sunt recunoscute acestea în Convenţie şi în protocoalele sale.

2. Procedura descrisă la alin. 1 este confidenţială.

3. În cazul încheierii unei convenţii de rezolvare amiabilă, Curtea scoate cauza de pe

rol printr-o decizie care se limitează la o prezentare sumară a situaţiei de fapt şi a soluţiei

adoptate.

4. Această decizie este transmisă Comitetului Miniştrilor, care supraveghează

executarea clauzelor din convenţia de soluţionare pe cale amiabilă, aşa cum au fost reţinute în

decizie.

Articolul 40

Audiere publică şi acces la documente

1. Audierea este publică, în afara cazului în care Curtea nu decide altfel, motivat de

circumstanţe excepţionale.

2. Documentele depuse la Grefă sunt accesibile publicului, în afara cazului în care

preşedintele Curţii nu decide altfel.

Articolul 41

Reparaţie echitabilă

În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a

Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o

înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este

cazul, o reparaţie echitabilă.

Articolul 42

Hotărârile Camerelor

Hotărârile Camerelor devin definitive conform dispoziţiilor art. 44, par. 2.

Articolul 43

Retrimiterea în faţa Marii Camere

11

1. Într-un termen de 3 luni de la data hotărârii unei Camere, orice parte în cauză

poate, în cazuri excepţionale, să ceară retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere.

2. Un Colegiu de cinci judecători ai Marii Camere acceptă cererea în cazul în care

cauza ridică o problemă gravă referitoare la interpretarea sau la aplicarea Convenţiei sau a

Protocoalelor sale, sau o altă problemă gravă cu caracter general.

3. În cazul în care Colegiul acceptă cererea, Marea Cameră se pronunţă asupra cauzei

printr-o hotărâre.

Articolul 44

Hotărâri definitive

1. Hotărârea Marii Camere este definitivă.

2. Hotărârea unei Camere devine definitivă;

a) atunci când părţile declară că ele nu vor cere retrimiterea cauzei în faţa Marii

Camere; sau

b) la 3 luni de la data hotărârii, dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere nu a fost

cerută; sau

c) atunci când Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulată

potrivit art. 43.

3. Hotărârea definitivă se publică.

Articolul 45

Motivarea hotărârilor şi deciziilor

1. Hotărârile, precum şi deciziile care declară cererile admisibile sau inadmisibile sunt

motivate.

2. Dacă hotărârea nu exprimă în totalitate sau în parte opinia unanimă a judecătorilor,

oricare judecător are dreptul să adauge acesteia expunerea opiniei sale separate.

Articolul 46

Forţa obligatorie şi executarea hotărârilor

1. Înaltele părţi contractante se obligă să se conformeze hotărârilor definitive ale

Curţii, pronunţate în cauzele în care sunt părţi.

2. Hotărârea definitivă a Curţii se transmite Comitetului Miniştrilor care

supraveghează executarea acesteia.

3. În cazul în care Comitetul Miniştrilor consideră că supravegherea executării unei

hotărâri definitive este împiedicată de o dificultate de interpretare a acestei hotărâri, el poate

sesiza Curtea pentru a se pronunţa asupra acestei probleme de interpretare. Decizia cu privire

la sesizarea Curţii se ia prin vot cu o majoritate de două treimi din numărul reprezentanţilor

cu drept de a participa la lucrările Comitetului Miniştrilor.

4. În cazul în care Comitetul Miniştrilor consideră că o înaltă parte contractantă refuză

să se conformeze unei hotărâri definitive pronunţate într-un litigiu în care este parte, acesta

poate, după ce a pus în întârziere înalta parte contractantă, să sesizeze Curtea cu privire la

problema respectării de către aceasta a obligaţiei prevăzute la alin. 1, printr-o decizie luată cu

votul majorităţii de două treimi din numărul reprezentanţilor cu drept de a participa la

lucrările Comitetului Miniştrilor.

5. Dacă Curtea constată o încălcare a prevederilor alin. 1, trimite cauza Comitetului

Miniştrilor pentru ca acesta să examineze măsurile care se impun. Dacă Curtea constată că nu

s-a produs o încălcare a prevederilor alin. 1, va transmite cauza Comitetului Miniştrilor, care

va decide încetarea supravegherii executării.

12

Articolul 47

Avize consultative

1. Curtea poate, la cererea Comitetului Miniştrilor, să dea avize consultative asupra

problemelor juridice privind interpretarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale.

2. Aceste avize nu se pot referi la probleme legate de conţinutul sau de întinderea

drepturilor şi libertăţilor definite în titlul I al Convenţiei şi în Protocoalele sale, nici asupra

altor probleme de care Curtea sau Comitetul Miniştrilor ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a

introducerii unui recurs prevăzut în Convenţie.

3. Decizia Comitetului Miniştrilor de a cere un aviz Curţii este luată prin votul

majorităţii reprezentanţilor care au dreptul de a face parte din acesta.

Articolul 48

Competenţa consultativă a Curţii

Curtea decide dacă cererea de aviz consultativ prezentată de Comitetul Miniştrilor

este de competenţa sa, aşa cum aceasta este definită de art. 47.

Articolul 49

Motivarea avizelor consultative

1. Avizul Curţii trebuie motivat.

2. Dacă avizul nu exprimă în tot sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare

judecător are dreptul să alăture acestuia expunerea opiniei sale separate.

3. Avizul Curţii este transmis Comitetului Miniştrilor.

Articolul 50

Cheltuieli de funcţionare a Curţii

Cheltuielile de funcţionare a Curţii sunt în sarcina Consiliului Europei.

Articolul 51

Privilegii şi imunităţi ale judecătorilor

Judecătorii se bucură, pe timpul exercitării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile

prevăzute la art. 40 din Statutul Consiliului Europei şi de acordurile încheiate în virtutea

acestui articol.

TITLUL III - Dispoziţii diverse

Articolul 52

Anchetele Secretarului general

Oricare înaltă parte contractantă va furniza, la solicitarea Secretarului general al

Consiliului Europei, explicaţiile cerute asupra felului în care dreptul său intern asigură

aplicarea efectivă a tuturor dispoziţiilor acestei Convenţii.

Articolul 53

Apărarea drepturilor omului recunoscute

13

Nici o dispoziţie din prezenta Convenţie nu va fi interpretată ca limitând sau aducând

atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform

legilor oricărei părţi contractante sau oricărei alte Convenţii la care această parte contractantă

este parte.

Articolul 54

Competenţele Comitetului Miniştrilor

Nici o dispoziţie a prezentei Convenţii nu aduce atingere competenţelor conferite

Comitetului Miniştrilor prin Statutul Consiliului Europei.

Articolul 55

Renunţarea la alte mijloace de reglementare a diferendelor

Înaltele părţi contractante renunţă reciproc, în afara unei înţelegeri speciale, să se

prevaleze de tratatele, convenţiile sau de declaraţiile care există între ele, în vederea

supunerii, pe calea unei cereri, a unui diferend apărut din interpretarea sau aplicarea prezentei

Convenţii unui alt mod de reglementare decât cele prevăzute de numita Convenţie.

Articolul 56

Aplicarea teritorială

1. Orice stat poate, în momentul ratificării, sau în orice alt moment ulterior, să

declare, prin notificare adresată Secretarului general al Consiliului Europei, că prezenta

Convenţie se va aplica, sub rezerva paragrafului 4 al prezentului articol, tuturor sau unuia

dintre teritoriile ale căror relaţii internaţionale el le asigură.

2. Convenţia se aplică teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare începând cu

a 30-a zi socotită de la data la care Secretarul general al Consiliului Europei va fi primit

această notificare.

3. În respectivele teritorii, dispoziţiile prezentei Convenţii vor fi aplicate ţinând seama

de necesităţile locale.

4. Orice stat care a făcut o declaraţie conform primului paragraf din acest articol poate

ulterior, în orice moment, să declare relativ la unul sau mai multe teritorii vizate în această

declaraţie că acceptă competenţele Curţii de a lua cunoştinţă de cererile persoanelor fizice,

organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art. 34

din Convenţie.

Articolul 57

Rezerve

1. Orice stat poate, în momentul semnării prezentei Convenţii sau al depunerii

instrumentului său de ratificare, să formuleze o rezervă în legătură cu o dispoziţie anume a

Convenţiei, în măsura în care o lege atunci în vigoare pe teritoriul său nu este conformă cu

această dispoziţie. Rezervele cu caracter general nu sunt autorizate în termenii prezentului

articol.

2. Orice rezervă emisă conform prezentului articol necesită o scurtă expunere privind

legea în cauză.

Articolul 58

Denunţare

14

1. Orice înaltă parte contractantă nu poate denunţa prezenta Convenţie decât după

expirarea unui termen de 5 ani începând cu data intrării în vigoare a Convenţiei în ceea ce o

priveşte şi prin intermediul unui preaviz de 6 luni, dat printr-o notificare adresată Secretarului

general al Consiliului Europei, care informează despre aceasta celelalte părţi contractante.

2. Această denunţare nu poate avea drept efect să dezlege înalta parte contractantă

interesată de obligaţiile conţinute în prezenta Convenţie în ceea ce priveşte orice fapt care,

putând constitui o încălcare a acestor obligaţii, ar fi fost comis de ea anterior datei la care

denunţarea îşi produce efectele.

3. Sub aceeaşi rezervă ar înceta de a mai fi parte la prezenta Convenţie orice parte

contractantă care ar înceta de a mai fi membru al Consiliului Europei.

4. Convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor paragrafelor precedente în ceea

ce priveşte teritoriul pentru care ea a fost declarată aplicabilă potrivit art. 56.

Articolul 59

Semnare şi ratificare

1. Prezenta Convenţie este deschisă spre semnare membrilor Consiliului Europei. Ea

va fi ratificată. Ratificările vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei.

2. Uniunea Europeană poate adera la prezenta Convenţie.

3. Prezenta Convenţie va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de

ratificare.

4.Pentru orice semnatar care o va ratifica ulterior, Convenţia va intra în vigoare din

momentul depunerii instrumentului de ratificare.

5.Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor membrilor Consiliului

Europei intrarea în vigoare a Convenţiei, numele înaltelor părţi contractante care au ratificat-

o, precum şi depunerea oricărui instrument de ratificare intervenită ulterior.

Încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950, în limbile franceză şi engleză, ambele texte

fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus la arhivele Consiliului Europei.

Secretarul general va transmite copie certificată tuturor semnatarilor.

PROTOCOL ADIŢIONAL LA CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂTILOR FUNDAMENTALE*

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, hotărâte să ia măsuri de natură

să asigure garantarea colectivă a drepturilor şi libertăţilor, altele decât cele care sunt deja

înscrise în titlul I al Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale,

semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare Convenţia),

Au convenit asupra celor ce urmează:

* Adoptat la Paris la 20 martie 1952. A intrat în vigoare la 18 mai 1954. România a ratificat Protocolul prin
Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în “Monitorul Oficial” nr. 135 din 31 mai 1994.

15

Articolul 1

Protecţia proprietăţii

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu

poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile

prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le

consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau

pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.

Articolul 21
Dreptul la instruire

Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe
care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor

de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi

filozofice.

Articolul 3
Dreptul la alegeri libere

Înaltele părţi contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri

libere cu vot secret, în condiţiile în care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu

privire la alegerea corpului legislativ.

Articolul 4

Aplicare teritorială

Orice înaltă parte contractantă poate, în momentul semnării ori al ratificării

prezentului Protocol sau în orice alt moment ulterior, să comunice Secretarului general al

Consiliului Europei o declaraţie precizând măsura în care aceasta se angajează ca dispoziţiile

prezentului Protocol să se aplice anumitor teritorii care sunt desemnate în declaraţia

respectivă şi ale căror relaţii internaţionale aceasta le asigură.

Orice înaltă parte contractantă care a comunicat o declaraţie în virtutea paragrafului

precedent poate, după un anumit interval de timp, să comunice o nouă declaraţie care să

modifice termenii oricărei declaraţii anterioare sau care să pună capăt aplicării dispoziţiilor

prezentului Protocol cu privire la un anumit teritoriu.

O declaraţie făcută potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind în

conformitate cu paragraful 1 din art. 63 al Convenţiei.

Articolul 5
Raportare la convenţie

Înaltele părţi contractante vor considera art. 1, 2, 3 şi 4 din acest Protocol ca articole

adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se vor aplica în consecinţă.

Articolul 6
Semnare şi ratificare

1 Conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 30/1994, România interpretează art. 2 din Protocolul adiţional la
Convenţie ca neimpunând obligaţii financiare suplimentare referitoare la instituţiile de învăţământ privat, altele

decât cele stabilite prin legea internă.

16

Prezentul Protocol este deschis spre semnare membrilor Consiliului Europei,

semnatari ai Convenţiei; el va fi ratificat odată cu Convenţia sau după ratificarea acesteia. El

va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare. Pentru orice semnatar

care îl va ratifica ulterior, Protocolul va intra în vigoare odată cu depunerea instrumentului de

ratificare.

Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei,

care va notifica tuturor membrilor numele celor care au ratificat Protocolul.

Încheiat la Paris la 20 martie 1952, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind

egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei.

Secretarul general va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare.

PROTOCOLUL NR. 4
LA CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE RECUNOSCÂND ANUMITE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI, ALTELE DECÂT CELE ÎNSCRISE ÎN CONVENŢIE ŞI ÎN PRIMUL PROTOCOL ADIŢIONAL LA CONVENŢIE*

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,
Hotărâte să ia măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a drepturilor şi a

libertăţilor, altele decât cele care sunt deja înscrise în titlul I al Convenţiei pentru apărarea

drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950

(denumită în continuare Convenţia), şi în art. 1-3 din primul Protocol adiţional la Convenţie,

semnat la Paris la 20 martie 1952,

Au convenit asupra celor de urmează:

Articolul 1
Interzicerea privării de libertate pentru datorii

Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură

să execute o obligaţie contractuală.

Articolul 2
Libertatea de circulaţie

1. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod

liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa.

2. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa.

3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea

care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru

securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor

penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

4. Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone

determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de

interesul public într-o societate democratică.

Încheiat la Strasbourg la 16 septembrie 1963. A intrat în vigoare la 2 mai 1968.România a ratificat Protocolul
prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în “Monitorul Oficial” nr. 135 din 31 mai 1994.

17

Articolul 3
Interzicerea expulzării propriilor cetăţeni

1. Nimeni nu poate fi expulzat, printr-o măsură individuală sau colectivă, de pe

teritoriul statului al cărui cetăţean este.

2. Nimeni nu poate fi privat de dreptul de a intra pe teritoriul statului al cărui cetăţean este.

Articolul 4
Interzicerea expulzării colective de străini

Expulzările colective de străini sunt interzise.

Articolul 5

Aplicare teritorială

1. Oricare înaltă parte contractantă poate, în momentul semnării ori al ratificării

prezentului Protocol sau în orice moment ulterior, să comunice Secretarului general al

Consiliului Europei o declaraţie precizând măsura în care ea se angajează ca dispoziţiile

prezentului Protocol să se aplice anumitor teritorii care sunt desemnate în declaraţia

respectivă şi ale căror relaţii internaţionale ea le asigură.

2. Orice înaltă parte contractantă care a comunicat o declaraţie în virtutea paragrafului

precedent poate, periodic, să comunice o nouă declaraţie prin care să modifice termenii

oricărei declaraţii anterioare sau prin care să pună capăt aplicării dispoziţiilor prezentului

Protocol cu privire la un anumit teritoriu.

3. O declaraţie făcută potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind făcută în

conformitate cu paragraful 1 din art. 56 al Convenţiei.

4. Teritoriul oricărui stat la care se aplică prezentul Protocol, în virtutea ratificării sau

a acceptării sale de către respectivul stat, şi fiecare dintre teritoriile cu privire la care

protocolul se aplică, în virtutea unei declaraţii semnate de respectivul stat conform

prezentului articol, vor fi considerate ca teritorii distincte în sensul referirilor la teritoriul unui

stat, făcute de art. 2 şi 3.

5. Orice stat care a făcut o declaraţie potrivit paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol

poate ulterior, în orice moment, să declare, referitor la unul sau mai multe teritorii vizate în

această declaraţie, că acceptă competenţa Curţii de a primi cererile persoanelor fizice, ale

organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art. 34

din Convenţie, privitor la art. 1-4 din prezentul Protocol sau la unele dintre acestea.

Articolul 6
Raportare la Convenţie

Înaltele părţi contractante vor considera art. 1-5 ale acestui Protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se vor aplica în consecinţă.

Articolul 7

Semnare şi ratificare

1. Prezentul Protocol este deschis spre semnare membrilor Consiliului Europei,

semnatari ai Convenţiei; el va fi ratificat odată cu Convenţia sau după ratificarea acesteia. El

va intra în vigoare după depunerea a cinci instrumente de ratificare. Pentru orice semnatar

18

care îl va ratifica ulterior, Protocolul va intra în vigoare odată cu depunerea instrumentului de

ratificare.

2. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului

Europei care va notifica tuturor membrilor numele celor care au ratificat Protocolul.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest sens, au

semnat prezentul Protocol.

Încheiat la Strasbourg la 16 septembrie 1963, în limbile franceză şi engleză, ambele

texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului

Europei. Secretarul general va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare.

PROTOCOLUL NR. 6
LA CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE, PRIVIND ABOLIREA PEDEPSEI CU MOARTEA*

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol la

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, semnată la Roma

la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare Convenţia),

Considerând că progresele intervenite în mai multe state membre ale Consiliului

Europei exprimă o tendinţă generală în favoarea abolirii pedepsei cu moartea,

Au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1
Abolirea pedepsei cu moartea

Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea

pedeapsă şi nici executat.

Articolul 2

Pedeapsa cu moartea în timp de război

Un stat poate să prevadă în legislaţia sa pedeapsa cu moartea pentru acte săvârşite în

timp de război sau de pericol iminent de război; o asemenea pedeapsă nu va fi aplicată decât

în cazurile prevăzute de această legislaţie şi conform dispoziţiilor sale.

Statul respectiv va comunica Secretarului general al Consiliului Europei dispoziţiile

aferente ale legislaţiei în cauză.

Articolul 3
Interzicerea derogărilor

Nici o derogare de la dispoziţiile prezentului Protocol pe temeiul art. 15 din

Convenţie nu este îngăduită.

Articolul 4
Interzicerea rezervelor

Încheiat la Strasbourg la 28 aprilie 1983. A intrat în vigoare la 1 martie 1985. România a ratificat Protocolul
prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în “Monitorul Oficial” nr. 135 din 31 mai 1994.

19

Nici o rezervă la dispoziţiile prezentului Protocol pe temeiul art. 57 din Convenţie nu

este admisă.

Articolul 5
Aplicare teritorială

1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului

său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu

privire la care se va aplica prezentul Protocol.

2. Orice stat poate, în oricare moment ulterior, printr-o declaraţie adresată

Secretarului general al Consiliului Europei să extindă aplicarea prezentului Protocol la

oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare cu privire la acest

teritoriu, în prima zi a lunii care urmează datei primirii declaraţiei de către Secretarul general.

3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi

retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin notificare

adresată Secretarului general. Retragerea va produce efecte din prima zi a lunii care urmează

datei primirii notificării de către Secretarul general.

Articolul 6
Raportare la Convenţie

Statele părţi consideră art. 1-5 ale prezentului Protocol ca articole adiţionale la

Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se aplică în consecinţă.

Articolul 7
Semnare şi ratificare

Prezentul Protocol este deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei,

semnatare ale Convenţiei. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un stat membru

al Consiliului Europei nu va putea să ratifice, să accepte sau să aprobe prezentul Protocol fără

ca, simultan sau anterior, să fi ratificat Convenţia. Instrumentele de ratificare, de acceptare

sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 8
Intrare în vigoare

1. Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează datei la care

cinci state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate

prin Protocol, conform dispoziţiilor art. 7.

2. Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat

prin Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează datei depunerii

instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 9
Funcţiile depozitarului

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului:

a) orice semnare;

b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;

c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului Protocol, conform art. 5 şi 8;

d) orice alt act, notificare sau comunicare având o legătură cu prezentul Protocol.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au

20

semnat prezentul Protocol.

Încheiat la Strasbourg la 28 aprilie 1983, în limbile franceză şi engleză, ambele texte

fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei.

Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele

membre ale Consiliului Europei.

PROTOCOLUL NR. 7
LA CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE*

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol,

Hotărâte să ia noi măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a anumitor

drepturi şi libertăţi prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor

fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare Convenţia),

Au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1

Garanţii procedurale în cazul expulzărilor de străini

1. Un străin care îşi are reşedinţa în mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi

expulzat decât în temeiul executării unei hotărâri luate conform legii şi el trebuie să poată:

a) să prezinte motivele care pledează împotriva expulzării sale;

b) să ceară examinarea cazului său; şi

c) să ceară să fie reprezentat în acest scop în faţa autorităţilor competente sau a uneia

ori a mai multor persoane desemnate de către această autoritate.

2. Un străin poate fi expulzat înainte de exercitarea drepturilor enumerate în

paragraful 1 a), b) şi c) al acestui articol, atunci când expulzarea este necesară în interesul

ordinii publice sau se întemeiază pe motive de securitate naţională.

Articolul 2
Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penala

1. Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul
să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie

superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat,

sunt reglementate de lege.

2. Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, aşa

cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de

către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui

recurs împotriva achitării sale.

Articolul 3
Dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară

Încheiat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984. A intrat în vigoare la 1 noiembrie 1988. România a ratificat
Protocolul prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în “Monitorul Oficial” nr. 135 din 31 mai 1994.

21

Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este

acordată graţierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o

eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este

despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în

care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot

sau în parte.

Articolul 4
Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori

1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat

pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre

definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.

2. Dispoziţiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform

legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un

viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea

pronunţată.

3. Nici o derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul art. 15 din

Convenţie.

Articolul 5

Egalitatea între soţi

Soţii se bucură de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil, între ei şi

în relaţiile cu copiii lor în ceea ce priveşte căsătoria, pe durata căsătoriei şi cu prilejul

desfacerii acesteia. Prezentul articol nu împiedică statele să ia măsurile necesare în interesul

copiilor.

Articolul 6

Aplicare teritorială

1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului

său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu

privire la care se va aplica prezentul Protocol, precizând măsura în care el se angajează ca

dispoziţiile prezentului Protocol să se aplice acestui sau acestor teritorii.

2. Orice stat poate, în oricare moment ulterior, printr-o declaraţie adresată

Secretarului general al Consiliului Europei să extindă aplicarea prezentului Protocol la

oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare pentru acest teritoriu

în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 2 luni de la data primirii declaraţiei

de către Secretarul general.

3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi

retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin

notificare adresată Secretarului general. Retragerea sau modificarea va produce efecte în

prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 2 luni de la data primirii notificării de

către Secretarul general.

4. O declaraţie potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind în conformitate cu

paragraful 1 din art. 56 al Convenţiei.

5. Teritoriul oricărui stat cu privire la care prezentul Protocol se aplică în virtutea

ratificării, a acceptării sau a aprobării sale de către statul respectiv şi fiecare dintre teritoriile

cu privire la care Protocolul se aplică în baza unei declaraţii făcute de respectivul stat,

conform prezentului articol, pot fi considerate ca teritorii distincte în sensul referirii la

teritoriul unui stat făcute la art. 1.

22

6. Orice stat care a făcut o declaraţie potrivit paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol

poate ulterior, în orice moment, să declare referitor la unul sau mai multe teritorii vizate în

această declaraţie, că acceptă competenţa Curţii de a primi cererile persoanelor fizice, ale

organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art. 34

din Convenţie privitor la art. 1-5 din prezentul Protocol.

Articolul 7
Raportare la Convenţie

Statele părţi consideră art. 1-6 ale prezentului Protocol ca articole adiţionale la

Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se aplică în consecinţă.

Articolul 8
Semnare şi ratificare

Prezentul Protocol este deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei

care au semnat Convenţia. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un stat membru

al Consiliului Europei nu poate ratifica, accepta sau aproba prezentul Protocol fără să fi

ratificat simultan sau anterior Convenţia. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de

aprobare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 9
Intrare în vigoare

1. Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei

perioade de 2 luni de la data la care şapte state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi

exprimat consimţământul de a fi legate prin Protocol conform dispoziţiilor art. 8.

2. Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat

prin Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei

perioade de 2 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de

aprobare.

Articolul 10
Funcţiile depozitarului

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor statelor membre ale

Consiliului Europei:

a) orice semnare;

b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau aprobare;

c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului Protocol conform art. 6 şi 9;

d) orice alt act, notificare sau declaraţie având legătură cu prezentul Protocol.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au

semnat prezentul Protocol.

Încheiat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984, în limbile franceză şi engleză, ambele

texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului

Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia

dintre statele membre ale Consiliului Europei.

23

PROTOCOLUL NR. 12

LA CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE*

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol,
Luând în considerare principiul fundamental în virtutea căruia toate persoanele sunt

egale în faţa legii şi au dreptul la o protecţie egală din partea legii;

Hotărâte să ia noi măsuri pentru promovarea egalităţii tuturor persoanelor din

garantarea colectivă a unei interziceri generale a discriminării, prin intermediul Convenţiei

pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4

noiembrie 1950 (denumită în continuare “Convenţia”);

Reafirmând că principiul nediscriminării nu împiedică statele părţi să ia măsuri pentru

promovarea unei egalităţi depline şi efective, cu condiţia existenţei unei justificări obiective

şi rezonabile a acestor măsuri,

Au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1
Interzicerea generală a discriminării

1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o
discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice

alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere

sau orice altă situaţie.

2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre

motivele menţionate la paragraful 1.

Articolul 2

Aplicarea teritorială

1. Orice stat poate, la data semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare,

acceptare sau aprobare, să indice teritoriul ori teritoriile cărora li se va aplica prezentul

protocol.

2. Orice stat poate, la orice dată ulterioară, printr-o declaraţie adresată Secretarului

general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentului Protocol asupra oricărui alt

teritoriu indicat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare, în ceea ce priveşte acest teritoriu,

în prima zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de trei luni de la data primirii

declaraţiei de către Secretarul general.

3. Orice declaraţie făcută în temeiul celor două paragrafe precedente poate fi retrasă

sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu indicat în declaraţie, printr-o notificare

adresată Secretarului general. Retragerea sau modificarea oricarei declaratii va produce

efecte în prima zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de trei luni de la data primirii

acestei notificări de către Secretarul general.

4. O declaraţie făcută conform prezentului articol va fi considerată ca fiind făcută

conform paragrafului 1 al Articolului 56 din Convenţie.

5. Orice stat care a făcut o declaraţie conform paragrafului 1 sau 2 al prezentului

articol poate ulterior, în orice moment, să declare, referitor la unul sau mai multe dintre

teritoriile vizate în declaraţie, că acceptă competenţa Curţii de a primi cererile persoanelor

Adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000. A intrat în vigoare la 1 aprilie 2005. România a ratificat Protocolul prin
legea nr. 103 din 24 aprilie 2006, publicat in “Monitorul Oficial” nr. 375 din 2 mai 2006.

24

fizice, organizaţiilor neguvernamentale sau grupurilor particulari, în conformitate cu articolul

34 din Convenţiei, referitoare la articolul 1 din prezentul protocol.

Articolul 3

Raportarea la Convenţie

Statele părţi consideră articolele 1 şi 2 ale prezentului Protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei vor fi aplicate în mod corespunzător.

Articolul 4

Semnarea şi ratificarea

Prezentul Protocol va fi deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei
care au semnat Convenţia. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un stat membru

al Consiliului Europei nu poate ratifica, accepta sau aproba prezentul Protocol fără a ratifica

în prealabil sau simultan Convenţia. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi

depuse la Secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 5

Intrarea în vigoare

Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează după expirarea
perioadei de trei luni de la data la care zece state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi

exprimat consimţământul de a fi legate prin prezentul Protocol, conform prevederilor

articolului 4.

Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat prin

prezentul Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează după expirarea

perioadei de trei luni de la data depunerii instrumentelor de ratificare, acceptare sau aprobare.

Articolul 6

Funcţiile depozitarului

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului:
a) orice semnare;

b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;

c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului protocol, conform art. 2 şi 5;

d) orice alt act, notificare sau comunicare având o legătură cu prezentul Protocol.

Incheiat la Roma la 4 noiembrie 2000, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal
autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul

general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele membre

ale Consiliului Europei.

PROTOCOLUL NR. 13
LA CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE PRIVIND ABOLIREA PEDEPSEI CU MOARTEA*

Adoptat la Vilnius la 3 mai 2002. A intrat în vigoare la 1 iulie 2003. România a ratificat Protocolul prin Legea
nr. 7 din 9 ianuarie 2003, publicată în “Monitorul Oficial” nr. 27 din 20 ianuarie 2003.

25

Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului protocol,

Convinse că dreptul fiecăruia la viaţă reprezintă o valoare fundamentală într-o

societate democratică şi că abolirea pedepsei cu moartea este esenţială pentru apărarea

acestui drept şi pentru deplina recunoaştere a demnităţii înnăscute a tuturor fiinţelor umane,

Dorind să consolideze apărarea dreptului la viaţă garantat de către Convenţia pentru

apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie

1950 (denumită în continuare Convenţia),

Considerând că Protocolul nr. 6 la Convenţia privind abolirea pedepsei cu moartea,

semnat la Strasbourg la 28 aprilie 1983, nu exclude pedeapsa cu moartea referitoare la actele

comise în timp de război sau de pericol iminent de război,

Fiind hotărâte să acţioneze în cele din urmă pentru abolirea pedepsei cu moartea în

toate circumstanţele,

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1

Abolirea pedepsei cu moartea

Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea

pedeapsă şi nici executat.

Articolul 2

Interzicerea derogărilor

Nici o derogare de la dispoziţiile prezentului protocol în temeiul art. 15 din Convenţie
nu este îngăduită.

Articolul 3
Interzicerea rezervelor

Nici o rezervă la dispoziţiile prezentului protocol în temeiul art. 57 din Convenţie nu
este admisă.

Articolul 4

Aplicare teritorială

1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului
său de ratificare, de acceptare ori de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu

privire la care se va aplica prezentul protocol.

2. Orice stat poate, în orice moment ulterior, printr-o declaraţie adresată secretarului

general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentului protocol la oricare alt teritoriu

desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare cu privire la acest teritoriu în prima zi a

lunii care urmează expirării perioadei de trei luni de la data primirii declaraţiei de către

secretarul general.

3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi

retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin

notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea sau modificarea va

produce efecte din prima zi a lunii care urmează expirării perioadei de trei luni de la data

primirii notificării de către secretarul general.

Articolul 5
26

Raportare la Convenţie

Statele părţi consideră art. 1-4 din prezentul protocol ca articole adiţionale la

Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se aplică în consecinţă.

Articolul 6
Semnare şi ratificare

Prezentul protocol este deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei,
semnatare ale Convenţiei. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un stat membru

al Consiliului Europei nu va putea să ratifice, să accepte sau să aprobe prezentul protocol fără

ca, simultan sau anterior, să fi ratificat Convenţia. Instrumentele de ratificare, de acceptare

sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.

Articolul 7

Intrare în vigoare

1. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării

perioadei de trei luni de la data la care zece state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi

exprimat consimţământul de a fi legate prin protocol, conform dispoziţiilor art. 6.

2. Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat

prin protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării perioadei de

trei luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 8
Funcţiile depozitarului

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului:
a) orice semnare;

b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;

c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului protocol, conform art. 4 şi 7;

d) orice alt act, notificare sau comunicare având o legătură cu prezentul protocol.

În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au

semnat prezentul protocol.

Încheiat la Vilnius la 3 mai 2002, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind

egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei.

Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre

statele membre ale Consiliului Europei.