CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE* AMENDATĂ DE PROTOCOLUL NR.11 ŞI PROTOCOLUL NR.14
Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,
Luând în considerare Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de
Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948,
Considerând că această declaraţie urmăreşte să asigure recunoaşterea şi aplicarea
universală şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunţă,
Considerând că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune cât mai
strânsă între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea
şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
Reafirmând ataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care
constituie temelia înseşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod
esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o
concepţie comună şi un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg,
Hotărâte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelaşi spirit şi
având un patrimoniu comun de idealuri şi de tradiţii politice, de respect al libertăţii şi de
preeminenţă a dreptului, să ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a
anumitor drepturi enunţate în Declaraţia Universală,
Au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Obligaţia de a respecta drepturile omului
Înaltele părţi contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor
drepturile şi libertăţile definite în titlul I al prezentei Convenţii.
TITLUL I - Drepturi şi libertăţi
Articolul 2
Dreptul la viaţă
1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi
cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un
tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.
2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în
cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă;
a) pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale;
b) pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane
*
Adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950. A intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. România a ratificat
Convenţia prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în “Monitorul Oficial” nr. 135 din 31 mai 1994.
2 legal deţinute;
c) pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.
Articolul 3
Interzicerea torturii
Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.
Articolul 4
Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate
1. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire.
2. Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie.
3. Nu se consideră muncă forţată sau obligatorie în sensul prezentului articol:
a) orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile
prevăzute de art. 5 din prezenta convenţie sau în timpul în care se află în libertate
condiţionată;
b) orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă
serviciul militar din motive de conştiinţă, în ţările în care acest lucru este recunoscut ca
legitim, un alt serviciu, în locul serviciului militar obligatoriu;
c) orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau
bunăstarea comunităţii;
d) orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civile normale.
Articolul 5
Dreptul la libertate şi la siguranţă
1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de
libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
a) dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent;
b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la
o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării
unei obligaţii prevăzute de lege;
c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare
competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când
există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune
sau să fugă după săvârşirea acesteia;
d) dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub
supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii
competente;
e) dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o
boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o
împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o
procedură de expulzare ori de extrădare.
2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o
limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse
împotriva sa.
3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c)
din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat
3
împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-
un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi
subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să
introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt
asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.
5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii
contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.
Articolul 6
Dreptul la un proces echitabil
1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un
termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de
lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie
asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea
trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei
şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii,
al ordinii publice, ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când
interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura
considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale,
publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce
vinovăţia sa va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod
amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa;
b) să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune
de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un
avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;
d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea
martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;
e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba
folosită la audiere.
Articolul 7
Nici o pedeapsă fără lege
1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul
în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau
internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era
aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.
2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate
de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată infracţiune
potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.
Articolul 8
Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
4
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a
domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în
măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o
societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică,
bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea
sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Articolul 9
Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest
drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi
manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în
particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor
restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate
democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori
pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Articolul 10
Libertatea de exprimare
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde
libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără
amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică
statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui
regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi
supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie
măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea
teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia
sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica
divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea
puterii judecătoreşti.
Articolul 11
Libertatea de întrunire şi de asociere
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de
asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru
apărarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea
care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru
securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor,
protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.
Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de
către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.
Articolul 12
Dreptul la căsătorie
Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi
5
de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui
drept.
Articolul 13
Dreptul la un recurs efectiv
Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au
fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când
încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.
Articolul 14
Interzicerea discriminării
Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie
asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii
politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate
naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.
Articolul 15
Derogare în caz de stare de urgenţă
1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice înaltă
parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta
Convenţie, în măsura strictă în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în
contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional.
2. Dispoziţia precedentă nu îngăduie nici o derogare de la art. 2, cu excepţia cazului
de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la art. 3, art. 4 (paragraful 1) şi art. 7.
3. Orice înaltă parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe
deplin pe Secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele
care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze pe Secretarul general al
Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi de la care
dispoziţiile Convenţiei devin din nou aplicabile.
Articolul 16
Restricţii ale activităţii politice a străinilor
Nici o dispoziţie a art. 10, 11 şi 14 nu poate fi considerată ca interzicând înaltelor
părţi contractante să impună restrângeri activităţii politice a străinilor.
Articolul 17
Interzicerea abuzului de drept
Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru
un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau a îndeplini un
act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie
sau a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât cele prevăzute de această
Convenţie.
Articolul 18
Limitarea folosirii restrângerii drepturilor
Restrângerile care, în termenii prezentei Convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi
şi libertăţi nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.
6
TITLUL II - Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Articolul 19
Înfiinţarea Curţii
Pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru înaltele părţi
contractante din prezenta Convenţie şi din Protocoalele sale, se înfiinţează o Curte Europeană
a Drepturilor Omului, numită în continuare Curtea. Aceasta va funcţiona permanent.
Articolul 20
Numărul judecătorilor
Curtea se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al înaltelor părţi contractante.
Articolul 21
Condiţii de exercitare a funcţiilor
1. Judecătorii trebuie să se bucure de cea mai înaltă reputaţie morală şi să întrunească
condiţiile cerute pentru exercitarea unor înalte funcţiuni judiciare sau să fie jurişti având o
competenţă recunoscută.
2. Judecătorii îşi exercită mandatul cu titlu individual.
3. În cursul mandatului lor, judecătorii nu pot exercita nici o activitate incompatibilă
cu cerinţele de independenţă, de imparţialitate sau de disponibilitate impuse de o activitate cu
caracter permanent; orice problemă ridicată în aplicare acestui paragraf este rezolvată de
către Curte.
Articolul 22
Alegerea judecătorilor
1. Judecătorii sunt aleşi de Adunarea Parlamentară în numele fiecărei înalte părţi
contractante, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o listă de trei candidaţi prezentaţi de
înalta parte contractantă.
Articolul 23
Durata mandatului şi revocarea
1. Judecătorii sunt aleşi pentru o perioadă de 9 ani. Ei nu pot fi realeşi.
2. Mandatul judecătorilor se încheie atunci când ei împlinesc vârsta de 70 de ani.
3. Judecătorii rămân în funcţie până la înlocuirea lor. Ei continuă totuşi să se ocupe de
cauzele cu care au fost deja sesizaţi.
4. Un judecător nu poate fi revocat din funcţie decât dacă ceilalţi judecători decid, cu
o majoritate de două treimi, că el nu mai corespunde condiţiilor cerute."
Articolul 24
Grefa şi raportorii
1. Curtea dispune de o grefă ale cărei sarcini şi organizare sunt stabilite prin regulamentul Curţii.
2. Atunci când se pronunţă în complet de judecător unic, Curtea este asistată de 7 raportori care îşi exercită funcţiile sub autoritatea preşedintelui Curţii. Ei fac parte din grefa Curţii."
Articolul 25
Adunarea geneală a Curţii
Curtea reunită în Adunare plenară:
a) alege, pentru o durată de 3 ani, pe preşedintele său şi pe unul sau doi
vicepreşedinţi; ei pot fi realeşi;
b) constituie Camere pentru o perioadă determinată;
c) alege preşedinţii camerelor Curţii, care pot fi realeşi;
d) adoptă regulamentul Curţii;
e) alege grefierul şi unul sau mai mulţi grefieri adjuncţi;
f) formulează orice cerere în temeiul art. 26 alin.2.
Articolul 26
Completele de judecători unici, comitete, Camere şi Marea Cameră
1. Pentru examinarea cauzelor deduse judecăţii Curţii, aceasta se constituie din
complete formate din judecător unic, comitete de 3 judecători, Camere de 7 judecători şi
Marea Cameră, formată din 17 judecători. Camerele Curţii constituie comitete pentru o
perioadă determinată.
2. La cererea Adunării generale a Curţii, Comitetul Miniştrilor poate să reducă la 5
numărul judecătorilor Camerelor, prin decizie unanimă şi pentru o perioadă determinată.
3. Judecătorul unic nu va examina nici o cerere introdusă împotriva înaltei părţi
contractante în numele căreia a fost ales.
4. Judecătorul ales în numele unei înalte părţi contractante care este parte în cauză
este membru de drept al Camerei sau al Marii Camere. În absenţa sa ori în cazul în care nu
poate participa, va participa în calitate de judecător o persoană aleasă de preşedintele Curţii
de pe o listă prezentată în prealabil de către înalta parte contractantă.
5. De asemenea, fac parte din Marea Cameră preşedintele Curţii, vicepreşedinţii,
preşedinţii Camerelor şi alţi judecători desemnaţi în conformitate cu regulamentul Curţii.
Când cauza este transmisă Marii Camere în temeiul art. 43, nici un judecător al Camerei care
a pronunţat decizia nu poate să facă parte din Marea Cameră, cu excepţia preşedintelui
Camerei şi a judecătorului care a participat în numele înaltei părţi contractante interesate."
Articolul 27
Competenţa judecătorilor unici
1. Judecătorul unic poate declara inadmisibilă o cauză, în temeiul art. 34, sau poate
decide radierea ei de pe rol atunci când o asemenea decizie poate fi luată fără o examinare
suplimentară.
2. Decizia este definitivă.
3. Dacă judecătorul unic nu declară inadmisibilă o cauză sau nu o radiază de pe rol,
acesta o va transmite unui comitet sau unei Camere pentru o examinare suplimentară."
Articolul 28
Competenţa comitetelor
1. Un comitet sesizat cu o cerere individuală formulată în temeiul art. 34 poate, cu
unanimitate de voturi:
a) să o declare ca fiind inadmisibilă sau să o radieze de pe rol, atunci când o
asemenea decizie poate fi luată fără o examinare suplimentară; sau 8
b) să o declare ca admisibilă şi să pronunţe în acelaşi timp o hotărâre pe fond, atunci
când problema referitoare la interpretarea sau aplicarea Convenţiei ori a protocoalelor sale,
care este la originea cauzei, face obiectul unei jurisprudenţe constante a Curţii.
2. Deciziile şi hotărârile prevăzute la alin. 1 sunt definitive.
3. Dacă judecătorul ales în numele înaltei părţi contractante, parte în cauză, nu este
membru al Comitetului, acesta din urmă poate, în orice fază a procedurii, să îl invite să
participe în locul unuia dintre membri, ţinând seama de toţi factorii pertinenţi, inclusiv dacă
partea a contestat aplicarea procedurii prevăzute la alin. 1.
Articolul 29
Decizii ale Camerelor asupra admisibilităţii şi fondului
1 Dacă nu a fost luată nici o decizie în temeiul art. 27 sau 28 şi nici nu a fost
pronunţată o hotărâre potrivit art. 28, Camera se pronunţă asupra admisibilităţii şi a fondului
cererilor individuale formulate conform art. 34. Decizia asupra admisibilităţii poate fi luată
separat.
2. O Cameră se pronunţă asupra admisibilităţii şi a fondului cererilor introduse de
state în virtutea art. 33. Cu excepţia cazurilor în care Curtea decide altfel, în cazuri
excepţionale decizia asupra admisibilităţii se ia separat.
Articolul 30
Desesizarea în favoarea Marii Camere
În cazul în care cauza adusă înaintea unei Camere ridică o problemă gravă privitoare
la interpretarea Convenţiei sau a Protocoalelor sale, sau dacă soluţionarea unei probleme
poate conduce la o contradicţie cu o hotărâre pronunţată anterior de Curte, Camera poate, atât
timp cât nu a pronunţat hotărârea sa, să se desesizeze în favoarea Marii Camere, în afara
cazului în care una dintre părţi se opune la aceasta.
Articolul 31
Atribuţii ale Marii Camere
Marea Cameră:
a) se pronunţă asupra cererilor introduse în virtutea art. 33 sau a art. 34, atunci când
cauza i-a fost deferită de Cameră în virtutea art. 30 sau când cauza i-a fost deferită în virtutea
art. 43;
b) se pronunţă asupra aspectelor cu privire la care Curtea este sesizată de către
Comitetul Miniştrilor în temeiul art. 46 alin. 4; şi
c) examinează cererile de aviz consultativ introduse în virtutea art. 47.
Articolul 32
Competenţa Curţii
1. Competenţa Curţii acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea
Convenţiei şi a Protocoalelor sale, care îi sunt supuse în condiţiile prevăzute în art. 33, 34, 46
şi 47.
2. În caz de contestare a competenţei sale, Curtea hotărăşte.
Articolul 33
Cauze interstatale
Orice înaltă parte contractantă poate sesiza Curtea asupra oricărei pretinse încălcări a 9 prevederilor Convenţiei şi ale Protocoalelor sale de către o altă parte contractantă.
Articolul 34
Cereri individuale
Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică, orice organizaţie
neguvernamentală sau de orice grup de particulari care se pretinde victimă a unei încălcări de
către una dintre înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie sau în
Protocoalele sale. Înaltele părţi contractante se angajează să nu împiedice prin nici o măsură
exerciţiul eficace al acestui drept.
Articolul 35
Condiţii de admisibilitate
1. Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum se
înţelege din principiile de drept internaţional general recunoscute, şi într-un termen de 6 luni,
începând cu data deciziei interne definitive.
2. Curtea nu reţine nici o cerere individuală introdusă în aplicarea art. 34, dacă:
a) ea este anonimă; sau
b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau
deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare şi dacă ea nu
conţine fapte noi.
3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în temeiul art. 34,
atunci când apreciază că:
a) cererea este incompatibilă cu prevederile Convenţiei sau ale protocoalelor sale,
este în mod vădit neîntemeiată ori abuzivă; sau
b) reclamantul nu a suferit nici un prejudiciu important, cu excepţia cazului în care
respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi prin protocoalele sale impune
examinarea pe fond a cererii şi cu condiţia de a nu respinge pentru acest motiv nici o cauză
care nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională.
4. Curtea respinge orice cerere pe care o consideră inadmisibilă în aplicarea
prezentului articol. Ea poate proceda astfel în orice stadiu al procedurii.
Articolul 36
Intervenţia terţilor
1. În orice cauză aflată în faţa unei Camere sau a Marii Camere, o înaltă parte
contractantă, al cărei cetăţean este reclamantul, are dreptul de a prezenta observaţii scrise şi
de a lua parte la audieri.
2. În interesul bunei administrări a justiţiei, preşedintele Curţii poate invita orice
înaltă parte contractantă care nu este parte în cauză sau orice persoană interesată, alta decât
reclamantul, să prezinte observaţii scrise sau să ia parte la audiere.
3. În orice cauză aflată pe rolul unei Camere sau al Marii Camere comisarul pentru
drepturile omului al Consiliului Europei poate prezenta observaţii scrise şi poate lua parte la
audieri
Articolul 37
Scoaterea de pe rol
1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri
atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că:
a) solicitantul nu doreşte să o mai menţină; sau
10
b) litigiul a fost rezolvat; sau
c) pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai
justifică.
Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului
garantate prin Convenţie şi prin Protocoalele sale o cere.
2. Curtea poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci când ea consideră că
împrejurările o justifică.
Articolul 38
Examinarea în contradictoriu a cauzei
Curtea examinează cauza în condiţii de contradictorialitate cu reprezentanţii părţilor şi, dacă
este cazul, procedează la o anchetă, pentru a cărei bună desfăşurare înaltele părţi contractante
implicate vor pune la dispoziţie toate facilităţile necesare.
Articolul 39
Soluţionări pe cale amiabilă
1. În orice etapă a procedurii Curtea se poate pune la dispoziţia părţilor în
vederea soluţionării pe cale amiabilă a cauzei, care să reflecte respectarea drepturilor omului,
aşa cum sunt recunoscute acestea în Convenţie şi în protocoalele sale.
2. Procedura descrisă la alin. 1 este confidenţială.
3. În cazul încheierii unei convenţii de rezolvare amiabilă, Curtea scoate cauza de pe
rol printr-o decizie care se limitează la o prezentare sumară a situaţiei de fapt şi a soluţiei
adoptate.
4. Această decizie este transmisă Comitetului Miniştrilor, care supraveghează
executarea clauzelor din convenţia de soluţionare pe cale amiabilă, aşa cum au fost reţinute în
decizie.
Articolul 40
Audiere publică şi acces la documente
1. Audierea este publică, în afara cazului în care Curtea nu decide altfel, motivat de
circumstanţe excepţionale.
2. Documentele depuse la Grefă sunt accesibile publicului, în afara cazului în care
preşedintele Curţii nu decide altfel.
Articolul 41
Reparaţie echitabilă
În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a
Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o
înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este
cazul, o reparaţie echitabilă.
Articolul 42
Hotărârile Camerelor
Hotărârile Camerelor devin definitive conform dispoziţiilor art. 44, par. 2.
Articolul 43
Retrimiterea în faţa Marii Camere
11
1. Într-un termen de 3 luni de la data hotărârii unei Camere, orice parte în cauză
poate, în cazuri excepţionale, să ceară retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere.
2. Un Colegiu de cinci judecători ai Marii Camere acceptă cererea în cazul în care
cauza ridică o problemă gravă referitoare la interpretarea sau la aplicarea Convenţiei sau a
Protocoalelor sale, sau o altă problemă gravă cu caracter general.
3. În cazul în care Colegiul acceptă cererea, Marea Cameră se pronunţă asupra cauzei
printr-o hotărâre.
Articolul 44
Hotărâri definitive
1. Hotărârea Marii Camere este definitivă.
2. Hotărârea unei Camere devine definitivă;
a) atunci când părţile declară că ele nu vor cere retrimiterea cauzei în faţa Marii
Camere; sau
b) la 3 luni de la data hotărârii, dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere nu a fost
cerută; sau
c) atunci când Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulată
potrivit art. 43.
3. Hotărârea definitivă se publică.
Articolul 45
Motivarea hotărârilor şi deciziilor
1. Hotărârile, precum şi deciziile care declară cererile admisibile sau inadmisibile sunt
motivate.
2. Dacă hotărârea nu exprimă în totalitate sau în parte opinia unanimă a judecătorilor,
oricare judecător are dreptul să adauge acesteia expunerea opiniei sale separate.
Articolul 46
Forţa obligatorie şi executarea hotărârilor
1. Înaltele părţi contractante se obligă să se conformeze hotărârilor definitive ale
Curţii, pronunţate în cauzele în care sunt părţi.
2. Hotărârea definitivă a Curţii se transmite Comitetului Miniştrilor care
supraveghează executarea acesteia.
3. În cazul în care Comitetul Miniştrilor consideră că supravegherea executării unei
hotărâri definitive este împiedicată de o dificultate de interpretare a acestei hotărâri, el poate
sesiza Curtea pentru a se pronunţa asupra acestei probleme de interpretare. Decizia cu privire
la sesizarea Curţii se ia prin vot cu o majoritate de două treimi din numărul reprezentanţilor
cu drept de a participa la lucrările Comitetului Miniştrilor.
4. În cazul în care Comitetul Miniştrilor consideră că o înaltă parte contractantă refuză
să se conformeze unei hotărâri definitive pronunţate într-un litigiu în care este parte, acesta
poate, după ce a pus în întârziere înalta parte contractantă, să sesizeze Curtea cu privire la
problema respectării de către aceasta a obligaţiei prevăzute la alin. 1, printr-o decizie luată cu
votul majorităţii de două treimi din numărul reprezentanţilor cu drept de a participa la
lucrările Comitetului Miniştrilor.
5. Dacă Curtea constată o încălcare a prevederilor alin. 1, trimite cauza Comitetului
Miniştrilor pentru ca acesta să examineze măsurile care se impun. Dacă Curtea constată că nu
s-a produs o încălcare a prevederilor alin. 1, va transmite cauza Comitetului Miniştrilor, care
va decide încetarea supravegherii executării.
12
Articolul 47
Avize consultative
1. Curtea poate, la cererea Comitetului Miniştrilor, să dea avize consultative asupra
problemelor juridice privind interpretarea Convenţiei şi a Protocoalelor sale.
2. Aceste avize nu se pot referi la probleme legate de conţinutul sau de întinderea
drepturilor şi libertăţilor definite în titlul I al Convenţiei şi în Protocoalele sale, nici asupra
altor probleme de care Curtea sau Comitetul Miniştrilor ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a
introducerii unui recurs prevăzut în Convenţie.
3. Decizia Comitetului Miniştrilor de a cere un aviz Curţii este luată prin votul
majorităţii reprezentanţilor care au dreptul de a face parte din acesta.
Articolul 48
Competenţa consultativă a Curţii
Curtea decide dacă cererea de aviz consultativ prezentată de Comitetul Miniştrilor
este de competenţa sa, aşa cum aceasta este definită de art. 47.
Articolul 49
Motivarea avizelor consultative
1. Avizul Curţii trebuie motivat.
2. Dacă avizul nu exprimă în tot sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare
judecător are dreptul să alăture acestuia expunerea opiniei sale separate.
3. Avizul Curţii este transmis Comitetului Miniştrilor.
Articolul 50
Cheltuieli de funcţionare a Curţii
Cheltuielile de funcţionare a Curţii sunt în sarcina Consiliului Europei.
Articolul 51
Privilegii şi imunităţi ale judecătorilor
Judecătorii se bucură, pe timpul exercitării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile
prevăzute la art. 40 din Statutul Consiliului Europei şi de acordurile încheiate în virtutea
acestui articol.
TITLUL III - Dispoziţii diverse
Articolul 52
Anchetele Secretarului general
Oricare înaltă parte contractantă va furniza, la solicitarea Secretarului general al
Consiliului Europei, explicaţiile cerute asupra felului în care dreptul său intern asigură
aplicarea efectivă a tuturor dispoziţiilor acestei Convenţii.
Articolul 53
Apărarea drepturilor omului recunoscute
13
Nici o dispoziţie din prezenta Convenţie nu va fi interpretată ca limitând sau aducând
atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform
legilor oricărei părţi contractante sau oricărei alte Convenţii la care această parte contractantă
este parte.
Articolul 54
Competenţele Comitetului Miniştrilor
Nici o dispoziţie a prezentei Convenţii nu aduce atingere competenţelor conferite
Comitetului Miniştrilor prin Statutul Consiliului Europei.
Articolul 55
Renunţarea la alte mijloace de reglementare a diferendelor
Înaltele părţi contractante renunţă reciproc, în afara unei înţelegeri speciale, să se
prevaleze de tratatele, convenţiile sau de declaraţiile care există între ele, în vederea
supunerii, pe calea unei cereri, a unui diferend apărut din interpretarea sau aplicarea prezentei
Convenţii unui alt mod de reglementare decât cele prevăzute de numita Convenţie.
Articolul 56
Aplicarea teritorială
1. Orice stat poate, în momentul ratificării, sau în orice alt moment ulterior, să
declare, prin notificare adresată Secretarului general al Consiliului Europei, că prezenta
Convenţie se va aplica, sub rezerva paragrafului 4 al prezentului articol, tuturor sau unuia
dintre teritoriile ale căror relaţii internaţionale el le asigură.
2. Convenţia se aplică teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare începând cu
a 30-a zi socotită de la data la care Secretarul general al Consiliului Europei va fi primit
această notificare.
3. În respectivele teritorii, dispoziţiile prezentei Convenţii vor fi aplicate ţinând seama
de necesităţile locale.
4. Orice stat care a făcut o declaraţie conform primului paragraf din acest articol poate
ulterior, în orice moment, să declare relativ la unul sau mai multe teritorii vizate în această
declaraţie că acceptă competenţele Curţii de a lua cunoştinţă de cererile persoanelor fizice,
organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art. 34
din Convenţie.
Articolul 57
Rezerve
1. Orice stat poate, în momentul semnării prezentei Convenţii sau al depunerii
instrumentului său de ratificare, să formuleze o rezervă în legătură cu o dispoziţie anume a
Convenţiei, în măsura în care o lege atunci în vigoare pe teritoriul său nu este conformă cu
această dispoziţie. Rezervele cu caracter general nu sunt autorizate în termenii prezentului
articol.
2. Orice rezervă emisă conform prezentului articol necesită o scurtă expunere privind
legea în cauză.
Articolul 58
Denunţare
14
1. Orice înaltă parte contractantă nu poate denunţa prezenta Convenţie decât după
expirarea unui termen de 5 ani începând cu data intrării în vigoare a Convenţiei în ceea ce o
priveşte şi prin intermediul unui preaviz de 6 luni, dat printr-o notificare adresată Secretarului
general al Consiliului Europei, care informează despre aceasta celelalte părţi contractante.
2. Această denunţare nu poate avea drept efect să dezlege înalta parte contractantă
interesată de obligaţiile conţinute în prezenta Convenţie în ceea ce priveşte orice fapt care,
putând constitui o încălcare a acestor obligaţii, ar fi fost comis de ea anterior datei la care
denunţarea îşi produce efectele.
3. Sub aceeaşi rezervă ar înceta de a mai fi parte la prezenta Convenţie orice parte
contractantă care ar înceta de a mai fi membru al Consiliului Europei.
4. Convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor paragrafelor precedente în ceea
ce priveşte teritoriul pentru care ea a fost declarată aplicabilă potrivit art. 56.
Articolul 59
Semnare şi ratificare
1. Prezenta Convenţie este deschisă spre semnare membrilor Consiliului Europei. Ea
va fi ratificată. Ratificările vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei.
2. Uniunea Europeană poate adera la prezenta Convenţie.
3. Prezenta Convenţie va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de
ratificare.
4.Pentru orice semnatar care o va ratifica ulterior, Convenţia va intra în vigoare din
momentul depunerii instrumentului de ratificare.
5.Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor membrilor Consiliului
Europei intrarea în vigoare a Convenţiei, numele înaltelor părţi contractante care au ratificat-
o, precum şi depunerea oricărui instrument de ratificare intervenită ulterior.
Încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950, în limbile franceză şi engleză, ambele texte
fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus la arhivele Consiliului Europei.
Secretarul general va transmite copie certificată tuturor semnatarilor.
PROTOCOL ADIŢIONAL LA CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂTILOR FUNDAMENTALE*
Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei, hotărâte să ia măsuri de natură
să asigure garantarea colectivă a drepturilor şi libertăţilor, altele decât cele care sunt deja
înscrise în titlul I al Convenţiei pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale,
semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare Convenţia),
Au convenit asupra celor ce urmează:
* Adoptat la Paris la 20 martie 1952. A intrat în vigoare la 18 mai 1954. România a ratificat Protocolul prin
Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în “Monitorul Oficial” nr. 135 din 31 mai 1994.
15
Articolul 1
Protecţia proprietăţii
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu
poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile
prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le
consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau
pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.
Articolul 21
Dreptul la instruire
Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe
care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor
de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi
filozofice.
Articolul 3
Dreptul la alegeri libere
Înaltele părţi contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri
libere cu vot secret, în condiţiile în care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu
privire la alegerea corpului legislativ.
Articolul 4
Aplicare teritorială
Orice înaltă parte contractantă poate, în momentul semnării ori al ratificării
prezentului Protocol sau în orice alt moment ulterior, să comunice Secretarului general al
Consiliului Europei o declaraţie precizând măsura în care aceasta se angajează ca dispoziţiile
prezentului Protocol să se aplice anumitor teritorii care sunt desemnate în declaraţia
respectivă şi ale căror relaţii internaţionale aceasta le asigură.
Orice înaltă parte contractantă care a comunicat o declaraţie în virtutea paragrafului
precedent poate, după un anumit interval de timp, să comunice o nouă declaraţie care să
modifice termenii oricărei declaraţii anterioare sau care să pună capăt aplicării dispoziţiilor
prezentului Protocol cu privire la un anumit teritoriu.
O declaraţie făcută potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind în
conformitate cu paragraful 1 din art. 63 al Convenţiei.
Articolul 5
Raportare la convenţie
Înaltele părţi contractante vor considera art. 1, 2, 3 şi 4 din acest Protocol ca articole
adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se vor aplica în consecinţă.
Articolul 6
Semnare şi ratificare
1 Conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 30/1994, România interpretează art. 2 din Protocolul adiţional la
Convenţie ca neimpunând obligaţii financiare suplimentare referitoare la instituţiile de învăţământ privat, altele
decât cele stabilite prin legea internă.
16
Prezentul Protocol este deschis spre semnare membrilor Consiliului Europei,
semnatari ai Convenţiei; el va fi ratificat odată cu Convenţia sau după ratificarea acesteia. El
va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare. Pentru orice semnatar
care îl va ratifica ulterior, Protocolul va intra în vigoare odată cu depunerea instrumentului de
ratificare.
Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei,
care va notifica tuturor membrilor numele celor care au ratificat Protocolul.
Încheiat la Paris la 20 martie 1952, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind
egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei.
Secretarul general va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare.
PROTOCOLUL NR. 4
LA CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE RECUNOSCÂND ANUMITE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI, ALTELE DECÂT CELE ÎNSCRISE ÎN CONVENŢIE ŞI ÎN PRIMUL PROTOCOL ADIŢIONAL LA CONVENŢIE*
Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,
Hotărâte să ia măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a drepturilor şi a
libertăţilor, altele decât cele care sunt deja înscrise în titlul I al Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950
(denumită în continuare Convenţia), şi în art. 1-3 din primul Protocol adiţional la Convenţie,
semnat la Paris la 20 martie 1952,
Au convenit asupra celor de urmează:
Articolul 1
Interzicerea privării de libertate pentru datorii
Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură
să execute o obligaţie contractuală.
Articolul 2
Libertatea de circulaţie
1. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod
liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa.
2. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa.
3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea
care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru
securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor
penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
4. Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone
determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de
interesul public într-o societate democratică.
Încheiat la Strasbourg la 16 septembrie 1963. A intrat în vigoare la 2 mai 1968.România a ratificat Protocolul
prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în “Monitorul Oficial” nr. 135 din 31 mai 1994.
17
Articolul 3
Interzicerea expulzării propriilor cetăţeni
1. Nimeni nu poate fi expulzat, printr-o măsură individuală sau colectivă, de pe
teritoriul statului al cărui cetăţean este.
2. Nimeni nu poate fi privat de dreptul de a intra pe teritoriul statului al cărui cetăţean este.
Articolul 4
Interzicerea expulzării colective de străini
Expulzările colective de străini sunt interzise.
Articolul 5
Aplicare teritorială
1. Oricare înaltă parte contractantă poate, în momentul semnării ori al ratificării
prezentului Protocol sau în orice moment ulterior, să comunice Secretarului general al
Consiliului Europei o declaraţie precizând măsura în care ea se angajează ca dispoziţiile
prezentului Protocol să se aplice anumitor teritorii care sunt desemnate în declaraţia
respectivă şi ale căror relaţii internaţionale ea le asigură.
2. Orice înaltă parte contractantă care a comunicat o declaraţie în virtutea paragrafului
precedent poate, periodic, să comunice o nouă declaraţie prin care să modifice termenii
oricărei declaraţii anterioare sau prin care să pună capăt aplicării dispoziţiilor prezentului
Protocol cu privire la un anumit teritoriu.
3. O declaraţie făcută potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind făcută în
conformitate cu paragraful 1 din art. 56 al Convenţiei.
4. Teritoriul oricărui stat la care se aplică prezentul Protocol, în virtutea ratificării sau
a acceptării sale de către respectivul stat, şi fiecare dintre teritoriile cu privire la care
protocolul se aplică, în virtutea unei declaraţii semnate de respectivul stat conform
prezentului articol, vor fi considerate ca teritorii distincte în sensul referirilor la teritoriul unui
stat, făcute de art. 2 şi 3.
5. Orice stat care a făcut o declaraţie potrivit paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol
poate ulterior, în orice moment, să declare, referitor la unul sau mai multe teritorii vizate în
această declaraţie, că acceptă competenţa Curţii de a primi cererile persoanelor fizice, ale
organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art. 34
din Convenţie, privitor la art. 1-4 din prezentul Protocol sau la unele dintre acestea.
Articolul 6
Raportare la Convenţie
Înaltele părţi contractante vor considera art. 1-5 ale acestui Protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se vor aplica în consecinţă.
Articolul 7
Semnare şi ratificare
1. Prezentul Protocol este deschis spre semnare membrilor Consiliului Europei,
semnatari ai Convenţiei; el va fi ratificat odată cu Convenţia sau după ratificarea acesteia. El
va intra în vigoare după depunerea a cinci instrumente de ratificare. Pentru orice semnatar
18
care îl va ratifica ulterior, Protocolul va intra în vigoare odată cu depunerea instrumentului de
ratificare.
2. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului
Europei care va notifica tuturor membrilor numele celor care au ratificat Protocolul.
În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest sens, au
semnat prezentul Protocol.
Încheiat la Strasbourg la 16 septembrie 1963, în limbile franceză şi engleză, ambele
texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului
Europei. Secretarul general va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare.
PROTOCOLUL NR. 6
LA CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE, PRIVIND ABOLIREA PEDEPSEI CU MOARTEA*
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, semnată la Roma
la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare Convenţia),
Considerând că progresele intervenite în mai multe state membre ale Consiliului
Europei exprimă o tendinţă generală în favoarea abolirii pedepsei cu moartea,
Au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Abolirea pedepsei cu moartea
Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea
pedeapsă şi nici executat.
Articolul 2
Pedeapsa cu moartea în timp de război
Un stat poate să prevadă în legislaţia sa pedeapsa cu moartea pentru acte săvârşite în
timp de război sau de pericol iminent de război; o asemenea pedeapsă nu va fi aplicată decât
în cazurile prevăzute de această legislaţie şi conform dispoziţiilor sale.
Statul respectiv va comunica Secretarului general al Consiliului Europei dispoziţiile
aferente ale legislaţiei în cauză.
Articolul 3
Interzicerea derogărilor
Nici o derogare de la dispoziţiile prezentului Protocol pe temeiul art. 15 din
Convenţie nu este îngăduită.
Articolul 4
Interzicerea rezervelor
Încheiat la Strasbourg la 28 aprilie 1983. A intrat în vigoare la 1 martie 1985. România a ratificat Protocolul
prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în “Monitorul Oficial” nr. 135 din 31 mai 1994.
19
Nici o rezervă la dispoziţiile prezentului Protocol pe temeiul art. 57 din Convenţie nu
este admisă.
Articolul 5
Aplicare teritorială
1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului
său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu
privire la care se va aplica prezentul Protocol.
2. Orice stat poate, în oricare moment ulterior, printr-o declaraţie adresată
Secretarului general al Consiliului Europei să extindă aplicarea prezentului Protocol la
oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare cu privire la acest
teritoriu, în prima zi a lunii care urmează datei primirii declaraţiei de către Secretarul general.
3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi
retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin notificare
adresată Secretarului general. Retragerea va produce efecte din prima zi a lunii care urmează
datei primirii notificării de către Secretarul general.
Articolul 6
Raportare la Convenţie
Statele părţi consideră art. 1-5 ale prezentului Protocol ca articole adiţionale la
Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se aplică în consecinţă.
Articolul 7
Semnare şi ratificare
Prezentul Protocol este deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei,
semnatare ale Convenţiei. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un stat membru
al Consiliului Europei nu va putea să ratifice, să accepte sau să aprobe prezentul Protocol fără
ca, simultan sau anterior, să fi ratificat Convenţia. Instrumentele de ratificare, de acceptare
sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei.
Articolul 8
Intrare în vigoare
1. Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează datei la care
cinci state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate
prin Protocol, conform dispoziţiilor art. 7.
2. Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat
prin Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează datei depunerii
instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
Articolul 9
Funcţiile depozitarului
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;
c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului Protocol, conform art. 5 şi 8;
d) orice alt act, notificare sau comunicare având o legătură cu prezentul Protocol.
În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au
20
semnat prezentul Protocol.
Încheiat la Strasbourg la 28 aprilie 1983, în limbile franceză şi engleză, ambele texte
fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei.
Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele
membre ale Consiliului Europei.
PROTOCOLUL NR. 7
LA CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE*
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol,
Hotărâte să ia noi măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a anumitor
drepturi şi libertăţi prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare Convenţia),
Au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Garanţii procedurale în cazul expulzărilor de străini
1. Un străin care îşi are reşedinţa în mod legal pe teritoriul unui stat nu poate fi
expulzat decât în temeiul executării unei hotărâri luate conform legii şi el trebuie să poată:
a) să prezinte motivele care pledează împotriva expulzării sale;
b) să ceară examinarea cazului său; şi
c) să ceară să fie reprezentat în acest scop în faţa autorităţilor competente sau a uneia
ori a mai multor persoane desemnate de către această autoritate.
2. Un străin poate fi expulzat înainte de exercitarea drepturilor enumerate în
paragraful 1 a), b) şi c) al acestui articol, atunci când expulzarea este necesară în interesul
ordinii publice sau se întemeiază pe motive de securitate naţională.
Articolul 2
Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penala
1. Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul
să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie
superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat,
sunt reglementate de lege.
2. Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore, aşa
cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de
către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui
recurs împotriva achitării sale.
Articolul 3
Dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară
Încheiat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984. A intrat în vigoare la 1 noiembrie 1988. România a ratificat
Protocolul prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în “Monitorul Oficial” nr. 135 din 31 mai 1994.
21
Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este
acordată graţierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedeşte că s-a produs o
eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este
despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepţia cazului în
care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot
sau în parte.
Articolul 4
Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori
1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat
pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre
definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.
2. Dispoziţiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform
legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un
viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea
pronunţată.
3. Nici o derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul art. 15 din
Convenţie.
Articolul 5
Egalitatea între soţi
Soţii se bucură de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter civil, între ei şi
în relaţiile cu copiii lor în ceea ce priveşte căsătoria, pe durata căsătoriei şi cu prilejul
desfacerii acesteia. Prezentul articol nu împiedică statele să ia măsurile necesare în interesul
copiilor.
Articolul 6
Aplicare teritorială
1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului
său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu
privire la care se va aplica prezentul Protocol, precizând măsura în care el se angajează ca
dispoziţiile prezentului Protocol să se aplice acestui sau acestor teritorii.
2. Orice stat poate, în oricare moment ulterior, printr-o declaraţie adresată
Secretarului general al Consiliului Europei să extindă aplicarea prezentului Protocol la
oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare pentru acest teritoriu
în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 2 luni de la data primirii declaraţiei
de către Secretarul general.
3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi
retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin
notificare adresată Secretarului general. Retragerea sau modificarea va produce efecte în
prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 2 luni de la data primirii notificării de
către Secretarul general.
4. O declaraţie potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind în conformitate cu
paragraful 1 din art. 56 al Convenţiei.
5. Teritoriul oricărui stat cu privire la care prezentul Protocol se aplică în virtutea
ratificării, a acceptării sau a aprobării sale de către statul respectiv şi fiecare dintre teritoriile
cu privire la care Protocolul se aplică în baza unei declaraţii făcute de respectivul stat,
conform prezentului articol, pot fi considerate ca teritorii distincte în sensul referirii la
teritoriul unui stat făcute la art. 1.
22
6. Orice stat care a făcut o declaraţie potrivit paragrafului 1 sau 2 al prezentului articol
poate ulterior, în orice moment, să declare referitor la unul sau mai multe teritorii vizate în
această declaraţie, că acceptă competenţa Curţii de a primi cererile persoanelor fizice, ale
organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art. 34
din Convenţie privitor la art. 1-5 din prezentul Protocol.
Articolul 7
Raportare la Convenţie
Statele părţi consideră art. 1-6 ale prezentului Protocol ca articole adiţionale la
Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se aplică în consecinţă.
Articolul 8
Semnare şi ratificare
Prezentul Protocol este deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei
care au semnat Convenţia. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un stat membru
al Consiliului Europei nu poate ratifica, accepta sau aproba prezentul Protocol fără să fi
ratificat simultan sau anterior Convenţia. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de
aprobare vor fi depuse la Secretarul general al Consiliului Europei.
Articolul 9
Intrare în vigoare
1. Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei
perioade de 2 luni de la data la care şapte state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi
exprimat consimţământul de a fi legate prin Protocol conform dispoziţiilor art. 8.
2. Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat
prin Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei
perioade de 2 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de
aprobare.
Articolul 10
Funcţiile depozitarului
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor statelor membre ale
Consiliului Europei:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau aprobare;
c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului Protocol conform art. 6 şi 9;
d) orice alt act, notificare sau declaraţie având legătură cu prezentul Protocol.
În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au
semnat prezentul Protocol.
Încheiat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984, în limbile franceză şi engleză, ambele
texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului
Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia
dintre statele membre ale Consiliului Europei.
23
PROTOCOLUL NR. 12
LA CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE*
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol,
Luând în considerare principiul fundamental în virtutea căruia toate persoanele sunt
egale în faţa legii şi au dreptul la o protecţie egală din partea legii;
Hotărâte să ia noi măsuri pentru promovarea egalităţii tuturor persoanelor din
garantarea colectivă a unei interziceri generale a discriminării, prin intermediul Convenţiei
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4
noiembrie 1950 (denumită în continuare “Convenţia”);
Reafirmând că principiul nediscriminării nu împiedică statele părţi să ia măsuri pentru
promovarea unei egalităţi depline şi efective, cu condiţia existenţei unei justificări obiective
şi rezonabile a acestor măsuri,
Au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Interzicerea generală a discriminării
1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o
discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice
alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere
sau orice altă situaţie.
2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia dintre
motivele menţionate la paragraful 1.
Articolul 2
Aplicarea teritorială
1. Orice stat poate, la data semnării sau depunerii instrumentului său de ratificare,
acceptare sau aprobare, să indice teritoriul ori teritoriile cărora li se va aplica prezentul
protocol.
2. Orice stat poate, la orice dată ulterioară, printr-o declaraţie adresată Secretarului
general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentului Protocol asupra oricărui alt
teritoriu indicat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare, în ceea ce priveşte acest teritoriu,
în prima zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de trei luni de la data primirii
declaraţiei de către Secretarul general.
3. Orice declaraţie făcută în temeiul celor două paragrafe precedente poate fi retrasă
sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu indicat în declaraţie, printr-o notificare
adresată Secretarului general. Retragerea sau modificarea oricarei declaratii va produce
efecte în prima zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de trei luni de la data primirii
acestei notificări de către Secretarul general.
4. O declaraţie făcută conform prezentului articol va fi considerată ca fiind făcută
conform paragrafului 1 al Articolului 56 din Convenţie.
5. Orice stat care a făcut o declaraţie conform paragrafului 1 sau 2 al prezentului
articol poate ulterior, în orice moment, să declare, referitor la unul sau mai multe dintre
teritoriile vizate în declaraţie, că acceptă competenţa Curţii de a primi cererile persoanelor
Adoptat la Roma la 4 noiembrie 2000. A intrat în vigoare la 1 aprilie 2005. România a ratificat Protocolul prin
legea nr. 103 din 24 aprilie 2006, publicat in “Monitorul Oficial” nr. 375 din 2 mai 2006.
24
fizice, organizaţiilor neguvernamentale sau grupurilor particulari, în conformitate cu articolul
34 din Convenţiei, referitoare la articolul 1 din prezentul protocol.
Articolul 3
Raportarea la Convenţie
Statele părţi consideră articolele 1 şi 2 ale prezentului Protocol ca articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei vor fi aplicate în mod corespunzător.
Articolul 4
Semnarea şi ratificarea
Prezentul Protocol va fi deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei
care au semnat Convenţia. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un stat membru
al Consiliului Europei nu poate ratifica, accepta sau aproba prezentul Protocol fără a ratifica
în prealabil sau simultan Convenţia. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi
depuse la Secretarul general al Consiliului Europei.
Articolul 5
Intrarea în vigoare
Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează după expirarea
perioadei de trei luni de la data la care zece state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi
exprimat consimţământul de a fi legate prin prezentul Protocol, conform prevederilor
articolului 4.
Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat prin
prezentul Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează după expirarea
perioadei de trei luni de la data depunerii instrumentelor de ratificare, acceptare sau aprobare.
Articolul 6
Funcţiile depozitarului
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;
c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului protocol, conform art. 2 şi 5;
d) orice alt act, notificare sau comunicare având o legătură cu prezentul Protocol.
Incheiat la Roma la 4 noiembrie 2000, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal
autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul
general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele membre
ale Consiliului Europei.
PROTOCOLUL NR. 13
LA CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE PRIVIND ABOLIREA PEDEPSEI CU MOARTEA*
Adoptat la Vilnius la 3 mai 2002. A intrat în vigoare la 1 iulie 2003. România a ratificat Protocolul prin Legea
nr. 7 din 9 ianuarie 2003, publicată în “Monitorul Oficial” nr. 27 din 20 ianuarie 2003.
25
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului protocol,
Convinse că dreptul fiecăruia la viaţă reprezintă o valoare fundamentală într-o
societate democratică şi că abolirea pedepsei cu moartea este esenţială pentru apărarea
acestui drept şi pentru deplina recunoaştere a demnităţii înnăscute a tuturor fiinţelor umane,
Dorind să consolideze apărarea dreptului la viaţă garantat de către Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie
1950 (denumită în continuare Convenţia),
Considerând că Protocolul nr. 6 la Convenţia privind abolirea pedepsei cu moartea,
semnat la Strasbourg la 28 aprilie 1983, nu exclude pedeapsa cu moartea referitoare la actele
comise în timp de război sau de pericol iminent de război,
Fiind hotărâte să acţioneze în cele din urmă pentru abolirea pedepsei cu moartea în
toate circumstanţele,
au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
Abolirea pedepsei cu moartea
Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea
pedeapsă şi nici executat.
Articolul 2
Interzicerea derogărilor
Nici o derogare de la dispoziţiile prezentului protocol în temeiul art. 15 din Convenţie
nu este îngăduită.
Articolul 3
Interzicerea rezervelor
Nici o rezervă la dispoziţiile prezentului protocol în temeiul art. 57 din Convenţie nu
este admisă.
Articolul 4
Aplicare teritorială
1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului
său de ratificare, de acceptare ori de aprobare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cu
privire la care se va aplica prezentul protocol.
2. Orice stat poate, în orice moment ulterior, printr-o declaraţie adresată secretarului
general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentului protocol la oricare alt teritoriu
desemnat în declaraţie. Protocolul va intra în vigoare cu privire la acest teritoriu în prima zi a
lunii care urmează expirării perioadei de trei luni de la data primirii declaraţiei de către
secretarul general.
3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va putea fi
retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin
notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea sau modificarea va
produce efecte din prima zi a lunii care urmează expirării perioadei de trei luni de la data
primirii notificării de către secretarul general.
Articolul 5
26
Raportare la Convenţie
Statele părţi consideră art. 1-4 din prezentul protocol ca articole adiţionale la
Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se aplică în consecinţă.
Articolul 6
Semnare şi ratificare
Prezentul protocol este deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei,
semnatare ale Convenţiei. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un stat membru
al Consiliului Europei nu va putea să ratifice, să accepte sau să aprobe prezentul protocol fără
ca, simultan sau anterior, să fi ratificat Convenţia. Instrumentele de ratificare, de acceptare
sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.
Articolul 7
Intrare în vigoare
1. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării
perioadei de trei luni de la data la care zece state membre ale Consiliului Europei îşi vor fi
exprimat consimţământul de a fi legate prin protocol, conform dispoziţiilor art. 6.
2. Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de a fi legat
prin protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării perioadei de
trei luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
Articolul 8
Funcţiile depozitarului
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;
c) orice dată de intrare în vigoare a prezentului protocol, conform art. 4 şi 7;
d) orice alt act, notificare sau comunicare având o legătură cu prezentul protocol.
În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în acest scop, au
semnat prezentul protocol.
Încheiat la Vilnius la 3 mai 2002, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind
egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în arhivele Consiliului Europei.
Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre
statele membre ale Consiliului Europei.